http://www.scritube.com/management/Analiza-riscurilor-intreprinde34348.

php
Analiza riscurilor întreprinderii
1. Analiza riscului economic (de exploatare) [1]

Riscul, în general, reprezinta posibilitatea aparitiei unui eveniment care sa prejudicieze

activitatea întreprinderii. Într-o optica mai restrânsa riscul economic reprezinta „incapacitatea
societatii de a se adapta în timp si la cel mai mic cost la variatiile conditiilor de mediu (economic
si social)”.[2] Astfel, riscul economic exprima volatilitatea rezultatului economic la conditiile de
exploatare.

În literatura economica de specialitate analiza riscului economic se realizeaza din mai

multe puncte de vedere.

A) Un prim punct de vedere porneste de la analiza relatiei cost – volum-rezultat numita si

analiza pragului de rentabilitate ca modalitate operationala si eficienta de analiza a riscului.
Pragul de rentabilitate este punctul în care cifra de afaceri acopera cheltuielile de exploatare
delimitate în cheltuieli fixe si cheltuieli variabile, calculându-se în unitati fizice sau valorice,
pentru un produs sau pentru întreaga activitate. În functie de unitatile în care se exprima, pragul de
rentabilitate se determina astfel:

 în unitati fizice:

unde

Q* reprezinta cantitatea de produse exprimata în unitati fizice aferenta punctului critic

CF reprezinta cheltuielile fixe totale

Pvu reprezinta pretul de vânzare pe unitate de produs

Cvu reprezinta cheltuielile variabile pe unitate de produs

Mvu reprezinta marja cheltuielilor variabile unitare.

 în unitati valorice:

unde

CA* reprezinta cifra de afaceri aferenta punctului critic;

reprezinta rata medie a cheltuielilor variabile;

reprezinta rata marjei cheltuielilor variabile.

Unde: ,
Chvi reprezinta cheltuielile variabile la nivelul sorimentului i de produs;

CANi reprezinta cifra de afaceri la nivel de sortiment de produs i;

pi reprezinta ponderea cantitatilor din sortimentul i de produs în total cantitati de produse realizate
de întreprindere.

n reprezinta numarul de sortimente de produs realizate de întreprindere.

Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate se face calculând

urmatorii indicatori:

a) Indicatorul de pozitie al cifrei de afaceri nete fata de nivelul critic al sau (pragul de
rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:

- în marime absoluta: = CAN- unde

CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unui anumit nivel de activitate
CAN* reprezinta cifra de afaceri critica

Indicatorul de pozitie exprimat în valori absolute se mai numeste „flexibilitatea absoluta”

si exprima capacitatea firmei de a-si modifica productia si a se adapta la cerintele pietei. Cu cât
acest indicator este mai mare cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai mare respectiv riscul de
exploatare este mai redus.

în marime relativa: ’= x100

Indicatorul de pozitie exprimat în valori relative se mai numeste „coeficient de volatilitate”
si are aceeasi interpretare ca mai sus.
Din studii statistice s-a dedus ca întreprinderile se pot gasi în urmatoarele situatii:
instabila când cifra de afaceri se situeaza cu pâna la 10 % peste pragul de rentabilitate;
corespunzatoare punctului mort respectiv punctului în care cifra de afaceri acopera cheltuielile de
exploatare –fixe si variabile- dar si cheltuielile cu dobânzile iar rezultatul este nul;relativ
stabila când cifra de afaceri este cu 10 % pâna la 20 % mai mare decât cea
confortabila când cifra de afaceri depaseste pragul de rentabilitate cu peste 20 %.
b) Coeficientul de elasticitate al profitului notat cu „e” reprezinta sensibilitatea profitului la
variatia nivelului de activitate reflectat prin cifra de afaceri la un moment dat si se exprima
astfel:

Re reprezinta rezultatul exercitiului la un anumit nivel de activitate (la o anumita cifra de

afaceri neta)
Re reprezinta rezultatul exercitiului determinat de punctul critic care este nul
CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unei anumite structuri financiare
343e46d
CAN* reprezinta cifra de afaceri critica
Observam ca marimea coeficientului de elasticitate este dependenta de pozitia nivelului de
activitate fata de pragul de rentabilitate. Cu cât întreprinderea se îndeparteaza de pragul de
rentabilitate cu atât elasticitatea este mai redusa deci riscul de exploatare este mai mic.
 Utilizarea indicatorului de pozitie cât si a coeficientului de elasticitate permite atât
determinarea la un moment dat a nivelului de risc economic la care este supusa o întreprindere
cât mai ales permite comparatii atât în timp cât si în spatiu necesare pentru fundamentarea
diverselor decizii economice.

Pentru exemplificare vom considera urmatoarele cazuistici:

1. Presupunem ca întreprinderea X produce si comercializeaza un singur sortiment de produs în

urmatoarele conditii:

- pret de vânzare unitar de 160.000 lei;

- cost variabil unitar de 110.000 lei;

- cheltuieli fixe totale de 80.000.000 lei.

Pragul de rentabilitate în unitati fizice realizat de întreprinderea X va fi de :

La un volum al produselor realizate de 3.200 buc. profitul este nul. Orice unitate de produs
realizata peste acest nivel va aduce un profit în timp ce nerealizarea cel putin a nivelului de 3.200
buc. va aduce pierdere.

În unitati valorice pragul de rentabilitate realizat de întreprinderea X va fi de:

Prin urmare la un volum al vânzarilor de 256..000 mii lei profitul este nul.

2. Presupunem situatia în care întreprinderea X fabrica 2 sortimente de produse A si B în

urmatoarele conditii:

Indicatori Sortimentul A Sortimentul B Total

1. Cheltuieli fixe 97.500.000
2. Greutate specifica 40 % 60 % 100 %
planificata (pondere
sortimentala)
3. Pret de vânzare unitar 160.000 120.000
4. Cheltuieli variabile 110.000 80.000

În conditiile de mai sus rata medie a cheltuielilor variabile va fi de:

Deci cifra de afaceri critica va fi de:

 unde

3. În conditiile date la pct. 2 si presupunând ca în anul N cifra de afaceri realizata de

întreprinderea X este de 350.000.000 lei apreciati categoria de risc economic în care se încadreaza
întreprinderea la momentul respectiv.

a) Indicatorul de pozitie:

Indicatorul de pozitie în marimi absolute (flexibilitatea absoluta) va fi de:

= 350.000.000- 300.000.000 = 50.000.000 lei.

Indicatorul de pozitie în marimi relative (coeficientul de volatilitate) va fi de

’=

Întreprinderea X realizeaza un volum de activitate cu 50.000 000 lei mai mare decât nivelul
critic. Se poate constata ca starea întreprinderii X este una relativ stabila din punct de vedere a
riscului economic la care este supusa.

b) Coeficientul de elasticitate al profitului - e va fi de

4. Presupunând acum urmatoarea situatie comparativa: vom aprecia care din cele doua
întreprinderi X si Y prezinta un risc economic mai redus.

Întreprinderea X Întreprinderea Y
Sortimentul Sortimentul Total Sortimentul Sortimentul Total
A
A B B
1. - - 97.500.000- - 81.250.000
Cheltuieli
fixe
3. Cantitate 1029 1.544* 2.573 1029 1.544* 2.573
vânduta
4. Pret de 160.000 120.000 - 160.000 120.000 -
vânzare
unitar
5. Cifra de 164.640.000 185.360..000* 350.000.000 164.640.000 185.360..000* 350.000.000
afaceri
6. 110.000 80.000 - 110.000 80.000 -
Cheltuieli
variabile
unitare
7. 113.190.000 123.520.000 236.710.000 113.190.000 123.520.000 236.710.000
Cheltuieli
variabile
totale
8. Total - - 334.210.000 - - 334.210.000
cheltuieli
de
exploatare
(1+7)
8. - - 15.790.000 - - 15.790.000
Rezultatul
exploatarii
(5-8)
9. Prag de 300.000.000- - 250.000.000
rentabilitat
e global
10.
Indicatorul
de pozitie:
-absoult ( - - 50.000.000- - 100.000.000
)-lei
-relativ ( - - 16,66 40
’) -%
11. - - 7 2,5
Coeficient
ul de
elasticitate
-e

* Valoare obtinuta prin aproximare.

Se constata din cele de mai sus ca la acelasi volum si structura a activitatii (acelasi volum
si structura a cifrei de afaceri) si în conditiile unui acelasi volum al cheltuielilor totale riscul
economic difera semnificativ de la o întreprindere la alta. Astfel întreprinderea Y care prezinta un
nivel al cheltuielilor fixe mai redus are o capacitate de adaptare la cerintele pietei mai mare
(indicatorul de pozitie absolut si relativ sunt mai mari) iar sensibilitatea rezultatului exploatarii la
variatia nivelului de activitate este mult mai mica (coeficientul de elasticitate-e este sensibil
diminuat). Un nivel al cheltuielilor fixe de 81.250.000 000 lei asigura de asemenea întreprinderii
un nivel confortabil de protejare împotriva riscului exploatarii.

În general desfasurarea unei activitati economice cu costuri fixe diminuate asigura

întreprinderii o diminuarea a riscului exploatarii. Acest aspect teoretic este confirmat practic de
situatia starii de risc economic înregistrata la doua mari firme de automobile de pe plan
international si anume Renault si Toyota.[3]
Se poate constata ca firma Toyota înregistreaza doar 10 % cheltuieli fixe ceea ce-i asigura
o flexibilitate si o capacitate de a face fata modificarilor conjuncturale mai mari comparativ cu
firma Renault.

B) O alta abordare priveste evaluarea riscului de exploatare din perspectiva variabilitatii

rezultatului de exploatare fata de media sa urmarita pe ultimele exercitii financiare.[4] Aceasta
apreciere a riscului se face prin metode statistice utilizând urmatorii indicatori:

a) Abaterea medie patratica a rezultatului exploatarii notata determinata pornind

de la relatia de determinare a rezultatului exploatarii:

REXP = CAN – CV-CF, unde

REXP reprezinta rezultatul exploatarii la un anumit nivel de activitate

CAN reprezinta cifra de afaceri neta la un anumit nivel de activitate
CV reprezinta cheltuielile variabile
CF reprezinta cheltuielile fixe.

În ipoteza realizarii unui singur sortiment de produ relatia de mai sus se poate exprima astfel:

REXP = CAN – CAN x -CF, unde

- reprezinta rata medie a cheltuielilor variabile.

Aplicând dispersia si proprietatile sale obtinem:

, unde

- reprezinta abaterea medie patratica a rezultatului

exploatarii fata de nivelul mediu determinat pe un numar de n ani.

- reprezinta abaterea medie patratica a cifrei de afaceri nete

fata de nivelul mediu determinat pe un numar de n ani.

Prin extragerea radicalului obtinem:

 Din relatia de mai sus putem deduce ca riscul este cu atât mai mare cu cât variabilitatea
cifrei de afaceri nete si marja asupra cheltuielilor variabile sunt mai mari.

b) Coeficientul de variatie (coeficientul lui Pearson) calculat pentru rezultatul

exploatarii, notat „Cv” se exprima astfel:

Cu ajutorul lui se poate cuantifica starea de risc economic în care se afla întreprinderile. Astfel,
din studii statistice s-a constat ca în functie de nivelul relativ al coeficientului de variatie al
rezultatului exploatarii, întreprinderile se pot afla în una din urmatoarele situatii[5]:

stabila, daca coeficientul de variatie este de pâna la 30 %

instabila, daca coeficientul de variatie este de peste 30 %.

Utilizarea metodelor statistice pentru aprecierea nivelului de risc economic la care este
supusa o întreprindere se face cu foarte bune rezultate atunci când se efectueaza comparatii în
timp pentru a se desprinde o tendinta de evolutie a acestui indicator.

Pentru exemplificarea metodelor statistice în aprecierea riscului exploatarii al unei

întreprinderi vom considera situatia financiara a întreprinderii X de-a lungul ultimilor sai 5 ani de
activitate reflectata prin urmatorii indicatori:

- lei-

Indicatori Anul N+1 Anul N+2 Anul N+3 Anul N+4 Anul N+5
1. Cheltuieli fixe 97.50097.500 97.500 97.500 97.500
2.Cheltuieli 236.710179.550 252.000 214.500 185.600
variabile totale
3. Rata medie a 0,6750,525 0,7 0,65 0,58
cheltuielilor
variabile
3. Cifra de afaceri 350.000342.000 360.000 330.000 320.000
4. Rezultatul 15.79064.950 10.500 18.000 36.900
exploatarii (3-1-2)

Rezultatul exploatarii determinat în medie pe cei 5 ani este:

Abaterea medie patratica a rezultatului exploatarii este:

398.461.336

De unde rezulta 19.961

Coeficientul de variatie va fi de Cv = 68,3 % de unde deducem ca starea de risc economic a
întreprinderii X este destul de instabila

2. Analiza riscului financiar[6]

Riscul financiar exprima variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenta structurii

financiare a întreprinderii (proportia între capitalul propriu si datorii) si decurge strict din gradul
de îndatorare al întreprinderii.

Îndatorarea întreprinderii realizata fie pe calea creditului obligatar fie pe calea creditului
bancar are implicatii asupra gestiunii financiare a întreprinderii. Datorita faptului ca sarcinile
financiare determinate de împrumuturi si concretizate în dobânzi si comisioane nu sunt legate de
profit (ele sunt considerate fixe) diferenta dintre rata mai mare a randamentului utilizarii
capitalurilor si costul împrumutului ramâne întreprinderii. Ca atare orice scadere a randamentului
utilizarii capitalului provoaca riscul micsorarii sau anularii profitului.

Analiza riscului financiar poate avea urmatoarele abordari:

A) Un prim punct de vedere vizeaza utilizarea notiunii de prag de rentabilitate global sau
„punctul critic” (mort) care tine seama de cheltuielile financiare (dobânzi) ce la un anumit nivel
de activitate sunt considerate cheltuieli fixe. Pragul de rentabilitate global reprezinta punctul în
care cifra de afaceri neta acopera cheltuielile de exploatare (fixe si variabile) dar si cheltuielile cu
dobânzile iar rezultatul este nul. Dupa acest prag activitatea întreprinderii devine rentabila. Acest
prag este dat de relatia:

unde

- reprezinta cifra de afaceri critica sau punctul mort;

CF reprezinta cheltuielile fixe;
DOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile recunoscute de întreprindere;
reprezinta rata cheltuielilor variabile.
Având ca punct de plecare pragul de rentabilitate global, dimensionarea riscului financiar
se face cu ajutorul a doi indicatori:
a) Indicatorul de pozitie al cifrei de afaceri nete fata de nivelul critic al sau (pragul de
rentabilitate) notat cu „ ” care se poate exprima:
- ca nivel absolut: = CAN-

- ca nivel relativ: %=
Cu cât indicatorul de pozitie este mai mare cu atât riscul financiar este mai redus.
b) Coeficientul de elasticitate notat cu „ ” reprezinta sensibilitatea profitului la variatia
cifrei de afaceri determinata de o anumita variatie a structurii financiare. Coeficientul de
elasticitate„ ” ne arata cu cât creste rezultatul exercitiului la o crestere cu o unitate monetara
a cifrei de afaceri nete.
Coeficientul de elasticitate se exprima astfel:

e= , unde
  Re reprezinta rezultatul exercitiului la un anumit nivel de activitate (la o anumita cifra
de afaceri neta);
 Re reprezinta rezultatul exercitiului determinat de punctul critic care este nul;
 CAN reprezinta cifra de afaceri neta corespunzatoare unei anumite structuri financiare
343e46d ;
 CAN* reprezinta cifra de afaceri critica;
 reprezinta abaterea rezultatului exercitiului fata de rezultatul critic;
 reprezinta abaterea cifrei de afaceri fata de cifra de afaceri critica;

 reprezinta abaterea rezultatului exercitiului fata de rezultatul critic la o unitate

monetara de rezultat;

 reprezinta abaterea cifrei de afaceri nete fata de cifra de afaceri la o unitate

monetara de cifra de afaceri neta.
Din relatia de mai sus se obtine:

e=
Coeficientul „e” este cu atât mai mic cu cât distanta dintre cifra de afaceri si punctul critic
este mai mare, aceasta reprezentând un risc financiar redus.
Pentru exemplificarea utilizarii pragului de rentabilitate global care tine seama de activitatea
financiara în aprecierea riscului financiar, vom considera datele întreprinderii X completate în
felul corespunzator:

Indicatori Total
1. Cheltuieli fixe 97.500.000
2. Rata medie a cheltuielilor 0,675
variabile
3. Cifra de afaceri 350.000.0000
4. Rezultatul exploatarii 15.790.000
4. Cheltuieli cu dobânzile 13.000.000
(calculate la o rata medie a
dobânzii bancare de 10 %)
5. Total activ bilantier 500.000.000

1. Cifra de afaceri critica va fi de:

unde

2. În conditiile realizarii unei cifre de afaceri de 350.000.000 lei aprecierea riscului financiar la
care este supus întreprinderea se realizeaza astfel:

a) Indicatorul de pozitie:

Indicatorul de pozitie în marimi absolute (flexibilitatea absoluta) va fi de:

= 350.000.000- 340.000.000 = 10.000.000 lei.

Indicatorul de pozitie în marimi relative (coeficientul de volatilitate) va fi de

 ’=

Întreprinderea X realizeaza un volum de activitate cu 10.000 000 lei mai mare decât nivelul
critic. Starea de risc financiar este destul de precara deoarece nivelul coeficientului de volatilitate
este cu mult sub 10 %. În conditiile mentinerii volumului valoric al activitatii întreprinderea va
trebui sa renunte sau sa-si diminueze îndatorarea financiara pentru a-si asigura un nivel
confortabil de risc financiar

b) Coeficientul de elasticitate al profitului - e va fi de

Comparativ, starea de risc economic si financiar apreciata cu ajutorul pragului de

rentabilitate, la nivelul întreprinderii analizate, se prezinta astfel:
Indicatori Risc economic Risc financiar
1. Prag de rentabilitate global 300.000.000 340.000.000
2. Indicator de pozitie:
- în marime absoluta 50.000.000 10.000.000
- în marime relativa 16,66 % 2,94 %
3. Coeficientul de elasticitate 7 35
Daca din punct de vedere al activitatii de exploatare starea de risc era relativ stabila luând
însa în considerare si aspectul costurilor finantarii acesteia situatia este sensibil înrautatita.
Indicatorul de pozitie luând în considerare aspectul îndatorarii cunoaste o diminuare
accentuata în timp ce sensibilitatea profitului la variatia nivelului de activitate creste într-un
ritm accentuat.
B) O alta abordare a riscului financiar priveste profitul ca rezultat al unei politici
financiare ce presupune un anumit raport între capitalurile proprii si datorii. Astfel, se
impune analiza rentabilitatii capitalurilor proprii sub aspectul politicii de îndatorare a
întreprinderii. Influenta îndatorarii asupra rentabilitatii capitalurilor proprii (rentabilitatii
financiare) se numeste efect de levier financiar sau efect de pârghie. Efectul de levier financiar
masoara influenta pozitiva sau negativa a îndatorarii asupra rentabilitatii financiare.
Rentabilitatea financiara se determina astfel:

În formula de mai sus rezultatul net se determina astfel:

PN = RE – RE x i = RE (1-i) unde
RE reprezinta rezultatul brut al exercitiului
i reprezinta cota de impozit pe profit
Rezultatul brut al exercitiului se determina dupa modelul urmator care pune în evidenta
cheltuielile financiare respectiv cheltuielile cu dobânzile:
RE= VE-CEDOB-DOB = REDOB-DOB, unde
VE reprezinta veniturile totale ale exercitiului
CEDOB reprezinta cheltuielile exercitiului altele decât cheltuielile cu dobânzile
REDOB reprezinta rezultatul brut al exercitiului înainte de luarea în considerare a cheltuielilor cu
dobânzile
DOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile

Cunoscând ca rentabilitatea economica (RRE) înainte de luarea în considerare a

cheltuielilor cu dobânzile se determina astfel: , unde

AB reprezinta totalul activului bilantier;

Rezultatul exercitiului înainte de luarea în considerare a cheltuielilor cu dobânzile se poate

exprima astfel:

De asemenea cheltuielile cu dobânzile (DOB) se pot determina tinând seama de datoriile

financiare totale (DFB) si de rata medie a donbânzii bancare ( ) astfel:

DOB = DFB x , unde

În urma precizarilor facute rentabilitatea financiara se poate exprima astfel:

□ Nota !

În cadrul înlocuirilor efectuate în formula am extrapolat datoriile bilantiere ca

fiind reprezentate in totalitate de datorii financiar bancare.

Aceasta relatie face legatura între rata rentabilitatii financiare, rata rentabilitatii economice
si gradul de îndatorare. Eficienta îndatorarii asupra rentabilitatii financiare depinde de raportul
între rentabilitatea economica si rata medie a dobânzii putând exista urmatoarele situatii:

 Daca RRE > rd % situatia este favorabila actionarilor, rentabilitatea financiara este în
acest caz o functie crescatoare de gradul de îndatorare, întreprinderea putând recurge în
continuare la îndatorare deoarece RRF > RRE
 Daca RRE < rd % adica costul datoriilor este mai mare decât rentabilitatea economica iar
rentabilitatea financiara este o functie descrescatoare de gradul de îndatorare. În acest caz
se impune minimizarea raportului datorii/capital propriu deoarece îndatorarea afecteaza
performantele întreprinderii.
 Daca RRE = rd % înseamna o stabilitate în structura financiara.
 Daca RRE este scazuta sau fluctuanta este preferabila finantarea activitatii din capital
propriu.

În conditiile datelor oferite spre exemplificare la pct.A se constata ca rata rentabilitatii

economice este de 3,15 % cu mult sub nivelul ratei medii a dobânzii la finantare ceea ce semnifica
o stare de risc financiar precara, impunându-se imediat renuntarea la finantarea prin împrumut în
favoarea unor surse de finantare minime.

C) O a treia abordare a riscului financiar priveste evaluarea lui din perspectiva variabilitatii
rentabilitatii financiare fata de rata medie de rentabilitate financiara observata pe anii
anteriori folosind în acest scop metodele statistice. Aprecierea riscului financiar apelând la
metodele statistice se poate realiza cu ajutorul urmatorilor indicatori:

a) Abaterea medie patratica a rentabilitatii financiare care se determina tot pornind de la efectul de
pârghie determinat astfel:
 unde

- raportul reprezentând gradul de îndatorare îl notam cu I.

Consideram cota de impozit pe profit aceeasi pe toti anii luati în calcul iar pentru gradul de
îndatorare presupunem o valoare medie notata .Utilizând dispersia si proprietatile sale obtinem
urmatoarea relatie:

, unde

- reprezinta abaterea medie patratica a ratei rentabilitatii financiare

Extragând radicalul obtinem:

Se observa ca riscul financiar este cu atât mai mare cu cât variatia rentabilitatii este mai
mare, cu cât gradul de îndatorare este mai mare si cu cât cota de impozit pe profit este mai mica.

b) Coeficientul de variatie al rentabilitatii financiare notat „Cv” se determina astfel:

Cu cât coeficientul de variatie se departeaza de limita de 30 %, cu atât riscul este mai

mare.[7]

Exemplificarea metodelor statistice în calculul starii de risc financiar se face dupa o procedura
analoga cu cea utilizata pentru aprecierea starii de risc economic si ca atare nu mai insistam în
acest sens.

3. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

În strânsa corelatie cu riscul economic si financiar se încadreaza riscul de faliment al

întreprinderilor. Riscul financiar este functie de rata de îndatorare, riscul economic depinde de
raportul între cheltuielile fixe si marja asupra costurilor variabile. În sens general cunoasterea
anumitor rate permite detectarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Metoda scorurilor însa
se bazeaza pe un calup de rate (indicatori) determinati statistic care ponderati cu anumiti
coeficienti în cadrul unui model matematic pot determina cu o anumita probabilitate starea de
sanatate viitoare a întreprinderii. Astfel, se atribuie întreprinderii analizate o nota Z numita „scor”
care este o combinatie liniara a câtorva rate:

Z = a1R1+a2R2+a3R3+…anRn, unde

R1, R2, R3…Rn reprezinta valorile diverselor rate

A1,a2,a3 reprezinta coeficientii afectati ratelor

 În functie de valoarea scorului, întreprinderea este prezumata sanatoasa sau falimentara.
Procedeul este cunoscut în literatura economica ca procedeul analizei discriminante multiple
(multiple discriminant analysis-MDA). În termeni sintetici analiza discriminanta multipla
reprezinta o tehnica statistica utilizata pentru a clasifica aprioric o observatie în doua sau mai
multe grupuri, în functie de caracteristicile individuale observabile.

Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesita parcurgerea urmatoarelor etape:

• Se alege un esantion aleatoriu de întreprinderi de dimensiuni si activitati

comparabile din care un grup sa includa întreprinderi falimentare sau aflate în
dificultate (de exemplu cu mari probleme în achitarea obligatiilor) si un grup care
sa includa întreprinderi sanatoase (ci indicatori favorabili de lichiditate,
solvabilitate, rentabilitate);
• În cadrul esantionului ales se procedeaza la compararea valorilor unor indicatori
susceptibili a fi semnificativi cu starea de faliment sau nonfaliment a
întreprinderilor. În acest sens se cauta a defini o functie discriminanta Z = a x R
+ b, dând lui z o valoare 0 daca întreprinderea este falimentara si 1 daca
întreprinderea este sanatoasa.
• Se testeaza puterea discriminatorie a ratei R printre mai multe rate posibile. În
acest sens se utilizeaza diferite teste statistice rezultând în final indicatorii cu
actiune permanenta si puternica în cadrul esantioanelor cercetate:
• Elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei combinatii liniare Z a
indicatorilor determinanti.
• Alegerea unui punct (sau puncte) de inflexiune care sa realizeze o clasificare
predictiva a întreprinderilor din esantion din punct de vedere a riscului de
faliment care le ameninta.
• Determinarea probabilitatii de faliment pentru o anumita valoare Z.
Probabilitatea de faliment, corespunzator unui interval Z dat este egala cu
raportul dintre numarul de întreprinderi falimentare si numarul total de
întreprinderi (falimentare si sanatoase) ale intervalului. Pe baza unor calcule
matematice (utilizând densitatile de probabilitate) va rezulta o probabilitate de
faliment pentru fiecare valoare a lui Z. În practica se poate considera ca[8]:
 întreprindere este considerata falimentara daca probabilitatea sa de
faliment este superioara lui 65 %;
 este prezentata ca sanatoasa daca posibilitatea de faliment este inferioara
de 35 %;
• Analiza apriori a scorului Z prin compararea valorilor obtinute a lui Z cu situatia
concreta de faliment sau nonfaliment în care s-a încadrat întreprinderea.
• Analiza aposteriori a scorului Z pentru a testa starea de sanatate financiara a unui
alt esantion de firme.

Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul Canon-Holder, modelul
Bancii Centralei Frantei, modelul „F” al economiei românesti.

3.1. Modelul Altman

Modelul „Z” de predictie a falimentului firmelor a aparut în S.U.A. în anul 1968 fiind
dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model Altman a reusit
sa prevada aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ doi ani înainte de
producerea acestora.
 Calculul variabile z se face pe baza urmatoarei ecuatii:
Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5

Indicatorii considerati reprezentativi în acest model si între care exista o puternica

interdependenta sunt:

1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indica capacitatea firmei de a se adapta modificarilor

conditiilor mediului exterior firmei si se determina ca raport între capitalului circulant (Cc) în total
active (AB) adica

,
Capitalul circulant (Cc) sau fondul de rulment (FR) se pot determina prin doua modalitati:

Pe baza activitatii de investitii – finantare reprezentând partea din sursele permanente ale
întreprinderii care ramâne la dispozitia întreprinderii dupa finantarea investitiilor, prin relatia:

FR = CPM – AI, unde

CPM reprezinta capitalurile permanente ale întreprinderii formate din capitalul propriu (CPR),
provizioanele pentru riscuri si cheltuieli care se asimileaza capitalurilor proprii (PV) si datoriile pe
termen mediu si lung (DTML) deci putem scrie: CPM = CPR + PV +DTML

AI reprezinta valoarea neta contabila a activelor imobilizate

Pe baza activitatii de exploatare reprezentând activele de exploatare (curente- ACR) ale

întreprinderii care ramân dupa achitarea datoriilor de exploatare (curente-DCR). Acest mod de
calcul este identic cu cel al lichiditatii curente (LC) si este dat de relatia:

FR = LC = ACR– DCR, unde

2. Rata autofinantarii activelor totale (variabila x2) determinata ca raport între profitul
reinvesit (PRI) si activul bilantier (AB).

Prin profit reinvestit întelegem partea din profitul net al exercitiului (RNE) care ramâne dupa
repartizarea de dividende actionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV

3. Rata rentabilitatii economice (variabila x3) exprima în contextul acestui model cât rezultat
net de impozit si dobânzi genereaza activele întreprinderii. Se determina ca raport între profitul
înainte de plata dobânzilor si a impozitelor (RBIT) si activul bilantier (AB):

RBIT = RBE+CHDOB, unde:

RBE reprezinta rezultatul brut al exercitiului
CHDOB reprezinta cheltuielile cu dobânzile bancare
 4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprima masura în care datoriile firmei
(DT) sunt acoperite de capitalul social varsat (CSV).

5.Randamentul activelor (variabila x5) indica masura în care activele (AB) contribuie la
obtinerea veniturilor din activitatea de baza adica a cifrei de afaceri nete (CAN)

Ierarhizarea firmelor functie de variabila Z se face astfel:

Daca z > 3 atunci firma este solvabila;
Daca z atunci firma are dificultati financiare, dar îsi poate redresa activitatea în
masura în care adopta o strategie corespunzatoare;
Daca z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent.

3.2. Modelul Canon-Holder

Modelul apartine analistilor francezi J. Canon si M. Holder si se bazeaza pe analiza

„lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se bazeaza pe urmatoarea ecuatie:

Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5

Indicatorii selectati în acest model sunt:

1. Rata lichiditatii intermediare (X1) determinata ca raport între activele curente (ACR)
diminuate cu stocurile (S) si datoriile curente ale întreprinderii (DCR).

2. Rata stabilitatii financiare (X2) reprezinta ponderea capitalurilor permanente (CPM) în

totalul pasivului bilantier (PB).

3. Gradul de finantare a vânzarilor din surse externe (X5) se determina ca raport între
cheltuielile financiare (CF) si cifra de afaceri neta a întreprinderii. (CAN).

4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculeaza ca raport între cheltuielile cu

personalul (CP) si valoarea adaugata (VA).

5. Rata rentabilitatii valorii adaugate (X5) reprezinta gradul în care rezultatul brut al
exploatarii (RBEXP) produce valoare adaugata (VA) si se determina dupa relatia:

În functie de scorul înregistrat de o firma se observa ca posibilitatea falimentului scade

odata cu cresterea scorului astfel[9]:

Valoarea scorului Probabilitatea falimentului

 Z<0 > 80 %
0 < Z <1,5 75-80 %
1,5 <Z < 4 70 -75 %
4 <Z < 8,5 50 -70 %
Z = 9,5 35 %
Z = 10 30 %
Z = 13 25 %
Z = 16 15 %
Z >16 < 10 %

Gruparea firmelor în functie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel:

Daca z > 9 atunci firma este solvabila;

Daca z atunci firma se afla intr-o zona de incertitudine cu posibilitati de redresare;
Daca z < 4 atunci falimentul firmei este iminent.
3.3. Modelul Bancii Centralei Frantei
În Franta este foarte utilizata functia scor Z stabilita de Centrala Bancii Centrale a Frantei si
care se determina pe baza a 8 indicatori astfel:
Z = -1,255 X1 + 2,003 X2 - 0,824 X3 + 5,221 X4 - 0,689 X5
– 1,164 X6 + 0,706 X7 + 1,408 X8- 85,544
Cei opt indicatori selectati în model sunt.
1. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (X1) determinata ca raport între cheltuielile
financiare (CF) si rezultatul brut din exploatare (RBEXP) adica:

2. Rata de acoperire a capitalului investit sau rata stabilitatii financiare (X2) se

determina ca si raport între capitalul permanent (CPM) si pasivul bilantier:

3. Rata capacitatii de rambursare a datoriilor din surse proprii (X3) si se determina ca

raport între capacitatea de autofinantare (CAF) si datoriile totale (DT) astfel:

4. Rata rentabilitatii vânzarilor (X4) se determina ca raport între rezultatul brut al

exploatarii (RBEXP) si cifra de afaceri neta (CAN) astfel:

5. Viteza de rotatie a datoriilor comerciale (X5) determinata ca durata în zile astfel:

, unde
- reprezinta soldul mediu al datoriilor comerciale calculat între doua momente succesive

astfel:
- reprezinta total stocuri
6. Abaterea relativa a valorii adaugate (X6) adica:

7. Viteza de rotatie a creantelor calculata (X7) ca durata în zile astfel:

 , unde
- reprezinta soldul mediu al creantelor comerciale calculat între doua momente

succesive astfel:

- CAN reprezinta cifra de afaceri neta

8. Rata investitiilor fizice din resurse proprii (X8) se determina ca un raport între
valoarea investitiilor (determinata ca abaterea absoluta a valorii nete contabile a activelor
imobilizate AI) si valoarea adaugata (VA) adica:

În functie de valoarea Z a scorului obtinut întreprinderile se încadreaza în 3 categorii astfel:

Daca z > 0, 125 atunci firma este sanatoasa
Daca z atunci firma se afla intr-o zona incerta
Daca z < -0,125 atunci firma se afla în dificultate financiara.
3.4. Modelul functiei„F” în practica româneasca

Practica româneasca a dovedit ca aplicarea modelelor de risc anterior prezentate pe

cazul concret al economiei românesti nu a dus la rezultate satisfacatoare motiv pentru care s-a
încercat elaborarea unor modele proprii economiei noastre. Unul din aceste modele este asa zisa
funtie „F”.

În constructia acestui model s-a pornit de la studierea starilor care semnalizeaza

aparitia falimentului unei firme, care sunt:

imposibilitatea achitarii obligatiilor curente

lipsa de resurse financiare pentru achitarea datoriei pe termen lung
încasarea cu mare întârzâiere a contravalorii produselor livrate
lipsa profitului.

În consecita cei patru indicatori corespunzatori celor patru situatii prezentate sunt:

Functia liniarizata pentru fiecare indicator folosind teoria unitatilor este:

F(x) = ax+b

Parametrii „a” si „b” se calculeaza cu relatiile:

pentru indicatorii care se optimizeaza prin maxim:

ii) pentru indicatorii care se optimizeaza prin minim:

, unde
Xmin reprezinta valoarea minima a indicatorului (stare de faliment)
Xmax reprezinta valoarea indicatorului când riscul de faliment este minim.

În urma aplicarii functiilor liniarizate a fiecarui indicator din cei patru mentionati pe un esantion
reprezentativ de firme românesti s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Nr.. Denumirea Simbol Valoare a b

crt indicatorilor Min. Max.
1. Lichiditatea curenta G1 0,75 3 0,444 -0,333
2. Solvabilitatea G2 0,9 2 0,909 -0,818
3. Viteza de rotatie a 70 15
creditelor clienti (durataG3 0,0526 -0,263
în zile)
4. Rata profitului G4 0 30 0,0333 0
Functia scor folosind modelul „F” va fi:
F= 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 + 0,0333 G4 -1,414

Functia ia valoare maxima de „4” si una minima de „-1,4”. În funtie de valoarea lui „F” se disting
urmatoarele zone:

F < 0,5 –faliment iminent ;

0,5 < F < 0,5 – zona limita;

1,1 < F < 2,0 –zona intermediara ;

F > 2,0 – zona favorabila.

Cap.8 Previziunea situatiilor financiare

1. Necesitatea previziunii financiare

În orice activitate, existenta unui program (plan) care sa asigure coordonatele viitoare de
desfasurare, punctele de reper, este mai mult decât esentiala, în mod absolut am spune ca este
vitala. si în activitatea economica un astfel de obiectiv este si trebuie sa fie atins. Întreprinderile
trebuie sa cunoasca si sa planifice nivelele viitoare ale activelor, cheltuielilor, veniturilor,
rezultatelor pentru a-si putea gestiona eficient sursele de finantare si de asemenea pentru a-si
coordona cu succes încasarile si platile.

Întreprinderile au nevoie de active suplimentare daca doresc sa-si majoreze vânzarile adica
vor trebui sa realizeze noi investitii. Pentru aceasta este nevoie de surse de finantare care în
majoritatea cazurilor sunt reprezentate de contractarea unor credite suplimentare. Acestea vor
atrage dupa sine plata de dobânzi. Cu toate ca o parte din sursele de finantare pot fi obtinute si
prin autofinantare, o rata de crestere mare implica chiar si pentru o întreprindere extrem de
profitabila finantari externe. În aceste conditii asigurarea permanenta a unor indicatori de
lichiditate-solvabilitate, de activitate, de rentabilitate, de risc se integreaza în mod concret în
cadrul procesului de previziune financiara.

Procesul de planificare financiara este parte integranta din sarcinile ce revin conducerii unei
întreprinderi. În astfel de premise si contabilitatea prin instrumente sale este necesar sa vizeze si
viitor firmei fara a fi afectata functia sa esentiala definita prin obiectul sau. Din aceste motive în
teoria si practica contabila a unor tari a fost conceputa alternativa situatiilor financiare
previzionate. În acelasi timp este adevarat faptul ca în practica se utilizeaza diferite instrumente de
previziune sub denumirea de „bugete” prin care se contureaza fluxurile monetare si nemonetare
dar fara a fi sintetizate informatiile obtinute în situatii financiare previzionate. În aceste conditii se
pune întrebarea daca: mai sunt utile situatiile financiare previzionate ?. Raspunsul este DA
deoarece ofera informatii necesare pentru gestiunea interna a întreprinderii precum si pentru
utilizatorii externi. În acest sens mentionam faptul ca firmele straine de consultanta solicita situatii
financiare previzionate pe 3-5 ani atunci când efectueaza studii de restructurare. De asemenea
utilizarea unor metode de evaluare bazate pe randament implica existenta unor situatii financiare
previzionate sau cel putin elemente ale acestora previzionate.

În concluzie orice management contabil care se pretinde a fi eficient trebuie sa accepte

situatiile financiare previzionate. Gradul de detaliere al acestora depinde de perioada luata în
considerare.

Previziunea situatiilor financiare se refera la urmatoarele documente – parti componente:

pozitia financiara previzionata sintetizata prin Bilantul propriu-zis previzionat

performantele financiare previzionate sintetizate prin Contul de Profit si Pierdere
previzionat
modificarea pozitiei financiare previzionat reflectata în Situatia fluxurilor de numerar
previzionate
eficienta previzionata a întregii activitati reflectata prin calculul si redarea Principalilor
indicatori economico-financiari previzionati.
2. Previziunea vânzarilor

Punctul de plecare în estimarea necesitatilor viitoare de fonduri îl reprezinta previziunea

vânzarilor adica estimarea cifrei de afaceri nete pe o anumita perioada viitoare. Previziunea
volumului valoric al vânzarilor se face în general pornind de la analiza cifrei de afaceri nete pe
ultimii 5 sau 10 ani. Analiza trendului ce presupune continuarea unei cresteri în acelasi ritm ca în
trecut. Se poate dovedi foarte utila. Totusi ipoteza ca cifra vânzarilor va continua sa creasca ca în
trecut poate sa nu fie întotdeauna valabila. si poate duce la previziuni nerealiste. Din aceste
motive se analizeaza în mod suplimentar si alte informatii cum ar fi:

Precizarea obiectivului fundamental strategic al întreprinderii.

Fiecare întreprindere actioneaza într-un mediu economic si concurential specific si ca atare
obiectivele strategice viitoare sunt conditionate de acesta. În mod practic o întreprindere poate sa-
si stabileasca un anumit obiectiv. Masura în care acesta se poate realiza depinde însa în buna parte
de politica guvernamentala, de sistemul legislativ (fiscal) , de domeniul în care îsi desfasoara
activitatea.

Elaborarea studiului de piata.

Fiecare întreprindere produce pentru piata. În consecinta trebuie sa se cunoasca cererea. Studiul
de piata va trebui sa ofere producatorului si comerciantului informatii asupra evolutiei probabile a
cererii si a factorilor posibili de a actiona în viitor. În activitatea practica aceste informatii sunt
luate în calcul cu un anumit grad de probabilitate întrucât pot sa apara factori perturbatori de ordin
natural, politic, social etc.

La baza oricarei previziuni corecte se afla un efort semnificativ. Daca previziunile sunt
eronate consecintele pot fi grave:

Daca nivelul cererii se extinde peste previziuni întreprinderea nu va fi în masura sa satisfaca

cerintele clientilor. Consecintele vor consta în comenzi acumulate, majorarea timpilor de
livrare si în final pierderi ale cotei de piata prin orientarea clientilor catre alte firme
concurente dispuse la livrari mai prompte si mai competitive.
Pe de alta parte daca previziunile privind vânzarile sunt prea optimiste, întreprinderea se va afla
în situatia de a avea un nivel prea mare de stocuri si capacitati de productie neutilizate. Acest
lucru va genera viteze de rotatie reduse a stocurilor sau a imobilizarilor, costuri de stocaj
suplimentare, posibile deprecieri a stocurilor si utilajelor. Toate acestea vor duce pâna la urma
la rate scazute ale rentabilitatii economice si financiare care se vor reflecta în diminuarea
pretului de piata a actiunilor si în final a valorii generale a întreprinderii. Daca întreprinderea
si-a finantat extinderea prin credit problemele vor fi si mai complexe.

Din aceste considerente o previziune corecta a vânzarilor este utila pentru succesul unei firme pe
termen lung.

3. Metode de previziune a situatiilor financiare

În cadrul metodelor de previziune a situatiilor financiare ne vom referi la metodele de previziune

a Bilantului si a Contului de Profit si Pierdere deoarece Situatia fluxurilor de numerar previzionate
si Principalii indicatori economico-financiari vor apare ca o rezultatnta a previziunilor efectuate
privind pozitia financiara si performantele întreprinderii.

În consecinta pentru întocmirea celor doua documente previzionate se pot utiliza

urmatoarele metode:

1. Metoda „procent din vânzari” care poate fi aplicata cu succes în urmatoarele ipoteze:

a) Majoritatea elementelor pozitiei financiare prezentate în bilant variaza o data cu vânzarile.

b) Valorile curente ale activelor întreprinderii sunt optime pentru valorile curente ale vânzarilor.

Primul set de ipoteze vizeaza cea mai mare parte a elementelor pozitiei financiare dar
exista si elemente ale pozitiei financiare care nu variaza direct proportional cu vânzarile: este
vorba aici de capital propriu, de datoriile pe termen mediu si lung, de valori mobiliare lichide, de
structura imobilizarilor necorporale.

Cel de-al doilea set de ipoteze are în vedere faptul ca o crestere a vânzarilor poate sa nu
impuna în mod automat o crestere a activelor în speta a celor corporale. Exista ipoteza ca activele
sa fie utilizate sub capacitatea lor iar cresterea vânzarilor sa fie generata de o utilizare a lor la
maxima capacitate. Prin urmare în acest caz nu va exista o relatie între valoarea activelor si
volumul vânzarilor. Aceasta ipoteza este aplicabila mai ales în întreprinderile al caror obiect de
activitate necesita un volum mare de mijloace fixe pentru prelucrarea si transformarea stocurilor si
mai putin în întreprinderile cu activitate comerciala.

Metoda „procent din vânzari: presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

• Se identifica elementele pozitiei financiare care variaza direct cu vânzarile

• Se raporteaza fiecare din elementele din etapa precedenta la cifra de afaceri neta
realizata pentru a se determina care este ponderea pozitiei respective în totalul
vânzarilor iar rezultatul obtinut se va folosi în etapa urmatoare.
• Se estimeaza nivelul veniturilor si cheltuielilor si se întocmeste Contul de Profit
si Pierdere previzionat pentru perioada urmatoare, pornind de la previziunea
cifrei vânzarilor.
• Se procedeaza la înmultirea cifrei previzionate ale vânzarilor cu ponderea
fiecarui element al pozitiei financiare calculata la pct. b pentru a se obtine sumele
previzionate ale valorilor pozitiilor financiare direct proportionale cu vânzarile.

Parcurgerea operatiunilor prezentate pâna aici poate duce la obtinerea unui bilant
previzional care nu prezinta echilibru între activ si pasiv. În cadrul pasivului va apare un asa
numit „necesar suplimentar de fonduri” –NSF.Acoperirea acestui necesar se va face prin atragerea
de noi surse , fie de la actionari, fie prin contractarea de împrumuturi pe termen scurt sau lung iar
alegerea se va face plecând de la analiza comparata a costurilor acestor tipuri de împrumuturi si de
la eventualele restrictii existente. Restrictiile asupra efectuarii de împrumuturi suplimentare sunt
determinate tinând cont de:

 nivelul maxim admis al datoriei stabilit prin indicatorul „gradul de

îndatorare”;
 capitalul împrumutat estimat deja pentru perioadele viitoare;

Prin diferenta se determina împrumuturile suplimentare la care se mai poate apela. În cazul
acestor împrumuturi se are în vedere nivelul permis al celor pe termen lung si pe termen
scurt.Daca necesarul de fonduri nu se poate acoperi prin contractarea de noi împrumuturi atunci se
apeleaza la cresteri ale capitalurilor proprii prin emisiuni de actiuni. Echilibrarea bilantului
previzional pe baza de împrumuturi va tine cont de faptul ca apar fluxuri noi generate de costul
fondurilor atrase (dobânda suplimentara de platit sau dividendele suplimentare de platit.

Determinarea necesarului de fonduri (NSF) se poate realiza atât pe baza egalitatii bilantiere
previzionate însa se poate utiliza în mod facil o formula de calcul a NSF care are multiple
avantaje:

o Pune în evidenta relatia ce se stabileste între cresterea cifrei vânzarilor si necesarul

de finantare;
 o Prin rezolvarea ecuatiei NSF = 0 se poate pune în evidenta care este rata de crestere
care poate fi finantata doar din surse interne fara a se apela la piata de capital (în
cazul în care întreprinderea nu doreste sa-si atraga fonduri din emisiune si vânzare de
noi actiuni deoarece aceasta ar duce de exemplu la o pierdere a pachetului actiunilor
de control). Aceasta rata de crestere este cunoscuta sub denumirea derata de crestere
sustenabila (rata de crestere autonoma)

Relatia de calcul a necesarului de fonduri se poate pune în evidenta astfel:

Unde,

• NSF reprezinta fondurile suplimentare necesare;

• ACR reprezinta activele curente care cresc în mod spontan o data cu cresterea vânzarilor;
• CAN reprezinta volumul vânzarilor activitatii de baza adica cifra de afaceri neta;
• AI reprezinta activele imobilizate care presupunem ca nu cresc „în salturi” adica variaza
direct proportional cu cresterea volumului vânzarilor.
• DCR reprezinta datoriile curente ale întreprinderii care în mod obisnuit cresc o data cu
cresterea vânzarilor
• PV reprezinta provizioane pentru riscuri si cheltuieli care de asemenea variaza direct
proportional cu vânzarile;
• M reprezinta marja profitului raportata la vânzari (Profit net/CAN*100);
• Rap reprezinta rata de acumulare a profiturilor; Rap = (1-procentul din profit distribuit ca
dividende);

2. Metoda regresiei lineare

În situatia în care ipotezele existente în cadrul metodei „procentului din vânzari” nu se

confirma se poate apela la alte metode de previziune printre care metoda regresiei liniare îsi
gaseste cel mai larg aplicativitatea.

Aceasta metoda porneste de la ipoteza conform careia relatia dintre un activ si cifra de
afaceri este o relatie de tip linear situatie în care se poate folosi metoda regresiei lineare. Pentru a
se estima cresterea valorii acelui activ odata cu o anumita crestere a cifrei vânzarilor. Stabilirea
unei relatii de calcul se face pe baza informatiilor din ultimii 5 sau chiar 10 ani. si se reprezinta
grafic. În conditii de inflatie, aceasta metoda presupun e transformari succesive într-o moneda
constanta pentru a se ajunge la date pertinente.

Pentru exemplificare vom considera cazul întreprinderii care are ca punct de reper în
efectuarea previziunilor situatiilor financiare pe anul N+1 urmatoarele informatii:

• cifra de afaceri este estimata la valoarea de 1.500 mil.. lei pentru anul N+1;
• rata profitului (Profit net/cifra de afaceri neta *100) este mentinuta si estimata
si pe viitor la nivelul de aprox. 4 %;
• din profitul net un procent de 50 % se distribuie ca dividende;
• rata lichiditatiii generale sa nu depaseasca 250 %;
• gradul de îndatorare (total datorii/total pasiv *100) sa nu depaseasca 50 %;
 • capacitatile de productie sunt utilizate la întreaga cxapacitate (cresterea
vânzarilor va atrage deci o crestere proportionala a activelor fixe);
• cheltuielile materiale si cu serviciile se vor reduce la 60 % din volumul
vânzarilor
• se estimeaza vânzari de active care vor genera pierderi de aproximativ 300
mil. lei;
• alte cheltuieli din exploatare se estimeaza la 98 mil. lei;
• cota de impozit pe profit este de 16 %.

În rezumat Bilantul si Contul de Profit si Pierdere la data de 31 dec. Anul N se prezinta astfel:

Bilant simplificat la 31. dec anul N

-mil. lei.

1. Active imobilizate 300

2. Active circulante 390
Stocuri 200
Efecte comerciale de primit 170
Disponibilitati banesti 20
Total active 690
Efecte comerciale de platit 100
Impozite si salarii de platit 50
Datorii curente 150
Obligatiuni ipotecare 140
Total datorii 290
Capital social 200
Rezultat reportat 200
Rezultatul net al exercitiului 10
Repartizarea rezultatului (10)
Total capital propriu 400
Total pasive 690
Contul de Profit si Pierdere simplificat la 31. dec. Anul N

-mil. lei

Cifra de afaceri neta 1000

Consumuri materiale si de servicii 700
Cheltuieli cu amortizarea 20
Pierderi din cedarea activelor 168
Rezultatul exploatarii 112
Cheltuieli cu dobânzile 100
Rezultat curent 12
Rezultat brut al exercitiului 12
Impozit pe profit 2
Rezultat net al exercitiului 10

A. Bilant simplificat la 31. dec anul N si bilant simplificat previzionat pentru la 31. dec anul N+1
 -mil. lei.

Anul N Anul N+1

Efectiv % Vanzari (3) (4) (5)

(1) (2)
1. Active imobilizate 300 30 450 450 450
2. Active circulante 390 39 586 586 586
Stocuri 200 20 300 300 300
Efecte comerciale de primit 170 17 256 256 256
Disponibilitati banesti 20 2 30 30 30
Total active 690 69 1.036 1.036 1.036
Efecte comerciale de platit 100 10 150 150 150
Impozite si salarii de platit 50 5 76 76 76
Datorii curente 150 15 226 226 234
Obligatiuni ipotecare 140 -1 -1 140 284
Capital social 200 -1 -1 200 288
Rezultat reportat 200 -1 -1 230 230
Rezultatul net al exercitiului 40 -1 -1 60 60
Repartizarea rezultatului (40) -1 -1 (60) (60)
Total capital propriu 400 -1 -1 430
Fonduri disponibile 690 226 796 1.036
Fond suplimentar necesar (NSF) 0 8102 240 0
Total pasive 690 1.036 1.036 1.036
Cifra de afaceri neta 1000 1.500 1.500 1.500

1
Nu se aplica (pozitiile respective nu variaza direct proportional cu valoarea vânzarilor).
2
Daca obligatiunile ipotecare, actiunile ordinare si profiturile acumulate (rezultatul reportat)
ramân la valorile lor din anul N contributia lor la necesarul de finantare este de 540 mil. lei. De
aceea mai este necesara suma de 810 mil. -540 mil = 270 mil. Lei.

Modul de obtinere a bilantului previzionat la data de 31. dec. anul N pe baza bilantului de la data
de 31. dec. Anul N+1 s-a realizat astfel:

• Valorile din coloana (1) reprezinta valorile efective ale posturilor biolantiere aferente
bilantului la data de 31. dec. Anul N
• Valorile din coloana (2) reprezinta ponderile valorilor posturilor bilantiere care variaza
direct cu vânzarile. Nu intra aici elementele de capital propriu si obligatiunile ipotecare.
• Valorile din coloana 3 se obtin înmultind procentele obtinute anterior cu valoarea
previzionata a cifrei de afaceri nete, de 1.500 mil. lei.
• Pentru a obtine coloana 4 introducem pur si simplu în bilantul contabil valorile pentzru
obligatiuni si capital propriu din anul N. Cel putin una din aceste pozitii va suferi
modificari mai târziu pe parcursul analizei.
• Tot în coloana (4) adaugam la valoarea rezultatului reportat la 31 dec. Anul N suma cu
care estimam ca vor creste aceste profituri pe parcursul anului. Rata profitului estimata de
firma este de 4 %. Cifra de afaceri neta estimata este de 1.500 mil. lei rezulta ca profitul
net estimat va fi de 60 mil. lei. Procentul de dividende platite din profitul net este de 50 %
adica în suma absoluta se vor plati dividende de 30 mil. lei. Diferenta de 30 mil. lei se
 reporteaza pentru a fi repartizata în anii urmatori ceea ce înseamna ca valoarea totala a
rezultatului reportat creste de la 200 mil. lei la 230 mil. lei estimat pentru anul N+1.
• Tot în coloana (4) însumam valorile tuturor pozitiilor bilantiere si obtinem un activ
estimat de 1.036 mil. lei. Se însumeaza si valorile estimate pentru datorii si capital propriu
si se obtine un rezultat de 796 mil. lei adica pasivul disponibil pentru finantarea activelor.
Necesarul suplimentar de fonduri va fi de 240 mil. lei obtinut prin echilibrarea activului si
a pasivului bilantier.
• Valorile din coloana (5) se obtin în urma determinarii modalitatilor de finantare a
necesarului de 240 mil. lei. Acestea se determina pornind de la restrictiile impuse pentru
indicatorii economico-financiari astfel:
Resttrictiile privind gradul de îndatorare impun:
Maximum de datorie permisa = 0,5 * Valoare total activ =
= 0,5 * 1.036 = 518 mil. Lei
Minus : Capital împrumutat estimat deja pentru anul N+1 :
Datorii curente = 226 mil. Lei
Obligatiuni ipotecare =140 mil. Lei
Total = 366 mil. Lei
Rezulta maximum de împrumut suplimentar = 518-366= 152 mil .lei.
Restrictiile privind gradul de lichiditate generala impun:
Maximum de datorii curente permise = Active curente permise/2,5= 234 mil. Lei.
Minus: Datorii curente estimate deja pentru anul N+1 = 226 mil. Lei.
Maximum de datorii curente suplimentare = Maximum de datorii curente permise – Pasive
curente estimate deja= 234-226 =8 mil. Lei
Cerinte de capital propriu
Total necesar suplimentar de fonduri = 240 mil. Lei
Maximum de împrumut suplimentar permis =152 mil. .lei
Fonduri de capital propriu necesare = 240-152 = 88 mil. Lei
Estimarile privind finantarile externe vor fi:
Datorii pe termen scurt = 8 mil. Lei
Datorii pe termen lung = 144 mil. Lei
Capital propriu suplimentar = 88 mil lei.
În calculele efectuate pâna acum nu am luat în considerare efectele pe care le genereaza
sursele suplimentare de finantare. Este vorba despre dobânda suplimentara de platit care
apare odata cu creditele suplimentare sau dividendele de platit în plus odata cu emisiunea si
vânzarea de noi actiuni. În acest caz, presupunem ca valoarea creditelor contractate atrage o
cheltuiala cu dobânda de 4. mil. Lei. De asemenea presupunem ca noua emisiune de actiuni
se vinde la sfârsitul anului astfel încât nu se vor plati dividende suplimentare. În acest caz
rezultatul net se va reduce la 57 mil. lei (rezultatul brut estimat dupa luarea în considerare a
dobânzilor este de = 72 – 4 = 68 mil. Lei ; rezultatul net estimat dupa luarea în considerare a
dobânzilor = 57) ; adica cresterea rezultatului reportat va fi doar de 28,5 mil. Lei. Aceasta
ne duce în final la o suma de 1,5 mil. Lei de care este înca nevoie pentru finantarea activelor.
Aceasta suma nu poate fi achizitionata prin emisiunea si vânzarea de actiuni deoarece
nivelul de îndatorare este deja maxim.
Dupa luarea în considerare si a efcetelor îndatorarii, bilantul simplificat previzionat pentru
31 dec. Anul N+1 se prezinta astfel.

A. Bilant simplificat previzionat pentru la 31. dec anul N+1

-mil. lei.
1. Active imobilizate 450
2. Active circulante 586
Stocuri 300
Efecte comerciale de primit 256
Disponibilitati banesti 30
Total active 1.036
Efecte comerciale de platit 150
Impozite si salarii de platit 76
Datorii curente 234
Obligatiuni ipotecare 284
Capital social 288
Rezultat reportat 228,5
Rezultatul net al exercitiului 57
Repartizarea rezultatului (57)
Total capital propriu 516,5
Fonduri disponibile 1.036
Fond suplimentar necesar (NSF) 1,5
Total pasive 1.036
 B. Contul de Profit si Pierdere simplificat la 31. dec. Anul N si Contul de Profit si
Pierdere previzionat simplificat la 31. dec. Anul N+1

-mil. lei

Efectiv % Previzionat
vanzari
Cifra de afaceri neta 1000 100 1.500
Consumuri materiale si de servicii 700 - 900
Cheltuieli cu amortizarea 20 0,02 30
Pierderi din cedarea activelor 168 0,168 300
Alte cheltuieli de exploatare - 98
Rezultatul exploatarii 112 0,112 172
Cheltuieli cu dobânzile 100 - 104
Rezultat curent 48 - 68
Rezultat brut al exercitiului 48 - 68
Impozit pe profit 8 - 11
Rezultatul net al exercitiului 40 - 57

Pe baza bilantului si a contului de Profit si Pierdere previzionat se poat determina Situatia

fluxurilor de numerar previzionate. Utilizând metoda indirecta aceasta se va prezenta astfel:

C Situatia fluxurilor de numerar previzionate pentru 31 dec. Anul N+1

-mil. Lei-
Activitatea de exploatare
Rezultat net 57
Ajustari:
* privind capitalul circulant -107
- Creante -86
- Stocuri -100
- Cheltuieli în avans 0
+ Furnizori 50
+ Datorii acumulate 26
+ Impozit pe profiti 3
* privind elemente de exploatare nemonetare 30
+ Cheltuieli cu amortizarea 30
* privind operatii de investitii finantare 300
+ Pierderi din vânzarea mijloacelor fixe 300
A. Flux de numerar net din activitatea de 280
exploatare
Activitatea de investitii
- Cumparari de active imobilizate -550
+Vânzari de active imobilizate 67
B. Flux de numerar net din activitatea de -483
investitii
Activitatea de finantare
-Contractare împrumuturi pe termen scurt si 153,5 (152+1,5)
lung
 +Emisiune de actiuni 88
-Dividende platite -28,5
C. Flux de numerar net din activitatea de 213
finantare
Flux net de trezorerie total (A+B+C) 10
Trezorerie estimata pentru sfârsitul anului 30
N+1
Trezorerie la începutul anului N+1 20
Nota !

Pentru întocmirea Situatiei fluxurilor de numerar previzionate se vom mai tine seama de
urmatoarele informatii extrase din bugetele de investitii :

• se vor efectua noi investitii în suma de 550 mil. lei

• parte din utilajele învechite se vor vinde la o valoare de 67 mil. Lei ;
valoarea neta contabila estimata (valoare de intrare mai putin cheltuielile ce
vor fi afectate cu amortizarea cumulata) este de 367 mil. lei

[1] M. Achim, S. Achim, Analiza riscului financiar, Rev de Finante credit si contabilitate, nr. 4/aprilie 2000

[2] Ion Negescu Risc si incertitudine în economia contemporana

[3] M. Niculescu, Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucuresti, 1997, pag. 408

[4] I. Stancu „Gestiune financiara”, Ed. Economica, Bucuresti, 1994, pag.

[5] În prezentarea evaluarii riscului economic cu ajutorul metodelor statistice nu s-a tinut seama de inflatie. Pentru o
evaluare corecta a riscului financiar în conditii inflationiste se impune ajustarea prealabila a rezultatelor în functie de
coeficientul de inflatie.

[6] M. Achim, S. Achim, Analiza riscului financiar, Rev de Finante credit si contabilitate, nr. 5/mai 2000

[7] În prezentarea evaluarii riscului financiar cu ajutorul metodelor statistice nu s-a tinut seama de inflatie. Pentru o evaluare
corecta a riscului financiar în conditii inflationiste se impune ajustarea prealabila a rezultatelor în functie de coeficientul de
inflatie.

[8] P. Brezeanu si colab, Diagnostic financiar – instrumente de analiza financiara,Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag.
424,

[9] M. Batrâncea, Risc si faliment, Ed. Dacia, 2003, pag.118