Aspecte privind regimul juridic al sancțiunii prestării

unei activități în folosul comunității

Ion PREDESCU
Judecător la Curtea Constuţională
Dr. Marieta SAFTA
Prim magistrat-asistent

1. Introducere
Reglementarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei acvităţi în folosul comunităţii
a ridicat, de-a lungul mpului, atât probleme de interpretare și aplicare, determinând intervenţia
Înaltei Curţi de Casaţie și Jusţie, pe calea unei decizii prin care s-a pronunţat asupra unui recurs
în interesul legii, cât și probleme de constuţionalitate soluţionate de Curtea Constuţională
care a fost sesizată în acest sens, jurisprudenţa acesteia conducând, de al el, și la modificări ale
principalelor acte normave aplicabile în această materie.
În aceste condiţii, considerăm ulă examinarea regimului juridic al sancţiunii prestării unei
acvităţi în folosul comunităţii, în scopul conturării unei viziuni de ansamblu, cât mai complete,
asupra acesteia.

2. Cadrul legal
Actele normave care conturează regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în
folosul comunităţii sunt Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor1 și Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor
prestării unei acvităţi în folosul comunităţii2.
Cât privește Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în
reglementarea iniţială aceasta a prevăzut, în art. 5 alin. (2), sancţiunile contravenţionale
principale, după cum urmează:
„a) aversmentul;
b) amenda contravenţională;
c) obligarea contravenientului la prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii;
d) închisoarea contravenţională, dacă nu există consimţământul contravenientului pentru
aplicarea sancţiunii prevăzute la lit. c).”

1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările
și completările ulterioare.
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 11 decembrie 2002.

7
 Ion PREDESCU, Marieta SAFTA

Având în vedere însă că Legea de revizuire a Constuţiei3 a introdus în art. 23 referitor la

libertatea individuală o nouă dispoziţie, potrivit căreia „sancţiunea privavă de libertate nu poate
fi decât de natură penală”, fiind exclusă as el posibilitatea reglementării și aplicării unor sancţiuni
privave de libertate pentru faptele de orice natură care nu aparţin ilicitului penal, a fost
adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii
contravenţionale4, act prin care a fost abrogată litera d) a alineatului (2) al arcolului 5 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, mai sus citat, și s-a dat o nouă redactare literei c) a aceluiași
alineat [„c) prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii”].
Prin același act normav au fost, de asemenea, modificate în mod corespunzător și
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării
unei acvităţi în folosul comunităţii și închisorii contravenţionale5, în sensul că au fost abrogate
toate dispoziţiile care privesc închisoarea contravenţională și modul de executare a acesteia,
fiind exnsă sfera de aplicare a sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii.
Examinând legislaţia de referinţă menţionată, se constată următoarele:
A) prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii este reglementată atât ca „sancţiune
contravenţională principală” [art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001], care poate
fi aplicată direct de instanţa de judecată la sesizarea organului constatator, în condiţiile art. 6-13
din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, cât și ca modalitate alternavă de executare a unei alte
sancţiuni contravenţionale principale – amenda contravenţională, în condiţiile art. 9 alin. (5) și,
respecv, art. 391 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001; după cum se va arăta și cu prilejul
examinării Deciziei nr. 7 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie și Jusţie – Secţiile
unite6, între cele două situaţii – sancţiune contravenţională principală și, respecv, modalitate
alternavă de executare a unei sancţiuni contravenţionale – există deosebiri fundamentale de
regim juridic7:
a) în ceea ce privește prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii ca sancţiune
contravenţională principală:
• aceasta poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanţe ale Guvernului, prin care se
stabilesc și se sancţionează anumite fapte ce constuie contravenţii;
• aceasta se stabilește întotdeauna alternav cu amenda și poate fi aplicată numai de
instanţa de judecată;
• dispoziţiile art. 6-13 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 (Procedura de aplicare a
sancţiunilor) stabilesc că, în cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii
alternav cu sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, dacă agentul constatator
apreciază că sancţiunea amenzii este îndestulătoare, aplică amenda procedând potrivit
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar în
situaţia în care, în raport cu gravitatea faptei, apreciază că amenda este neîndestulătoare, încheie
procesul-verbal de constatare a contravenţiei pe care îl înaintează, în cel mult 48 de ore, instanţei
competente, respecv instanţei în a cărei circumscripţie a fost săvârșită contravenţia; instanţa
apreciază asupra legalităţii și temeiniciei procesului-verbal și fie aplică sancţiunea amenzii, fie

3
Legea nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003.
5
Ordonanţă al cărei tlu este în prezent : „Ordonanţă privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi
în folosul comunităţii”.
6
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2011.
7
A se vedea infra, punctul 3.

8
Aspecte privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii

aplică sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii dacă apreciază că aplicarea
amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace
materiale și financiare pentru plata acesteia, fie anulează procesul-verbal; în toate situaţiile,
instanţa stabilește prin hotărâre natura acvităţilor ce vor fi prestate de acesta în folosul
comunităţii, pe baza datelor comunicate de primarul localităţii în care contravenientul își are
domiciliul sau reședinţa, ţinând seama de aptudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul
pregării profesionale;
• sancţiunea în discuţie se poate aplica numai contravenientului persoană fizică;
• sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată și minorilor,
dacă la data săvârșirii faptei au împlinit vârsta de 16 ani; în acest caz, acvitatea se prestează pe
o durată cuprinsă între 25 de ore și 150 de ore și este interzisă obligarea minorului la prestarea
unei acvităţi care comportă riscuri sau este suscepbilă să îi afecteze educaţia ori să îi dăuneze
sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale;
b) în ceea ce privește prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii ca modalitate
alternavă de executare a unei alte sancţiuni contravenţionale principale – amenda
contravenţională:
• potrivit art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contra-
venientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definivă a sancţiunii și
nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza
instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenţia, în vederea înlocuirii
amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei acvităţi în folosul
comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de
judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de
30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, iar în cazul în care contravenientul nu a achitat
amenda în acest termen instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la
prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii;
• potrivit art. 391 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, înlocuirea
sancţiunii în sensul arătat poate fi dispusă de instanţă și ca urmare a sesizării făcute de
contravenientul insolvabil, situaţie în care, așa cum se menţionează în alin. (2) al aceluiași arcol,
sancţiunea înlocuitoare poate fi dispusă pe o durată maximă de 50 de ore (respecv 25 de ore
pentru minori peste vârsta de 16 ani);
B) iniţial, aplicarea acestei sancţiuni, respecv acestei modalităţi de executare a sancţiunii
amenzii, era condiţionată de acordul contravenientului [art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 55/2002, abrogat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 249/2009 pentru modificarea Ordonanţei
Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul
comunităţii8; art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în redactarea anterioară
modificării prin Legea nr. 249/2009];
C) executarea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii este reglementată unitar –
pentru ambele ipoteze analizate – prin dispoziţiile art. 2, 3 și art. 15-24 din Ordonanţa Guvernului
nr. 55/2002.
As el, potrivit dispoziţiilor generale cuprinse în art. 2 și 3 din actul normav menţionat,
acvitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea

8
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 1 octombrie 2009.

9
 Ion PREDESCU, Marieta SAFTA

locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curăţeniei și igienizarea localităţilor,

desfășurarea de acvităţi în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor,
grădiniţelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii se execută după programul de
muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 și 300
de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi. În cazul în care
contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar
autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea acvităţii
contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.
Executarea sancţiunii se realizează pe baza unui mandat de executare emis de instanţa de
executare, care se comunică primarului unităţii administrav-teritoriale și unităţii de poliţie în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședinţa contravenientul, precum și contravenientului.
În executarea acestui mandat, primarul stabilește de îndată conţinutul acvităţii ce
urmează să fie prestată de contravenient – luând în considerare pregărea profesională și starea
de sănătate a acestuia și evitând locurile cu grad ridicat de risc la prestarea acvităţii, periculoase
ori dăunătoare sănătăţii acestuia –, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum și
programul de lucru, încunoșnţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta acvitatea.
Supravegherea executării sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii se asigură
de către primarul localităţii sau de către primarii sectoarelor municipiului Bucureș, prin
persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială se
execută sancţiunea.
Reparzarea sarcinilor și coordonarea acţiunilor întreprinse de persoanele împuternicite de
primar, precum și modalităţile de acordare a sprijinului de către unităţile de poliţie în vederea
supravegherii executării sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii se realizează în
baza unui program de supraveghere și control întocmit de primar, cu acordul unităţii de poliţie
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședinţa contravenientul. Câte un exemplar al
programului rămâne în evidenţa autorităţii locale și a unităţii de poliţie competente teritorial.
Prestarea acvităţii în folosul comunităţii se execută pe baza unor norme orientave de
muncă stabilite de primar, care să facă posibilă exercitarea controlului, la diferite intervale de
mp, de către cei împuterniciţi cu supravegherea executării sancţiunii. Unitatea din domeniul
serviciului public la care contravenientul execută sancţiunea este obligată, la cererea primarului,
să comunice datele și informaţiile solicitate cu privire la executarea sancţiunii.
Contravenientul trebuie să se prezinte de îndată, nu mai târziu de 3 zile de la primirea
mandatului de executare, la primarul unităţii administrav-teritoriale în a cărei rază își are
domiciliul sau reședinţa, pentru luarea în evidenţă și executarea sancţiunii, care se face în cel
mult 5 zile de la primirea mandatului de executare.
Împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul acvităţii, la condiţiile în care se realizează,
precum și la modul în care se exercită supravegherea contravenientul poate face plângere, care
se depune la primar sau, după caz, la unitatea de poliţie de care aparţine agentul însărcinat cu
supravegherea acvităţii. Plângerea, împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate, se
înaintează, în termen de 5 zile de la înregistrare, judecătoriei în a cărei circumscripţie se execută
sancţiunea, care o soluţionează în termen de 10 zile de la primire. În cazul în care instanţa
constată că plângerea este întemeiată, dispune, după caz, schimbarea acvităţii sau a măsurilor
de supraveghere.

10
Aspecte privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii

3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Revenind la disncţia realizată între reglementarea prestării unei acvităţi în folosul
comunităţii ca sancţiune contravenţională principală, respecv ca modalitate alternavă de
executare a unei alte sancţiuni contravenţionale principale, trebuie menţionată jurisprudenţa
Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţie în care se statuează asupra acestei disncţii şi a uneia dintre
consecinţele sale.
As el, Înalta Curte de Casaţie şi Jusţie, constuită în Secţii Unite, a examinat recursul în
interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, raportate la dispoziţiile art. 9 alin.
(1) şi (2) din acelaşi act normav şi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul
juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, aprobată prin Legea nr.
641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, asupra posibilităţii de a se dispune înlocuirea
sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii,
atunci când această din urmă sancţiune nu este prevăzută, prin lege, alternav cu amenda,
problemă juridică în privinţa căreia în pracca instanţelor de judecată nu exista un punct de
vedere unitar.
As el, unele instanţe au respins cererile de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea
obligării contravenientului la prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii fie atunci când
contravenţiile săvârşite nu erau prevăzute şi sancţionate prin legi sau ordonanţe ale Guvernului,
fie atunci când, deşi contravenţiile erau prevăzute prin acte normave elaborate de Parlament
ori Guvern, prin delegare legislavă, totuşi acestea nu erau sancţionate în modalitatea prevăzută
la art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările
ulterioare, respecv la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, cu modificările şi
completările ulterioare. Aceste instanţe au reţinut că dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (1) şi (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi în art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, care
consacră principiul nulla poena sine lege, sunt aplicabile şi în procesul de înlocuire a sancţiunii
amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei acvităţi în folosul
comunităţii, iar o soluţie contrară echivalează cu încălcarea principiului legalităţii care operează
în materie contravenţională.
Alte instanţe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu
sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii fie în condiţiile în care contravenţia
pentru care a fost aplicată această din urmă sancţiune nu era prevăzută de lege, ci în hotărâri ale
Guvernului sau hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, fie în situaţiile
în care legile speciale sau ordonanţele Guvernului prin care se stabileau contravenţiile pentru
care s-a aplicat amenda nu prevedeau, alternav, şi sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul
comunităţii. În movarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că nu are loc aplicarea unei
sancţiuni, pentru a fi necesar ca aceasta să fie expres prevăzută prin lege sau ordonanţă a
Guvernului ca sancţiune alternavă cu cea a amenzii, ci se dispune cu privire la o altă modalitate
de executare prevăzută de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Jusţie a apreciat că aceste din urmă instanţe au interpretat şi
aplicat corect legea. As el, stabilind că instanţa poate să înlocuiască, în faza de executare,
sancţiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii, legiuitorul
a reglementat o modalitate alternavă de executare a unei sancţiuni contravenţionale care,
desigur, nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de textele ce au fost prezentate.

11
 Ion PREDESCU, Marieta SAFTA

Împrejurarea că prin acelaşi text, respecv prin art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, a fost instuită o nouă sancţiune contravenţională, indicându-se limitav şi actele
normave prin care aceasta poate fi prevăzută, şi totodată s-a instuit o modalitate alternavă
de executare în cadrul căreia sancţiunea nou-înfiinţată poate înlocui sancţiunea amenzii ce a
fost aplicată, nu este de natură să conducă la concluzia că legiuitorul a stabilit vreo altă condiţie
pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii în afara celor pe care le-a prevăzut expres.
Înalta Curte de Casaţie şi Jusţie a mai reţinut că operaţiunea juridică de înlocuire a
sancţiunii are loc în faza de executare şi vizează exclusiv stabilirea altei modalităţi de executare
a sancţiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalităţii de executare fiind determinată de
faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definivă şi nici nu
există posibilitatea executării silite. Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocot
principiul de drept al legalităţii incriminării şi sancţiunii (nullum crimen sine lege, nulla poena
sine lege) înscris şi în prevederile art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Aceasta
întrucât, în ligiul având ca obiect cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării
unei acvităţi în folosul comunităţii, instanţa nu este învestă cu aplicarea unei sancţiuni care nu
ar fi prevăzută de actul prin care este reglementată contravenţia, ci, în ipoteza unui contravenient
debitor insolvabil, este chemată să se pronunţe cu privire la modalitatea de executare a sancţiunii
amenzii prevăzute de lege şi deja aplicate contravenientului.
În plus, condiţiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii sunt
înscrise la art. 9 alin. (3) şi art. 391 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi
vizează numai depăşirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definivă a sancţiunii amenzii
şi starea de insolvabilitate a contravenientului, iar îndeplinirea lor se verifică în urma sesizării
adresate instanţei de către organul din care face parte agentul constatator sau de către
contravenient. În atare situaţie, a aprecia că operaţiunea de înlocuire a sancţiunii nu poate avea
loc decât în baza unui text conţinut de o lege sau o ordonanţă, prin care sunt prevăzute ca
sancţiuni alternave amenda şi prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii, ar însemna să se
nesocotească voinţa legiuitorului prin adăugarea unor condiţii pe care acesta nu a înţeles să le
stabilească. În acelaşi mp, printr-o as el de interpretare, se ajunge la lipsirea de eficienţă
juridică a reglementării conţinute de art. 9 alin. (3)-(5) şi de art. 391 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, iar numeroase norme juridice în temeiul cărora a fost aplicată sancţiunea
amenzii contravenţionale rămân fără finalitate, deoarece sancţiunea nu poate fi executată pe
nicio cale. Al el spus, deşi se face vinovat de săvârşirea unei contravenţii, pentru care a şi fost
sancţionat, contravenientul insolvabil nu suportă în mod real nicio consecinţă a faptei sale.
Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 7 din 20 septembrie 20109, Înalta Curte de
Casaţie şi Jusţie a dispus admiterea recursului în interesul legii şi a stabilit că dispoziţiile art. 9

9
Pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3)-
(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din acelaşi
act normav şi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi
în folosul comunităţii, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, asupra posibilităţii
de a se dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii,
atunci când această din urmă sancţiune nu este prevăzută, prin lege, alternav cu amenda.

12
Aspecte privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii

alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2)
din aceeaşi ordonanţă şi la dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, se
interpretează în sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea
obligării contravenientului la prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii indiferent dacă
contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte
acte cu caracter normav şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu
prevede, alternav cu sancţiunea amenzii, sancţiunea prestării unei acvităţi în folosul comunităţii.

4. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi modificarea în mod corespunzător a regimului

juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii
As el cum s-a arătat, în redactarea iniţială, textele legale incidente în materie condiţionau
aplicarea sancţiunii în discuţie, respecv înlocuirea sancţiunii amenzii cu această sancţiune, de
acordul contravenientului.
Sesizată fiind cu excepţia de neconstuţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care, în redactarea de la acea dată, prevedea că: „În cazul în
care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează
la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii, cu
acordul acestuia”, Curtea Constuţională a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” este
neconstuţională. Aceasta, întrucât condiţionarea impusă de sintagma în cauză era de natură a
lipsi de eficienţă sancţiunea aplicată pentru comiterea unei fapte ansociale, cu consecinţa
încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constuţia României, în conformitate cu care: „În
România, respectarea Constuţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Constatând,
totodată, că dispoziţii similare ce impun acordul contravenientului pentru prestarea unei munci
în folosul comunităţii se regăseau şi în art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) şi art. 13 din Ordonanţa
Guvernului nr. 55/2006 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul
comunităţii, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea
închisorii contravenţionale, Curtea a constatat că sintagmele „numai dacă există consimţământul
contravenientului”, „cu consimţământul contravenientului” şi, respecv, „după luarea consim-
ţământului contravenientului” folosite în aceste texte legale sunt neconstuţionale, pronunţând
în acest sens Decizia nr. 1.354/200810.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 din Constuţie privind efectul general obligatoriu al
deciziilor Curţii Constuţionale, a fost adoptată Legea nr. 293/200911, prin care a fost modificat,
în sensul deciziei Curţii Constuţionale menţionate, textul art. 9 alin. (5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001.
După această modificare legislavă, Curtea Constuţională a fost din nou sesizată cu
excepţia de neconstuţionalitate a art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Instanţa
de judecată, care a ridicat excepţia de neconstuţionalitate din oficiu, a susţinut că prevederile
legale cricate încalcă dispoziţiile constuţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului şi ale art. 42 privind interzicerea muncii forţate. În acelaşi sens a fost
şi punctul de vedere al Avocatului Poporului, care a considerat că, „în condiţiile în care a fost
eliminată condiţia consimţământului persoanei, obligarea la prestarea unei acvităţi în folosul

10
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008.
11
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 1 octombrie 2009.

13
 Ion PREDESCU, Marieta SAFTA

comunităţii trebuie să se conformeze dispoziţiilor art. 42 din Constuţie privind interzicerea

muncii forţate”. Necesitatea consimţământului în cazul obligaţiei de a presta o muncă în folosul
comunităţii decurge din aceea că respecvul consimţământ este elementul de disncţie între
munca în folosul comunităţii şi munca forţată, prohibită de documentele internaţionale în
materia drepturilor omului. În plus – s-a mai arătat – această obligaţie nu poate fi inclusă în
categoria excepţiilor autorizate de art. 42 alin. (2) din Constuţie.
Analizând dispoziţiile constuţionale invocate în movarea excepţiei, Curtea Constuţională
a observat, mai întâi, că acestea nu definesc sintagma „muncă forţată”. As el fiind şi aplicând
dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constuţie, potrivit cărora: „Dispoziţiile constuţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”,
Curtea a procedat la interpretarea sintagmei în cauză în concordanţă cu pactele şi tratatele
internaţionale de referinţă în materie la care România este parte. Curtea a constatat că art. 2 pct.
1 din Convenţia nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată de
Organizaţia Internaţională a Muncii, raficată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Bulenul
Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, prevede că „termenul «muncă forţată sau obligatorie» va
însemna orice muncă sau serviciu prens unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare
şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie”. În sfera acestui concept nu sunt
cuprinse, potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din aceeaşi convenţie, „orice muncă sau serviciu prens unui
individ ca urmare a unei condamnări pronunţate printr-o hotărâre judecătorească, cu condiţia
ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea şi controlul autorităţilor publice
şi ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor parculari, societăţi sau unor
persoane morale private”. Tot as el, art. 8 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi police din 16 decembrie 1966, raficat prin Decretul nr. 212/1974, publicat
în Bulenul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, stabilind la alin. a) că „nimeni nu va putea fi
constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie”, precizează la alin. b) următoarele:
„Alineatul a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat ca interzicând, în ţările în care anumite
infracţiuni pot fi pedepsite cu detenţiunea însoţită de munca forţată, executarea unei pedepse
de muncă forţată, pronunţată de un tribunal competent.”
Observând regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, mai sus
prezentat, Curtea Constuţională a concluzionat, cu privire la conduita persoanei căreia i se
aplică această sancţiune (sau modalitate de executare a unei sancţiuni contravenţionale) că nu
se încadrează în sfera sintagmei „muncă forţată”, iar prin Decizia nr. 641 din 17 mai 201112 a
respins excepţia de neconstuţionalitate ca neîntemeiată. În acelaşi cadru, Curtea a mai reţinut,
cu privire la faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit, că acesta
nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constuie elementul de constrângere al pedepsei
în cauză, prin intermediul căreia se nde spre corectarea şi reeducarea contravenientului. Tot
as el, lipsa acordului contravenientului la aplicarea sancţiunii nu poate fi interpretată ca
determinând calificarea ca muncă forţată a conduitei impuse prin actul de sancţionare. Având
în vedere natura juridică şi scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar
avea ca efect lipsirea de eficienţă a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte ansociale,
cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constuţia României, în conformitate cu

12
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 12 august 2011.

14
Aspecte privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii

care: „În România, respectarea Constuţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” De
al el, aceasta este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar
care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge
în mod negav asupra situaţiei materiale a celui sancţionat.
Această decizie, chiar dacă nu a determinat, precum precedenta, o modificare legislavă,
realizează, mai mult decât în alte cauze, o analiză juridică a sancţiunii prestării unei acvităţi în
folosul comunităţii, mai ales din perspecva naturii juridice şi a rolului acesteia.

5. Concluzii
Examinând regimul juridic al sancţiunii prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, as el
cum acesta este reglementat de actele normave menţionate şi explicat în jurisprudenţa
analizată, se constată că această sancţiune a fost instuită pentru a complini într-un mod eficient
sfera sancţiunilor contravenţionale şi pentru a permite realizarea scopului acestora, de aducere
la ordine a regulilor de conduită în colecvitatea socială, inclusiv pentru contravenienţii lipsiţi de
resurse materiale. Aplicarea şi executarea acestei sancţiuni au o finalitate pronunţat educavă,
fiind menite să determine un risc scăzut de recidivă şi şanse sporite de recuperare a contra-
venientului în concordanţă cu standardele sociale acceptate.
Pentru ca acest scop să fie realizat este însă necesară conşenzarea sa de către toţi
reprezentanţii autorităţilor implicate în procedura aplicării şi respecv executării sancţiunii
prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, reprezentanţi care trebuie să urmărească, cu
respectarea regulilor şi termenelor prevăzute de actele normave menţionate, executarea
sancţiunilor contravenţionale, iar atunci când constată că neplata amenzilor se datorează lipsei
de mijloace băneş să recurgă la această procedură. Lipsirea de eficienţă a textelor de lege
analizate, printr-o lipsă de rol acv a autorităţilor competente, cu consecinţa neexecutării
sancţiunilor contravenţionale sau a tergiversării executării acestora constuie, în esenţă, o
încălcare a legii, imputabilă autorităţilor în cauză.
Se constată totodată că legea este deficitară, în sensul că nu prevede o soluţie eficientă
pentru situaţia în care contravenientul refuză executarea acestei sancţiuni. Potrivit art. 21 din
Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002: „În cazul în care contravenientul, cu rea-voinţă, nu se prezintă
la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea
sancţiunii după începerea acvităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de
muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de poliţie sau a conducerii unităţii la care
contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să presteze acvitatea în folosul comunităţii,
poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii.” Această soluţie legislavă este cricabilă,
fiind contrară scopului şi uneia dintre raţiunile instuirii şi aplicării sancţiunii contravenţionale a
prestării unei acvităţi în folosul comunităţii, respecv aceea de unică posibilitate de a sancţiona
o persoană lipsită de resurse materiale. As el, prin aplicarea acestei norme se ajunge într-un
cerc vicios în sensul că dacă unui contravenient insolvabil i se aplică, în considerarea acestui fapt,
sancţiunea contravenţională privind prestarea unei acvităţi în folosul comunităţii, iar acesta se
sustrage de la executarea sancţiunii, pracc acesta nu va executa nicio sancţiune contra-
venţională, deoarece remediul prevăzut de legiuitor – înlocuirea sancţiunii iniţiale cu amenda
(care nu s-a aplicat sau nu s-a executat pentru că nu existau resurse băneş) – este total
ineficient. De lege ferenda, ar trebui conceput un mecanism care să asigure realizarea scopului
legislaţiei privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.

15