Cooperatia in economia rurala romaneasca din 1990 pana in prezent

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au actionat impreuna pentru atingerea unor obiective comune, cum ar fi: apararea, asigurarea hranei, expansiune. Trecerea timpului si-a pus amprenta asupra dezvoltarii acestor actiuni, astfel s-a trecut de la stadiul de motivatie nativa la standiul de constient. In acest fel s-au conturat doura tipuri de actiuni: administrative de stat si economice/comerciale/lucrative. Cooperativele au aparut datorita unei necesitati social-economice, raspunzand in acest fel marii clase a micilor producatori. Acestea au resusit sa isi contureze un scop distinct care si-a dovedit viabilitate, prin preluarea elementelor specifice din obiectivele si scopul societatilor comerciale , dar si al entitatilor non-profit. In forma cea mai simpla, cooperativele sunt asociatii a persoanelor fizice sau juridice, care isi pastreaza proprietatile si independent totala a activitatii proprii de productie si se asociaza intr-o entitate juridical noua, pentru a rezolva nevoi si pentru a atinge scopuri comune. Scopul principal al cooperativelor nu este acela de a obtine profit, ci mai degraba satisfacerea nevoilor membrilor sai. Ca in orice entitate economica, pentru atingerea scopului sau, cooperative trebuie sa inregistreze un bilant economic pozitiv, veniturile sa fie mai mari decat cheltuielile , si deci sa existe un profit, care nu are drept unica si prioritara menire repartizarea dividendelor. In literature de specialitate exista mai multe definitii ale cooperatiei, dar definitia cea mai larga si generala a fost data de catre Congresul Centenar al Aliantei Cooperatiste Internationale in anul 1966: Cooperativa este o asociaie autonom de persoane reunite n mod voluntar n scopul satisfacerii nevoilor i aspiraiilor de natur economic, social i cultural, prin intermediul unei instituii deinute n comun i controlat n mod sistematic. Conceptul care sta la baza asocierii cooperatorilor sunt reprezentate de statutul de proprietari ai unor unitati de productie care se asociaza in conditiile celor sapte principia cooperatiste, intr-o entitate nou denumita cooperativa, pentru a putea pune in valoare unitatile proprii de productie: aprovizionare, stocarea productiei, valorificarea productiei, procesare, fianatare, precum si activitati care urmaresc nevoile comunitatii sau ale individului. Prima dovada a existentei acestor cooperatii a aparut la mijlocul secolului al XIXlea in Marea Britanie (Pionierii de la Rochdale n anul 1844, n domeniul produciei de pielrie-nclninte) i Germania (cooperaia tip Raiffeisen n anul 1846 i tip Schulze Delitzsch n 1847, n domeniul creditului rural ). In tara noastra primii promotori ai ideeii de cooperatie au fost Ion Ionescu de la Brad si Spiru haret, iar acesta din urma parintele bancilor populare cooperatiste si initiatorul primei legi a cooperatiei.

Dupa anul 1989, atunci cand tara noastra a trecut la economia de piata, functionarea si organizarea cooperatiei de consum nu a concis cu cerintele perioadei de tranzitie, nu mai crea cadrul necesar dezvoltarii activitatii cooperatiste . Oportunitatea infinntarii si dezvoltarii cooperatiei agricole, dupa anul 1989 trebuia sa fie concomitenta cu realizarea normelor funciare. Fara sa fi existat un program pe termen lung, agricultura in tara noastra s-a dezvoltat in-trun mod dezechilibrat si haotic, atat referitor la structurile de exploatare cat si la structurile de productie. Activitatile economice din agricultura au fost doar partial acoperite de catre entitati viabile, iar o mare parte din terenul agricol a ramas in gestionarea micului proprietar, care a fost total neadaptat la noul system agricol, dar a si fost lipsit de orice ajutor din partea statului. Incepand cu anul 1990 in Romania, entitatile economice din agricultura (CAPurile si IAS-urile) s-au desfiintata in principal prin autodistrugere. Autodistrugerea a scos in evidenta ca nu interesul material, reaua vointa sau interesul mutual a reprezentat puterea ce a determinat aparitia si functionarea aceastor entitati economice, ci mai degraba forta de represiune a sistemului communist. In momentul in care elementul ce le tinea impreuna a disparut, pseudo-cooperatia din perioada comunista s-a autodizolvat, iar acest lucru a dus la distrugerea directa sau indirecta a investitiilor locale sau zonale, inclusiv din infrastructura agricola. In perioada imediat urmatoare dupa 1989, in Romania in domeniul agricol au aparut schimbari mai putin semnificative decat in alte domenii de activitate in ceea ce priveste structura si volumul productiei. Au avut loc schimbari importante in ceea ce priveste relatia de export-import, dar si asupra structurii proprietatii si populatiei ocupate. In anul 1991 a aparut Legea nr 18 privind fondul funciar, terenurile facand obiectul de proprietate publica sau privata sau al altor drepturi reale ce au avut ca titular persoane fizice sau juridice au suferit schimbari radicale in ceea ce priveste tipurile de unitati. Pentru ca Legea nr. 18/1991 sa fie eficienta, trebuia sa fie urmata de masuri de stimulare financiara si de sprijinire a asociatiilor de proprietari. Odata cu aceasta lege un numar mare de vechi proprietari si-au recuperate pamantul, dar nu mai mult de 10 ha pe familie. In acest fel au luat nastee 3,9 milioane de proprietati agricole mici. Asa ca unitatile care existau si functionau in agricultura, in perioada precedenta promulgarii acestei legi au fost fie desfiintate, fie supuse regulilor noii realitati. Aceste unitati au fost transformate in societati comerciale si mai tarziu au fost privatizate conform Legii 15/1990 si Legii privatizarii 55/1995. Cooperativele agricole de productie s-au desfiintat in urma contituirii prorpietarii private asupra pamantului, acest lucru a fost insotit de aparitia unui numar mare de exploatatii familiale. Societatile comerciale in domeniul agricol au aparut prin transformarea fostelor intreprinderi agricole de stat conform Legii 15/1990. In anul 1991 a fost data Legea nr. 36 care prevedea societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura. Acesta lege a reusit doar sa lungeasca perioada de

asteptare invederea aparitiei unor norme legislative care sa clarifice functionarea si organizarea structurilor agrare. Masurile luate in perioada 1990-2000 au avut efecte negative asupra agriculturii, in conditiile in care pana atunci agricultura reprezenta 20% din PIB. In anul 1996 este promulgata Legea nr.109 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si de credit. Aceasta lege prevede ca organizatiile cooperatiei de consum si ale cooperatiei de credit sunt asociatii autonome, apolitice si neguvernamentale si au ca scop principal organizarea de activitati bazate pe principal intrajutorarii membrilor sai. Legea 109/1996 prevede ca pentru a servi ct mai bine interesele membrilor i ale comunitii, organizaiile cooperaiei de consum i ale cooperaiei de credit pot colabora pe plan local i naional cu autoritile publice, agenii economici i organizaiile similare, precum i pe plan internaional cu organisme cooperatiste i ali parteneri. Odata cu aparitia Legii nr. 169/1997 ce se referea la privatizarea IAS-urilor, au putut fi retrocedate fostilor proprietari pana la 50 de ha pe familie din desfiintarea IASurilor. In anul 2004 apare Legea nr.566 care stabileste cadrul organizarii si functionarii cooperatiei in agricultura romaneasca. Cooperatia de productie agricola poate avea un numar nelimitat de membrii, dar sa nu fie mai putini de 5 persoane si desfasoara activitatea economica, tehnica si sociala necesara pentru furnizarea serviciilor, bunurilor si locurilor de munca pentru membrii sai. Mult asteptata si intarziata lege nr.566/2004 a fost confuza in concept si fara un sprijin real, nereprezentand un mare interes pentru fermieri. Cooperatiile de productie agricola se desfasoara pe anumite domenii, in special trebuie sa fie furnizori de servicii, sa se ocupe cu achizitii si vanzari si procesare a produselor agricole. Functionarea cooperatiilor de productie agricola trebuie sa aiba la baza rincipiile miscarii cooperatiste internationale. Cooperatiile de productie agricola se intemeiaza pe principiul autonomiei si financiare a fiecarei organizatii, dar fara a elimina principiul intrajutorarii. Romania, in perioada 2007-2009 a primit de la UE aproape 4 miliarde de euro pentru sustinera si sprijinirea agriculturii. Banii au fost alocati pe 3 directii: plati directe, dezvoltare rurala si fonduri pentru investitii pe piata. In anul 2007 Romania avea o suprafata agricola de 14.705,3 ha, din care 9384,4 ha, respective 64% reprezinta suprafata arabila, 23% pasuni, fanete 10%, iar viile si livezile reprezinta doar 3%. In tara noastra, situatia care a fost in anul 2007, si anume ca 62,5 % din terenul agricol al tarii este organizat in exploatatii private cu o medie a dimeniunii fizice de 2.34 ha/exploatatie, iar 43,75% au mai putin de 1ha/exploatatie , este datorata unei lipse de strategii in domeniul formarii, modelarii si dezvoltarii structurilor in conformitatea cu cerintele europene.

In anul 2010, in tara noastra cooperatia este reprezentata de cooperatia de consum si credit pe tot teritoriul tarii. Acest tip de cooperatie se afla in 13.000 de sate, 2680 de comune , 230 de orase si peste 25 de statiuni balneo-climaterice. Cele 2800 de cooperative de consum au peste 28.000 de unitati comerciale cu amanuntul si de alimentative publica, au in jur de 11.800 de unitati de productie si prestari de servicii, precum si aproximativ 850 de cooperative de credit. Dorinta si nevoile de finantare in agricultura au condus la aparitia unor entitati specifice numite cooperative de credit, dar si specializarea unor banci comerciale. Aceste cooperative de credit pentru agricultura impus statutul de banci locale si zonale fiind necesare pentru cooperativele africole sau sociatiilor cooperative, care si-au dezvoltat component comerciala si in unele cazuri rezumandu-se numai la relatia cu proprii membrii. In Romania s-a pecializat o singura banca cu capital privat si anume CEC Bank, care finanteaza agricultura si proiectele de dezvoltare rurala. Exista doar o singura banca datorita normelor restrictive de infiintare, dar si din cauza lipsei de interes a bancilor comerciale pentru sectorul agricol. Conform datelor statistice in 2010 exista putine cooperative care depasesc 10 membrii, iar cele mai multe nu sunt formate pe baza principiilor cooperatiste, adica nu au la baza functionarea in aceasta structura si ca urmare nu au nici performatele economice si organizatorice incurajatoare. Plecand de la structura si numarul cooperativelor putem spune ca acesstea se desfasoara intr-un ritm lent, deoarece in ultimii 2 ani nu a mai aparut nicun astfel tip de asociere. Acest ritm lent se datoreaza faptului ca in tara noastra exista o legislatie neclara si nestimulativa a cooperatiei agricole, nefiind fundamentata pe principiile si nevoia dezvoltarii cooperatiei. Romania se afla in acest moment intr-o situatie de adaptare la noile reglementari comunitare, dispunand de o agricultura in care doar circa 37% din populatie isi desfasoara activitatea in agricultura, cu aproximativ 3 milioane de parcele , care au o suprafata medie de circa 1,5 ha. Acest lucru impune acuitatea organizarii fermierilor in forme asociative pentru a putea moderniza activitatile economice din agricultura. In urma aderarii Romaniei la UE, a fost nevoie de o perioada de tranzitie, pentru a putea incerca implementarea reglementarilor si normelor europene in tara noastra.Astfel Romania si UE au stabilit regulile pentru comertul cu produse agricole. Regimul comertului bilateral privind produsele agricole de baza s-a incheiat in urma negocierilor cu UE si au fost stabilite contingentele exceptate de la plata taxelor vamale. In ultimii ani, atat pe plan mondial cat si in Romania, datorita strategiilor de dezvoltare si concentrare, agricultorii au fost pusi in fata luarii unei decizii strategice fundamentale: trebuie sa aleaga cum sa functioneze mai bine in conditii de nesiguranta pentru a putea realiza exploatatii agricole viabile, rentabile si pentru a putea accesa fonduri financiare din partea UE.

In concluzie: Din toate cele aratate mai sus putem afirma ca pentru a moderniza satul romanesc si pentru o mai buna dezvoltare a agriculturii este necesar sa se separe habitatul rural de activitatile rurale. Forma cea mai corecta si concise pentru a realize acest lucru este reprezentata de cooperatia agricola, care trebuie sa fie constituita din cooperative de productie agricola sau de cooperative mixte, care sa desfasoare activitati de productie agricola in combinatie cu activitati complementare acesteia. Realizand aceasta combinatie impreuna cu modulm de organizare ar pune activitatile rurale pe mana populatiei rurale, proprietarilor si intreprinzatorilor din mediul rural, excluzand diverse categorii de intermediari si de persoane profitoare. In acest mod s-ar ajunge la cresterea performantelor cooperatiilor agricole, dar si a eficientei tuturor activitatilor agricole, precum si a diminuarii exodului populatiei din mediul rural. In Romania, pana in present nu au mai fost infiintate si nici organizate cooperatii ca in tarile UE. Lipsa interesului clasei politice fata de programele pentru dezvoltarea rurala, dar si o legislatie neclara care sa stimuleze dezvoltarea si infiintarea cooperatiei ar putea fi echivalenta cu reducerea sanselor de a beneficia de fonduri europene, dar si cu degradarea intr-o mai mare masura a situatiei in urma aplicarii noilor reglementari PAC.