Introducere

Industria stomatologică contemporană propune un asortiment divers pentru înălbirea efectivă a

dinților. Acest fapt este dictat de numărul în creștere al pacienților care își doresc înălbirea
dinților. Dorința lor nu întotdeauna reflectă starea reală a dinților, tot mai mulți îsi dau seama ce
rol are în viața cotidiană un zîmbet ce exprimă sanătate și încredere în sine. Un zîmbet atrăgător
a devenit o necesitate profesională pentru mulți, lucrul cărora este legat cu comunicarea în
public. Năzuința pacienților spre îmbunătățirea aspectului estetic a dat imbold spre dezvoltarea
direcției de perspectivă in stomatologie-înălbirea dinților.

Înălbirea dinților face parte din stomatologia estetică ce folosește metode conservative. În
literatura de profil găsim date despre înălbirea dinților începînd cu secolul 14. Istoria înălbirii
bazată pe principii științifice a apărut în SUA la sfîrșitul sec 19. În a doua jumătate a sec 19 în
publicațiile stomatologice au apărut date despre metodele reușite și mai puțin reușite, durata
procedurilor, securitatea relativă, metodele și materialele. Primele preparate chimice pentru
înălbire erau apa oxigenată și acidul clorhidric. Chapple in anul 1877 propune ca agent de
înălbire sa fie folosite preparate pe bază de acidul oxalic. Preparatele pe bază de acid clorhidric
le propune in 1877 Taft (soluîia Labarraka). Apa oxigenată este propusă de către Harlan in 1884.
In 1885 Westlake pentru prima oară folosește pirozonul (soluție de apa oxigenata cu eter). Pentru
activarea solutiei propune razele ultraviolete. Numai în 1918 Abbot introduce metoda efectivă,
ce prevede folosirea apei oxigenate de 37 % care se activează termic. Cu 2 ani pina la
introducere acestei metode In 1916 Kape a descoperit, ca excesul de fluor in apele potabile
poate modifica culoarea smalțului cu diferite grade. Dupa aceasta descoperire Kape foloseste
acidul clorhidric incalzit sub flacara. Înceăutul sec XX una din firmele producatoare a expus
preparatiul numit- Superoxol- solutie stabilizata a apei oxigenate , ce a gasit un larg consum .
Kape propune folosirea preparatelor de înălbire dupa o microabraziune preventiva a dintilor,
Abbot insista prelucrarea chimica a dintilor fara abrazie. Metoda Kape a fost modificata in 1966
de McInnes, care a introdus in solutie 30% de eter. Aceasta solutie se afla pe suprafata dintilor
timp de 16-20 min dupa ce se spala cu apa si se neutraliza cu pasta de hidrocarbonat de Na.
Facea un accent asupra necesitatii de poleire a dintilor prelucrati chimic. In 1984 McCoskey
recomanda intrebuintarea solutiei de 18 % acid clorhidric. Croll și Cavanaugh in 1986 propun
combinarea solutiei de 18% acid clorhidric cu un abraziv, cu care se prelucra dintele cu ajutorul
unei spatuli de lemn. In 1990 aceasta solutie apare sub denumirea comerciala Prema(Pemier). Au
mai fost propuse Miara si altiiin 1991acidul citric, acidul clorhidric, acid fosforic, azotic si
altele.In anii 1970 ca urmare a intrebuintarii nelimitate a tetraciclinei Arens 1972 si Feinman au
agumentat folosirea agentilor chimici.

In 1980 ZARAGOZA ȘI ALȚII stomatologi, farmaceuti si chimisti introduc o metoda

termochimica noua sub denumirea BV bleaching. Aceasta metoda prevede folosirea apei
oxigenate de 37% activata in cuva electrica, Necatind la rezultate clinice interesante aceasta
metoda era riscanta din cauza la temperatura si concentratia inalta a agentilor chimici. In ultimele
decenii se folosesc gelurile care sint mai comode si concentratiile maxime a preparatelor chimice
la 20 27% se activeaza chimic sau cu lumina. V. B Haywood .... 89 recomanda gelul de 10 %
peroxid de carbamid ( echivalent a 3,6 % peroxid de hidrogen). Acest gel se introduce in cape si
se foloseste timp de 1-2 saptamini. Efectul benefic al carbamide in cape a fost observat pentru
prima data de catre ortodontul Bill Clusmer in 1967. Astfel a luat nastere o metoda noua, ce da
posibilitate de înalbit dinii in afara clinicii stomatologice. Aceata metodica are un mare succes si
apar categorii noi de producte, piata de desfacere. Astfel medicii practici dispun de 3 metode de
înălbire a dinților:

1. microabrazia

2. înălbirea in cabinete stomatologice cu geluri termo si fotoactive cu 20-37% peroxid de

hidrogen

3. înălbirea dinților în condiții de casa cu utilizarea gelului de carbamid .

Cauzele:

Autorul B. Touati în 2004 clasifica colorarea dinților :

-in dependenta de provenienta exterior sau interior

- cu culoarea: verde...

- de natura patogena sau nepatogena.

Schimbarea in culoarea al unuia sau mai multor dinți :

1. caria dentara

2. afectarea pulpei

3. tratament endodontic incorect efectuat

4. folosirea materialelor care coloreaza dintele

5. dereglarea mineralizarii locale( hipoplazia locala)

Caria este cauza principala a pigmentarii neestetice. Schimbarea in culoare poate fi cauzata din
pigmentare vexterioara sau interioara. Schimbarea in culoare a dintelui poate fi cauzta de traume
sau afecțiunea in urma infectiei pulpei. Trauma acuta, mai rar cronica( tratament ortodontic),
aduce la afectarea vaselor sangvine a pulpei. Hemoragiiile aduc la infiltrarea singelui in canalele
dentin. La descompunerea hemoglobinei se elimina Fe 2+ , care se leaga cu oxigenul, se
primeste oxid de fier, uneori oxizii se leaga cu sulful rezultind sulfit de fier cu culoare sur
intunecata. In cazul cind dintele isi pastreaza vitaliatea pot aparea pete sure sau oranj cauzate de
dentina tertiara. Hemoragia sporita poate cauza schimbarea in culoare a dintelui de la rosu spre
roz si oranj. Dintii cu pulpa necrotizata pot schimba semnificativ culoarea in nuante de sur-
cafeniu. Materialele de plombare a canalelor radiculare pot fi cauza schimbarii in culoare a
dintelui.

Schimbarea in culoare a unui grup sau tuturor dinților poate fi cauzata de modificarea culorii in
exterior sau in interior. In interior un grup sau toti dintii se schimba in culoare datorita mai
multor factori patologici. In dependenta de timpul lor de actiune ( B. Touati wsi altii in 2004):

1. genetic (amelogeneza, dentinogeneza Imperfecta)

2. prenatal( hipoplazia smaltului)

 3. postnatal(fluoroz, medicatie(tetraciclin))

Mai des se afecteaza smaltul si dentina. Expresia acestor afectiuni depinde de severitatea
maladiilor. Colorarea in exterior a dintilor depinde de pigmentarea placii bacteriene si
depunerilor de tartru.

Aceasta problema se rezolva prin intermediul igienei profesionale, curatirea mecanica, detartraj
cu ultrasunet sau manual. Adesea colorantii din exterior intra in reactii chimice cu ionii de calciu
a cristalelor de hidroxiapatita ce duce la schimbarea in culoare a dintilor din interior. In asa caz
curatirea profesionala nu isi atinge scoupul. Este necesara inalbirea chimica.

Sursele de pigmentare:

-toate tipurile de tutun

- bauturi si hrana cu coloranti naturali si artificiali(cafea, ceai, vin ros, etc)

-actiunea locala a substantelor medicamentoase(clorhexidina)

-acterii cromogene, cauzeaza culoarea verde, cafenie sau neagra( mai des la colet la copii)

-oxizii metalelor actiuv coloreaza dintele nexo- si endogen(OTRAVIREA CRONICA CU

MERCUR, clorura de mercur si plumb

Schimbarea in culoare la cei virstnici cauzata de factorii fiziologici ce duc la schimbarea

structurii plus actiunea de lunga durata a factorilor chimici si mecanici. Schimbarile de virsta
implica toata structura dintelui, smltul se subtiaza, unele locuri pina la disparitia definitiva a
acestuia., pulpa se oblitereaza, dentina se supune schimbarilor. In tesuturile dure apar mai multe
substante neorganice, multiple fisuri, recesiuni gingivale, actiune de lunga durata a pigmentilor
alimentari, tutun, medicamente, ce duc la schimbarea parametrilor fotodinamici ai dintelui. Se
schimba tonalitatea de la A la D sau C; inensitatea culorii creste ( de la A3 la $); se micsoreaza
luminozitatea; se mareste transparenta dintilor frontali.

Indicatile si contraindicatiile pentru inalbirea dintilor

Hotarirea de a inașlbi sau nu dintii dewpinde de necesitatile estetice ale pacientului. In marea
majoritate a cazurilor sint alternative metodelor chimice de inalbire. Din aceasta cauza indicatiile
pentu inalbire intotdeauna sint relative. Mai des pledeaza pentru inalbire cei ce au o culoare
stabila nesatisfacatoare. Metodele contemporane sint capabile sa schimbe esential culoarea
dintilor. Eficacitatea inalbirii depinde in mare masura de cauzele schimbarii in culoare. Usor se
corecteaza pigmentatiile din exterior, pe cind cele din interior innascute sau dobindite se trateaza
mult mai greu. Procedurile de inalbire chimica fac parte din compartimentul stomatologiei
estetice. Ea nu este menita sa restituie functia masticatoare a dintelui sau a arcadei dentare, nu
contribuie profilacticii maladiilor stomatologice, cu toata acestea metodele de inalmire tin sa
inlature neajunsul estetic care la rindul lui aduce la cresterea nivelului de adaptare sociala si
calitatii vietii omului, cum am mai mentionat mai sus, indicatiile de inalbire a dintilor sint
relative. In unele cazuri pacientii doresc sa schimbe in culoare dintii intacti.la majoritatea
europenilor dintii sint de culoare in tonalitatea A cu intensitatea A#-A3,5. Astfel ei vor sa-si
svchimbe intensitatea pina la A1 A2. Asadar, inalbirea chimica, se va apliuca:

1. culoarea unuoi dinte se deosebeste de ceilalti

2. sint coloreati unul sau o grupa de dinti

3. dintii nu sint colorati, pacientul doreste sa-si schimbe intensitatea

trebuie mentionat faptul ca metodele de inalbire chimica a dintilor au si contraindicatii.

Contraindicatiiole:

1. maladii generale (diabet zaharat, dereglari psihice nervoase, oncologice)

2. caria multipla

3. afectiunile parodontului care necesita tratament

4. prezenta protezelor si restauratiilor din fotopolimer la ditii frontali

5. abraziune sporita a smaltului, fisuri adinci

6. recesiunea gingiei

7. pacientii in cursul tratamentului ortodontic

8. fumatul

9. graviditate si alaptarea

10. pacienti minori

11. pacienti alergici la prparatele de inalbire

Inalbirea in cabinetul stomatologic

Primele mărturii scrise în istoria literaturii medicinale se atestă sec XIV şi sânt legate de
numele chirurgului Ghi de Soliac, autorul cărţii „Inventorium Chirurgicalis Medicinae”. Autorul
era chirurgul personal al Papei de la Roma. În cartea sa propune pentru albirea dinţilor folosirea
unui remediu ce include: ” miere de albine, sare arsă şi o cantitate mică de oţet de vin” .
Primele rapoarte despre albirea dinţilor cu ajutorul acidului oxalic a apărut în anul 1850. În
1877, Chapple a descris metodologia albirii dentare exterioare, care apare ca un prototip al
abordării moderne, pe când Taft a propus utilizarea hipocloritului de calciu ca agent de albire.
Apa oxigenată este propusă de către Harlan in 1884. Metoda termocatalitică de albire a fost
propusă de către Abbot în 1918. H2O2 se activează cu lumină intensivă. Câţiva ani mai devreme
au fost publicaţii asupra metodei estetice de corecţie a dinţilor cu fluoroză. Autorul ideii, a
propus utilizarea soluţiei de acid clorhidric de 18% pentru dizolvarea stratului superficial al
smalţului.
 Metodele de albire a dinţilor devitalizaţi au fost descrise de către Garretson în 1895 cu
folosirea substanţelor clorate. În 1958 Pirson propune metoda cu superocsol sub obturaţie
temporară pe termen de 3 zile. În 1989 Heywood şi Heyman, propun pentru albirea dinţilor vitali
capele dentare. Metoda se bazează pe utilizarea soluţiei stabilizate de peroxid de carbamid
introdusă în capă şi aplicată pe câteva ore. Posibilitatea utilizării capei a fost întâmplător
descoperită de către ortodontul american Kalsmier. Pentru unul din pacienţii săi cu dinţii
traumaţi în calitate de aparat de şinare a fost confecţionată capa. În această capă doctorul
recomandă să fie introdusă gelul antiseptic care conţinea 10 % de peroxid de carbamid. Peste
câteva zile Kalsmier a observat o albire esenţială.
Mijlocul sec XIX- inceputul sec XX, în jurnalele stomatologice se publicau de la 40 la 60 de
articole pe tema albirii dentare. În SUA majoritatea stomatologilor propun albirea dinţilor vitali
în calitate de procedură cosmetică. Dorinţa populaţiei de a avea un surâs atrăgător serveşte ca
indiciu a sănătăţii şi statusului emoţional stabil. Astfel un zâmbet atrăgător permite persoanei să
deţină un post mai bine plătit. Adesea dinţii sânt acoperiţi cu coroane sau veneere, lumineere.
Neajunsul esenţial al acestor metode, în afara preţurilor mari , mai este şi pierderea esenţială a
ţesuturilor dinţilor prelucraţi. În diferite metode de albire, în urma cărora forma anatomică a
dinţilor rămîne fără schimbări, este o alternativă a metodelor sus-numite. Procedura de albire este
indoloră, mult mai ieftină şi în marea majoritate conferă efectul estetic dorit. Din punct de vedere
funcţional, albirea dinţilor nu este o procedură primordială. Albirea se efectuează cu scopul de a
atinge efectul estetic.
În ziua de azi albirea dinţilor efectuată în clinica stomatologică modernă are prioritate faţă de
alte metode, permite să facă zâmbetul atrăgător.

Importanţa practică a lucrării

Posibilitatea acordării serviciilor cosmetice stomatologice, pentru satisfacerea cerințelor de

a îmbunătăți estetica zîmbetului, unui număr larg de pacienţi, în deosebi celor tineri.