Tema 10. Veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale întreprinderii.

1. Consumurile și cheltuielile întreprinderii.

Consumurile reprezintă resursele întreprinderii utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în

scopul obţinerii venitului.

Principalele componente ale consumurilor sunt:

1) consumurile de materiale cuprind costul materialelor, pieselor de schimb utilizate în procesul de producţie;

2) consumurile privind retribuirea muncii includ salariile personalului care participă la procesul de producţie;

3) consumurile indirecte de producţie sunt legate de deservirea şi gestiunea subdiviziunilor întreprinderii şi

includ:

- cheltuielile de întreţinere şi amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;

- salariile personalului de conducere şi deservire a subdiviziunilor întreprinderii.

Consumurile indirecte de  producţie se subdivizează în:

a) consumuri variabile, a căror mărime depinde de modificarea volumului producţiei (retribuirea muncii
prestată de muncitorii auxiliari, costul materialelor consumate);

b) consumuri fixe, a căror mărime nu depinde de volumul producţiei (uzura calculată, cheltuielile de
întreţinere şi exploatarea clădirilor şi utilajului).

Cheltuielile reprezintă diminuările de avantaje economice care apar în procesul desfăşurării activităţii

economico-financiare a întreprinderii. Spre deosebire de consumuri, cheltuielile nu se includ în costul
produselor fabricate, ci se reflectă în Raportul privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la
determinare profitului net al perioadei de gestiune.

Cheltuielile se subdivizează în trei grupe:

1. Cheltuielile activităţii operaţionale cuprind cheltuielile ocazionale de desfăşurarea activităţii de bază a

întreprinderii şi includ:

a) costul vânzărilor (consumurile directe de materiale, retribuirea muncii);

b) cheltuielile comerciale (operaţiunile de marketing, reclamă, ambalarea produselor);

c) cheltuielile generale şi administrative (cheltuieli de deplasare ale personalului de conducere, întreţinerea

personalului administrativ, impozitele, taxele). 

2. Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind:

a) cheltuielile activităţii de investiţii  rezultă din ieşirea activelor pe termen lung;

b) cheltuielile activităţii financiare  cuprind plata redevenţelor, arendei finanţate a activelor materiale pe
termen lung, diferenţele nefavorabile de curs valutar;

c) pierderile excepţionale cuprind daune provocate de calamităţile naturale, modificarea legislaţiei ţării.

3. Cheltuielile privind impozitul pe venit cuprind suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe venit luată în
considerare la calcularea profitului net al perioadei de gestiune.

2. Veniturile întreprinderii.
Veniturile reprezintă afluxuri globale de avantaje economice obţinute de întreprindere pe parcursul perioadei
de gestiune şi se formează în procesul de activitate financiară a întreprinderii sub forma majorării activelor sau
micşorării angajamentelor.

Conform SNC veniturile se împart în :

1)   Venituri din activitatea operaţională, care cuprind venituri din vânzarea produselor, mărfurilor și din
ieşirea altor active circulante; venituri din servicii prestate, din arendă, din amenzi, penalităţi, din recuperarea
prejudiciului material cauzat entităţii; din decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat; din subvenţii
şi/sau utilizarea mijloacelor cu destinaţie specială, din plusurile de active constatate la inventariere și alte
venituri operaționale.

Venituri  din activitatea neoperaţională se împart în:

a) venituri din activitatea de investiţii, care includ dividende [sumele calculate în urma repartizării venitului
net după impozitare], dobânzi [veniturile obţinute din acordarea în folosinţă a mijloacelor băneşti altor
persoane prin procurarea titlurilor de valoare], și venituri din vânzarea activelor pe termen lung);

b) venituri din activitatea financiară  (redevenţe [sumele primite pentru acordarea în folosinţă a activelor
nemateriale], diferenţe de curs valutar)

c) venituri excepţionale cuprind sumele primite de la organele de stat, companiile de asigurări sub formă de
recuperare a pierderilor din calamităţi, accidente.

3. Profitul întreprinderii.
Profitul reprezintă rezultatul final al activităţii întreprinderii şi măsoară eficienţa utilizării activelor
întreprinderii.

Conform SNC sunt următoarele tipuri de profit:

1) profit brut = vânzări nete – costul vânzărilor

2) profit operaţional = profit brut + alte venituri operaţionale – cheltuieli comerciale – cheltuieli generale şi
administrative – alte cheltuieli operaţionale

3) profit din activitatea de investiţii = venituri din activitatea de investiţii – cheltuieli din activitatea de
investiţii

4) profitul din activitatea financiară = venituri din activitatea financiară – cheltuieli din activitatea financiară

5) rezultatul activităţii economico-financiare = profit operaţional + profit din activitatea de investiţii + profitul
din activitatea financiară

6) rezultat excepţional = venituri excepţionale – cheltuieli excepţionale

7) profit impozabil = rezultatul activităţii economico-financiare – rezultat excepţional

8) profit net = profit impozabil - cheltuielile privind impozitul pe venit

Profitul are destinaţii determinate de necesitatea remunerării capitalului propriu (dividende), constituirii
fondurilor pentru finanţarea investiţiilor viitoare, cointeresării salariaţilor şi obligaţiunea de a participa la
constituirea fondului la dispoziţia statului (impozite).

Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:

1. stimulează activitatea de antreprenoriat;

2. reprezintă un indicator de apreciere a eficienţei întreprinderii;

3. reprezintă un mijloc de motivare a salariaţilor;

4. este un instrument de control asupra modului de utilizare a resurselor. 

Metodele de creştere a profitului sunt:

1. reducerea cheltuielilor fără afectarea calităţii produselor;

2. creşterea calităţii produselor;

3. optimizarea structurii produselor (mixul de produse).