EXTRACȚIILE DENTARE

ÎN ORTODONȚIE

Efectuat: Proca (Munteanu) Tatiana,

A. V, gr. 3505
Profesor: Trifan Valentina
Extracția dentară în ortodonție are drept scop
realizarea unui echilibru între arcadele alveolare și
dinți, precum și între arcade.
 Angle (1903), susţinător al concepţiei că numai prin
prezenţa tuturor dinţilor se poate asigura dezvoltarea
normală a arcadelor dentare, era adeptul teoriei
nonextractionale.
 Tweed (1928) a introdus curentul extracţionist în
ortodonţie, susţinînd că în cazurile în care s-a creat
spaţiu pe arcada prin altă metodă decît cea
extracţională, a crescut rata de recidivă.

În cadrul procesului de elaborare a celui mai bun plan

de tratament pentru realizarea favorabilă a anomaliei,
medicul ortodont se află adesea în situaţia de a
decide alegerea metodei prin extracţie dentară în
scop preventiv sau curativ.
Avantajele extracţiei dentare
Extracţia dentară oferă stabilitate rezultatului obţinut;
 Creează condiţii favorabile pentru evoluţia molarului
al treilea;
 Permite aplicarea metodei fără aparat (avantaj redus
la un număr de 20 % din cazuri);
 Împiedică producerea protruziei bimaxilare;
 Învinge incongruenţa dento-alveolară primară;
 Poate fi utilizată în dublu scop (preventiv şi curativ);
 Reduce uneori durata de tratament.
Deşi nu face parte din grupa mijloacelor de
terapie etiologică (Boboc), prin statutul pe
care-l deţine, extracţia dentară nu mai este
considerată un act mutilant, ci o “corectare în
scopul ameliorării echilibrului morfofuncţional”
(Vernescu).
Dezavantajele extracţiei dentare
 Absenţa acţiunii la nivelul bazelor osoase
maxilare;
 Atrofia osului alveolar, prin dispariţia centrului
osteogenetic;
 Consecinţele defavorabile asupra dezvoltării
arcadei dento- alveolare, cît şi asupra
dezvoltării ocluziei dentare în plan vertical
(Dewell);
 Sacrificarea unor dinţi situaţi în poziţii
strategice, chiar şi în extracţia dirijată;
 Tulburări estetice;
 Nerealizarea echilibrului suprafeţelor ocluzale
în toate cazurile;
 Migrări dentare defavorabile care produc
ocluzii traumatice prin supraîncărcarea falsă
a unităţilor dentare, ducînd la boală
parodontală;
 Cînd extracţia nu este urmată de tratament
ortodontic riguros controlat are loc
neînchiderea completă a spaţiilor rezultate
postextracţional, care nu înseamnă altceva
decît eşec terapeutic.
Factorii de analiză în vederea
indicaţiei extracţiei dentare
Se vor analiza:
 Tipul de creştere facială (sensul, direcţia, rata
de creştere);
 Profilul facial;
 Erupţia dentară;
 Poziţia de erupere a dinţilor;
 Raportul dimensional între dinţii temporari şi
cei permanenţi;
 Starea arcadei dentare (arc dentar complet
sau cu breşe);
 Dezvoltarea arcadei dento - alveolare;
 Raportul volumetric incisivi superiori - incisivi
inferiori;
 Starea ocluziei dentare (asocierea
dezechilibrelor în cele trei planuri cu atenţie
deosebită în ocluzii inverse, angrenaje
inverse, ocluzii adînci etc.);
 Diferenţele de lungime interarcade;
 Decalajele între bazele osoase maxilare;
 Starea de sănătate a ATM;
 Starea de funcţionalitate a grupurilor
musculare, etc.
Analiza şi decizia de extracţie trebuie făcute
în contextul proceselor de creştere şi
dezvoltare.
 Uneori, creşterea poate să schimbe relaţiile
dento-alveolare făcînd extracţia inutilă şi,
uneori, contraindicată.
 Cauhepe presupune că “încadrarea dinţilor în
arcadă se face în funcţie de poziţia dinţilor
inferiori”;
 Salzmann recomandă sistemul de analiză al
lui Tweed în care se iau în considerare
unghiul Tweed, unghiul axei incisivului inferior
cu planul bazei mandibulei şi cu planul de la
Frankfurt;
 Houston şi Tulley consideră ca element
fundamental în indicaţia extracţiei dentare
arcul mandibular, deoarece acesta se
găseşte în cîmpul delimitat de musculatura
intra- şi extraorală, prin echilibrul său
conferind stabilitate rezultatului său, din
contra, conducînd la recidivă.
F

65

5
SpP 70 70 25
20
I

140

Triungiul format din planul de la Frankfurt,

planul bazilar mandibular şi axa
90
prelungită a incisivilor mandibulari. În
caz ideal, unghiul iM=90, unghiul iF=65,
M unghiul planurilor M şi F =25. Schwarz
include şi unghiul planului maxilar
superior (SpNa-SNsp) cu planul de la
Frankfurt=5. Profilul ideal este la un
unghi Ii=140 (după Schwarz).
Indicaţiile extracţiei dentare
 Indicaţia absolută o constituie disarmonia
dento-alveolară primară;
 În cazurile cînd nu se poate expansiona,
protruda sau distaliza arcada sau cînd sunt
prezente decalaje între bazele osoase.
Indicaţiile lui Schmut:
A – extracţia dinţilor supranumerari;
B – extracţia de echilibru;
C – extracţia în deficitele de spaţiu (cu prudenţă
în progenii şi ocluzia adîncă acoperită).
Containdicaţiile extracţiei dentare
 În cazul endoalveolitei cu deficit de spaţiu de
5-6 mm (Cauhepe, Hotz);
 Extracţia nu se practică într-un cuadrant cît
timp există spaţii de edentaţie în celelalte
cuadrante şi atît timp cît bilanţul nu este
efectuat în cazul molarului prim permanent,
mai ales cînd nu deţinem date obiective
despre molarul al treilea;
Extracţia dinţilor temporari (Schwarz)
Extracţia dinţilor temporari superiori
 Frontalii – în cazul absenţei mugurelui
incisivului lateral permanent se pot extrage
incisivii laterali şi caninii pentru a încetini
creşterea în regiunea frontală şi a aduce cît
mai aproape caninul permanent de incisivul
central;
Caninii – caninul se extrage:
 împreună cu incisivul lateral temporar în cazul lipsei
incisivului lateral permanent;
 în cazul erupţiei incisivului lateral permanent;
 în malpoziţie;
 în incongruenţa dento-alveolară, mai ales dacă
concomitent se adaugă şi un aparat ortodontic;
 ca etapă a extracţiei seriate;
 în caz de erupţie ectopică a caninilor permanenţi.
Primul molar superior:
 în etapa a doua a extracţiei seriate;
 În lipsa mugurelui primului premolar permanent,
pentru a obţine o închidere cît mai bună a breşei;
Al doilea molar superior:
 În cazul în care premolarul 2 este ectopic se
va extrage cît mai repede, chiar înaintea
erupţiei acestuia;
 În cazul lipsei de spaţiu pentru primul
premolar definitiv în erupţie, dacă se poate
asigura un surplus de spaţiu dat de molarul
temporar şi se menţine stabilă poziţia
molarului 1 permanent;
 În lipsa mugurelui premolarului 2, dacă există
posibilitatea unei deplasări meziale prin
gresie a molarului 1 permanent, în cazul
ocluziei mezializate, cînd molarul superior
este mai mare şi premolarii mici, ca măsură
parţial favorabilă de corectare a ocluziei.
 Extracţia dinţilor temporari inferiori

Frontalii – rapid, în cazul lipsei mugurelui

dinţilor permanenţi;
Caninii – pentru a frîna creşterea în lăţime şi
pentru a mezializa pe cît posibil caninul
permanent;
Primul molar inferior – în caz de lipsă de spaţiu
pentru caninul permanent aflat în erupţie; în
cazul lipsei primului premolar, ca o posibilitate
de dirijare a erupţiei celor definitivi, în funcţie
de felul ocluziei;
Al doilea molar inferior – primele două indicaţii
de la cel superior;
 în ocluzia distalizată;
 pentru recuperarea poziţiei molarului 1
permanent;
 ca măsură parţială în disproporţia de mărime
a molarilor temporari cu ocluzie distalizată
nefavorabilă şi pericolul unei ocluzii
distalizate în dentiţia permanentă.
Extracţia dentară în dentiţia mixtă
(extracţia seriată)
 Extracţia seriată reprezintă o metodă de
tratament ortodontic, care implică
îndepărtarea unor dinţi temporari şi
permanenţi într-o anumită ordine şi într-un
moment bine stabilit.
 Acest tratament are drept scop asigurarea
evoluţiei normale a dinţilor permanenţi,
evitîndu-se astfel, incongruenţa dento-
alveolară.
Tweed recomandă extracţia seriată în
două etape:
 Îndepărtarea primului molar temporar cu un
an înaintea erupţiei premolarilor;
 Extracţia simultană a caninilor temporari şi a
primilor premolari, asigurîndu-se condiţii
prielnice pentru evoluţia dinţilor permanenţi
pe arcadă.
Autorul susţine că prin această metodă permite
primului premolar să erupă, în timp ce erupţia
caninului permanent este blocată de către
caninul temporar. Ulterior extracţia primului
premolar şi a caninului temporar creează loc
pentru caninul permanent, iar incisivii se
aliniază.
Hotz reprezintă schema de tratament:

 Faza I – în starea de incongruenţă frontală-

extracţia caninilor temporari pentru crearea
de spaţiu în vederea erupţiei incisivilor
laterali;
 Faza II-a – pentru iniţierea şi accelerarea
schimbării dinţilor din zonele de sprijin-
extracţia molarului I, eventual îndepărtarea
chirurgicală a primilor premolari neerupţi,
pentru o mai rapidă erupţie a caninilor;
 Faza a III-a – îndepărtarea sistematică a
premolarilor 1, momentul fiind determinat pe
baza datelor radiologice;
 Faza a IV-a – scopul extracţiei dirijate este
obţinerea unor arcade armonioase, fără spaţii
interdentare.
Extracţia seriată după Firu are loc
conform schemei:
 Pînă la 6 ani – nu se poate vorbi de extracţie
seriată;
 Între 7-8 ani – se vor extrage incisivii laterali
temporari superiori şi inferiori, pentru a
permite erupţia normală a incisivilor centrali
permanenţi, care sunt în malpoziţie din lipsă
de spaţiu;
 Între 8-9 ani – se extrag caninii superiori sau
inferiori, în cazurile de macrodenţie evidentă
sau cînd lipsa de spaţiu pentru erupţia
incisivilor laterali depăşeşte 5 mm.
 La 9 ani – se extrag primii molari temporari,
pentru alinierea incisivilor şi pentru a favoriza
o erupţie mai rapidă a primilor premolari;
 La 10 ani- este necesar în acest moment un
examen radiologic pentru a cunoaşte gradul
de erupţie al caninului şi al premolarului 2.
Avantajele extracţiei seriate:
 Deplasarea fiziologică a dinţilor frontali cu
aliniere spontană;
 Posibilitatea folosirii metodelor ortodontice
simple, cu micşorarea duratei terapiei active
sau funcţionale;
 Presiunea este scăzută pe zonele de ancoraj;
 Perioada de contenţie este redusă;
 Efect favorabil asupra parodonţiului dinţilor
frontali, cu prevenirea rezobţiei osoase
alveolare din jurul dinţilor, etc.
Dezavantajele metodei:
 O posibilă întîrziere a creşterii maxilarelor;
 Accentuarea supraocluziei frontale;
 Dispunerea linguală a incisivilor inferiori;
 Crearea unui exces de ţesut cicatriceal fibros,
care ar putea inhiba sau întîrzia erupţia
dinţilor permanenţi;
 Erupţia dinţilor permanenţi nu decurge
întotdeauna după cum anticipăm şi rareori
dinţii ocupă poziţii normale pe arcadele
dentare;
 Prezenţa spaţiilor, accentuarea curbei lui
Spee, deviaţiile liniei mediane, înclinaţii ale
incisivilor şi premolarilor;
 În cadrul profilului drept, extracţiile precoce
ale premolarilor superiori pot duce la apariţia
unui profil concav;
 Perioadă lungă de observaţie, deoarece de
multe ori părinţii sau pacienţii acceptă
rezultatul parţial, obţinut prin extracţie seriată,
nefiind capabili să înţeleagă şi să observe
necesitatea continuării tratamentului pînă la
obţinerea unui optim funcţional, morfologic şi
estetic.
Extracţia dentară în dentiţia
permanentă (extracţia curativă)
Extracţia dentară curativă este indicată în următoarele
forme clinice de anomalii (după Firu şi Rusu):
 Disarmonia dento-maxilară cu incongruenţa dento-
alveolară;

 Proalveolia, prodenţia uni- sau bimaxilară cu bază

apicală mică;
 Prognaţia mandibulară anatomică medie;
 Anomaliile dentare izolate:
1. de număr: dinţi supranumerari;
2. de volum: macrodenţie;
3. de sediu: ectopia, incluzia dentară;
4. de formă: dinţi bigeminaţi, fuzionaţi:
 Ocluzii anormale.
Meziodens
Macrodenţie, ectopie, incluzie
Extracţia dentară în dizarmonia dento-
alveolară cu macrodenţie
Trebuie ă fie precoce, deoarece oferă speranţa
închiderii spontane a spaţiilor reziduale, fără
versia dinţilor.
Extracţia dentară în tratamentul
endoalveoliei cu înghesuire dentară
Principiile extracţiei:
 Extracţia trebuie făcută cît mai aproape de
focarul de înghesuire;
 Se vor extrage dinţii situaţi mezial de focarul
de anomalie;
 Sunt dinţi care nu se extrag din considerente
estetice (frontalii superiori) sau din
considerente protetice viitoare (caninii);
 Se referă extracţia unui dinte cariat, chiar
dacă nu este în focarul de anomalie.
Sunt consideraţi dinţi cu valoare
redusă:
 Premolarul 1 superior, frecvent compromis de
procesul carios şi care are două rădăcini şi
greu de tratat;
 Premolarul 2 superior, datorită poziţiei sale
între cei doi stîlpi de presiune cranio-facială;
 Incisivii laterali superiori;
 Incisivii laterali inferiori;
 Incisivii centrali inferiori.
Extracţia dentară în proalveolia cu prodenţie
superioară sau bimaxilară cu bază apicală
mică
Se recurge la extracţia primilor premolari
superiori, urmată de palatinizarea dinţilor
frontali cu ajutorul unui aparat ortodontic.
În protruziile superioare asociate cu ocluzie
distalizată se contraindică orice extracţie la
mandibulă.
Proalveolia bimaxilară fără treme impune
extracţia primilor premolari la ambele arcade,
urmată de distalizarea caninilor şi retrudarea
incisivilor.
Protruzie superioară
Extracţia dentară în tratamentul
prognaţiei mandibulare
După vîrsta de 14 ani, se indică extracţia
premolarului 1, mai rar a molarului 1, pentru a
favoriza lingualizarea dinţilor frontali.
Aceste extracţii nu permit reducerea bazei
osoase ci doar retrudarea incisivilor şi
stabilirea ocluziei frontale normale, se
recomandă şi germectomia molarului de
minte.
Extracţiile la maxilarul superior sunt
contraindicate, efectuarea lor ducînd la
agravarea anomaliei.
Extracţia dentară în anomaliile dentare
izolate
Dinţii anormali care nu determină tulburări de
fizionomie sau de ocluzie, nu trebuie extraşi,
dimpotrivă vor fi extraşi dinţii:
 Dinţii supranumerari care produc diastemă;
 Care produc îngesuirea dinţilor vecini;
 Care produc blocarea mişcărilor mandibulei,
mai ales cînd prin prezenţa lor împiedică
evoluţia dintelui permanent, care rămîne
inclus (incisivii);
 Atipici (nu supranumerari) care determină
tulburări de fizionomie
Alegerea dintelui extras
În alegerea dintelui extras se ţine cont de:
 Forma de anomalie dento-maxilară;
 Obiectivele tratamentului;
 Starea de integritate a dinţilor, a arcadelor şi
a ţesuturilor parodontale;
 Natura tiparului de creştere individuală;
 Natura ocluziei dentare, reactivitatea
generală şi locală;
 Condiţiile sociale;
 Dotarea materială;
 Competenţa profesională a medicului.
Extracţia dinţilor permanenţi ai arcadei
superioare

Incisivii centrali – datortă valorii fizionomice şi

fonetice deosebite, nu se extrag în scop
ortodontic, ci numai în situaţii cu totul
speciale.

Incisivii laterali – lipsa totală a spaţiului pentru

alinierea caninului permanent.
Caninii – datorită valorii funcţionale, morfologice
şi fizionomice deosebite, extracţia lor este cu
totul excepţională şi se efectuează în anumite
condiţii:
 Malpoziţii dentare cu imposibilitate de
aducere pe arcadă prin mijloace chirurgicale
sau chirurgical-ortodontice;
 Lipsa spaţiului în vederea autotransplantării
dintelui sau în cazul arcadei perfect aliniate
Premolarii :

Extracţia unilaterală a premolarului 1:

 Ectopia de canin, cînd închiderea de spaţiu
se face prin migrarea mezială a dinţilor
laterali;
 În incongruenţe alveolo –dentare laterale, cu
deficit mare de spaţiu pentru erupţia
premolarului 2 şi înghesuire dentară în zona
frontală.
Extracţia bilaterală a premolarlor 1 se
recomandă:
 În corectarea disarmoniilor dento-maxilare
prin extracţii seriate;
 În ectopia ambilor canini cu ocluzie distalizată
bilaterală
Extracţia premolarului 2 se face mai ales în
cazul unei malpoziţii accentuate a mugurelui.
 În corectarea deficitului de spaţiu în vederea
alinierii caninului
 În ocluzia adîncă acoperită, mai ales cînd nu
există o supraacoperire mare
Molarii – concepţia lui Angle asupra rolului
molarului 1 (“cheia de boltă a ocluziei”)
explică respectul pentru aceasta şi
recomandarea este foarte rară.

Molarii 1 pot fi extraşi în :

 Anomalii severe de clasa a II-a şi a III-a;
 Ocluzii deschise la tipurile hiperdivergente şi
cu etajul inferior al feţei mărit;
 Anomalii de clasa II/1 cu disarmonie dento-
alveolară şi ectopie de canin.
Molarii 2 nu au indicaţie ortodontică de
extracţie;
Molarul 3 – este indicată pentru evitarea
recidivei în cazul unei disarmonii dento-
alveolare tratate prin mijloace ortodontice.
Extracţia dinţilor permanenţi ai arcadei
inferioare
Incisivii centrali – extracţia este rar
recomandată.
 Dinte grav malformat;
 Erupţie în malpoziţie severă;
 Traumatisme;
 Carii complicate;
 Grup incisivo-canin inferior înclinat în
“evantai” cu caninii orientaţi distal.
Incisivul lateral – indicaţia este cu totul
excepţională
 Malpoziţia dintelui;
 Malpoziţia în care nu se poate spera într-un
tratament de aducere a dintelui pe arcadă.
Caninul:
 Erupţia dintelui la distanţă de locul său pe
arcadă, ceea ce nu permite o tehnică
ortodontică sau una chirurgical-ortodontică să
poată asigura aducerea pe arcadă;
 Canin erupt în afara arcadei, cu înclinare
dezavantajoasă;
 Canini incluşi, lipsiţi de perspectiva de a fi
aduşi pe arcadă.
Primul premolar – este cel mai frecvent dinte
indicat în a fi extras în scop ortodontic:
 Extracţii seriale;
 Extracţie de echilibru, atunci cînd s-a
practicat extracţia pe maxilar;
 Tratamentul incongruenţelor dento-alveolare
mandibulare.
 În tratamentul prognaţiilor mandibulare.
Premolarul al doilea:
 Dinte blocat în erupţie ;
 Incongruenţe premolare uşoare, în care
extracţia premolarului al doilea nu comportă
riscul retrodonţiei inferioare;
 În ocluziile adînci, în care dacă s-ar extrage
primul premolar s-ar agrava anomalia;
 Pentru obţinerea necesarului de spaţiu pentru
canin;
 Anodonţia premolarului al doilea în celelalte
cuadrane orale;
 În ocluzii inverse.
Molarul prim – indicaţia de extracţie este rară
datorită importanţei în echilibrul ocluzo-
articular.
 Impact între molarul al doilea şi primul molar
permanent , prin spaţiul redus pentru
evoluţia normală a molarului al doilea;
 Absenţa sau reducerea mare a spaţiului
necesar pentru erupţia premolarului al
doilea;
 Prognaţii mandibulare
Molarul al doilea – nu are indicaţii pentru
extracţie.
Excepţie fac:
 Ocluzia deschisă latero-fronto-laterală, cu
sprijin numai la nivelul molarilor secunzi, cînd
pentru rezolvare, se indică extracţia acestor 4
molari;
 Incongruenţa premolară, cu molarul al doilea
permanent afectat prin carie.
Molarul al treilea – indicaţia este dată de
insuficienţa spaţiului pentru erupţia dintelui şi
poziţiile anormale ale mugurelui dentar, se
efectuează şi germectomia.