See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/289207964

Determinism în evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

Article  in  Amfiteatru Economic · January 2012

CITATION READS

1 162

3 authors:

Monica Petcu Dumitru Miron

Bucharest Academy of Economic Studies Bucharest Academy of Economic Studies
16 PUBLICATIONS   37 CITATIONS    37 PUBLICATIONS   137 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Iulia David Sobolevschi

Bucharest Academy of Economic Studies
14 PUBLICATIONS   37 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Iulia David Sobolevschi on 11 January 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

DETERMINISM ÎN EVALUAREA COMPORTAMENTULUI ECOLOGIC

AL CONSUMATORULUI

Monica Petcu1, Dumitru Miron2 şi Iulia David-Sobolevschi3

1) 2)3)
Academia de Studii Economice din Bucureşti, România

Rezumat

Discrepanţa dintre amplitudinea proceselor erozive declanşate în mediul ambiant

şi nivelul măsurilor de stopare sau contracarare a efectelor poluării, limitate de modul de
viaţă, tehnologii, cunoaştere şi conştiinţă, impune exigenţe actuale înalte la nivelul
ansamblului societăţii şi al fiecărui individ în parte. Prezentul demers îşi propune ca
obiectiv abordarea problematicii comportamentului ecologic al consumatorului ca un
proces de asumare a responsabilităţilor în prezervarea mediului şi de manifestare a unor
atitudini orientate spre promovarea valorilor ecosistemului, precum şi delimitarea tipologiei
comportamentale specifice. În acest sens s-a recurs la analiza holistică a condiţionărilor
inerente şi specifice domeniului care a permis decelarea factorilor ce influenţează adoptarea
unui comportament ecologic şi structurarea lor sintetică pe trei grupe de determinanţi:
economici, psihosociali şi organizatorici. Pe aceste trei coordonate majore se proiectează
tipuri de comportamente ecologice, efectivitatea acestora constituindu-se la intersecţia
proiecţiilor diferitelor grade de intensitate considerate pe axele alese. Pe baza unor
raţionamente deductive se pot stabili acţiuni focalizate ortoscopic pe înlăturarea cauzelor
generatoare de abateri comportamentale.

Cuvinte-cheie: comportament ecologic, determinanţii comporatmentului ecologic,

tipologia comportamentelor ecologice, relaţie ecosistemică.

Clasificare JEL: Q50, Q56

Introducere

Omul şi nevoile sale sunt sorgintea şi finalitatea oricărui proces productiv. Fiecare
om este un consumator de bunuri furnizate de natură, fie neprelucrate, fie prelucrate prin
procese simple sau extrem de complexe şi poluatoare, civilizaţia contemporană punând
fiecare individ în situaţia de a polua.
În procesul de transformare şi utilizare a resurselor naturale în scopul satisfacerii
nevoilor sale, omul a descoperit şi şi-a însuşit cunoştinţe, abilităţi şi instrumente de acţiune


Autor de contact, Iulia David Sobolevschi – iulia.david@kgaudit.ro

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 109

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

din ce în ce mai perfecţionate. Amplificarea cunoaşterii a condus la apariţia de noi nevoi

pentru satisfacerea cărora au fost necesare informaţii noi. “Cunoaşterea este cea care
alimentează tendinţa de creştere a nevoilor şi, în acelaşi timp, valorifică din ce în ce mai
eficient resursele, caută altele noi, constituindu-se în contraconcurent al entropiei şi
rigidizării unui sistem” (Petcu, 2009).
Progresul tehnologiei şi preţul scăzut al resurselor naturale au creat condiţiile
dezvoltării industriilor de masă (considerată o adevarată revoluţie economică), ca vector al
societăţii de consum şi al globalizării, dimensiunile producţiei împingând piaţa până la
limitele planetare. Încurajarea consumului, considerată soluţie generală de dezvoltare şi de
rezolvare a dezechilibrelor, crizelor şi recesiunilor, în condiţiile creşterii semnificative a
populaţiei şi a fiabilităţii programat-limitată a produselor, bazată pe accesul permisiv la
resurse al marilor producători şi facilităţile oferite de dezvoltarea transporturilor au avut
drept consecinţă, pe lângă creşterea nivelului de trai al unei părţi a populaţiei globului,
producerea de dezechilibre semnificative ale mediului care afectează întreaga populaţie.
Uriaşele profituri ale unor proiecte cu externalizări masive au adus bunăstare investitorilor
şi enorme dezavantaje mediului şi celor care suportă consecinţele.
Anomia holonului ecosocial indusă de acumalarea de dereglări în funcţionare,
cauzate de nerespectarea normelor de comportament faţă de sistemul natural, are ca
perspectivă dezintegrarea la nivelul ansamblului.
Cardinalitatea prezervării caracteristicilor mediului natural ce condiţionează
existenţa omenirii şi conştientizarea marilor dezechilibre declanşate la nivelul acestuia,
consecinţă a activităţilor umane, au radicalizat, deopotrivă, mediile ştiinţifice şi opinia
publică, la nivel planetar, determinând abordarea sistematică, sistemică şi pluridisciplinară
a problematicii poluării şi a răspunsului omenirii la această provocare capitală.
În plan teoretic, problematica a fost tratată exhaustiv, în literatura de specialitate afirmându-
se nume ca Scherhom, Commoner, Kaiser, Wolfing, Fuhrer, Doka, Hofstetter, Ranney
(Stanciu, 1993; Commoner, 1980; Kaiser, Wölfing şi Fuhrer, 1999; Kaiser, Doka,
Hofstetter şi Ranney, 2003). În contextul economiei bunăstării sociale şi sub imperativul
implicării generale, sunt elaborate o serie de studii, anchete, investigaţii privind
comportamentul ecologic al consumatorului publicate în reviste cu orientare în domeniu:
Journal of Environmental Psychology, Journal of Consumer Research, Journal of
Environmental Education. Axate pe componentele socioumane, abordările au avut în
vedere corelaţia dintre om şi mediul ambiant, a contradicţiilor dintre logica ecologiei şi
realităţile societăţii contemporane. Biologul american Barry Commoner susţinea încă de
acum cinci decenii că criza ambientală este consecinţa organizării sociale, a satisfacerii
unor cerinţe aflate în conflict cu cele care guvernează natura, că „trebuie să învăţăm cum să
restituim naturii bogăţia împrumutată de la ea....., că ne aflăm în toiul unei revoluţii
survenite în atitudinea publică faţă de acceptabilitatea unor niveluri de degradare a mediului
care mult timp au fost tolerate, fără a apărea o nemulţumire generală” (Commoner, 1980).
Conştientizarea acestei grave probleme a condus la căutarea de soluţii economice,
tehnologice, legislative. Orientarea preocupărilor s-a focalizat, în primul rând, pe producţie
ca factor determinant al dezechilibrului atât prin exploatarea necontrolată a resurselor, cât şi
prin poluare masivă. O primă direcţie de acţiune a constituit-o reducerea consumului de
materie primă şi energie utilizate pe unitate de produs, măsură determinată mai mult de
mecanismele pieţei marcate de un proces concurenţial susţinut, decât de imperativele
stopării exploatării abuzive a mediului. O altă direcţie de acţiune, în cadrul căreia
dimensiunea protejării mediului este explicită şi normativ-imperativă, constă în
internalizarea tuturor costurilor de producţie, distribuţie şi consum. Economistul englez

110 Amfiteatru Economic

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

A.G.Pigou, afirmând că s-au acumulat externalităţi negative majore, propune rezolvări

parţiale prin internalizări de tip taxe şi prin subvenţionarea celor pozitive, cu finalitate în
preţuri (Commoner, 1980). Pe acest vector de acţiune, o importanţă deosebită o are
legislaţia elaborată, care conţine o serie de reglementări ce guvernează procesele
economice, de la demarare, pe parcursul exploatărilor prin controlul tehnologiilor, a
emisiilor de noxe şi reziduuri, până la finalizarea activităţilor cu obligaţia repunerii în starea
iniţială, din punct de vedere al mediului, a zonei afectate. Tehnologiile antipoluante nu
sporesc valoarea producţiei, nu contribuie la creşterea productivităţii în sensul clasic, în
schimb pot induce costuri suplimentare, dificil de recuperat prin preţuri. Creşterea preţurilor
prin internalizarea cheltuielilor de mediu şi introducerea tehnologiilor antipoluante se
reflectă în primul rând asupra săracilor, care ar deveni şi mai săraci, concomitent cu
scăderea drastică a consumului şi, deci, a producţiei. O menţinere a preţurilor nu poate fi
luată în calcul decât pe seama reducerii altor categorii de cheltuieli, cum ar fi costul forţei
de muncă. Creşterea numărului săracilor şi reducerea salariilor, ca alternative, ar mări
conflictele dintre întreprinzator şi salariat, ca şi pe cele în cadrul societăţii între bogaţi şi
săraci.

1. Metodologia cercetării

Pornind de la evidenţa existenţei frecventelor discrepanţe între declarativ şi

efectiv, scopul prezentului demers constă în decelarea coordonatelor majore de determinare
a diverselor grade de asumare a unui comportament ecologic al consumatorului.
Obiectivul vizează calitativul fenomenologic, cu relevarea necesităţii intervenţiei
preponderent la nivelul cauzelor (creearea condiţiilor pentru asumarea unui comportament
ecologic efectiv al consumatorului) şi, ulterior, al efectelor (norme, sancţiuni), în funcţie de
gradul de asumare a comportamentului ecologic efectiv, ţinând seama că legile producerii
unui fenomen, ca şi relaţiile cauzale intrinseci ale acestuia au un caracter probabilist.
Fiind înscris în problematica socială şi comportamentală, demersul apelează la
metodologia cercetărilor socioumane empirice (observarea consecventă a
comportamnetelor, colectarea informaţiei transmise prin diverse canale de comunicaţie în
masă, analiza rezultatelor multiplelor studii publicate în reviste de specialitate). Astfel,
construcţia şi dezvoltarea cercetării au la bază două principii: al cognoscibilităţii şi al
determinismului în cadrul sistemului abordat. Relevanţa studiului, focalizat pe relaţia dintre
subiectul şi obiectul cunoaşterii, presupune corelarea abordării intuitive a socialului cu cea
deterministă.
Metodologia cercetării, în concepţia sa de expresie a conştiinţei critice,
autoreflexive şi constructive, recurge la metode de tip calitativ, care includ: documentarea
prealabilă (revederea literatutrii de specialitate privind protecţia mediului şi
comportamentul consumatorului, studiul reglementărilor internaţionale şi naţionale în
domeniu), stabilirea ariei referenţiale, analiza critică a conceptelor în domeniu, a relaţiilor
de determinare dintre acestea şi sintetizarea ideilor utile problematicii abordate. Coroborat
cu tratarea corelaţiei dintre comprehensiune şi explicaţie, s-a abordat corelaţia dintre
judecăţile constatative şi cele evaluative privind comportamentul ecologic al
consumatorului. Pe baza mecanismelor deductive şi inductive, precum şi a analizei
comparative au fost corelate concluziile demersului teoretic cu aspectele concrete ale
observaţiei obiective a realităţilor specifice prin care s-au identificat anumite stări. În acest

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 111

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

context, se stabilesc determinanţii comportamentului ecologic şi se elaborează un model de

încadrare, în funcţie de aceştia, a diverselor grade de asumare efectivă.

2. Interrelaţionarea dintre metasistem (ecosferă) şi element (om)

Ecologia, reinterpretată din viziune sistemică, pune în evidenţă interdependenţele

şi complementarităţile biosferei, relaţia ecosistemică fiind o relaţie integrativă a două
sisteme deschise, om şi natură, în care fiecare este parte a celuilalt, constituind împreună un
întreg - ecosfera. Majoritatea ecosistemelor sunt atât de complexe, încât ciclurile formează
o reţea, o ţesătură de legături multiple care susţin şi întăresc rezistenţa ansamblului, într-un
proces reiterativ, total interrelaţionat. În acelaşi timp, caracteristicile de feed-back ale
ecosistemului determină apariţia unor procese de o considerabilă amploare şi intensitate.
„Sistemul se stabilizează datorită proprietăţilor sale de autocompensare, dar aceleaşi
proprietăţi, dacă sunt suprasolicitate pot duce la o prăbuşire spectaculoasă” (Commoner,
1980).
Din perspectivă ecologică, activităţile umane sunt supuse raţionalităţii nu numai
prin prisma eficienţei economice ci şi a celei ecologice, în sensul asigurării regenerării
ciclurilor fundamentale ale naturii. În acest mod de abordare, sistemul natural constituie un
furnizor de in-put-uri în sistemul uman, afectat de feed-back-uri distrugătoare determinate
de modalităţile de exploatare, procesare şi utilizare a resurselor preluate. În compensaţie,
sistemul uman ar trebui să genereze out-put-uri menite să prezerve biodiversitatea,
biocenezele existente, condiţiile perpetuării şi evoluţiei lor naturale.
În acest metasistem omul apare în cel puţin trei ipostaze fundamentale (figura nr.
1):
 element al ecosferei, preluând asupra sa toate efectele modificărilor acesteia, inclusiv
ale poluării;
 element al societăţii, în care are rol de declanşator, coordonator şi beneficiar al
tuturor proceselor productive, inclusiv al efectelor poluării;
 individ care, în mod singular, are o influenţă minoră.
Concluzia frizează absurdul. Cel care declanşează totul, în proiecţia sa de
societate, nu poate face decât puţin, în proiecţia sa ca individ. Dar, pe de altă parte,
sinergetica influenţelor singulare poate afecta major metasistemele integratoare.

112 Amfiteatru Economic

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

poluare
Efecte
poluare Feed-back

Mediul ambiant
input Societate umană output

om

Exploatare
abuzivă
Feed-back

poluare

Figura nr.1: Sistemul inducerii dezechilibrelor de către activităţile umane în mediul

ambiant
Ca element al ecosocietăţii, omul a devenit conştient de dezechilibrele din
ecosistemul global provocate de suprasolicitarea mediului atât prin exploatarea masivă a
resurselor, cât şi prin poluare, ceea ce a determinat comunitatea internaţională să abordeze
această temă într-o manieră integratoare. Declaraţia de la Stockholm şi Planul de acţiune,
emise în urma Conferinţei din anul 1972, sunt considerate temelie a programului comun de
abordare a problematicii mediului. În anul 1983, Naţiunile Unite a înfiinţat Comisia
Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (Comisia Brundtland) care a publicat în anul 1987
raportul “Viitorul nostru comun”(Raportul Brundtland), constituind baza Agendei 21 şi a
celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio, emisă în urma Conferinţei Naţiunilor Unite
privind Mediul şi Dezvoltarea, din iunie 1992, care a stabilit obiectivul dezvoltării durabile
- “dezvoltare care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente fără a compromite
capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi” - concept ce integrează
dezvoltarea economică şi protecţia mediului. Concretizarea acestui obiectiv ”implică
schimbări atât în plan structural, cât şi în metabolismul fiecăreia din cele trei componente
ale sistemului - economică, socială şi de mediu - privit ca un întreg” (Dinu, Curea, 2009).
Uniunea Europeană şi-a însuşit dezideratul dezvoltării durabile ca obiectiv fundamental,
una din cele mai mari provocări ale acestei construcţii fiind formarea “cetăţeanului
european“ conştient de necesitatea absolută a unui comportament proecologic. Paradigma
începutului celui de al treilea mileniu se extinde, incluzând concepte, propoziţii şi metode
caracteristice tuturor sistemelor incluse holonic la nivel planetar şi integrate disciplinar,
oferind modele mult mai apropiate de realitatea în care evoluează societatea şi omul,
succesul în concretizarea lor, depinzând şi de asumarea unui comportament ecologic
efectiv.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 113

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

“Managementul mediului este o metodă modernă de a implica problematica de

mediu în toate etapele şi procedurile de a conduce, a gestiona o activitate, un proiect, un
plan sau un program, la nivel local sau regional, pe termen scurt, mediu şi lung” (Rojanschi,
Grigore, Ciomos, 2008). Integrarea eforturilor, la nivel macro şi microsocial consemnează
un prim pas în abordarea unui domeniu de interes vital pentru fiecare element al Terrei şi,
în primul rând, pentru om.

3. Conceptualizarea referenţială a comportamentului ecologic al consumatorului

În fiecare din ipostazele decelate, omul, ca element determinant în implementarea

politicilor de mediu şi refacerea echilibrelor, adoptă diferite comportamente.
Comportamentul uman este, în general, considerat ca fiind liber şi orientat de conştiinţă,
sub rezerva că şi constiinţa este mai degrabă o variabilă intermediară decât una absolut
independentă. În prezent, ştiinţele sociale şi psihologice tind să argumenteze rolul
subconştientului şi inconştientului ca generatori ai comportamentului, sub influenţa unor
factori obiectivi.
Pe de altă parte, sunt, totuşi, recunoscute rolul nivelului cunoaşterii în
determinismul procesului şi importanţa educaţiei pentru adoptarea unui anume
comportament. Psihologul american Harold Leavit consideră că elementele esenţiale care
definesc comportamentul uman sunt: stimulul (cauza), nevoia (dorinţa concretizabilă) şi
obiectivul (scopul).
Fiecare disciplină care abordează comportamentul îl defineşte din propria
prespectivă. Din punct de vedere psihologic, comportamentul desemnează ceea ce este
obiectiv observabil în reacţia globală a individului, independent de ceea ce declară, de
gândurile şi atitudinile sale psihologice. Din perspectiva sociologică, comportamentul
constă în activitatea subiectului într-o situaţie socială dată. Asociaţia Americană de
Marketing defineşte comportamentul consumatorului ca interacţiune a impresiei şi
percepţiei, conduitei şi întâmplărilor naturale comune prin care fiinţele umane îşi dirijează
schimbările survenite în propriile vieţi. În contextul prezentului demers, considerăm
necesară o prezentare a caracteristicilor generale ale comportamentului, ca fundament al
abordării comportamentului ecologic. În acest sens, sunt de evidenţiat: complexitatea
mecanismelor comportamentale, diversitatea până la unicitate a răspunsurilor
comportamentale (unicitatea omlui generează unicitatea comportamentului) la aceeaşi
stimuli relaţionat cu determinismul dezvoltării personalităţii, includerea unui demers
decizional în adoptare, caracterul dinamic şi adaptat situaţional, capacitatea de
interrelaţionare. Dacă diversitatea şi unicitatea limitează eficacitatea unor procese colective
de formare a comportamentelor ecologice, capacitatea de interrelaţionare şi de adaptare
potenţează orice demers formativ, în această direcţie. Dimensiunea istorică a
comportamentului evidenţiază rolul condiţiilor social-economice în efectivitatea unui
anume tip de comportament şi capacitatea oamenilor de a-l adopta pe cel mai productiv.
Comportamentul ecologic presupune prezervarea şi protejarea ecosistemului, a
biodiversităţii, incluzând atitudini şi activităţi orientate spre conservarea şi promovarea
valorilor mediului natural, în orice situaţie, precum şi capabilitatea de a influenţa adoptarea
sa şi de către alţi indivizi din grup şi societate.
Comportamentul ecologic al consumtorului stabileşte aria de interes în zona
utilizatorului final, individ sau gospodărie. În acest enunţ, comportamentul ecologic se
defineşte pe două coordonate:

114 Amfiteatru Economic

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

 comportament ecologic în calitate de consumator;

 comportament ecologic în calitatea de element al ecosferei (unele studii decelează
pe această coordonată: atitudinea faţă de mediu; atitudinea faţă de comportamentul
ecologic).
Comportamentul ecologic în calitate de consumator presupune raţionalitate atât în
alegere şi în monitorizarea costurilor de utilizare, cât şi în faza de distrugere.
Utilizând un grafic de reprezentare a ciclului de viaţă al produsului (figura nr. 2) se
pot pune în evidenţă fazele în care este implicat comportamentul ecologic al
consumatorului: perioada de utilizare şi faza de distrugere.

Costuri de creaţie, industrializare

Costuri de producţie
Pentru
producător Costuri de utilizare
Costuri de distrugere
Influenţa
producător

Pentru Costuri de Costuri de

utilizator/ achiziţie posesie
consumator

Irosire
resurse
da nu Poluar
Alegere raţională e
Comportament Comportament
ecologic neecologic

Figura nr. 2: Faze din ciclul de viaţă al produsului în care este implicat
comportamentul ecologic al consumatorului
În perioada de utilizare, comportamentul ecologic se manifestă în folosirea
raţională a bunului, ceea ce presupune reducerea consumului de energie, consumabile etc.
aferente folosirii acestuia. Un consumator raţional va alege la cumpărarea bunului pe acela
al cărui cost mediu (media: cost achiziţie- cost consumabile pe durata de viaţă a produsului)
este cel mai mic (raţionamentul este valabil şi pentru costul total).
Comportamentul raţional al consumatorului presupune, însă, o informare adecvată.
Informarea corectă, în acest sens, solicită implicarea autorităţilor, a agenţiilor
guvernamentale care au atribuţii privind protecţia consumatorului şi protecţia mediului.
Aceste agenţii au puterea de a impune distribuitorilor şi producătorilor furnizarea
informaţiilor necesare şi pot, de asemenea, face ele însele servicii de informare şi educaţie
în mass media.
În perioada de distrugere a bunului, comportamentul raţional se manifestă în
căutarea tuturor posibilităţilor de reciclare/refolosire a unor părţi din bun şi în utilizarea
celor mai puţin nocive modalităţi de distugere a celor irecuperabile. Alegerea bunului care
implică cele mai mici costuri de utilizare şi de distrugere, orientând cererea influenţează şi,
în amonte, producătorii.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 115

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

Comportamentul consumatorului în calitate de element al ecosferei, impune ab

initio, ca acesta să devină conştient că este un receptor al poluării şi de precaritatea
existenţei sale în condiţiile dezechilibrelor majore, în plin proces de desfăşurare.
În studiile efectuate în ultimele decenii (Kaiser, Wölfing şi Fuhrer, 1999; Kaiser, Doka,
Hofstetter şi Ranney, 2003; Axelrod şi Lehman, 1993; Kopnina, 2011; Dunlap, Van Liere,
Merting şi Jones, 2000), comportamentul ecologic este analizat din mai multe puncte de
vedere, în încercarea de a depista cele mai eficiente pârghii de acţiune pentru edificarea sa
- abordarea prin prisma atitudinii şi a celor trei componente ale acesteia: stimulul (cauza),
cunoşterea şi intenţia care ar prefigura comportamentul, fie luate separat sau în ansamblu,
fie abordate secvenţial. În legatura cu această abordare, trebuie să evidenţiem faptul că, deşi
unii cercetători susţin că atitudinea incumbă o anumită probabilitate de producere a unui tip
de comportament într-o situaţie dată, există cazuri în care aceasta nu are efectivitate
comportamentală. În plus, s-a constatat că schimbarea comportamentului determină
modificarea atitudinii corespunzătoare. De aici s-ar putea deduce că impunerea unui anume
comportament construieşte o nouă atitudine care, la rândul său, potenţează comportamentul.
Concluzia ar fi că impunerea prin norme şi coerciţie a unui comportament ecologic ar
conduce şi la formarea atitudinii ecologice care ar consolida comportamentul ecologic şi ar
permite trecerea la o etapă nouă în evoluţia acestuia;
- alte abordări, utilizând, de asemenea, relaţia dintre atitudine şi comportament, se bazează
pe teoria acţiunilor rezonabile, referindu-se la comportamentul planificat, teoria credinţelor
normative sau folosesc alte criterii, ca de exemplu îngrijorarea şi fac legătura între
comportamentul afectiv şi comportamentul intenţional;
- noua paradigmă de mediu (NEP) constituie una dintre ultimele abordări, ce relevă explicit
relaţionarea nesatisfăcătoare între “atitudinea ambientală” şi comportamentul ecologic,
recunoscând, în acelaşi timp, capacitatea inovatoare a umanităţii.
În economia prezentului demers reţinem următoarele:
 comportamentul este adaptabil la condiţiile social istorice date (stimuli) care-i
circumscriu nevoile şi obiectivele;
 comportamentul poate fi modificat prin procese formative educaţionale şi
informaţionale;
 asupra comportamentului acţionează o multitudine de factori care se potenţează
reciproc:
- factori socio-culturali: familie, statut social, clasă socială, grupuri referenţiale,
grupuri de apartenenţă, cultură, educaţie;
- factori psihologici: percepţia, motivaţia, învăţarea, atitudini, convingeri;
- factori personali: vârsta, sexul, ocupaţia, stil de viaţa, personalitate;
- factorii economici - venitul consumatorului şi avuţia personală constituie factori
esenţiali în adoptarea unui anume comportament şi, în special, a celui ecologic.
În figura nr. 3 sunt prezentate figurativ mediile care exercită influenţe asupra
comportamentului ecologic al consumatorului: familie, grup social, societate, sistemul
inter-relaţional dintre acestea şi individ cu următoarele remarci:
 cu cât este mai aproape mediul de individ, influenţa este mai puternică, fiind mai
degrabă de tip persuasiv decât coercitiv, iar libertatea în respectarea credinţelor normative
este mai mică;
 cu cât mediul este mai îndepărtat, influenţa este mai mult de natura normelor,
constrângerilor decât a persuasiunii şi liberului consimţământ şi, totuşi, posibilitatea
abaterii de la norme este mai mare prin imposibilitatea sau ineficienţa controlului.

116 Amfiteatru Economic

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Aceste aserţiuni sunt utile în cazul unor programe formative ale comportamentului
ecologic ca şi în implementarea politicilor de mediu.

mediul
socio- grup social
familie I
economic

Figura nr. 3: Sistemul interrelaţional al factorilor care influenţează comportamentul

ecologic al consumatorului

4. Determinanţii comportamentului ecologic al consumatorului. Reprezentarea

tipologiei comportamentale

Comportamentul ecologic este supus unui sistem de condiţionalităţi. Prefigurând

pe o axă constrângerile în care consumatorul trebuie să adopte un comportament ecologic,
vom observa că libertatea sa comportamentală este restricţionată de variabile exogene şi
endogene (figura nr. 4) :

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 117

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

Factori Cons- Organi Infor- Prevederi

Factori socio- trân- zarea mare normative
perso- cultu- geri comu- privind
nali rali econo- nitară comportamentul
mice ecologic
şi control
Comportament
ecologic impus
Precaritatea informării
diminuează posibilitatea unui
comportament ecologic
consecvent
Condiţionează efectivitatea
comportamentului ecologic impus
sau a unuia superior ales

Constrângerile economice vor afecta chiar

respectarea comportamentului ecologic impus

Încadrarea în comportamentul ecologic al grupului social

Libertatea de a alege comportamentul ecologic dorit, superior celui impus

Figura nr. 4: Determinanţii comportamentului ecologic al consumatorului

O importanţă deosebită în adoptarea comportamentului ecologic o are standardul

de viaţă al consumatorului. Referitor la relaţia dintre comportament şi standardul de viaţă,
menţionăm cele 6 axiome formulate de Gerhard Scherhom (Stanciu, 1993):
 Axioma preferinţelor - care impune o ierarhizare a multiplelor nevoi ale
consumatorului în limita resurselor disponibile;
 Axioma obligativităţii - care impune un comportament adecvat stilului său de viaţă
sau al grupului de apartenenţă;
 Axioma integrării - care impune un comportament adecvat familiei şi grupului de
apartenenţă;
 Axioma nivelului aspiraţiilor - care explică schimbările continue din
comportamentul unui consumator în raport cu modificarea aspiraţiilor sale, ale familiei sau
grupului de apartenenţă;
 Axioma plasticităţii comportamentului - care reflectă flexibilitatea biunivocă a
nevoilor cu resursele proprii de satisfacere a acestora, ambele într-o dinamică continuă;
 Axioma normării - care impune încadrarea comportamentului în valorile şi normele
grupului de apartenenţă şi de referinţă.
Sistemul axiomatic permite înţelegerea diversităţii comportamentale în condiţii
identice şi poate constitui un fundament al politicilor de formare a comportamentelor
ecologice.

118 Amfiteatru Economic

Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Evidenţierea condiţionărilor adoptării unui comportament ecologic al

consumatorului poate servi la decelarea unor tipuri efective de comportament într-o anume
combinaţie de factori. În acest scop s-a cosiderat comportamentul ecologic al
consumatorilor o variabilă determinată de trei grupe de factori, într-o proiecţie
sintetizatoare a principalilor factori decelaţi anterior, reprezentaţi pe cele trei coordonate
(limitat la posibilităţile de reprezentare) ale unui grafic, astfel:
 factorii psihosociali – în care au fost grupaţi factorii sociali (familie, grup, statut),
psihologici (percepţia, motivaţia, învăţarea, atitudini, convingeri);
 factorii exogeni (cadrul normativ, organizarea comunitară, informare);
 factorii economici (în sensul constrângerilor).
Acestor factori li s-au atribuit intensităţi diferite de manifestare în mediul
ambiental al consumatorului: slab, mediu şi puternic.
În funcţie de combinarea factorilor şi intensităţilor lor, pot fi evaluate mai multe
tipuri de comportamente ecologice ale consumatorilor (CEC) (figura nr. 5):
 CEC maxim – comportament care exclude orice formă de risipire de resurse şi de
poluare;
 CEC normat – comportament în limitele impuse de cadrul normativ;
 abateri accidentale – comportament posibil şi peste exigenţele legislative dar, în care,
în cazul unor constrângeri puternice de tip economic sau în cazul unor intensităţi medii ale
factorilor psihosociali şi a celor exogeni se înregistrează, aleator, abateri; la acest tip
comportamental sunt utile măsuri persuasive, de susţinere ca şi menţinerea infrastructurii
ecologice la nivel adecvat;
 abateri sporadice – comportament în cadrul normat, de la care, din când în când, se
înregistrează abateri; în acest caz, complementar măsurilor de susţinere, este necesară o
informare corespunzătoare şi o organizare comunitară mai bună;
 abateri frecvente – comportament care înregistreaza abateri de la nivelul normat în
mod uzual; acest tip de comportament are la bază atitudini inadecvate faţă de mediu care, în
condiţiile unei infrastructuri ecologice comunitare defectuoase generează abateri repetate;
măsurile ce se impun sunt atât la nivelul factorilor exogeni, prin impunerea realizării de
către responsabilii locali a infrastructurii ecologice comunitare adecvate şi a unor acţiuni
educative, cât şi de natura sancţiunilor;
 abateri permanente – comportament care înregistrează continuu abateri de la normele
legale şi morale; pe fondul unor atitudini proecologice extrem de diminuate sau inexistente,
a unor deficienţe în organizarea comunitară şi a unor constrângeri economice medii, se
produc permanent abateri de la norme, impunându-se măsuri de corecţie la nivelul
responsabililor locali şi sancţiuni pentru cei care le comit;
 absenţa CEC – comportament care risipeşte şi poluează peste orice limită a normelor
legale şi morale; măsurile imperativ necesare se plasează la nivelul responsabililor locali şi
vizează realizarea infrastructurii ecologice, acţiuni educative, susţinere în adoptarea şi
menţinerea unui comportament ecologic şi, numai ulterior acestora, aplicarea de sancţiuni.
Acest demers permite sistematizarea analizelor de mediu la nivelul consumatorului
pe cei trei vectori majori de determinare a tipologiilor comportamentale, examinarea
analitică a factorilor integraţi fiecărei coordonate şi stabilirea cauzelor efective asupra
cărora trebuie să se intervină, precum şi posibilitatea estimării apriorice a tipologiei
comportamentale preponderente într-o anume comunitate.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 119

AE Determinism in evaluarea comportamentului ecologic al consumatorului

Factori exogeni
Factori
psihosociali
CEC maxim CEC normat Abateri
accidentale
puternic
puternic

Abateri Abateri Abateri

accidentale sporadice frecvente
mediu
mediu

Abateri Abateri Absenţa CEC

frecvente permanente
slab
slab mediu puternic

Constrângeri economice

Figura nr. 5: Reprezentare tridimensională a diverselor tipuri de comportamente

ecologice ale consumatorilor

Concluzii

Comportamentul ecologic efectiv reprezintă, în dinamica sinergeticii sale, un

deziderat important în realizarea obiectivului dezvoltării durabile a umanităţii.
Determinanţii comportamentului ecologic decelaţi sunt structuraţi în prezentul demers pe
trei paliere de interes: factori exogeni (cadrul normativ, organizarea comunitară, informare),
factori psihosociali şi factori economici. Adoptarea unui comportament ecologic este în
relaţie holistică cu caracteristicile mediului ce integrează consumatorul, organizarea
societăţii în ansamblul său ca şi cea a comunităţilor locale având un rol peremptoriu în
edificarea, încurajarea sau inhibarea acestui proces dinamic, nu întotdeauna evolutiv. Ca
rezultantă a acţiunii unor factori psihosociali specifici fiecărui om, asumarea unui
comportament ecologic incumbă o latură subiectivă majoră, care individualizează până la
unicitate răspunsurile la stimuli externi similari. Configuraţia determinanţilor externi şi
psihosociali permite structurarea unor tipologii comportamentale sub incidenţa
constrângerilor economice. Asumarea unui comportament ecologic de maximă exigenţă la
nivelul consumatorului se concretizează în măsuri situaţional adecvate în raport cu idealul
stopării oricărei poluări, cu valenţe exemplificative şi formative la nivelul grupului de
apartenenţă şi al societăţii, constituindu-se în vectori de opinie în favoarea homeostaziei
ecosferei.

120 Amfiteatru Economic

 Educarea şi informarea consumatorilor din perspectiva conştiinţei şi AE
comportamentului ecologic al acestora

Bibliografie
Arpinte, D., Scoican, N.A., Theotokatos, H. şi Koumalatsou, E., 2008. Economia socială în
Europa. Bucureşti: Editura Expert.
Axelrod, L.J. şi Lehman, D.R., 1993. Responding to enviromental concern: what factors
guide individual action?. Journal of Enviromental Psychology, Iss. 13, pp. 149-159.
Cătoiu, I. şi Teodorescu, N., 2005. Comportamentul cumpăratorului. Bucureşti: Editura
Uranus.
Commoner, B., 1980. Cercul care se închide. Bucureşti: Editura Politică.
Dinu, E. şi Curea, C., 2009. Locul si rolul indicatorilor de sustenabilitate in procesul de
tranzitie catre un model de dezvoltare durabila. Economie teoretica si aplicată,
Supliment, pp.20-27.
Dinu, V., 2008. The Ethical Dimension of Business. Amfiteatru Economic, X(23), pp.7-8.
Kaiser, G.F., Wolfing, S. şi Fuhrer, U., 1999. Environmental Attitude and Ecological
Behaviour, Journal of Environment Psychology, [online] Disponibil la:
<http://www.ideallibrary.com> [Accesat 1 septembrie 2011].
Kaiser, G.F., Doka, G., Hofstetter, P. şi Ranney, M.A., 2003. Ecological behaviour and its
environmental consequences: a life cycle assessment of a self -report measure, Journal
of Environment Psychology, [online] Disponibil la:
<http://www.elsevier.com/wps/find/homepage.cws_home> [Accesat 10 septembrie
2011].
Goleman, D., 2009. Inteligenţa ecologică. Bucureşti: Editura Curtea Veche.
Lopez, A.G. şi Cuervo-Arango, M.A., 2003. Relationship among values, beliefs, norms and
ecological behaviour, Psicothema, [online] Disponibil la:
<http://www.scribd.com/doc/41927400/Relationship-Among-Values-Beliefs-Norms-
and-Ecological-Behaviour> [Accesat 12 septembrie 2011].
Marder, E., 2008. Comportamentul cumpărătorului. Bucureşti: Editura Teora.
Petcu, M., 2009. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Bucureşti: Editura
Economică.
Petre, M. şi Petre, V., 2009. Dicţionar explicativ de ecologie. Bucureşti: CD Press.
Vladimir, R., Florian, G. şi Vasile, C., 2008. Ghidul evaluatorului şi auditorului de mediu.
Bucureşti: Editura Economică.
Vladimir, R., Bran, F. şi Florian, G., 2004. Elemente de economia şi managementul
mediului. Bucureşti: Editura Economică.
Soroceanu, V., 2010. Creşterea economică şi mediul natural. Bucureşti: Editura
Economică.
Stanciu, S., 1993. Marketing. Bucureşţi: Universitatea Bucureşti.

Vol. XIV • Nr. 31 • Februarie 2012 121

View publication stats