Sunteți pe pagina 1din 7

Modele utilizate pentru analiza riscului de faliment

Modele utilizate pentru analiza riscului de faliment


1. Aspecte teoretice privind riscul de faliment
In orice moment al activitatii sale, un agent economic este supus riscului de faliment.
Acesta poate avea consecinte negative, cu implicatii complexe asupra intregii activitati a agentului
economic, cat si asupra altor entitati care vin in contact cu agentul respectiv.
Riscul de faliment poate fi definit ca fiind imposibilitatea firmelor de a face fata unei
tranzactii financiar – bancare, respectiv incapacitatea sa de a rambursa la timp sumele imprumutate
in conditiile stabilite de comun acord cu tertii, in baza unui contract de creditare. El poate fi
rezultatul aparitiei unor dificultati care initial, la efectuarea analizei si in etapa evaluarii si aprobarii
creditului , nu au putut fi identificate dar care, pe parcursul derularii contractului, si-au facut
aparitia.
Dupa cum se poate observa, institutiile financiar – bancare sunt cele mai interesate de
stabilirea riscului de faliment pentru agentii economici carora le acorda credite. Determinarea
riscului de faliment este necesara atat pentru acordarea unor credite, cat si pe parcursul derularii
contractului de creditare. Pentru a evita pierderile potentiale, bancile analizeaza o serie de elemente
generale ce se refera la solicitantul creditului, obiectivele urmarite prin solicitarea imprumutului
(cererea de creditare), termenul de rambursare, dobanzile si comisioanele bancare practicate,
precum si garantiile oferite si modalitatile de recuperare a creditului.
Procesul de diagnosticare a riscului de faliment consta in evaluarea solvabilitatii agentului
economic. Aceasta este definita ca fiind capacitatea unei firme de a face fata obligatiilor scadente
ce rezulta din angajamentele anterioare contractate, fie din operatiuni curente a caror realizare
conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari cu caracter obligatoriu.
Analiza riscului de faliment se poate realiza prin analiza fluxurilor din tabloul de finantare.
De asemenea, o astfel de analiza poate fi efectuata in functie de doua conceptii de elaborare a
bilantului: patrimoniala si functionala.
2. Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial
Analiza financiar – patrimoniala este, in esenta, o analiza statica in care sunt prioritare
valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat, pentru o lunga perioada
de timp, singura modalitate de evaluare a riscului.
In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari grupe de
elemente si anume:
 o masa relativ permanenta (cu o durata mai mare de un an), formata din
activul imobilizat si capitalul permanent;
 o grupare mobila (cu o durata mai mica de un an) alcatuita din activul circulant
si obligatiile pe termen scurt.
Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca sunt respectate egalitati
financiare:
Activ imobilizat = Capital permanent;
Activ circulant = Datorii de exploatare.
Inegalitatea: Capital permanent > Active imobilizate, impune folosirea fondului de
rulment, indicator important in aprecierea situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din
resursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante care se innoiesc
permanent.
Principalele instrumente operationale la care recurge analiza financiara pentru investigarea
riscului de faliment sunt reprezentate de:
 fondul de rulment;
 ratele de solvabilitate.
Analiza solvabilitatii agentului economic cu ajutorul fondului de rulment
Fondul de rulment reprezinta o marja de siguranta a intreprinderii, impusa de diferentele
existente intre sumele de incasat si cele de platit, precum si de decalajul ce poate sa apara intre
termenul de transformare a activelor in bani si durata medie in care datoriile devin exigibile.
Fondul de rulemt poate fi determinat in doua moduri diferite, dupa cum urmeaza:
 pornind de la elementele cuprinse in partea superioara a bilantului
Fond de rulment = Capital permanent – Active imobilizate
Fond de rulment = Capital propriu + Datorii financiare pe termen
lung – Active imobilizate
 pornind de la elementele de la baza bilantului
Fond de rulment = Active circulante – Obligatii pe termen scurt
Existenta unui fond de rulment pozitiv demonstreaza faptul ca la nivelul agentului
economic exista o stare de echilibru financiar pe termen lung. Este de mentionat faptul ca valoarea
pozitiva a fondului de rulment nu trebuie sa fie supradimensionata pe seama capitalurilor
imprumutate pe termen lung deoarece acestea atrag costuri superioare surselor de finantare externe
pe termen scurt.
O valoare negativa a fondului de rulment reflecta imposibilitatea agentului economic
analizat de a asigura un excedent de resurse financiare pe termen lung, excedent care sa permita
acoperirea necesitatilor de finantare pe termen scurt.
Aprecierea corespunzatoare a semnificatiei fondului de rulment pentru echilibrul financiar
al unui agent economic necesita luarea in considerare a duratei medii a activelor si pasivelor, care
in practica nu sunt egale decat ca exceptie. Astfel, daca activele circulante se rotesc (devin lichide)
mai repede decat obligatiile, inseamna ca agentul economic are capacitatea de a-si asigura
echilibrul financiar. In schimb, daca activele circulante se rotesc mai lent decat obligatiile pe
termen scurt (deci timpul de transformare a activelor in lichiditati depaseste timpul de achitare a
obligatiilor), mentinerea echilibrului financiar necesita un fond de rulment pozitiv si de valoare
ridicata.
Pentru o mai buna caracterizare a starii de echilibru pe termen lung a unui agent economic
se utilizeaza ca indicator de analiza fondul de rulment propriu, acesta reprezentand un indicator ce
permite evaluarea posibilitatilor efective ale firmei de a-si asigura o stare de echilibru exclusiv pe
baza fondurilor proprii.
Fond de rulment propriu = Capital propriu – Active imobilizate
Existenta unui fond de rulment propriu pozitiv demonstreaza faptul ca agentul economic
analizat se afla intr-o stare de echilibru financiar pe termen lung realizat pe baza capitalurilor
proprii. O valoare negativa a acestui indicator constituie un motiv real de ingrijorare pentru
conducerea entitatii economice numai in cazurile in care ea se perpetueaza pe o perioada mai lunga
de timp.
Analiza riscului de faliment efectuata cu ajutorul fondului de rulment poate fi completata
prin determinarea a alti doi indicatori si anume:
 necesarul de fond de rulment;
 trezoreria neta.
Necesarul de fond de rulment poate fi calculat ca diferenta intre activele pe termen scurt
si pasivele pe termen scurt.
Necesar de fond de rulement = Active pe termen scurt – Pasive pe termen scurt
Necesar de fond de rulement = Stocuri + Creante + Active de regularizare – Datorii
curente – Pasive de regularizare
Necesarul de fond de rulment reflecta valoarea activelor pe termen scurt, de natura
stocurilor si creantelor, ce nu sunt finantate din surse atrase pe termen scurt.
Corelatia dintre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment este prezentata cu
ajutorul trezoreriei nete, indicator ce reflecta situatia financiara a agentului economic, atat pe
termen lung, cat si pe termen scurt.
Trezoreria neta = Fond de rulement – Necesar de fond de rulement
O valoare pozitiva a trezoreriei nete reflecta o stare de echilibru financiar la nivelul entitatii
economice. O astfel de valoare a trezoreriei nete este o urmare directa a unui excedent financiar
aparut in cursul exercitiului analizat si implicit a unei activitati rentabile a firmei.
O valoare negativa a trezoreriei nete reflecta un deficit monetar la sfarsitul exercitiului
financiar, deficit aparut in urma unei activitati necorespunzatoare a agentului economic si care a
fost acoperit prin atragerea de surse de finantare externe pe termen scurt.
Analiza riscului de faliment cu ajutorul ratelor de solvabilitate
Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiile exigibile
in vederea evaluarii riscului de faliment.
Ratele de solvabilitate sunt semnificative in cazul unei comparatii efectuate intre
intreprinderi din acelasi sector sau intre ratele realizate de catre aceeasi intreprindere la diferite
momente de timp. Aceste rate sunt legate de un alt concept reprezentativ pentru analiza riscurilor
firmei, respectiv conceptul de lichiditate.
Lichiditatea este definita de gradul in care un activ poate fi transformat rapid si fara
cheltuieli suplimentare in mijloace de plata imediate – cash, conturi la vedere.
Din punct de vedere practic, ratele de solvabilitate cu o larga utilizare sunt:

a) Rata solvabilitatii generale (RSG)


Acest indicator compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu
ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Rata solvabilitatii generale se calculeaza conform
urmatoarei relatii:

Rata solvabilitatii generale permite evaluarea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen


scurt de catre activul circulant existent la nivelul agentului economic. O rata unitara reflecta o
corespondenta deplina intre activele circulante si sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara
a acestei rate indica existenta unor active de o valoare mai mare decat cea a obligatiilor pe termen
scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul permanent pentru finantarea ciclului de
exploatare.
Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa – zisa „rata a fondului de rulment”,
calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat.

Aceasta rata este supraunitara atunci cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe
langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent.
Rata solvabilitatii generale nu permite o apreciere definitiva asupra solvabilitatii pe termen
scurt. Semnificatia sa are o marja de aproximare sporita datorita numarului mare de variabile ale
solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de rotatie a activelor
si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii etc.
b) Rata solvabilitatii partiale (rata rapida) (RSP)
In cadrul acestui indicator stocurile sunt excluse din valoarea activelor circulante, acestea
constituind elementul cu cel mai ridicat grad de incertitudine din punct de vedere al valorii si
lichiditatii sale.

Rata solvabilitatii partiale exprima capacitatea agentului economic de a-si onora obligatiile
pe termen scurt din creante si disponibilitati. Acest indicator, a carui valoare este de regula
subunitara, trebuie analizat si interpretat cu prudenta, prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu
privind structura creantelor (numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria
economica se considera ca o valoare a ratei solvabilitatii partiale cuprinsa intre 0,8 si 1 constituie
o situatie optima in ceea ce priveste solvabilitatea agentului economic analizat.
c) Rata solvabilitatii imediate (RSI)
Rata solvabilitatii imediate este un indicator ce pune in corespondenta elementele cele mai
lichide ale activului patrimonial cu obligatiile pe termen scurt asumate de catre agentul economic
analizat.

In lucrarile de specilitate se considera ca o valoare a ratei solvabilitatii imediate superioare


nivelului de 0,3 reflecta o situatie favorabila agentului economic supus analizei.
Analiza si interpretarea ratei solvabilitatii imediate[1] implica si evaluarea altor informatii
privind conditiile de desfasurare a activitatii agentului economic. Astfel, desi din punct de vedere
teoretic, o valoare ridicata a ratei lichiditatii imediate indica o lichiditate, respectiv o solvabilitate
ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu o folosire mai putin performanta a
resurselor de care dispune agentul economic.
d) Rata autonomiei financiare (RAF)

Din punctul de vedere al institutiilor ce acorda credite, valoarea acestui indicator trebuie sa
fie una subunitara.
e) Rata de acoperire a datoriilor totale (solvabilitatea patrimoniala)
(RAP)

f) Rata de acoperire a datoriilor pe termen mediu si lung (RAPML)

Aprecierea solvabilitatii unui agent economic presupune, conform unor specialisti in


domeniu, si compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Astfel, exista institutii financiar
– bancare ce impun ca nivelul activului net contabil sa se situeze la ¾ din valoarea totala a
pasivului.
Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea considerata a fi relativ putin
semnificativa datorita aprecierii generale a lichiditatii, rspectiv solvabilitatii, fara luarea in calcul
a gradului (duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor.
3. Evaluarea riscului de faliment prin metoda scorurilor
Metodele de analiza a riscului de faliment prezentate anterior permit exclusiv evaluarea
performantelor anterioare ale agentului economic, informatiile referitoare la evolutia ulterioara a
acestuia fiind relativ reduse. De aceea s-a facut simtita nevoia de a se obtine date precise referitoare
la evolutia viitoare a riscului de faliment al agentului economic analizat.
Aceasta nevoie s-a concretizat in elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment
numita metoda scorurilor, care a cunoscut o importanta dezvoltare datorita utilizarii unor metode
statistice de analiza a situatiei financiare, pornind de la un ansamblu de rate.
Cea mai obisnuita tehnica statistica utilizata in studiile referitoare la faliment este analiza
discriminanta. Este o metoda statistica de a gasi anumite variabile previzionale carora li se acorda
anumite ponderi astfel incat suma lor sa dea un indicator global care este scorul Z (the Z score).
Metoda scorurilor are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea
riscului de faliment al unei intreprinderi.
Ca urmare a aplicarii analizei discriminante, se obtine pentru fiecare intreprindere scorul Z,
care este o functie liniara a unui ansamblu de rate. Distributia diferitelor scoruri permite distingerea
intreprinderilor ”sanatoase” de cele aflate in dificultate.
Scorul Z atribuit fiecarei intreprinderi se determina cu ajutorul functiei:
Z = a1 · x1 + a2 · x2 = K = an · xn
unde:
xi – reprezinta ratele implicate in analiza;
ai – coeficientul de ponderare a fiecarei rate.
Un exemplu simplu va clarifica calculul scorului Z. Bazandu-ne pe date financiare pe care
le avem, sa presupunem ca exista o diferenta in randamentul pe active (ROA) si indicatorul datoriei
pentru companii care dau faliment intr-un an si pentru celelalte companii. Luam in considerare 10
firme care dau faliment, notate cu (x), si 10 care nu dau faliment, notate cu (.), si indicatorii ROA
si ai datoriei respectivi.
Observam ca firmele care dau faliment au un ROA mic si tind sa se grupeze in partea
inferioara a graficului. Din contra, cele care nu dau faliment au caracteristici opuse: indicatori ai
datoriei mici si ROA mari.
Determinarea functiei discriminant

Functia discriminant estimata este linia dreapta care imparte cel mai corect companiile care
dau faliment pe o parte si pe cele care nu dau faliment pe partea cealalta.
De fapt metoda scoringului a evoluat in doua sensuri, unul consta in folosirea functieiZ, iar
al doilea se bazeaza pe atribuirea de punctaje indicatorilor ce caracterizeaza activitatea firmei care
se doreste a fi analizata. Aceasta a doua abordare este similara modelului de evaluare a riscului de
firma prezentat in capitolul anterior.
In cadrul metodelor bancare de analiza, functia Z este considerata ca o parte a unei evaluari
generale, analiza fiind completata cu aprecierea critica si a urmatoarelor elemente:
 activitatea de conducere;
 administrarea financiara;
 rapoartele expertilor contabili;
 relatiile cu creditorii;
 declaratiile presei;
 conditiile in care se desfasoara activitatea;
 gradul de satisfacere a angajatilor.
In teoria economica, au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre
care se remarca modelul ALTMAN, modelul CONAN – HOLDER, modelul HOLDER, LOEB si
PARTIER, modelul BANCII FRANTEI, etc.
a) Modelul ALTMAN
Profesorul american E.I.Altman a elaborat in anul 1968[2] una dintre primele functii de
scor utilizate in analiza riscului de faliment.
El a folosit informatiile obtinute din studierea unui larg esantion de companii, dintre care
unele au dat faliment, iar altele au supravietuit. A constatat ca analiza bazata pe mai multe
variabile, facuta cu ajutorul a 5 indicatori, a permis prevederea a 75% din falimente, cu doi ani
inainte de producerea acestora.
Functia folosita de Altman are urmatoarea forma:
Z =1,2* x1 +1,4* x2 +3,3* x3 +0,6* x4 +0,999* x5
Ratele utilizate in formula anterioara sunt urmatoarele:
Capitalizarea bursiera reprezinta o marime absoluta data de produsul dintre ultimul curs
bursier din exercitiul incheiat si numarul de actiuni.
Activele circulante nete reprezinta diferenta dintre activele circulante si pasivele
circulante.
Din continutul indicatorilor rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat
inregistreaza o valoare absoluta mai mare. De aceea scorul Z este interpretat astfel:
 Z < 1,8 – starea de faliment este iminenta;
 Z > 3 – situatia financiara este buna; bancherul poate avea incredere in intreprinderea
respectiva, aceasta fiind solvabila;
 1,8 < Z < 3 – situatia financiara este dificila, cu performante vizibil diminuate si apropiate
de pragul starii de faliment;
Ulterior, Altman a dezvoltat modelul prin elaborarea unei functii Z pentru firmele private
si pentru firme din domeniile nemanufacturiere.
Pentru a clasifica intreprinderile detinute in proprietate privata, Altman a revizuit modelul
scor initial si a inlocuit in raportul X4 numitorul (valoarea de piata a capitalului propriu) cu
valoarea contabila . Aceasta modificare a schimbat semnificativ coeficientii de ponderare pentru
toate celelalte rate:
Z = 0,717* x1 + 0,847* x2 +3,107* x3 +0,42* x4 + 0,998* x5

In functie de valorile lui lui Z putem intalni urmatoarele situatii:


 sub 1,3 firmele sunt in situatia de faliment;
 zona de ignoranta (de incertitudine) este 1,3-2,9;
 peste 2,9 firmele sunt in situatie de non-faliment.
Urmatoarea modificare adusa functiei Z a fost eliminarea ratei X5 (Cifra de afaceri/total
active). Altman a considerat ca aceasta rata este senzitiva la tipul industriei, deci modelul este
aplicabil in toate ramurile. Noua functie scor are forma:
Z = 6,56*x1 +3,26*x2 +6,72*x3 +1,05*x4
In acest caz, in functie de valorile lui Z putem intalni urmatoarele situatii:
 pentru valori sub 1,1 firmele sunt in stare de faliment;
 pentru valori intre 1,1 – 2,6 firmele sunt in zona de ignoranta;
 pentru valori peste 2,6 firmele sunt in situatie de non-faliment.
Modelul a fost aplicat pe un esantion de firme din afara SUA, in particular pe firmele de
pe pietele emergente din Mexic care au emis bonduri exprimate in USD.
b) Modelul CONAN – HOLDER
Modelul Conan – Holder[3] dezvoltat de cei doi autori se incadreaza in metodele testate
statistic.
Se aplica intreprinderilor industriale cu un numar intre 10 si 500 de salariati. El se bazeaza
pe un esantion de 95 de intreprinderi mici si mijlocii, dintre care jumatate au dat faliment.
Intreprinderile analizate au fost grupate statistic si s-a determinat o functie scor aplicabila pentru
intreprinderile industriale, intreprinderile de constructii, intreprinderile de comert en gros si cele
de transport.
Modelul are la baza urmatoarea functie:
Z = 0,24 * x1 + 0,22 * x2 + 0,16 * x3 − 0,87 * x4 − 0,1* x5
Valorile lui x1, x2, x3, x4, x5 se determina prin relatiile:
In cazul acestui model, riscul de faliment depinde tot de nivelul lui Z, astfel:

Valentele informationale ale metodei scorurilor nu trebuie supraestimate, deoarece analiza


discriminanta reduce informatia de baza prin selectarea celor mai semnificative rate, pe care le
considera contante in timp, iar intreprinderea este un sistem economico-social ce actioneaza intr-
un mediu complex, cu mult mai multe variabile care influenteaza sanatatea sau slabiciunea
acesteia.
De aceea se recomanda folosirea metodei scorurilor in paralel cu metodele clasice de
diagnosticare – analiza echilibrului financiar, analiza rentabilitatii, analiza fluxurilor financiare,
etc. si in final, evaluarea riscului global al intreprinderii.

[1] M. Assaef – „Analyse financiere de l’entreprise europene. Note de curs”


[2] Altman, E.I. – „Financial ratios, Discriminant Analysis and the prediction of Corporate Bankrupcy”,
1968
[3] Conan, Holder – „Variables explicatives de performances et controle de gestion dans les P.M.I.”,
1979

Sursa;
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Modele-utilizate-pentru-analiz58.php

S-ar putea să vă placă și