Uniunea europeana este un sistem de guvernanta atipic care dispune de un sistem de separare a guvernarii atat pe plan vertical dar

si orizontal. De aceea sistemul nu poate fi gandit decat multi-level si nu poate da o mai mare importanta unui actor in ceea ce priveste realizarea politicilor Uniunii Europene. Pentru a argumenta acest lucru am sa aduc in discutie caracterul non-ierarhic de care aduce aminte Mark Polack in capitolul sau despre Teoretizarea elaborarii politilor din elaborarea politicilor n uniunea europeanaticilor (Helen Wallace 2005). Sistemul de elaborare a politicilor UE de astazi este caracterizat de non-ierarhie sau de coordonare tip retea. Institutiile Uniunii Europene impreuna cu actorii subnationali si supranationali formuleaza politici de tipul multi-level care fac astfel ca dezbaterea asupra politicilor europene sa fie de tipul democratiei deliberative. Inca din 1950, de la crearea Comunitatii Europene, elaborarea politicilor a parcurs un traseu de reforma si crearea unor metode formulare a politicilor sub o forma comunitara. Consider ca guvernanta Uniunii Europene este de tipul multi-level si nici o institutie nu este la momentul actual decident in ceea ce priveste elaborarea politicilor Uniunii Europene si deoarece toate institutiile reprezinta intr-un fel sau altul interesele guvernelor si a populatiei care face parte din Uniunea Europeana daca o vedem ca un tot unitar. Practica Uniunii Europene este bazata pe negociere si dezbatere pe agenda publica a Uniunii. Astfel pentru realizarea politicilor, statele prin reprezentatii lor la nivelul celor 7 institutii, mai cu seama in Comisie, Consiliul UE si Parlamentul European sunt dependente unele de altele in luarea deciziilor. Dezbaterea este multi-level si deoarece atat Institutiile Uniunii influenteaza guvernele si cetatenii dar si acestia din urma influenteaza dezvoltarea politicilor UE. Guvernanta UE este comparata deseori cu sistemul federativ deoarece autoritatea sa publica este divizata intre guvernele statelor si asa formulatul guvern central. De aceea fiecare nivel de guvernare are anumite domenii in care are capacitatea de a lua decizii definitive. Prin urnare sistemul este structurat cu o reprezentare dubla. Formuland raspunsul intr-un mod democratic, separarea puterilor in state de la sine proclama ca acestea sunt egale in important in crearea politicilor si interesele cetatenilor. Daca facem referire la separarea orizontala a puterilor in stat, cea legislativa, executiva si judiciara a guvernarii, vom vedea ca niciuna dintre institutii nu are control unic asupra oricareia dintre cele trei puteri, de aceea separarea puterilor in stat este creata pentru a lua decizia impreuna. De aceea functia legislativa este impartita de Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European, agenda fiind stabilita de Comisie, funtia executiva este impartita de Comisie,statele membre si agentiile independente de reglementare iar functia judiciara este impartita de Curtea Europeana de Justitie, Tribunalul de prima instanta si instantele nationale. Desi se pune din ce in ce mai mult accent pe marirea prerogativelor Parlamentului European dupa Tratatul de la Lisabona, multi dintre teoreticieni considera ca contrar idei ca reprezentare a intereselor multinationale, Parlamentul European ar putea duce la o criza de legitimitate a Uniunii Europene. Inca din anii 80, competentele legislative au crescut de la procedura de consultare, fara a fi obligatorii argumentele PE, apoi la proceduri de cooperare si aviz conform la proceduri de codecizie. Avand astazi drepturi egale ca Consiliul de Ministri in ceea ce priveste legislativul. Astazi Parlamentul este competent in functie de problematica abordata. In ceea ce priveste puterea executiva institutiile care fac parte din aceasta sunt Comisia si Consiliul de Ministri si alte institutii ale Uniunii (Banca Central Europeana si Curtea de Justitie etc) prezente la discutii pe anumite teme. Apoi puterea executiva este reprezentata de Curtea de justitie, Tribunalul de prima instanta si instantele nationale. De asemenea formularea politicilor Uniunii Europene este realizata atat de actori publici cat si privati. Care au ca scop deliberarea si negocierea intereselor. De aceea consider ca nu exista un actor ci mai multi care au ca interes formularea unor negocieri prin democratie deliberativa in formularea practicii politicii europene. Iar asta se intampla si datorita faptului ca politile Uniunii Europene nu au o formulare si un curs standard, nu-si urmeaza prin urmare un curs original, formularea lor depinde de domeniul pe care institutiile Uniunii Europene il ating.