ECTOPIA DENTARA

DEFINIŢIE. TERMINOLOGIE. FRECVENŢĂ

Erupţia unui dinte în afara sau înăuntrul liniei normale a arcadei dentare, vestibular sau oral,
poartă numele de ectopie dentară. Unii autori fac distincţie clara între erupţia anormală
vestibulară şi cea orală, folosind termenul de ectopie doar pentru situaţiile clinice în care un
dinte a erupt în afara liniei arcadei, respectiv spre vestibular, pentru erupţia dentară înauntiul
liniei normale a arcadei (oral), considerând mai sugestiv termenul de entopie.
Frecvenţa mult mai mare a erupţiilor dentare vestibulare, comparativ cu cele orale, a dus la
încetăţenirea şi acceptarea aproape unanimă a termenului de ectopie pentru ambele situaţii
clinice, acestuia adaugându-i-se calificativul care precizează sediul (localizarea): ectopie
vestibulară si ectopie palatinală. Pentru aceasta anomalie, în literatură se mai întâlneşte şi
termenul de distopie, care însă nu are relevanţa şi puterea de sugestie a termenului de ectopie.
Ectopia dentară este încadrată de şcoala germană in grupa anomaliilor monocauzale, iar de
şcolile franceză şi românească in randul anomaliilor dentare izolate. După şcoala americană,
ea se regăseste in clasa I Angle , când apare ca anomalie singulară, sau în celelalte clase, cand
se asociază unor anomalii scheletale sau doar dento-alveolare.
Ectopia dentară se întâlneşte destul de frecvent în cadrul populaţiei ţării noastre, ea vizând cu
precădere anumiţi dinţi:In ordine descrescătoare, se manifestă la nivelul caninului superior
(cel mai frecvent), premolarii II inferiori ,caninul inferior şi premolarilor superiori.
Prezenţa ei este înregistrată şi la nivelul incisivilor sau a molarilor (în special de minte) dar
într-o incidenţă mult mai mică. Ectopia dentară este corelată cu vârsta de erupţie a dintelui
respectiv, când devine manifestă clinic şi, într-o mare măsură, atât ca frecvenţă de apariţie,
cât şi ca etiopatogenie, evolueaza sincron cu incluzia dentara. In ceea ce priveşte
caninul, incidenţa maximă se constată între 12 şi 14 ani, într-un procent de 12,4%. Frecvenţa
cea mai mare o înregistrează mai ales cel superior în poziţie vestibulară (ectopic),
reprezentând aproximativ 2/3 din totalul ectopiilor (Boboc)

ETIOPATOGENIE
Mecanismul principal, de producere a ectopiei dentare ţine de existenţa unei cauze obiective
care împiedică dintele să erupă pe locul lui în cadrul arcadei dentare, ştiut fiind că dintele
erupe pe direcţia în care întâmpină cea mai mică rezistenţă. Astfel, dacă dintele în erupţia sa
intalneste un obstacol, fie se opreşte din evoluţie, rămânând în induzie, fie erupe ectopic.
Poziţia vestibulară sau orala a ectopiei depinde de nivelul vestibulo-oral, la care se găseşte
dintele la momentul întâlnirii obstacolului. Acelaşi fenomen se intampla si daca dintele nu
are spaţiu suficient pentru eruptie; poziti vestibulara sau palatinală a caninului superior
depinde de orientarea cuspidului acestuia faţă de linia incisiv lateral - premolar.
Cauzele etiopatogenice ale ectopiei dentare se referă prin urmare, fie la existenţa unui
obstacol în calea erupţiei dintelui în cauză, fie la reducerea spaţiului necesar pentru erupţia
dintelui interesat.
Cele mai des intâlnite,obstacole in calea erupţiei dentare sunt reprezentate de:
 persistenta dintelui temporar fara rizaliza sau cu un tipar atipic de rizaliza;
 existenţa unui capac osos dens sau a unei fibromucoase dure ca urmare a extracţiei
precoce a predecesorului temporar;
 prezenţa unor formaţiuni dentare supranumerare, erupte sau incluse, care obligă
dintele să erupă ectopic.
Cauza cea mai frecventă a ectopiei dentare este reprezentată de reducerea sau chiar absenţa
spaţiului necesar erupţiei şi alinierii dentare.Micşorarea spaţiului la nivelul arcadei dentare
poate avea o etiopatogenie foarte variată, începând cu factorii genetici, funcţionali sau putând
fi chiar consecinţa unei intervenţii de tip iatrogen.
Reducerea spaţiului pe arcadă sau chiar închiderea completă a acestuia este expresia
discordanţei dintre dinţi şi suportul lor osos şi se poate datora:
 macrodonţiei absolute sau relative (vezi cap. Incluzia dentara);
 dezvoltării insuficiente a maxilarului fie în plan transversal (endalveolii) fíe în plan
sagital (retrodenţii, retrognaţii), fie în ambele planuri; (fig.50)
 meziopoziţiei generalizate (MPG) ca urmare a lipsei tratamentului şi/sau extracţiilor
precoce efectuate în zona de sprijin Korkhaus. Cel mai afectat este caninul
superior,premolarul I ajungând în multe situaţii în contact cu incisivul lateral.
Meziopozitia generalizata unilateral poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul simetroscopului,
prin materalizarea asimetriei sagitale. Meziopoziţia generalizată bilaterală este mai dificil de
apreciat. De aceea trebuie corelate datele obţinute prin anamneză cu măsurătorile de lungime
a arcadei, ca şi cu unele date teleradiografice (Ex: aprecierea poziţiei molarului de 6 ani
inferior faţă de axa y (axa Sellae - Gnathion).

ASPECTE CLINICE. CONSECINŢE

Ectopia dentară este evidentă odată cu erupţia dintelui interesat, care are o poziţie în afara sau
înăuntrul liniei arcadei, respectiv vestibulară sau orală. Având în vedere ca dintele cel mai
frecvent vizat de aceasta anomalie este caninul superior, ectopia lui va fi observată, în
general, în perioada propieeruptiva , respectiv dupa 11-13 ani,fiind posibile variatii mari in
contextul altor anomalii dento-maxilare.
Forma arcadei va fi afectată uni sau bilateral, şi, odată cu ea, şi simetria. Poziţia caninului
poate fi afectata în cele planuri ale spaţiului.
 -în sens sagital - mezio sau disto poziţie;
 -în sens transversal - vestibulo sau oro poziţie;
 -în sens vertical - infra sau supra poziţie.
Ectopia determină tulburari ale funcţiilor aparatului dento-maxilar. Astfel: ectopia în special
pe zona frontală, induce tulburări fizionomice prin deformarea buzei în dreptul ei, în timp ce
în vorbire sau zâmbet, pe lângă vizibilitatea dinţilor malpozitionaţi, devine evidentă
modificarea formei arcadei şi disimetria aferentă cu o nuanţă puternic inestetică. Ectopiile
vestibulare pot determina ulceraţii traumatice ale mucoasei vestibulare. In cazul ectopiei
palatinale, când aceasta este într-o arie vizibila, aspectul vai fi de edentaţie, un alt aspect al
inesteticului,
Erupţia anormală a unui dinte antrenează şi- tulburări de evidente în ectopia palatinală,
generatoare de angrenaje inverse şi blocaje ocluzo-articulare consecutive). Caracteristic
pentru ectopie, atât palatinală, cât şi veslibulara, este întreruperea continuităţii normale a
arcadei dentare.
Apare astfel o transmitere nefiziologică a forţelor orizontale, iar la nivelul dintelui ectopic se
manifestă forţe excentrice, care vor conduce pe de o parte la abraziune atipică şi, pe de altă
parte, la modificări de natură parodontală; odată anomalia tratată, se remit şi semnele
îmbolnăvirii parodontale. Tot ca urmare a întreruperii arcadei dentare, apare consecutiv şi o
reducere a ariei masticatorii. De asemenea, în cazul ectopiilor dentare, ca urmare a tulburării
relaţiilor intermaxilare timp îndelungat, pot apărea semne ale suferinţei la nivelul articulaţiei
temporo-mandibulare.
Diagnosticul pozitiv al ectopiei dentare se pune pe baza simptomatologiei clinice. Examenele
complementare, în afara confirmării diagnosticului clinic, clar conturat şi evident în cazul
acestei anomalii, au mai ales rolul de a conduce catre o decizie terapeutică ţintită, corectă, de
elecţie. Uneori, examenul radiologie este cel care confirmă o anumită etiologie a ectopiei (de
exemplu existenta unui dinte supranumerar inclus)
Examenul radiologic , prin radiografia dentara retroalveolara , dar mai ales prin
ortopantomograma ofera relatii despre:
 -structura osului şi aspectul fibromucoasei;
 -existenţa unei formaţiuni supranumerare deviante pentru erupţia dintelui permanent;

 -lipsa abraziunii sau existenţa unui tipar atipic de abraziune la dintele decidual
corespunzător;
 -raportul radicular al dintelui ectopic cu apexurile dintilor vecini;
 -existenţa sau nu a unor complicaţii la nivelul dinţilor invecinati (apexul deschis,
rizaliza patologica , modificari de ax radicular , modificari de forma a radacinii);
 -existenţa sau nu a molarilor de minte pe arcada cu ectopia, posibili factori de
amplificare a lipsei de spaţiu sau factor de recidivă atunci când nu sunt luaţi în
considerare.
Examenul radiologic, prin teleradiografia de profil permite în special în situaţii de
meziopoziţie generalizată, stabilirea cu exactitate a relaţiei dintre molarul de 6 ani şi baza
craniului prin axa y (axa Sellae - Gnathion numită şi axa de creştere), făcând astfel posibilă
diferenţierea unor relaţii sagitale false la nivelul molarilor.