Lucrare Poluarea Atmosferei

1 PAGINA | Telefon: 0256-592.
303
Email: dci@rectorat.uvt.ro
Website: http://www.uvt.ro/
CUPRINS
INTRODUCERE.......................................................................................................................................4
0.1. Justificarea temei alese.........................................................................................................4
0.2. Descrierea capitolelor lucrării...............................................................................................7
0. CAPITOLUL 1 ELEMENTE DE ECOLOGIE GENERALĂ......................................................9

1.1 Noțiuni și structuri ecologice...................................................................................................14
1.2 Legile fundamentale ale comunităților ecologice....................................................................21
1.3 Factorii de mediu și influența lor în sisteme ecologice...........................................................30
1.4 Perturbarea echilibrului ecologic.............................................................................................38
2. CAPITOLUL 2 POLUANȚI AI ATMOSFEREI..............................................................................40

2.1 Oxizii de carbon.......................................................................................................................40
2.2 Oxizii de azot, amoniacul si oxizii de amoniu.........................................................................57
2.2.1 Oxizii de azot.................................................................................................................57

2.2.2 Amoniacul.....................................................................................................................62
2.2.3 Oxizii de amoniu...........................................................................................................72
2.3 Hidrocarburile..........................................................................................................................73
2.4 Aerosolii..................................................................................................................................78
2.5 Ploaia acidă..............................................................................................................................86
3. CAPITOLUL 3. SURSE DE POLUARE. EFECTELE POLUĂRII ASUPRA PLANTELOR,

ANIMALELOR ȘI OAMENILOR........................................................................................................92
3.1 Surse de poluare. Efectele poluării asupra plantelor, animalelor și oamenilor.......................92
2 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

3.2 Surse de poluare ale oxizilor de azot.......................................................................................94
3.3 Surse de poluare ale hidrocarburilor........................................................................................94
4. CAPITOLUL 4 METODE ȘI TEHNICI DE COMBATERE A POLUĂRII..................................95

4.1 Metode de prelevare si analiza folosită în combaterea calității aerului...................................95
4.2 Metode de sondare a atmosferei..............................................................................................95
4.3 Metode de combatere a poluării aerului folosind filtre la instalațiile industriale....................95
5. CAPITOLUL 5 METODE ȘI MIJLOACE DE ÎNVĂȚARE FOLOSITE ÎN PREDAREA

OPȚIONALULUI CU TEMA : "POLUAREA APEI"........................................................................98
5.1.1 Portofoliul.............................................................................................................................98
5.1.2 Proiectul................................................................................................................................98
5.1.3 Lucrul în echipă....................................................................................................................98
5.1.4. Internetul..............................................................................................................................98
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................98

INTRODUCERE
0.1. Justificarea temei alese

Tema proiectului meu este denumită “Poluarea atmosferei” şi este rezultatul dorinţei
mele de a prezenta o documentare cât mai amplă în legatură cu acest subiect, deoarece este unul
extrem de important, atât la nivelul Uniunii Europene, al tuturor statelor membre, implicit şi al
României, cât si la nivel mondial, iar în complentaritate este rezultatul unei provocări de a realiza
opționalul “Poluarea apei”, ambele constituind părți din poluarea mediului.
Trebuie să menționăm că poluarea este un subiect de actualitate, fiind studiat de către mai
multe discipline, care sunt reunite sub egida ecologiei.
Principalul argument pentru interdisciplinaritate, spunea J. Mofft, este faptul că

viaţa însăşi nu este împărţită pe discipline.
Unul dintre dezavantajele disciplinarităţii este faptul că, în general, elevii nu au o imagine
unitară a vieţii, o viziune de ansamblu asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul
diferitelor discipline, pe care le percep independent, fără legături între ele.
Un învăţământ de calitate ar fi acela care ar avea ca scop formarea la elevi a unei gândiri
sistemice, integrative, a unei viziuni holiste, asupra vieţii. Şcoala ar trebui să urmărească
formarea unor competenţe integrate, care să permită corelarea limbajelor specifice mai multor
discipline, transferul de cunoştinţe şi metode dintr-o disciplină în alta. În acest sens,
interdisciplinaritatea oferă garanţia achiziţionării unui minim de cunoştinţe de bază, cu adevărat
relevante, din toate domeniile cunoaşterii. Totodată, aceasta poate face ca elevii să
devină conştienţi de importanţa autoeducaţiei şi a educaţiei permanente în formarea lor ca
oameni. Toate formele educaţiei (intelectuală, socio–profesională, spirituală, morală şi religioasă,
sexuală, fizică, estetică etc.) necesită o abordare interdisciplinară.

Gradul de pregătire al elevilor pentru viaţă este direct proporţional cu capacitatea acestora
de a contextualiza şi aplica cunoştinţele în situaţii de viaţă concrete, de a rezolva problemele
cotidiene, făcând apel la mai multe discipline.
Ecologia, ştiinţă interdisciplinară prin definiţie, oferă numeroase ocazii abordărilor

interdisciplinare. Receptarea informaţiilor despre lumea vie, explorarea sistemelor biologice,
demonstrarea principiilor naturii cer de la sine astfel de abordări integrate, care fac conţinuturile
învăţării nu doar mai complexe, ci şi mult mai interesante, mai atractive pentru elevi.
Organizarea structurală şi funcţională a mediului, noţiunea de sistem, principiul

interacţiunii şi concepţia sintetică despre lumea vie, efectele impactului antropic asupra mediului
nu pot fi explicate şi înţelese decât prin prisma interdisciplinarităţii.
În contextul celor spuse mai sus, există motive suficiente, argumente solide pentru o
abordare interdisciplinară a ecologiei, în acest caz fiind vorba chiar de imposibilitatea unui alt
mod de abordare decât cel interdisciplinar.
În ultimul timp se constată implicarea voluntară a tinerilor în diverse proiecte ecologice,

care ne dă speranța perpetuării unei atitudini sănătoase asupra protecției mediului în viitor.
Sesizăm de asemenea curiozitatea noii generații de a cunoaște tipurile de poluare

existente, precum și modul de prevenire sau combatere a acestora.
Există și provocarea de a relaționa cu specialiști din domenii aferente protecției mediului

sau de a deveni ei înșiși speciliști în protecția mediului, urmând cursurile universitare sau post
universitare pe care le pun la dispoziție mai multe facultăți.
Poluarea mediului este considerată a fi cea mai periculoasă şi constantă ameninţare

globală.

Poluanţii din mediu au un impact semnificativ asupra ecosistemelor şi dezechilibrează
balanţa dintre mediu, componentele umană şi non-umană, dezechilibru care conduce la efecte
asupra tuturor formelor de viaţă.
În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unui

volum de cunoştinţe pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însuşirea metodelor şi tehnicilor
muncii intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul devine
participant activ la propria formare, iar profesorul se situează pe o nouă poziţie, aceea de
îndrumător al elevului.
Faptul că învăţarea participativ-creativă a devenit problema centrală a didacticii

moderne, a dat naştere la numeroase căutări în vederea descoperirii modalităţilor eficiente de
educare a elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi active, care să-i antreneze permanent pe
copii la un efort mintal susţinut şi să-i înarmeze cu capacităţile necesare unei activităţi de
învăţare productivă care să solicite intens operaţiile gândirii logice.
Consider importantă această temă întrucât activitatea de explicare a noțiunilor de

ecologie are cele mai bogate valenţe formative, deoarece le întâlnim atât în interiorul cât și în
exteriorul nostru, iar pătrunzând în tainele acestora elevii vor descoperi lucruri noi și își vor ra
dăspunsul la multele întrebări pe care și le pun în legătură cu mediul ce ne înconjoară, în cadrul
ei valorificându-se atât cunoştinţele sumare de care dispune elevul, cât şi dezvoltarea intelectuală
a acestuia.
Problemele legate de noțiunile despre poluare, fiind strâns legate cel mai adesea prin
însuşi enunţul lor de viaţă, de practică, dar şi prin rezolvarea lor, generează la elevi un simţ al
realităţii, formându-le deprinderea de a rezolva şi alte probleme practice cu care se vor confrunta
în viaţă.

Toate aceste valenţe formative în personalitatea elevilor, pe care le generează procesul de
rezolvare şi compunere a problemelor de poluare justifică importanţa temei alese, motiv pentru
care profesorul trebuie să îi acorde atenţia cuvenită.

0.2. Descrierea capitolelor lucrării
Strategia alternativă promovată cu precădere în lucrarea de faţă este învăţarea bazată pe

cooperare, prin prezentarea multor exemple pe care le văd din apropiere și “le pipăie” și “le
disecă“ fiind o activitate ce implică efort cognitiv, volitiv, emoţional şi care se realizează cu mai
multă eficienţă atunci când elevul este angajat într-o relaţie interumană. Lucrarea este structurată
în 5 capitole cu subcapitole adiacente, astfel:
a) CAPITOLUL 1 Elemente de ecologie generală, in care sunt prezentate:
-Noțiuni și structuri ecologice

-Legile fundamentale ale comunităților ecologice
-Factorii de mediu și influența lor în sisteme ecologice
-Perturbarea echilibrului ecologic
b) CAPITOLUL 2 Poluanți ai atmosferei, în care vom face cunoștință cu principalii

poluanți, grupați în următoarele subcapitole:
-Oxizii de carbon
-Oxizii de azot, amoniacul si oxizii de amoniu
-Hidrocarburile
-Aerosolii
-Ploaia acidă
c) CAPITOLUL 3. Surse de poluare. efectele poluării asupra plantelor, animalelor și

oamenilor, în care sunt prezentate principalele surse de poluare ale poluanților descriși mai sus:
-Surse de poluare. Efectele poluării asupra plantelor, animalelor și oamenilor

-Surse de poluare ale oxizilor de azot
-Surse de poluare ale hidrocarburilor
d) CAPITOLUL 4 Metode și tehnici de combatere a poluării, prezintă modalitățile de
luptă în combaterea poluării:
-Metode de prelevare si analiza folosită în combaterea calității aerului

-Metode de sondare a atmosferei
-Metode de combatere a poluării aerului folosind filtre la instalațiile industriale
e) CAPITOLUL 5 Metode și mijloace de învățare folosite în predarea opționalului cu

tema : "Poluarea apei", care prezintă următoarele:
-Portofoliul
-Proiectul
-Lucrul în echipă
-Internetul
La sfârşitul lucrării am adăugat lista cu sursele bibliografice utilizate.

0. CAPITOLUL 1 ELEMENTE DE ECOLOGIE GENERALĂ
Termenul de ecologie a fost introdus pentru prima dată de biologul german Ernst Haeckel
în anul 1866 utilizând cuvintele grecești oikos = casă și logos = știință, vorbire adică "știința
studierii habitatului"1.
Ecologia este definită ca știință ce studiază condițiile de existență ale ființelor vii și
interacțiunile existente între ființele vii pe de o parte și ființele vii și mediu pe de altă parte.
Ecologia analizează îndeaproape structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice
supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme).
Ecologia este socotită ca știință a supraviețuirii umane pe pământ. Ecologia este în mare
parte o știință descriptivă și experimentală.
Principalele probleme ale ecologiei sunt:
1. Studiul circulației materiei vii și energiei în biosferă

2. Principiile productivității biologice.
3. Dinamica populațiilor de animale.
4. Principiile conservării și reproducerii resurselor naturale.
Dezvoltarea ecologiei ca ştiinţă.
La sfârşitul anilor ’60 lumea a început să devină sensibilă la problemele legate de

ecologie şi conservarea naturii, în principal datorită degradării accelerate a calităţii mediului
înconjurător. Sporirea interesului pentru ecologie a avut efecte importante şi asupra
învăţământului. Dacă până atunci ecologia era considerată ca o subdiviziune a biologiei, ea s-a
impus treptat ca o disciplină de sine stătătoare.
1
"DEX" - 1996, pg 329
10 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Ecologia include studiul unor fenomene şi procese fizice, chimice, biologice, economice
şi sociale şi formează o punte de legătură între ştiinţele naturii, ştiinţele sociale şi cele
economice. În anii ‘60 şi ’70 ecologia, dar în special latura militantă a acesteia, ecologismul, s-a
impus prin protestele sale, prin refuzul de a accepta dezvoltarea economică necontrolată, cu
impact negativ asupra mediului înconjurător.
În ultimele decenii ecologia a evoluat spre conceptul de coevoluţie între natură şi
societatea umană. Astfel, activităţilor umane nu li se mai opune acel ‘NU’ categoric care nu
permite dialogul, ci sunt elaborate concepte şi soluţii pentru a ieşi din criza de mari proporţii cu
care ne confruntăm.
În tabelul din figura 1.1. sunt prezentate principalele evenimente politice, sociale,
economice sau culturale care au avut un impact semnificativ asupra sensibilizării populaţiei sau a
clasei politice la problemele de mediu şi au permis, cel mai adesea sub presiunea opiniei publice,
adoptarea unor măsuri legislative la nivel internaţional.
Tabelul nr. 1.1.
Anul Eveniment Convenții internaționale
1962 Publicarea cărţii ‘Primăvara tăcută’

(Silent Spring) de Rachel Carson
1966 Publicarea primei Liste Roşii de către

UICN (Uniunea Internaţională pentru
Conservarea Naturii)
1971 Convenţia privind zonele umede de importanţă
internaţională, în special ca habitat al păsărilor
acvatice (Convenţia de la Ramsar, Iran)
1972 Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Convenţia privind protecţia patrimoniului
Drepturilor Omului, Stockholm, Suedia mondial, cultural şi natural
Înfiinţarea Programului Naţiunilor Unite
pentru Mediu (UNEP)
11 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Clubul de la Roma publică ‘Limitele
creşterii’
Convenţia privind comerţul
internaţional cu specii sălbatice de
1973 Prima criză a petrolului
faună şi floră pe cale de dispariţie
(CITES)
1977 Conferinţa Naţiunilor Unite asupra
deşertificării, Nairobi, Kenya
Convenţia privind conservarea speciilor
migratoare de animale sălbatice (Convenţia de la
Prima Conferinţă Mondială asupra Bonn)
1979
Climei, Geneva, Elveţia Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a
habitatelor naturale din Europa (Convenţia de la
Berna)
Iniţierea Programului Mondial asupra
Climatului
Elaborarea Strategiei Globale de
1980
Conservare (World Conservation
Strategy) de către UICN, UNEP şi
WWF
Adoptarea Cartei Mondiale pentru Convenţia Naţiunilor Unite privind Legea Mării
Natură (World Charter for Nature) de (UNCLOS)
1982
către Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite
Convenţia privind protecţia stratului de ozon
1985
(Convenţia de la Viena)
1986 Accidentul de la Cernobîl
Viitorul Nostru Comun (Our common Protocolul privind substanţele care distrug stratul
1987 Future) publicat de Comisia Mondială de ozon (Protocolul de la Montreal) ce
pentru Mediu şi Dezvoltare completează Convenţia de la Viena
Înfiinţarea comitetului Convenţia privind transportul transfrontalier al
1989 interguvernamental pe schimbări deşeurilor periculoase şi depozitarea acestora
climatice (Convenţia de la Basel)
A doua Conferinţă Mondială asupra
Climei, Geneva, Elveţia
1990 Crearea Sistemul Global de Observare
a Climei (Global Climate Observing
System - GCOS)
1991 Înfiinţarea Facilităţii Globale de Mediu
(GEF)
12 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Publicarea de către UICN, UNEP şi
WWF a cărţii ‘Îngrijind Pământul’
Summit-ul Pământului, Conferinţa Convenţia Naţiunilor Unite pentru Diversitatea
Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Biologică (UNCBD)
Dezvoltării, Rio de Janeiro, Brazilia
Convenţia Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor
Climatice (UNFCCC)
1992
Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea
Deşertificării (UNFCCD)
Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor
de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale
(Helsinki)
Conferinţa Internaţională privind
1994
Populaţia şi Dezvoltarea, Cairo, Egipt
Summit-ul Mondial privind dezvoltarea
1995
socială, Copenhaga, Danemarca
Summit-ul Mondial privind hrana,
1996
Roma, Italia
Summit-ul Rio + 5 (cinci ani după Adoptarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia
1997
Conferinţa de la Rio de Janeiro) privind Schimbările Climatice
Convenţia privind accesul la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziilor şi
1998
accesul la justiţie în probleme de mediu
(Convenţia de la Aarhus)
Convenţia Europeană a Peisajelor
(Convenţia de la Florenţa)
Adoptarea Protocolului privind
2000 Forumul Global pentru Apă (Haga)
Securitatea Biologică la Convenţia
privind Diversitatea Biologică
(Protocolul de la Cartagena)
Convenţia privind Poluanţii
2001
Organici Persistenţi (POPs)
Summit-ul Global pentru Dezvoltare
2002 Durabilă, Johannesburg, South Africa
(UNCDB + 10)
COP 15-Copenhaga: Diplomaţia globală
2009 şi căutarea căilor pentru continuarea
Protocolului de la Kyoto
2014 EcoMediu Arad Romania- a 12 ediție
2015 Cea de a 21-a sesiune a Conferinței
13 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

părților (COP 21) la Convenția-cadru a
Națiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice (CCONUSC) și cea de a 12-a
sesiune a Reuniunii părților la
Protocolul de la Kyoto (CMP 11). Paris
Summitul G20, Realizarea unei Acordul privind schimbările climatice: către o
2016 economii cu emisii scăzute de dioxid de lume cu emisii scăzute de dioxid de carbon,
carbon rezistentă la schimbări climatice
2017 Forumul Internațional al Apei, Istambul
Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii (populaţii,

biocenoze, biosfera) integrate în mediul lor abiotic, inclusiv sistemul socio-economic uman şi
relaţiile acestuia cu componentele ecosferei.
Problema metodologică Ecologia se ocupă cu sisteme cu grad de complexitate extrem de
variabil, de la populaţii de plante şi animale până la întreaga ecosferă. De aceea selectarea
metodologiei de lucru este esenţială în abordarea oricărui studiu ecologic.
1.Metoda analitică (carteziană) este o metodă care ignoră întregul şi se concentrează
asupra părţilor componente. Analizând structurile şi procesele biologice, încearcă să explice
însuşirile şi legităţile întregului prin reducerea lor la însuşirile şi legităţile părţilor componente.
De exemplu, putem simula într-un acvariu procese şi fenomene care au loc într-un lac,
controlând temperatura, lumina şi alţi parametri fizicochimici, eventual limitând numărul de
specii la doar câteva specii de interes. Astfel, putem studia efectul introducerii unor peşti răpitori
asupra nevertebratelor acvatice, sau modul în care se dezvoltă vegetaţia în prezenţa sau absenţa
unor peşti fitofagi (care se hrănesc cu plante). Dacă experimentul este bine gândit şi realizat
putem obţine informaţii extrem de utile care să ne permită să înţelegem mai bine procesele
naturale. Experimentele pot spori în complexitate prin realizarea de incinte închise, izolând
volume determinate de apă cu plase de dimensiuni diferite, care să restricţioneze accesul unor
categorii de organisme de dimensiuni mai mari decât ochiurile plasei. Putem astfel studia modul
cum se dezvoltă plantele în incintele unde nu au acces peştii fitofagi, cum se înmulţesc puricii de
baltă protejaţi de peşti şi cum afectează aceasta chimismul apei şi/sau densitatea algelor cu care
14 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

se hrănesc organismele zooplanctonice. Nu întotdeauna însă rezultatele sunt aplicabile la
sistemele naturale, care au o complexitate mai mare decât sistemele experimentale.
2.Metoda istorică (darwinistă) consideră că fiecare structură şi funcţie biologică este
rezultatul unui proces de dezvoltare în timp. Metoda urmăreşte să lămurească originea, caracterul
adaptativ şi semnificaţia biologică a acestui proces. De exemplu, pisica domestică se aseamănă
mult cu leul african şi tigrul asiatic cu care este înrudită, dar şi cu o serie de specii dispărute,
cunoscute doar din resturile fosile. Cunoaşterea relaţiilor existente între speciile dispărute şi cele
actuale ne ajută să înţelegem rolul şi poziţia acestor specii în natură.
3.Metoda sistemică aplică teoria sistemelor în ecologie, considerând că:
(i) -materia vie este organizată,
(ii) -unitatea organizatorică elementară este sistemul,
(iii) -sistemele vii sunt structuri ierarhizate. Sistemul ca unitate organizatorică a
materiei este definit ca un ansamblu de elemente, identice sau diferite, legate între
ele prin conexiuni, care funcţionează ca un întreg.2
1.1 Noțiuni și structuri ecologice

Unitatea structurală a orcărui sistem ecologic este individul. Din punct de vedere biologic
el apartine unei specii.
Ce este individul?
Individul este cel mai jos nivel de organizare a materiei vii. Un individ este, în
contextul ecologiei, un exemplar al unei anumite specii (lup, elefant african, lalea, penguin, etc).
Indivizii fac parte din anumite populaţii.
Pinguinii (ordinul Sphenisciformes, familia Spheniscidae) sunt un grup

de păsări acvatice, care nu zboară, și care trăiesc exclusiv în emisfera sudică, în principal
2
Dan Cogalniceanu, Ecologie și Protecția Mediului 2007, pp. 1-4
http://www.unibuc.ro/prof/rozylowicz_l/docs/res/2011marecologie_cogalniceanu.pdf
15 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
în Antarctica. Aceste păsări își prind hrana înotând și prinzând în gură peștii pe care apoi îi
devorează. Există mai multe specii de pinguini, precum pinguinul regal, pinguinul
imperial și pinguinul Adélie. Pe uscat par lenți, abia mișcându-se, dar în apă sunt foarte rapizi,
deoarece își folosesc aripile pentru înot. De înălțime între 40 și 90 cm, au picioarele scurte,
situate la extremitatea posterioară a trunchiului, penele mici și foarte dese, iar aripile scurte,
improprii pentru zbor, au rolul de înotătoare.
Figura nr. 1.1. Pinguinul (individ al speciei pinguinul regal)
Individul reprezintă forma elementară şi universală de existenţă a vieţii. Indivizii au o

existenţă în timp limitată genetic şi realizează un schimb permanent de materie, energie şi
informaţie cu mediul înconjurător (proces numit metabolism).
3
https://www.toateanimalele.ro/marine/pinguinul-pygoscelis-adeliae/
16 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Din punct de vedere ecologic indivizii se grupeaza în populații (care ocupă o anumită
zonă geografică).
Populaţia este capabilă de existenţă de sine stătătoare, din punct de vedere reproductiv,
timp nedefinit.
Figura nr. 1.2. Pinguini (populație)
Mai multe populații pot ocupa aceeași zonă spațială formând o comunitate ecologică.
Toate sistemele supraindividuale sunt forme de grupare şi organizare a indivizilor.

Populaţia este alcătuită dintr-un grup de indivizi aparţinând aceleiaşi specii, care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul unei biocenoze.
4
http://www.zooland.ro/arhiva/urasul+polar+manaca+pinguini
17 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. 1.3. Pinguini (comunitate)
Specia este o comunitate reproductivă alcătuită din una sau mai multe populaţii. Specia
este în acelaşi timp un sistem biologic (un nivel în ierarhia organizatorică) şi un nivel în ierarhia
taxonomică. Astfel, specia ca sistem biologic, devine veriga de legătură dintre ierarhia
organizatorică şi ierarhia taxonomică.
Biocenoza include totalitatea indivizilor grupaţi în populaţii distincte ce ocupă un anumit

biotop (spaţiu sau volum fizic). Principala caracteristică a biocenozei o reprezintă relaţiile dintre
speciile componente (relaţii interspecifice). Biosfera este învelişul viu al planetei, ce include
totalitatea indivizilor de pe Pământ, grupaţi în populaţii şi biocenoze.
Ierarhia sistemelor ecologice include totalitatea sistemelor ce intră în componenţa

ecosferei. Unitatea de bază a ecosferei este ecosistemul. 5
5
18 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
6
Figura nr. 1.4. Ecosisteme (acvatic și terestru)
Acesta este alcătuit dintr-o biocenoză împreună cu biotopul pe care aceasta îl ocupă şi
include inter-relaţiile dintre aceste două componente. În funcţie de scara spaţio-temporală,
ecosistemele pot fi grupate în categorii cu grad sporit de complexitate.
Astfel, Marea Neagră însumează o multitudine de ecosisteme, de la cele de coastă, la cele

din largul mării şi la cele de adâncime, dar ea reprezintă un sistem ecologic de sine stătător.
Delta Dunării este alcătuită dintr-un mozaic de ecosisteme acvatice (braţele Dunării,
canale, lacuri, mlaştini etc.) şi terestre (grinduri, păduri, dune de nisip, terenuri agricole etc.),
strâns conectate ceea ce ne permite să o considerăm un complex de ecosisteme.
Ce este o specie?
6
http://cyd.ro/fluxul-de-energie-in-ecosisteme/
19 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Speciile sunt sisteme biologice reale, bine definite, dar în acelaşi timp au un caracter
contradictoriu. Pe de o parte au un caracter conservator, necesar pentru a-şi păstra integritatea în
timp şi reduce potenţialele alterări. Pe de altă parte, indivizii componenţi suferă transformări
datorită mutaţiilor şi recombinărilor în cursul evoluţiei, ceea ce le anulează identitatea iniţială.
Mai multe mecanisme operează la diferite nivele de complexitate pentru a permite menţinerea
naturii duale a speciilor.
La nivel molecular informaţia genetică este redundantă:
(i) ADN-ul este alcătuit din două catene,

(ii) (ii) există o garnitură dublă de cromozomi la majoritatea speciilor,
(iii) iar setul complet de informaţii pentru întregul organism este prezent în toate
celulele organismelor pluricelulare. În plus, există şi o serie de mecanisme, cum sunt sistemele
reparatorii ale ADN-ului, precum şi mecanismele semi-conservative de replicare ce asigură
transferul fără modificări al informaţiei genetice în timp. În pofida excesului de informaţie
genetică şi a mecanismelor de protecţie care ar trebui să asigure transferul fără modificări sau
pierderi de informaţie, au loc procese opuse, cum sunt mutaţii şi recombinări. Acestea sunt
induse de o multitudine de factori, ce acţionează la diferite nivele de complexitate codon, genă,
cromozom şi genom şi asigură transformarea continuă a indivizilor componenţi. La nivel
populaţional panmixia, respectiv posibilitatea ca toţi indivizii unei populaţii să se reproducă unii
cu alţii, este diminuată de o serie de bariere reproductive sau comportamentale care îi limitează
importanţa. Menţinerea coeziunii între populaţiile componente ale speciei este de asemenea
restrânsă de capacitatea de dispersie limitată a indivizilor componenţi şi de existenţa barierelor
geografice între populaţii. Astfel, speciile se dovedesc a fi sisteme contradictorii, instabile în
timp, aflate într-o transformare permanentă.
Ecosfera integrează biosfera cu suportul ei neviu, alcătuit din hidrosferă şi părţi ale
litosferei şi atmosferei.
20 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Ecosistemul este constituit din biocenoza integrată cu biotopul ei. Reprezintă unitatea
structurală elementară a ecosferei, capabilă să asigure transferul de materie, energie şi
informaţie. Biotopul este constituit din totalitatea factorilor abiotici (nevii) de la nivel local.7
Relații între populațiile unei comunități
Speciile interacționează între ele în diferite moduri: prin competiție, prin relații trofice
(pradă), prin parazitism, prin comensalism etc. Organizarea unei comunități biologice în raport
de intracțiile ecologice se numeste structura ecologică a comunității. Structura ecologica este
determinată de “tăria” interacțiunilor dintre diversele unități: interacțiunile dintre indivizii unei
populații sunt cele mai intense și diverse (trofice, reproductive, de apărare, etc.).
Interacțiunile dintre populațiile unei comunități sunt mult mai slabe (se exclud de
exemplu relațiile de reproducție). Ele constau în general în diverse texturi trofice, în relații de
apărare reciprocă, etc.
Biom
Toate comunitățile de același tip formează un biom. Exemple: biomul marin, de pădure
ecuatorială, de deșert, de câmpii, de pădure de conifere sau cu frunze căzătoare, de tundră.
O comunitate poate evolua prin diferite faze succesive numite sere către o stare “finală”
de echilibru optim, numită climax. Dacă în evoluția comunității intervine omul, evoluția se face
prin subsere (sere secundare) către o comunitate numită disclimax.
1.2 Legile fundamentale ale comunităților ecologice

Exista un numar de 27 de legi ecologice din care prezentăm primele 16 legi (BARRY
COMMONER 1971, 1980; STUGREN 1982; REIMERS 1984). 8
7
8
Articol "Ecological Impact and Human Ecology," by Pierre Dansereau in the book Future Environments of North
America by, edited by F. Fraser Darling and John P. Milton; http://www.jackmtn.com/PDF/27_laws_of_ecology.pdf
21 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Necesitatea elaborării unor legi în domeniul ecologiei, a fost una obiectivă. Natura
înconjuratoare, o realitate obiectivă, nu-și derulează procesele și activitătile la întâmplare, ci
conform unor legi, reguli. În esență, legile care vor fi enumerate în continuare, analizează
raporturile și relațiile existente între diferite subsisteme și sisteme care se află într-o permanentă
interacțiune.
Primul ecolog citat mai sus (Barry COMMONER 1980) enumeră pentru prima dată 4 legi
ale ecologiei:
- Legea I. Orice lucru (fenomen) este legat de alt lucru (fenomen).
Este principiul interacțiunii dintre componente și procese în cadrul sistemelor și

subsistemelor biologice.
Prima lege a lui Barry Commoner evidențiază interacțiunea tuturor sistemelor (vii și
nevii) și fenomenelor care se petrec în ecosferă. Ecosfera, cu ecosistemele sale, în accepțiunea
lui B. Commoner este formată dintr-o mulțime de unități care se gasesc mai mult sau mai puțin
strâns legate între ele prin multiple procese.
Aceste unități individualizate sau cel putin vag conturate se influențează unele pe altele în
diverse chipuri, influențe ce determină apariția și dezvoltarea, dispariția și dezagregarea
feluritelor structuri și procese ce se desfașoară continuu în ele. Legea este deosebit de importantă
și ne vom întâlni cu ea ori de câte ori se va analiza un sistem sau altul al biosferei.
- Legea a II-a. Orice lucru (fenomen) trebuie să ducă (să meargă) undeva. Sensul
este acela că orice tip de interacțiune din sisteme și subsisteme va avea urmări, repercursiuni.
Legea a doua a ecologiei generale subliniază faptul că orice proces din ecosfera și
structurile care-l întrețin, se finalizează prin alte procese și structuri care în lipsa impacturilor
umane sunt, de regulă, benefice pentru întreaga ecosferă. În ecosferă (biosferă) nimic nu se
22 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

pierde, ci totul este folosit. În natură, prin urmare, nu există deșeuri și totul este folosit prin
mijloace care ne uimesc prin “inteligența sau raționalitatea lor”.
- Legea a III-a. Natura stie cel mai bine cum trebuie procedat. Are la bază conceptul
că toate sistemele și subsistemele din natură au la bază mecanisme cibernetice deci s-au
constituit structuri și funcții precise, clare.
Această lege ce poate fi considerată drept un aforism ecologic, relevă o realitate pe care
omul întreprinzător (inginer, industriaș ori economist) adeseori o ocolește din aroganță.
Cum poate natura, sistem aleatoriu și inconștient, să știe mai bine decât specialistul
instruit?
Ceea ce pierd din vedere, începând cu politicienii, conducătorii națiunilor, și sfârșind cu

omul de rând ce-și gospodărește casa, mica afacere sau ferma, este că experiența naturii “în a ști”
se fundamentează pe numeroase încercări, săvârșiri și de erori, și apoi reglarea proceselor prin
înlăturarea erorilor, efectuate de-a lungul unui timp ecologic ce depășește scurta viață a
sistemelor ce alcătuiesc microsistemul ecosfera (biosfera).
“Experiențele” de milioane de ani ale naturii îi conferă acesteia o “știință”, chiar dacă ea
nu este conștientizată pe măsura modului uman de gândire, ce-i conferă o netă superioritate față
de cumpănirea pe scurtă durată a omului, raportată la durata vieții sale. Din această cauză
procesele susținute de natură își găsesc mult mai bine locul în ansamblul biosferei (ecosferei)
decât orice acțiune întreprinsă de om.
Cea de-a treia lege a ecologiei generale trebuie să invite făptura cugetătoare la o
pertinentă meditare asupra legilor inmuabile ale naturii și a mijloacelor de a învăța din acestea
modalitățile adecvate de “circulație” în universul viului de pe această planetă.
23 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Legea a IV-a. Nu există nici un lucru sau fenomen care să aibă semnificația unui
prânz gratis. Adica, în cadrul interacțiunilor din sisteme și subsisteme, în orice tip de relație,
intervine un schimb continuu de substanță, energie și informație.
În aceasta formulare plină de umor – care în literatura beletristică, prin parafrazare,

posedă o echivalență în “Povestea unui om leneș” de Ion Creanga, când eroul încriminat ar putea
exclama: “Nu există posmagi muiați” – arată că orice se câștigă în ecosferă este plătit prin
consumul unei anumite cantități de energie. În cazul efectelor dezastruoase ale unor impacturi
umane, reparațiile sau redresările ecologice necesare a fost făcute pentru ca nu natura, ci omul să
nu moară, au de asemenea un cost atât energetic, cât și unul financiar.
Reținem că aceste 4 legi se află într-o strânsă legătură cu o alta lege - a IV-a Lege a
termodinamicii (GEORGESCU-ROEGEN 1980). Esența ei este urmatoarea: un sistem
închis (care nu schimbă substanță, energie și informație cu mediul) nu poate să funcționeze la
aceeași parametri, în același ritm și constant, pe toată durata manifestării interacțiunii. Ecologic,
principiul face trimitere la circuitul elementelor și substanțelor chimice în biosferă.
Reciclarea materialelor: elementele fundamentale necesare în întreținerea proceselor

vitale (exemple: C, N2, O2 etc.) suferă cicluri biologice completate cu faze anorganice.
Economia de energie: procesele biologice (la nivel individual și la nivel comunitar) au loc cu
flux minim de entropie astfel încât consumul de energie necesar proceselor metabolice
comunitare să fie minim.
Aceste legi au fost stabilite prin metode cvasiempirice și făcând oarecum abstracție de
acțiunea omului . Acțiunea umană mărește fluxul general de entropie și modifică prea repede
starea de echilibru dinamic. Studiul acestor perturbații este obiectul stiințelor ecologice.
Bogdan STUGREN (1982) enumeră alte 6 legi. Aceste legi se regăsesc ulterior între cele

12 legi ale lui REIMERS (1984):
24 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Legea 1. Legea periodicității sistemice (principiu în structurarea și gospodărirea
sistemelor naturale) (REIMERS, 1984). Conform acestei legi, în cadrul ecosistemelor biosferei,
care sunt organizate ierarhic, o anumita structura fundamentala se repetă mereu după anumite
legi, dependent de interacțiunile dintre un anumit factor și condițiile din mediu. Legea are la baza
modelul Legii periodicitatii elementelor a lui MENDELEEV (din chimie) si Legea seriilor
omogene a lui VAVILOV (din genetica).
Legea 2. Legea migrării biogene (a atomilor) (PERELMAN 1973). Parțial este o lege

care corespunde cu Legea 2 a lui COMMONER (1980). Conform acestei legi, migrația
elementelor chimice în scoarta terestră și în biosferă are loc direct sau indirect sub acțiunea
metabolismului sistemelor vii.
Legea 3. Legea unitatii fizico-chimice a sistemelor vii (VERNADSKII 1926,

1967). Privind compoziția chimică a biosferei, toate sistemele vii sunt formate dintr-un număr
restrâns de elemente chimice, iar pe de altă parte, din aceleași tipuri de substanțe organice.
Asupra sistemelor vii acționează aceleasi legi fizice ca și asupra sistemelor nevii.
Legea 4. Legea constanței materiei vii (VERNADSKII 1926, 1967). Investigând

biosfera actuală (neoecologia) și cea trecută (paleoecologia), într-o anumita epocă geologică ți
într-o anumită conjunctură de factori favorabili și nefavorabili, substanța vie existentă pe terra
este constantă. Adică, intrările și ieșirile din biosferă sunt egale, iar proporția de substanta vie
ramâne neschimbată.
Legea 5. Legea optimalității (la nivel de organizare și integrare a sistemelor vii)

(THOMPSON 1917). La nivelul fiecărui organism, pentru fiecare stadiu de dezvoltare și pentru
fiecare specie, există o structură și o funcție, optime. Adaptat acest principiu pentru ecologie
(STUGREN 1982), legea admite ca ecosistemele și biosfera realizează cea mai favorabilă
structură și funcție.
REIMERS (1984) are 3 variante la care se referă această lege:

25 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
a. o funcționare optimă a ecosistemului;
b. nici un sistem nu se poate întinde, dar nici restrânge la nesfârșit;
c. orice nișă ecologică goală tinde întotdeauna să fie ocupată.
Legea 6. Legea excluderii (Principiul lui GAUSSE) (GAUSSE 1934),
Aceasta are următorul conținut: în cadrul unui ecosistem, oricât de complex ar fi el, o
aceeasi nișă ecologică nu poate fi ocupată niciodată de două specii, în același timp.
Legea 7. Legea existentei si dezvoltarii sistemelor naturale numai pe baza mediului

înconjurator (REIMERS1984).
Se deduce că în aceste condiții, pentru a se autodezvolta fiecare sistem trebuie să

folosească într-un regim optim și puternic controlat toate resursele de substanță, energie și
informaționale.
Legea 8. Legea toleranței (SHELFORD 1913). Esența legii este urmatoarea: între

pragurile minime și maxime ale factorilor interni și externi, pentru orice proces și sistem din
lumea vie, există un interval optim al dezvoltării. Se corelează cu Legea minimului.
Definiția inițială a legii precizează că “succesul unei specii date într-un biotop va fi
maxim numai atunci când sunt îndeplinite complet şi perfect toate condițiile de care depinde
reproducerea acesteia”. Biomasa realizată depinde adeseori de un singur factor, anume de
factorul prezent în concentrații prea ridicate sau prea reduse.
Domeniul de toleranță şi curba de toleranță.
Creşterea biomasei şi creşterea numerică a speciei este posibilă între anumite valori-
limită, adică între concentrația minimă şi maximă a factorului limitativ la care este posibilă
realizarea funcțiilor vitale. Aceste valori limită sunt denumite valori pessimum. Între ele se
26 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

întinde domeniul de toleranță, adică amplitudinea variațiilor factorului limitativ tolerată de specia
dată, care este redată prin curba simetrică sau asimetrică de toleranță.
Curba de toleranță este caracterizată prin trei puncte cardinale: două puncte pessimum
şi un punct optim, adică concentrația factorului limitativ la care specia atinge biomasa maximă şi
fondul numeric maxim de indivizi. În limitele acestor puncte cardinale optim şi pessimum apar
variații de toleranță.
Anumite populații ale unei specii tolerează doar anumite concentrații ale factorilor limită
între limite mai restrânse decât amplitudinea tolerată de specie. Toleranțe diferențiate prezintă şi
anumiți indivizi. Pe lângă punctul optim poate apare şi un optim secundar deplasat spre unul din
pessimum. Uneori există o zonă limită largă, alteori îngustă.9
Valența ecologică este amplitudinea variațiilor condițiilor de existență între care poate să
trăiască o specie. Speciile cu valențe ecologie restrânse se numesc specii stenoice (stenos =
restrâns), speciile cu valoare ecologică largă se numesc specii eurioice (eurys=larg). Golomățul
Dactylis glomerata populează biotopuri variate, crescând atăt la umbră cât şi la soare puternic.
Specii strict stenoice trăiesc în biotopuri strict specifice şi nu supraviețuiesc în afara lor.
Bacteriile barofile (iubitoare de presiune) din Groapa Marianelor (10476m) pier când sunt scoase
la nivelul mării. Carabide stenoice trăiesc numai în biotopuri strict silvice. Carabide eurioice
trăiesc şi în vegetația de arbuşti. Valența ecologică este influențată de distribuția zonelor optime
şi a zonelor de tranziție marginale. Presura aurie (Emberiza citrinella) este eurioică în centrul
arealului (Ungaria) şi stenoică în limita nordică (Finlanda) şi sudică (Balcani).
Optimul ecologic. În vecinătatea optimului specia rezistă cu succes presiunii factorilor

ecologici limitativi. Cu cât sistemul de factori se îndepărtează mai mult de punctul optim, cu atât
se reduce şi capacitatea de rezistență a organismului.În apropierea pessimum factorii limitativi
noi pot cauza catastrofe. Rozătoarele epuizate sunt extrem de sensibile la boli epidemice. Pinul
9
27 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
tânăr iradiat cu doze înalte de radiații ionizante poate fi uşor nimicit de invaziile ciupercilor
parazite-Fusarium.
În condiții ecologice naturale, de coexistență cu alte specii, performanțele speciei date

sunt mai reduse decât în cultură pură. În centrul arealului există de regulă o constelație favorabilă
de factori limitativi. La periferia arealului condițiile de existență sunt mai rele.
Molidul (Picea abies, P. obovata) are mediul optim în Europa de Nord, pe soluri
podzolice, cu veri răcoroase şi ierni friguroase lungi, unde se dezvoltă codrii de molid. Optimul
ecologic apare sub forma de mai multe componente: optim climatic, optim chimic, optim
sinecologic. Optimul climatic apare prin suprapunerea valorilor optime ale temperaturii şi
umidității la momentul fiziologic cel mai potrivit pentru specie. În raport cu variațiile valorilor
climatice se deosebeşte zona de rezistență şi zona de performanță a speciei. Zona de rezistență se
referă la segmentul din scara termică şi de umiditate în limitele cărora poate supraviețui
organismul din specia dată. Zona de performanță se referă la acele valori climatice între care este
posibilă reproducerea speciei şi este determinată de temperatura preferată a speciei. Alunul
(Corylus 20 avellana) are nevoie de 26 zile de temperaturi medii peste 4,50C. Laurul (Ilex
aquifolium) suportă timp de 213 zile temperaturi minime sub 20C. Optimul chimic se formează
când concentraŃia elementelor chimice în sol şi apă sunt optime. Curbele de toleranță ale
plantelor la oscilațiile factorilor chimici sunt bimodale atunci când intervenția altor specii
produce abateri de la curba unimodală caracteristică pentru culturile pure. Astfel curba
fiziologică de toleranță, dependentă numai de calitățile fiziologice ale speciei devine diferită de
curba ecologică de toleranță, care îşi schimbă forma datorită interacțiunilor între specii.
Optimul sinecologic apare atunci când factorii inhibitori reprezentați de alte organisme
(prădători, paraziți, concurenți) ating concentrații periculoase cu întârziere sau lipsesc complet.
Discontinuități în configurația terenului duc la rezistența spațială față de acțiunea prădătorilor
asupra unei specii. Astfel nu se realizează optimul ecologic sinecologic între fitofage şi zoofage.
Musca de Hessa (Mazetiola destructor), în Ucraina, în ani secetoşi, în condiții climatice
28 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
suboptomale, prezintă optim sinecologic, paraziții şi prădătorii ei ne având condiții de dezvoltare
în aceeaşi zonă.
Legea 9. Legea factorilor limitanți (Legea minimului) (VON LIEBING 1840).
Este un caz particular al legii toleranței. „Dezvoltarea unei plante depinde în afară de
factorii fizici, de acel element chimic care este prezent în sol în cantitățile cele mai mici”. După
Liebig plantele care cresc pe soluri sărace în substanțe alcaline dau recolte slabe deşi posedă
resurse suficiente sau chiar bogate în azot, carbon si oxigen. Legea minimului a fost generalizată
şi asupra fiziologiei animalelor.
În absența cuprului, cobaltului şi manganului din hrană, vitele contractează maladii grave.
Legea minimului este o lege generala care explică dinamica relației viață - mediu în toate
sectoarele biosferei. Ea este totuşi discutată fiindcă şi factorul cu concentrații minime suferă
oscilații . Dupa autorul legii, cresterea si dezvoltarea unui sistem oarecare, indiferent de natura
sa, este conditionat si dependent de acel element (component intern, component extern, factor de
mediu) care se gaseste an cantitatea cea mai mica(legea a fost elaborata pe baza rezultatelor
obtinute în studiul cresterii plantelor sub actiunea îngrasamintelor chimice. Se coreleaza cu
legea tolerantei.
Un factor de mediu poate fi numit limitativ, atunci când prin activitatea sa menține
performanțele unei unități vitale între anumite limite şi atunci când produce o reacție printr-o
variație minimă a intensității sale. Fiecare factor al mediului este potențial limitativ şi devine
limitativ în condiții definite: anume când concentrația sa devine prea mică sau prea ridicată.
Exemplu: când concentrația atomilor de Mn, Zn, Cu, Co, creşte în apă peste un anumit prag,
aceste elemente chimice se comportă ca factori limitativi în raport cu abundența algelor, care se
reduce. Nu numai factorii limitativi de mediu pot determina absența unei specii dintr-un biotop ci
29 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

şi concurența altor specii. Concurența stejarului (Quercus robur) cu fagul (Fagus sylvatica) în
biotopurile central europene ecologic potrivite.10
Legea 10. Legea creșterii neproporționale a influenței factorilor favorabili

(MITSCHERLICH 1905). Prezintă creşterea biomasei vegetale în mod proporțional cu creşterea
fiecărui factor de creştere în funcție de intensitatea specifică a fiecărui factor. Concluzia datelor
experimentale este că ambele legi nu au valabilitate universală, ci fiecare este valabilă în funcție
de situația ecologică reală.
Legea se referă la faptul că nu există o relație liniară într-o doză mereu în creștere a unui
factor care favorizează o dezvoltare a unui sistem viu și reacția acelui sistem.
Legea 11. Legea limitei resurselor naturale (BOULDING 1973). În condițiile biosferei

terestre, apărută și dezvoltată pe o planetă Pamânt limitată ca dimensiuni, și resursele care
asigură viața sunt limitate.
Legea 12. Legea cresterii complexitatii sistemelor vii (prin direcționarea evoluției spre

o minimă cheltuială de substanță și energie și pe creșterea și perfecționarea sistemelor
informaționale) (REIMERS 1984).
Ca lege cibernetică sugerează că sistemele vii complexe se pot realiza numai în virtutea
intervențiilor benefice a mai multor retroacțiuni negative interne. Drept rezultat se asigură o
optimizare structuală și funcțională a sistemelor vii (în cazul ecologiei este o optimizare a
ecosistemelor naturale, a ecosistemelor artificiale și a biosferei (NOVIK si colab. 1978).
1.3 Factorii de mediu și influența lor în sisteme ecologice

Factorii de mediu pot fi grupați în două mari categorii:
-factori fizici (aer, apă, lumină, substrat, etc.)
10
Dana MALSCHI ECOLOGIE SI MANAGEMENT ECOLOGIC SUPORT DE CURS 2014, pp 18-19
30 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
-factori biologici (hrană, presiunea populației, boli, etc.)
Pe noi ne vor interesa mai mult factorii fizici, pe care îi prezentăm mai jos:
AERUL
Prezentăm mai jos diagram compoziției aerului din punct de vedere al volumului:
11
Figura nr. 1.5. Compoziția volumetrică a aerului
După volum, aerul conține: Urme de:
 78.084% Azot (N2)  Neon (Ne)
 20.947% Oxigen (O2)  Heliu (He)
 0.934% Argon (Ar)  Kripton (Kr)
 0.03% Dioxid de carbon (CO2)  Dioxid de sulf (SO2)
11
https://ro.wikipedia.org/wiki/Aer
31 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
 Metan (CH4)
 Hidrogen (H2)
Cantitatea de vapori de apă din aer variază considerabil depinzând de vreme, climă și
altitudine.
Atmosfera terestră are o masă de cca 5 x 1018 kg și este alcătuită in funcție de temperatură
din mai multe straturi, partea superioară a fiecărui strat terminându-se cu o zonă de așa-numită
„pauză”:
-Troposfera între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km la

tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de 6.371 km a
Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci troposfera ar avea o
grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie aproximativ 90 % din masa totală a
atmosferei. Aici, în stratul inferior al atmosferei, au loc fenomenele meteorologice.
-Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)
-Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)
-Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-” este legată

de creșterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de „iono-” de fenomenul de
ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți, care astfel devin buni conducători
de electricitate și au influență asupra transmisiilor radio.
-Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul

interplanetar.
Din cantitate totala de: 5 x 1018 kg, avem 3,8 x 1018 kg azot, 1,15 x 1018 kg oxigen, iar din
rest, o mare pondere o are bioxidul de carbon. Acumularea de bioxid de carbon în atmosferă are
pe termen scurt un rol benefic, accelerând ciclul carbonului, mobilizand carbonul din
32 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

zăcămintele terestre. Dar, CO2 din aer se dizolvă in mare parte în apa oceanelor formând acolo
un zăcământ ce nu poate fi utilizat (mineralizarea CO2).
Aerul constituie poate acea componenta a mediului care este cea mai expusa poluării.
Ne intereseaza două aspecte legate de acest factor de mediu:
- compoziția atmosferei (pe care am prezentat-o mai sus)

- rolul de vehicul (rapid) al atmosferei pentru o clasa largă de poluanți
Atmosfera are astfel un rol major în medierea schimburilor energetice ale planetei.
Pe de o parte realizează o filtrare a energiei ce intră, iar pe de alta temporizează ieşirile

energetice, în vederea asigurării unui domeniu de temperatură restrâns, fără fluctuaţii majore
diurne şi sezoniere, care să favorizeze dezvoltarea biosferei.
Figura nr. 1.6. Medierea fluxului energetic la nivel planetar de către atmosferă
Orice modificare în compoziţia chimică a atmosferei poate influenţa fluxul energetic la

nivel planetar. Societatea umană, prin activităţile pe care le desfăşoară, determină emisia în
atmosferă a unor cantităţi uriaşe de gaze. Acestea modifică compoziţia chimică a atmosferei şi
33 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

afectează capacitatea ei de mediere a schimbărilor energetice. Sunt afectate atât calitatea cât şi
cantitatea intrărilor şi ieşirilor de energie.
a. Intrări de energie.
Capacitatea atmosferei de a filtra şi a reţine componentele energiei radiante solare cu

impact negativ asupra organismelor vii (este vorba de radiaţia ultravioletă), este redusă datorită
distrugerii stratului de ozon.
b. Ieşiri de energie.
Emisiile de energie termică (căldură) sunt încetinite, retenţia căldurii prelungindu-se

dincolo de limitele obişnuite, ceea ce conduce la o perturbare a fluxului energetic şi o creştere a
temperaturii (efectul de seră).
Stratul de ozon
În păturile superioare ale atmosferei moleculele de oxigen (O2) sunt scindate de către
radiaţia UV de origine solară, ducând la formarea ozonului (O3).
Ozonul astfel format are capacitatea de absorbi radiaţia UV. Fără existenţa stratului de
ozon viaţa nu ar fi posibilă pe uscat şi în straturile superficiale ale ecosistemelor acvatice.
Concentraţiile cele mai ridicate de ozon sunt preponderent în straturile superioare ale
atmosferei (90%), la înălţime de 10 până la 50 km de suprafaţa Pământului, atingând
concentraţia maximă în jurul altitudinii de 25 km. Restul ozonului se găseşte în stratul inferior al
atmosferei, numit troposferă
34 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura nr. 1.7. Distribuţia pe verticală a ozonului în atmosferă.
O serie de compuşi chimici generaţi de activităţile umane contribuie însă la distrugerea

stratului de ozon. De exemplu, oxizii de azot din gazele de ardere eliminate de avioane, deşi sunt
în concentraţii foarte mici, au o mare capacitate de distrugere a moleculei de ozon. O altă
categorie de compuşi chimici de sinteză, care odată ajunşi în atmosferă reacţionează cu
moleculele de ozon şi le distrug, sunt clorofluorocarburile (CFC) şi bromofluorocarburile. Aceşti
compuşi sunt extrem de stabili chimic şi de aceea uşor de manipulat, fiind ideali pentru o serie de
aplicaţii industriale.
35 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

De exemplu, au fost multă vreme folosiţi ca lichid de răcire pentru frigidere şi
congelatoare. Ajunşi în atmosferă au o durată de viaţa foarte mare, ceea ce permite în timp
transportul lor pe verticală, spre straturile superioare ale atmosferei. Radiaţia UV scindează
legăturile chimice şi eliberează atomii de halogen. Aceştia sunt extrem de reactivi şi se combină
cu moleculele de ozon, conducând la distrugerea lor. Se estimează că un singur atom de clor
poate distruge până la o sută de mii de molecule de ozon.
Distrugerea stratului de ozon ar duce la schimbarea stratificării termice a atmosferei,

cauzând modificări greu de anticipat. S-ar reduce efectul de seră realizat de stratul de ozon şi ar
creşte intensitatea radiaţiei UV la nivelul suprafeţei Pământului, cu efecte negative asupra
organismelor vii. În vederea reducerii producţiei mondiale de CFC au fost semnate o serie de
acorduri de mediu internaţionale (Convenţia de la Viena privind substanţele care distrug stratul
de ozon din 1985, completată de Protocolul de la Montreal din 1987). Măsurile luate au permis
reducerea semnificativă a consumului şi implicit a emisiilor mondiale de CFC.12
APA
Intră în constituția tuturor organismelor vii.
Exemple:
-vegetale 50 – 75%;
-om 70 %;
-pești ~80%;
-plante acvatice, meduze 95–99 %.
Este un vector important al agenților poluanți, dar mai slab decât aerul. Totuși, apa are
urmatoarele circumstanțe agravante :
- poate dizolva multe substante nocive mobilizându-le;

12
36 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
- poate vehicula materiale mai dense, care în atmosferă s-ar depune mai rapid;
- prezintă condiții favorabile pentru concentrări fizice, chimice și biologice ale agentilor
poluanți;
- fiind cea mai importantă substanță pentru procesele biochimice, poluarea ei poate
influența în cel mai înalt grad întreaga textură a lanțurilor alimentare.
Cantitatea totală de apa de pe Pamant este evaluata la 1,4 x 10 18 tone. Din aceasta, 1,37 x
1018 tone se află în oceane, 1014 tone în atmosferă și 3,01 x 1016 tone în ghețari. Pentru fiecare
locuitor se poate estima că revine o cantitate de 5 x104 tone de apă utilă. Dar la consumul
acesteia nu participa numai oamenii. Cei mai mari consumatori sunt plantele. Jumătate din
debitul anual al fluviului Congo acoperă intregul necesar mondial de apă pentru irigații pe timp
de un an (1012 tone).13
LUMINA
Provine practic integral de la Soare. Are dublu rol: de iluminare (fotosinteză) și de

încălzire (pentru asigurarea ratei satisfacatoare a proceselor biochimice). Iluminarea medie a
Pămâmntului este, la zenit, de 2 cal/(min*cm 2). Plantele de uscat folosesc pentru fotosinteză
1,6% din această energie, iar fitoplanctonul marin foloseste 0,3% din ea pentru fotosinteză.
Amploarea procesului de fotosinteza este totuși cea mai mare în mediul marin (2/3 din suprafață
este ocean, iar din uscat, o mare parte este deșert).
Parametrii de interes biologic ai luminii sunt intensitatea și frecventa. “Deșeul” luminii

este căldura. Atât intensitatea cât și frecventa pot fi influențate de poluare (exemple: norii
artificiali de cenușă micșorează intensitatea, iar subțierea stratului de ozon stratosferic
13
V. Filip, Curs Elemente de ecologie generală pp. 19-21
http://www.fizica.unibuc.ro/Fizica/Studenti/Cursuri/doc/VFilip/MEIM/Notiuni_generale_de_ecologie.pdf
37 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
favorizează pătrunderea radiației U.V. care ucide microorganismele ce constituie baza multor
lanțuri trofice).14
Rolul şi compoziţia energiei radiante solare
Energia radiantă solară este alcătuită preponderent din radiaţii în domeniul ultraviolet,
vizibil şi infraroşu.
1. Energia radiantă vizibilă reprezintă aproximativ 42%, din aceasta aproape jumătate
poate fi utilizată în procesul de fotosinteză, spectrul de utilizare având un maxim în domeniul de
radiaţii albastre şi roşu şi un minim în verde. De exemplu, o mare parte a energiei reflectate de
plantele clorofiliene se situează în domeniul verde, de aceea noi percepem plantele de culoare
verde.
2. Energia radiantă din domeniul ultraviolet reprezintă aproximativ 9% şi este absorbită

aproape în totalitate de stratul de ozon situat între 10 şi până la 50 km de suprafaţa Pământului.
3. Energia radiantă din domeniul infraroşu reprezintă aproape jumătate din energia solară.
Deşi nu este utilizabilă direct de către organisme, are un rol esenţial deoarece jumătate din ea
contribuie la evaporarea apei, reprezentând motorul circuitului hidrologic al apei. Restul
contribuie la ridicarea temperaturii mediului şi creează un mediu prielnic vieţii.15
O mare parte din energia absorbită de Pământ prin iluminare de la Soare, este reflectată
de albedoul norilor, de suprafata oceanelor și de uscat. O altă parte este reemisă în lungimi de
undă mari (infraroșu). Acest sistem de emisie este o supapă împotriva încălzirii excesive a
planetei. Dar, anumite componente ale atmosferei (vaporii de apă, CO2) absorb intens în
domeniul I.R. și astfel energia tinde să se păstreze în jurul planetei determinand o încălzire.
14
15
Dan Cogalniceanu, Ecologie și Protecția Mediului 2007, pag. 116
38 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Acest efect este numit de seră și este accentuat de acumularea masivă de CO 2 datorat
arderilor de combustibili fosili. Rezultă o încălzire rapidă a planetei ce poate avea efecte
catastrofale.
SUBSTRATUL
Pentru organismele terestre, substratul este solul. Uscatul reprezinta 22,6% din suprafața
globului. Din suprafața uscatului, numai 40% sunt zone fertile pe care este concentrată 95% din
populația globului. Calitatea solului este un parametrul esențial al dezvoltării umane. Acest
parametru este influențat în mod negativ de procesele de degradare legate de despăduriri, de
perturbarea ciclurilor climatice produse de supraîncălzire, de intoxicarea solurilor prin activități
industriale sau agricole abuzive.16
1.4 Perturbarea echilibrului ecologic

Evoluția comunităților ecologice este determinată de variația factorilor de mediu. Între
anumite limite, orice populație a unei comunități, manifestă o anumită toleranță față de variația
factorilor de mediu, existând întotdeauna un ansamblu de valori ale acestor factori (parametri)
pentru care populația respectivă are un numar maxim de indivizi (în medie temporală). În jurul
valorilor optime se constată depopulari mai lente sau mai abrupte, după cum specia respectivă
este mai mult sau mai puțin tolerantă la respectivul factor.
Într-o diagramă euristică se pot duce curbele de variație ale numerelor de indivizi ale
populației a, b, c, d, … în funcție de factorul de mediu ales.
16
39 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. 1.7. Curbele de variație ale numerelor de indivizi ale populației a, b, c, d, … în
funcție de factorul de mediu ales
Este interesant și răspunsul diverselor populații în funcție de vârsta indivizilor. Se

constată de exemplu că, pentru vegetale, toleranța la variația factorilor de mediu este mare în
faza de semințe și spori în timp ce pentru animalele aflate în stadii de ouă sau pupe, toleranța este
mult mai scazută. În general, toleranța animalelor este mult mai scazută decât cea a plantelor,
chiar și la maturitate.
Intervenția omului într-o comunitate ecologică se manifestă prin:
-introducerea de elemente noi (calitativ sau cantitativ) în circuitul materialelor.

Comunitatea poate sa nu fie pregatită pentru recircularea acestora.
-accelerarea ciclurilor naturale. Evoluția comunităților către disclimax se poate realiza

dacă intervenția omului se face în concordanță cu legile ecologice fundamentale: omul trebuie să
intervină atât în reciclarea materialelor cât și în optimizarea fluxului energetic.
40 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

2. CAPITOLUL 2 POLUANȚI AI ATMOSFEREI
2.1 Oxizii de carbon

Oxizii carbonului se împart în două catetegorii: Monoxidul de carbon (CO) și
Dioxidul de carbon (CO2)
Monoxidul de carbon
A fost preparat pentru prima oară de chimistul francez Lassone în 1776, care însă a
concluzionat în mod greşit că gazul rezultat era hidrogen. Mai târziu, în anul 1800, a fost
descoperit de chimistul englez William Cumberland Cruikshank ca gaz compus din carbon şi
oxigen.
Reprezintă o combinație între un atom de carbon și un atom de oxigen (formula chimică:

CO). Este un gaz care ia naștere printr-o ardere (oxidare) incompletă a substanțelor care conțin
carbon.
În condiţii normale de temperatură (20-25oC) şi presiune, este incolor, inodor, insipid şi

este foarte toxic pentru fiinţele vii. Se amestecă uşor cu aerul pentru că densitatea este apropiată
de cea a aerului, drept pentru care se răspândește foarte rapid în încăperea în care se produce.
Dar este foarte puţin solubil în apă. În momentul în care concentraţia de oxigen se diminuează la
nivelul focarului de ardere şi mai ales atunci când concentraţia oxigenului devine mai mică de
14%, producţia de CO este majoritară.
Este un gaz inflamabil şi arde cu o flacără albastră. Apare din arderea incompletă a
tuturor materialelor organice: lemn, butan, propan, gaze naturale, cărbuni naturali, benzină,
petrol, etc. Acest proces are loc în cazul arderii la temperaturi înalte într-un loc sărac în oxigen,
când apare în locul dioxidului de carbon.
41 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Apare adesea de la defecţiuni ale aparatelor de încălzire cu combustie, precum sobă,
şemineu, aragaz, radiator cu petrol, a grătarelor ori autovehiculelor în funcţionare în încăperi
închise.
De asemenea, este emis de automobile, când temperatura este insuficientă pentru arderea
completă a hidrocarburilor. O altă sursă de monoxid de carbon pentru om este ţigara.
Este toxic pentru animalele hemoglobice (atât nevertebrate, cât și vertebrate, inclusiv
omul) când se întâlnește în concentrații mai mari de aproximativ 35 ppm, deși este produs, de
asemenea, în metabolismul animalului în cantități mici și se crede că are anumite funcții
biologice normale. În atmosferă, este variabilă în spațiu și are o durată scurtă de viață, având un
rol în formarea ozonului la sol.
Are o afinitate puternică pentru ionul de fier din hemoglobină, principalul transportator al
oxigenului în sânge. Cele mai sensibile în lipsa oxigenului sunt sistemul nervos şi inima.
Monoxidul de carbon constă dintr-un atom de carbon și un atom de oxigen, care sunt
legați prin două legături covalente, precum și o legătură covalentă dativă.17
Este cel mai simplu oxocarbon și este izoelectronic cu anionul de cianură, cationul
nitrosoniu și azotul molecular. În complexele de coordonare, ligandul de monoxid de carbon este
numit carbonil.
Este cauza intoxicărilor din locuinţe extrem de frecvente, uneori mortale în cazul lipsei
posibilităţii de detectare a apariţiei bruşte în aer.
Intoxicarea cu monoxid de carbon apare când se inhaleaza destul monoxid de carbon,

încât acesta începe să înlocuiască oxigenul transportat de sânge. Aceasta se întâmplă, deoarece
moleculele de monoxid de carbon se ataşează de celulele roşii din sânge de 250 de ori mai
Molecular orbitals in Carbon Monoxide CO". University of Liverpool. Retrieved May

17
10, 2016.
42 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
puternic decât cele de oxigen. În timp ce oxigenul din sânge este înlocuit de monoxidul de
carbon, ţesuturile şi organele din organism care depind de acest oxigen, nu mai pot funcţiona
normal.
Simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon:
-la expunere redusă: dureri de cap, ameţeli
-la expunere medie: dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire, ameţeli,

somnolenţă, vomă, puls rapid, reflexe şi judecată încetinite.
-la expunere ridicată: convulsii, comă, deces.
Durata de expunere:
-0,1 % de CO în aer omoară într-o oră
-1 % de CO în aer omoară în 15 minute
-10% de CO în aer omoară imediat.
Scriitorul Émile Zola este una din victimele cele mai celebre ale intoxicării cu monoxid
de carbon. El a murit la domiciliul său din Paris, în data de 29 septembrie 1902 din cauza unui
tiraj defectuos al şemineului.
În cazul în care se intoxică o persoană, primul ajutor constă în:
-scoaterea persoanei din camera expus ă (fără ca persoana care asigură ajutorul să se
expună la pericol,
-aerisirea imediată a încăperii prin deschiderea uşilor şi ferestrelor,
43 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

-apelarea forţelor de intervenţie la 112; se specifică despre ce fel de intoxicaţie este vorba
pentru a aduce şi un aparat de respirat cu oxigen, oxigenul fiind singurul antidot împotriva
intoxicaţiei cu oxid de carbon.
-masarea cardiacă a persoanei afectate (defibrilarea în cazul în care se dispune de

echipamentul adecvat),
-aport de aer cât mai rapid posibil, prin respira ţie artificial ă,
-neintrarea în încăpere decât după ce o persoană autorizată a stabilit şi îndepărat cauza

care a determinat degajarea.
Monoxidul de carbon este prezent în cantități mici în atmosferă, în principal ca produs

al activității vulcanice, dar și din incendii naturale și provocate de om (cum ar fi pădurile și
focurile de ardere, arderea resturilor de recolte). Arderea combustibililor fosili contribuie, de
asemenea, la producția de monoxid de carbon. Monoxidul de carbon apare dizolvat în roci
vulcanice topite la presiuni ridicate în mantaua Pământului.18
Deoarece sursele naturale de monoxid de carbon sunt atât de variabile de la an la an,

este extrem de dificil să se măsoare cu precizie emisiile naturale ale gazului.
Monoxidul de carbon este un gaz cu efect de seră de scurtă durată și are, de asemenea,
un efect de forțare indirectă prin ridicarea concentrațiilor de ozon metanic și troposferic prin
reacții chimice cu alți constituenți atmosferici (de exemplu, radicalul hidroxil, OH).
Prin procesele naturale din atmosferă, este eventual oxidat la dioxid de carbon.
Monoxidul de carbon are atât o scurtă durată în atmosferă (în medie aproximativ două luni), cât
și o variabilă spațială în concentrație.
18
Sigel, Astrid; Sigel, Roland K. O. (2009). Metal-Carbon Bonds in Enzymes and Cofactors. Royal Society of
Chemistry. p. 243. ISBN 1-84755-915-8.
44 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Datorită duratei sale lungi de viață în troposfera mijlocie, monoxidul de carbon este
folosit și ca indicator al transportului pentru poluare.
Dioxidul de carbon
Dioxidul de carbon (formula chimică CO 2) este un gaz incolor cu o densitate cu

aproximativ 60% mai mare decât cea a aerului (1,225 g/l), care este inodoră la concentrațiile
întâlnite în mod normal.
Dioxidul de carbon constă dintr-un atom de carbon covalent dublu legat la doi atomi de
oxigen. CO2 apare în mod natural în atmosfera Pământului ca un gaz de urmărire la o
concentrație de aproximativ 0,04% (400 ppm) în volum.19
Sursele naturale includ vulcani, izvoare termale și gheizere și sunt eliberate din roci
carbonatate prin dizolvarea în apă și acizi. Datorită faptului că dioxidul de carbon este solubil în
apă, apare în mod natural în apele subterane, râuri și lacuri, capace de gheață, ghețari și apă de
mare. Este prezent în depozitele de petrol și gaze naturale.20
Ca sursă de carbon disponibil în ciclul de carbon, dioxidul de carbon atmosferic este

sursa primară de carbon pentru viața de pe Pământ și concentrația sa în atmosfera preindustrială
a Pământului de la sfârșitul anului Precambrian a fost reglementată de organismele fotosintetice
și fenomenele geologice. Plantele, algele și cianobacteriile folosesc energie luminoasă pentru a
fotosinteza carbohidrații din dioxid de carbon și apă, cu oxigenul produs ca deșeu.21
19
National Oceanic & Atmospheric Administration (NOAA) – Earth System Research Laboratory (ESRL), Trends
in Carbon Dioxide: Globally averaged marine surface monthly mean data Values given are dry air mole
fractions expressed in parts per million (ppm). For an ideal gas mixture this is equivalent to parts per million by
volume (ppmv).
20
General Properties and Uses of Carbon Dioxide, Good Plant Design and Operation for Onshore Carbon Capture
Installations and Onshore Pipelines". Energy Institute. Retrieved 2012-03-14.
21
Donald G. Kaufman; Cecilia M. Franz (1996). Biosphere 2000: protecting our global environment. Kendall/Hunt
Pub. Co. ISBN 978-0-7872-0460-0. Retrieved 11 October 2011
45 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Dioxidul de carbon (CO2) este produs de toate organismele aerobe când metabolizează
carbohidrații și lipidele pentru a produce energie prin respirație.22
Se întoarce în apă prin intermediul branhiilor de pește și în aer prin plămânii animalelor
terestre care respiră aer, inclusiv a oamenilor. Dioxidul de bioxid este produs în timpul
proceselor de descompunere a materialelor organice și fermentarea zaharurilor în pâine, bere și
vinificație. Este produsă prin arderea lemnului și a altor materiale organice și a combustibililor
fosili, cum ar fi cărbunele, turba, petrolul și gazele naturale.
Este un material industrial versatil, utilizat, de exemplu, ca gaz inert în extinctoarele de

sudură și de stingere, ca gaz de presiune în pistoale de aer și de recuperare a uleiului, ca materie
primă chimică și în formă lichidă ca solvent în decolorarea cafelei și supercritic uscare. Se
adaugă în apă potabilă și băuturi carbogazoase, inclusiv bere și vin spumant, pentru a adăuga
efervescență. Forma solidă congelată de CO2, cunoscută sub denumirea de "gheață uscată", este
utilizată ca agent frigorific și abrazivă în sablarea cu gheață uscată.
Dioxidul de carbon este cel mai semnificativ gaz de seră cu durată lungă de viață din
atmosfera Pământului. De la revoluția industrială, emisiile antropice - în special din utilizarea
combustibililor fosili și a despăduririlor - au crescut rapid concentrația sa în atmosferă, ceea ce a
dus la încălzirea globală. Dioxidul de carbon provoacă de asemenea acidificarea oceanului,
deoarece se dizolvă în apă pentru a forma acidul carbonic.23
Efectul de seră
Efectul de seră se datorează unor compuşi chimici din atmosferă (în principal dioxidul de
carbon) ce permit pătrunderea radiaţiei solare cu lungime de undă mică, dar captează pentru mai
mult timp energia termică cu lungime de undă mare. Aceasta determină creşterea temperaturii
atmosferei şi conduce la perturbarea balanţei termice a Pământului, acesta ajungând să primească
22
Food Factories. www.legacyproject.org. Retrieved 2011-10-10
23
Ocean Acidification: A National Strategy to Meet the Challenges of a Changing Ocean. Washington, DC:
National Academies Press. doi:10.17226/12904. ISBN 978-0-309-15359-1.
46 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
mai multă energie decât cedează, deoarece energia radiantă solară incidentă rămâne constantă, în
timp ce ieşirile de energie scad (figura 2.1).
Figura 2.1 – Perturbarea bugetului energetic planetar prin reducerea ieşirilor de energie,
ceea ce determină efectul de seră.
Efectul de seră a existat întotdeauna, odată cu formarea atmosferei, fiind un factor

esenţial pentru dezvoltarea ecosferei, deoarece atenua amplitudinea fluctuaţiilor de temperatură.
Efectul de seră este determinat de aşa-numitele gaze de seră, dintre care o contribuţie importantă
pe lângă dioxidul de carbon (CO2), o au ozixii de azot (NOx), metanul (CH4),
clorofluorocarburile (CFC), la care se adaugă ozonul şi vaporii de apă.
Odată cu invenţia motorului cu ardere internă, indiferent de marimea lor, incepând de la

motociclete cum avem exemplul din figura următoare:
47 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura 2.2. Chiar și motoarele motocicletelor poluează
În figura următoare se observă poluarea produsă de către autovehicole:
48 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura 2.3. Autovehicolele poluează prin gazele de eșapament
Figura 2.4. Locomotivele Diesel cu motoare puternice
Motoarele vapoarelor emană mii de metri cubi de gaze de ardere în atmosferă

49 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura 2.5. Poluarea atmosferei de către vapoare
Figura 2.6. Avioanele cu reacție, poluare la mare înălțime
Utilizarea combustibililor fosili a crescut exponenţial şi implicit emisiile de dioxid de

carbon, atât în transporturi, cât și și în termocentrale produc foarte mari cantități de gaze de
ardere.
50 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
24
Figura 2.7. Locomotivă pe bază de cărbuni
Figura 2.8. Activitatea vulcanilor poluează
24
http://romaniamare.info/din-nou-despre-locomotivele-cu-aburi/
51 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura 2.9. Termocentralele sursă importantă de poluare
Activitatea vulcanilor aruncă în atmosferă sute de tone de lavă și mii de metri cubi de
gaze poluante.
Incendiile de păduri, fie provocate de către neatenția oamenilor, fie prin autoaprindere
aduc mari prejudicii atmosferei, atât prin emanarea în atmosferă a unor cantități imense de gaze,
dar și distrugerea a mari suprafețe de păduri care convertesc CO2 în O2:
Figura 2.10. Incendiile de păduri

52 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
De asemenea accidentele de orice fel care se încheie cu arderea de combustibili poluează
intens atmosfera:
25
Figura 2.11. Mareea neagră în flăcări
Petrolul sau componentele sale vărsate în urma accidentelor atât pe uscat cât și pe mare
pot provoca adevărate dezastre ecologice, greu de limitat sau de stopat.
Observăm în imaginea de mai sus mareea neagră în flăcări pe mare, urmare a unui
accident suferit de către un petrolier în timpul transportului de la extracție către locul de
prelucrare a petrolului.
25
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=6399
53 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Iar în imaginea de mai jos observăm un nou caz de poluare prin autoaprinderea
produselor petroliere care erau transportate de la rafinărie către utilizatori.
Figura 2.12. Autocisternă în flăcări
Prin prisma celor prezentate mai sus putem afirma și simboliza că pământul este în
flăcări, iar omenirea este in pericol:
54 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura 2.12. Pământul este în flăcări
Urmare a poluării atmosferei au loc foarte multe îmbolnăviri și decese. Aerul devine
irespirabil, iar consecințele sunt greu de imaginat.
26
26
http://www.descopera.ro/dnews/11399862-harta-care-arata-unde-mor-cei-mai-multi-oameni-din-cauza-
poluarii-care-este-situatia-in-romania
55 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Din figura 5.1 se observă că CO2 are o contribuţie majoră la efectul de seră.
Un exemplu concludent al dependenţei temperaturii aerului de concentraţia de CO 2 din

atmosferă îl constituie reconstituirea variaţiei acestor doi parametri pe ultimii 160.000 ani,
realizată pe carote de gheaţă prelevate din Antarctica.
56 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura 2.2 – Dinamica temperaturii şi a concentraţiei de dioxid de carbon în ultimii
160.000 ani
Se constantă din figura 2.1 ca cei doi parametri sunt interdependenţi. Dinamica extrem de
ridicată a concentraţiei de dioxid de carbon este corelată cu variaţiile largi de temperatură din
perioadele glaciare. În prezent concentraţia creşte exponenţial preponderent datorită arderii
combustibililor fosili. Creşterea temperaturii aerului va duce la topirea gheţarilor, la încălzirea
oceanului planetar, contribuind la ridicarea nivelului acestuia. Sunt afectaţi şi curenţii oceanici şi
circuitul hidrologic.
Schimbările climatice vor induce modificări majore în distribuţia organismelor vii pe

glob. Pentru a limita producerea de gaze cu efect de seră şi a reduce impactul încălzirii globale a
fost adoptată în 1992 Convenţia Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, completată
ulterior prin Protocolul de la Kyoto, ambele fiind ratificate de România.
57 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
2.2 Oxizii de azot, amoniacul si oxizii de amoniu
2.2.1 Oxizii de azot
În chimia atmosferică, NOx este un termen generic pentru oxizii de azot care sunt cei mai
relevanți pentru poluarea aerului, și anume oxidul de azot (NO) și dioxidul de azot (NO2).27
Aceste gaze contribuie la formarea de smog și ploi acide, precum și a ozonului

troposferic. Gazele de NOx sunt de obicei produse din reacția dintre azot și oxigen în timpul
arderii de combustibili, cum ar fi hidrocarburile, în aer, în special la temperaturi ridicate, cum ar
fi cele din motoarele auto.28 29
În zonele cu trafic intens de autovehicule, cum ar fi în orașele mari, oxizii de azot emiși
pot constitui o sursă importantă de poluare a aerului. Gazele de NOx sunt, de asemenea, produse
în mod natural prin fulgere.
Termenul NOx este o stenogramă chimică pentru molecule care conțin un azot și unul sau
mai mulți atomi de oxigen. În general, nu se intenționează să se includă oxidul de azot (N 2O), un
oxid de azot destul de inert, care are multe utilizări ca oxidant pentru rachete și motoare auto, un
anestezic și un agent de propulsie pentru spray-uri de aerosoli și friscă. Oxidul de azot joacă
aproape orice rol în poluarea aerului, deși poate avea un impact semnificativ asupra stratului de
ozon. 30 NOy (azot lichid reactiv) este definit ca suma NOx plus compușii produsi prin oxidarea
NOx care includ acidul azotic.
27
Mollenhauer, Klaus; Tschöke, Helmut (2010). Handbook of Diesel Engines. Springer. pp. 445–446. ISBN 978-
3540890829.
28
Omidvarborna; et al. "NOx emissions from low-temperature combustion of biodiesel made of various feedstocks
and blends". Fuel Processing Technology. 140: 113–118. doi:10.1016/j.fuproc.2015.08.031
29
Annamalai, Kalyan; Puri, Ishwar K. (2007). Combustion Science and Engineering. CRC Press. p. 775. ISBN 978-
0-8493-2071-2
30
A. R. Ravishankara, J. S. Daniel, R. W. Portmann (2009), "Nitrous Oxide (N2O): The Dominant Ozone-Depleting
Substance Emitted in the 21st Century". Science, volume 326, issue 5949, pages 123–125
58 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Oxigenul și azotul nu reacționează la temperaturi ambiante. Dar la temperaturi ridicate,
acestea suferă o reacție endotermică care produce diferiți oxizi de azot. Aceste temperaturi apar
în interiorul unui motor cu combustie internă sau a unui cazan, în timpul arderii unui amestec de
aer și combustibil și, în mod natural, într-un fulger.
În chimia atmosferică, termenul NOx înseamnă concentrația totală de NO și NO 2. În

timpul zilei, aceste concentrații sunt în echilibru; Raportul NO / NO 2 este determinat de
intensitatea soarelui (care transformă NO2 în NO) și de concentrația de ozon (care reacționează
cu NO pentru a forma din nou NO2).
În prezența oxigenului în exces (O2), oxidul azotic (NO) reacționează cu oxigenul pentru
a forma dioxid de azot (NO2). 31
Atunci când NOx și compușii organici volatili reacționează în prezența luminii solare, ele
formează smog fotochimic, o formă semnificativă a poluării aerului, în special în timpul verii.
Copiii, persoanele cu boli pulmonare, cum ar fi astmul, și persoanele care lucrează sau fac
exerciții în exterior sunt deosebit de sensibile la efectele adverse ale smogului, cum ar fi
deteriorarea țesutului pulmonar și reducerea funcției pulmonare.32
Efecte asupra sanătății populației
Dioxidul de azot este cunoscut ca fiind un gaz foarte toxic atât pentru oameni cât ți pentru
animale (gradul de toxicitate al dioxidului de azot este de 4 ori mai mare decât cel al
monoxidului de azot). Expunerea la concentratii ridicate poate fi fatală, iar la concentrații reduse
afectează țesutul pulmonar.
31
"NOx Removal". Branch Environmental Corp. Archived from the original on 2007-10-08. Retrieved 2007-12-26
32
"Health and Environmental Impacts of NOx". United States Environmental Protection Agency. Retrieved 2007-12-
26
59 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Populația expusă la acest tip de poluanți poate avea dificultăți respiratorii, iritații ale
căilor respiratorii, disfuncții ale plamânilor. Expunerea pe termen lung la o concentrație redusă
poate distruge tesuturile pulmonare ducând la emfizem pulmonar.
Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt copiii.
Efecte asupra plantelor și animalelor
Expunerea la acest poluant produce vătămarea serioasă a vegetației prin albirea sau
moartea țesuturilor plantelor, reducerea ritmului de crestere a acestora.
Expunerea la oxizii de azot poate provoca boli pulmonare animalelor, care seamană cu
emfizemul pulmonar, iar expunerea la dioxidul de azot poate reduce imunitatea animalelor
provocînd boli precum pneumonia și gripa.
Alte efecte
Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide și favorizează acumularea nitraților la

nivelul solului care pot provoca alterarea echilibrului ecologic ambiental. De asemenea, poate
provoca deteriorarea țesaturilor și decolorarea vopselurilor, degradarea metalelor.
2.2.2 Amoniacul
Amoniacul este un compus de azot și hidrogen cu formula NH 3. Cea mai simplă hidrură,
amoniacul este un gaz incolor, cu un miros caracteristic mirositor. Contribuie semnificativ la
nevoile nutriționale ale organismelor terestre, servind drept precursor al produselor alimentare și
îngrășămintelor. Amoniacul, fie direct, fie indirect, este, de asemenea, un bloc de construcție
pentru sinteza multor produse farmaceutice și este utilizat în multe produse de curățare
comerciale.
60 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Deși comun în natură și în utilizare largă, amoniacul este caustic și periculos în forma sa
concentrată. Este clasificat ca o substanță extrem de periculoasă și este supus unor cerințe stricte
de raportare de către instalațiile care produc, stochează sau îl utilizează în cantități
semnificative.33
Figura nr.
Producția industrială mondială de amoniac în anul 2014 a fost de 176 milioane de tone ,
o creștere cu 16% față de producția industrială globală din 2006, care a fost de 152 milioane
tone.34
33
"40 C.F.R.: Appendix A to Part 355—The List of Extremely Hazardous Substances and Their Threshold Planning
Quantities" (PDF) (July 1, 2008 ed.). Government Printing Office. Retrieved October 29, 2011.
34
" Nitrogen" (PDF) pg. 119 . USGS. 2016. Retrieved 17 February 2016.
61 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Amoniacul industrial este vândut fie ca lichid de amoniac (de obicei 28% amoniac în
apă), fie ca amoniac lichid anhidru presurizat sau refrigerat, transportat în cisterne sau cilindri.35
NH3 fierbe la -33,34 °C la presiune atmosferică, astfel încât lichidul trebuie depozitat sub
presiune sau la temperatură scăzută. Amoniacul din gospodărie sau hidroxidul de amoniu este o
soluție de NH3 în apă. Concentrația acestor soluții se măsoară în unități de la scara Baumé
(densitate), cu 26 de grade baumé (aproximativ 30% (în greutate) amoniac la 15,5 °C, fiind
produsul comercial tipic de mare concentrație.
Amoniacul gazos a fost inițial izolat de Joseph Black în 1756 prin reacția amoniacului de
salină cu clorură de magneziu calcinată (Oxid de magneziu).36
A fost izolat din nou de Peter Woulfe în 1767 37 și de Joseph Priestley în 1773 și a fost
numit de el "aer alcalin".38
La unsprezece ani mai târziu, în 1785, Claude Louis Berthollet a constatat compoziția
sa.39
Procesul Haber-Bosch pentru producerea amoniacului din azot în aer a fost dezvoltat de
Fritz Haber și Carl Bosch în 1909 și brevetat în 1910. Acesta a fost folosit pentru prima oară la
scară industrială în Germania în timpul primului război mondial și a fost folosit pentru a produce
explozivi pentru a susține eforturile de război.40
35
R. Norris Shreve; Joseph Brink (1977). Chemical Process Industries (4th ed.). p. 276. ISBN 0-07-057145-7. See
also Gas carrier and Bottled gas.
36
https://archive.org/details/b21730738
37
https://www.chemistryworld.com/opinion/woulfes-bottle/2500114.article
38
Priestley, Joseph, Experiments and Observations on Different Kinds of Air, vol. 1, 2nd ed. (London, England:
1775), Part 2, § 1: Observations on Alkaline Air, pp. 163–177.
39
Berthollet (1785) "Analyse de l'alkali volatil" (Analysis of volatile alkali), Mémoires de l'Académie Royale des
Sciences, 316–326.
40
Smith, Roland (2001). Conquering Chemistry. Sydney: McGraw-Hill. ISBN 0-07-470146-0.
62 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Odată cu apariția industriei siderurgice în secolul XX, amoniacul a devenit un produs
secundar al producției de cărbune cocsificabil.
La nivel global, aproximativ 88% (în 2014) de amoniac este folosit ca îngrășăminte fie ca
săruri, soluții sau anhidru. Când este aplicat pe sol, acesta contribuie la creșterea randamentelor
culturilor, cum ar fi porumbul și grâul.41
Toxicitatea
Toxicitatea soluțiilor de amoniac nu cauzează de obicei probleme la om și la alte

mamifere, deoarece există un mecanism specific pentru a preveni acumularea acestuia în sânge.
Amoniacul este transformat în carbamoil fosfat prin enzimă carbamoil fosfat sintetază și apoi
intră în ciclul ureei pentru a fi încorporat în aminoacizi sau excretat în urină. Peștii și amfibienii
nu dispun de acest mecanism, deoarece pot elimina de obicei amoniacul din corpul lor prin
excreție directă. Amoniacul chiar și la concentrații diluate este foarte toxic pentru animalele
acvatice și, din acest motiv, este clasificat ca periculos pentru mediu.
Amoniacul este un constituent al fumului de tutun.42
Întrebuințări: amoniacul servește pe scară mare industrială, ca materie primă la

fabricarea acidului azotic și a sarurilor de amoniu, de asemenea a ureei și a carbonatului de
sodiu, a unor ingrasaminte chimice. Amoniacul se utilizează ca vehicul în mașinile de produs
frig.
Efectele asupra sanatății și asupra mediului
Datorită faptului că amoniacul este un gaz extrem de solubil în apă, el se dizolvă în căile
nazale și intr-un final e înghițit ajungand în stomac. O foarte mică parte din amoniacul inhalat
41
" Nitrogen" pg. 119 (PDF). USGS. 2016. Retrieved 17 February 2016.
42
Talhout, Reinskje; Schulz, Thomas; Florek, Ewa; Van Benthem, Jan; Wester, Piet; Opperhuizen, Antoon
(2011). "Hazardous Compounds in Tobacco Smoke"
63 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
ajunge în plămâni. Din plămâni și stomac amoniacul ajunge în sânge. De notat că și consumul
unei cantități mari de carne produce creșterea valorii de amoniac din sânge.
Corpul uman foloseste amoniacul în mai multe scopuri, inclusiv la menținerea unui pH
normal necesar vieții. Amoniacul este procesat în ficat, rinichi și mușchi, unde este transformat
în uree sau glutamină (unul din cei 20 de aminoacizi esențiali). Ficatul are capacitatea de a
transforma în jur de 130 de grame de amoniac în uree în fiecare zi (în mod normal el transformă
aproximativ 1/8 din această canitate).
Principala cale de eliminare a amoniacului din organism este prin urină sub formă de
uree; se mai elimină insă și prin respiratie între 0,1 si 0,3 ppm.
Amoniacul este iritant pentru ochi, sistemul respirator și piele datorită faptului că este
alcalin.
Efectele biologice în cazul expunerii acute depind foarte mult de concentratia din aer, de
cantitatea ingerată și de durata expunerii:
Unii oameni pot detecta concentrații în aer mai mici de 5 ppm (mg/m3 sau părți pe
milion) – în medie însă valoarea e undeva la 16-17 ppm in aer.
Dacă însă vorbim de amoniacul dizolvat în apa atunci concentrația detectată în medie de
oameni este în jur de 35 ppm (mg/l).
Cea mai mică concentrație de amoniac din aer care este iritantă pentru ochi, nas și gât
este în jur de 50 ppm (mg/m3).
Concentrația maximă în aer la care aproape toți indivizii (subiecții) dezvoltă reacții
adverse severe, dacă nu poartă echipamente de protecție personale, este de aproximativ 100 ppm
(mg/m3).
64 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

La o expunere de 30 de minute fără echipament de protecție la o concentrație de amoniac
de aproximativ 500 ppm (mg/m3) nu apar efecte care ar putea amenința viața individului expus.
La concentrații între 700-1000 ppm (mg/m3) apare bronhospasmul, iritații grave ale
ochilor și tuse severă.
La concentrații mai mari de 5000 ppm (mg/m3) amoniacul provoacă acumularea de

fluide în plămâni, arsuri ale pielii și uneori moartea individului expus.
În general nu există efecte cronice la expunerea de lungă durata la concentrații mici de

amoniac (sub 35 ppm).
În concluzie: organismul uman poate face față unei expuneri destul de mare la ammoniac
la concentrații mici, dar la concentrații mari poate fi letal.
Amoniacul nu rezistă mult în mediu, este absorbit de plante, bacterii și animale; servește
ca nutrient (sursă de azot).
Unul dintre principalii poluatori cu amoniac sunt fermele de păsări și porci. Conform
ultimelor date înregistrate de Uniunea Europeana, fermele de porci și păsări sunt responsabile
pentru mai mult de 70% din totalul emisiilor de amoniac.
65 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

43
Figura nr.
43
http://agrointel.ro/19060/veste-buna-pentru-crescatorii-de-suine-si-pasari-se-reiau-platile-pentru-bunastarea-
animalelor/
66 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
44
De asemenea un alt poluator important îl reprezintă fabricile de amoniac și îngrășăminte

pe bază de amoniu.
44
http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=24080
67 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
45
Figura nr. Fabrica de amoniac
45
http://www.donauchem.ro/fabrici/amoniac.html
68 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
46
Figura nr. Fabrica de Uree
46
http://www.donauchem.ro/fabrici/amoniac.html
69 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
47
Figura nr. Avarie la fabrici ce utilizeaza frigidere cu amoniac
2.2.3 Amoniu
Cationul de amoniu este un ion poliatomic încărcat pozitiv cu formula chimică NH + 4.

[1] Se formează prin protonarea amoniacului (NH3). Amoniul este, de asemenea, un nume
general pentru amine substituite pozitiv sau protonate și cationi de amoniu cuaternar (NR + 4), în
care unul sau mai mulți atomi de hidrogen sunt înlocuiți cu grupe organice (indicate de R).48
Ionii de amoniu sunt un produs rezidual al metabolismului animalelor. În pești și

nevertebrate acvatice, se excretă direct în apă. La mamifere, rechini și amfibieni, este transformat
în ciclul ureei în uree, deoarece ureea este mai puțin toxică și poate fi stocată mai eficient. La
păsări, reptile și melci terestre, amoniacul metabolic este transformat în acid uric, care este solid
47
http://www.ziarelive.ro/despre/amoniac.html
48
In the substitutive nomenclature, NH+4 is denoted by the name "azanium"
70 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
și, prin urmare, poate fi excretat cu o pierdere minimă de apă . 49 Amoniacul este o sursă
importantă de azot pentru multe specii de plante, în special pentru cele care cresc pe soluri
hipoxice. Cu toate acestea, este, de asemenea, toxic pentru majoritatea speciilor de culturi și este
rareori aplicat ca sursă de azot unică.50
Cationul de amoniu se găsește într-o varietate de săruri, cum ar fi carbonatul de amoniu,

clorura de amoniu și azotatul de amoniu. Cele mai multe săruri simple de amoniu sunt foarte
solubile în apă. O excepție este hexacloroplatinatul de amoniu, a cărui formare a fost utilizată
odată ca test pentru amoniu. Sărurile de amoniu ale azotatului și în special percloratul sunt
extrem de explozive, în aceste cazuri amoniacul este agentul reducător.
Într-un proces neobișnuit, ionii de amoniu formează un amalgam. Astfel de specii se

prepară prin electroliza unei soluții de amoniu utilizând un catod de mercur. Acest amalgam se
descompune în cele din urmă pentru a elibera amoniacul și hidrogenul.51
Figura nr. Ionul amoniu
49
Campbell, Neil A.; Jane B. Reece (2002). "44". Biology (6th ed.). San Francisco: Pearson Education, Inc. pp. 937–
938. ISBN 0-8053-6624-5.
50
Britto, DT; Kronzucker, HJ (2002). "NH4+ toxicity in higher plants: a critical review" (PDF). Journal of Plant
Physiology. 159 (6): 567–584. doi:10.1078/0176-1617-0774.
51
"Ammonium Salts". VIAS Encyclopedia.
71 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
2.3 Hidrocarburile
Hidrocarburile sunt compuși chimici ale căror molecule sunt formate doar din atomi
de carbon și hidrogen. Acestea conțin un schelet format din atomi de carbon - numit catenă,
legați între ei prin legături simple, duble sau triple, legăturile rămase fiind ocupate de atomi de
hidrogen. În general, hidrocarburile sunt combustibili.
Prin sisteme de hidrocarburi se înțelege amestecul de hidrocarburi, heterohidrocarburi,

inclusiv impuritățile, cu exceptia apei.
Se cunosc astăzi peste 30000 de hidrocarburi clasificate în mai multe clase, după
principalele lor caracteristici.
Hidrocarburile pot fi gaze (de exemplu: metan, etan și propan), lichide (de exemplu:
butan, hexan și benzen), ceruri sau solide cu punct de topire scăzut (de exemplu ceară de parafină
și naftalină) sau polimeri (de exemplu, polietilenă, polipropilenă și polistiren).
Tipuri de hidrocarburi
Clasificările pentru hidrocarburi, definite prin nomenclatorul IUPAC de chimie organică

sunt următoarele:
a)-Hidrocarburile saturate sunt cele mai simple dintre speciile de hidrocarburi. Ele sunt
compuse în întregime din legături simple și sunt saturate cu hidrogen.
Formula pentru hidrocarburile saturate aciclice (adică alcani) este CnH2n + 2.52
Primul termen al alcanilor este metanul cu formula CH 4, este cea mai simplă
hidrocarbură, având în compoziție un atom de carbon și 4 atomi de hidrogen.
În figura următoare este prezentată formula structurală a metanului:
52
McMurry, J. (2000). Organic Chemistry 5th ed. Brooks/Cole: Thomson Learning. ISBN 0-495-11837-0 pp. 75–81
72 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Structură tridimensională a unei molecule de metan (CH4)
Cea mai generală formă de hidrocarburi saturate este C nH2n + 2 (1-r), unde r este numărul de
inele. Cei cu un singur inel sunt cicloalcanii. Hidrocarburile saturate sunt baza combustibililor
petrolieri și se găsesc fie ca specii liniare sau ramificate. Reacția de substituție este proprietatea
lor caracteristică.
Hidrocarburile cu aceeași formulă moleculară, dar cu formule structurale diferite, se

numesc izomeri structurali. Așa cum așa cu este exemplul 3-metilhexanului și al omologilor săi
mai mari, hidrocarburile ramificate pot fi chirale. Chiar hidrocarburile saturate constituie
catenele laterale ale biomoleculelor cum ar fi clorofila și tocoferolul.
b)-Hidrocarburile nesaturate au una sau mai multe legături duble sau triple între atomii de
carbon:
-cele cu dublă legătură se numesc alchene. Alchenele cu o dublă legătură au

formula CnH2n (presupunând structuri non-ciclice).
73 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

-cele care conțin legături triple se numesc alchine. Alchinele cu o singură legătură
triplă au formula CnH2n-2.
c)-Hidrocarburile aromatice, cunoscute și sub numele de arene, sunt hidrocarburi care au

cel puțin un inel aromatic. 53
Proprietăți generale
Datorită diferențelor în structura moleculară, formula empirică rămâne diferită între

hidrocarburi;
În comparație cu alcanii liniari, la alchene și alchine cantitatea de hidrogen legat scade,

datorită "auto-lipirii" sau a catenării carbonului, care împiedică saturarea completă a
hidrocarburilor prin formarea de legături duble sau triple .
Această capacitate inerentă a hidrocarburilor de a se lega de ele însăși este cunoscută sub
denumirea de catenare și permite hidrocarburilor să formeze molecule mai complexe, cum ar fi
ciclohexanul și, în cazuri mai rare, arene precum benzenul. Această abilitate provine din faptul
că, caracterul de legătură între atomii de carbon este în întregime nepolar, prin faptul că
distribuția electronilor între cele două elemente este oarecum datorată acelorași valori de
electronegativitate ale elementelor (~ 0.30) și nu rezultă în formarea unui electrofil.54
În general, prin creșterea catenei apare pierderea cantității totale de hidrocarburi legate și
o creștere a cantității de energie necesară pentru scindarea legăturii datorită tensiunii exercitate
asupra moleculei;
În molecule cum ar fi ciclohexan, aceasta se numește tulpină inelară și apare datorită

configurației electronului spațial "destabilizat" al atomului.
53
C.D. Neniţescu, Chimie organică, vol. I, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti, 1980.
54
Silberberg, Martin. Chemistry: The Molecular Nature Of Matter and Change. New York: McGraw-Hill
Companies, 2004. ISBN 0-07-310169-9
74 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Hidrocarburile sunt hidrofobe precum lipidele.
Multe hidrocarburi sunt foarte inflamabile, prin urmare, ar trebui să se acorde atenție
prevenirii vătămărilor. Benzenul și mulți compuși aromatici sunt posibili ca agenți cancerigeni,
iar echipamentul adecvat de siguranță trebuie folosit pentru a preveni pătrunderea acestor
compuși nocivi în organism. Dacă hidrocarburile sunt supuse combustiei în zone strânse, se
poate forma monoxid de carbon toxic. Hidrocarburile trebuie să fie ținute departe de compușii de
fluor datorită probabilității mari de formare a acidului fluorhidric toxic.
Impactul asupra mediului
Hidrocarburile sunt introduse în mediul înconjurător prin folosirea pe scară largă a

combustibililor și a substanțelor chimice, prin extracțiile de petrol și gaze naturale, precum și
prin scurgeri accidentale în timpul explorării, producției, restaurării sau transportului.
Contaminarea antropogenă a hidrocarburilor din sol reprezintă o problemă globală gravă datorită
persistenței contaminanților și a impactului negativ asupra sănătății umane.55
Intoxicerea cu hidrocarburi, cum ar fi cea cu benzen sau produse petroliere, apare de

obicei accidental prin inhalare sau ingestie a acestor compuși chimici citotoxici. Administrarea
intravenoasă sau subcutanată a compușilor de petrol cu intenție de sinucidere sau abuz este un
eveniment rar care poate avea ca rezultat afectarea locală sau toxicitatea sistemică, cum ar fi
necroza tisulară, formarea abcesului, insuficiența sistemului respirator și afectarea parțială a
rinichilor, creierului și sistemului nervos . Moaddab și Eskandarlou raportează un caz de necroză
în peretele toracic și empieu care rezultă din încercarea de sinucidere prin injectarea de petrol în
cavitatea pleurală.56
55
Microbial Degradation of Alkanes. ResearchGate. Retrieved 2017-02-23.
56
Eskandarlou, M; Moaddab, AH (Aug 2010). "Chest wall necrosis and empyema resulting from attempting suicide
by injection of petroleum into the pleural cavity". Emerg Med J. 27 (8): 616–
8. PMID 20558490. doi:10.1136/emj.2009.073486
75 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Unele hidrocarburi sunt, abundente în sistemul solar. Lacuri de metan lichid și etan s-au
găsit pe Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, confirmată de misiunea Cassini-Huygens.
Hidrocarburile sunt, de asemenea, abundente în nebuloase care formează compuși ai
hidrocarburilor aromatice policiclice.
Hidrocarburile sunt în prezent sursa principală de surse de energie electrică și de căldură

din lume (cum ar fi încălzirea locuinței) din cauza energiei produse atunci când sunt arse.57
Adesea, această energie este utilizată direct ca încălzire, cum ar fi încălzitoarele de uz

casnic, care utilizează fie petrol, fie gaze naturale. Hidrocarburile sunt arse și căldura este
utilizată pentru încălzirea apei, care apoi circulă. Un principiu similar este folosit pentru a crea
energie electrică în centralele electrice.
Proprietățile comune ale hidrocarburilor sunt : produc aburul, dioxidul de carbon și

căldura în timpul arderii și că oxigenul este necesar pentru a avea loc arderea. Cea mai simplă
hidrocarbură, metan, arde după cum urmează:
CH4 + 2O2 → 2 H2O + CO2 + energie
În cazul în care aerul nu este suficient arderii se formează gaz monoxid de carbon și
vapori de apă:
2 CH4 + 3O2 → 2CO + 4H2O
2.4 Aerosolii
Sistemele disperse eterogene sunt acele sisteme formate din mai multe faze
nemiscibile,aflate în contact în care una sau mai multe faze sunt dispersate sub formă de
particule foarte fine (fază dispersată) într-o altă fază numită mediu de dispersie.
57
World Coal, Coal and Electricity, http://www.worldcoal.org/coal/uses-of-coal/coal-electricity/, retrieved
07/03/2012
76 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Clasificarea aerosolilor
Mediu / FAZA Faza dispersată

Gaz Lichid Solid
Mediul Ga - Aerosoli lichizi Aerosoli solizi
Continuu z (Toate gazele sunt reciproc Exemple: ceaţă, Exemple: fum,
miscibile) spray particule în aer
Tabelul 2.1. Clasificarea sistemelor disperse după starea de agregare a fazelor58
De exemplu, la formarea prafului, particulele solide (faza dispersată) sunt dispersate în

aer(mediu de dispersie). Fizico-chimia sistemelor disperse eterogene şi a suprafeţelor este o
ramură independentă a Chimiei fizice având drept obiect de studiu acele sisteme disperse
eterogene la care particulele de fază dispersată (unităţi cinetice) sunt mult mai mari decât
moleculele mediului în care acestea se află precum şi sistemele disperse derivate din acestea
(sisteme disperse coerente). Aceasta înseamnă că sistemele disperse cuprind un domeniu de
dimensiuni foarte larg, incluzând în ele şi domeniul clasic al coloizilor.
Un aerosol este un coloid de particule solide fine sau picături de lichid, în aer sau în alt
gaz. Aerosolii pot fi naturali sau antropogeni.
Exemple de aerosoli naturali sunt ceață, exudate de pădure și abur gheizer.
Exemple de aerosoli artificiali sunt ceață, praf, particule poluante și fum.
Particulele lichide sau solide au un diametru mai mare de 1 μm sau mai mult; Particulele
mai mari cu o viteză semnificativă de sedimentare fac amestecul tip suspensie, dar distincția nu
este clară.
58
Horia Popovici, Vlad A. Chiriac, Adrian Chiriac, Chimie coloidala. Fundamente teoretice, calcule, experimente.
Editura Eurostampa, Timișoara 2011
77 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
În general vorbind, aerosolul se referă, de obicei, la un spray de aerosol care livrează un
produs de consum dintr-un recipient sau un container similar. Alte aplicații tehnologice ale
aerosolilor includ dispersarea pesticidelor, tratamentul medical al bolilor respiratorii și
tehnologia de combustie.59 Bolile se pot răspândi și prin picături mici în respirație, numite și
aerosoli.
Știința aerosolului acoperă generarea și îndepărtarea aerosolilor, aplicarea tehnologică a

aerosolilor, efectele aerosolilor asupra mediului și a oamenilor și o mare varietate de alte
subiecte.60
Figura nr. Abur de la autoevaporatoarele de la CET
59
Tilton, J. N., and Farley, C. W., "Predicting Liquid Jet Breakup and Aerosol Formation During the Accidental
Release of Pressurized Hydrogen Fluoride," Plant/Operations Progress, Vol. 9, No. 1, pp. 120-130, April 1990.
60
Tarasevich, Y., Chesna, I., Datsenko, D., and Verbetskaya, T., "Interrelation Between Hydrophilicity and
Technological Properties of Aerosol-Forming Compositions," Zh. Prikl. Khim (Leningrad), Vol. 60, No. 8, pp.
1777-1781, 1 August 1987
78 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
61
Figura nr. Ceață la Londra
Londonezii sunt obişnuiţi cu vremea ceţoasă şi cu norii negri care apar în timpul iernii.
Dar la începutul lunii decembrie, în anul 1952, ceaţa din oraş le-a fost fatală locuitorilor.
În acea perioadă au murit 14.000 de oameni, iar 150.000 au suferit infecţii respiratorii. Pe
termen lung, se estimează că aproximativ 12.000 de oameni au murit din cauza efectelor ceţii din
acea lună. De asemenea, şi animalele au fost afectate.
Motivul încă îi mai pune pe gânduri pe cerccetători, dar un nou studiu a încercat să
descopere ce a fost, de fapt, în spatele acestui eveniment. O echipă formată din oameni de ştiinţă
chinezi, americani şi britanici au reprodus in laborator ceaţa şi au comparat-o cu înregistrările
condiţiilor atmosferice din 2 oraşe extrem de poluate din China, Beijing şi Xi`an.
61
http://www.descopera.ro/cultura/15971451-cercetatorii-au-elucidat-misterul-fenomenului-din-londra-anului-1952-
ceata-a-ucis-aproximativ-26000-de-oameni
79 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Sulfaţii sunt o componentă cheie a ceţii din Londra, oferindu-i caracteristici toxice şi
făcând-o urât mirositoare. Astfel, este corect să afirmăm că ceaţa din Londra este cauzată de
emisiile de dioxid de sulf de către coşurile de fum ale locuinţelor sau provenite din industrie.
Totuşi, de ce dioxidul de sulf se transformă în acid sulfuric rămâne un mister.
”Rezultatele arată că acest proces este facilitat de către dioxidul de azot, un alt compus
emis de către coşurile de fum, care ia forma ceţii”, a afirmat unul dintre membrii echipei, Renyi
Zhang, de la Universitatea din Texas. ” Încă un aspect cheie în ceea ce priveşte conversia
dioxidului de sulf în sulfaţi este acela că produce particule acide, care au un rol important în
acest proces. Ceaţa naturală este formată din particule extrem de mici, iar acidul format este
diluat. Evaporarea tuturor acestor particule lasă în urmă particule de ceaţă acidă care acoperă
oraşul”, a mai adăugat acesta.
”Credem că am reuşit să rezolvăm misterul straniului fenomen ce a avut loc în Londra în

anul 1952 şi, de asemena, am oferit Chinei câteva idei despre cum să mărească calitatea aerului.
Reducerea emisiilor de oxizi de azot şi de amoniac întrerup procesul de formare al sulfaţilor ”, au
concluzionat cercetătorii.62
62
http://www.descopera.ro/cultura/15971451-cercetatorii-au-elucidat-misterul-fenomenului-din-londra-anului-1952-
ceata-a-ucis-aproximativ-26000-de-oameni
80 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
63
Figura nr. Incendiu de proportii in Cambera -Australia
63
http://www.tion.ro/fum-si-spaima-incendiu-de-proportii-la-canberra/981489
81 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
64
Figura nr. Furtuna de praf in Peninsula Arabica
O cantitate de praf provenind din două furtuni produse recent în Peninsula Arabică şi
Sahara a ajuns deasupra României şi apoi la sol, adusă de ploaia din ultimele zile. Meteorologii
spun că singura consecinţă pentru populaţie este "puţină murdărie pe maşini".
"Pe satelit, furtuna pare să aibă legătură cu o furtună de nisip din Sahara, dar ce ne
interesează pe noi este că acest praf a fost adus de curenţii dinspre sud pe deasupra Mării Negre
până deasupra ţării noastre", a explicat miercuri, pentru agenţia de ştiri Mediafax, Florinela
Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
64
http://www.ebihoreanul.ro/stiri/actual-35/furtuna-de-praf-in-arabia-si-sahara-cum-afecteaza-romania-100967.html
82 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Potrivit acesteia, dacă nu ar fi plouat, particulele de praf, care se deplasează la o altitudine
foarte mare, nu ar fi ajuns niciodată pe pământ, însă ploaia "le-a antrenat către sol".
"Dacă nu ar fi plouat, nici nu am fi ştiut că acest fenomen ne afectează în vreun fel. Nici
nu vă pot spune cât de des praful rezultat din aceste furtuni ajunge deasupra României, pentru că
nu este important. Devine însă puţin deranjant atunci când se întâmplă să plouă şi praful din
atmosferă este adus la sol", a mai spus Georgescu.
"Noi nu facem analize să vedem concentraţia sau consistenţa prafului. Pentru noi, singura
consecinţă este puţină murdărie pe maşini", a conchis Florinela Georgescu.
O puternică furtună de nisip şi praf a cuprins zone întinse ale Orientului Mijlociu
săptămâna trecută. Sute de locuitori din Arabia Saudită au ajuns la spital cu probleme de
respiraţie şi de vedere, din cauza prafului. Mai multe şcoli au fost închise. Furtuna a afectat şi
traficul aerian. În Kuweit, 277 de locuitori ai insulei Failaka au fost evacuaţi de către Garda de
Coastă. Şoferii au fost avertizaţi asupra vizibilităţii scăzute pe şosea şi intensificării vântului.
Furtunile de praf sunt caracteristice lunii aprilie, care este o lună vântoasă, atunci când, în
plus, solul este uscat şi dezgolit de vegetaţie. Printre cele mai importante ANM aminteşte
furtunile de praf din 23 aprilie 1960 şi 18 aprilie 1965 purtătoare a unui praf galben din loessuri
asiatice şi furtuna de praf şi nisip de culoare roşie de origine nord africană din 24 aprilie 1973.
83 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

65
Figura nr. Fabrica de ciment
65
http://universulumanindustria.blogspot.ro/2015/03/masini-utilaje-scule-dispozitive-si_24.html
84 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Copșa Mică când funcționa Fabrica de negru de fum
Figura nr. Fabrica de negru de fum-Copșa Mică
85 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

2.5 Ploaia acidă
Una din cele mai grave consecinţe ale poluării atmosferei o reprezintă ploile acide.
Acestea se formează în troposferă, stratul inferior al atmosferei (primii 10-12 km), din oxizii de
azot şi de sulf, reacţiile fiind declanşate de radiaţiile solare şi favorizate de prezenţa oxigenului şi
a apei din atmosferă.
Acidul azotic şi cel sulfuric astfel formaţi se integrează rapid norilor. Prin precipitaţii
acizii ajung pe suprafaţa plantelor, a solului sau în apă. Măsura acidităţii apei este dată de
indicele pH: dacă pH-ul este egal cu 7 apa este neutră, pH mai mare de 7 corespunde unui mediu
bazic.
Se consideră ploi acide cele la care pH-ul apei de precipitaţii este mai mic de 5,7. Trebuie
menţionat că pH-ul reprezintă logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de
hidrogen [H+]. De aceea, o scădere a pH-ului cu o unitate reprezintă o creştere a acidităţii de 10
ori.
Formarea ploilor acide cu oxizi de azot
Oxizii mono-azot formează eventual acid azotic când sunt dizolvați în umiditatea
atmosferică, formând o componentă a ploii acide. Această reacție chimică are loc atunci când
dioxidul de azot reacționează cu apa:
2 NO2 + H2O → HNO2 + HNO3
Unde oxidul nitric (azotic) se va oxida pentru a forma dioxid de azot care reacționează
din nou cu apă, formând în final acid azotic:
4 NO + 3 O2 + 2 H2O → 4 HNO3
Combinarea acestor trei ecuații oferă o singură ecuație care descrie conversia aerobă a
dioxidului de azot în acid azotic:
86 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
4 NO2 + 2 H2O + O2 → 4 HNO3
Oxizii mono-azot sunt, de asemenea, implicați în producerea troposferică a ozonului.66
Acidul azotic poate să ajungă în sol, unde produce nitrați, care sunt folositori pentru
plantele în creștere.
Picăturile acide se concentrează la baza norilor ceea ce le conferă un grad deosebit de

aciditate, care poate ajunge la valori ale pH-ului de 3 sau 4. Precipitaţiile sunt un amestec de
picături formate în întreaga grosime a norilor, astfel că acizii sunt diluaţi.
Ploile acide pot să cadă la sute şi mii de kilometri de sursele de poluare, modificând
aciditatea şi caracteristicile chimice ale apelor de suprafaţă şi solurilor. Ploile acide afectează
regiunile situate preponderent în vecinătatea zonelor industrializate, unde emisiile de oxizi de
azot şi de sulf sunt puternice.
66
D. Fowler; et al. (1998). "The atmospheric budget of oxidized nitrogen and its role in ozone formation and
deposition". New Phytologist. 139: 11–23. doi:10.1046/j.1469-8137.1998.00167
87 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Mecanismul ploilor acide
Efectul ploilor acide variază mult, în funcţie de sistemele ecologice afectate. Astfel, dacă
ploile cad pe soluri bazice, cum sunt cele bogate în calcare, aciditatea lor este rapid neutralizată.
În solurile uşor acide, ca cele ale pădurilor, acizii sunt fie fixaţi de sol sau sunt neutralizaţi de un
schimb de cationi. Astfel, ionii de calciu, magneziu şi de alte metale prezente în sol iau locul
ionilor de hidrogen ai acizilor azotic şi sulfuric, ioni care conferă aciditate solului.
88 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

67
Figura nr. Pădure de conifere în urma ploilor acide
În cazul în care precipitaţiile se scurg pe soluri îngheţate, saturate sau pe socluri granitice
nu au loc reacţii chimice de neutralizare în sol şi apa ajunge în lacurile şi râurile apropiate la fel
de acidă ca şi în precipitaţii. Un aport semnificativ de acizi poate avea un impact mare în special
asupra apelor care nu au capacitatea de a neutraliza acizii. Acesta este cazul lacurilor oligotrofe,
unde conţinutul în substanţe dizolvate este scăzut.
67
http://www.descopera.ro/stiinta/9352608-ploile-acide-moartea-care-vine-din-cer
89 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Apă curgătoare în urma ploilor acide
Ploile acide, modificând compoziţia chimică a apei şi a solului, au un rol distructiv asupra
pădurilor. Cele mai afectate păduri de ploile acide sunt în Marea Britanie, cu 57% din suprafaţa
împădurită afectată, urmată de Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. În Polonia de exemplu, sunt
afectate 77% din pădurile de conifere de peste 60 de ani.
Mecanismele
Exemplu: Caracterizarea pH-ului prin care ploile acide conduc la “moartea pădurilor”
sunt multiple şi complexe. Astfel, aluminiul eliberat de către acizi poate intra în competiţie cu
calciul şi, fixându-se pe rădăcinile fine, reduce cantitatea de calciu necesară în mod normal
arborelui, încetinindu-i creşterea. Ploile acide sărăcesc de asemenea solul în o serie de metale
vitale arborilor ca magneziul, calciul şi sodiul. O valoare scăzută a pH-ului din sol şi o mare
concentraţie de aluminiu, au un efect negativ asupra microorganismelor din sol care descompun
materia organică şi eliberează substanţele nutritive.
Picăturile de apă acidă ajunse pe frunze afectează direct procesele ce se desfăşoară acolo.
90 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura nr. Prezentarea comparativă a frunzelor
În acest mod, poluanţii atmosferici se adaugă celorlalte agresiuni abiotice la care sunt
expuse pădurile, în special cele de conifere din zonele muntoase: soluri subţiri, frig şi secetă,
având un rol important în distrugerea pădurilor.
Ploile acide au impact la nivel:
a. global
b. regional
c. local
Cele mai sensibile ecosisteme la ploile acide sunt:
a. lacurile alpine
b. zonele calcaroase
c. lacurile eutrofe
d. păduri de conifere
91 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

3. CAPITOLUL 3. SURSE DE POLUARE. EFECTELE POLUĂRII
ASUPRA PLANTELOR, ANIMALELOR ȘI OAMENILOR
Poluarea se referă la modificările factorilor de mediu, abiotici şi biotici, determinate de
introducerea în mediu a deşeurilor activităţii umane (materie sau energie degradată, numite
generic poluanţi).68
3.1 Surse de poluare. Efectele poluării asupra plantelor, animalelor și oamenilor

Poluarea atmosferică ar provoca anual, se crede, 1,2 milioane de decese premature în
întreaga lume, dar rata mortalităţii variază foarte mult de la o ţară la alta. Pentru a scoate în
evidenţă acest risc, Earth Observatory din cadrul NASA a creat o hartă care arată nivelul poluării
atmosferice cu particule fine în suspensie. Regiunile cele mai afectate se găsesc în Asia şi - din
păcate - în estul Europei.
Particulele fine în suspensie (fine particulate matter - FPM - în engleză), sunt particule de
praf sau funingine de dimensiuni foarte mici, cu diametrul de 2,5 micrometri sau mai mic, uneori
desemnate prin denumirea particulate matter 2.5, sau PM2.5.
Din cauza dimensiunilor foarte mici, aceste particule pot pătrunde în plămâni prin
sistemul respirator şi pot determina probleme grave de sănătate.
PM2,5 sunt emise de vehicule prin ţevile de eşapament, de sobele în care se ard cărbuni,
lemne şi alţi combustibili vegetali, de diferite instalaţii industriale, dar provin şi din surse
naturale (erupţii vulcanice, incendii naturale etc.)
Poluarea cu asemenea particule se datorează în cea mai mare măsură surselor artificiale
de PM2,5.
68
Dan Cogalniceanu, Ecologie și Protecția Mediului 2007, pag. 143
92 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Harta a fost realizată pe baza datelor colectate şi analizate de Jason West, profesor de
ştiinţe ambientale la University of North Carolina. Harta compară date înregistrate începând cu 1
ianuarie 1850 cu cele din 1 ianuarie 2000 şi arată numărul mediu anual de decese pe 1.000 km
pătraţi.
Într-un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters, Jason West a estimat

la 1,2 milioane numărul deceselor determinate de poluarea cu FPM.
Pe hartă, numărul de decese premature datărate poluării cu FMP este corelat cu

intensitatea culorii brune: în zonele de culoare brun-închis au loc mai multe decese decât în
regiunile reprezentate în nuanţe mai deschise.
Părţile colorate în albastru reprezintă regiuni unde calitatea aerului s-a îmbunătăţit
începând din 1850 şi până azi, iar numărul deceselor premature datorate poluării atmosferice a
scăzut.
Poluarea cu FMP este deosebit de intensă în China, nordul Indiei şi Europa, zone în care,
odată cu Revoluţia Industrială, urbanizarea rapidă a determinat creşterea cantităţilor de PM2.5 în
atmosferă.
În alte zone, precum sudul Statelor Unite, nivelul de PM2,5 a tot scăzut de-a lungul
ultimilor 150 de ani, un efect pe care West îl atribuie faptului că aici s-au redus continuu
cantităţile de biomasă arsă.
Earth Observatory afirmă că poluarea de acest tip poate persista în aer timp de zile sau
chiar săptămâni întregi şi determină creşterea numărului de persoane spitalizate ca urmare a
problemelor respiratorii şi cardiace.69
69
http://www.descopera.ro/dnews/11399862-harta-care-arata-unde-mor-cei-mai-multi-oameni-din-cauza-
poluarii-care-este-situatia-in-romania
93 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Harta poluarii cu particole fine în suspensie (FMP)
3.2 Surse de poluare ale oxizilor de azot

Oxizii de azot se formează în procesul de combustie atunci când combustibilii sunt arși la
temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului rutier, activităților industriale,
producerii energiei electrice. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor
acide, deteriorarea calitatii apei, efectului de seră, reducerea vizibilității în zonele urbane.
Surse naturale ale oxizilor de azot
Oxidul de azot este produs în timpul furtunilor datorită căldurii extreme a fulgerului și
este cauzat de împărțirea moleculelor de azot. Acest lucru poate duce la producerea de ploi acide,
dacă oxidul nitric formează compuși cu molecule de apă în precipitare.
94 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Oamenii de știință Ott și colaboratorii 70
au estimat că fiecare aprindere a fulgerului, în
medie, în mai multe furtuni la latitudine medie și subtropică studiate a transformat 7 kg de azot
în NOx reactiv chimic. Cu 1,4 miliarde de fulgeruri pe an, înmulțite cu 7 kilograme per fulger, au
estimat cantitatea totală de NOx produse de fulger pe an la 8,6 milioane de tone. Cu toate
acestea, emisiile de NOx rezultate din arderea combustibililor fosili sunt estimate la 28,5
milioane de tone.71
O descoperire recentă a arătat că razele cosmice și rachetele solare pot influența

semnificativ numărul de lovituri de trăsnet care apar pe Pământ. Prin urmare, vremea spațială
poate fi o forță motrice importantă a NOx-ului atmosferic produs de fulgere.72
De asemenea, trebuie remarcat faptul că unele componente atmosferice, cum ar fi oxizii

de azot, pot fi stratificate vertical în atmosferă. Lesley E. Ott a remarcat faptul că NOx-ul produs
de fulger este de obicei găsit la altitudini mai mari de 5 km, în timp ce combustia și NOx-urile
biogene (de sol) se găsesc în mod obișnuit în apropierea surselor la altitudinea superioară a
suprafeței (unde pot produce cele mai semnificative efecte asupra sănătății).
Surse biogene (de sol)
Fertilizarea agricolă și utilizarea instalațiilor de fixare a azotului contribuie, de asemenea,

la NOx atmosferic, prin promovarea fixării azotului de către microorganisme.73
Surse industriale (surse antropice)
Cele trei surse principale de NOx în procesele de ardere:

70
Lesley E. Ott; Kenneth E. Pickering; Georgiy L. Stenchikov; Dale J. Allen; Alex J. DeCaria; Brian Ridley; Ruei-
Fong Lin; Stephen Lang & Wei-Kuo Tao (2010). Journal of Geophysical Research. 115:
D04301. doi:10.1029/2009JD011880
71
U. Schumann & H. Huntrieser (2007). "The global lightning-induced nitrogen oxides source" (PDF). Atmos.
Chem. Phys. 7: 3823. Retrieved 2016-05-31
72
Annamalai, Kalyan; Puri, Ishwar K. (2007). Combustion Science and Engineering. CRC Press. p. 775. ISBN 978-
0-8493-2071-2
73
E.A. Davidson & W. Kingerlee (1997). "A global inventory of nitric oxide emissions from soils". Nutrient
Cycling in Agroecosystems. 48: 37–50
95 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
a)-Termic NOx
b)-Combustibil NOx
c)-Prompt NOx
a)-Formarea NOx termică, care este dependentă în mare măsură de temperatură, este
recunoscută ca cea mai relevantă sursă atunci când ard gazul natural.
NOx termic se referă la NOx formată prin oxidarea la temperaturi înalte a azotului
diatomic găsit în aerul de ardere.74
Rata de formare este în primul rând în funcție de temperatură și timpul de ședere al

azotului la această temperatură. La temperaturi ridicate, de obicei peste 1600 °C, azotul
molecular (N2) și oxigenul (O2) din aerul de combustie se disociază în stările lor atomice și
participă la o serie de reacții.
Cele trei reacții principale (mecanismul Zeldovich extins) care produc NOx termic sunt:
N2 + O → N0 + N
N + O2 → N0 + O
N + OH → NO + H
Toate cele trei reacții sunt reversibile. Zeldovich a fost primul care a sugerat importanța
primelor două reacții.75
74
Milton R. Beychok (March 1973). "NOX emission from fuel combustion controlled". Oil & Gas Journal: 53–56.
75
Y.B. Zel'dovich (1946). "The Oxidation of Nitrogen in Combustion Explosions". Acta Physicochimica
U.S.S.R. 21: 577–628
96 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Ultima reacție a azotului atomic cu radicalul hidroxilic, • HO, a fost adăugată de către
Lavoie, Heywood și Keck, mecanismului și contribuie semnificativ la formarea NOx-ului
termic.76
b)Combustibilul NOx tinde să domine în timpul arderii de combustibili, cum ar fi

cărbunele, care au un conținut semnificativ de azot, în special atunci când sunt arși în
combustibili proiectați să minimizeze NOx-ul termic.
Se estimează că, combustibilii de transport produc 54% din NOx antropic. Sursa majoră
de producere a NOx provenind de la combustibili cu azot, cum ar fi anumite cărbuni și ulei, este
conversia azotului legat de carburant la NOx în timpul arderii.77
În timpul arderii, azotul legat în combustibil este eliberat ca un radical liber și, în cele din
urmă, formează N2 liber sau NO. Combustibilul NOx poate contribui până la 50% din emisiile
totale la arderea petrolului și până la 80% la arderea cărbunelui.
Deși mecanismul complet nu este pe deplin înțeles, există două căi primare de formare.
Prima implică oxidarea speciilor de azot volatil în timpul etapelor inițiale de ardere. În timpul
eliberării și înainte de oxidarea substanțelor volatile, azotul reacționează pentru a forma mai
mulți intermediari care sunt apoi oxidați în NO. Dacă substanțele volatile evoluează într-o
atmosferă reducătoare, azotul poate fi transformat ușor în gaz de azot, mai degrabă decât în NOx.
Cea de-a doua cale implică arderea azotului conținut în matricea de carbon în timpul
arderii porțiunii de carburant a combustibililor. Această reacție are loc mult mai lent decât faza
volatilă. Numai aproximativ 20% din azotul de carbon este în cele din urmă emis ca NOx,
deoarece o mare parte din NOx care se formează în timpul acestui proces este redus la azot de
către carbon, care este aproape pur carbon.
76
G.A. Lavoie; J.B. Heywood; J.C. Keck (1970). "Experimental and Theoretical Study of Nitric Oxide Formation in
Internal Combustion Engines". Combust. Sci. Tech. 1 (4): 313–326.
77
Milton R. Beychok (March 1973). "NOX emission from fuel combustion controlled". Oil & Gas Journal: 53–56.
97 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
c)Contribuția de NOx prompt este, în mod normal, considerată neglijabilă. Această a treia
sursă este atribuită reacției azotului atmosferic, N2, cu radicalii cum ar fi fragmentele C, CH și
CH2 derivate din combustibil, unde acest lucru nu poate fi explicat nici prin procedeele termice
sau combustibil menționate mai sus. Apariția în cea mai timpurie fază de ardere are ca rezultat
formarea speciilor fixe de azot, cum ar fi NH (monohidrura de azot), HCN (acid cianhidric),
H2CN (cianură dihidrogenică) și CN (radical cian) care poate fi oxidat la NO. În combustibilii
care conțin azot, incidența NOx prompte este în mod special minimă și, în general, este de
interes doar pentru obiectivele cele mai exigente de emisie. Probabil NOx poate fi o sursă majoră
de formare a NOx la combustia la temperaturi joase a combustibililor oxigenați, cum ar fi
biodieselul.78
O a patra sursă, numită furaj NOx, este asociată cu arderea azotului prezent în materialul
de alimentare al cuptoarelor rotative cu ciment, la o temperatură cuprinsă între 300 și 800 ° C,
unde este de asemenea un contribuitor minor.
Figura nr. Arderea gazelor la fabricile de amoniac (așa numitele cozi de vulpe)
78
Omidvarborna; et al. "NOx emissions from low-temperature combustion of biodiesel made of various feedstocks
and blends". Fuel Processing Technology. 140: 113–118. doi:10.1016/j.fuproc.2015.08.031
98 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
3.3 Surse de poluare ale hidrocarburilor
Așa cum am arătat hidrocarburile constituie surse de poluare ale aerului, in special
hidrocarburile gazoase și hidrocarburile lichide care sunt volatile. Primii termeni la
hidrocarburile saturate (C1 – C4) sunt gazoși, până la C20 sunt lichizi, iar cei superiori sunt
solizi.
Alchenele pot fi gazoase, lichide sau solide, după numărul atomilor de carbon din
moleculă. Alchenele de la etenă la pentenă sunt gaze, cele de la pentenă la alchena 18 sunt
lichide, iar alchenele superioare sunt solide.
Acetilena, propina şi 1-butina sunt gaze, 2-butina şi termenii imediat următori sunt
lichide, iar alchinele superioare sunt solide. 79
Izoalcanii au puncte de fierbere mai scăzute decât ale alcanilor normali cu același număr
de atomi de carbon, izomerul cel mai ramificat având punctul de fierbere cel mai scăzut.
Ramificarea apropiată de marginea catenei micșorează punctul de fierbere cu câteva grade. 80
Hidrocarburile aromatice sunt substanţe solide şi lichide, cu miros specific, insolubile în

apă, solubile în solvenţi organici. Arenele lichide sunt solvenţi pentru diverse substanţe organice.
Poluarea cu hidrocarburi poate avea loc:
a)-în procesul de extracție
b)-în timpul transportului
c)-în timpul prelucrării
79
Nenițescu, C. D., Chimie Organică, vol I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, pp. 226-228
80
Margareta Avram Chimie Organică, vol. 1, Editura Academiei RSR, București, 1983, p. 110
99 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
a) În procesul de extracție poluarea aerului se poate realiza atat prin emisia accidentală în
atmosferă a gazelor naturale, deversarea țițeiului pe sol sau pe mare și autoaprinderea acestuia,
atât pet imp de pace cât și pet imp de razboi:
Figura nr. Autoaprinderea gazelor natural în timpul extracției din sol
Figura nr. Autoaprinderea gazelor naturale în timpul extracției pe mare

100 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Figura nr. Purjarea în atmosferă a gazelor naturale
Figura nr. Ardere controlată în atmosferă a gazelor naturale
101 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Figura nr. Accident în timpul transportului de petrol
4. CAPITOLUL 4 METODE ȘI TEHNICI DE COMBATERE A

POLUĂRII
4.1 Metode de prelevare si analiza folosită în combaterea calității aerului

Reţeaua de monitorizare a calităţii aerului (RNMCA) din România cuprinde 142 staţii
automate de monitorizare a calităţii aerului şi 17 staţii mobile.
102 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

În prezent RNMCA efectuează măsurători continue de dioxid de sulf (SO 2) oxizi de azot
(NOx) oxizi de carbon (COx), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 şi PM2,5), Benzen
(C6H6), plumb (Pb)
%tandardul %R 3N 14-2- staileşte o metodă de măsurare

continuă pentru determinarea concentraţiei de mono$id de caron prezent n aerulncon5urăt
or' azată pe principiul de măsurare spectroscopic n
in#raroşunedispersi6! Acest standard descrie caracteristicile de per#ormanţă şistaileşte
criteriile minime rele6ante solicitate pentru ale/erea unui analizor spectroscopic n in#raroşu
nedispersi6 de mono$id de caron n
in#raroşunedispersi6 corespunzător' prin intermediul ncercărilor de aproare demodel!
4.2 Metode de sondare a atmosferei
4.3 Metode de combatere a poluării aerului folosind filtre la instalațiile

industriale
Reglementări și tehnologii de control al emisiilor
Reducerea catalitică selectivă (SCR) și reducerea selectivă necatalitică (SNCR) reduc

NOx după ardere prin reacția gazului de eșapament cu ureea sau amoniacul pentru a produce
azot și apă. SCR este acum utilizat în nave, camioane diesel și în unele automobile diesel.
Utilizarea recirculării gazelor de eșapament și a convertizoarelor catalitice în motoarele
autovehiculelor au redus în mod semnificativ emisiile vehiculului. NOx a fost punctul central al
încălcărilor emisiilor Volkswagen.81
81
Wärtsilä Low NOx Solutions Wärtsilä, 2008
103 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Alte tehnologii, cum ar fi oxidarea fără flacără (FLOX) și arderea în etape, reduc
semnificativ NOx-ul termic în procesele industriale. Tehnologia Bowin low NOx este un hibrid
de tehnologie de combustie precondiționat-preamestec-radiant, cu o combustie majoră a
suprafeței precedată de o ardere minoră radiantă. În arzătorul Bowin, aerul și gazul combustibil
sunt preamestecate într-un raport mai mare sau egal cu cerința de combustie stoichiometrică.82
Tehnologia de injectare a apei, prin care apa este introdusă în camera de combustie,
devine, de asemenea, un mijloc important de reducere a NOx prin creșterea eficienței în procesul
de ardere general. În mod alternativ, apa (de exemplu, 10 până la 50%) este emulsionată în
combustibil înainte de injectare și ardere. Această emulsificare poate fi realizată fie în linie
(instabilă) chiar înainte de injectare, fie ca un combustibil cu adaos de substanțe chimice pentru
stabilitatea pe termen lung a emulsiei (stabilizat). Amestecurile combinate de combustibil / apă
emulsionate indică reduceri de NOx între 4 și 83%.83
Biodiesel și NOx
Biodieselul și amestecurile sale în general sunt cunoscute pentru a reduce emisiile nocive
de eșapament, cum ar fi: monoxid de carbon; Particule (PM), cunoscute și sub denumirea de
funingine; și emisiile de hidrocarburi nearse.84
În timp ce studiile anterioare au sugerat că biodieselul ar putea uneori să scadă emisiile

de NOx și uneori să crească emisiile de NOx, investigația ulterioară a arătat că amestecurile de
biomotorină de până la 20% din motorina diesel aprobată USEPA nu au un impact semnificativ
asupra emisiilor de NOx în comparație cu motorina obișnuită. În California se utilizează o
formulă specială de motorină pentru a produce mai puțin NOx în raport cu motorina utilizată în
celelalte 49 de state. Acest lucru a fost considerat necesar de către California Air Resources
Board (CARB) pentru a compensa combinația dintre congestia vehiculelor, temperaturile calde,
82
Bob Joynt & Stephen Wu, Nitrogen oxides emissions standards for domestic gas appliances background
study Combustion Engineering Consultant; February 2000
83
"NOx-Reduction by Oil/Water-Emulsification". Retrieved 2010-05-18
84
https://19january2017snapshot.epa.gov/www3/otaq/models/analysis/biodsl/p02001.pdf
104 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
lumina soarelui excesivă, PM și topografia, care toate contribuie la formarea de ozon și de smog.
CARB a stabilit o reglementare specială pentru combustibilii diesel alternativi pentru a se
asigura că orice combustibili noi, inclusiv biomotorină, care vin pe piață nu măresc substanțial
emisiile de NOx. Reducerea emisiilor de NOx este una dintre cele mai importante provocări
pentru progresele înregistrate în tehnologia vehiculelor. În timp ce vehiculele diesel vândute în
SUA începând cu anul 2010 sunt cu mult mai curate decât vehiculele diesel anterioare, zonele
urbane continuă să caute mai multe modalități de a reduce formarea smogului și a ozonului.
Formarea NOx în timpul arderii este asociată cu un număr de factori, cum ar fi temperatura de
ardere. Ca atare, se poate observa că ciclul de antrenare al vehiculului sau sarcina pe motor au un
impact mai semnificativ asupra emisiilor de NOx decât tipul combustibilului utilizat. Acest lucru
poate fi valabil mai ales pentru vehiculele diesel moderne, curate, care monitorizează continuu
funcționarea motorului în mod electronic și controlează în mod activ parametrii motorului și
operațiunile sistemului de evacuare pentru a limita emisia de NOx la mai puțin de 0,2 g / km.
Combustia la temperaturi joase sau tehnologia LTC [2] Poate ajuta la reducerea formării termice
a NOx în timpul arderii, însă există un compromis deoarece arderea la temperaturi înalte produce
mai puțin PM sau funingine și are ca rezultat o mai mare putere și eficiență a combustibilului.
5. CAPITOLUL 5 METODE ȘI MIJLOACE DE ÎNVĂȚARE

FOLOSITE ÎN PREDAREA OPȚIONALULUI CU TEMA :
"POLUAREA APEI"
Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca rezultat al
activităților umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât aceasta să devină mai puțin
adecvată utilizărilor sale.
105 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Poluarea apei este contaminarea corpurilor de apă (lacuri, râuri, oceane, acvifere și ape
subterane). Această formă de degradare a mediului apare atunci când poluanții sunt evacuați
direct sau indirect în corpurile de apă fără tratament adecvat pentru a elimina compușii nocivi.
Poluarea apelor afectează întreaga biosferă - plante și organisme care trăiesc în aceste
corpuri de apă. În aproape toate cazurile, efectul este dăunător nu numai speciilor și populației
individuale, ci și comunităților biologice naturale.
Poluarea apelor este o problemă globală majoră care necesită o evaluare și o revizuire
permanentă a politicii resurselor de apă la toate nivelurile (internaționale în funcție de acvifere și
fântâni individuale). S-a sugerat că poluarea apei este principala cauză a deceselor și bolilor la
nivel mondial 85 și că aceasta reprezintă decesele a peste 14.000 de persoane zilnic. 86
Se estimează că 580 de persoane din India mor din cauza zonelor de poluare a apei în
fiecare zi.87 Aproximativ 90% din apa din orașele din China este poluată. 88
Începând cu anul 2007, jumătate de miliard de chinezi nu aveau acces la apă potabilă
sigură.89
În plus față de problemele acute ale poluării apei în țările în curs de dezvoltare, țările
dezvoltate continuă, de asemenea, să lupte cu problemele de poluare. De exemplu, în cel mai
recent raport național privind calitatea apei din Statele Unite, 44% din debitul evaluat, 64% din
suprafața lacurilor evaluate și 30% din golfurile evaluate și mile pătrate de estuar au fost
clasificate drept poluate. Șeful agenției naționale de dezvoltare a Chinei a declarat în 2007 că un
85
Pink, Daniel H. (April 19, 2006). "Investing in Tomorrow's Liquid Gold". Yahoo. Archived from the original on
April 23, 2006.
86
West, Larry (2006-03-26). "World Water Day: A Billion People Worldwide Lack Safe Drinking Water".
About.com.
87
"An overview of diarrhea, symptoms, diagnosis and the costs of morbidity"(PDF). CHNRI. 2010. Archived
from the original (PDF) on May 12, 2013.
88
"China says water pollution so severe that cities could lack safe supplies". Chinadaily.com.cn. June 7, 2005.
89
Kahn, Joseph; Yardley, Jim (2007-08-26). "As China Roars, Pollution Reaches Deadly Extremes". New York
Times.
106 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
sfert din lungimea celor șapte râuri principale din China au fost atât de otrăvite încât apa a afectat
pielea.
Apa este denumită în mod obișnuit ca fiind poluată atunci când este afectată de
contaminanții antropogeni și fie nu susține o utilizare umană, cum ar fi apa de băut, fie suferă o
schimbare marcată a capacității sale de a susține comunitățile sale biotice constitutive, cum ar fi
peștii. Fenomene naturale, cum ar fi vulcani, flori de alge, furtuni și cutremure, provoacă de
asemenea schimbări majore în calitatea apei și starea ecologică a apei.
Poluarea apei poate fi categorisită după natura substanțelor poluante ca:
-poluare fizică (datorată apelor termice),
-poluare chimică (ca rezultat al deversării reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților,

pesticidelor, substanțelor cancerigene sau a altor substanțe chimice specifice diverselor industrii),
-poluare biologică (rezultată de contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene,

protozoare patogene, viermii paraziți, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite,
fungii, algele, crustaceii etc)
-poluare radioactive
-poluare termică.
După perioada de timp cât acționează agentul poluant, poluarea poate fiȘ
-poluare permanentă,
-poluare sistematică,
-poluare periodică
107 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

-poluare accidentală.
5.1.1 Portofoliul
Portofoliul reprezintă o colecţie de produse ale activităţii de învăţare a elevului, selectate
de el însuşi, structurate şi semnificate corespunzător astfel încât să se contureze cât mai bine
performanţa sa prezentă în domeniul care face obiectul de studiu al portofoliului. Este un
instrument de evaluare complex care include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte
metode de evaluare: teste, fişe, proiecte, chestionare de autoevaluare, constatări pe seama
lucrărilor practice etc. Reprezintă un mijloc de a valoriza munca individuală a elevului şi
urmăreşte progresul global efectuat de elev, acţionând în acelaşi timp ca un factor de dezvoltare a
personalităţii.90
„Este o însumare de instrumente de evaluare, sub raport cantitativ şi calitativ, realizat pe

o durată mai mare de timp, de la semestru la an şcolar.”91
Elementul esenţial al acestei metode este implicarea activă a elevului în crearea,

colectarea şi selectarea produselor care satisfac scopul portofoliului. Acest scop conferă
portofoliului o importantă valoare instructivă, pe lângă valenţa sa educativă; elevii învaţă despre
ei înşişi în scopul întocmirii portofoliului şi a reflectării asupra produselor propriei învăţări, iar
învăţătorii pot afla o serie de aspect relevante pentru evoluţia copiilor, care altfel ar fi fost trecute
cu vederea (percepţia lor asupra rezultatelor proprii, trăirile şi aşteptările legate de performanţa
lor, obiectivele şi planurile lor de viitor etc.).
90
Ungureanu D. , Teoria şi practica evaluării în educaţie, Editura Mirton, Timişoara, 2001.
91
Pavelescu Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii române, Bucureşti, Editura Corint, 2010, p. 337.
108 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Este considerată o metodă de evaluare flexibilă, complexă, deoarece include rezultate
obţinute şi prin alte metode de evaluare, cum ar fi probe orale, probe scrise, practice, observare
sistematică a activităţii şi comportamentului elevului, proiect, autoevaluare.
La toate cele exemplificate, se adaugă şi rezultatele obţinute prin sarcini specifice

disciplinei respective.
În ceea ce priveşte conţinutul portofoliului, profesorul Ioan Cerghit, susţine că acesta

cuprinde „o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl
reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor,
pasiunilor, contribuţiilor personale. Realizarea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a
se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli. Sub alt raport,
portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă, progresivă şi
multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte motivaţia
învăţării.”921
Scopul realizării unor portofolii poate fi acela de a demonstra procesul de dezvoltare al

unei competenţe de-a lungul timpului, de a crea o colecţie de produse personale importante sau
de a furniza informaţii pentru evaluarea întregii clase, de a realiza o colecţie de produse care să
demonstreze pregătirea pentru trecerea ei la un nivel de învăţătură superior.
Se poate vorbi de următoarele tipuri de portofolii:
Portofoliile de celebrare:
• nu au intenţia de evaluare propriu-zisă, decât în sens foarte larg – demonstrează

participarea elevilor la învăţare, la realizarea portofoliului.
• reprezintă forma cea mai potrivită pentru clasele primare
92
Cerghit Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare.Structuri, stiluri şi strategii, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002, p. 315
109 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
• deschid apetitul pentru realizarea unor astfel de colecţii.
Portofoliile de dezvoltare:
• au ca scop studiul dezvoltării unei competenţe.
• sunt cu atât mai eficiente cu cât specifică mai precis competenţa vizată (ex.
„competenţa de scris” este mult prea largă pentru a putea fi vizualizată prin portofoliu, însă spre
exemplu „competenţa de exprimare logică în scris” sau „capacitatea de redare grafică a
literelor” este mult mai specifică şi ghidează mai bine procesul de evaluare).
Portofoliile de competenţă (pentru copii supradotaţi)
• au ca scop acceptarea în diverse programe speciale sau extracurriculare; de exemplu,

portofoliul care să demonstreze competenţa de scris a elevului şi capacitatea sa de analiză critică
a unui text, pentru constituirea unui grup de redacţie, în iniţiativele de realizare a unor reviste
şcolare.
În funcţie de numărul celor implicaţi în realizarea portofoliului, identificăm:
_ portofoliul individual;
_ portofoliul de grup.
Portofoliul de grup este utilizat în cadrul metodei de învăţare cooperativă şi presupune o

colecţie organizată de lucrări/mostre din activitatea grupului, acumulate în timp, precum şi
mostre din lucrările individuale ale membrilor grupului.93
Un portofoliu de grup poate conţine următoarele elemente:
-Coperta (aceasta reflectă, de obicei, în mod creativ personalitatea grupului);
93
http://fp.uni.edu/rac/col/romania/clasificarea evaluarii.htm
110 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
-Cuprinsul;
-Prezentarea grupului şi a membrilor săi;
-Introducerea şi argumentaţia privind mostrele alese;
-Mostre care au necesitat cooperarea între membrii grupului pentru a fi realizate;
-Observaţii ale membrilor grupului privind modul lor de interacţiune în timpul activităţii
în comun;
-Autoevaluări ale membrilor grupului şi evaluarea grupului de către aceştia;
-Mostre individuale revizuite pe baza feedbackului primit de la grup (compoziţii,

prezentări etc.);
-Autoevaluări ale membrilor grupului cu privire la calităţile şi punctele slabe ale

interacţiunii sociale – modul în care au potenţat eficienţa grupului şi au ajutat alţi colegi să
înveţe;
-Listă a viitoarelor obiective de învăţare şi deprinderi sociale pe care şi le propun

membrii grupului.
O altă clasificare a portofoliilor1 vorbeşte despre:
-Portofolii tematice (cuprind teme corespunzătoare unei unităţi de învăţare sau mai
multora);
-Portofolii de prezentare (cuprind selecţii ale celor mai reuşite teme ale elevului);
-Portofolii de progres (reflectă activitatea elevului pe o perioadă mai mare de timp).
Un portofoliu trebuie să respecte următoarea structură:

111 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
-pagină de prezentare;
-opis;
-filă de autoevaluare (realizată de elev);
-filă de evaluare (întocmită de profesor);
-material finite.
În absenţa acestor componente nu se poate vorbi de un portofoliu, ci de o colecție

neordonată de lucrări.
Pentru ca un portofoliu să fie eficient, el trebuie să îndeplinească o serie de condiţii

esenţiale:
- să conţină un număr mic de piese (6, 8 până la 12). Dacă portofoliul conţine un număr
foarte mare de piese, este îngreunată selecţia produselor relevante de cele nerelevante.
- cadrul didactic trebuie să precizeze corect scopul pe care îl are alcătuirea portofoliului,
iar acesta să fie asimilat de către elev. Această condiţie asigură caracterul formativ al
portofoliului ca metoda de evaluare.
- în portofoliu sunt incluse reflecţiile personale care însoţesc produsele şi care pot
organiza întreaga informaţie conţinută.
Nu este uşor de implementat un sistem de evaluare pe bază de portofoliu şi nici nu se

potriveşte la toate clasele.
Există mai multe modalităţi de evaluare a portofoliului. Putem evalua:
-fiecare element în parte, utilizând metodele obişnuite de evaluare;
112 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

-nivelul de competenţă al elevului, prin raportarea produselor la scopul propus;
-progresul realizat pe parcursul colectării produselor.94
Portofoliul este un instrument euristic de evaluare, putându-se evidenţiamurmătoarele

capacităţi:
-de a observa şi de a manevra informaţia; de a raţiona şi de a utiliza cunoştinţe;
-de a observa şi de a alege metodele de lucru;
-de a investiga şi de a analiza;
-de a raţiona şi de a utiliza proceduri simple;
-de a sintetiza şi de a organiza materialul;
-de a sintetiza şi de a realiza un produs.
La opţionalul „Poluarea apei” am urmărit întocmirea unui portofoliu de dezvoltare ce

vizează competenţa de exprimare logică în scris, portofoliu ce cuprinde toate compunerile
realizate de elev pe parcursul unui semestru/an şcolar.
Am dorit ca fiecare text să fie alcătuit de elevi în excursie (fără intervenţia părinţilor) să
fie corectat şi evaluat de mine, să fie arătat ulterior şi discutat cu elevul şi să fie păstrat la şcoală.
La finalul semestrului/anului toate aceste portofolii adunate vor fi trecute în revistă de autor, cu
sarcina de a numerota filele, de a realiza un cuprins şi de a completa fila de autoevaluare ce
cuprinde un chestionar de tipul:
-Care este piesă din portofoliu care ţi-a plăcut cel mai mult?
-De ce?
94
Ionescu M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001, p. 200.
113 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
-Ai observat un progres ? Ce reuşeşti să faci acum şi nu reuşeai înainte?
-Îţi face plăcere să scrii?
-Cum te simţi atunci când faci o descriere?
Portofoliul de grup este o mapă deschisă la care elevul are acces tot timpul
pentru a-l completa, actualiza şi consulta în vederea autoinstruirii, însă este şi un
instrument de evaluare curentă, oferind cadrului didactic informaţii esenţiale despre
performanţa şi evoluţia elevului într-o perioadă mai lungă de timp.
Pentru evaluarea portofoliului, criteriile vor fi negociate împreună cu elevii, înainte
de începerea proiectării portofoliului, astfel elevii vor înţelege şi accepta criteriile de
evaluare şi va spori motivaţia lor pentru realizarea de activităţi de calitate,
manifestându-ţi
responsabilitatea faţă de propria instruire.
Împreună cu elevii clasei a IV-a A ai Şcolii Gimnaziale „Constantin Platon” am
realizat portofolii de grup, activitate realizată pe parcursul semestrului întâi. Aceste
portofolii de grup au îmbrăcat forma cărţilor uriaşe. Temele portofoliilor de grup (în
număr
de 3) au fost alese de către elevi dintr-un număr de zece teme pe care le-am propus eu.
Clasa a fost împărţită în trei grupe cărora le-a revenit una din temele alese:
Primăvara
Animalele planetei
În lumea poveştilor
Fiecare grupă după ce şi-a ales
tema s-a gândit la anumite subteme
care vor contura tema mare. De
exemplu, pentru tema Primăvara
subtemele au fost următoarele:
- flori de primăvară;
- sărbătorile primăverii
- Paştele;
- poezii de primăvară;
Portofoliul de grup are următoarele puncte tari:
implică toţi elevii clasei;
dezvoltă stima de sine,
dă posibilitatea punerii în aplicare a propriilor idei;
elevii se cunosc mai bine, capătă mai multă încredere;
materialul finit poate fi folosit în cadrul mai multor discipline;
Punct slab ar fi: necesită mai mult timp până se realizează.
În urma aplicării la clasă a acestei metode,
114 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
am constatat că elevii se dovedesc foarte
receptivi, participând cu entuziasm, simţindu-se
motivaţi şi stimulaţi în dezvoltarea şi manifestarea
personalităţii. Prin apelul la metodele alternative
de evaluare se asigură o mai bună punere în
practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi
capacităţilor în diverse contexte şi situaţii, iar
cunoştinţele asimilate sunt uşor integrate şi
operaţionalizate.
5.1.2 Proiectul
Proiectul reprezintă un plan sau intenţie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un
lucru (DEX). 95
Proiectul educativ este o metodă activ-participativă, este un produs al imaginaţiei

elevilor, care presupune transferul de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi, facilitând abordări
interdisciplinare precum şi consolidarea abilităţilor sociale ale elevului.
Proiectele oferă situaţii autentice, din viaţa reală, pentru contextualizarea activităţilor de
învăţare şi încorporarea capacităţilor de gândire de nivel superior cu privire la ideile importante.
Ideea învăţării prin proiect a apărut în prima jumătate a secolului al XX-lea, atât în
Europa cât şi în America, cunoscut sub denumirea de şcoală „nouă”, „modernă”, „fără pereţi”, de
„activity movement” sau „educaţie progresivă”. Unii pedagogi consideră apariţia proiectului în
sistemul educativ drept o „revoluţie copernicană”, care centrează tot demersul didactic pe elev,
cu motivaţiile şi cu propriul lor mod de a acţiona. Cu alte cuvinte, se trecea de la teaching
(predare), la learning (învăţare).96
Proiectul poate fi utilizat ca metodă de evaluare dar şi ca strategie de învăţare.
95
DEX https://dexonline.ro/definitie/proiect
96
Hainaut L.D., (1981), Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, pp. 37-38
115 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
Proiectul poate fi individual sau de grup.
În procesul de predare - învăţare proiectul poate fi folosit în diferite contexte şi urmărind

obiective variate.
În derularea unui proiect trebuie respectate mai multe etape:
-Alegerea temei se va face prin negociere între elevi şi cadrul didactic, care va propune
elevilor mai multe teme, dintre care ei îşi vor alege una. E de dorit ca şi elevii să vină cu propriile
lor propuneri de teme. Proiectele vor permite abordări pluridisciplinare, interdisciplinare şi
transdisciplinare ale unor teme de actualitate ştiinţifică şi socioeconomică.
-Formularea obiectivelor şi planificarea reprezintă etapa în care elevii trebuie să

conştientizeze obiectivele urmărite şi demersul de realizare şi de prezentare a proiectului.97
-Realizarea proiectului poate avea loc individual sau în grup. În această etapă, cadrul
didactic va acorda sprijin concret elevilor. Se împart sarcinile de lucru, fiecare membru
asumându-şi o sarcină. Urmează cercetarea/ creaţia/ investigaţia prin studiul individual al unor
surse bibliografice, scrierea unor articole, povestiri, intervievarea unor persoane, apoi procesarea
materialului, moment în care cadrul didactic poate semnala erori de conţinut sau de limbaj. Aici
are loc o modificare radicală a rolului profesorului: din magister dixit, el devine un ghid, un
animator, un sfătuitor al demersului urmat de elev. Proiectul se poate realiza în clasă sau în afara
şcolii, îmbinând activităţi variate.
-Prezentarea proiectului – membrii grupului decid asupra formei de prezentare,

profesorul având rol de monitorizare şi evaluare. Proiectul poate fi prezentat în diverse moduri,
în funcţie de tema abordată, disciplinele de învăţământ, de particularităţile clasei: se pot organiza
expoziţii cu produsele realizate de elevi, prezentări de diapozitive, casete audio, video, proiecţii
cu ajutorul multimedia, etc.
97
Stanciu Mihai, (1999), Reforma conţinuturilor învăţământului, Editura Polirom, Iaşi; pp. 110-113
116 PAGINA | Telefon: 0256-592.303
-Evaluarea proiectului va încheia acest demers: aprecieri, întrebări, schimb de idei,
autoevaluare. Rolul profesorului este de a-i conduce pe elevi la feed-back, de a-i face să
înţeleagă greşelile făcute, eficienţa muncii şi experienţa câştigată.
Punctele forte ale acestei metode sunt:
-Pentru elevi, acest stil de învăţare este foarte atractiv pentru că derivă din autenticitatea
experienţelor.
-Învăţând prin proiecte, elevii îşi pot dezvolta aptitudini reale, cerute în zilele noastre,
cum ar fi:
- spiritul de echipă;
- capacitatea de a lua decizii;
- iniţiativa;
- comunicarea eficientă;
- capacitatea de a rezolva probleme complexe;
- capacitatea de auto-direcţionare.
-Pentru profesori, metoda proiectului poate reprezenta o provocare:
- recunoaşterea situaţiilor care pot contribui la realizarea unor proiecte bune;

- structurarea problemelor ca oportunităţi de învăţare;
- colaborarea cu colegii pentru a dezvolta proiecte interdisciplinare;
- „administrarea” procesului de învăţare;
- integrarea corespunzătoare a tehnologiilor;
- conceperea unor metode şi instrumente de evaluare autentice.
Astfel, profesorul îşi asumă rolul de ghid sau facilitator, antrenând sau modelând, fără a
vorbi prea mult.
117 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Fiind o activitate centrată pe elev, îi dă posibilitatea acestuia de a asambla într-o viziune
personală cunoştinţe pe care le are, răspunzând astfel unei întrebări esenţiale: Ce pot face cu ceea
ce am învăţat la şcoală?98
5.1.3 Lucrul în echipă
5.1.4. Internetul
BIBLIOGRAFIE
98
Leonte Rodica şi Stanciu Mihai, (2004), Strategii activ-participative de predare-învăţare în ciclul primar, Editura
Casei Corpului Didactic Bacău. pp. 83-86
118 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Lucrare Poluarea Atmosferei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Poluarea Atmosferei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 PAGINA | Telefon: 0256-592.

0.2. Descrierea capitolelor lucrării...............................................................................................7

0. CAPITOLUL 1 ELEMENTE DE ECOLOGIE GENERALĂ......................................................9

1.2 Legile fundamentale ale comunităților ecologice....................................................................21

1.3 Factorii de mediu și influența lor în sisteme ecologice...........................................................30

1.4 Perturbarea echilibrului ecologic.............................................................................................38

2. CAPITOLUL 2 POLUANȚI AI ATMOSFEREI..............................................................................40

2.2 Oxizii de azot, amoniacul si oxizii de amoniu.........................................................................57

2.2.1 Oxizii de azot.................................................................................................................57

2.5 Ploaia acidă..............................................................................................................................86

3. CAPITOLUL 3. SURSE DE POLUARE. EFECTELE POLUĂRII ASUPRA PLANTELOR,

2 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

3.3 Surse de poluare ale hidrocarburilor........................................................................................94

4. CAPITOLUL 4 METODE ȘI TEHNICI DE COMBATERE A POLUĂRII..................................95

4.2 Metode de sondare a atmosferei..............................................................................................95

4.3 Metode de combatere a poluării aerului folosind filtre la instalațiile industriale....................95

5. CAPITOLUL 5 METODE ȘI MIJLOACE DE ÎNVĂȚARE FOLOSITE ÎN PREDAREA

5.1.3 Lucrul în echipă....................................................................................................................98

3 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

0.1. Justificarea temei alese

Principalul argument pentru interdisciplinaritate, spunea J. Mofft, este faptul că

4 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Ecologia, ştiinţă interdisciplinară prin definiţie, oferă numeroase ocazii abordărilor

Organizarea structurală şi funcţională a mediului, noţiunea de sistem, principiul

În ultimul timp se constată implicarea voluntară a tinerilor în diverse proiecte ecologice,

Sesizăm de asemenea curiozitatea noii generații de a cunoaște tipurile de poluare

Există și provocarea de a relaționa cu specialiști din domenii aferente protecției mediului

Poluarea mediului este considerată a fi cea mai periculoasă şi constantă ameninţare

5 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

În condiţiile în care şcoala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unui

Faptul că învăţarea participativ-creativă a devenit problema centrală a didacticii

Consider importantă această temă întrucât activitatea de explicare a noțiunilor de

6 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

7 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Strategia alternativă promovată cu precădere în lucrarea de faţă este învăţarea bazată pe

a) CAPITOLUL 1 Elemente de ecologie generală, in care sunt prezentate:

-Noțiuni și structuri ecologice

b) CAPITOLUL 2 Poluanți ai atmosferei, în care vom face cunoștință cu principalii

c) CAPITOLUL 3. Surse de poluare. efectele poluării asupra plantelor, animalelor și

-Surse de poluare. Efectele poluării asupra plantelor, animalelor și oamenilor

-Metode de prelevare si analiza folosită în combaterea calității aerului

e) CAPITOLUL 5 Metode și mijloace de învățare folosite în predarea opționalului cu

La sfârşitul lucrării am adăugat lista cu sursele bibliografice utilizate.

9 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Principalele probleme ale ecologiei sunt:

1. Studiul circulației materiei vii și energiei în biosferă

Dezvoltarea ecologiei ca ştiinţă.

La sfârşitul anilor ’60 lumea a început să devină sensibilă la problemele legate de

Tabelul nr. 1.1.

Anul Eveniment Convenții internaționale

1962 Publicarea cărţii ‘Primăvara tăcută’

1966 Publicarea primei Liste Roşii de către

12 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

13 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii (populaţii,

14 PAGINA | Telefon: 0256-592.303

1.1 Noțiuni și structuri ecologice

Pinguinii (ordinul Sphenisciformes, familia Spheniscidae) sunt un grup

Figura nr. 1.1. Pinguinul (individ al speciei pinguinul regal)

Individul reprezintă forma elementară şi universală de existenţă a vieţii. Indivizii au o

Figura nr. 1.2. Pinguini (populație)

Toate sistemele supraindividuale sunt forme de grupare şi organizare a indivizilor.

Biocenoza include totalitatea indivizilor grupaţi în populaţii distincte ce ocupă un anumit