Alexa Ioan Vlăduț

DISCROMIILE DENTARE
Rezident stomatologie generala – Grupa 1, anul 2

Caracteristici și metode de tratament

Abstract

Dinții albi sănătoși și curați măresc încrederea în sine și sporesc personalitatea. Colorațiile
dinților este o descoperire dentară frecventă asociată cu probleme clinice și estetice care diferă ca
etiologie, aspect, compoziție, locație și gravitate. Diagnosticul cauzei și severității decolorării
dinților este un pas critic înainte de a începe tratamentul pentru aceasta. Puține studii s-au
concentrat pe eliminarea și gestionarea discromiei dinților, dar majoritatea erau studii. Scopul
acestui studiu a fost de a evidenția diferitele cauze ale discromiei dentare și modalitățile variabile
disponibile în eliminarea și gestionarea acestuia.

Albirea dintilor discromici este una dintre cele mai frecvente proceduri dentare la nivel mondial,
deoarece dinții mai albi sunt din punct de vedere estetic de dorit în majoritatea culturilor.
Discromia dinților este adesea asociată cu pigmenți din alimente, băuturi și alte substanțe care
intră în contact frecvent cu țesuturile dure dentare din cavitatea bucală. Utilizarea produselor din
tutun sunt, de asemenea, un factor de risc cunoscut pentru decolorarea dinților.

Culoarea naturală a coroanei dintelui uman este în mare parte albă, cu ușoare nuanțe galbene și
minuscule roșii care reflectă culoarea dentinei sub smalțul transparent.

Băuturile cu o culoare închisă intens, cum ar fi

cafeaua și vinul roșu, sunt considerate factori de
risc obișnuiți pentru colorarea dinților. Sosul de
soia, de exemplu, un condiment folosit în mod
obișnuit, poate afecta negativ culoarea dinților.

Tipuri de pete

 Pata intrinsecă.

Petele intrinseci apar mult mai adânc în dinte.

Uneori ele apar atunci când dintele se formează,
prin încorporare de molecule pigmentate
întunecate în structura cristalină a dintelui. Poate
fi cauzată de mai mulți factori ca: fisura
smalțului sau cariile dentare, folosirea
antibioticelor tetracicline pot provoca culoarea
gri intrinsecă, hemoragia pulpară sau infecția
modifică culoarea dinților de asemenea;
concetrațiile crescute de fluor pot provoca
fluoroza dentara care apare ca pete albe pe dinți;
genetica poate juca un rol în decolorarea dinților,
porfiria congenitală eritropoietică,
hiperbilirubinemie congenitală, amelogeneza
imperfectă și dentinogeneza imperfectă.

 Pata extrinsecă.

Colorarea extrinsecă este în afara substanței dentare și se află pe suprafața dintelui sau în pelicula
dobândită.

Originea petelor poate fi:

o Metalică:

Colorarea extrinsecă a dinților poate fi

asociată cu expunerea profesională la săruri
metalice şi la medicamente care conțin săruri
metalice. Caracteristică este și colorarea
neagră a dinților la persoanele care folosesc
suplimente de fier, iar muncitorii fabricilor
de fier sunt de asemenea o cauză importantă
a acestei afecțiuni.

o Nemetalică:

Petele extrinseci nemetalice sunt absorbite de

depozitele de suprafață a dintelui, cum ar fi
placa bacteriană sau pelicula. Agenții
etiologici posibili includ: dieta, băuturi,
tutun, apă de gură și altele medicamentele.
Bacteriile cromogene pot provoca oricare
pată verde și portocalie la copiii cu o igienă
orală precară și pete negre/maronii la copiii
cu o igienă orală bună. Mecanismul
bacteriilor cromogene nu a fost încă
identificată. Fumatul este o cauză frecventă a
decolorării dinților care variază de la pete
maro la pate negre.

Gestionarea discromiilor dentare

  Colorare intrinsecă.

o Micro abraziune:

Micro abraziunea smalțului este o metodă conservatoare pentru îndepărtarea stratului exterior de
smalț și pentru a îndepărta colorărilor acestuia. S-a observat într-un studiu in vitro că tehnica de
micro abraziune a smalțului are ca rezultat o pierdere de substanță dură dentară de aproximativ
25–200 µm în funcție de numărul de aplicatii si concentrația acizilor folosți. Tehnica folosită
pentru microabraziunea smațului presupune folosirea unui amestec de 18% acid clorhidric și
piatră ponce sau 6,6% și 10% acid clorhidric cu particule de carbură de siliciu sau chiar gel de
acid fosforic 37% asociat cu piatră ponce cu o grannulație extra fină în proporții de volum egal.

o Albirea:

Albirea dintilor este una dintre cele mai importante metode folosite pentru a elimina discromiile
dinților și variază în tehnica de la un pacient la altul in functie de diferență în motivul și gradul
colorării.

Tehnicile utilizate în mod obișnuit de albire sunt:

a) Tehnici vitale de albire a dintilor:

Albirea dentară în cabinetul stomatologic: concentrații mai mari de hidrogen peroxid (25%–40%)
sunt utilizate în clinici pentru a realiza albirea mai rapidă a dinților. Procesul de albire la clinică,
cu un rezultat pozitiv imediat, poate da startul unui regim de albire acasă. Depășește problemele
de complianță a pacientului, de dexteritate manuală și este ideal pentru acei pacienți cu probleme
legate de estetica dentară.

Pastă de dinți pentru albire: Pasta de albire în comparație cu pasta de dinți standard conține
cantități mai mari de agenți abrazivi și detergenți, care o fac foarte eficientă în îndepărtarea
petelor extrinseci, îmbunătățind semnificativ aspectul a dinților, dar nu și culoarea de bază .
Pastele de dinți pentru albire conțin o concentrație scazută de peroxid de carbamidă sau peroxid
de hidrogen care poate înălbi dintele cu una sau două nuanțe. Peroxidul de hidrogen cu un
procent (1%) este acum inclus în albirea dinților care sunt stabile doar atunci când sunt
amestecate pe perie. Covarina albastră este încorporată în pasta de dinți cu siliciu albind dintele.

Clătiri cu soluții de albire: soluția conține peroxid de hidrogen, care reacționează cu petele, albind
dintele de la una până la două nuanțe. Producătorii recomandă clătirea timp de 3 luni de două ori
pe zi timp de 60 de secunde.

Benzi și geluri de albire fără prescripție medicală: benzile și gelurile sunt două grupuri de sisteme
noi de albire a dinților. În 1980 au fost introduse benzi de albire care presupun benzi cu straturi
subțiri de polietilenă care conţin peroxid de hidrogen gel cu procent (5,3%), modelate pentru a
acoperi dinții de la canin la canin și au fost mai eficiente în comparație cu albirea la domiciliu
folosind carbamidă 10%.

Principiile de utilizare a benzilor de albire cu diferite concentrațiile de peroxid de hidrogen: se

folosesc, mai întâi benzi cu o concentrație de 5,3% de două ori pe zi timp de 30 de minute sau
6,5% hidrogen peroxid timp de 30 de minute pe zi. Dezavantaje: benzile au dificultăți în plasarea
pe dinții nealiniați; de asemenea, sunt iritante pentru gingii.

b) Albirea nevitală a dinților:

Tehnica de albire în interior și exterior: Gelul de albire se aplica în interiorul și exteriorul

suprafețelor dintelui endodontic tratat. Apoi, se aplică o gutieră pentru conservarea gelului.
Peroxidul de carbamidă 10% este de preferat în această tehnică.

Cavitatea de acces este lăsată deschisă în timpul tratamentului astfel încât peroxidul de carbamidă
10% să poată fi schimbat în mod regulat.

Tehnica de albire asistată cu laser: Această tehnică depinde de utilizarea energiei de mare putere
cu gel de albire care conține cristale absorbite termic, vapori de siliciu și peroxid de hidrogen
35%. Gelul este aplicat și activat cu laser care activează cristalele din gel permițând disocierea
oxigenului care pătrunde în stratul de smalț urmată îndepărtarea petelor.

o Coroane și fațete din porțelan.

Petele mai adânci rezultate din hipoplazia smalțului sau din intrinseci cauze nu pot fi tratate cu
metode conservatoare, cum ar fi microabraziunea și albirea și necesită o abordare restauratoare,
cum ar fi fațete și/sau coroane ceramice. Fațetele au fost folosite de mult timp ca abordare
restaurativă minim invazivă pentru îmbunătățirea dintelui. Rapoartele indică o rată ridicată de
succes și longevitate a unor astfel de restaurări. Materialele cel mai frecvent utilizate sunt
porțelanul feldspatic și disilicatul de litiu. Preparațiile dentare pentru fațete sunt conservatoare si
rămân predominant în smalț pentru o rezistență mai mare a legăturii dintre cele două suprafețe și
un risc redus de sensibilitate post-tratament. Formele severe de colorare pot necesita restaurare
completă cu coroane de acoperire.
Management profesional

 Profilaxia orală: Profilaxia dentară sau detartrajul este în general termenul folosit de
stomatologi pentru curățarea dinților. Procedura de detartraj dentar este acum
recomandată în mod obișnuit de stomatologi în zilele noastre ca cel mai bun mod de a
menține sănătatea dentară și de îndepărtare a petelor extrinseci.

 Lustruirea (periajul): Periajul dinților este o procedura efectuată care face parte din
profilaxia orală în majoritatea cabinetelor stomatologice. Este un act de netezire a
suprafețelor dentare pentru a le face lucioase și strălucitoare. Deși s-a folosit termenul de
lustruire pentru a descrie îndepărtarea profesională a depunerilor moi și petelor de pe
suprafețele dentare, în realitate, aceasta include atât curățarea cât și lustruirea. În timpul
lustruirii, placa, biofilmul, petele și pelicula dobândită sunt îndepărtate.

 Lustruire cu jet de aer: În această tehnică, aerul este folosit pentru inlaturarea petei
extrinseci supragingivale in ciuda folosirii metodei tradițională de lustruire (lustruire cu
pastă și cupă de cauciuc). Această tehnică depinde de utilizare aerului sub presiune cu
pudră abrazivă și apă pentru îndepărtarea petelor.
 Concluzie

Colorarea dinților este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care pacienții caută tratament
stomatologic. Poate fi o situaţie complexă atât pentru pacient cât şi pentru clinician. Dintele
discromic are mai mulți factori etiologici, de la smalțul simplu hipoplazic până la fluoroza
dentară severă. O înțelegere a procesul bolii este esențial în determinarea modalităților de
tratament adecvate. Colorarea smalțului ușoară până la moderată poate fi tratată cu abordări
conservatoare de tratament, cum ar fi o combinație de microabraziune și albire a smalțului.
Albirea, deși conservatoare, prezintă riscul de sensibilitate și recădere post-tratament.

O colorare mai agresivă și profundă necesită o abordare restaurativă cu fațete ceramice și/sau
coroane de acoperire. Este imperativ ca medicul să aibă o înțelegere cuprinzătoare a etiologiei și
opțiunile de tratament să fie corespunzătoare atunci când se tratează un pacient pentru colorarea
dintilor.
Bibliografie:

1. Teeth discoloration removal and management: a review - Jenan Ehsan Alali, Hibah
Ahmed Alanazi, Hawra Khader Alyousef, Ola Fasih Alali, Sakinah Abdulmohsen
Alzwayyid - https://www.ejmanager.com/mnstemps/51/51-1536444417.pdf?
t=1653828810

2. Effects of different discoloration challenges and whitening treatments on dental hard

tissues and composite resin restorations - Xiaoyi Zhao, Filippo Zanetti, Lin Wang, Jie
Pan, Shoaib Majeed, Hans Malmstrom, Manuel C. Peitsch, Julia Hoeng, Yanfang Ren -
https://reader.elsevier.com/reader/sd/pii/S0300571219301708?
token=1EE568E6526EA8BA50C8DC06B25BB07AAD81E0AE304C04B2E60177627E2
61CCC433037D235F9DBDA5C1BFC49140AC27F&originRegion=eu-west-
1&originCreation=20220529121233

3. Tooth Staining: A Review of Etiology and Treatment Modalities - Yash Kapadia and
Vinay Jain -
https://www.researchgate.net/profile/Yash-Kapadia/publication/322509199_Tooth_stainin
g_A_review_of_etiology_and_treatment_modalities/links/5b4cd922a6fdcc8dae245b7d/
Tooth-staining-A-review-of-etiology-and-treatment-modalities.pdf