Întrebări de autoevaluare:

1. Enumărați contraindicațiile locale pentru inserarea implanturilor

dentare.
Contraindicaţiile locale sunt împărţite în două mari grupe:

• Patologice
• Anatomice.

Contraindicaţiile patologice sunt la rândul lor împărţite în:

 absolute
 relative

Contraindicaţiile patologice absolute sunt reprezentate de:

• cancerul de mandibulă sau de maxilar

• leziunile premaligne (leucoplazie, lichen plan)
• osteitele fibroase
• boala Paget (debutează tipic printr-o resorbție excesivă de țesut osos, urmată de o
proliferarea excesivă a acestuia)

Aceste afecţiuni înrăutăţesc dramatic prognosticul tratamentului fie prin afectarea statusului
general al pacientului, fie prin modificările pe care le produc asupra structurii osoase.

Contraindicaţiile patologice relative sunt la rândul lor reprezentate de:

• aftele bucale
• herpesul
• leziunile parodontale netratate
• cariile complicate netratate
• supuraţiile perimaxilare
• procesele osteitice minore şi delimitate
• igiena bucală deficitară
• resturile radiculare
• bruxismul

Inserţia implanturilor se poate iniţia după vindecarea acestor afecţiuni şi înlăturarea obiceiurilor vicioase.
Contraindicaţiile anatomice sunt date de următoarele situaţii:

• oferta osoasă necorespunzătoare calitativ şi cantitativ

• poziţia canalului mandibular şi a găurii mentoniere aproape de muchia crestei
• poziţia coborâtă a sinusului maxilar
• grosimea exagerată a mucoasei fixe
• absenţa mucoasei fixe
• osteoscleroza
• anchilozele
• defectele de os (posttraumatice, postoperatorii)
• creastă alveolară ascuţită şi osul îngust
• afecţiunile dinţilor vecini
• lipsa de igienă bucală
• patologia frenurilor, plicilor
• ocluziile neechilibrate, ocluzia adâncă
• cicatricile vicioase pe creasta alveolară
• convergenţa sau divergenţa dinţilor vecini
• șanţul vestibular mic.

Aceste contraindicaţii sunt tot de ordin temporar, situația anatomică iniţială are posibilitatea să fie
remediată printr-o serie de procedee chirurgicale locale.

2. Enumărați contraindicațiile generale pentru inserarea implanturilor

dentare.
Contraindicaţiile generale ale tratamentului implanto-protetic sunt împărţite de majoritatea autorilor în
două grupe:

Contraindicaţiile absolute

• Vârsta sub 16 ani;

• Lipsa unui punct unic de înţelegere între pacient şi medic;
• Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemofilii etc.);
• Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, hemoragie cerebrală
• Tumorile maligne;
• Reumatismul (cardiovascular, poliartrită etc.);
• Psihopatiile incurabile. Afecţiuni psihice severe (imposibilitatea cooperării);
• Stările alergice grave;
 • Alcoolismul, consumul de droguri și fumatul în exces mai mult de 20 țigări pe zi;
• Infarct miocardic recent, la mai puţin de 6 luni (complicaţii cardiace
intraoperatorii);
• Proteze valvulare (contraindicaţie datorată administrării de imunosupresoare);
• Hipertensiune arterială majoră (posibile complicaţii cardiace intraoperatorii);
• Diabet insulino-dependent decompensat (predispoziţia la hemoragie şi infecţii);
• Uremie (pacient tarat);
• Bolnavi iradiaţi sau trataţi cu chimioterapice (deprimarea imunităţii);
• Tratamentul cu bifosfonați a osteoporozei sau a unor forme de cancer;
• Epilepsie (risc de declanşare intraoperatorie a unei crize);
• Boli endocrine grave (risc de declanşare a unei tireotoxicoze sau a unui colaps
cardiovascular);
• Distrofii osoase: boala Paget, boala Recklinghausen, displazia fibroasă, osteoporoza,
osteomalacia, osteopietroza (afecţiuni ce dau fragilitate osoasă), osteogeneza imperfectă;
• Persoane foarte vârstnice.

b) Contraindicaţiile relative

• sifilis
• TBC manifest
• SIDA
• diabet compensat
• alergii
• boli psihice
• alcoolism (predispoziţie la infecţii şi vindecare cu întârziere)
• tabacismul (scăderea imunităţii, a absorbţiei Calciului şi favorizarea apariţiei
parodontopatiilor)
• afecţiuni acute care sunt tratate corect şi dispar fără urmări
• stări fiziologice pasagere (perioada menstruală)
• graviditate în primele trei luni și ultimile două luni (stresul, medicaţia şi radiografiile pot
influenţa negativ viaţa intrauterină a fătului)
• stările alergice compensatorii
• bolile sangvine curabile
• bolile endocrine curabile
• bolile de renichi şi ficat curabile
• bolile psihice revendicative
 • reumatismul de formă uşoară curabilă
• maladia infecţioasă evolutivă
• primele 6-8 luni după infarct
• primele 10-12 luni după ictus

3. Riscurile pe care le prezintă pacienții aflați sub tratament cu anticoagulante

orale.

4. Riscurile pe care le prezintă pacienții aflați sub tratament cu bifosfonați.

Bifosfonaţii sunt medicamente ce se administrează în caz de osteoporoză sau la pacienţii care
suferă de forme de cancer.
Aceste medicamente modifică conformaţia osului, astfel că în caz de administrare de bifosfonaţi
şi intervenţii chirurgicale la nivelul cavităţii orale, osul va prezenta risc de necroză.

Bifosfonaţii sunt medicamente care au rolul de a bloca resorbţia normală osoasă şi se pot
administra oral sau intravenos.

5. Indicatorii ce permit evaluarea riscurilor de hemoragie/tromboză la

pacienții aflați sub medicația anticoagulantă orală.
6. Importanța timpului după accidentul vascular cerebral sau infarct
miocardic în posibilitatea intervenției de inserare a implantelor dentare.
Un pacient cu infact miocardic recent (sub 6 luni) poate primi îngrijire stomatologică cu
acordul medicului cardiolog, iar peste 6 luni intervenţiile se pot realiza în siguranţă,
reducând anxietatea şi durerea,

7. Parametrii ce caracterizează stabilitatea implantară.

Stabilitatea implanturilor dentare are un rol esenţial în succesul osteointegră rii, reprezintă
un indice indirect al osteointegră rii şi presupune absenţa mobilită ţii implantului .
Stabilitatea poate fi primară sau secundară şi depinde de mai mulţi factori .
Stabilitatea primară -la primul contact al implantului cu osul alveolar -retenție mecanică

Stabilitatea primară este obţinută la nivelul părţilor marginale şi apicale ale

implantului din corticala osoasă. Stabilitatea primară scade în timp odată cu remodelarea
osului înconjură tor . Dacă un implant nu este suficient de stabil în momentul inseră rii,
procesul de vindecare poate fi perturbat prin formarea unei capsule de ţesut fibros care
duce la mobilizarea implantului şi ulterior la un eşec terapeutic
Stabilitatea secundară se realizează la nivelul osului trabecular . Este rezultatul
osteointegră rii apă rute după formarea de os nou în spatiul inconjurator a implantului
Factorii care influenţează stabilitatea implanturilor dentare

Criteriile de succes menţionate de Albrektsson & Col (1986) sunt [8]:

- clinic: imobilitatea, sunet clar la percuţie, absenţa sindromului infecţios și dureros, absenţa paresteziei
permanente;

- radiologic: absenţa unui spaţiu radiotransparent periimplantar (pierdere osoasă mai mică de 2 mm
după primul an de punere în funcție).\
8. Diferența dintre stabilitatea primară și secundară a implanturilor.
Unul din rolurile primordiale în osteointegrare îi revine stabilităţii implanturilor.

Stabilitatea primară reprezintă un fenomen mecanic obţinut la inserţia implantului care depinde de
starea calitativă şi cantitativă a suportului osos, precum şi de design-ul implantar şi tehnica utilizată.
Corticala osoasă este un factor indispensabil în asigurarea stabilităţii primare.

Stabilitatea secundară însă, este o continuitate a celei mecanice, obținută prin modelarea şi
remodelarea osului periimplantar, şi este una din criteriile osteointegrării. Pe lângă corticala osoasă, în
asigurarea stabilităţii secundare este implicat şi osul medular. Fixarea rigidă a implantului în os este unul
din criteriile de integrare, iar mobilitatea sa denotă lipsa integrării. Stabilitatea biologică este unul din
criteriile de bază ale osteointegrării. Din acest motiv, termenii de formare sunt egali celor necesari
pentru integrarea implanturilor (3-4 luni pentru maxilarul inferior şi 5-6 luni pentru cel superior).

Diferenta :
Stabilitatea primară este obţinută la nivelul părţilor marginale şi apicale ale
implantului din corticala osoasă si este un fenomen MECANIC.Parametrii de care
deepinde sunt: calitatea osoasa(densitatea),cantitatea osoasa (inltimea,latimea,lungima
osului)
Stabilitatea secundară se realizează la nivelul osului trabecular SI ESTE UN FENOMEN
BIOLOGIC .depinde de stabilitatea primara si se realizeaza prin procesul de modelare si
remodelare

Mecanismele de apreciere a stabilitatii:

În dependenţă de mecanismul de apreciere, aceste metode pot fi separate în distructive şi nedistructive

 Dintre cele distructive pot fi enumerate: examenul histomorfologic, testul tensional

(prin aplicarea diverselor forţe asupra suprastructurii implantului), proba de deşurubare
(removal torque value, reverse torque test), testul de înlăturare a implantului
(push-out/pull-out, destinat implanturilor cilindrice).
 Din metodele neinvazive fac parte: aprecierea forţei de inserţie (insertion torque) proba
percutorie (proba Branemark), examenul radiografic, periotestometria

9. Definiți conceptul de osteointegrare.

Osteointegrarea reprezinta procesul prin care in jurul implantului dentar se formeaza

tesut osos, avand ca rezultat cresterea stabilitatii si integrarea in organism a acestuia.
In functie de cazul clinic si pozitia implantului, osteointegrarea poate dura intre 3 si 6 luni.

Procesul de osteointegrare poate fi influentat de mai multi factori:

-materialul din care este confectionat imlantul, depinde de tipul osului in caree a fost
incorporate implantul, de starea generala a pacientului, de igiena orala si depinderile
vicioase ale pacientului ,tipul mucoasei

Criteriile de succes sunt:

- clinic: imobilitatea, sunet clar la percuţie, absenţa sindromului infecţios și dureros,
absenţa paresteziei permanente;
- radiologic: absenţa unui spaţiu radiotransparent periimplantar (pierdere osoasă mai
mică de 2 mm după primul an de punere în funcție).
Mecanismul osteointegrarii include urmatoarele etape:

1. Formarea cheagului sangvin- are loc până la 72 de ore (activarea trombocitelor).

In urma traumatizarii tesutului osos ,la interfata dintre os si implant avem prezenta
o hemoragie .Acolo tipic se va crea un spațiu între suprafaţa implantului și a sistemului
osos preparat chirurgical care se umple cu sânge. Suprafaţa implantului va fi acoperită cu
un strat de proteine plasmatice, rapid urmate de adeziunea trombocitelor, de activare şi
degranulare. Formarea rapidă a unui cheag de fibrină rezultă în activarea cascadei
coagulării atât pe cale extrinsecă, cât şi intrinsecă [11]. Cheagul oferă o barieră fizică ce
previne altă sângerare. Activarea trombocitelor cauzează eliberarea multiplilor factori de
creştere şi citokine ce duc la vindecarea plăgilor.

2. Formarea țesutului de granulație până la 4 săptămâni (angiogeneza şi fibroplastia).Formarea

vaselor sangvine de novo (angiogeneza) este esenţială pentru a menţinerea activității celulare în timpul
refacerei osoase. Capilarele noi abundente formează aproximativ 60% din țesutul granular. Restul este
format din macrofage, fibroblaste şi ceva ţesut conjunctiv lax. Formarea ţesutului de granulaţie începe în
jur de patru zile şi este prezent timp de aproximativ 3 săptămâni.Prin fibrogeneza combinată şi
angiogeneză se stabilește o matrice a țesutului conjunctiv provizoriu. Macrofagele, fibroblastele și noile
vase sangvine sunt interdependente. Factorii de creștere lansați de către macrofagi stimulează
fibroblastele să sintetizeze matricea extracelulară care, la rândul său, susţine celulele, creşterea
vasculară și transportă substanţe nutritive pentru a facilita activitatea celulară. Ca urmare a procesului
de vindecare, matricea provizorie este înlocuită cu o matrice de colagen, sintetizată de fibroblaste.

3.Formarea țesutului osos durează de la 3 săptămâni până la 2 luni. Debutul formării osoase este
marcat de polarizarea osteoblastelor, de producţia şi de secreţia proteinelor. Iniţial are loc absorbţia
proteinelor osoase noncolagenoase, predominând osteopontinul şi sialoproteina osoasă pe suprafaţa
implantului. Urmează faza de creștere a cristalelor de fosfat de calciu. În cele din urmă, matricea
colagenoasă asamblată se maturizează şi se mineralizează. Osul nou format se numește țesut osos
trabecular sau spongioasă primară osoasă.

4.Formarea osului lamelar de la 2 până la 4 luni. Începând cu a doua lună, ţesutul osos
trabecular este înlocuit treptat cu osul lamelar, afişând o arhitectură Haversiană şi o măduvă osoasă [12,
13, 15, 16]. Fibrele de colagen aranjate în straturi paralele oferă osului lamelar duritate. Noul os lamelar
format conține osteoane primare şi secundare care sunt în contact strâns cu suprafaţa implantului,
oferindu-i o rigiditate necesară de fixare pentru implantul încărcat.

5.Remodelarea
10. Părțile componente ale spațiului biologic.
Spatiul biologic –este inelul gingival periimplantar matur care se formeaza ca
urmare a aplicarii conformatorului de gingie

Spatiul biologic periimplantar este alcatuit din:

• Sulcusul gingival periimplantar

• Epiteliu de jonctiune
• Tesutul conjunctiv subepitilal
• Corticala periimplantara

Spațiul biologic periimplantar

1. Are doar doua grupe de fibre gingivale:
2. Nu prezintă elemente periodontale;
3. Traiectul fibrelor este parale implantului și nu radial;
4. Nu se înseră în suprafața implantului;
5. Uneori mucoasa marginalä este prezentată de gingie nekeratinizată care îl face
maivulnerabil.
SB peri-implantar
-Putin vascularizat în jurul implantului;
-Tesuturile moi perimplantare sunt mai puțin vasculå rizate;
-Aprovizionarea vasculară derivă din ramurile terminale ale vaselor mari din periost spre
locul implantului, dạ r lipsesc vasele sangvine din ligamentul periodontal.
-O zonă de tesut conjunctiv avascular este direct adiacentă cusuprafața implantului.

Factorii ce influențează spațiul biologic perimplantar

• Tipul suprafetei implantului;
• Materialul din care este confectionat implantul şi abutment-ul;
• Incă rcarea implantului;
• Grosimea mucoasei;
• Cantitatea de pierdere osoasă .
Bariera mecanica formata in jurul implanturilor este mai slaba comparativ cu cea a
dintelui. Depinde de fenotipul gingival si de tipul de mucoasa periimplantare.
Suplimentar pentru mine
Spatiul biologic peridentar Spatiul
biologic peridentar reprezinta un grup de tesuturi care actioneaza drept bariera
impotriva invaziei bacteriene si a altor compusi din cavitatea bucala in tesuturile
periodontale subiacente.

Spatiul peridentar este alcatuit din epiteliu de jonctiune (epiteliu nekeratinizat 0,97
mm in mediu), tesutul conjunctiv subepitelial (1,07mm in mediu).

In jurul dintelui natural sunt descrise 11 grupuri de fibre gingivale, dentogingivale,

alveologingivale, intercapilare, transgingivale, circulare, intercirculare,
gingivoperiostale, intergingivale.
Cel putin 6 din ele se insera in cementul radicular, creand astfel o bariera ferma pentru
protectia periodontiului.

11. Criteriile de succes și supraviețuire a implanturilor.

Criteriile de succes sunt:
- clinic: imobilitatea, sunet clar la percuţie, absenţa sindromului infecţios și dureros,
absenţa paresteziei permanente;
- radiologic: absenţa unui spaţiu radiotransparent periimplantar (pierdere osoasă mai
mică de 2 mm după primul an de punere în funcție).

12. Tehnica convențională de instalare a implanturilor dentare

Instalarea implanturilor dentare endoosoase in doi timpi chirurgicali, propusă de către P. Branemark a
devenit clasică şi este considerată ca standard în implantologia orală. Astfel, conform acestei metode,
tratamentul protetic poate fi iniţiat nu mai devreme de 10-16 luni după pierderea dinţilor. În această
perioadă de timp pacienţii au un disconfort funcţional şi estetic, fapt ce a impus efectuarea cercetărilor
pentru a scurta acest termin, cu obţinerea ratei înalte de succes.

Aici trebuie sa scriu tehnica de instalare a implantului in 2 timpi cu decolarea lamboului muco-periostal

Se realizeaza In 2 etape:

1.In prima etapa se insera intraosos implantul iar deasupra lui se aplica surubul de acoperire ,apoi se
sutureaza si se asteapta procesul de osteointegrare (la mandibulă 3-4, la maxilă 4-6 luni)

2.In etapa 2 – aceasta se caracterizeaza prin aplicarea conformatorului de gingie timp de 5-7 zile. După
vindecarea plăgii gingivale (2-4 săptămâni) către corpul implantului era conectat stâlpul protetic
(abutmentul) și inițiată faza protetică a tratamentului.