Sunteți pe pagina 1din 5

Gabor Ana Maria

Grupa 10
An V MD

  TEHNICI PROTETICE ALTERNATIVE IN


PROTETICA FIXA

CLASIFICAREA EDENTATIEI DUPA KENNEDY


 

Edentaţia parţială este o stare patologică a aparatului dento-maxilar ce apare în


urma pierderii uneia până la 15 unităţi dento parodontale de pe o arcadă dentară. În urma insta
lării edentaţiei pe arcadă apar una ori mai multe breşe sau spaţii edentate.
 
Spaţiile edentate diferă în funcţie de topografie (zona edentată), întindere şi frecvenţă.
Pot fi localizate la maxilar, la mandibulă sau la nivelul ambelor maxilare. La nivelul unui
maxilar potfi localizate pe o hemiarcadă, pe ambele hemiarcade, în zona de sprijin (premolari,
molari), în zonafrontală sau anterioară (incisivi,canini).
 
În funcţie de poziţia spaţiilor edentate faţă de dinţii restanţi, breşele edentate pot fi:
 -intercalate -când sunt delimitate la ambele extremităţi de dinţi restanţi;
 -terminale– când sunt delimitate numai anterior de dinţi restanţi;
 -mixte–când pe aceeaşi arcadă sunt prezente breşe edentate terminale şi intercalate.
 
Dacă numărul dinţilor absenţi la nivelul unei breşe edentate este mic (1, 2 dinţi)
vorbim de o edentaţie redusă, în timp ce 3 – 4 dinţi absenţi de la nivelul unei singure
breşeedentate dau o edentaţie întinsă. Edentaţia care se întinde din zona laterală în zona
frontalăcu lipsacaninului este extinsă, iar când pe arcadă rămân 1 – 4 dinţi edentaţia devine
subtotală.
 Edentaţia parţială se instalează de la vârste foarte tinere uneori chiar înaintea
erupţiei molarului de 12 ani, ceea ce face ca în ţara noastră aproximativ 50% dintre copiii cu
vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani să aibă unul sau mai mulţi dinţi lipsă.
 Clasificarea lui Kennedy

Eduard Kennedy (1923, New York) a elaborat o clasificare ce ţine cont de topografia breşelor
edentate şi care a rezistat în timp datorită simplităţii şi caracterului ei practic. Autorul aredus
numărul mare de forme clinice la numai 4 grupe pe care le-a denumit clase:

Clasa I :edentatia biterminala sau bilaterala


 – cuprinde edentaţiile biterminale, spaţiile edentate se află pe ambele
hemiarcade fiind situate posterior în raport cu dinţii restanţi;
Este o varianta greu de tratat prin punti dentare

Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa:


-lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi
-proteze mobilizabile scheletate

 Clasa a II-a: edentatia uniterminala


 – cuprinde edentaţiile uniterminale la care breşa este situată pe o singurăhemiarcadă şi
delimitată numai anterior de dinţii restanţi;
Este clasa cel mai dificil de tratat.Se pot incerca punti cu extensie distala, proteze
mobilizabile fara un prognostic foarte bun sau implanturile dentare care sunt de altfel cea mai
buna varianta de electie
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa
-lucrari fixe sau mobilizabile pe implanturi
-proteze mobilizabile scheletate desi sunt mai dificil de conceput
-punti cu extensii distale doar in situatii exceptionale
Clasa a III-a edentatia interacalata posterior
 – cuprinde edentaţiile din regiunile laterale ale arcadei mărginite atâtanterior cât şi posterior
de dinţii restanţi;
Este clasa cea mai potrivita pentru puntii dentare daca bresa nu este exagerat de lunga
Tipuri de lucrari protetice ce se pot executa:
-punti dentare fixe pe dintii naturali
-lucari fixe sau mobilizabile pe implanturi
-proteza mobilizabila scheletata daca bresa este mare
Clasa a IV-a edentatia intercalata anterior
 – breşa edentată este situată în regiunea anterioară de o parte şi de alta aliniei mediane
Puntile dentare se pot folosi cu succes si in aceasta situatie.
Tipuri de lucrari protetice
-punti dentare fixe pe dinti naturali
-punti dentare pe implenturi
-proteze mobilizabile scheletate in anumite situatii

Clase combinate
Evident, in practica curenta se intalnesc multe situatii clinice in care, edentatile
reprezinta o combinatie intre aceste clase. In aceste cazuri, prima intrebare este cum restauram
bresa cea mai dificila. Aceasta bresa apartine clasei cu numarul cel mai mic.

In imaginea de mai sus avem o edentatie intercalata posterioara si o edentatie uniterminala.


Asadar, ar fi o combinatie intre clasele 2 si 3 Kennedy.
In asemenea situatii, este mult mai dificila restaurarea edentatiei terminale ( care are numar
mai mic ) deoarece lipseste sprijinul posterior.
Cea mai indicata conduita terapeutica este conceperea unei lucrari care sa restaureze ambele
brese. Lucrarile pe implanturi sau protezele scheletate mobilizabile sunt solutii pentru acest
caz.
Reguli privind clasificarea edentației:
 - Breşele edentate care nu vor fi restaurate prin proteze parţiale mobilizabile nu se iau în
considerare atunci când se face clasificarea edentaţiei.
- Daca molarul 3 lipseste, aceste nu va fi luat in calcul la clasifiacarea edentatiei. 
- Daca molarul 3 este prezent si va fi utilizat ca dinte stalp, acesta va fi luat in considerare in
clasificare.
- Pentru stabilirea clasei de edentatie, va fi luata in considerare bresa situate cel mai posterior. 
- Bresele edentate suplimentare fata de cele care determina clasa de edentatie, sunt denumite
modificari. 
-Intinderea bresei edentate (numarul dintilor absenti sau al dintilor arficicali ai protezei) nu
influenteaza clasificarea.
- Clasa a IV-a nu prezinta modificari. 

In ceea ce privesc puntile dentare fixe pe dinti naturali sunt greu de realizat daca bresa
nu este marginita posterior de cel putin un dinte variante ideale pentru edentatia clasa 3 si 4
Kennedy
Cea mai indicata conduita terapeutica este conceperea unei lucrari pe implanturi dentare, ideal
pentru orice tip de edentatie.

S-ar putea să vă placă și