Cursul 7.

Conceperea proiectului protezei parţiale scheletate

Proiectul PPM (protezei parţiale mobilizabile) sau design-ul este o

lucrare tehnică, întocmită de medic, pe baza unei teme date, care cuprinde
calcule, desene şi instrucţiuni necesare pentru execuţia piesei protetice.
Proiectul (termen utilizat în literatura de specialitate decât cel de design utilizat
de tehnicieni) înglobează mai multe criterii de realizare şi are în vedere o notă de
originalitate, de evaluare estetică, pe care se pune atâta preţ, în zilele noastre.
Denumirea de proiect cuprinde ca semnificaţie o serie de proceduri definite
astfel:
1. creaţia mentală a cuiva, în care intervine un proces de
ordonare a dezvoltării planului de acţiune după obiective
funcţionale şi estetice, care apelează la cercetare,
modeling, adaptări şi reevaluări;
2. acţiunea de a scoate la lumină forma unui „ceva", după un
plan prestabilit, contribuind la realizarea unui nou obiect;
3. realizarea unei noi strategii, cu scopul de a anticipa ceea
ce se intenţionează, ca acţiune, în planurile executate;
4. un aranjament tip schemă cu un obiectiv sau efect specific;
5. ceva care devine u n fel de gh id pentru realizarea unei
piese decorative, artistice.
Conceperea planului de tratament şi a design-ul protezei mobilizabile este
un proces laborios, care pretinde atât cunoaşterea mai multor variante de lucru
legate de reperele câmpului protetic, cât şi alegerea u n or com pon en t e opt ime
ale prot ezei.
Apariţia şi perfecţionarea unor instrumente de lucru cum ar fi paralelografele,
izoparalelografele, simulatoarele au contribuit esenţial la îmbunătăţirea
conceptelor de realizare a protezelor scheletate. Fără o dotare optimă de laborator
nici nu se poate executa o piesă protetică de mare precizie cum este PPMS (proteza
parţială mobilizabilă scheletată).
„Actorii" principali, în acest proiect, sunt dinţii stâlpi sau/şi restanţi şi
componenta muco - osoasă a câmpului protetic, în contact nemijlocit cu proteza
mobilizabilă.

Esenţiale pentru proiectare sunt datele despre:

A. topografia edentaţiei;

B. analiza efectivă, serioasă a calităţilor dinţilor stâlpi şi a componentei muco -

osoase;

C. alegerea judicioasă a componentelor protezei, adecvată situaţiei clinice,

selectată din diversitatea de elemente constitutive ale protezei parţiale;

D. aprecierea corectă a caracteristicilor biomecanice a piesei protetice;

E. realizarea unor rapoarte ocluzale optime, static şi dinamic;

F. evaluarea consecinţelor pe care le au componentele protezei mobilizabile asupra

componentelor câmpului protetic.

Majoritatea publicaţiilor despre tratamentul cu PPMS se leagă de tratamentele

geriatrice.
Parametrii pozitivi şi negativi, care influenţează succesul tratamentului
protetic ar fi:

Factori pozitivi Factori negativi

• stare generală bună • stare generală cu probleme

• parodonţiu stabil • boală parodontală
• ocluzie stabilă • contacte premature şi
interferenţe
• factor osos pozitiv • factor osos negativ
• arcade integre • parafuncţii, obicieuri vicioase
• stare bună de nutriţie • stare deficitară de nutriţie

La baza proiectului de executare a PPMS trebuie să avem în vedere şi manualitatea

pacientul (capacitatea sa de mânuire a PPMS), deoarece îndemânarea de a manevra
o proteză mobilizabilă cu SSMSS (sisteme speciale de menţinere, sprijin şi
stabilizare) nu este posibilă pentru oricine.
Dacă, în cazul PPF (proteze parţiale fixe), nu se practică desenarea protezei pe
model, pentru că preparatiile sunt vizibile, în cazul PPMS acest fapt, este necesar şi
obligatoriu. Se poate apela şi la un desen pe fişa de tratament a pacientului, dar cel
mai bine este ca acest proiect de proteză mobilizabilă să fie notat direct pe model şi
fişă. Deoarece pe model pot exista mai multe marcaje (unele date de paralelograf),
este bine ca design-ul componentelor protezei parţiale mobilizabile scheletate să fie
realizat cu mai multe creioane colorate.
PROIECTUL (DESIGN-ULUI) PROTEZELOR PARŢIALE
MOBILIZABILE SCHELETATE
Multe din protezele parţiale mobilizabile scheletate nu sunt executate pe baza unor
proiecte ştiinţific argumentate, deoarece design-ul acestora se axează aproape
exclusiv pe criterii estetice sau pe tehnologii la modă.
Pentru realizarea unui proiect de PPM, care să fie fiabil, este necesară cunoaşterea
detaliilor despre câmpul protetic, despre elementele componente ale protezei, despre
tehnologia protezei amovibile, cât şi a unor date despre biodinarnică acesteia.

Realizarea unui proiect de PPMS trebuie obligatoriu să aibă în vedere dotarea de

laborator, cunoaşterea tehnologiei executării piesei protetice şi a surselor de eroare
pe faze clinico – tehnice pentru a le putea compensa şi a avea un rezultat optim al
refacerii.
Experienţa profesională îşi spune adeseori cuvântul în alegerea componentelor
piesei protetice adjuncte. Ne referim la observaţiile legate de facilitatea adaptării
pacientului la un anumit profil de proteză, la manevrabilitatea simplă, fără risc a unor
elemente MSS, la alegerea unui design simplu, rezistent, uşor de executat şi chiar
facil de reparat.
Problemele axiale ale principiilor şi metodologiei proiectului din domeniul
protezelor mobilizabile gravitează în jurul:
1. amplasării sprijinului protezei;
2. utilizării unor mijloace contrabasculante eficiente pentru a opri sau atenua
translaţia sau rotaţia piesei protetice (care este nocivă pentru structurile restante ale
câmpului protetic împlicate în protezare);
3. topografiei edentaţiei şi mărimii breşei unice sau/şi adiţionale;
4. alegerii adecvate a unor elemente de MSS (menţinere, sprijin şi stabilizare);
5. distribuţiei extensive a stresului ocluzal pe cât mai multe componente, pentru
a preîntâmpina dezastre pe componetele câmpului protetic.
A. Adepţii echilibrării stresului imprimat de proteză pe componentele câmpului
protetic edentat parţial se referă la dinamica şeilor terminale şi la efectele nocive ale
acestora, mai ales asupra dinţilor stâlpi. În cadrul acestei filozofii de proiectare a
protezelor scheletate, „personajul" principal îl constituie dintele stâlp, care nu are
voie să fie afectat, dislocat, mobilizat sau pierdut.
Este arhicunoscut faptul că forţele dislocante aplicate pe şeile libere ale protezei
mobilizabile se transmit într-o anumită variantă şi dinţilor stâlpi. Rezultatul evident
şi logic este că, elementele de MSS fac, de regulă, conexiuni rigide cu dintele stâlp,
ceea ce determină tracţiunea şi în final, afectarea acestuia odată cu bascularea
protezei. Edentaţia întinsă, este unul din factorii destabilizatori şi stresanţi pentru
dinţii stâlpi. Utilizarea unor croşete circulare cu sprijin distal, care rigidizează
legăturile şeii cu dinţii stâlpi, fac din extremitatea liberă a şeii un bloc, ce se înfundă
asimetric şi basculează, tracţionând dinţii stâlpi. Acest fapt, va produce stres maxim
pe stâlp, cu efect de mobilizare dentară şi în final, de mărire a breşei edentate prin
pierderea unor stâlpi.
Sistemele de amorizori de forţe, utilizate în prezent, au capacitatea de a atenua
stresul cauzat de rotaţia protezei la înfundare şi desprindere parţială involuntară
pentru că ele compensează diferenţa dintre rezilienţa parodontală şi cea
fibromucoasă şi permit jocul independent al şeii protetice faţă de sistemul de
ancorare. în acest sens, PHOENIX, CAGNA şi De FREEST, STEWART descriu o
posibilitate de a conferi un joc liber şeii, prin situarea unui sistem de amortizare de
forţe la zona de unire dintre conectorul secundar şi şaua protezei, pe care-l numesc
„stress director" (fig. 1).
Fig. 1. Acţiunea unui „director de stress" (după PHOENIX, CAGNA şi DE
FREEST): a. şa în poziţie terminală; b. şa în dinamică.

Avantajele utilizării acestui „director de stress" sunt cele de a minimaliza acţiunea

menţinerii directe pe dinte şi de a permite jocul liber al şeii protezei.

Dezavantajele utilizării acestor construcţii sunt legate de aspectul fragil al zonelor

de îmbinare şi de faptul că, încorporarea lor într-o proteză parţială mobilizabilă este
costisitoare. În plus, aceste sisteme cer o îngrijire constantă, o dispensarizare activă
şi sunt practic, imposibil de reparat.Se consideră că, această creştere a contactelor
cu dinţii restanţi şi fibromucoasa reduce sau minimalizează acţiunea forţelor
orizontale. Acest fapt, este foarte important pentru dinţii restanţi şi suportul lor
parodontal.
Cursul 8. Amprentarea câmpului protetic edentat parţial în
vederea tratamentului cu proteze mobilizabile se realizeaza astfel
prin:
Amprenta preliminara in lingura universala cu alginat. Se
amprenteaza zonele de sprijin a campului protetic. In amprenta
preliminara se confectioneaza modelul preliminar pe care se
modeleaza lingura individuala pentru a o folosi la amprentarea
functionala.
Amprenta functionala se realizeaza cu materiale de amprenta tip
elastomer in lingura individuala ( confectionata pe modelul
preliminar). In amprenta functionala se inregistreaza zonele de
succiune de la periferia campului protetic, a zonei de mucoasa
neutra (pasiv mobila). Aceasta zona realizeaza inchiderea
marginala a protezei mobile, zona de succiune a acesteia.