FORME CLINICE DE

BOALA PARODONTALA
PARODONTITE MARGINALE CRONICE
PARODONTITE MARGINALE CRONICE

 Termenul se referă la formele de boală parodontală la care inflamaţia se

extinde în zonele mai profunde ale parodonţiului, ce formează aparatul de
susţinere al dintelui.
 Aceasta înseamnă că apar semne evidente de afectare ale cementului, osului
alveolar şi ale ligamentului alveolo-dentar. Inflamaţia aparatului de susţinere
implică distrucţia acestuia, distrucţie ce se realizează în general lent,
progresiv şi fără durere.
PARODONTITE MARGINALE CRONICE

 Parodontitele debutează întotdeauna ca şi gingivite care în marea lor

majoritate se datorează factorilor locali, şi în principal plăcii bacteriene, prin
creşteri ale semnificative a spirochetelor şi speciilor de bacili gram negativi,
care reprezintă „frontul de înaintare al plăcii”.
 Pe măsură ce aparatul de susţinere al dintelui este distrus, suportul dintelui
este diminuat, astfel la un moment dat se poate asista la pierderea dintelui
de pe arcadă. Ţesutul cel mai important care este implicat în menţinerea
dintelui pe arcadă este reprezentat de osul alveolar, care în parodontite
superficiale suferă fenomene de demineralizare (halistereză) şi în formele
profunde apar resorbţii osoase, cu apariţia pungilor parodontale.
PARODONTITE MARGINALE CRONICE

 Majoritatea cercetărilor admit posibilitatea că inflamaţia din gingie se

extinde urmând cursul unor zone de rezistenţă mai scăzute. Interproximal
inflamaţia din gingie urmează calea ţesutului conjunctiv relaxat, şi detaşat,
extinzându-se la osul alveolar.
 Vestibular şi oral, inflamaţia urmează calea ţesutului conjunctiv din periost,
cauzând subţierea osului.
 Extinderea inflamaţiei în aparatul de susţinere cauzează distrucţia ţesuturilor
de menţinere a dintelui pe arcadă, în principal prin resorbţia osului alveolar şi
instalarea unui dezechilibru între activitatea osteoblastică şi osteoclastică.
PARODONTITE MARGINALE CRONICE

 Determinarea locului de apariţie a leziunii iniţiale în parodontite are o

importanţă capitală în instituirea măsurilor de prevenire a afecţiunii.
Majoritatea clinicienilor acceptă că leziunea iniţială apare interproximal.
Gingivita şi parodontitele, în marea lor majoritate, debutează şi prezintă o
severitate mai mare interdentar deoarece:
- colul prezintă un strat subţire de epiteliu adamantin redus
vulnerabil;
- zona spaţiului interdentar este dificil de întreţinut fără acumulare
de placă bacteriană.
 PARODONTITE MARGINALE CRONICE-
Parodontita marginală cronică superficială

 În parodontita marginală cronică superficială inflamaţia de la nivelul gingiei

se extinde la elementele componente ale aparatului de susţinere al dintelui şi
în special, la inserţia conjunctivă şi osul alveolar. Ca rezultat apar pungile
parodontale şi fenomene de demineralizare (halistereza) ale vârfului septului
interdentar.
 După Dumitriu H., din punct de vedere terapeutic, în parodontita marginală
cronică, vindecarea se face cu „sechele tisulare, vasculare şi osoase”, care
impun tratamente preventive şi de întreţinere.
Parodontita marginală cronică superficială

Subiectiv, pacienţii pot semnala: senzaţie de presiune în

ţesutul gingival; sângerare gingivală la atingere; dureri
localizate sau generalizate de intensitate uşoară sau medie;
dureri iradiante în interiorul osului; jenă dureroasă la periaj şi
masticaţie, prurit gingival, usturimi gingivale, senzaţie de
egresiune a unui dinte sau a unui grup de dinţi, ce apare de
obicei dimineaţa şi dispare după câteva mişcări de
masticaţie.
 Parodontita marginală cronică
superficială
 Obiectiv, apar semne de afectare a gingiei:
- sângerare la palpare cu sonda;
- modificări de culoare - culoare roşie violacee sau roşie aprinsă a
papilelor interdentare şi uneori şi a gingiei ataşate.
- modificări de textură - dispariţia aspectului în „coajă de portocală",
gingia devenind netedă, lucioasă.
- modificări de consistenţă - gingia devine moale, pufoasă, depresibilă,
detaşându-se de suprafaţa coronară a dintelui.
- modificări de volum - interesează cu predilecţie papilele
interdentare,
dar şi marginea liberă a gingiei. Acestea devin hipertrofice, de aspect
lobulat.
În unele cazuri poate fi hiperplaziată.
- conturul marginii gingivale este modificat, pe deoparte de
configuraţia
modificată a papilelor, iar pe de altă parte de întreruperea acestuia
prin mici
fisuri.
 Parodontita marginală cronică
superficială
- la exprimarea şanţului gingival sau a pungilor
false apare exudat seros
sau sero-purulent.
- uneori poate să apară mobilitate dentară de
gradul I datorită relaxării
prin edem a fibrelor conjunctive ligamentare.
Modificări radiologice: Semnul patognomonic
este reprezentat de halistereză - fuga sărurilor
minerale de pe trama organică a osului. Pe
măsură ce resorbţia progresează există
posibilitatea să apară resorbţia osoasă de tip
orizontal.
PARODONTITE MARGINALE CRONICE-
Parodontita marginală cronică profundă

 Parodontita marginală cronică profundă a

adultului reprezintă forma distructivă a bolii
parodontale ce apare la adult, ca răspuns la
acţiunea prelungită a unor factori etiologici, ce
induc fenomene imunologice umorale şi celulare
implicate în gravitatea tabloului clinic.
 Parodontita marginală cronică
profundă
 Acuzele subiective din parodontita marginală cronică superficială se
accentuează, dar predomină cele ce caracterizează prezenţa pungilor
parodontale.
 Acestea sunt:
-durere localizată sau generalizată;
-senzaţie de presiune în ţesutul gingival;
-dureri iradiante în interiorul osului alveolar;
-sensibilitate la rece şi cald, în mod particular în zonele expuse ale
rădăcinii;
- spaţii interdentare pline de resturi alimentare.
 Parodontita marginală cronică
profundă
 Semnele obiective sunt:
a). Inflamaţia gingivală este prezentă cu întreg cortegiul
simptomatic care îi este caracteristic, dar de intensitate mult mai mare.
b). Pungile parodontale. Punga parodontală reprezintă un şanţ
gingival adâncit patologic de către boala parodontală
c). Afectarea bifurcaţiilor sau trifurcaţiilor dinţilor laterali. Pe
măsură ce resorbţia osului alveolar progresează, distrucţia acestuia din
zona bifurcaţiei sau trifurcaţiei rădăcinilor creează probleme speciale în
evoluţia şi tratamentul parodontitei.
d). Formarea de abcese parodontale.
e). Mobilitatea dentară
f). Migrarea dentară.
Parodontita marginală cronică
profundă- Pungile parodontale.

Punga Parodontala este delimitată

pe de o parte de dinte, pe de altă parte de
epiteliul ulcerat al aspectului interior al
gingiei, iar apical de inserţia epitelială.
Parodontita marginală cronică
profundă- Pungile parodontale.
 Adâncirea sulcusului gingival poate să apară prin trei căi:
- prin deplasarea gingiei libere în sens coronar, aşa cum
se observă
în gingivite;
- prin deplasarea inserţiei epiteliale spre apex, cu
dezlipirea porţiunii coronare a acesteia de dinte.
- prin combinarea căilor l şi 2.
Parodontita marginală cronică
profundă- Pungile parodontale.

 Pungile parodontale pot fi clasificate astfel:

1. Pungi gingivale (pungi false). Adâncirea sulcusului gingival ca rezultat al
creşterii în volum al gingiei. în aceste cazuri lipseşte atât migrarea spre apex a
inserţiei epiteliale, cât şi resorbţia marginii osului alveolar.
2. Punga supracrestală. Adâncirea şanţului gingival apare ca rezultat al migrării
epiteliului joncţional favorizată de distrucţia fibrelor inserţiei conjunctive din gingie,
a fibrelor ligamentare, la care se adaugă resorbţia crestei marginale alveolare. Baza
pungii şi implicit şi inserţia epiteliului joncţional se găsesc coronar faţă de creasta
osului alveolar.
3. Punga infracrestală. Adâncirea şanţului gingival depăşeşte nivelul crestei
marginale a osului alveolar. Defectele osoase care apar ca rezultat al resorbţiei osoase
verticale pot lua forme diferite, în raport cu dintele afectat .
 Formarea pungilor parodontale este foarte frecvent asociată cu următoarele
semne clinice: sângerare gingivală, mărirea de volum a gingiei, apariţia
exudatului purulent în pungile false sau adevărate.
 Sângerarea la sondare, apariţia exudatului sau a puroiului la presiunea
exercitată asupra pungii constituie elemente ce ne permit să apreciem
„activitatea pungii", element important de care trebuie să se ţină seama în
elaborarea planului de tratament şi în aprecierea corectă a prognosticului
cazului. Marginea liberă a gingiei şi uneori şi gingia ataşată sunt de culoare
roşiatică. Papilele interdentare sunt lipsite de consistenţă, moi şi friabile.
 Parodontita marginală cronică profundă-
Afectarea bifurcaţiilor sau trifurcaţiilor
dinţilor laterali.
 Pe măsură ce resorbţia osului alveolar progresează, distrucţia acestuia din zona
bifurcaţiei sau trifurcaţiei rădăcinilor creează probleme speciale în evoluţia şi
tratamentul parodontitei.
 În concordanţă cu măsurarea orizontală a gradului de afectare Glickman propune
următoarea clasificare:
- Gradul I: leziunile sunt incipiente şi afectează în principal gingia, care se
retrage şi pune în evidenţă furcaţia fără ca sonda să pătrundă interradicular;
- Gradul II: furcaţia poate fi explorată cu ajutorul sondei, care pătrunde pe o
distanţă de maxim 3 mm; examenul radiologic decelează o demineralizare incipientă;
- Gradul III: furcaţia poate fi explorată pe o distanţă mai mare de 3 mm, dar nu
trece pe versantul opus; apare resorbţia septului interradicular;
- Gradul IV: furcaţia este permeabilă de pe un versant pe altul, iar resorbţia
osoasă decelabilă radiologic este de grade diferite .
Parodontita marginală cronică profundă-
Afectarea bifurcaţiilor sau trifurcaţiilor
dinţilor laterali.
 Semnele clinice comune afectării aparatului de susţinere al dintelui sunt
prezente, dar în caz de afectare a furcaţiilor poate să apară:
- simptomatologie dureroasă cauzată de cariile cu localizare în cement şi
dentină;
- resorbţii ale dintelui în zona de afectare;
- formare de abcese parodontale;
- cointeresarea organului pulpar prin canalele laterale prezente în
aria furcaţiilor.
Parodontita marginală cronică profundă-
Formarea de abcese parodontale

 . Abcesele parodontale apar atunci când în cursul unor exacerbări ale

inflamaţiei ţesutul necrotic din pungă nu poate fi resorbit sau eliminat.
Apariţia lor este mai frecventă în zonele de afectare a furcaţiilor, când gingia
se tumefiază, se edemaţiază, obstruând comunicarea pungii cu cavitatea
bucală.
 Un abces poate fi de asemenea consecinţa unor eforturi improprii de igienă
orală (ruperea unei scobitori interdentare), a unor traume iatrogene.
 Abcesul reprezintă unul din puţinele semne ale parodontitelor ce se manifestă
prin durere. Atunci când acesta se extinde spre apexul dintelui, apare
sensibilitatea la percuţie.
Parodontita marginală cronică
profundă- Mobilitatea dentară
 Apare ca un semn constant în formele profunde de parodontite marginale. Ea
depinde de: cantitatea de suport osos restant; gradul de inflamaţie din gingie
şi ligamentul alveolo-dentar; mărimea forţelor ocluzale verticale sau
orizontale ce pot acţiona asupra dintelui.
 Mobilitatea dentară se măsoară prin aprecierea deplasării provocată de
aplicarea unei forţe moderate, cu ajutorul unui instrument rigid, asupra
coroanei dentare, şi se exprimă astfel:
- Gradul I: mobilitate orizontală mai mică de l mm.
-Gradul II: mobilitate orizontală egală sau mai mare de l mm.
-Gradul III: mobilitate orizontală şi / sau verticală mai mare de 2 mm.
Parodontita marginală cronică
profundă- Migrarea dentară.
 Reprezintă un semn adiţional al distrucţiei parodontale profunde. Ca rezultat
al migrării apar diasteme sau treme, ce devin probleme estetice, depinzând
de gradul şi localizarea acestora.
 Există mai multe cauze care pot determina migrările dentare, dar este foarte
greu de determinat în fiecare caz în parte cauza specifică. Lipsa
antagoniştilor, tulburări ale ocluziei funcţionale, parafuncţii (muşcarea buzei)
sau obiceiuri vicioase (fumatul pipei) pot determina migrarea dentară.
Parodontita marginală cronică -Forme
clinice de parodontite marginale la adult

 Parodontita marginală agresivă- rapid progresiva a

adultului
Este o formă de parodontopatie relativ rară care debutează imediat
după pubertate, dar este diagnosticată la adultul tânăr, între 20 şi 30 de ani.
Femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbaţii. Afecţiunea este de obicei
generalizată şi se caracterizează prin exacerbări acute urmate de perioade de
inactivitate sau cronicizare, fără pierdere de suport osos.
Parodontita marginală agresivă

 Etiologia este reprezentată de placa bacteriană subgingivală similară cu cea

din parodontita juvenilă, predominând microorganisme gram-negative
parodontopatogene: Actinobacillus actinomycetemcomitans, Capnocytophaga,
Prevotella intermedia, Porphyromomas gingivalis, Eikenella corrodens.
 La pacienţii cu parodontita rapid progresivă s-au pus în evidenţă anticorpi
serici specifici împotriva Porphyromonas gingivalis şi Actinobacillus
actinomycetem-comitans, în plus, la aceşti pacienţi au fost detectate şi
defecte ale leucocitelor PMN şi monocitelor.
Parodontita marginală agresivă-rapid
progresiva a adultului

Simptomatologie: inflamaţie gingivală marcantă;

pungi parodontale adânci; sângerare spontană sau
provocată prin sondare; formare de abcese
parodontale; resorbţia osoasă apreciabilă,
predominând în formele acutizate
atrofia de tip vertical; prezenţa semnelor de
afectare la toţi dinţii, în opoziţie cu parodontita
juvenilă localizată faţă de care este foarte dificil
de diagnosticat diferenţial
Parodontita marginală agresivă-rapid
progresiva a adultului
 Semnele clinice în cazuri de exacerbări
acute includ: accentuarea inflamaţiei
gingivale; sângerare marcantă la
sondare; apariţia de exudat seros sau
purulent abundent din pungi. Fără
tratament afecţiunea progresează
rapid, determinând pierderea dinţilor
de pe arcade
Parodontita marginală cronică -Forme
clinice de parodontite marginale la adult

 Parodontita ulcero-necrotică.
Apare ca o consecinţă a repetării unor episoade de gingivită ulcero-necrotică
netratate sau tratate incomplet.
Deoarece ţesutul gingival interdentar este distrus în cursul episoadelor acute,
paralel cu resorbţia simultană a structurii osoase, de multe ori se pot evidenţia pungi
înguste de adâncime minimă, în ciuda unei pierderi de ataşament parodontal
dramatic.
Spaţiile interdentare sunt larg deschise, prezintă adevărate cratere datorită
pierderii papilei interdentare prin necroză, devenind astfel zone de retenţie maximă
pentru placa bacteriană. Pierderea suportului osos este variabilă în diferitele
segmente ale dentaţiei, şi poate progresa în ritm rapid sau lent. În lipsa instituirii
unui tratament corect parodontita ulcero-necrotică se poate solda cu pierderea
dinţilor.
Parodontita marginală cronică -Forme
clinice de parodontite marginale la adult

 Parodontita marginală refractară la

tratament.
Este forma de parodontită care prezintă zone multiple la nivelul cărora se continuă
pierderea ataşamentului, chiar dacă s-au aplicat măsurile terapeutice corespunzătoare. De
remarcat faptul că pacienţii care prezintă această formă de parodontopatie sunt în jurul vârstei
de 30 de ani. Cu toate că perturbarea mecanismelor de apărare ale organismului pot să
contribuie la progresiunea afecţiunii, acest fapt nu a putut fi demonstrat la pacienţii respectivi.
Microorganismele identificate de la nivelul zonelor respective sunt: Fusobacterium nucleatum,
Actinobacillus actinomycetemcomitans, Bacillus forsythus, Eikenella corrodens, Porphyromonas
gingivalis, la care se mai adaugă Pseudomonas şi Candida. Se pare că interacţiunile dintre aceste
microorganisme în zona subgingivală joacă un rol important în fenomenul de aderenţă, colonizare
şi în patogenia bolii, care generează distrucţia parodontală continuă .
Parodontita marginală cronică -Forme
clinice de parodontite marginale la adult

 Parodontita distrofică.
Reprezintă o entitate clinică distinctă caracterizată prin retracţia progresivă a parodonţiului
marginal spre apexul dinţilor, retracţie care interesează cu predilecţie aspectul vestibular şi oral
al acestuia.
Clinic se disting două forme în funcţie de prezenţa sau absenţa fenomenelor inflamatorii,
induse îndeosebi de prezenţa plăcii bacteriene.
În forma pură de parodontopatie atrofică, gingia apare de culoare discret cenuşie, lividă,
aderentă de dinte, plasată undeva sub limita smalţ-cement. Fenomenele de retracţie interesează
mai puţin zona papilei interdentare, ele fiind pronunţate vestibular şi oral. Retracţia apicală a
marginii gingivale libere se desfăşoară paralel cu atrofia osului alveolar şi a ligamentului alveolo-
dentar, neexistând pungi parodontale şi mici secreţii. Dinţii sunt stabili, bine implantaţi în
alveole, cu abraziune a suprafeţelor ocluzale.
În forma mixtă, datorită acumulării de placă bacteriană şi a tartrului din cauza unei igiene
defectuoase, apar semne de inflamaţie superficială ce progresează spre zonele mai profunde, ca
în final prin distrucţia progresivă a parodonţiului să apară pungi parodontale şi mobilitate
dentară.
Parodontita marginală cronică - Forme
clinice de parodontite marginale la copii

 Parodontita prepubertală
Apare în perioada prepubertală, la dinţii temporari şi permanenţi tineri,
asociată cu unele afecţiuni generale genetice sau congenitale cum ar fi:
- Sindromul Papillon- Lefevre, caracterizat la nivelul cavităţii bucale prin
pierderea dinţilor temporari la vărste fragede, precum si a celor definitivi în
jurul vârstei de 15 ani;
- Sindrom Down, în care apar la nivelul parodonţiului marginal pungi adânci;
- Alte afecţiuni ca neutropenia, hipofosfatezemi.
Parodontita marginală cronică - Forme
clinice de parodontite marginale la copii

 Parodontita Juvenilă
Din punct de vedere etiologic, în apariţia
Parodontitei Juvenile, sunt incriminate bacteriile
Actinobacillus actinomycetemcomitans şi
Capnocytophaga sputigena, la care se adaugă
Mycoplasma şi spirochete.
Din punct de vedere clinic, caracteristic este
lipsa inflamaţiei evidente.Semnele principale de
îmbolnăvire sunt mobilitatea dentară, pungile
parodontale adevărate, migrări patologice ale
primilor molari şi incisivi cu apariţia de treme
patologice. Alte semne sunt retracţia gingivală,
hiperestezia dentinară, formarea de abcese
parodontale în formele avansate de îmbolnăvire.
 Parodontita Juvenilă

 Parodontita juvenilă, poate fi de 2 tipuri:

- Localizată, în special la nivelul primilor molari superiori şi inferiori sau la

nivelul incisivilor superiori şi inferiori sau atât la nivelul primilor molari şi incisivi
sau primii molari, incisivi şi dinţii imediat vecini.
- Generalizată, la toţi dinţii