Criterii clinice de evaluare a calităţii

restaurărilor: FDI 2010

În 2007 au fost publicate noi criterii clinice de evaluare a a

restaurărilor în Journal of Adhesive Dentistry şi Clinical Oral
Investigation.

Criteriile şi evaluarea acestora au fost aprobate de Comitetul

Ştiinţific al FDI în 2007 şi în Adunarea Generală din 2008 ca şi
„criterii standard”.

Evaluarea clinică a restaurărilor poate fi necesară şi utilă pentru

precizarea calităţii restaurărilor care sunt aplicate de medicii
practicieni în cabinetele proprii.

În plus, medicii trebuie să fie antrenaţi să folosească aceste criterii

ca parte a examinării clinice pentru a decide dacă o restaurare
poate fi menţinută sau dacă este necesară
reconturarea(furniruirea), reparaţia sau înlociurea.
Dacă un parametru este considerat ca fiind clinic
inacceptabil, trebuie înregistrat care este motivul exact
şi trebuie să se decidă dacă restaurarea poate fi reparată
sau înlocuită: nu toate „eşecurile” conduc în mod
obligatoriu la înlocuirea restaurării.

Defectele localizate cu un acces clinic suficient pot fi

reparate: sigilarea spaţiilor, adăugarea de material nou
în fracturile minore marginale, îndepărtarea parţială şi
acoperirea,surfasarea sau “faţetarea” zonelor unei
restaurări care şi-a modificat culoarea, etc.
Evaluarea restaurărilor se clasifică în 3 grupuri:
- criterii estetice,
- criterii funcţionale
- criterii biologice.

Fiecare grup are subcategorii iar evaluarea globală este

determinată de valorile pe subcategorii, cu scorul final
în fiecare grup fiind dictat de cel mai sever dintre toate
subscorurile.
Dacă una din proprietăţi/categorie este inacceptabilă,
scorul final global al restaurării va fi deasemeni
inacceptabil. De aceea atunci când adunăm cele 3
categorii(estetice, funcţionale şi biologice) într-o valoare
finală, cel mai grav scor prevalează şi dă scorul final
Restaurările reparate sunt evaluate cu scorul „eşec
relativ” iar cele înlocuite cu scorul „eşec absolut”.

Diferenţa decisivă între scorurile 4 şi 5 nu este necesitatea

imediată sau mai tardivă (câteva săptămâni) de a înlocui
o restaurare; ci mai curând dacă restaurarea poate fi
corectată/reparată sau dacă ea trebuie înlocuită
complet.

Scorul 4 şi în consecinţă posibilitatea de reparaţie depinde

mai mult de localizarea şi mărimea defectului şi dacă
acesta este accesibil pentru reparaţie.
INDICAŢII PENTRU REPARAŢIE

Spaţii marginale mari (>250 µm) sau o modificare de

culoare severă care este inacceptabilă din punct de
vedere estetic sau carii secundare care nu sunt profunde
şi nu subminează pereţii marginali.

Preparaţii marginale selective în cazul „cariilor adiacente

restaurărilor” (CAR) sau înlocuirea doar a unei singure
cavităţi dintr-o restaurare de tip MOD dacă este
prezentă o carie cervicală.

Ciupirea/fractura parţială sau fractura marginală a

materialului de restaurarea (repararea prin adiţie de
material).
Distrucţie marginală a smalţului sau fracturi cuspidiene
minore/localizate (reparare prin adiţie de material)

Obturarea cavităţii de acces după un tratament

endodontic.

Restaurări din amalgam cu defecte accesibile care pot fi

reparate utilizând tehnicile adezive cum ar fi amalgam-
bond sau RC.
O reparaţie este o strategie minim invazivă care
implică adiţia de material după ce defectul este
explorat şi se poate face cu sau fără
preparaţii(cavităţi) în material şi/sau ţesuturile
dure dentare
Furniruirea(refurbishment) se defineşte ca o
intervenţie minim invazivă cum ar fi
reconturarea sau relustruirea sau aplicarea unui
strat de lac, glazuri sau adeziv fără ca să fie
adăugat o nouă cantitate de material.
Bazându-se pe aceste definiţii, o restaurare care
necesită o reparaţie trebuie să fie considerată ca
un eşec relativ; ele trebuie monitorizate şi
evaluate ca o parte integrantă a restaurării.
 A. Criterii estetice
1. Luciul/strălucirea de suprafaţă şi gradul de asperitate

Date precise le vom obţine pe studiile de model utilizând aparate de

măsură cum ar fi profilometria şi senzorii optici.
O posibilitate calitativă o reprezintă definirea asperităţii în funcţie
de smalţul înconjurător. Aceasta se poate observa şi ca o
modificare a luciului, restaurarea fiind la fel sau mai puţin
lucioasă decât smalţul înconjurător. Când evaluăm acest
criteriu este recomandat ca medicul să stingă lumina de la
aparat iar inspecţia să se facă de la o distanţă de 60-100 cm.
Subscorurile ”pori izolaţi” (1.2.2) şi pori multipli(1.3.2) au fost
adăugate deoarece aceste fenomene nu pot fi descrise doar
printr-o suprafaţă mată ci pot afecta deasemeni şi textura de
suprafaţă.
Trebuie subliniat încă odată că, calitatea luciului de suprafaţă şi
asperitatea pot fi evaluate în mod adecvat doar dacă dintele
restaurat a fost foarte bine curăţat şi uscat
1.1 Luciul compatibil cu cel al smalţului
1.2.1 Uşor mat, nu se observa de la distanţa de vorbire
1.2.2. Pori prezenţi
1.3.1 Suprafata mată dar acceptabilă dacă este
acoperită de o peliculă de salivă
1.3.2 Prezenţa porilor pe mai mult de 1/3 din suprafaţă
1.4.1 Suprafaţă rugoasă, nu poate fi mascată de o
peliculă de salivă. Necesită intervenţie ulterioară.
1.4.2 Goluri
1.5 Suprafaţă foarte aspră, rugoasă, retentivă pentru placă, inacceptabilă din punct de
vedere clinic
2. Coloraţia de suprafaţă şi cea marginală.

În publicaţia originală coloraţia marginală şi cea de suprafaţă erau

cuprinse într-un singur criteriu, raţionamentul fiind că ambele
fenomene afectează aspectul estetic al unei restaurări.
a. coloraţia marginală poate depinde de eficienţa agenţilor adezivi
amelo-dentinari cât şi de tehnica operativă sau parametri fizici ai
materialului de restaurare
b. coloraţia de suprafaţă depinde mai mult de proprietăţile
materialului de a reţine pigmenţi din mediul oral.

Coloraţia marginală este în primul rând o coloraţie a conţinutului

unui şanţ dintre pereţii cavităţii şi restaurare, ulterior afectând şi
marginile restaurării.
Coloraţia de suprafaţă a restaurării se datorează unei deficienţe a
materialului sau unei finisări/lustruiri corecte a restaurării.
Dacă o coloraţie este de un interes special, se recomandă să se
întrebe pacientul în ceea ce priveşte dieta sau obiceiul de a fuma.
O colorare uşoară se defineşte ca fiind vizibilă prin inspecţie cu
oglinda şi iluminare, în timp ce o colorare severă este vizibilă de
la distanţa de vorbire adică 60-100 cm.
2a.1 Nicio colorare de suprafaţă
2a.2 Coloraţie de suprafaţă minoră ,uşor de
îndepărtat
2a.3 Coloraţie moderată, de asemenea prezentă şi pe dinţii vecini,
acceptabilă din punct de vedere estetic
2a.4 Coloraţia de suprafaţă inacceptabilă, fiind
necesară pentru corectare o intervenţie majoră
2a.5. Colorare accentuată de suprafaţă sau în profunzime,
generalizată sau localizată. Nu este accesibilă pentru refacere
2b.1Nicio coloraţie marginală
2b.2 Coloraţie marginală minoră, uşor de
îndepărtat prin lustruire
2b.3 Coloraţie marginală moderată,
acceptabilă din punct de vedere estetic
2b. 4 Coloraţie marginală
pronunţată care necesită pentru
corectare o intervenţie majoră
2b.5 Colorare marginală profundă. Nu este accesibilă pentru refacere.
3.Concordanţa culorii şi transluciditatea

Termenul de stabiltate a culorii s-a schimbat în potrivire a

culorii deoarece acesta este mai important din punct de
vedere clinic şi o observare clinică a unor modificări
minore de culoare este imposibil să se măsoare corect
de-a lungul unei perioade de câţiva ani deoarece ele se
poate schimba de-a lungul timpului şi deasemeni şi
culoarea dintelui se poate schimba.
Ulterior, au fost adăugate subscorurile (prea opac/prea
translucent/ închis /strălucitor); ele sunt opţionale şi
dacă nu sunt necesare , pot fi ignorate.
Pentru evaluarea corectă a acestui criteriu se recomandă
observarea cu lumina de la aparat stinsă şi de la o
distanţă de vorbire convenabilă
3.1 3.1 Corespondenţa perfectă a culorii, nicio
diferenţă de nuanţă şi translucenţă
3.2 Uşoara nepotrivire (abatere) de nuanţă sau
transluciditate
3.3 Nepotrivire de culoare dar estetic
acceptabilă.
3.3.1 mai opac
3.3.2 mai translucent
3.3.3 mai inchis
3.3.4 mai deschis
3.4 Diferenta de culoare evidentă clinic care
poate fi remediată.
3.4.1 mai opac
3.4.2 mai translucent
3.4.3 mai inchis
3.4.4 mai deschis
3.5 Modificare de culoare inacceptabilă; necesită înlocuirea
4.Forma anatomică (estetică)
A devenit evident în timpul utilizării acestor criterii că
deficienţele anatomice care afectează funcţia, (un punct
de contact prematur şi efectul asupra ţesuturilor
parodontale) ar trebui să se confrunte cu secţiunile
respective (criterii 8 şi 14).

Numai restaurările sau părţi din restaurare care sunt uşor

vizibile de la o distanţă acceptabilă sau în timpul
deschiderii largi a gurii trebuie să fie evaluate, incluzând
marginea incizală sau restaurările proximale anterioare
care implică suprafaţa vestibulară, restaurările cervicale
pe dinţii anteriori sau premolari şi extensiile vestibulare
largi ale restaurărilor MO sau MOD pe dinţii premolari
Evaluarea corectă: fără lumina de la aparat şi de la o
distanţă de vorbire convenabilă
4.1 Restaurare cu formă ideală
4.2 Forma restaurării este
asemănătoare, dar uşor
modificată
4.3 Restaurarea are o formă
diferită dar acceptabilă din punct
de vedere estetic
4.4 Forma este inacceptabilă fiind necesare
intervenţii majore (reparare)
4.5 Forma este complet inacceptabilă
fiind necesară înlocuirea
 B. Criterii funcţionale

5.Fractura materialului de restaurare şi retenţia

restaurării

Termenul „fracturi marginale multiple ale materialului” s-

a adăugat la scorul 5 („înlocuirea restaurării”)
deoarece o restaurare cu multiple fracturi poate fi
reparabilă, dar practic nu este posibil sau corect să
apelezi la o astfel de tehnică.
Fracturile marginale nu trebuie să fie confundate cu
streşinile sau marginile în exces, ultimele fiind evaluate
la criteriul „adaptare marginală”
5.1 Fără fisuri sau
fracturi
5.2 Fisuri foarte fine
5.3 Două sau mai
multe fisuri sau ciupiri
ale materialului dar
care nu afectează
integritatea marginală
sau punctul de
contact sau
materialul uşor
crăpat/ despicat/
plesnit
5.4.1 Două sau mai
multe fisuri sau ciupiri
ale materialului care
afectează integritatea
marginală sau punctul
de contact
5.4.2 Fractura
materialului cu
pierdere de substanţă
(mai puţin de jumătate
din restaurare)
5.5 Lipsa totală sau a unei parţi de obturaţie
sau multiple fracturi
6. Adaptarea marginală

Golurile marginale

Pentru a obţine date mai precise pentru predicţia clinică în

ce priveşte coloraţia marginală sau cariile de lângă
restaurări, trebuie evaluată lăţimea spaţiilor marginale.
Pentru a clasifica spaţiile marginale, sunt disponibile 2
sonde speciale (Deppeler, Swizerland) cu un vârf cu
diametrul de 150 şi 250 µm. Profunzimmea spaţiilor
trebuie să fie cel puţin egală(0.25 mm.) cu
lăţimea.Utilizarea unei sonde ascuţite pentru detecţia
cariei sau a spaţiilor marginale NU este recomandată.
Spaţiile marginale generalizate şi neregularităţile pot
justifica înlocuirea întregii restaurări
6.1 Contur armonios,
fără deficit de substantă
(nu prezintă nici o
discontinuitate) fără linii
albe
6.2.1 Discontinuitate marginală
(<150µm), prezintă linii albe
6.2.2 Uşoară fisură marginală,
poate fi îndepărtată prin lustruire
6.2.3 Prezenţa unui început de
şanţ, a unei mici trepte la
marginea obturaţiei. Mici
iregularităţi
6.3.1 Discontinuitate marginală
<250µm. Nu poate fi înlăturată

6.3.2 Mai multe fisuri

marginale

6.3.3 Iregularităţi majore.

Prezenţa unui şanţ distinct sau
unei trepte la marginea
obturaţiei
6.4.1 Discontinuitate marginală
>250µm, dentina este expusă

6.4.2 Fracturi marginale sau

existenţa unui şanţ adânc

6.4.3 Iregularităţi severe

(necesită remediere)
6.5.1 Restaurarea
este desprinsă de
structura dentară dar
rămasă in situ (la faţa
locului)
6.5.2 Discontinuitate
marginală
generalizată
7. Conturul ocluzal şi uzura

Termenul de „contur ocluzal” a fost adăugat la acest

criteriu deoarece modificarea conturului ocluzal în
timpul funcţionării restaurării poate fi un semn al
degradării sau al uzurii materialului.
Uzura poate fi evaluată calitativ de evaluator sau
cantitativ pe modele de studiu cu senzori speciali şi un
software pe computer.
În ambele circumstanţe, pentru a evalua posibilele
modificări sunt necesare nivelul bazal şi
replica/imaginile următoare de evaluare.
De aceea, pentru a măsura uzura criteriile au fost
împărţite în „calitative”(a) şi „cantitative” (b)
7a.1 Uzura fiziologică echivalentă cu cea a
smalţului
7b.1 Uzura ce corespunde cu 80-120% din
cea a smalţului
7a.2 Uzura normală uşor diferită de cea a
smalţului
7b.2 Uzura ce corespunde cu 50-80% sau
120-150% din cea a smalţului
7a.3 Uzura diferită de cea a smalţului dar
în limite normale
7b.3 Uzura ce corespunde cu <50% sau
150-300% din cea a smalţului
7a.4 Uzura materialului depăşeşte
considerabil uzura smalţului, nu există
contacte ocluzale
7b.4 Uzura ce corespunde cu >300% din
cea a smalţului
7a.5 Uzură excesivă
7b.5 Uzura ce corespunde cu >500% din
cea a smalţului
8. Forma anatomică proximală (a. punctual de contact, b. contur)

Cât de strâns este punctul de contact poate fi evaluat cu benzi

metalice de 3 grosimi diferite(25, 50 şi 100 µm) care sunt
disponibile pe piaţă (Deppeler).
Dacă se utilizează firul de aţă, acelaşi tip de fir trebuie utilizat
pentru calibrare la evaluarea bazală şi la toate vizitele ulterioare.
Punctul de contact proximal poate fi prezent, dar conturul proximal
poate fi deficient, ceea ce conduce ca placa să se acumuleze şi să
apară fie carii iniţiale sau secundare.
Dacă contururile inadecvate determină afectarea ţesuturilor
parodontale, ele trebuie să fie evaluate la citeriul 14.
Totuşi, un contur inadecvat poate deasemeni să afecteze suprafaţa
ocluzală şi atunci trebuie evaluat la criteriul 7b.
Acest criteriu are 2 subgrupuri diferite:
- aria de contact aproximală
- conturul aproximal
8a.1 Punct contact normal (banda metalică
de 25µm poate trece)

8b.1 Contur normal

8a.2 Contact proximal strâns (banda
metalică de 25µm trece cu dificultate)

8b.2 Contur uşor deficitar

8a.3 Contact proximal slab, fara nici un
prejudiciu adus structurii dentare sau
ţesuturilor parodontale inconjurătoare;
banda metalică de 50µm poate trece

8b.3 Conturul vizibil deficitar

8a4 Contact proximal foarte slab /sau
inexistent, gingia inflamată datorită tasării
alimentelor; banda metalică de 100µm
poate trece

8b.4 Contur inadecvat. Necesită remediere

8a.5 Contact proximal foarte slab, gingia
traumatizată datorită tasării alimentelor,
durere, gingivită

8b.5 Contur necesită refăcut

9. Examinarea radiografică

În mod ideal materialul de restaurare de testat trebuie să

posede un nivel adecvat de opacitate.

Trebuie să avem grijă dacă există un strat gros de adeziv

care nu ar avea o radiotransparență, aceasta ar putea fi
greşit interpretată ca fiind carii adiacente sau sub
restaurărilor (CAR)
9.1 Nimic patologic, tranziţia
obturaţie dinte se face armonios
9.2.1 Material uşor în exces. Acceptabil
9.2.2 La marginea obturaţiei se observa o
treaptă mai joasă sau mai înaltă <150µm.
9.3.1 Discontinuitate marginală <250µm
9.3.2 Obturaţia prezintă relief negativ
formând o treaptă <250µm
9.3.3 Radio-opacitate slabă a materialului
de obturat
9.4.1 Discontinuitate marginală >250µm
9.4.2 Excesul de material este accesibil dar
nu poate fi îndepărtat.
9.4.3 Treaptă negativă >250µm dar ce
poate fi remediată
9.5.1 Carie secundară marginală,
discontinuitate marginală insemnată.
9.5.2 Patologie apicală prezentă
9.5.3 Fractura restauraţiei sau a dintelui
10. Punctul de vedere al pacientului
Pacientul se poate plânge de o restaurare asupra aspectului său estetic
şi/sau funcţiei sale. De aceea acest criteriu a fost împărţit în 2 subscoruri
”estetica” şi „funcţia”. De exemplu, o restaurare cu suprafaţă aspră
poate deranja psihic şi chiar irita limba pacientului şi poate fi de aceea
un motiv de respingere

10.1 Foarte satisfacut de estetică si funcţie

10.2 Satisfăcut
10.2.1 Estetică
10.2.2 Funcţie

10.3 Uşor nemultumit 10.3.1 Estetic

10.3.2 Discomfort la masicaţie
10.3.3 Procedura de tratament neplacută

10.4 Dorinţa de îmbunătăţire

10.4.1 Estetica
10.4.2 Funcţia: iritaţia limbii : se poate recontura forma anatomică sau se poate
furnirui

10.5 Nesatisfacut si efecte secundare neplăcute printre care si durere.

 C. Criterii biologice
11. Sensibilitate postoperatorie şi vitalitate
11.1 Nu prezinta hiper-sensibilitate, vitalitate normală

11.2 Uşoara hiper-sensibilitate pentru o perioadă limitată de timp.

Vitalitate normal

11.3.1 Hiper-sensibilitate moderată

11.3.2 Test de vitalitate respuns intarziat, pacientul nu are nicio acuză, nu este
necesară reintervenirea

11.4.1 Hiper-sensibilitate puternică

11.4.2 Test de vitalitate, respuns întârziat, pacientul acuza uşor disconfort
11.4.3 Nu există sensibilitate detectabilă clinic
Necesită reintervenţie dar nu este necesară înlocuirea

11.5 Durere puternică, pulpită, sau dinte devital

Necesita tratament endodontic si înlocuirea obturaţiei
12. Recurenţa patologiei iniţiale şi monitorizarea evoluţiei
Scorurile au fost extinse la cariile din jurul restaurărilor
(CAR), eroziune şi abfracţie pentru a diferenţia
patologiile cu etiologii diferite

12.1 Fără carii secundare

12.2 Mică si localizată
1. Demineralizare
2. Eroziune sau
3. Abfracţie
12.3 Arii mai mari de:
1. Demineralizare
2. Eroziune sau
3. Abfracţie
Necesită masuri preventive-terapeutice
12.4.1 Carii cavitare sau carii ascunse
12.4.2 Eroziune în dentină
12.4.3 Abrazie/abfracţie în dentină
Localizată şi accesibilă, poate fi reparată
12.5 Carii profunde sau dentină expusa în zone care nu sunt
accesibile pentru a putea fi remediate
13. Integritate odontală (fisuri în smalţ, fracturi ale dintelui)
„Ciupirea smalţului” sau „multiple fisuri” au fost adăugate la
scorul 13.3.
Fisurile în smalţ pot apare în vecinătatea marginii restaurării
(în special marginile proximale ale restaurărilor de clasa a
II-a) sau independent de marginile restaurării pe diferite
sedii

13.1 Integru
13.2.1 Fisură fina marginală in smalţ
(<150µm)
13.2.2 Fisură fină in smalţ (<150µm)
13.3.1 Defect marginal al smalţului
<250µm
13.3.2 Fisură <250µm
13.3.3 Smalţ anfractuos
13.3.4 Multiple fisuri
13.4.1 Defect marginal major la nivelul smalţului; fisura
>250µm sau dentina expusă
13.4.2 Fisură mare >250µm. Vârful sondei poate
pătrunde
13.4.3 Smalţul anfracuos sau peretele este fracturat
13.5 Cuspidul sau dintele este fracturat
14. Efectul restaurării asupra parodonţiului
Odată ce restaurarea este debordantă, are spaţii sau forme
anatomice proximale inadecvate poate provoca sau agrava
o inflamaţie gingivală; acest criteriu s-a extins şi la situaţia
dacă inflamaţia este în legătură cu aceste defecte proximale
ale restaurărilor

14.1 Fără tartru, fara inflamaţie, fără pungi parodontale

14.2.1 Puţin tartru
fără inflamaţie, nici o modificare la pungile
parodontale
14.2.2 Fără margini debordante, şanţuri
sau formă anatomică neadecvată
14.3.1 Diferenţa de pâna la un punct in severitate PBI (indice de
sângerare gingivală) comparativ cu valoarea dintelui de referinţă
14.3.2 Fără margini debordante, şanţuri sau formă anatomică
neadecvată
14.4.1 Diferenţa de mai mult de un punct PBI in comparaţie cu
valoarea dintelui de referinţă sau o crestere a pungii parodontale
cu mai mult de 1mm, necesitând intervenţia
14.4.2 Cu margini debordante, şanţuri sau formă anatomică
neadecvată
14.5.1 Gingivită severe sau parodontită
14.5.2 Cu margini debordante, şanţuri sau
formă anatomică neadecvată
 15. Mucoasa adiacentă

15.1 Mucoasa adiacentă obturaţiei este sănatoasa

15.2 Normală dupa îndepărtarea iritantului local (tartru, margini ascuţite)
15.3 Mucoasa modificată/ inflamată fara nici o legatură cu materialul de
restauraţie
15.4 Suspiciune de reacţie alergică, lichenoidă sau toxică
15.5 Reacţie alergică, lichenoidă sau toxică
16. Sănătate orală şi generală

16.1 Nici un simptom de afecţiuni orale sau generale

16.2 Simptome minore temporare sau de scurtă durată; locale sau
generalizate
16.3 Simptome temporare sau de scurtă durată; locale sau generalizate

16.4 Simptome persistente locale sau generale, stomatită, lichen plan sau
reacţie alergică.
Necesită intervenţe dar nu şi înlocuire
16.5 Simptome cu caracter acut la nivel
local sau general