Azotul din plantă este elementul fundamental cu rol plastic de construcţie în constituţia plantelor.

El se
găseşte sub formă de combinaţii proteice, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă etc.

Lipsa de azot duce la oprirea cresterii plantelor iar excesul de azot sensibilizeaza plantele la cadere, la
boli, la seceta sau la ger. Plantele utilizează azotul în proporţie de 25-60%. Aplicând raţional fertilizarea
plantele pot utiliza spre 60% azotul din sol (rezerva sol, azot fixat de bacterii, azot din precipitaţi, azot
din îngrăşăminte, azot lăsat de resturile vegetale, azot din gunoi). Pierderile se datorează eroziunii şi
spălări, levigării şi denitrificării.

Speciile care fixează azotul din plantă datorită bacteriilor Azotobacter şi Clostridim sunt leguminoasele:
mazărea , soia, trifoiul, lucerna şi altele. În sol sunt şi alte bacterii care fixează azotul şi se
comercializează ca îngrăşăminte biologice.

Azotul din sol se determină după IN (indicele de azot) şi H (humus). Un sol mediu fertil are IN=4 şi H=3.
Peste aceste valori avem soluri foarte fertile.

FOSFORUL

Fosforul este un element absolut necesar plantelor. Se găseşte în plantă sub formă minerală sau sub
formă de compuşi organici. Lipsa fosforului provoacă dereglări profunde. Plantele rămân mici, frunzele
se decolorează, se frânează creşterea rădăcinilor, cad frunzele şi scade producţia. Lipsa de fosfor duce la
foamea de azot chiar dacă în sol există destul azot.. Fosforul în exces devine toxic pentru plante şi duce
la sterilitate, şi îngălbenirea prematură a frunzelor.

Din fosforul din sol plantele iau 1-5%, şi anume cel care este solubil. Conţinutul de fosfor se exprimă în
ppm P2O5. Solurile slabe au ppm sub 20. Solurile mijlocii au ppm între 40-80. Solurile foarte bune au
ppm peste 160.

POTASIU

Rolul potasiului în plantă este multiplu: intensifică absorbţia apei; reduce transpiraţia; favorizeazează
sinteza clucidelor, lipidelor şi proteinilor; intensifică fotosinteza; stimulează diviziunea celulelor şi
creşterea plantelor. Lipsa potasiului în plantă provoacă dereglări majore: frunze îmbătrînite care se
răsucesc şi se uscă; slabă infrăţire la cereale; putrezire rădăcini; coacere neuniformă. Prin aplicare de
sulfat de potasiu se corectează acest neajuns.

În sol potasiu este foarte răspândit dar doar 1-3% din totalul potasiului din sol este potasiul schimbabil
din soluţia solului. El se exprimă sub formă de K ppm. Un sol slab aprovizionat în potasiu are ppm mai
mic de 66. Un sol bun are ppm între 132-200, iar un sol foarte are ppm peste 200.

SULF

Sulful din plantă favorizează: creşterea vegetativă; fotosinteza; rezistenţa la ger; cicatrizarea rănilor;
germinarea seminţelor. Lipsa lui se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere. Pe cernoziom şi pe sol
bogat în humus nu se simte lipsa lui. Dacă se aplică sulfat de potasiu, sulfat de magneziu sau sulfat de
amoniu problema e rezolvată.

Sulful din sol este scăzut dacă este sub 5ppm.

MAGNEZIU
Magneziul are rolul de aprovizionare a celulelor plantelor cu azot şi fosfor. Este absolut necesar
plantelor.

Când se manifestă primele simtome de carenţă se fertilizează cu cantităţi moderate de magneziu.

CALCIU

Calciu este prezent în toate celulele mai ales în cele bătrâne. Oferă elasticitate la membrana celulară;
formează nodozităţile pe rădăcină la leguminoase. În cantităţi mici este necesar creşterii tuturor
celulelor.

Lipsa lui duce la încetarea creşterii şi la uscarea vîrfurilor de creştere, iar execus de calciu face ca
microelementele să nu fie accesibile plantelor.

SODIU

Sodiul nu este absolut necesar plantelor. Plantele de câmp nu suportă concentraţii mari de sodiu. În
lipsa de potasiu unele plante au nevoie crescută de sodiu. Sensibile la sodiu (sărături) sunt sfecla, ţelina,
morcovul, varza, bumbacul, ovăzul, orzul, lucerna, cartoful, porumbul.

CLOR

Clorul sporeşte suculenţa ţesuturilor fiind util în special la sfecla de zahăr şi la tomate şi reglează
permeabilitatea celulelor.

SILICIU

În cantităţi mici este necesar tuturor plantelor pentru o creştere normală. Mai mult siliciu se găseşte în
cereale şi ierburi graminee.

ALUMINIU

Are rol fiziologic redus şi se găseşte în cantitate mică în plante. Măreşte rezistenţa plantelor când este
asociat cu bor şi molibden.

Rolul microelementelor chimice

FIER

Fierul este un microelemt cu rol catalitic şi un rol dinamic. Este prezent în cantitate mare în spanac,
urzică şi ceai.

Lipsa lui provoacă îngălbenirea şi albirea frunzelor tinere.

Se aplică stropiri cu sulfat de fier sub forme de diluţii pe plante

BOR

Borul stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor şi în special al rădăcinilor şi tulpinilor precum şi

fecundarea florilor. El se află în cantităţi mari la sfeclă, cereale, soia, ridichi.

Lipsa lui produce pagube mari la sfeclă, conopidă, la vie .

Se aplică acid boric sau borax

MANGAN

Manganul are rol stimulator în creşterea plantelor, în formarea florilor, în sinteza vitaminelor şi
glucidelor.

Lipsa manganul provoacă pierderi mari la ovăs, spanac, grâu, fasole, cartof, mazăre. Apar pete galbene
pe frunzele de sfeclă.

Se aplică mangan în sol sau prin stropirea plantelor

ZINC

Zincul are rol în sinteza clorofilei, creşterea plantelor, sporirea rezistenţei la secetă şi ger, în fecundare,
în fixarea azotului de către leguminoase.

Lipsa zincului se manifestă la plante sub valoare de CZn de 3,4

Lipsa lui produce: la porumb albirea frunzelor; la tutun ,vie, orz, floarea soarelui boala “frunzelor mici.”

Lipsa de zinc se manifestă pe cernoziom şi soluri alcaline cu ph de 7,8, pe soluri reci cu exces de
umiditate, şi cu temperaturi scăzute

Se aplică sulfat de zinc (22,8% Zn) în sol 30-40 kg/ha la 4-6 ani sau prin stropirea plantelor cu soluţii
diluate 0,5-0,15% (neutralizată cu pastă de var). La porumb se aplică 5-10kg sulfat de zinc la hectar

Superfosfatul de zinc(1%Zn) se aplică 400-500kg/ha. Dacă solul este bogat în fosfor carenţa se va
manifesta şi este indicat 5 kg de zinc administrat pe hectar sub formă de oxid de zinc (78%Zn) şi care are
efect minim 5 ani.

Se pot da sub formă de complexe care conţine zinc sau îngrăşămintele foliare de tip F (411; 141; 331;
011).

CUPRU

Cuprul este esenţial tuturor plantelor şi are rol în formarea clorofilei, în germinarea seminţelor, în
sporirea rezistenţei la secetă şi în aprovizionarea cu apă. Controlează respiraţia şi sinteza proteinelor.
Lipsa cuprului din plantă se manifestă prin albirea spicului la cereale; ofilirea frunzelor tinere la cartof,
albirea frunzelor la salată…

Plantele sensibile la lipsa de cupru din sol sunt grâul, orzul, meiul şi cânepa.

Plantele mijlociu sensibile sunt sfecla, guliile, morcovul, bobul, lupinul şi trifoiul roşu.

Plantele cu sensibilitate redusă sunt cartoful, secara, ghizdeiul

Se aplică: sulfat de cupru (25% Cu) : 25-30kg/ha sau ca soluţie 5-6% în 500lapă/ha. pe plante se
recomandă o soluţie de o,5-0,75% neutralizată cu lapte de var; turdacupral (40-50%Cu): 0,8-1% în
perioada de manifestare a carenţei.

Chelaţii de cupru: se aplicăîn doze de 0,8-2,5kg/ha prin stropiri foliare.

Îngrăşăminte complexe cu Cu de tip foliar. NUTRIVIT; NUTRI LEAF; NITROFOSKA

MOLIBDEN

Măreşte cantintatea de azot fixat biologic la leguminoase şi asigură utilizarea completă a azotului de
către plante. Cerinţa de molibden apare frecvent pe solurile acide cu indice iMO sub 6,2. Lipsa de
molibden afectează în special leguminoasele, conopida, tomatele, salata, spanacul, pepenele, pomii,
dovleacul.

Cand se dă prea mult azot în primele faze de vegetaţie şi apare un fenomen fitotoxic, se inervine cu
stropiri cu molibden pe plante.

Se aplică molibdat de sodiu 0,65kg/ha dizolvat în 300litri apă pe vegetaţie 2,,17kg pentru tratarea
solului.

La tratarea umedă a seminţelor se aplică 0,5lsoluţie/kg sămânţă cu o concentraţie de 0,2% molibdat de

sodiu.

Se aplică plantelor şi sub formă de îngrăşăminte complexe solide (Cropcare 1, 2, 3, 4) şi foliare care
conţin acest microelemet.