Riscurile anesteziei in stomatologie

Student: Simon Vlad Alexandru

Universitatea din Oradea
Facultatea de Medicina si Farmacie Oradea
An de studiu: I
Sectia: Medicina dentara
Profesor indrumator: Dr. Todor Meda
Materie: Informatica Medicala
An universitar 2015-2016, semestrul 2.
Cuprins

Introducere...........................................................................................................................................3
Material si metoda................................................................................................................................4
1. Istoricul anesteziei..........................................................................................................................5
2. Anestezia si rolul acesteia...............................................................................................................6
3. Etapele anesteziei locale.................................................................................................................7
4. Metode de injectare........................................................................................................................8
5. Agenti anastezici............................................................................................................................9
6. Vasoconstrictoarele.........................................................................................................................9
7. Instrumentarul. Rol si riscuri........................................................................................................10
8. Pregatirea pacientului in procesul ante- si post-operator..............................................................13
9. Vizita preoperatorie......................................................................................................................15
10. Riscurile anestezico-chirurgicale..............................................................................................16
11. Premedicatia.............................................................................................................................18
12. Analgezia cu protoxid de azot..................................................................................................19
13. Obstructia cailor aeriene...........................................................................................................20
14. Toxicitatea anestezicelor...........................................................................................................21
15. Factorul uman...........................................................................................................................21
16. Rezultate..................................................................................................................................22
17. Concluzii..................................................................................................................................25
Lista bibliografica................................................................................................................................26

2
Introducere
Ca orice alta meserie, stomatologia prezinta si ea la randul ei o serie de riscuri ce pot surveni
in urma unor interventii medicale. Orice operatiune stomatologica efectuata asupra unui pacient
presupune un anumit grad de risc mai mare sau mic, in functie de durata in timp a operatiunii sau
interventiei si de complexitatea acesteia.
Cu toate acestea, chiar o operatiune relativ simpla si de scurta durata, precum anestezierea
unui pacient de catre medicul stomatolog, implica o gama variata de riscuri de gravitate ridicata. De la
stare de ameteala si senzatie de lesin si pana la soc anafilactic in urma unei alergii la substanta
anestezica sau chiar inconstienta temporara a pacientului, riscurile pe care le presupune operatiunea de
anesteziere de catre un personal medical autorizat pot fi cat se poate de serioase si nu trebuie neglijate.
Principala metoda de prevenire si implicit de evitare a acestor eventuale riscuri este
dezvoltarea spiritului de atentie a medicului stomatolog si a intregii echipe din jurul acestuia,
manevrarea cu grija a instrumentelor, creearea unui mediu placut in care pacientul sa se simta in largul
sau, reducand astfel riscul unor reactii neprevazute izvorate din diverse fobii sau inconfort si,
bineinteles, nu in ultimul rand, spontaneitatea cu care medicul stomatolog si asistentul sau trebuie sa
actioneze in momentul aparitiei unor urgente sau reactii adverse ale pacientului.
De altfel, unele accidente sunt iminente, astfel ca indiferent de cat de multa atentie si grija
acorda medicul stomatolog si asistentul sau operatiunii sau interventiei medicale, riscurile pot fi scoase
din ecuatie.
Prin urmare, lucrarea cu titlul Riscurile anesteziei in stomatologie trateaza diferitele aspecte
ale operatiunii de anestezie la nivelul cavitatii bucale, urmarind treptat etapele desfasurarii acesteia de
la obligatiile personalului medical autorizat care o efectueaza, modul de utilizare a instrumentelor si de
tratare a pacientului, continuand cu posibilele reactii adverse ale acestuia la substanta anestezica si
pana la urgentele care pot surveni in decursul unei astfel de operatiuni.

3
Material si metoda

4
 1. Istoricul anesteziei
Dezvoltatea anesteziei locale incepe in anul 1853, cand Wood a propus pentru prima data,
metoda de introducere a medicamentelor in orgaism cu ajutorul acului.
Tot pentru prima data, in anul 1859 a fost folosita cocaina, descoperita de Alfred Niemann. In
anul 1844, oftalmologul austriac Carl Koller efectueaza o operatie pe ochi folosind cocaina, iar
chirurgul William Hasled realizeaza anesteazia pe traiectul nervului alveolar. In anul 1885, Corning
afost primul medic care a administrat cacaina in spatiul subarahnoidian, dar in mod accidental si fara
sa-si dea prea bine seama ce face. Rahianestezia (anestezia spinala, subarahnoidiana) a fost propusa
de catre A. Bier Kiel in anul 1898.
Anestezia locala prin infiltratii, a fost introdusa de Schleich, este utilizata mai ales dupa
descoperirea de catre Einhorn in anul 1904 a unui anestezic mai putin toxic decat cocaina aceasta
fiind novocaina (procaina). Cu toate acestea, inainte ca Einhorn sa fi revolutionat medicina in
domeniul anesteziei locale prin infiltratie, lista celor care au cautat sa imbunatateasca metoda de
anestezie cu cocaina a crescut treptat o data cu trecerea timpului.
Astfel ca:
1885 – J. Conway introduce cocaina in locul cu fractura
1890 - lui Risert ii reuseste sinteza benzocainei
1891 - H. Quincke efectueaza punctia spatiului subarahnoidian la nivel lombar
1896 - A. I. Lukasevici descrie anestezia locala prin conducere.
1897 - G. Grile efectueaza blocajul plexului axilar si al nervului ischiatic prin metoda deschisa
1901 - A. Sicard, F . Cathelin descriu anestezia caudala (epidurala)
1903 - chirurgul german Heinrich Braun prelungeste efectul analgezic prin administrarea adrenalinei.
1904 - Alfred Einhorn realizeaza sinteza de procaina
1906 - A. Sicard descrie anestezia epidurala clasica (calea de acces—printre apofizele spinoase)
1909 - W. Steckel efectueaza blocajul caudal pentru anestezia nasterii
1911 - D. Kulenkampff efectueaza blocajul transcutanat al plexului axiliar
1922 - A. V. Visinevski implementeaza metoda de anestezie locala prin infiltratie

5
1930 - sinteza tetracaina
19420 - H. Hingston obtine anestezia caudala de lunga durata
1943 - N. Lofgren realizeaza sinteza de xilocaina
1943 - sinteza de mepivacaina
1960 - sinteza de prilocaina
1969 - sinteza de bupivacaina; sinteza de articaina
1997 - sinteza de ropivacaina.

2. Anestezia si rolul acesteia

Multe dintre manoperele stomatologice implica taierea sau manipiularea tesuturilor vii. Natura
dureroasa a acestor procedure necesita utilizarea anseteziei.
Anestezierea este un procedeu medical prin care sunt administrate substante organismului, ce
au rolul de a impiedica temporar senzatiile dureroase. In aceeasi ordine de idei, anestezia este starea de
pierdere a unei senzatii intr-o zona a corpului. Sunt disponibile substante variate pentru a realiza
anestezia temporara. Aceste substante sunt fie anestezice generale, fie anestezice locale.
Anestezicele generale altereaza temporar functia sistemului nervos central, astfel incat
sensibilitatea este pierduta in tot corpul. Sub influenta unui anestezic general pacientul este
inconstient. In stomatologie, anestezia generala este folosita pentru interventiile de chirurgie buco-
maxilo-faciala.
Anestezicele locale intrerup simtul tactil, dureros sau termic intr-o anumita zona a corpului,
prin afectarea cailor nervoase de transmitere. Pacientiisunt constienti cand se afla sub influenta unui
anestezic local. Cu exceptia interventiilor laborioase de chirurgie orala, anestezia locala este preferata
celei generale in stomatologie.
Pentru a avea efect, anestezicele locale trebuie sa intre in contact cu fibrele nervoase care
conduc spre creier impulsurile nervoase sau cu filetele nervoase periferice care primesc impulsuri de la
receptori.
Anestezicul topic este un tip special de anestezic local care actioneaza numai asupra
terminatiilor nervoase subtiri din suprafata tegumentului sau mucoasa. In anestezia topica, anumite
senzatii de la suprafata tesuturilor ca mucoasa sau tegument sunt blocate. Lotiunea pentru arsuri solare
contine un anestezic topic care inlatura senzatia neplacuta produsa de expunerea prelungita la soare.
Daca stergem mucoasa orala cu un anestezic local, aceasta va fi anesteziata. Acest pas este util
in scaderea disconfortului produs de injectii si indepartarea reflexului de voma in timpul manevrelor

6
de amprentare sau de radiografiere. Gasim anestezice locale sub forma de solutie, geluri, paste sau
creme.
Anestezicele locale utilizate pentru manevre terapeutice trebuie injectate in tesutul moale,
astfel incat agentul anestezic sa intre in contact cu fibrele nervoase senzoriale. Odata ce o substanta
anestezica inconjoara un nerv, in punctul respective nici un impuls nu va mai putea ajunge la nerv. Ca
urmare, structura anatomica inervata de acel nerv poate fi operata fara durere. Agentii anestezici
injectabili sunt sub forma de fiole sau carpule, masurate in prealabil.

3. Etapele anesteziei locale

Asemenea oricarei operatiuni medicale atat de complexe, actiunea de anesteziere presupune si ea la

randul ei cateva etape. In afara indatoririlor personalului medical autorizat, aceste etape arata modul in
care anestezicul actioneaza asupra organismului.
Prima etapa presupune injectarea anestezicului local intradermal, sub forma de coaja de lamaie; se
inecpe cu un ac de calibru mic. Dupa formarea cojii de lamaie, tesuturile adiacente se infiltreaza cu
anestezic prin intermediul unui ac cu diametru mai mare si mai lung.
A doua etapa presupune actiunea anestezicului local asupra terminatiilor nervoase si asteptarea
efectului analgesic; aceasta etapa dureaza de la 5 pana la 10 minute in functie de proprietatile
analgezice ale anestezicului local de electie.
A treia etapa prezinta aparitia efectului analgesic local care dureaza intre 1-2 ore.
In a patra etapa, senzatiile dolore sunt restabilite.
In anestezia locala trebuie respectate urmatoarele reguli, pentru a evite orice fel de risc ce poate
surveni in timpul unei astfel de operatiuni stomatologice:
 Indicarea corecta a tehnicii anestezice (fiecarei interventii chirurgicale i se potriveste o
anumita anestezie)
 Respectarea dozelor recomandate
 Folosirea celei mai slabe concentratii si a celui mai mic volum de anestezic.
 Monitorizarea permanenta a bolnavului de catre o persoana competenta.
 Injectarea cu viteza lenta, intretinand un contact verbal permanent cu bolnavul.

7
  Respectarea baremurilor de dotare materiala si medicamentoasa pentru tratamentul reactiilor
adverse.
 Asigurarea unui personal medical autorizat competent.
 Evitarea unei premedicatii puternice cu barbiturice.

4. Metode de injectare

Sunt trei metode principale utilizate in stomatologie: infiltratia, anestezia plexala, anestezia
tronculara bazala.
De obicei termenul de anestezie prin infiltratie este gresit folosit. Infiltratia este o metoda de injectare
prin care se realizeaza un depozit de substanta anestezica in scopul de a bloca preluarea impulsurilor
dureroase de catre fibrele nervoase aflate in tesuturile vii. Spre exemplu, se foloseste frecvent pentru o
zona de tesut moale in care se va realiza o incizie. Acest tip de anestezie se poate aplica oricarui tip de
testut moale asupra caruia se va intervene chirurgical. Anestezia topica se foloseste in: biopsie,
gingivectomie, frenectomie si excizia tesutului anormal.
De cele mai multe ori termenul de anestezie prin infiltratie este folosit pentru anestezia plexala. Cele
doua metode de injectare sunt similar. Diferenta consta in zonele cheie spre care se indreapta
substanta. Procedeul de infiltratie vizeaza fibrele nervoase terminale foarte subtiri. Anestezia plexala
este indreptata spre fibrele nervoase terminale mai groase. In regiunea orodentara, anestezia plexala
include si infltratia.
Solutiile anestezice injectate in vecinatatea fibrelor nervoase terminale groase afecteaza de obicei si
impulsurile spre fibrele nervoase terminale subtiri. Aceste solutii nu sunt selective si vor anesteziatoate
ramurile nervoase din zona.

8
Anestezia plexala este utilizata in special cand se lucreaza pe dinti sau osul din regiunea maxilara
(uneori chiar si mandibulara) anterioara. Inervatia acestor zone este asigurata de ramuri terminale
groase ale nervului trigemen.
Dintii mandibulari posteriori nu pot fi abordati cu anestezie plexala. Acesti dinti sunt inconjurati de os
dens, care nu permite penetrarea solutiei pana la nivelul ramurilor terminale care inerveaza dintii. In
zona maxilara si mandibulara anterioara, unde osul este mai subtire si mai putin dens, anestezia
plexala va devein eficienta. Substanta poate penetra acest os si va bloca fibrele nervoase terminale care
inerveaza acesti dinti.In functie de trasaturile anatomice individuale, exista pacienti care pot beneficia
de anestezie plexala pentru regiunea premolara mandibulara.
Anestezia tronculara bazala consta in depunerea de substanta langa un trunchi nervos principal. Pentru
a fi eficient, blocajul impiedica transmiterea oricarui impuls dureros spre creier. De aceea, orice
structura inervata de fibre nervoase situate sub nivelul injectiei este anesteziata. Anestezia tronculara
bazala afecteaza arii mult mai ragi de cat anestezia plexala sau cea prin infiltratie.
Cea mai frecventa anestezie tronculara din stomatologie este la Spina lui Spix. Nervii alveolari
inferiori inerveaza toti dintii inferiori si osul inconjurator. Pentru a anestezia aceste structuri, acul este
plasat langa gaura mandibulara, pe fata mediala a ramului mandibular. Solutia este depozitata in
vecinatatea locului de intrare a acestui trunchi nervos prin mandibular. Toate structurile dentare si
osoase sub acest nivel sunt anesteziate pana la nivelul liniei mediane.
Pentru diferite zone ale cavitatii bucale se vor folosi felurite metode de injectare. Spre exemplu, in
cazul testului moale oral, metoda de injectare va fi infiltratia. Pentru oase si dinti maxilare si pentru
din zona mandibulara anterioara, metoda de injectare va fi plexala.
In aceeasi oridne de idei, pentru manoperele dentare din zona dintilor si osului din zona mandibular
anterioar se va folosi metoda de injectara tronculara.

5. Agenti anestezici

Exista aproximativ 15 anestezice diferite disponibile pentru uzdentar, dar lindocaina 2% cu un

vasoconstrictor si mepivacaina 3% sunt cele mai folosite pentru ca ambele substante au timpul de
instalare a efectului scurt si ofera o anestezie profunda a pulpei dentare (60 de minute lidocaina si 40
mepivacaina).
Exista in stomatologie tendinte de a face cat mai multe manevre intr-o sedinte mai lunga. Un timp
favorabil pentru astfel de initiative este oferit de anestezice in combinatie cu vasoconstrictoare (ex.
Epinefrina).
In stomatologie o manevra rapida este cea care dureaza 30 de minute. In cazul unei astfel de manevre
se va folosi mepivacaina (carbocaina) 3%, fara vasoconstrictoare.

9
 1. Vasoconstrictoarele
Subtantele vasconstrictoare sunt substante care reduc fluxul sangvin prin constrictia vaselor.
Efectul se realizeaza prin stimularea anumitor receptori la nivelul stemului arterial. Cand sunt utilizati
impreuna cu agenti anestezici locali, se reduce fluxul sangvin la nivelul locului de injectare.
Ca urmare, absorbtia anestezicului este intarziata. Acesta este efectul dorit, avand in vedere ca
substanta anestezica se va mentine mai multa vreme la locul injectarii, astfel ca durata si eficienta
anesteziei este crescuta.
Acesta este efectul dorit, avand in vedere ca substanta anestezica se va mentine mai multa
vreme la locul inejctarii, ca urmare durata si eficienta anesteziei este crescuta.
Multe anestezice sunt oarecum toxice asupra asupra sistemului nervos central. Vasoconstrictoarele
reduc riscul prin scaderea cantitatii de substanta anestezica necesara. In plus, aceasta nu va fi absorbita
treptat in sange, deci nu va fi suficienta pentru a produce un efect toxic.
Cel mai frecvent vasoconstrictor este epinefrina. Lidocaina 2% este disponibila fara
vasoconstrictor sau epinefrina in concentratie de 1:100 000 sau 1:50 000. O concentratie de 1:50 000
inseamna ca o parte de vasoconstrictor este diluata in 50 000 de parti de solvent. Totusi cea mai
favorabila concentratie este de cele mai multe ori cea de 1:100 000.
Fara epinefrina lidocaina produce anestezice pentru 10 minute, pe cand cu 1:100 000 sau cu
1:50 000 epinefrina dureaza aproxim 60 de minute. Se pot alege anestezice fara substante
vasoconstrictoare in cazul cand interventiile sunt de scurta durata sau cand vasoconstrictoarele sunt
contraindicate.

2. Instrumentarul. Rol si riscuri

Instrumentarul necesar pentru administrarea anesteziei locale este format din: seringi, ace pentru
injectie, carpule anestezice si elemente auxiliare.

Seringile
Seringile sunt de mai multe tipuri. Alegera lor este o chestiune de alegere personala. Probabil una
dintre cele mai folosite este cea din metal, cu piston sub forma de harpoon. Acest tip prezinta un inel
pentru police, care ajuta la presarea pistonului dup ace acul a fost plasat in tesut.
Un alt tip de seringa este cea cu aspiratie, care utilizeaza un disc pentru police (in locul harponului)
atasat de piston pentru a aspira.
Toate anestezicele locale au o toxicitate potential daca se injecteaza in fluxul sangvin in cantitati
crescute. Toxicitatea poate aparea daca un ac este inadcvat plasat intr-un vas de sange si substanta este
injectata in sange. Pentru a preveni acest accident, stomatologul trebuie sa aplice o presiune inversa
(de jos in sus) pe inelul pentru police la seringile cu harpoon dupa plasarea acului.
Daca acul este plasat in vas, sangele va aparea in carpula cu anestezic, procedeul de aplicare a
presiunii negative este numit aspiratie. Cand aspiratia este pozitiva (sangele intra in carpula), se
recomanda ca acul sa fie indepartat, carpula inlocuita si injectia incercata din nou intr-o pozitie
diferita.
Aceasta metoda este o masura de siguranta pentru a proteja pacientul. Aspiratia nu este importanta in
anestezia plexala si cea prin infiltratie, asa cum este in anestezia tronculara. Aceasta deoarece vasele
mari sunt localizate in profunzimea tesuturilor , in vecinatatea trunchiurilor principale nervoase.

10
Cand este incarcata seringa cu aspiratie, este important ca micul ac de la capatul pistonului sa fie
condus in stoperul din cauciuc al fiolei cu anestezic. Harponul antreneaza peretele de cauciuc in
momentul cand pistonul este tras inapoi, permitant producerea aspiratiei. In timpul acestei procedure
trebuie evitata presiunea excesiva asupra fiolei anestezice care ar putea fi in acest fel distrusa.

Seringa, ca orice alt instrument, are si ea la randul ei mai multe elemente din care e constituita:
I. Inelul pentru police la seringa cu harpon, respectiv discul pentru police la seringa cu aspiratie
se utilizeaza la aspiratie pentru a evita injectarea anestezicului intr-un vas de sange sau
introducerea rapida a anestezicului in circulatie, producand intoxicatie.
II. Pistonul se foloseste la administrarea anestezicului local pentru presarea stoperului de
cauciuc al carpulei pentru administrarea anestezicului.
III. Harponul se foloseste la aspiratie, pentru antrenarea peretelui de cauciuc al carpulei cu
anestezic astfel incat presiunea negativa sa aiba loc.
IV. Rezervorul contine carpulele cu anestezic, iar fenestrarea permite operatorului sa observe in
cazul aspiratiei pozitive.
V. Adaptorul pentru ac permite operatorului sa fixeze acul pentru anestezie. Atentie la
posibilitatea indepartarii adaptorului in acelasi timp cu acul de unica folosinta.

Acele pentru injectie

Cele mai utilizate ace pentru anestezia locala sunt cele de unica folosinta, impachetate intr-un invelis
de plastic individual.
Alt tip de ac de unica folosinta are doua parti in containerul de plastic. O parte acopera seringa/carpula
penetrata de capatul acului, iar cealalta acopera zona acului care va intra in tesut.
Dupa ce seringa este incarcata cu o carpula de anestezic, capatul acului care perforeaza carpula poate
fi desfacut si infipt in seringa. Mica portiune a acului penetreaza zona de cauciuc din centrul capacului
metalic al carpulei. Capacul de plastic ce acopera partea anterioara a acului (tija si bizoul) este lasast
pe loc pana cand se face injectia. Aceasta precautie previne contaminarea acului.
Sunt disponibile diverse lungimi de ace. Lungimea este masurata de la filet pana la varful bizoului.
Cele mai frecvente sunt cele de 1 inch (2,54 cm) – ace scurte—sau 15/8 inch (ace lungi).
De obicei se foloseste un ac scurt pentru anestezia prin inflitratie si anestezia plexala si un ac lung
pentru cea tronculara bazala. Alegerea se face in functie de preferinta personala.
Exista de asemenea diverse diametre pentru ace. Grosimea acului este masura diametrului sectiunii
acului. Cele mai frecvente grosimi sunt 23, 25, 27 si 30. Un numar mai mic defineste un ac mai gros.
De exemplu, un ac 30 are grosimea mai mica decat acul 25.
Selectia grosimii acului este in parte determinata de adancimea injectiei si lungimii acului. In general,
cu cat acul este mai lung, cu atat are diametrul mai mare. Cu toate ca acele cu diametru mai mic
produc durere mai mica, el poate fi cu usurinta indoit in tesut, deci zona tintita poate fi ratata.
Aceasta problema apare in special cand ace lungi cu diametru mic sunt folosite pentru injectii adanci.
Anestezia gresit orientata este de obicei rezultatul devierii acului. Drept urmare, depozitul de substanta
va fi plasat la distanta de plexul nervos tintit. Acele fine, de diametru 27 sau 30 si de lungime mica
sunt indicate pentru infiltratii sau anestezie plexala.

Carpulele anestezice
Carpula este un tub de sticla cu un sigiliu de metal la unul din capete. In centrul acestui capac metalic
este o zona de cauciuc in care se infige acul dupa ce carpula este incarcata in seringa. Celalat capat al
tubului este sigilat cu un stoper din cauciuc. Micul haropn al seringii cu aspiratie este condus in acest
stoper dupa ce carpula este incarcata in seringa.
Rezervorul cu anestezic contine 1,8 ml de solutie anestezica, o doza suficienta pentru majoritatea
procedurilor stomatologice.
Carpulele cu anestezic trebuie pastrate in containerele lor originale, la temperatura camerei si la
intuneric. Nu este absolut necesar, dar este bine ca diafragmul sa fie dezinfectat prin stergere cu un
tampon cu alcool inainte de insertia in seringa.
Asistentul trebuie sa inspecteze bine carpula cu anestezic, urmarind urmatoarele: bule mari de aer,
stoper de cauciuc distrus, capac metalic corodat, capac metalic cu rugina, crapaturi ale sticlei.

11
Daca se intalneste vreunul din aceste aspecte, asistentul nu va mai folosi carpula si le va verifica pe
toate celelalte pentru a exclude astfel de probleme.
S-a demonstrat ca aceste carpule nu se pun in solutii dezinfectante. Acesta ar putea trece prin
diafragmul de cauciuc si contamina anestezicul. De asemenea, carpulele nu vor fi lasate in vecinatatea
monomerului acrilic depozitat in sticlute cu picurator. S-a constatat ca vaporii de monomer trec prin
cauciuc spre substanta anestezica. Acest fenomen poate determina administrarea unei solutii
contaminate pacientului.

Elemente auxiliare
Elementele auxiliare utilizate in administrarea anesteziei locale sunt cele cu ajutorul carora se
pregateste locul de injectare inainte ca acul sa penetreze tesutul si se intervine in cazul unei erori in
operatiunea de anesteziere, eliminand astfel o serie de riscuri ce pot surveni in timpul unei astfel de
operatiuni stomatologice.
I. Compresele din tifon de 5x5 cm sunt utilizate pentru a usca mucoasa inainte de aplicarea
anestezicului local sau antisepticului. Sunt, de asemenea, folosite pentru realizarea unei
retractii ale tesuturilor daca este necesar.
II. Tampoanele din bumbac sunt folosite pentru aplicarea antisepticului sau anestezicului local,
sterilizand zona tesutului penetrat si reducand prin aceasta riscul de infectie.
III. Anestezicul local: inainte de injectie, se aplica pe mucoasa anestezic topic, reducand astfel
disconfortul produs de penetrarea tesuturilor de catre ac.
IV. Pensa pentru hemostaza sau comprese pentru cazul in care se rupe acul, va putea fi
recuperat cu ajutorul pensei.
Locul de injectie cu anestezic topic trebuie preparat intr-un anume fel, astfel incat anumite riscuri sa
nu intervina. In acest sens, urmarea treptata in aceasta ordine stricta este obligatorie.
 Mucoasa de la locul de injectare trebuie uscata cu o compresa pentru a elibera locul de saliva
si alte resturi pentru a spori vizibilitatea.
 Anestezicul topic trebuie aplicat apoi cu un tampon si asteptat pana isi face efectul, pentru a
anestezia temporar tesutul de suprafata.
 Injectia este apoi efectuata pentru administrarea medicamentului
 Pacientul tinut sub observatie, pentru posibilele reactii adverse sau probleme.
 Urmeaza apoi inregistrarea manevrei in fisa pacientului. Trebuie notat tipul de injectie, locul
unde a fost facuta, cat anestezic a fost injectat si reactii la substanta, astfel incat daca apar
reactii adversa dupa o perioada mai lunga de timp sa se stie in ce fel sa se intervina, in functie
de ce substanta i-a fost administrata pacientului.
Prepararea seringii cu piston are si ea o insemnatate mare in eliminarea posibileleor riscuri.
 Seringa se indeparteaza din cutie, dar se mentine in invelisul steril pana la folosire pentru a
preveni desterilizarea.
 Retragerea pistonului permite insertia carpulei cu anestezic.
 Insertia carpulei prin plasarea stoperului de cauciuc la nivelul harponului in pozitie corecta.
 Impingerea harponului permite aspiratia inainte de injectare.
 Presarea usoarea a inelului policelui pentru angajarea harponului. Forta excesiva poate
sparge sau fisura carpula.
 Tragerea lenta inapoi a inelului pentru police pentru a verifica daca harponul a penetrat
stoperul din cauciuc.
 Atasarea acului prin infiletare pe seringa, dupa ce s-a efectuat indepartarea sigiliului de
siguranta si capacul de plastic.
 Indepartarea capacului de plastic colorat si expulzarea catorva picaturi de solutie pentru a sti
dac acul este atasat de carpula si pentru a testa seringa.
 Reacoperirea acului pentru prevenirea contaminarii pana la utilizare. In acest caz,
operatiunea trebuie facuta cu prudenta, pentru a evita inteparea cu acul. Important: acul nu
trebuie sa fie rupt, strambat sau manipulat in orice fel. Oricemanevrare suplimentara poate
determina inteparea asistentului.

12
 3. Pregatirea pacientului in
procesul ante- si post-operator
Anestezistul solicita material in functie de tipul de amestezie ales. Anestezistul completeaza o fisa in
care va descrie materialul de care are nevoie. Din punct de vedere al gestionarii activitatii din
ansambul bloculu operator, el va trebui sa tina cont de activitatea operatorie globala pentru a folosi in
mod eficient echipamente special existente cum ar fi ventilatorele de inalta freventa.
Verificarea materialului
Pentru ca o operatiune stomatologica de anesteziere a unui pacient sa fie efectuata cu success, este
esential ca urmatoarele elemente sa fie verificate cu mare atentie:
 Surse de gaz: oxigen, aer
 Distributia vaporilor: Halotan, Izofluran
 Medicamente de anestezie intraavenoasa
 Circuitele de anestezie ce ajuta respiratia
 Compozitia flacoanelor de perfuzie
 Evacuarea bulelor din liniile venoase
 Monitoare ce masoara parametrii vitalil EKG, tensiunea arterial
 Functionarea expiratiei (secretii buco-faringiene)
 Materialul de control termic
 Materiale pentru tehnici antihemoragice

Mentinerea anesteziei
Ansamblul medicametelor, vaporilor si gazelor administrate vor fi astfel modulate incat sa mentina
organelle vitale ale pacientului in stare de functionare adecvata si sa permita derularea normala a
tehnicilor chirurghicale proiectate sau in curs.

Trezirea
In functie de medicamentele administrate in timpul mentinerii anesteziei, acestea sunt oprite, fie
progresiv, cu mult inainte, fie in ultimele faze ale actului chirurgical, inainte de trezirea pacientului.
Inainte de inceperea trezirii, anestezistul va verifica absenta rezidurilor de curare (teste instrumentale
sau stimuli nervosa). Cnad respiratia devine adecvata pentru nevoile pacientului, acestea va primi
oxigen de mare concentratie pentru a limita toate episoadele hipoxice in timpul detunarii si al trezirii.
Detubarea se face, fie la un pacient profund anesteziat (absenta reflexelor corneene, de tuse si de
degutitie), plasat, de preferita, in decubit lateral stang, fie la un pacient ce devine constient si isi
recupereaza partial reflexele.

Instalarea pacientului in sala postanestezica

Pacintul este scos din sala de operatie in sala de asistenta post-anestezica supravegheat, eventual cu un
monitor portabil pentru parametrii vitali care contine si pulsoximetrul si daca e necesar un adaos de
oxigen. Asezarea pacientrul pe patul din sala de aseistenta post-anestezica reclama rebransarea
sistemelor de monitorizare ale parametrilor vitali, controlul ascultatoriu al respiratiei, plasarea
pacientului intr-o pozitie particulara ceruta de bolnav sau intr-o pozitie de decubit lateral stang, in caz
de trezire putin pronuntata ori de reflux gastro-esofagian. Dispozitiie de tratament post-operator sunt
trasmise asistentelor sau medicilor isarcinari cu servirea salii de asistenta post-anestezica.

13
Autorizarea iesirii din sala de asistenta
Post-anestezia la sfarsitul perioadei valabile ce permite stabilizarea durabila a parametrilor vitali
controlati in mod regulat, pacientul este autorizat sa paraseasca sala de asistenta post-anestezica.
Starea sa este intregistrata intr-o foaie de autorizare a iesirii, transimiterea ordinelor medicale se face
de catre serviciul imputernicit cu spitalizarea post-anestezica.
Anestezicul vegheaza la:
 optimizarea tratamentului antalgic
 optimizarea tratamentului medical
 supravegherea oxigenarii
 supravegherea volemiei sangvine

4. Vizita preoperatorie

Constituie prima luare de contact direct intre anestezist si viitoul anesteziat. Vizita trebuie sa
stabileasca rapid un dialog fructuos, in vederea castigarii increderii pacientrului si explicarii
procedeurilor la care va fi supus in timpul tratamentului. In acelasi timp se vor furniza bolnavului
explicatii adaptate intrebarilor acestuia.
Interogatoriul pacientului si examenul preanestezic se vor axa pe:
 Varsta calendaristica/biologica
 Greutatea
 Stare de nutritie
 Forta musculara
 Aparat respirator
 Aparat cardio-vascular
 Aparat digestive
 Cavitatea bucala
Cunoasterea cat mai buna a pacientulu permite selectarea adecvata a tehnicilor si a medicamentelor,
cumulandu-se astfel un mare numar de avantaje si unul minim de inconveninte pentru fiecare caz in
parte.
Anestezistul vaoptimiza tratamentul medical la care este supus pacientul sau chiar il va intrerupe daca
este necesar. Aceasta maniera de actiune a fost propusa in urma cu cativa ani, inainte ca literature
medicala sa fi indicat ca, suprimarea tratamentului medical preoperator, poate fi o sursa de instabilitate
cardiovasculara si de problem de sevraj diverse.
In momentul de fata se considera ca:
 Trebuie sa fie suspendata cu 48 de ore inainte de operatie : sulfamiderele hipoglicemiante si
bigunaide
 Trebuie adaptate cat mai bine tratamentele anticoagulante. Exista diferita valori de prag ale
testelor coagulante pentru diversele tipuri de interventii chirurgicale
 In anumite cazuri anestezicul administreaza un tratament medical nou
Deseori pacientii care au hipertensiune labila devin hiperincordati in zilele premergatoare interventiei.
Antihipertensoarele de elective recomandate in perioada preoperiatorie sunt betablocantele. De
asemenea, daca este necesar, se intreprinde si tratament fizic.

14
Problemele puse de interventia chirurgicala sunt felul operatiei, durata, operatia sangeranda, pozitia pe
scaun, manevrele, departatoarele care impiedica functia respiratory si functia cardio- vasculara.
Tulburarile metabolice intermediare dupa anestezie prelungita sunt similar cu cele ale reactiei generale
a organismului dupa stress.

5. Riscurile anestezico-chirurgicale
Riscul anestezic reprezinta frecventa mortalitatiisi morbidilitatii legate de actul anestezic, dedusa ca o
posibilitate statistica intr-un lot similar. Evaluarea preoperatorie a riscului trebuie facuta. Nu se poate
refuza anestezia unui bolnav care necesita operatie de urgenta, sub pretextul riscului foarte mare.
Riscul anestezic, asociat frecvent cu cel operator, cuprinde factori numerosi, unii dintre ei greu de
determinat.
Cea mai utilizata clasificare a riscurilor anestezico-chirurgicale este A.S.A (American Society of
Anesthesiolofiste):
1. Pacientul normal – sanatos (exceptand afectiunea chirurgicala)
2. Pacientul cu o afectiune sistemica usoara ( ex. Diabet, anemie, bronsita cronica, obezitate
monstruoasa)
3. Pacientul cu o afectiune sistemica severa care limiteaza activitatea (angina pectoral, boala
pulmonara obstructive, infarct miocardic in antecedente)
4. Pacientu cu boala invalidanta care constituie o amenintare pentru viata (insuficienta
cardiac, insuficienta renala)
5. Pacientul moribund, a carui supravietuire probabila este sub 24 ore (rupture de anevrism,
TCC cu presiune intracraniana crescuta.
Pentru operatii de urgenta se adauga litera E inainte (emergency)
Anestezia trebuie adaptata fiecarui bolnav in parte. In alegerea tehnicii si substantelot anestezice
trebuie sa se tina seama de:
 Securitatea bolnavului
 Confortul chirurgical
 Stabilirea intraoperatorie (oxigenarea buna fara modificari tensionale)
 Minimum de agresivitate pentru bolnavi
 Maximum de eficienta pentru fiecare sector necesar interventiei
 Comptenta
 Dotarea tehnica
Tinand seama de problemele ridicate de bolnav si de interventia chirurgicala se alege tehnica
anestezica. In cazul in care prevedem o operatie cu hemoragie, se poate recolta preoperator sange
pentru autotransfuzie. Fisa de anestezie cuprinde datele principale ale examenului anestezic si
recomandarile preanestezice.

De asemenea exista si:

Riscuri previzibile:
Anatomic: controlul dificil al cailor aeriene atunci cand pacientul devine inconstient.
Ale stari fiziopatologice actuale:
 Infarct miocardic recent (< 6 luni)
 Angor instabil
 Insuficienta cardiac putin compensate
 Insuficienta respiratorie

15
  Insuficienta hepatica
 Functia anamnestica – detectia unei atopii clinice
 Alte tratamentului medical in curs – interactiuni medicamentoase diverse
 Alte starii subclinicee detectabile
 Pseudocolinesteraze plasmatice anormale: dozaj al activitatii pseudocolinesterazice si a
fenotipurilor cele mai frecvente.
 Susceptibilitatea la hipertermie maligna: se efectueaza biopsie musculara
Riscuri imprevizibile:
In acest tip de riscuri sunt incluse din oficiu, in functie de spial, cateva riscuri previzibile, dar pentru
care nu exista concluzii controlabile in timp util.
 Tehnicile chirurgicale
 Aparatura chirurgicala
 Aparatura de anestezie din sala de operatii
 Aparatura tehnica spitaliceasca (ex. intrerupere alimentarii electrice generale)

6. Premedicatia

Inainte de orice tratament stomatologic sau operatiune de anesteziere a pacientului, este vitala
verificarea fisei medicale a acestuia de catre personalul medical autorizat, astfel incat eventualele
contraindicatii sa fie urmarite si observate, evitand o serie mare de riscuri la care pacientul poate fi
supus.
Premedicatia joaca in acest sens un rol foarte important. Aceasta reprezinta administrarea unui
medicament inainte de tratamentul propriu-zis al pacientului. Poate fi de asemenea reactualizarea
dozei unui medicament pe care pacientul il ia in mod obisnuit pentru o boala cronica. De obicei
premedicatia este folosita pentru a controla constienta. Poate fi necesara pentru a proteja pacientul de
efectul nedorit al unei proceduri cum ar fii anestezierea sau de a imbunatati conditiile pentru operator.
Uneori, pacientii au tulburari sistemice care necesita utilizarea continua a unor droguri pentru a le
mentine sanatatea. Exemplele sunt diabet, epilepsie, hipotiroidism, hipertensiune, tromboza coronara,
coroana reumatica de cord. Anamneza si istoricul medical stomatologic releva aceste conditii si
medicamente luate pentru a le controla.
De obicei, stomatologul conlucreaza cu medicii generalisti pentru a stabili dozele ce trebuie pastrate in
timpul tratamentului stomatologic. De exemplu, pacientii care iau anticoagulante trebuie sa aiba
dozele foarte bine adaptate pentru a nu sangera in timpul manevrelor de chirurgie orala.
In cazurile de boala de inima reumatica, prolaps de valva mitrala sau alte boli care ii fac vulnerabili la
infectii sistemice severe, trebuie sa primeasca medicatie cu antibiotice pentru a-I proteja de
bacteriemiile tranzitorii.
Luarea de antibiotice inainte de manevrele stomatologice pentru a preveni bacteriemiile se numeste
premedicatie profilactica. Prin dilacerarea tesutului moale bucal, germenii pot patrunde in curentul
sangvin, producand bacteriemie (bacterii in circulatie).
Bacteriemia poate fi produsa nu numai de manevre evident invazive, uneori chiar un banal periaj al
dintilor poate provoca bacteriemia. Aceasta poate produce o complicatie serioasa, infectia cordului
numita endocardita bacteriana subacuta. Antibioterapia profilactica este de asemenea necesara pentru

16
pacientii care au o proteza articulara totala, deoarece bacteriemiile tranzitorii pot provoca respingerea
protezei.
Anumiti agenti sedativi sunt folositi pentru a asigura confortul operator. Acestia actioneaza asupra
constientei pacientilor, care nu se mai opun interventiei. Problemele tehnice pentru echipa
stomatologica pot fi determinate de saliva excesiva, varsatura si spasmul muscular.
Salivatia excesiva apare la pacientii cu glande salivare foarte active. Poate crea dificultati in izolarea
campului operator. Aceasta problema apare in cazurile in care nu se poate folosi diga de cauciuc, cum
este amprenta. Premedicatia cu propanthelina, atropina sau scopolamina va scadea secretia salivara
temporar pana cand manevra va fi realizata.
Reflexul de voma poate fi o problema in timpul procedurilor endodontice, chirurgicale sau
radiografice. Reflexul de inghitire este redus semnificativ de analgezia cu protoxid de azot. Simpla
aplicatie a unui anestezic topic in zona posterioara a gurii este temporar de ajutor pentru manevrele
scurte. Anestezicul local este util mai ales in radiografierea regiunii posterioare a gurii, cand contactul
cu filmul radiologic declanseaza reflexul de voma.
Uneori pacientii solicita tratament stomatologic cand muschii lor masticatori sunt in spasm sau
trismus. Aceasta stare este uneori atat de grava incat pacientul nu poate deschide gura suficient de larg
pentru a permite stomatologului sa indeparteze cauza intraorala a trismusului. La alti pacienti, efortul
de a-si mentine gura deschisa in timpul manevrelor stomatologice provoaca spasme si crampe
musculare. Aceasta problema poate fi depasita de stomatolog prin prescrierea relaxantelor musculare
scheletice cum sunt methocarbamol, diazepam si orphenadrine preoperator. Analgezia cu protoxid de
azot poate fi utila in prevenirea acestor manifestari.

7. Analgezia cu protoxid de azot

In cazul utilizarii unui anestezic general, cum ar fii protoxidul de azot, cunoscut si sub numele de “gaz
tranchilizant” exista mai multe riscuri implicate: Posibilitatea ca pacientul sa aiba reactii adverse la
substanta anestezica datorita unor antecedente medicale, efectele reziduale ale administrarii gazului,
scaparea de gaz in mediul inconjurator, intreruperea in momentul inceperii administrarii, sufocarea
pacientului datorita debitului sau chiar intreruperea fluxului respirator sau lesin in lipsa prezentei
personalului medical.
Pentru a elimina din ecuatie aceste riscuri sunt necesare urmatoarele masuri de precautie:
Vereficarea antecedentele medicale pentru depistarea contraindicatiilor, deoarece anumite afectiuni,
cum ar fi claustrofobia, emfizemul pulmonar, bronsita, sarcina sau infectiile tractului respirator
superior pot contraindica administrarea protoxidului de azot. Masurarea si inregistrarea functiilor
vitale trebuie efectuate in permanenta, astfel incat, in caz de urgenta, acestea ajuta la evaluarea
severitatii urgentelor.
Realizarea de catre pacient a testului Triger dinainte si dupa administrarea protoxidului de azot pentru
a evalua efectele reziduale ale administrarii gazului. Instruirea pacientului pentru a preveni scaparile
de gaz in mediul inconjurator. Pacientul trebuie sa ramana in camera de asteptare daca este necesar,
pentru a evita intreruperile in momentul inceperii administrarii. Intiderea pacientului pe scaunul
stomatologic si inceperea administrarii de oxigen, dupa care se pune masca peste nasul pacientului,
pentru a evita senzatia de sufocare.
Debitul de oxigen trebuie ajustat in functie de confortul pacientului. Pacientul trebuie sa fie
supravegheat de catre personalul medical autorizat pe tot parcursul procedurii. La sfarsitul procedurii
trebuie intrerupta administrarea protoxidului de azot dar continuata administrarea de oxigen 100%
timp de 3-5 minute pentru a antagoniza actiunea protoxidului de azot.
Bineinteles, la finalul operatiunii, pentru ca viitoarele reactii adverse sa poata fi tratate sau pentru ca
viitoarele contraindicatii sa poata fi depistate, administrarea protoxidului de azot trebuie consemnat in
fisa medicala a pacientului.

17
In cazul utilizarii protoxidului de azot ca analgezic poate interveni un alt risc major: endocardita
bacteriana. Pentru ca acesta sa fie evitat, trebuie ca medicul sa cunoasca regimul standard profilactic
pentru adulti si copii: amoxicilina, stearat de eritromicina sau clindamicina.

8. Obstructia cailor aeriene

Manevrele stomatologice in general, chiar si operatiunea de anestezie, presupun de obicei plasarea sau
indepartarea obiectelor mici in gura pacientului (ex. Tifonuri, ace, capacele pentru ac/seringa etc.).
Drept urmare, acestea pot cadea pe gatul pacientului, fiind inghitite, aspirate in plaman sau blocand
partial sau total caile aeriene.
Un astfel de eveniment neplacut poate provoca o serie de consecinte mai mult sau mai putin grave,
astfel ca toti membrii echipei trebuie sa stie ce obiecte pot ajunge in gatul pacientului si cum sa le
elimine. Obiectele care sunt inca vizibile se pot recupera cu mana sau cu un forceps de intubatie
Magil.
Obiectele care cad in gatul pacientului si nu produc obstructie a cailor aeriene sunt fie inghitite, fie
aspirate in plamani. Daca un obiect dipsare pe gatul pacientului si nu poate fi vazut, acesta trebuie
plasat pe partea stanga cu capul in jos si indemnat sa tuseasca pentru a elimina obiectul.
Daca obiectul nu poate fi indepartat, tratamentul dentar va fi intrerupt si pacientul dus la radiografii
toracice si abdominale pentru a determina localizarea corpului strain.
Desi este probabil ca obiectele care cad in gatul pacientului sa fie inghitite, nu este sigur decat pe baza
declaratiilor pacientului. Ca urmare, este esentiala urmarirea cu ajutorul radiografiilor.
In cazul obstructiei partiale de cai aeriene, corpii straini din gatul pacientului trebuie evaluati pentru a
determina daca pacientul are flux aerian suficient pentru o tuse puternica. Daca fluxul de aer este bun,
i se va permite pacientului sa tuseasca in incercarea de a disloca obiectul, iar nicio manevra din partea
personalului medical nu este necesara.
Daca pacientul are flux aerian scazut, caracterizat prin tuse slaba, fata albastra si incapacitatea de a
vorbi, atunci urgenta trebuie tratata ca obstructia completa de cai aeriene.
Obstructia totatala a cailor aeriene poate fi tratata prin lovituri pe spate in cazul copiiilor, lovituri
abdominale manuale (manevra Heimlich) atat in cazut copiiilor, cat si al adultilor, lovitura in piept
pentru graviditate avansata sau obezitata marcata si chiar explorarea cavitatii bucale cu degetul in
cazul in care pacientul este inconstient.
Pentru a nu se ajunge in astfel de situatii in care este nevoie de aceste metode tratament, obstructia
cailor respiratorii poate fi evitata inca de la inceputul oricarei manevre stomatologice cu ajutorul unui
spirit de atentie dezvoltat si cu multa grija in timpul oricarei operatiuni.

18
 9. Toxicitatea anestezicelor
O supradoza anestezica in circulatia pacientului determina toxicitate anestezica. Aceasta se produce fie
datorita injectarii accidentale direct in curentul sangvin sau cantitatii mult prea mari de substanta
administrata dintr-o data. Rezultatul este ca pacientul este hiperstimulat imediat dupa injectie.
Nervozitatea, logoreea si nelinistea sunt semne precoce ale stimularii sistemului nervos central de
catre substanta anestezica. Curand pacientul poate incepe sa aiba convulsii. Curand pacientul poate
incepe sa aiba convulsii. Episodul convulsiv este de obicei urmat de depresia sistemului nervos
central, care poate duce la depresia respiratorie si inconstienta pana cand anestezicul este anihilat prin
detoxifiere.
Cheia tratamentului este recunoasterea imediata a afectiunii pacientului. De aceea un pacient nu
trebuie lasat niciodata singur dupa o injectie cu solutie anestezica. Semnele precoce ale stimularii
moderate vor determina stomatologul sa-i administreze un anticonvulsionant intravenos, pana cand
pacientul se linisteste. Se va administra oxigen.
Daca se produce pierderea cunostintei si depresie respiratorie severa, se vor aplica masuri de urgenta
ca resuscitare prin respiratie gura la gura sau oxigen in concentratie mare, pana cand substanta
anestezica este metabolizata si pacientul isi revine.
Fenestratia seringii pentru anesteziere locala trebuie orientata catre operator, pentru ca stomatologul sa
poata evita injectarea anestezicul intravenos, cu supradozare, si pentru ca acesta sa poata sa observe
rezultatul aspiratiei.
Bineinteles, acest risc poate fi scos din ecuatie in timpul unei operatiuni stomatologice de anesteziere
prin cantarirea cu grija a cantitatii de substanta anestezica administrata, in functie de varsa,
antecedente, alergii si reactii adverse consemnate anterior in fisa medicala a pacientului. Grija si
atentia focusata in timpul oricarei operatiuni pot intotdeauna sa micsoreze riscul unei supradozei
anestezice.

10. Factorul uman

Stomatologia este, pana la urma, o meserie in care relatiile interumane sunt in permanenta prezente si
nu pot fi neglijate, astfel ca meseria necesita o atentie deosebita a reactiilor pacientilor. Medicul
stomatolog trebuie sa fie, prin urmare, o persoana amabila, sociabila si carismatica pentru a castiga in
primul rand increderea si respectul pacientului. Insa avand in vedere ca toti oamenii sunt diferiti intre
ei, ca exista o sumedenie de tipuri de caracter si de personalitati, de reactii si de reflexe, este de inteles
ca factorul uman prezinta unul dintre cele mai mari riscuri.
De la aichmofobie si pana la frica de stomatolog, medicul si echipa sa trebuie sa depuna efort in trata
pacientul in mod corespunzator indiferent de fricile sau fobiile acestuia, fara insa a provoca reactii
necontrolate si nedorite din partea acestuia. In alta ordine de idei, subtilitatea, amabilitatea si abilitatea
de a fi prevazator fac parte uneori din fisa postului a medicului stomatolog.
Asa ca pe langa toate posibilele riscuri biologice pe care o interventie stomatologica le presupune,
exista si un risc pe care factorul uman implicat in ecuatie il prezinta:
Multi pacienti se tem de injectia stomatologica mai tare decat orice alta faza a tratamentului. A face
injectiile cat mai placute cu putinta reprezinta o provocare pentru orice echipa operatorie. Un aspect
important este mentinerea seringii in afara razei vizuale a pacientului, cat timp ea este pregatita si
atunci cand se ofera seringa medicului. Seringa poate fi pregatita inainte ca pacientul sa soseasca si
apoi sa fie acoperita pentru a nu putea fi vazuta cand acesta intra in cabinet.
Dupa ce este pregatit locul injectarii, seringa ii va fi oferita medicului astfel incat pacientul sa nu o
poata vedea. Aceasta tehnica se numeste transferul ascuns al seringii.

19
In administrarea injectiei, asistentul joaca un rol important. In timp ce medicul realizeaza injectarea,
bratele asistentului vor fi asezate peste antebratele pacientului pentru a evita eventualele reactii
necontrolate ale acestuia.

11. Rezultate
Anestezierea este procedeul medical prin care se introduce o substanta in organism.
Anestezia are ca efect suprimarea temporara a perceperii senzatiilor dureroase.
Exista doua tipuri de anestezice:
Anestezicele generale altereaza temporar functia sistemului nervos central, astfel incat sensibilitatea
este pierduta in tot corpul.
Anestezicele locale intrerup stimtul tactil, dureros sau termic intr-o anumita zona a corpului, prin
afectarea cailor nervoase de transmitere.
Pentru a avea efect, anestezicele locale trebuie sa intre in contact cu fibrele nervoase care conduc spre
creier impulsurile nervoase sau cu fibrele nervoase periferice care primesc impulsuri de la receptori.
Instrumentarul necesar pentru administrarea anesteziei locale este format din: seringi, ace pentru
injectie, carpule anestezice si elemente auxiliare.
Seringa este constituita din mai multe elemente:
 Inelul pentru police respectiv discul pentru police
 Pistonul
 Harponul
 Rezervorul
 Adaptorul pentru ac

Premedicatia
Verificarea fisei medicale a pacientului este importanta astfel incat eventualele contraindicatii sa fie
urmarite si observate. Pot fi evitate astfel o serie variata de riscuri la care pacientul poate fi supus.
De obicei stomatologul conlucreaza cu medicii generalisti pentru a stabili dozele ce trebuie pastrate in
timpul tratamentului stomatologic. De exemplu, pacientii care iau anticoagulante trebuie sa aiba
dozele foarte bine adaptate pentru a nu sangera in timpul manevrelor de chirurgie orala.
Luarea de antibiotice inainte de manevrele stomatologice pentru a preveni bacteriemiile se numeste
premedicatie profilactica.
Bacteriemia poate fi produsa nu numai de manevre evident invazive, uneori chiar un banal periaj al
dintilor poate provoca bacteriemia. Aceasta poate produce o complicatie serioasa, infectia cordului
numita endocardita bacteriana subacuta.

Anestezia cu protoxid de azot

Este posibil ca pacientul sa aiba reactii adverse la aceasta substanta anestezica datorita unor
antecedente medicale
Administrarea protoxidului de azot are ca riscuri:
 efecte reziduale ale administrarii gazului
 scaparea de gaz in mediul inconjurator
 intreruperea in momentul inceperii administrarii
 sufocarea pacientului datorita debitului
 intreruperea fluxului respirator sau lesin in lipsa prezentei personalului medical.

20
In cazul utilizarii protoxidului de azot ca analgezic poate interveni un alt risc major: endocardita
bacteriana.

Obstructia cailor aeriene

In timpul oricarei operatiuni stomatologice, pot cadea pe gatul pacientului anumite obiecte mici, fiind
inghitite sau aspirate in plaman, blocand partial sau total caile aeriene.
Exemple de obiecte ce pot obtura caile aerine: tifon, ace, capace pentru ac/seringa etc.

Toxicitatea anestezicelor
O supradoza anestezica in circulatia pacientului determina toxicitate anestezica. Aceasta se produce in
umatoarele cazuri:
 injectare accidentala direct in curentul sangvin
 cantitate mult prea mare de substanta anestezica administrata dintr-o data.
In aceste cazuri pacientul trebuie sa fie hiperstimulat imediat dupa injectie.
Cheia tratamentului este recunoasterea imediata a afectiunii pacientului. De aceea pacientul nu trebuie
lasat niciodata singur dupa o injectie cu solutie anestezica.
Fenestratia seringii pentru anesteziere locala trebuie orientata catre operator, pentru ca stomatologul sa
poata evita injectarea anestezicul intravenos, cu supradozare, si pentru ca acesta sa poata sa observe
rezultatul aspiratiei.

Factorul uman
Multi pacienti se tem de injectia stomatologica mai tare decat orice alta faza a tratamentului. Astfel ca
frica de ace, frica de stomatolog si alte fobii pot duce la reactii necontrolate din partea pacientului.
Pentru ca acestea sa fie evitate, se pot folosi diverse tehnici.
Dupa ce este pregatit locul injectarii, asistentul ii va fi oferita medicului seringa astfel incat pacientul
sa nu o poata vedea. Aceasta tehnica se numeste transferul ascuns al seringii. In timp ce medicul
realizeaza injectarea, bratele asistentului vor fi asezate peste antebratele pacientului pentru a evita
eventualele reactii necontrolate ale acestuia.

Prevenirea riscurilor
Toate riscurile ce pot surveni in decursul unei operatiuni de anesteziere, prezentate pe larg in aceasta
lucrare, pot fi prevenite prin respectarea urmatoarelor criterii:
 Spirit de atentie dezvoltat
 Supravegherea in permanenta a pacientului
 Spontaneitate in reactiile personalului medical autorizat pentru a evita reactiile nedorite si
bruste ale pacientilor
 Mediu placut pentru pacient
 Manevrarea cu grija a instrumentarului

21
Concluzii

Aceasta lucrare si-a propus sa urmareasca, pe langa istoricul medical, evolutia anesteziei in medicina,
atat etapele, elementele si formele acesteia in stomatologie, cat si riscurile pe care aceasta le presupune
si modul in care ele pot fi evitate sau prevazute.
Lucrarea a incercat sa arate ca pe parcursul unei operatiuni de administrare a unei substante anestezice
in organismul unui pacient pot intervenii astfel o gama variata de riscuri de natura fizica (obiecte
inghitite ce pot produce obturatia cailor respiratorii sau ace care pot provoca dureri mari la penetrarea
tesutului, infectii in urma utilizarii unor instrumente insterile), de natura chimica (intoxicarea cu
substanta anestezica prin supradozaj, reactii adverse daca in fisa medicala a pacientului nu sunt
urmarite contraindicatii sau stari de sufocare, lesin si pierderea constiintei in baza unor substante la
care pacientul manifesta o alergie) si chiar si de natura psihologica (gesturi, reactii si reflexe
necontrolate si nedorite ale pacientilor).
In urma acestor analize putem conclude faptul ca riscurile anesteziei in stomatologie sunt de
nenumarate feluri si, de multe ori, iminente, iar daca nu pot fi prevenite, personalul medical autorizat
trebuie sa fie bine instruit si pregatit in orice moment sa intervina pentru a reglementa o posibila
urgenta si a readuce pacientul in starea normala.

Lista bibliografica

 Allen GD: Dental anesthesia and analgesia (local and general), ed 2, Baltimore, 1979,
Williams and Willkins
 Chasteen JE, Hatch R., Passon JC: Contamination of local anesthesic cartridges with acrylic
monomer, JADA, 116:375, 1988
 Jastak JT, Malamed SF: Nitrous oxide and sexual phenomena, JADA 101:38, 1980
 Jastak JT, Paravecchio R: An analysis of 1331 sedations using inhalation, intravenous and
other techniques, JADA 91:1241, 1975

22
 Lambert C: Sexual phenomena, hypnosis and nitrous oxide sedation, JADA 105:990, 1982
 Malamed SF: Handbook of local anesthesia, ed3, St. Louis 1991, Mosby
 Malamed SF: Sedation: a guide to pacient management, ed 3, St. Louis, 1995, Mosby
 Requa-Clark B, Holroyd SV: Applied pharmacology for the dental hygienist, ed 3, St Louis,
1995, Mosby
 Shannon IL, Wscott WB: Alcohol contamiation of local antesthesic cartridges, J. Acad. Ge.
Dent. 22:20, 1974.

23