Arend Lijphart porneste in prezentarea modelului consensualist de la definitia cel mai des

intalnita a democratiei “guvernarea de catre majoritatea poporului”.Din aceasta definitie reise

faptul ca majoritatile trebuie sa guverneze si minoritatile trebuie sa se opuna.Laureatul Premiului
Nobel,economistul Sir Arthur Lewis arata ca democratia are doua sensuri.Sensul primar este
acela ca “toti cei afectati de o decizie trebuie sa aiba sansa de a participa la luarea deciziei, fie in
mod direct, fie prin reprezentanti alesi”.Cel de-al doilea sens este acela ca “vointa majoritatii va
avea castig de cauza”.Ceea ce ar insemna ca partidele invingatoare sa poata lua toate deciziile
guvernamentale,iar invinsii sa nu poata guverna.Daca acest lucru se intampla,conform lui Lewis
cele doua sensuri s-ar dovedi incompatibile “a exclude grupurile invinse de la luarea deciziei
violeaza clar sensul primar al democratiei”.

Cei care sustin modelul majoritarist arata doua modalitati prin care incompatibilitatea observata
de Lewis poate fi rezolvata.Prima ,excluderea minoritatii este atenuata daca majoritatile si
minoritatile alterneaza la guvernare(ex.sistemele bipartidiste din Marea Britanie,Noua Zeelanda
si Barbados).Cea de-a doua se refera la excluderea unui partid de la putere.Aceasta poate fi
nedemocratica in termenii criteriului “guvernarii de catre popor”,dar daca celalat partid serveste
in mod rezonabil de bine interesele si preferintele alegatorilor atunci,sistemul se apropie de
definitia democratiei ca “guvernare pentru popor”.

In societatile cele mai divizate(ex,Irlanda de Nord) guvernarea majoritatii duce la formarea unei
dictaturi a majoritatii si la conflicte civile.Un regim democratic,care sa puna accent pe consens in
loc de opozitie,au nevoie aceste societati.Un model care mai mult sa include decat sa excluda si
care sa incerce sa maximizeze dimensiunea majoritatii conducatoare,nu sa se multumeasca cu o
majoritate simpla,acesta ar fi modelul consensualist.

Modelul consensualist in Elvetia si Belgia

Fata de modelul Westminster care concentreaza puterea in mainile majoritatii,modelul

consensualist incearca sa imparta, sa disperseze si sa restranga puterea printr-o varietate de cai.

Impartirea puterii executive in cabinet de coalitie.Principiul consensualist este acela de a

permite tuturor sau celor mai importante partide sa imparta puterea executiva intr-o coalitie
larga.Consiliul Federal din Elevtia constituie un exemplu foarte bun pentru astfel de coalitie: cele
trei partide mari - crestin-democratii, social-democratii si radical--democratii - fiecare avand o
patrime din locuri In camera inferioara a legislativului in era postbelica, si Partidul Popular
Elvetian, cu o optime din locuri, impart pozitiile executive proportional, potrivit asa-zisei formule
magice 2-2-2-1, stabilita in 1959.Constitutia belgiana ofera un exemplu de cerinta formala prin
care executivul trebuie sa includa reprezentanti ai marilor grupuri lingvistice.

Echilibrul puterii intre executiv si legislativ.Sistemul politic elvetian nu este nici

parlamentar,nici prezidential.Separarea formala a puterilor a generat si un executiv si un
legislativ mai independente,cu o relatie mult mai echilibrata decat realtiile dintre cabinetele si
parlamentele din Marea Britanie.Belgia are o forma parlamentara de guvernare, cu un cabinet
dependent de increderea legislativului.Cabinetele belgiene tind sa aiba relatii de tip echilibrat cu
palamentul.

Sistemul multipartidist.Si Elevetia si Belgia au sisteme multipartidiste.Emergenta sistemelor

multipatidiste din cele doua tari este data de doi factori.Primul e ca cele doua tari sunt societati
plurale, divizate de-a lungul mai multor linii de clivaj.In Elvetia avem clivajul religios care
separa crestin-democratii de social-democrati si radicali.Clivajul socio-economic separa social-
democratii de radical-democrati.In Belgia clivajul religios separa partidele crestin-sociale de
socialisti si liberali.

Reprezentarea proportionala.Al doilea factor al emergentei sistemelor multipartidiste in

Elvetia si Belgia este ca sistemele lor electorale proportionale nu au inhibat translatia clivajelor
societale în clivaje ale sistemului de partide. Scopul principal al reprezentarii proportionale (RP)
este de a împarti locurile parlamentare între partide, proportional cu voturile pe care acestea le
primesc.

Corporatismul grupurilor de interese.Elvetia evidentiaza cel mai clar trasaturile carateristice

corporatismului liberal. Ambele tari ilustreaza clar cele trei elemente generale ale corporatismului:
concertare tripartita, grupuri de interese relativ putine si mari si proeminenta asociatiilor
reprezentative.

Guvernarea federala si descentralizata. Elvetia este un stat federal în care puterea este impartita
intre guvernul central si executivele celor douazeci de cantoane si ale celor sase asa-zise semicantoane,
formate prin divizare a trei canioane.Deasemenea Elvetia este unul dintre cele mai descentralizate
state din lume.Belgia,incepand cu anul 1970 s-a indreptat gradual in directia descentralizarii si a
federalismului,iar in 1993, a devenit formal, un stat federal. Cu un federalism unica si de o
complexitate bizantina,deoarece este constituita din trei regiuni definite geografic si trei comunitati
culturale definite ne-geografic.

Bicameralismul puternic.S-a optat pentru un parlament bicameral pentru a oferi o mai buna
reprezentare minoritatilor intr-o camera secundara sau superioara.Senatul belgian reprezinta in
special doua grupuri cultural-lingvistice.Noul legislativ federal al Belgiei exemplifica mai mult o
relativa slabiciune decat un bicameralsim puternic.

Rigiditatea constitutionala.Si Belgia si Elvetia au constitutie scrisa care poate fi modificata numai
cu majoritati speciale.
 Controlul constitutional.Elvetia deviaza intr-o privinta de la modelul constitutional pur.Curtea
Suprema neavand drept de control constitutional.Nici Belgia nu a avut acest drep pana in 1984,cand a
fost inaugurata noua Curte de Arbitraj.

Banca centrala din Elevtia a fost considerata multa vreme ca una dintre cele mai puternice si mai
independente banci centrale.Spre deosebire de Banca Nationala din Belgia,care a fost multa vreme
una dintre cele mai slabe banci centrale.Robert Senelle considera ca acum banca centrala belgiana se
bucura de un „inalt grad de autonomie...in alaborarea politicii sale monetare”.

Modelul consensualist in Uniunea Europeana

Principalele institutii ale Uniunii Europene nu pot fi atat de usor incadrate in clasificarea
organismelor executive, judiciare si monetare. De exemplu, Consiliul European, format din sefii
de guvern din cele cinsprezece state membre, care se intalnesc de doua ori pe an. El poate
exercita o mare influenta politica si majoritatea pasilor importanti in dezvoltarea Comunitaii
Europene, si, din 1993, a Uniunii Europene, au fost initiati de catre acest consiliu. El serveste ca
executiv al UE si poate fi comparat cu un cabinet; Parlamentul European este camera inferioara a
legislativului, iar Consiliul Uniunii Europene poate fi considerat camera superioara.
Responsabilitatiilee Curtii Europene de Justitie si ale Bancii centrale Europene transpar clar din
denumirile lor

Comisia Europeana este formata din douazeci de membri, fiecare avand o responsabilitate
ministeriala specifica, desemnati de catre guvernele statelor membre. Statele mari au dreptul la
doi comisari, iar statele mici la cate unul.Comisia este si o coalitie care uneste stanga, centrul si
dreapta spectrului politic.

Dupa fiecare runda de alegeri parlamentrae, o data la cinci ani, noua Comisie Europeana trebuie
sa fie aprobata prin vot in Parlamentul European, care are de asemenea puterea de a demite
comisia, dar numai cu o majoritate de doua treimi. Parlamentul are puternice atributii bugetare si
puteri legislative relativ mici. Rolul Parlamentului pare a fi subordonat, in raport cu
Comisia.Consiliul Uniunii Europene, numit de Tsebelis si Jeannette Money “echivalentul
european al unei camere superioare”, este cea mai puternica dintre cele trei institutii. Comisia
este mai mult un partener egal apartinand modelului consensualist decat un cabinet dominant al
modelului Westminister.
Fragmenatrea politica este si mai mare decat apare in modelul multipartidist, deoarece partidele
din Parlamentul European sunt considerabil mai putin coezive si disciplinate decat partidele din
parlamentele nationale. Consiliul este de asemenea un corp multipartidist.

Parlamentul European se alege prin vot direct din 1979. Tarile membre nu au fost capabile sa
ajunga la un acord in privinta unui sistem electoral uniform. Germania are nouazeci si noua de
reprezentanti(cei mai multi), iar Luxemburg sase(cei mai putini) reprezentanti in Parlamentul
European. Asta cu toate ca populatia Germaniei este de aproape doua sute de ori mai mare ca a
Luxemburgului. In privinta acestui aspect, Parlamentul European combina, in unele dintre
camerele legislativului, principiile reprezentarii proportionale si ale reprezentarii egale a
natiunilor, care, de exemplu, in Elvetia iau intruchiparea a doua camere diferite ale
legislativului.

UE nu a dezvoltat un corporatism matur, in mare parte pentru ca deciziile socio-economice cele

mai importante inca se iau la nivel national sau sunt subiect al veto-urilor nationale. Pe masura
ce UE devine tot mai integranta, gradul de corporatism este predeterminat sa creasca. Un factor
important este favorizarea de catre Comisia Europeana a unui mod corporatist de negociere cu
grupurile de interes. Un alt indiciu catre corporatism este acela ca una din instutiile sale formale
este Comitetul Economic si Social, cu statut consultativ, care este format din reprezentanti ai
grupurilor de interese numiti de catre guvernele membre.

Comparata cu alte organizatii internationale, UE este foarte centralizata si unita, dar comparate
cu statele nationale (chiar descentralizate ca Elvetia), UE este evident mult mai “confederala”
decat federala si de asemenea foarte descentralizata.

Legislativul UE indeplineste cel de-al doilea criteriu al unui bicameralism puternic fara
dificultate(cele doua camere ale legislativului sa fie egale ca atributii si diferite ca formare :
Consiliul ofera reprezentare egala tarilor membre si este format din reprezentanti ai guvernelor
nationale, in timp ce Parlamentul este ales direct de catre alegatori, iar delegatiile nationale sunt
determinate de marimea populatiei.in UE camera superioara(Consiliul) este considerabil mai
puternic decat camera inferioara(Parlamentul)-ceea ce nu concorda pe deplin cu modelul
consensualsit, dar si mai puin cu modelul majoritarist.
Rigidiatea constitutionala a UE vine din faptul ca tratatul fondator al Comunitatii Economice
Europene, semnat la Roma in !957, si alte tratate anterioare, dar si consecutive, care alcatuiesc
“constitutia” UE sunt tratate internationale si nu pot fi modificate decat cu acordul tuturor
semnatarilor. In plus, majoritatea deciziilor importante necesita unanimitatea consiliului; pentru
probleme mai putin importante a devenit comuna practicaluarii deciziilor prin “vot majoritar
calificat”, adica doua-trimi pe baza sistemului votului ponderat.

Curtea Europeana de Justie, o institutie cheie, are dreptul la control constitutional si poate
declara legile UE si legile nationale neconstitutionale, daca acestea violeaza diferite tratate ale
UE. In indeplinirea atributiilor sale, Curtea s-a dovedit a fi creativa si activista.Martin Shapiro si
Alec Stone considera curtile constitutionale ale Germaniei si ale Curtii Europene de Justitie(care
s-a constituit ea insasi ca institutie politica).

Banca centrala Euroeana care a inceput sa opereze in 1998, a fost gandita ca o banca centrala
foarte independenta. A fost considerata de catre “the Economist” cea mai independenta banca
centrala din lume. Independenta sa a fost compromisa intr-o anumita masura cand a fost numit
primul presedinte al bancii, in 1998. pentru a maximiza autoritatea presedintelui, mandatul se
intinde formal de durata a opt ani, dar primul presedinte a trebuit sa ofere garantii ca va
demisiona cu mult inainte de termen, probabil dupa patru ani, ca parte a unei intelegeri politice
intre Franta, care insistase asupra propriului candidat, si ceilalti membri ai UE.

Institutiile UE nu se conformeaza mai mult modelului consensualist decat celui majoritarist.

Numerosi observatori prezic ca UE va deveni in final un stat federal, in special ca rezultat al
adoptarii unei monede comune. Martin Feldstein considera ca efectul acestei adoptari va fi
“crearea unei uniuni politice, a unui stat federal european cu responsabilitati in domeniul politicii
externe si interne ale unei Europe largite, ca si ceea ce sunt astazi politicile economice si sociale
interne”. Daca UE s-ar transforma intr-un stat suveran, institutiile sale probabil se vor modifica
( de exemplu, Parlamentul probabil va deveni o camera legislativa mai puternica), dar e de
presupus ca nu se va indeparta prea mult de modelul consensualist si aproape sigur va lua forma
federala a unor State Unite ale Europei.