Factori ce generează schimbarea în cadrul instituțiilor de învatamânt superior

Stefanco Natalia, dnd., asist.univ., USM

REZUMAT: Din momentul apariției lor, în sec. al XIII-lea universitățile (Bologna, Paris, Oxford etc.) reprezentau
comunități sau corporații legal recunoscute care s-au transformat în „agenți ai schimbării”. Această misiune a
universităților se materializa în pofida faptului că în epocă dată ele se străduiau, în fel și chip, să reproducă
conservatismul universitar corporativ, religios sau academic. Importanța universităților în viața socială de la
începuturi și până în prezent, constă în producția unor stiluri de gândire noi, realizări tehnice și practici politice
novatoare, însă acest rol se realiza cu tempouri destul de lente, tempouri ce au fost și sunt influențate de o
multitudine de factori ce împiedică implimentarea cu succes a schimbărilor organizaționale în universități.

CUVINTE CHEIE: management, schimbare, factori, dezvoltare, globalizare.

Factors that generate change in higher education institutions

ABSTRACT: From the moment of their appearance, in sec. In the 13th century, universities (Bologna, Paris,
Oxford, etc.) represented legally recognized communities or corporations that became "agents of change." This
mission of universities materialized despite the fact that at that time they were striving, in every way, to reproduce
corporate, religious or academic university conservatism. The importance of universities in social life from the
beginning to the present, consists in the production of new styles of thinking, technical achievements and innovative
political practices, but this role was achieved with quite slow times, times that were and are influenced by a
multitude of factors that prevent the successful implementation of organizational changes in universities.

KEY WORDS: management, change, factors, development, globalization.

Trăim într-o epocă a evoluţiei rapide a tehnologiilor moderne, a dezvoltării în progresie

aritmetică a informaţiei şi uzura rapidă a acestora; societatea şi mediul economic manifestă
insatis-facție faţă de calitatea educaţiei şi formarea profesională – în aceste condiţii învăţământul
supe-rior a fost recunoscut drept mijloc de depăşire a crizei şi mediu creator de forţe care vor
propulsa civilizaţia în viitor. Pentru a transforma economia unei țări în una prosperă, cu cele mai
multe şi mai bune locuri de muncă, cu un mediu social favorabil dezvoltării personalităţii,
universităţile s-au încadrat într-o reformă profundă.
În perioada comunistă sistemul învațământului superior era supus integral deciziilor mai
mult sau mai puțin arbitrare venite din partea Ministerului Învățământului și nu își punea
problema existenței sale, deoarece intrările și ieșirile sale erau garantate de către stat, iar calitatea
procesului de învățământ nu influența prea mult relația sa cu mediul extern.
 Învăţământul superior sovietic se caracteriza prin prezenţa unei strânse legături dintre
sistemul academic şi dezvoltarea societăţii şi a pieţei muncii. Specialiştii sunt formaţi în funcție
de necesităţile condiţionate de cerinţele tehnicii, ştiinţei, ale industriei. Institutele de ramură
formează specialişti conform profilului acestora, punându-se un accent deosebit şi pe
industrializarea şi militarizarea statului, înfiinţându-se institute de aviaţie, institute militare,
institute inginereşti ş.a. Mai mult ca atât, promotorii ideologiei comuniste, liderii de partid şi
reprezentanţii structurilor comsomoliste sunt pregătiţi în instituţii speciale: Școala Superioară
Comsomolistă de pe lângă Comitetul Central al PC, Şcoala Superioară de Partid ş.a. Perioada de
formare în instituţiile de învăţământ superior durează între 4 și 6 ani [1].
După o anumită perioadă sistemul de învatamânt superior a intrat într-o criză existențială,
prin ruperea raporturilor rigide dintre universități și mediul înconjurător și apariția unui câmp de
forțe extrem de puternice în mediul politic, economic și social extern.
Astazi ele se afla într-un profund proces de transformare și tind să-și modeleze activitatea
în acord cu problematica realităților economice și sociale. Instituțiile de învțământ superior se
confruntă astfel cu transformări fără precedent în ceea ce privește cadrul propriu de funcționare,
așteptările din partea publicului, atribuții și reponsabilități. Dacă până recent misiunea lor se
rezuma în special la procesele de învățare și cercetare, astazi nu mai pot fi privite ca instituții în
sine, izolate, ele trebuie conectate la problemele cu care se confruntă societatea [2].
Factorii cheie care influențează schimbările în cadrul instituțiilor de învățământ superior
includ acele forțe ce au putere destul de mare ca intensitate de transformare. Acești factori
trebuie analizați în scopul prognozării viitoarelor schimbări ce necesită a fi introduse în cadrul
acestor instituții.
În concepția lui Epstein (2007) se remarcă trei categorii de factori cu influență asupra
instituțiilor de învătământ superior: globalizarea, comercializarea și impactul crizei economice.
Garrod (2008) identifică ca principali factori:  organizarea, managementul și costurile de operare,
iar Stearns (2008) arată ca principala provocare căreia trebuie să-i facă față învățământul
superior este tocmai tensiunea între nevoile și obiectivele educației. Această tensiune, trebuie
precizat nu este nicidecum nouă. Universitățile se văd nevoite să conteste preponderența științei
care cedează locul, dupa spusele sociologului german Ulirich Beck, „societății riscurilor”, în care
riscurile mediului ambiant cresc mai rapid decât beneficiile progresului social și tehnic [2].
 Potrivit autorilor americani din cadrul Universității din Nebraska: Julia Storberg-Walker
și Richard Torraco forțele ce influențează schimbările în cadrul instituțiilor de învățămînt
superior sunt: 1) constrângerile fiscale și bugetare; 2) creșterea tehnologiei informaționale; și 3)
forțele pieței, cu concurența crescută rezultată pentru studenți [4].
Din multitudinea de factori ce pot influența apariția și implimentarea schimbărilor în
cadrul universităților vom enumera doar cîțiva, care după părerea noastră trebuie analizați de
către managementul instituțiilor de învățământ superior, în scopul gestionării corecte a
procesului schimbărilor organizaționale.
Scăderea cererii pentru educație superioară. Pe parcursul ultimilor zece ani, numărul de
studenți în instituțiile de învățământ superior din R. Moldova s-a redus de două ori, dacă până în
anul 2008 s-a înregistrat o creștere continuă a acestui contingent, anume cu vârsta intre 19 și 23
de ani, începând cu 2008 se atestă o scădere a numărului de studenți.

Evoluția numărului de studenți după implimentarea procesului Bolognia

127.997
126.132 122.939
114.865
109.892 107.813
103.956 102.458
97.285
89.529
81.669
74.726
65.543
60.608
56.84

06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
05/ 06/ 07/ 08/ 09/ 10/ 11/ 12/ 13/ 14/ 15/ 16/ 17/ 18/ 19/
20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

Sursa: Elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică

Aspectul cantitativ al sistemului învățământului superior din țara noastră redă următoarea
informație, la începutul anului de studii 2019-2020, numărul de studenţi a fost de 56,8 mii
persoane, înregistrând o diminuare cu 3,7 mii studenți (6,22%) comparativ cu anul de studii
precedent.
 Din aceste date furnizate de Biroul de Statistică, este clar că în fiecare an numărul
studenților se micșorează în mod catastrofal. Cauzele acestei tendințe sunt multiple, fiind
analizate nu doar de către cercetători științifici, dar și de presa cotidiană. Unii dau vina pe
factorul demogfic, alții pe atitudinea managementului instituțiilor superioare. Dar totuși de vină,
nu este numai factorul natalității, ci și nivelul calitativ a studiilor obținute în universitățile
autohtone. Din această cauză, mii de potențiali studenți ai instituțiilor superioare de învățământ
preferă să meargă la studii în străinătate, iar după absolvirea facultăților nu se mai întorc ca să
muncească în Moldova. Plus la aceasta, fiecare universitate a reușit să deschidă specialități pe
care nu le-au avut niciodată în istoria lor, plus la aceasta profilul lor nu corespunde acestor
specializări, iar scopul este de a atrage viitorii studenți la studii cât mai aproape de locul de trai.
În rezultat, au apărut un număr foarte mare de universități (circa 30), care au poluat mediul
academic autohton. De obicei, aceste specialității deschise în cadrul lor nu au o acoperire
didactică și materială, iar cei ce se înscriu la ele au un singur scop, să se pricopsească cu o
diplomă, în acest caz, cunoștințele nu contează. Aceste conotații negative ar trebui să
impulsioneze gradul de implimentare al schimbărilor în universități, cel puțin pentru a diminua
acete tendințe, dar din păcate ritmul implimentării acestor schimbări este prea lent, și dinamica
îmatriculării abiturienților în universitățile din Moldova este tot mai redusă, concurența cu
instituțiile străine fiind prea aspră.
Globalizarea
În scopul asigurării unei deschideri și corespunderii necesităților pieței muncii într-o eră a
globalizării, învățământul superior utilizează câteva mecanisme, ce permit gestionarea eficientă a
capitalului uman: sistemul de credite de studii și suplimentul la diplomă. Primul mecanism asi-
gură mobilitatea persoanei în timp și spațiu (spațiul unic al învățământului superior), precum și
învățarea pe parcursul întregii vieți. Cel de-al doilea mecanism asigura comunicarea eficientă
dintre piața muncii, angajat și mediul universitar, în scopul evoluției eficiente, prin corelarea ne-
voilor și posibilităților de dezvoltare.
Aspectele globalizării sunt descrise în mai multe acte ce reglementează activitatea
instituțiilor de învățămînt superior. Astfel conform Cadrului de referinţă al curriculumului
universitar în procesul generării/dezvoltării curriculumului universitar este important să se ţină
cont de tendinţele şi provocările-cheie ale timpului cum ar fi: globalizarea, gestionarea eficientă
a resurselor, schimbările economice și sociale, noile tehnologii informaționale și
comunicaționale, inovațiile.
Globalizarea a provocat interdependenţa economiilor, creşterea concurenţei, migraţia,
necesitatea unor specialiști de înaltă calificare, capabili să se adapteze la diferite condiţii etc [5].
Eliminarea barierelor dintre diferite state în scopul eficientizării procesului educațional,
ca efect al globalizării a contribuit la creșterea gradului de severitate pentru imlimentarea
schimbărilor. Astfel, conform Cadrului de referinţă al curriculumului universitar va urma
implementarea unor schimbări de esenţă, prevăzute de Codul educaţiei (2014), Strategia
Naţională «Educaţia 2020», documente internaţionale care reglementează spaţiul european
comun pentru învăţământul superior:
 Declarația Bologna (DB)
 Cadrul European al Calificărilor (CEC)
 Standardele de calitate ISO9001:2008
 Programul «Horizon 2020»
 Proiectul EHEA-ERA
 Proiectele de mobilitate Erasmus-Mundus etc.
Realizarea Spaţiului European Comun pentru Învăţământul Superior (EHEA) constituie
vectorul şi strategia de dezvoltare a învăţământului superior din Republica Moldova. Acest
imperativ istoric a devenit o realitate obiectivă, care generează reforme educaţionale de
substanţă, pentru a armoniza sistemul naţional de învăţământ superior cu cel european [5].
Complexitatea şi regularitatea reformelor ce au avut loc în învăţământul superior din
Republica Moldova în ultimul deceniu, schimbările calitative şi cantitative care se întreprind la
toate nivelele educaţionale în învăţământul superior, ca rezultat al aderării Republicii la
SEIS/EHEA şi a adoptării principiilor Bologna ca urmare a aderării acesteia la acest sistem
multinaţional în 2005, a facilitat apariţia unor reacţii bilaterale la productivitatea şi utilitatea
acestor reformări sistemice care au fost instaurate rapid şi holistic, fapt demonstrat nu atât
experimental şi argumentativ, cât în urma opiniilor şi concepţiilor actorilor învăţământului
superior, prezentate generalist şi aleatoriu.
În fapt, Republica Moldova a suferit o multitudine de schimbări radicale la toate
nivelurile sociale, iar învăţământul superior, în special, a fost cel mai mult metamorfozat din
cauza neconcordanţei sale cu sistemele europene, or, scopul primar al Procesului Bologna acesta
şi ar fi – armonizarea învăţământului superior şi crearea unui Spaţiu European al ÎS, în care toţi
actorii instituţionali ar avea aceleaşi standarde şi principii pe care şi-ar baza activitatea [1].
Mobilitatea internaţională a tinerilor specialişti cauzează beneficii globale prin
îmbunătăţirea fluxului de cunoştinţe şi de îndeplinire a cererii de competenţe. Mobilitatea
internaţională a studenţilor şi a tinerilor specialişti este în sine o parte a procesului de globalizare
şi este imposibil de a fi evitată.
Conform Regulamentului-cadru cu privire la mobilitatea academică în învăţămîntul
superior, obiectivele programelor de mobilitate sânt:
1) îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei studiilor prin consolidarea cooperării internaţionale şi
creşterea accesului transnaţional la resursele educaţionale ale altor ţări;
2) asigurarea participării competitive la edificarea Spaţiului  Comun European al Învăţămîntului
Superior şi de Cercetare, definit de Procesul Bologna;
3) dezvoltarea şi adaptarea serviciilor educaţionale la cerinţele mediului extraacademic
dentificate la nivel naţional şi internaţional;
4) dezvoltarea cadrului optim de integrare a programelor de educaţie cu cercetarea  ştiinţifică;
5) internaţionalizarea învăţămîntului superior şi susţinerea cooperării interuniversitare;
6) schimbul de experienţă cu mediile academice, de cercetare sau economice în vederea
asigurării învăţării pe parcursul întregii vieţi;
7) consolidarea identităţii culturale în Europa prin promovarea în învăţămînt a dimensiunii de
multiculturalitate, multiligvism, deschidere şi toleranţă;
8) promovarea parteneriatelor public-private, la nivel atît naţional, cît şi internaţional;
9) promovarea transparenţei, compatibilităţii şi recunoaşterii academice a studiilor şi a
calificărilor obţinute în alte ţări, încurajîndu-se astfel dezvoltarea unei zone deschise de
cooperare naţională şi internaţională în învăţămîntul superior;
10) promovarea imaginii sistemului educaţional şi a culturii naţionale peste hotarele ţării [7].
Pentru realizarea cu succes a acestor obiective universitățile naționale trebuie să
remodeleze totalmente viziunea implimentării schimbărilor pentru a face față provocărilor
procesului de globalizare.
O consecință importantă a competitivității în condițiile globalizării se regasește în
domeniul ocupării personalului și al structurii resurselor umane în universități. Ocuparea cu
personal poate înregistra un regres, dacă nu se iau din timp măsurile corespunzătoare în
domeniul managementului resurselor umane, prin exercitarea tuturor funcțiilor conducerii în
acest domeniu, pentru asigurarea echilibrului necesar între cerințele și posibilitățile de acoperire
cu resurse umane acordate cu nivelul tehnologic tot mai avansat și cerințele pieței globalizate [2].
Aspectul negativ al efectelor globalizării este fenomenul exodului de creiere, ce se referă
la fenomenul de pierdere a forţei de muncă înalt calificată din ţările sărace.
Actualmente există o cerere sporită a forţei de muncă înalt calificate în ţările înalt
industrializate, ca consecinţă a creşterii rapide a coeficientului de îmbătrânire a populaţiei în
ţările respective şi a unui nivel scăzut a natalităţii. Tot mai mulţi europeni, specialişti în domenii
ca: tehnologii avansate, sănătate, inginerie emigrează din UE în America de Nord, activând o
perioadă îndelungată acolo şi creând premize reale pentru un transfer de cunoştinţe şi tehnologii.
În ceea ce priveşte tinerii înalt calificaţi din Moldova, aceştia se plasează în câmpul
muncii în statele membre a UE întâmpinând multe greutăţi în procesul de angajare. Deseori
tinerii specialişti din Moldova merg să muncească la negru. Desigur, nu poate fi vorba aici de un
transfer de cunoştinţe sau tehnologii. Deci, din acest punct de vedere, orice schimbare nu ar
efectua o instituție de învățământ superior din R. Moldova, aceasta nu ar asigura o incluziune pe
piața muncii națională, aceasta datorîndu-se
Dezvoltarea tehnologiei și informației.
Potrivit cercetătorului în domeniul schimbărilor organizaționale Stephen Marshall,
tehnologia și schimbarea sunt atât de strâns legate, încât utilizarea cuvântului inovație pare
sinonimă cu tehnologia în multe contexte, inclusiv în cea a învățământului superior. Autorul
susține că cultura universitară și capacitatea existentă constrâng o astfel de inovație și determină
în mare măsură natura și amploarea schimbărilor organizaționale. În absența unui lider puternic,
tehnologiile sunt pur și simplu folosite ca vehicule pentru a permite schimbări care sunt deja
intenționate sau care consolidează identitatea actuală [6].
Sistemul de învățământ, în situația actuală în care evoluția tehnologiei informației tinde
să își facă un loc tot mai important în toate domeniile de activitate, are nevoie de sisteme
informatice performante și adaptate în permanență dinamicii tehnologice. Informatizarea
procesului educațional și de învățământ necesită realizarea unor noi structuri organizatorice, noi
modalități de management și noi căi de utilizare a tehnologiilor informației. Dezvoltările recente
din domeniul tehnologiilor informaționale și ale comunicațiilor au produs o schimbare esențiala
atât în planul necesităților de dobândire a cunoștințelor și a capacitatii de a raspunde acestora, cât
și în modul în care sunt oferite programele de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ.
Preocuparile pentru realizarea simbiozei dintre pregătirea de specialitate și pregatirea generală în
procesul de formare a personalului se răsfrâng în mod favorabil asupra desfășurării activității.
Aceste preocupări contribuie, în mare măsură, atât la asimilarea rapida a noilor realizări ale
științei și tehnicii, cât și la obținerea unei eficiențe crescânde. Însă nu se poate trece cu vederea
ca, în activitatea administrației universitare, sunt frecvente cazurile în care instituții înzestrate cu
tehnică modernă realizează o eficiență scazută. Aceasta evidentiază necesitatea creșterii
preocupării pentru ridicarea nivelului de pregătire a personalului, inclusiv sub aspectul
posibilităților de a realiza corespunzător unitatea dintre academic și administrativ [2].
Potrivit academicianului Valeriu Capcelea învăţământul universitar autohton a fost și
rămâne după un sfert de secol de independență un sistem închis. Contactele cu exteriorul sunt
aproape nule şi, de cele mai multe ori, pur formale, existând sub forma unor „parteneriate” cu
diverse instituţii. Ideea sistemului este aceea că e preferabil să nu avem de-a face cu specialişti
autentici, pe motiv că ei nu sunt convenabili și docili conducerii universităților. De aceea
profesează, de cele mai multe ori oameni, care nu posedă vocația necesară și, în mod evident,
suferă calitatea studiilor oferite [3].
Bibliografia :
1. Parhomenco Lilia. Evoluţia paradigmei învăţământului superior în context european.
Teza de doctor. Chişinău 2019
2. Mihaela Luminita Strajeri. Învățământul superior românesc și necesitatea schimbării.
https://curentul.net/2009/06/24/invatamantul-superior-romanesc-si-necesitatea-schimbarii/
3. Valeriu Capcelea. Locul și rolul universităților în dezvoltarea socială.
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/3842/1/Capcelea_dezv_social.pdf
4. Julia Storberg-Walker, Richard Torraco. Change and Higher Education: A
Multidisciplinary Approach. https://eric.ed.gov/?id=ED492430
5. Vladimir Guţu. Cadrul de referinţă al curriculumului universitar, Chişinău, 2015
6. Stephen Marshall. Change, technology and higher education: are universities capable of
organisational change? ALT-J Research in Learning Technology. ISSN: 0968-7769 (Print) 1741-
1629 (Online) Journal homepage: https://www.tandfonline.com/loi/zrlt19
7. HG 56 din 27.01.2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la mobilitatea
academică în învăţămîntul superior.