Plin paharul cu licoare se revarsă,

Peste alba cuvertură mătăsoasă:

-Doar puțin, îmi tremurase mâna,
Să se apere voia, maica bătrână.
-Doar puțin, să nu te superi fiico!!
Am să scot acele pete-n grabă..
Și cu slaba-i mână tremurândă,
Se grăbi să scape de acea pată.
Lasă mamă, să-ți mai duc eu mâna,
Să-ți fiu scut, când vântul o mai suflă,
Căci la timpu-ți astupata-i pete,
Făcute de noi, nepoți și fete.
Lasă mamă, să-ți fiu ochi aș vrea,
Să-ți arăt lumina care poate
Ceață în ochii tăi e azi, plăpânda mea.
Căci lumina ochilor, ne-ai dat-o nouă toată.
Lasă-mă să te mai port maică pe brațe,
Să te simt la piept cum mă simțeai cândva,
Să-ți simt inima încet cum bate,
De frică să nu ne încurce cu ceva.
Să o aud ași vrea, măicuța mea mai tare,
Să o ascult bătând cu a mea în unison,
Să ne aștepți de sărbători la masa mare,
Lumină multă să ai, mamă în pridvor.
Să nu te temi, că-ți tremură azi mâna,
Nu te sfii de pete pe cearșaf,
Suntem atât de mulți datori să-ți ținem brațul,
Și pașii să-ți ferim de greul bătător.
Să nu uitați copii, nepoți din depărtare,
Acasă vă așteaptă, la cuibul cel rotat,
Acei ce au rămas azi orbi, lăsați în nepăsare,