Tema 10: DESEURI ŞI REZIDUURI DIN AGRICULTURĂ

Obiective:
10.1 Generalizări privind reziduurile in agricultura
10.2 Definiții ale termenului “reziduu”
10.3 Reziduuri și deșeuri agricole
10.4 Calcularea potențialului energetic al principalelor reziduuri si deșeuri agricole și
silvice
10.1 Generalizări privind reziduurile fin agricultura
Populația Pământului a trecut de 6,5 miliarde de locuitori (1995, ianuarie) și este în
continuă creștere. Solul, ca suport principal pentru producerea hranei este limitat ca
întindere și nu mai poate fi extins suficient pentru a satisface nevoile de hrană pentru
întreaga populație. Creșterea rezervelor de hrană trebuie să aibă la bază noi tehnologii, noi
soiuri de plante și rase de animale, cu productivități mai înalte dar și o gestionare mai
atentă, mai responsabilă a tuturor resurselor. Acest deziderat poate fi realizat numai prin
practicarea sistemului de agricultură durabilă, sistem in care noi, cei de astăzi, nu trebuie
să consumăm resursele celor de mâine in condițiile păstrării echilibrul ecologic.
 Fig. 10.1. Producerea biomasei şi circuitul substanțelor organice în
natură.

Tab.10. 1. Producția de reziduuri solide în SUA, 1974

* Din întreaga cantitate, aproximativ jumătate constituie
material celulozic.
Tipul de reziduu Producţia (106 %
tone/an)

Pentru a exemplifica structura deșeurilor și

reziduurilor și ponderea acestora în totalul
producției de reziduuri și deșeuri datorată Reziduuri agricole si de la producerea alimentelor 400 42,5

activităților umane, in tabelul 1 este prezentată, Gunoi din zootehnie 200 21,3

estimativ, producția şi structura reziduurilor solide Deseuri urbane 150 15,9

din SUA, în anul 1974 (Shuller, M.; 1980, Deseuri din industria lemnului şi exploatarea pădurilor 60 6,4

Utilisation and Recycle of Agricultural Wastes and Deşeuri industriale 45 4,8

Solide din apele reziduale orăşeneşti 15 1,6
Residues, pag.8).
Alte deşeuri organice 70 7,5
Total 940 100
Materialele lignocelulozice nu sunt comestibile pentru majoritatea animalelor, cu
excepția rumegătoarelor, care folosesc o mică parte din celuloză. In hrana animalelor,
materialele lignocelulozice se folosesc doar ca materiale de adaos, suport pentru alți
nutrienţi, ajutoare de digestie etc.
Fiind atât de răspândită în regnul vegetal și mai ales în plantele de cultură, este
esențial ca celuloza să fie utilizată mai eficient și complet, pentru acoperirea nevoilor
de hrană și de combustibil. ale omenirii. Se estimează că pe glob, producția anuală de
masă vegetală prin fotosinteză este de cca. 155,2 miliarde de tone, din care două treimi
pe pământ şi o treime în oceane. Din producția terestră cca. 65% revine pădurilor şi
cca. 15% revine plantelor cultivate și pășunilor [Shuler, M.; 1979].
McHale, J. [Ecological Context, George Braziller, New York,1970], a estimat că aproape
trei pătrimi din cele 24 miliarde de tone de biomasa generată pe Pământ, pe terenurile
cultivate și pe pășuni, sunt deșeuri și reziduuri. Așa cum rezultă din fig.4.1. numai 360
milioane tone adică 1,15% din masa totală de vegetație produsă pe terenurile agricole este
folosită pentru producerea hranei pentru oameni; 9%, adică 13,5 miliarde tone este
pierdută ca deșeuri la recoltare sau in timpul procesării produselor agricole. In multe
cazuri aceste deșeuri pot fi folosite în cantități importante ca materie primă, în particular
celuloza, de exemplu pentru ameliorarea calității solurilor.
Tehnologiile de tratare a reziduurilor agricole, în special a celor zootehnice, includ, în afara
tehnicii de împrăștiere a lor pe sol (urmată de încorporarea în sol şi de degradarea biologică)
şi alte procese de degradare biologică şi fizică şi uneori, utilizarea aditivilor chimici.
Pentru Moldova nu avem evaluări atât de precise, așa cum sunt cele pentru SUA sau
Comunitatea Europeană. Metodologia de evaluare a cantității de reziduuri și deșeuri este
destul de bine pusă la punct şi poate fi aplicată şi la nivelul Moldovei, unde avem date
statistice precise privind structura culturilor şi producțiile obținute precum şi date în ceea ce
privește producțiile zootehnice [Biomass for Energy, OECD, Paris, 1984]. Problema tratării
reziduurilor agricole, în special a celor zootehnice, devine din ce în ce mai mult o problemă
națională, mai ales în perspectiva aderării ţării la Comunitatea Europeană, unde
reglementările de mediu sunt extrem de precise şi restrictive.
Datorită structurii reziduurilor şi deșeurilor din agricultură şi industria alimentară, a
potențialului lor energetic foarte ridicat se pune problema reciclării lor; ele trebuie privite
mai ales ca resurse decât să fie tratate ca materiale nefolositoare care trebuie reintegrate
în natură, cu costuri economice mari.
Reciclarea acestor cantități uriașe de reziduuri și deșeuri din agricultură este o
necesitate, care trebuie realizată în așa fel încât să satisfacă cerințele unei societăți
ecologice, orientată spre agricultura durabilă. Problema va deveni cu atât mai presantă
datorită tendințelor de creștere explozivă a prețurilor la petrol, principala sursă de energie
din agricultură.
 10.2. Definiții ale termenului “reziduu”
Lexiconul Tehnic Român pentru termenul “reziduu” dă definiția: „restul din zona de prelucrare a
unui material brut, rămas în urma unui proces tehnologic de prelucrare, de separare sau extragere,
efectuat asupra acelui material”. Exemplu: partea din produsul petrolier brut care rămâne în vasul de
distilare, în instalația de distilare continuă, cu coloană, reziduul se scoate continuu pe la partea
inferioară a coloanei . Astfel, păcura reprezintă reziduul de la fracționarea țițeiului.
Reziduurile agrosilvice sunt reprezentate de totalitatea produselor nefinalizate organic în cultura
plantelor, pomilor și creșterea animalelor, reziduuri care acumulate și deversate în mediul
înconjurător acționează ca factori de poluare: paiele și tulpinile rezultate în cultura cerealelor,
tulpinile altor plante de cultură, tăieturile din livezi şi vii, rumegușul etc. Sunt incluse aici şi
substanțele chimice, îngrășămintele şi pesticidele, care ajung în final în sol, în apele de suprafaţă şi
freatice.
 Pe măsură ce societatea omenească intră în era dezvoltării globale, a mondializării,
aceste definiții se îmbogățesc, pentru a tine cont de toți factorii noi care contribuie la
poluare şi la perturbarea mediului. In același timp trebuie avut în vedere ca fiecare naţiune
sa-şi gestioneze singură reziduurile şi deșeurile activităților proprii şi să nu le exporte
ţărilor în curs de dezvoltare, mai puţin pregătite pentru a gestiona, impactul pe termen lung
al deseurilor şi reziduurilor periculoase (nucleare, chimice).
 10.3. Reziduuri și deșeuri agricole
Conform definiției, în acest subiect se prezintă reziduurile și deșeurile de la
cultura plantelor, silvicultură și din zootehnie.
Reziduuri şi deșeuri din cultura plantelor
Tulpinile rezultate din cultura cerealelor și a altor plante cu tulpini
asemănătoare, în special a ierburilor, este sursa majoră de reziduu celulozic in
țările mari cultivatoare. În fiecare an se produc mari cantități de reziduuri datorate
plantelor de cultură și ele constituie mai bine de 60% din totalul recoltei [Shuler,
M.;1979]. De obicei aceste materiale sunt voluminoase și au o structură
lignocelulozică.
 Ele au valoare mică ca sursă de combustibil (kJ/m3), nu sunt digestibile pentru
animale (în afara unui procent mic consumat de rumegătoare) și pentru
microorganisme și convertirea lor chimică pentru fibre, combustibil și hrană este
prea costisitoare în comparație cu alte materiale, mai ușor de transformat și
disponibile în cantitățile necesare.
Înlăturarea acestor deșeuri de pe terenurile de cultură este o necesitate, pentru a
se putea asigura condiții pentru desfășurarea în continuare a proceselor
tehnologice din agricultură. Datorită cantității imense de astfel de deșeuri, a
volumului pe care-l ocupă și a costurilor pentru desfășurarea operațiilor de
adunare, transport , depozitare, utilizare, problema este una din cele mai dificile de
rezolvat în cadrul tehnologiilor agricole.
 Cercetările desfășurate în întreaga lume demonstrează clar, că tulpinile
plantelor de cultură, ca deșeu de recoltare, sunt o soluție tehnică viabilă pentru
următoarele utilizării:
- o sursă de material fibros pentru stimularea digestiei la rumegătoare în timpul
sezonului rece.
- Tulpinile pot fi folosite direct (cum sunt diferitele tipuri de fân) sau pot fi tocate şi
amestecate cu alte tipuri de furaje. Valoarea nutritivă a paielor (tulpinilor),
digestibilitatea și gustul acestora pot fi îmbunătățite prin diverse metode între
care cea mai uzuală este însilozarea folosind diferite metode. Tratarea chimică
a deșeurilor lignocelulozice (cu NaOH sau alte substanțe), după anumite
tehnologii, determină creșterea digestibilității furajului;
-o sursă potențială de combustibil. Folosirea directă a tulpinilor drept sursă de
combustibil este uzuală în zonele neîmpădurite. In zonele unde se simte lipsa
lemnului tulpinile plantelor se folosesc frecvent ca sursă de combustibil. În zonele
unde există surse alternative de combustibil, deșeurile de la recoltarea cerealelor
pot deveni o alternativă economic viabilă, dacă costurile şi randamentul termic vor fi
mai mari decât al combustibililor fosili sau a reziduurilor silvice sau din horticultură
(pomicultură, viticultură).
-În tarile Comunității Europene se derulează pe scară largă cercetări privind
utilizarea paielor și a altor tulpini drept combustibil pentru arderea în cazane; materie
primă pentru industria hârtiei și pastă de celuloză pentru alte utilizări. Din punct de
vedere istoric a fost prima sursă pentru fabricarea hârtiei (China, Egipt).
 -În prezent, când reglementările de mediu impun cu strictețe conservarea
fondului forestier, folosirea paielor şi a altor tulpini, ca materie primă pentru
fabricarea hârtiei, alături de materialele reciclate, reprezintă o soluție de viitor;
- materie primă în fabricarea de produse chimice și biologice ca: ulei, gazolină,
alcool, materiale plastice, proteină microbiană și produși fenolici.
- Prin piroliza tulpinilor plantelor de cultură ( piroliza este un proces prin care
materialele care conțin carbon, hidrogen și oxigen sunt arse în lipsa oxigenului
sau in prezența a foarte puțin oxigen) acestea sunt transformate în gaze
combustibile, ulei și mangal; la rândul lo aceste substanțe au multiple
folosințe;
 - materie primă pentru fabricarea de materiale izolante (Stramit Corporation of
Edmonton, Canada) şi pentru fabricarea de placi aglomerate cu folosirea unor
tehnologii adecvate (Biotechnical Institute of Denmark);
- suport biologic pentru producerea ciupercilor şi bureţilor de cultură; Agaricus
campestris, Pleurotus ostreatus, Pleurotus florida, Pleurotus cornuicopie şi Pleurotus
czstidiosus etc. Aceste ciuperci şi bureţi descompun lignina şi celuloza si alți polimeri
zaharați din materialele lemnoase transformându-le în alimente bogate în proteine
destinate oamenilor. Se pot obține până la trei recolte pe același substrat. Substratul
folosit pentru cultură (reziduul) este un foarte bun fertilizator pentru grădini și pajiști.
- paiele de cereale, tocate, sunt un excelent așternut pentru bovine și ovine,
contribuind la confortul animalelor şi creșterea producției.
 Soluția de a arde aceste deșeuri la locul în care se află („in situ”) , deşi se mai practică
pe scară redusă (un motiv de susținere a tehnologiei fiind acela că se distrug semințele
de buruieni) nu mai este recomandată din două motive de bază;
- se distruge microflora și microfauna favorabilă regenerării solurilor şi habitatul
specific zonei de depozitare a deșeurilor agricole;
- se pierde o materie primă valoroasă, care ar pute fi convertită în produse cu o variată
întrebuințare (substanţe chimice diverse, sursă de combustibil etc.).
Proprietățile chimice ale reziduurilor și deșeurilor agricole din cultura plantelor
Proprietățile chimice ale reziduurilor și deșeurilor determină eficiența procesului de
conversie, alegerea reactorului cel mai potrivit cât şi caracteristicile tehnice ale acestuia.
Trebuie cunoscute, în special, cantitatea de materie organică precum şi conţinutul de
cenușă care va rezulta.
 Cantitatea de cenuşă care poate rezulta din reziduurile agricole variază de la circa 4%
în cazul materialelor lemnoase, până la 30% în cazul reziduurilor zootehnice de la bovine.
Un conţinut mare de cenuşă scade eficienţa termică a oricărui proces de conversie prin
absorbţia căldurii. Dimensiunile reactorului, calculate pentru o anumită putere furnizată la
ieşire vor creşte în condiţiile conţinutului de cenuşă mai mare şi de asemenea vor creşte
cheltuielile legate de îndepărtarea continuă a cenuşii pentru a păstra funcţionarea corectă a
instalaţiei. Compoziţia cenuşii poate limita temperatura la care se lucrează datorită
zgurificării.
Aceasta poate duce la înfundarea şi oprirea reactorului. Conţinutul de cloruri în cenuşă
poate conduce la corodarea diferitelor componente ale reactorului. In mod obişnuit cenuşa se
depozitează sau se împrăştie pe sol. Componentele solubile ale cenuşii pot determina
contaminarea mediului, în special a apei şi trebuie avut în vedere acest aspect
 Conținutul de azot și sulf al deșeurilor și reziduurilor pot cauza probleme de
mediu. Temperaturile de transformare termochimică sunt in general inferioare celor
la care se produc oxizii de azot NOx , dar, probabilitatea formării acestora trebuie
luată în considerare.
In procesele de oxidare sulful se va regăsi sub formă de SO2 iar în procesele

de reducere sub formă de H2S. Sub orice formă s-ar regăsi, aceste două
componente trebuie îndepărtate prin diferite procedee.
 Fracțiunea organică a reziduurilor și deșeurilor agricole trebuie avută în
vedere foarte clar. Procesul de gazeificare a celulozei și hemicelulozei din
reziduurile agricole este mult mai mare decât cel pentru lignină și proteine. Prin
urmare, deșeurile și reziduurile zootehnice sunt mult mai puțin reactive
comparativ cu reziduurile de la culturile agricole care au concentrații mari de
celuloză. Analizele chimice care se efectuează asupra reziduurilor și deșeurilor
agricole trebuie să stabilească cât mai precis conținutul de C (carbon), H,
Nitrogen, Sulf şi O2 precum şi procentul de hemiceluloză, celuloză, lignină şi
proteine.
 Substanțele chimice din reziduuri şi deșeuri cum sunt pesticidele şi
erbicidele precum şi produsele de piroliză sunt potențial periculoase. Din
aceste motive trebuie avute în vedere dotarea lucrătorilor cu mijloacele de
protecție impuse de norme și echiparea instalațiilor de conversie cu dispozitivele
de înlăturare a eventualelor noxe. Normele de protecție a muncii şi paza
împotriva incendiilor devin din ce în ce mai precise şi restrictive , atâta vreme
cât negociem integrarea în Comunitatea Europeană. Din acest motiv obținerea
avizului de mediu pentru orice nouă investiție este una din cele mai dificile
sarcini pentru un investitor.
 Prima măsură care trebuie avută în vedere privitor la înființarea unei unități pentru
conversia termochimică a reziduurilor şi deșeurilor agricole este aceia de stabili care sunt
sursele de energie reciclabilă şi preturile de cost ale acestora. Autorii Steven R. Beck şi
Halligan, J.E. [Shuller, M. 1980] definesc noțiunea de „energie pe unitatea de
suprafață cu reziduuri agricole care pot fi orientate spre conversie”. Această noțiune
permite evaluarea energiei potențiale a deșeurilor şi reziduurilor dintr-o anumită zonă şi
proiectarea cât mai exactă a soluțiilor tehnice pentru transformarea acestora în resurse
(energie, hrană, îngrășăminte).
 10.4 Calcularea potențialului energetic al principalelor reziduuri si deșeuri agricole şi
silvice [FAO Production Annual, 1980, vol.IV]
Legătura dintre producția agricolă și consumul de combustibili fosili este cât se poate de
strânsă. Crizele energetice din 1973 şi 1979 precum şi criza actuală care a determinat creşterea
preţului la barilul de petrol de la 33 $ la 55$ (Noiembrie 2004), au determinat multe ţări ale
lumii să caute soluții alternative pentru combustibilii fosili. Producția de energie din
reziduurile şi deșeurile agricole poate contribui la echilibrarea consumului de energie din
agricultură şi alte sectoare economice şi la scăderea poluării din surse agricole.
Crizele petroliere din 1973 şi 1979 au afectat serios economia mondială şi în special
economiile ţărilor dezvoltate industrial. Acestea au introdus progresiv politici economice care
să determine o utilizare mai eficientă a energiei şi să dezvolte surse alternative de energie faţă
de combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi cărbune).
 Intre aceste surse alternative biomasa este una din cele mai interesante, din cauză că
aceasta este regenerabilă şi, în plus, tehnicile pentru conversia ei în energie sunt deja
cunoscute. Se apreciază că din biomasă se pot produce anual 68 miliarde tone
echivalent petrol [OECD Publications- Biomass for Energy-1984].
In concordanță cu proprietățile fizico-chimice caracteristice, reziduurile de la
culturile agricole şi din industria forestieră precum şi reziduurile zootehnice pot fi
convertite în energie fie direct, prin ardere (combustie directă) fie prin fermentare
anaerobă (cu obținerea de biogaz). Trebuie remarcat că unele reziduuri agricole, ca de
exemplu paiele de la cereale, pot fi convertite în energie prin câteva tipuri de procese.
Dacă se calculează energia produsă, devine foarte clar că din acest punct de vedere, al
producerii energiei, întotdeauna este de preferat folosirea proceselor termochimice în locul
fermentării anaerobe sau alcoolice.
 Folosind procesele termochimice, câștigul net de energie este de 1,8…2,3 mai mare
decât în cazul folosirii proceselor biochimice. Ținând cont de cele de mai sus, în tabelul 2
sunt prezentate valorile energiei folosind arderea directă a reziduurilor (paie, coceni, pănuși
etc.) iar prin fermentare anaerobă folosind reziduurile agricole umede (frunze de sfeclă,
tulpini de cartof etc.) și reziduuri animaliere. Diferențele care apar între diferitele ţări se
datorează și volumului producției de deșeuri şi reziduuri dar şi de tehnologiile de producție
folosite. De exemplu, deși potențialul energetic provenit din reziduuri de recoltă este mult
mai mare în Franța față de Turcia, potențialul recuperabil este mult mai mare în Turcia.
Aceasta se datorează faptului că o mare parte din paiele recoltate în Franța sunt folosite în
zootehnie şi apar ca reziduuri zootehnice în timp ce în Turcia, cu o zootehnie mult mai
redusă, foloseşte mult mai puţine paie în acest scop. Aceasta explică multe din diferenţele
care apar între ţări în tabelul 2.
 Tabelul 4.2. Potenţialul energetic total şi cel recuperabil din principalele deşeuri şi reziduuri din agricultură, în milioane tone echivalent
petrol (mtep), media 1978- 1979-1980 [OECD Publications- Biomass for Energy-1984].
  Potenţial de energie total (mtep) Potenţial de energie recuperabil (mtep)
Ţara Reziduuri Reziduuri din To-tal Reziduuri de la Rezidu-uri din Total % din totalul
  de la culturi zootehnie culturi agricole zootehn. de energie
  agricole necesar
 
Canada 15,9 2,1 18 2,3 1,8 4,1 1,9
SUA 135,8 19,9 155 20,2 5,0 25,2 1,4
Japonia 9,1 1,6 11 0,4 1,2 1,6 0,4
Australia 8,0 4,5 13 3,.1 - - -
Austria 1,3 0,5 1,8 0,4 0,3 0,7 2,8
Belgia 0,8 0,7 1,5 0,1 0,3 0,4 0,9
Danemarca 2,3 0,7 3,0 1,1 0,4 1,5 7,3
Finlanda 1,0 0,3 1,3 0,4 0,2 0,6 2,4
Franţa 14,5 4,4 19 5,2 2,4 7,6 4,0
Germania 7,4 3,0 10 2,2 1,6 3,8 1,4
Grecia 1,5 0,3 2 0,9 0,1 1,0 6,5
Irlanda 0,6 0,9 1,5 0,0 0,5 0,5 6,2
Italia 6,6 1,9 8,5 2,5 0,9 3,4 2,5
Olanda 0,7 1,2 1,9 0,1 0,6 0,7 1,1
Norvegia 0,3 0,2 0,5 0,0 0,1 0,1 0,5
Portugalia 0,6 0,3 0,9 0,3 0,2 0,5 5,0
Spania 7,1 1,2 8,3 4,1 0,6 4,7 6,6
Suedia 1,6 0,4 2,0 0,8 0,2 1,0 2,0
Elveţia 0,3 0,4 0,7 0,1 0,2 0,3 1,2
Turcia 9,5 2,7 12 5,4 1,5 6,9 22,5
Marea Britanie 5,4 2,5 7,9 1,3 1,3 2,6 1,2
 Pentru a putea face o apreciere asupra energiei potențiale conținută de masa de
reziduuri și deșeuri din agricultură şi industria alimentară, cercetătorii din domeniu
au stabilit formule de calcul bazate pe diferite considerente, între care cele mai
importante sunt cantitatea de reziduuri și deșeuri rezultate din producție şi puterea
calorifică a acestor reziduuri şi deșeuri, folosind procedeul de transformare cel mai
eficient ( cu randamentul maxim).
Pe baza producției agricole medii din perioada 1978…1980 au fost calculate
energia totală și energia recuperabilă pentru:
- combustia directă a reziduurilor de la principalele culturi agricole (paie de
cereale, tulpini şi pănuși de porumb, alte tulpini de plante);
- fermentarea anaerobă a reziduurilor agricole umede (colete şi frunze de sfeclă,
tulpini de cartofi, tulpini de legume etc.);
- fermentarea anaerobă a reziduurilor şi deșeurilor din zootehnie (creșterea
bovinelor, a porcinelor, păsărilor etc.). Calculele au la bază cercetările
desfășurate de Chartier şi Pelizzi şi sunt prezentate în FAO PRODUCTION
ANNUAL, 1980, vol.34. ( Chartier, Ph. 1980. Possibilites de valorisation
energetique de la biomasse dans la Communaute Europeene; Commission des
Communautes Europeennes, Directive Generale- Energie, November,1980).