EXAMENUL

RADIOLOGIC AL
MASIVULUI FACIAL ŞI
DENTOPARODONTAL
 EXAMENUL RADIOLOGIC AL
COMPLEXULUI DENTO-
PARODONTO-ALVEOLAR
 TEHNICI RADIOGRAFICE CU FILM
INTRAORAL
 Examenul radiologic dento-parodontal se face în
trei incidenţe intraorale:
 incidenţa izometrică şi ortoradială cu film
retroalveolar;
 incidenţa izometrică şi ortoradială cu film
ocluzal;
 incidenţa axială cu film ocluzal.
 Incidenţa endobucală, retroalveolară,
izometrică şi ortoradială (R.I.O)
Iniţiată în 1907 de Cieszynschi este îmbunătăţită şi dezvoltată de Dieck
(Hamburg) în 1911. Din acest motiv, mulţi autori o denumesc “incidenţa
Dieck”.
Furnizează cele mai numeroase şi cele mai complete date despre dinţi,
creste alveolare şi formaţiunile anatomice vecine. Principala deficienţă este
aceea de a fi parcelară, de a nu prezenta în totalitate, pe acelaşi film imaginea
unei leziuni mai întinse, fiind din această cauză necesară uneori o completare
a ei cu radiografii extraorale sau ocluzale, cu film ocluzal.
Calităţile analitice deosebite, de structură osoasă, precum şi
corectitudinea proiecţiei geometrice, a lungimii şi raporturilor dinţilor între ei
şi faţă de celelalte elemente anatomice, fac ca ea să fie în prezent cea mai
răspândită metodă de diagnostic în stomatologie.
Astăzi, când radiografia panoramică a arcadelor dentare în ansamblu se
utilizează tot mai mult, sunt foarte frecvente cazurile în care pentru precizări
suplimentare, dar absolut necesare, privind anumite leziuni dentoparodontale
segmentare, se recurge la radiografii în incidenţa Dieck.Tehnica generală
Pentru a descrie tehnica efectuării incidenţei retroalveolare, izometrice şi
ortoradiale vom analiza pe rând termenii care o denumesc şi o definesc.
 Filmul radiologic dentar şi poziţionarea lui retroalveolară
Este un termen ce defineşte aşezarea filmului endobucal în
spatele alveolelor unui grup de 2 sau 3 dinţi vecini ce urmează a fi
examinaţi. Se întrebuinţează filme de ¾ cm, filme speciale pentru
radiografii dentare, care au stratul de gelatinobromură de argint,
strat sensibil la radiaţii mai dens pe ambele feţe pentru a putea fi
impresionat direct de radiaţiile X. Filmele sunt ambalate într-un
înveliş de hârtie aluminizată, impermeabilă la umiditatea salivară,
iar la exterior în hârtie neagră, opacă la lumină. Trebuie precizat că
filmele au un strat subţire fotosensibil pe ambele feţe, deci, practic
nu au faţă şi dos; totuşi, pe ambalajul lor este specificat că o parte
este faţa, iar cealaltă dosul. Aceasta, din cauza unei folii de staniol
care este plasată între film şi dosul ambalajului şi care are un dublu
rol protector. Staniolul este opac la radiaţiile X. El protejează de
iradiere corpul pacientului, oprind din radiaţiile fasciculului
principal şi protejează filmul radiologic împotriva radiaţiilor
secundare care, venind din spate, îl pot voala, alterând în mod
nedorit netitatea şi deci calitatea imaginii.
 Poziţionarea filmului
Pe dosul filmelor dentare este însemnat într-un colţ, printr-un
semn oarecare (punct tipărit sau compostat, ori marca de
fabricaţie a filmului) locul unde este practicată o perforaţie.
Înainte de a aşeza filmul pentru radiografiere trebuie identificată
această perforaţie, care se aşează totdeauna spre coroane, în felul
acesta, examinatorul putând să recunoască dinţii din dreapta sau
din stânga fără adnotaţii suplimentare.
Ultima indicaţie care defineşte poziţia retroalveolară a
filmului este condiţia ca marginea filmului să depăşească cu 2
mm planul cuspidian. În felul acesta este cuprinsă în imagine şi
coroana, examinarea dintelui fiind completă.
Cunoscând toate aceste indicaţii despre film şi poziţia lui
retroalveolară mai trebuie să specificăm că examinarea întregii
dentaţii se face, după caz cu 10 până la 14 filme la adult şi cu 6
filme la copii, pentru dentiţia temporară.
 Perforaţia este aşezată întotdeauna spre planul cuspidian şi niciodată spre
apexuri. La maxilar, pentru filmele orizontale este în colţul din stânga de jos, iar
pentru cele verticale, în colţul din dreapta jos. La mandibulă, este aşezată pentru
filmele orizontale în colţul din dreapta sus. În aceeaşi poziţie urmează să fie aşezate şi
pentru interpretare, pentru ca examinatorul să poată identifica dinţii din dreapta sau
stânga după următorul raţionament:
pentru molarii superiori din dreapta se va observa că 18 este în dreptul
perforaţiei, iar 16 în partea opusă perforaţiei;
pentru molarii superiori din stânga, situaţia raporturilor pe film va fi inversă,
şi anume 28 va fi radiografiat în partea opusă perforaţiei, iar 26 se va proiecta în
dreptul ei;
pentru incisivii centrali superiori se identifică în dreptul perforaţiei centralul
stâng, iar jumătatea neperforată cel drept.
Acelaşi raţionament poate fi efectuat pentru toţi dinţii, şi anume: la maxilar, în
cazul filmelor aşezate orizontal, spre perforaţie se vor proiecta dinţii distali în
jumătatea dreaptă şi cei meziali în cea stângă.
Pentru mandibulă, în cazul filmelor aşezate orizontal, spre perforaţie se vor
proiecta dinţii meziali în jumătatea dreaptă şi cei distali în cea stângă.
Filmul este ţinut de pacient cu degetul arătător de la mâna opusă, celelalte degete
fiind făcute pumn pentru a nu acoperi controlul vizual al examinatorului.
 Izometria
Cuprinde totalitatea manevrelor indicate pentru a se obţine
pe film o imagine de aceeaşi dimensiune cu cea reală a
dintelui.
Principiul izometriei demonstrează după legile geometrice ale
proiecţiei conice că imaginea unui dinte pe film poate avea
dimensiuni diferite, şi anume: mult alungit dacă fasciculul de
radiaţii este orientat prea orizontal şi mult mai scurtat dacă
fasciculul este prea vertical. Pentru a obţine o imagine
izometrică, egală ca dimensiune este necesară o anumită
înclinaţie, şi anume, fasciculul de radiaţii să fie perpendicular
pe bisectoarea unghiului dat de axa dintelui şi film.
 Înclinarea tubului
În practică, principiul izometriei, după indicaţiile lui
Cieszynschi, este dificil de realizat, datorită faptului că
bisectoarea unghiului dat de axa dintelui şi film este o linie
imaginară, greu sau aproape imposibil de reperat. Pentru
eliminarea acestui neajuns, Dieck introduce un sistem standard
de înclinare a fasciculului de radiaţii, măsurat în grade.
Pe monoblocul aparatului de radiodiagnostic se află un
raportor astfel montat încât punctul O este la orizontală, iar
indicatorul corespunde cu raza centrală. Înclinarea fasciculului
de radiaţii se măsoară în grade, cifrele obţinute indicând
unghiurile formate între planul orizontal şi fasciculul de radiaţii.
Pentru ca acest unghi să cuprindă în poziţie corectă dintele de
radiografiat, mai trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
 Incidenţa endobucală,
retroalveolară, izometrică şi
ortoradială (R.I.O)

 Principiul izometriei.
 I. Fasciculul de radiaţii orizontal, dinţii apar pe film mult alungiţi, apexul este în
afara filmului.
 II. Fasciculul de radiaţii verticalizat prea mult, dinţii apar scurtaţi, deformaţi, cu
unele detalii şterse
 III. Fasciculul de radiaţii perpendicular pe bisectoarea unghiului dat de axul
dintelui şi film, se obţine o corectă imagine izometrică.
 1- Planul ocluzal al maxilarului de radiografiat să fie aşezat
orizontal. Pentru arcada superioară, capul este poziţionat în
uşoară flexie, cu bărbia trasă în piept, iar pentru arcada
inferioară în uşoară extensie, cu bărbia ridicată;

2- Monoblocul se aşează cu vârful conului localizator lipit

de piele în dreptul apexului de radiografiat.
3- Linia de proiecţie la piele a apexurilor este o linie
imaginară, care se desenează la maxilar de la aripa nasului la
tragus, iar la mandibulă, din menton, 1cm deasupra marginii
bazilare, până la lobul urechii.
 Ortoradialitatea

Este cel de-al treilea termen care defineşte şi denumeşte în acelaşi timp incidenţa.
Ortoradialitatea reprezintă localizarea în spaţiu a centrării, materializând al
doilea plan geometric de referinţă. Într-adevăr, principiul izometriei ne-a indicat
proiecţia imaginii dintelui pe filmul radiologic în plan vertical. Ortoradialitatea
întregeşte această proiecţie, precizând-o în plan orizontal.
Pe secţiune, maxilarele au o formă asemănătoare cu o potcoavă. În interiorul
potcoavei se înscrie un cerc imaginar. Principiul ortoradialităţii cere ca fasciculul
de radiaţii să fie astfel orientat în plan orizontal încât raza centrală să
prelungească razele geometrice ale cercului imaginar.

Aplicând corect principiul

ortoradialităţii, imaginea radiologică
va cuprinde spaţiile şi septurile
interdentare, dinţi corect proiectaţi,
cu rădăcinile net diferenţiate între
ele. Este comparabilă în plan
orizontal cu izometria aplicată în
plan vertical.
 Corecţii pentru decalarea
rădăcinilor suprapuse

pentru molarul 1 inferior ca şi pentru toţi dinţii cu 2 rădăcini,

palatinală şi vestibulară, care se suprapun, vestibulara fiind
mascată, corectarea se face prin modificarea meziocentrică a
fasciculului de radiaţii. Imaginea obţinută detaşează cele două
rădăcini, punând în evidenţă apexurile.
pentru molarii superiori, în majoritatea cazurilor, incidenţa
ortoradială dă o bună proiecţie a celor 3 rădăcini
 Uneori, însă se produce din cauza rotaţiei molarilor sau a
conformaţiei maxilarelor, suprapunerea unei rădăcini maxilare peste
cea palatinală. Corectarea acestei suprapuneri se face tot prin
excentrizarea fasciculului de radiaţii. Pentru suprapunerea
meziovestibularei pe palatinală se efectuează o corecţie
mezioexcentrică.
 Dacă se suprapune pe palatinală rădăcina
meziovestibulară se corectează cu o incidenţă
distoexcentrică.
Poziţionarea pentru incisivi şi caninii superiori

- pacient, cu gura larg deschisă, aşezat cu capul vertical, rezemat pe tetiera

aparatului şi barba trasă în piept ,astfel încât planul ocluzal al maxilarului să fie
orizontal.
- filmul ¾ cm este aşezat vertical, cu faţa lipită retroalveolar şi cu perforaţia spre
coroane. Marginea inferioară a filmului depăşeşte cu 2 mm planul cuspidian, fiind
paralelă cu aceasta. Pacientul ţine filmul cu degetul arătător, celelate degete făcute
pumn, astfel nu-şi acoperă gura, permiţând controlul vizual al poziţiei corecte a
filmului.
-fasciculul de radiaţii este înclinat cu 400 cranio-caudal
- conul localizator, plasat pe vârful nasului pentru incisivii centrali şi laterali sau
la aripa nasului pentru canini, este îndreptat spre centrul cercului imaginar care se
înscrie în potcoava maxilarului.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi se efectuează exact după aceleaşi indicaţii,
ţinând cont de înclinarea fasciculului de radiaţii în direcţie cranio-caudală ce
trebuie să facă un unghi de 400 cu planul ocluzal al maxilarului.
- expunerea medie pentru aparate mici este de 3s, iar pentru cele mijlocii de 1s.
- la copii înclinarea este de 450 .
- în cazul pacienţilor cu prodenţie, înclinarea va fi de 500 , iar la cei cu retrodenţie
va trebui redusă la 300 .
Poziţionarea pentru incisivi şi
caninii superiori
Poziţionarea pentru premolarii superiori
- pacient, cu gura larg deschisă, aşezat cu capul în tetiera aparatului, ţine barba
trasă în piept în aşa fel încât planul ocluzal să fie orizontal.
- filmul ¾ se aşează vertical, cu marginea inferioară paralelă cu planul ocluzal.
Faţa filmului lipită retroalveolar cu perforaţia spre coroane, iar marginea
inferioară să depăşească planul cuspidian cu 2mm. Pacientul ţine filmul cu
degetul arătător de la mâna opusă părţii de radiografiat, celelalte degete sunt
ţinute pumn.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 350 cranio-caudal faţă de orizontală şi deci
faţă de planul ocluzal
- conul localizator îndreptat spre centrul cercului imaginar înscris în potcoava
maxilarului se lipeşte de tegumente pe linia de proiecţie a apexurilor, în dreptul
întâlnirii acesteia cu linia pupilară.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi se efectuează după aceleaşi indicaţii,
unghiul de 350 se va face cu planul ocluzal şi nu cu orizontala.
- expunerea la aparate mici este de 3s, iar la cele mijlocii de 1s. Pacientul îşi ţine
respiraţia pentru a nu mişca. În cazul suprapunerii rădăcinii se va aplica corecţia
mezioexcentrică.
- la copii înclinarea este de 400 .
Poziţionarea pentru premolarii
superiori
Poziţionarea pentru molarii superiori
- pacient aşezat cu capul în tetiera aparatului şi gura larg deschisă ţine bărbia
trasă în piept pentru ca planul ocluzal să fie orizontal; pacientul ţine filmul cu
degetul arătător de la mâna opusă părţii de radiografiat, celelalte degete făcute
pumn.
- filmul ¾ este aşezat orizontal, cu faţa lipită retroalveolar, perforaţia spre
coroane şi marginea inferioară paralelă cu planul cuspidian, să-l depăşească cu
2mm.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 300 cranio-caudal faţă de orizontală.
- conul localizator,”ochind” centrul cercului imaginar ce se înscrie în potcoava
maxilarului, se lipeşte la tegumente pe linia de proiecţie a apexurilor, în dreptul
unghiului extern al orbitei.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi se va face la fel, unghiul de 300
formându-se cu planul ocluzal, nu cu orizontala.
- expunerea medie la aparatele mici este de 4s, iar la cele mijlocii este de 1,5 s.
- pacientul este în apnee în timpul expunerii.
- în cazul suprapunerii rădăcinii vestibulare la cea palatinală, se vor aplica
corecţiile excentrice.
- la copii înclinarea este de 350.
Poziţionarea pentru molarii
superiori
Poziţionarea pentru incisivii şi caninii inferiori

- pacient cu capul aşezat în tetiera aparatului şi gura larg deschisă ţine capul în extensie în
aşa fel încât planul ocluzal al mandibulei să fie orizontal. Pacientul ţine filmul cu degetul
arătător al mâinii opuse părţii de radiografiat, celelalte făcute pumn. Se verifică poziţia
filmului care trebuie să fie paralel cu planul ocluzal şi să-l depăşească cu 2 mm.
- filmul ¾ cm este aşezat orizontal, cu faţa lipită de mucoasa retroalveolară; perforaţia
spre coroane va fi la colţul din stânga sus.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 200 caudo-cranial faţă de planul cuspidian.
- conul localizator în planul medio-sagital este îndreptat spre centrul cercului imaginar
înscris în potcoava mandibulei şi lipit de tegumente pe menton cu 1 cm deasupra marginii
bazilare.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi este aceeaşi ţinând cont că unghiul nu se mai
măsoară la orizontală, ci de la înclinarea planului ocluzal.
- expunerea la aparate mici este de 2,5 s iar la cele mijlocii de 0,8 s.
- pacientul este în apnee în timpul expunerii.
- pentru canin, filmul se poziţionează între incisivul lateral şi premolar, fasciculul de
radiaţii “ochind” apexul spre centrul cercului înscris în potcoava mandibulei.
- la copii înclinarea este de 250.
Poziţionarea pentru incisivii
inferiori
Poziţionarea pentru caninii inferiori
Poziţionarea pentru premolarii inferiori

- pacient cu capul aşezat în tetiera aparatului şi gura larg deschisă ţine capul în
extensie în aşa fel încât planul ocluzal al mandibulei să fie orizontal.
- filmul ¾ cm aşezat retroalveolar orizontal, cu perforaţia spre coroane în colţul
din dreapta sus, depăşind planul cuspidian cu 2mm. Pacientul ţine filmul cu
degetul arătător de la mâna opusă părţii de radiografiat.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 150 caudo-cranial faţă de planul ocluzal
plasat la orizontală.
- conul localizator ocheşte apexul premolarilor şi centrul cercului înscris. Vârful
conului localizator este lipit de tegumente pe linia apexurilor inferioare.
- poziţia pentru pacienţii culcaţi este aceeaşi; unghiul se formează numai faţă de
planul ocluzal, fără referinţe la orizontal.
- expunerea medie la aparatele mici este de 2,5 s, iar la cele mijlocii de 0,8 s.
- pacientul este în apnee în timpul expunerii.
- în cazul anomaliilor (premolarii cu 2 rădăcini), pentru separarea rădăcinilor nu
se pot efectua incidenţe excentrice.
- la copii înclinarea este de 200.
Poziţionarea pentru premolarii
inferiori
Poziţionarea pentru molarii inferiori
- pacient cu capul aşezat în tetiera aparatului şi gura larg deschisă ţine capul în
extensie în aşa fel încât planul ocluzal al mandibulei să fie orizontal
- filmul ¾ cm este aşezat retroalveolar orizontal cu perforaţia spre coroane în colţul
dreapta sus şi depăşeşte cu 2mm planul ocluzal al mandibulei. Pacientul ţine filmul cu
degetul arătător al mâinii de partea opusă regiunii de radiografiat. Mâna ţinută pumn
va vea controlul filmului în cavitatea bucală.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 100 caudo-cranial faţă de planul ocluzal aşezat la
orizontală.
- conul localizator “ocheşte” apexul molarilor şi se îndreaptă spre molarii din partea
opusă. Vârful conului localizator este lipit de tegumente pe linia de proiecţie la piele a
apexurilor inferioare.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi este aceeaşi; unghiul de izometrie se formează
numai cu planul ocluzal, fără referinţe la orizontală.
- expunerea medie la aparatele mici este de 3,5 s, iar la cele mijlocii de 1,2 s.
- pacientul este în apnee în timpul expunerii.
- pentru a distinge cele două canale meziale se pot face incidenţe excentrice. Dintre ele
cel mai lung este lingualul.
- la copii înclinarea este de 150.
Poziţionarea pentru molarii inferiori
R L
ERORI
ERORI
ERORI
ERORI
 Completări şi corecţii ale incidenţei
retroalveolare izometrice şi ortoradiale

Molarii superiori apar uneori pe filmul radiologic cu apexul

acoperit de compacta densă a proeminenţei malare. Aceasta se
datoreşte înclinării cu 300 a fasciculului de radiaţii. Mascarea
apexului poate fi atât de supărătoare încât radiografia devine
inutilă.
Procedeul Le Master

Recomandă o corecţie a incidenţei clasice; se introduce un rulou de vată între film şi

coroana molarilor, îndepărtând filmul de coroană şi modificând unghiul dintre axa
dintelui şi film. Se creează aproape un paralelism între ele. Conform principiului
izometriei, raza centrală, pentru a fi perpendiculară pe bisectoarea noului unghi
format de axa dintelui şi film, va trebui înclinată numai cu 100 cranio-caudal.
Fasciculul de radiaţii trece pe sub proeminenţa malară, înlăturându-se astfel
suprapunerea ei pe apexul molarilor.
Radiografiile obţinute prin procedeul Le Master sunt izometrice, iar axul molarilor
este bine detaşat de proiecţia proeminenţei malare. Se remarcă egalizarea lungimii
rădăcinilor, palatinala nemaiputând fi diferenţiată de vestibulară.
Poziţionarea în procedeul Le Master:
- pacientul stă aşezat cu barba trasă în piept şi capul rezemat.
-filmul în poziţia orizontală este îndepărtat de coroane, cu un rulou de vată
transparent la radiaţii. Este ţinut de pacient cu mâna opusă.
- fasciculul de radiaţii înclinat cranio-caudal cu circa 100, intră la tegumente pe
dedesubtul proeminenţei malare.
- timpul de expunere este acelaşi ca la incidenţa clasică.
 Completări şi corecţii ale incidenţei retroalveolare
izometrice şi ortoradiale

 Procedeul Le Master
 Procedeul pentru corecţia parodonţiului marginal

Aplicarea unei corecţii mai este necesară atunci când se urmăreşte pe un

film, cu exactitate, limita parodonţiului marginal osos. Pe imaginile obţinute
prin poziţionarea retroalveolară izometrică şi ortoradială, din cauza înclinării
fasciculului de radiaţii, înclinare diferită pe grupe de dinţi, proiecţia geometrică
a limitei marginale vestibulare şi bucale se face la nivele diferite, falsificându-se
realitatea. Examinatorului îi apar pe film resorbţii marginale, care de fapt nu
există în realitate. Invers, imaginea apare normală, deşi în realitate există o
resorbţie vestibulară. Dacă resorbţia este bucală, atunci pe imaginea radiografică
ea apare mult accentuată.
 Pentru a corecta aceste deficienţe de proiecţie geometrică au
fost aplicate diferite procedee, toate având la bază aceeaşi idee, şi
anume realizarea pe cât posibil a unui paralelism între axa dintelui
şi film.
Primul procedeu este cel descris de Le Master, care, deşi a fost
imaginat pentru a înlătura opacitatea supărătoare a proeminenţei
malare, datorită faptului că realizează un paralelism între axa
dintelui şi film, reprezintă o soluţie şi pentru proiecţia corectă a
implantării parodonţiului marginal la toţi dinţii.
Un alt procedeu descris de Howard Raper în 1916 este
radiografierea interproximală a coroanelor şi a parodonţiului
marginal pe filme “cu aripioare” (Bitewing). Pe aceste radiografii
se obţin proiecţii corecte ale inserţiei parodonţiului marginal, dar
se renunţă la apexuri. Filmele special fabricate au în mijlocul
“feţei” o aripioară de hârtie.
 Poziţionarea pentru incidenţa interproximală cu filme cu
aripioare (Bitewing

- pacient cu capul rezemat pe tetieră, în aşa fel încât planul ocluzal al

maxilarelor să fie orizontal.
- filmul cu aripioare se introduce vertical pentru incisivi, canini şi premolari
şi orizontal pentru premolari şi molari. Pacientul ţine filmul în ocluzie, muşcând
pe aripioară. Sunt necesare 5 fime pentru întreaga dentaţie.
- fasciculul de radiaţii se înclină cu 100 cranio-caudal faţă de planul ocluzal,
ţintind în mijlocul cercului imaginar.
- expunerea medie pentru aparatele mici este de 2,5 s, iar cele mijlocii de 1s.
- pacientul este în apnee în timpul expunerii
 Imaginea obţinută pune în evidenţă coroanele dinţilor antagonişti
în ocluzie, treimea coronară a rădăcinii, precum şi septul osos
interdentar. Se pot depista cu uşurinţă cariile proximale interdentare,
ascunse uneori examenului clinic, cariile de colet şi, în special, cele
formate sub coroanele de înveliş. Se mai poate studia camera pulpară,
netitatea conturului, prezenţa de pulpoliţi şi eventualele anomalii
congenitale. Cel mai important obiectiv de studiu este implantarea
limbusului alveolar la nivelul coletului şi prezenţa leziunilor
parodonţiului marginal, în special cele incipiente de la nivelul
septurilor osoase interdentare.
Incidenţa Raper a filmului cu aripioare prezintă dezavantajul unei
cuprinderi incomplete a dintelui, pentru 2/3 ale rădăcinii şi apex fiind
necesară o altă incidenţă.
M

PM
 Incidenţa endobucală izometrică şi ortoradială cu
film ocluzal (I.O.C.)

Întrebuinţarea acestei incidenţe este limitată pentru cazurile

de trismus când, din cauza imposibilităţii deschiderii gurii doar
pe câţiva milimetri, obţinută uneori cu efort, incidenţa
retroalveolară izometrică şi ortoradială nu poate fi aplicată.
Se întrebuinţează filme 4/5 cm pe care pacientul le ţine în
ocluzie, cu o treime extern şi 2/3 endobucal. Sunt necesare 6
filme pentru întreaga dentaţie. Pentru copii pot fi întrebuinţate şi
filme 3/4cm.
Datele furnizate de această incidenţă sunt comparabile cu cele
ale incidenţei R.I.O. pentru apex şi regiunea periapicală, dar mai
puţin exacte pentru parodonţiul marginal. Unii autori o
întrebuinţează pentru a studia recesurile inferioare sinusale şi
parţial planşeul foselor nazale. La mandibulă se cercetează
regiunea mentonieră şi, în special, molarul de minte inferior.
Poziţionarea pentru incisivii şi caninii superiori
- pacient cu capul fixat în tetiera aparatului cu bărbia trasă în piept
pentru a avea planul ocluzal orizontal.
- filmul 4/5 cm având faţa cranial, este ţinut de pacient în ocluzie în
aşa fel încât două treimi sunt intraorale şi numai o treime externă.
- fasciculul de radiaţii este înclinat cu 550 cranio-caudal,
- conul localizator aşezat pe vârful nasului, linia de proiecţie la piele a
apexurilor este în plan medio-sagital, adică îndreptat spre centrul
cercului imaginar care se înscrie în potcoava maxilarului.
- expunerea medie pentru aparatele mici este de 3s, iar pentru aparatele
mijlocii de 1s.
- poziţionarea pentru pacienţii culcaţi se efectuează după aceleaşi
coordonate, unghiul de 550 formându-se între raza centrală şi planul
ocluzal.
- la copii înclinarea este de 600.
Incidenţa endobucală izometrică şi ortoradială cu
film ocluzal (I.O.C.)
Poziţionarea pentru premolarii şi molarii superiori

- pacient cu capul rezemat în tetieră şi barba trasă în piept, pentru a

avea planul ocluzal orizontal.
- filmul 4/5 cm, având faţa cranial, este ţinut în ocluzie, molarii
muşcând în dreptul treimii externe considerată pe lat.
- fasciculul de radiaţii înclinat craniocaudal cu 450 este îndreptat
ortoradial.
- conul localizator este fixat la tegumente în dreptul proiecţiei la piele a
apexurilor molarilor.
- expunerea medie pentru aparatele mici este de 5s, iar pentru cele
mijlocii de 1,5s.
- poziţionarea pentru pacientul culcat este aceeaşi, unghiul formându-se
între raza centrală şi planul ocluzal.
- la copii înclinarea este aceeaşi
Poziţionarea pentru incisivii şi caninii inferiori

- pacientul se poziţionează în funcţie de aparatul cu care se lucrează.

Dacă aparatul permite orientarea fasciculului de radiaţii caudo-cranial
cu 450, atunci pacientul va sta cu planul ocluzal orizontal. Dacă
aparatul nu are această posibilitate, atunci pacientul va avea capul în
uşoară extensie, barba ridicată, până când între fascicul şi planul
ocluzal se formează un unghi de 450 .
- filmul 4/5 cm, pe lat, este ţinut în ocluzie cu două treimi bucal.
- fasciculul de radiaţii este astfel înclinat încât să facă cu planul
ocluzal un unghi de 450 caudocranial. Aceleaşi condiţii de poziţionare
şi pentru pacientul culcat şi pentru copii.
-expunerea medie pentru aparatele mici este de 3s, iar pentru cele
mijlocii de 1s.
Poziţionarea pentru premolarii şi molarii inferiori

- pacient poziţionat după aceleaşi reguli ca la incisivii inferiori.

- filmul 4/5 cm, pe lat, este ţinut în ocluzie cu 2/3 endobucal, iar
treimea externă introdusă în spaţiul vestibular. Insistăm asupra
faptului că filmul trebuie împins spre distal, până se opreşte în
marginea anterioară a ramurii ascendente.
- fasciculul de radiaţii se înclină în aşa fel încât să facă cu planul
ocluzal un unghi de 350 .
- expunerea medie pentru aparatele mici este de 3 s, iar pentru cele
mijlocii de 1s. Se respectă principiul ortoradialităţii.
 Incidenţa endobucală axială cu film ocluzal

Descrisă de C. O. Simpson în 1930, este cunoscută sub denumirea curentă de

incidenţă dentară cu film muşcat. Fiind perpendiculară cu incidenţa R.I.O.
reprezintă, de fapt, o proiecţie a dinţilor în lungul axei lor. Aceştia apar ca un cerc,
în mijloc având canalul radicular, ca un punct. Prin această incidenţă se completează
explorarea radiologică endobucală cu informaţii asupra suprafeţelor osoase
vestibulare şi bucale, precum şi a raporturilor dintre dinţi şi formaţiunile anatomice
vecine. Leziunile osoase sau poziţiile dentare vicioase trebuie examinate în 2
incidenţe perpendiculare una pe alta.
În practică apar o serie de dificultăţi în obţinerea unei proiecţii axiale corecte la
dinţii arcadei superioare.
Axele dinţilor, prelungite, se întâlnesc în dreptul nazionului, la 1,5cm în
interiorul craniului. Pentru o proiecţie axială corectă este necesară poziţionarea
focarului radiogen în acest punct, lucru cu totul imposibil. Din această cauză,
proiecţia dinţilor superiori este deseori axială cu aproximaţie. La mandibulă se pot
obţine proiecţii corecte, dar aceasta numai pe grupe mici de dinţi.
Incidenţa axială are indicaţii multiple şi anume precizarea poziţiei unor corpuri
străine, studiul leziunilor osoase ale suprafeţelor vestibulare şi orale, întinderea
formaţiilor chistice şi tumorilor osoase în general, descoperirea unor căi false.
Întreaga dentaţie se radiografiază pe 6 filme 4/5 cm.
 Poziţionarea pentru incisivii şi caninii superiori

- pacient, cu bărbia trasă în piept, are planul ocluzal orizontal şi capul rezemat la tetieră.
- filmul 4/5 cm, aşezat pe lat, este ţinut în ocluzie în aşa fel încât dinţii muşcă la
jumătatea lui.
- fasciculul de radiaţii vertical, perpendicular pe film, este aşezat în planul medio-
sagital,
- vârful conului localizator la nivelul trichion-ului.
- timpul de expunere este mare. Sunt necesare 5s la aparatele de tip mijlociu (60kv şi
10mA), deoarece fasciculul de radiaţii are de străbătut tot masivul facial. Cu aparatele
mici (50kv şi 5mA) această radiografie nu se poate realiza. Pentru scurtarea timpului de
expunere se recomandă întrebuinţarea unei casete endobucale cu folii de întărire a
imaginii. Prin întrebuinţarea foliilor de întărire, timpul se scurtează la 1,2 s la aparatele
mijlocii. La aparatele mici, pentru a scurta timpul de expunere se poate modifica
poziţionarea cu riscul de a pierde din poziţia axială. Conul localizator, dirijat vertical
perpendicular pe film, se aşează la jumătatea nasului, locul suturii dintre oasele proprii
nazale şi piramida cartilaginoasă.
În această situaţie, pentru canini este necesară o a doua radiografie, conul localizator
fiind fixat pe tegumente deasupra fosei canine.
 Poziţionarea pentru premolarii şi molarii superiori

- pacient, cu bărbia trasă în piept, are planul ocluzal orizontal şi

capul rezemat pe tetieră.
- filmul 4/5 cm, aşezat pe lat, este ţinut în ocluzie în aşa fel încât
dinţii muşcă la jumătatea lui. Ca precauţie suplimentară se
recomandă împingerea filmului până la marginea anterioară a
ramurii ascendente a mandibulei. Perforaţia distal în dreapta şi
mezial în stânga este plasată extraoral. Faţa filmului este orientată
cranial.
- fasciculul de radiaţii vertical, perpendicular pe film, este aşezat cu
conul localizator la unghiul orbitar extern.
- timpul de expunere este de 3 s, la aparatele de tip mijlociu şi de 6s
la cele mici. Întrebuinţarea casetei endobucale cu folii de întărire
scurtează timpul la 1 s şi respectiv 2,5 s
Poziţionarea pentru incisivii şi caninii inferiori

- pacient aşezat cu capul în tetiera aparatului mult înclinat pe spate.

- filmul în ocluzie, dinţii muşcând la jumătatea lui, are faţa spre
mandibulă şi perforaţia extraoral în stânga.
- fasciculul de radiaţii formează un unghi de 950 cu orizontala, fiind
înclinat caudo-cranial.
- conul localizator cuprins în planul medio-sagital este fixat în
menton.
- timpul de expunere este de 3 s pentru aparatele de tip mijlociu şi de
5 s pentru cele mici.
 Poziţionarea pentru premolarii şi molarii inferiori

- pacient cu capul înclinat pe spate;

- filmul în ocluzie, muşcând la jumătatea lui are faţa spre
mandibulă;filmul trebuie împins până la marginea anterioară a ramurii
ascendente a mandibulei. Perforaţia este plasată mezial în dreapta şi
distal în stânga.
- fasciculul de radiaţii înclinat caudo-cranial face un unghi de 250 cu
filmul.
- timpul de expunere este de 3 s pentru aparatele mijlocii şi 5 s pentru
cele mici.
Incidenţa endobucală axială cu film ocluzal
Pedo anterior