1.Definiție.

Terminologie
Anomalia dentară caracterizată prin existența unuia sau a mai multor dinți în plus față de
formula dentară actuală este cunoscută sub numele de dinți supranumerari. Plusul numeric poate
fi atât sub formă de dinți încluși, cât și erupti.
Deși termenul de “supranumerari” este folosit de majoritatea autorilor, mai pot fi întâlnite și
denumiri ca: poliodonție, pleiodonție, pleodonție, poligenezie dentară, număr dentar în exces,
dinți suplimentari, hiperdenție, producție multiplă de dinți, atelectodonție, hiperplazia dentiției,
hiperodontogenie, dinți accesorii, dinți adiționali.

Alături de aceștia, sunt folosiți în limbajul stomatologic uzual și termeni care indică o serie de
situații particulare ale plusului în formula dentară: meziodens(dinte situate lângă linia mediană),
dens in dente/dentes invaginatum(dinte situat în interiorul altui dinte), paramolar(lângă molari),
distomolar(distal de molari), parapremolari(în zona premolară), anastrofic(dinte orientat cu
coroana spre baza maxilarului și rădăcina spre planul de ocluzie.
2.Date embriologice generale. Odontogeneza
Perioada embrionară, cunoscută și sub numele de embriogeneză, are loc în primele 2 luni ale
etapei intrauterine de dezvoltare a organismului uman.
Pe fața ventrală a extremității cefalice a embrionului se formează în primele săptămâni ale
perioadei embrionare placa orală, numită și membrană buco-faringiană.
În timpul celei de-a 3- a săptămâni de embriogeneză, placa orală suferă un proces de
fragmentare, pentru a comunica în profunzime cu o cavitate transversală mare(stomodeum sau
cavitate orală primitivă). Fața prezintă un proces frontal și un arc mandibular. Stomodeum este
limitat superior de mugurele frontonazal(divizat în mugurele nazal intern-median și 2 muguri
nazali externi), lateral de 2 muguri maxilari și inferior de 2 muguri mandibulari.
În săptămânile 6-7, din mugurele nazal intern se schițează un segment, din care ulterior se vor
forma: osul incisive sau premaxilar, palatul osos și gingia din zona frontală superioară până la
septul interalveolar dintre incisivul lateral și canin.
Centrii de osificare ai acestei zone se produc din săptămânile 6-7 de viață intrauterină.
Din săptămâna 6 de viață intrauterină începe diferențierea osteoblaștilor, cementoblaștilor,
odontoblaștilor, care vor produce os, cement și dentină.
Odontogeneza(formarea dintelui) este rezultatul unei dezvoltări progresive ce se realizează cu
ajutorul a mai multe procese fiziologice de creștere: inițiere, proliferare, histodiferențiere,
morfodiferențiere, apoziție. În timpul acestei dezvoltări progresive, dintele trece prin următoarele
stadii morfologice: lamă dentară, mugure, cupă(capișon), clopot, stadiul coronar(Fig.1).
Primele semne de dezvoltare dentară apar în săptâmâna 6 de viață intrauterină: cavitatea orală
primitivă este căptușită cu epiteliu primitiv format din 2 straturi de celule: un strat bazal(celule
înalte) și unul superficial(celule turtite). Epiteliul primitiv acoperă țesutul conjunciv embrionar
subiacent, format din substanță fundamentală cu aspect gelatinos, cu puține celule fuziforme.
Având originea în creasta neurală, acest țesut este cunoscut sub denumirea de ectomezenchim.
Între epiteliu și ectomezenchim se află membrana bazală, cu important rol în diferitele etape ale
odontogenezei.
Primul stadiu morfologic al dintelui este cel de lamă dentară, când predomină procesul de
inițiere. Lama dentară are originea în epiteliul primitiv al stomodeumului, după cum urmează:
-în săptămânile 5-6 v.i.u se produc două îngroşări ale epiteliului primitiv denumite benzi
epiteliale primitive
-fiecare bandă epitelială primitivă se divide în lama vestibulară (din care se va forma vestibulul
bucal) și lama orală (lama dentară primară din care se vor forma dinţii).
Din porţiunea profundă a lamei dentare primare se formează mugurii dinţilor temporari (20)
Dintr-o prelungire orală a lamei dentare, denumită lamă dentară secundară, derivă mugurii
dinţilor succesori (incisivii și caninii permanenți,premolarii)
Dintr-o prelungire distală a lamei dentare derivă mugurii dentari accesori (molarii
permanenţi), la diferite momente în timp
Lama dentară leagă mugurii dinţilor în formare, pt o anumită perioadă de timp, de epiteliul
cavităţii bucale.Ea are formă de potcoavă şi corespunde viitoarelor arcade dentare (una superioară
– arcada maxilară şi una inferioară – arcada mandibulară) și este activă de la 5-6 săpt. viu
(iniţierea formării dinţilor) până la iniţierea formării molarului 3.
Nu toată lama dentară este activă pe toată această perioadă, ci doar porţiuni din ea sunt active,
la anume momente de timp, atunci când ele dau naştere organelor dentare. Ea se dezintgrează la
sfârsitul stadiului de clopot.
Mugurii dentari iau naștere prin proliferare egală din lama dentară, la anumite momente în
timp.
Orice perturbări apărute în timpul stadiului de lamă dentară și mugure dentar pot duce la
anomalii dentare de număr, în plus sau în minus.

Fig.1.Stadiile mofologice ale dintelui

 3.Teorii etiopatogenice
3.1.Teoria atavică
Această teorie, numită și a “descendenței”, susține revenirea în formula dentară actuală a unor
elemente dentare dispărute în cursul filogenezei, încercând explicarea apariției supranumerarilor
pornind de la formula dentară a primatelor: 3 incisivi, 1 canin, 4 premolari și 3 molari pe o
hemiarcadă.
3.2.Teoria celei de-a treia dentiții
Potrivit acestei teorii, supranumerarii constituie rezultatul unei a treia perioade de producție a
lamei dentare. Ca argument, poate fi considerată prezența lor mai frecvent în poziție orală
comparativ cu arcada dentară normală, semn al formării într-o perioadă ulterioară de activitate a
lamei dentare.
3.3.Teoria mugurilor adamantini multipli
Susținătorii acestei teorii consideră că lama dentară generează în mod fiziologic o multitudine
de muguri, din care majoritatea se atrofiază.
În situația în care acest proces involutiv nu se produce, mugurii suplimentari îsi continuă
dezvoltarea, ceea ce ar putea explica formarea și structura, de multe ori normală, a dinților
supranumerari.
3.4. Teoria hiperactivității lamei dentare
Unii autori consideră că lama dentară formează în perioada embrionară ca accident “un boboc
epitelial supranumerar”(Benangiano, 1967).
Alții consideră că lama dentară generează în mod fiziologic mai mulți muguri, supranumerarii
fiind rezultatul continuării dezvoltării unor muguri care în mod obișnuit ar fi trebuit să se
atrofieze.
Există și opinii conform cărora această supraproducție a lamei dentare se realizează pe baza
unor porțiuni care în mod normal nu iau parte la formarea dinților, fiind vorba fie de o inducție
vasculară, fie de un material embrionar suplimentar, ori de o perturbare histochimică.
3.5.Teoria diviziunii mugurelui dentar
Adepții acestei supoziții consideră că, din motive nedeterminate exact, un mugure dentar din
seria normal, se împarte în 2 părți ce evoluează pe cont propriu.
3.6.Teoria evaginării epiteliului adamantin
Conform acestei teorii, una dintre cauzele formării dinților supranumerari constă în
proliferarea și evaginarea epiteliului adamantin extern, urmată imediat de epiteliul adamantin
intern. Această prelungire se detașează de mugurele-mamă, una din posibilitățile sale de
exteriorizare fiind formarea unuia/mai multor supranumerari de aspect normal/ dimensiuni mai
mici.
3.7.Teoria proliferării anormale și întârziate a unor resturi epiteliale paradentare.
Opinie, destul de veche, ia în calcul formarea supranumerarilor din resturi epiteliale provenite
din gubernaeculum dentis, din pediculul ce leagă mugurele de lama dentară(perlele lui Serres),
ori din teaca epitelială a lui Hertwig(resturile lui Malassez).
3.8.Teoria ereditară
 Încadrarea dinților supranumerari între boli cu caracter ereditar este dificil de realizat, fiind
greu de observat anomalia la mai mulți membri ai aceleași familii/ la mai multe generații, întrucât
ei sunt de obicei extrași destul de devreme.
4.Forme și manifestări clinice
Dinții supranumerari pot fi:
-anomalie unică a unui individ sănătos
-ca trăsătură familială
-ca simptom în cadrul unor sindroame(disostoza cleiodo-craniană, sindrom Gardner)
Din punct de vedere al morfologiei:
-asemănători cu cei din seria normală
-nu seamănă cu cei din seria normală: formă conică(mai frecvent), tuberculată
În dentiția permanentă, supranumerarii se întâlnesc mai frecvent în zona mediană a
maxilarului(meziodens), în zona molară(distomolari-erup distal de ultimul molar, paramolari-
erup vestibular sau oral de zona molară) și în regiunea premolară(parapremolari)
Dinții supranumerari pot erupe sau rămâne incluși.De asemenea, ei pot produce o serie de
tulburări locale, în funcție de poziția pe care o ocupă, în afara arcadei dentare, sau pe aceasta:
-erupție ectopică sau alinierea în arcul dentar a dintelui supranumerar erupt mai devreme decât
dintele din seria normală
-împiedicarea erupției sau devierea traseului eruptiv al dintelui din seria normală
-înghesuiri dentare datorate prezenței unui număr mai mare de dinți
-perturbarea relațiilor de ocluzie
-resorbții radiculare al dinților din seria normală(în timpul evoluției intraosoase a dinților
supranumerari
-tulburări funcționale, în special fizionomice și de fonație, în cazul meziodenșilor
-dinții supranumerari de formă tuberculată determină mai frecvent întârzieri în erupție, iar cei
conici(Fig.2) produc mai frecvent deplasări.

Fig.2 Meziodens conic erupt, ce a produs deplasarea 1.1

 5.Posibilități de tratament
Tratamentul trebuie individualizat în funcție de:
-tipul dentiției
-localizarea anomaliei
-forma supranumerarului
-dacă dintele în plus a erupt/nu, dacă blochează erupția celui din seria normală
-poziția pe arcadă sau în afara ei
-tulburările funcționale generate
-vârsta pacientului/vârsta dentară în momentul depistării anomaliei
În dentiția permanentă, când anomalia e localizată în zona frontală, se realizează în general
extracția supranumerarului/extracție urmată de tratament ortodontic.
Meziodenșii conici rămași incluși, dar asimptomatici, pot fi lăsați pe loc, deoarece nu
împiedică traseul eruptiv. În cazul celor tuberculați, se preferă descoperirea chirurgicală urmată
de extracție, întrucât blochează traseul eruptiv al incisivilor centrali.
Când anomalia este localizată în regiunea laterală, se decide dacă se extrage dintele
supranumerar sau cel din seria normală, deoarece, uneori, dintele din seria normală poate
prezenta procese carioase voluminoase.După extracție, se dorește alinierea spontană sau prin
tratament ortodontic a dintelui.
 Bibliografie
1.Dumitriu H.T., Parodontologie, Ed. A 5-a revizuită, Editura Viața Medicală Românească,
București, 2009.
2.Ionescu E., Anomaliile dentare, Editura Cartea Universitară, București, 2006.
2.Luca R., Pedodonție, Vol1, Editura Cermaprint, 2013.
3..Luca R., Pedodonție, Vol 3, Editura Cermaprint, 2013.
4.Curs de Pedodonție, an 4, Răducanu A.M.
5. http://present5.com/coroana-coletul-radacina-ligament-periodontal-os-alveolar/
6.https://www.doctoruldedinti.info/wp-content/uploads/2014/06/meziodens-prekobrojni-zub-smje
%C5%A1ten-izme%C4%91u-gornjih-sredi%C5%A1njih-sjekuti%C4%87a.jpg