2.1.

MUȘEȚEL (MATRICARIA CHAMOMILA)

Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o înălțime între 20 și

60 cm. și mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este
ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-
aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine conic și gol la interior, ceea
ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile recoltate de la specii înrudite dar
care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din sudul și sud-estul
Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În România, are o mare arie de răspândire
întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în
toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu
predilecție pe solurile nisipoase ușoare. Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la
sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a doua oară în septembrie. Momentul cel mai
prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea inflorescențelor au petalele marginale
dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire, florile au cel mai mare
conținut în ulei esențial. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai pe timp
însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iulie.

Figura nr. 2.1. Flori de mușetel

Florile pot fi folosite în stare proaspătă, dar compuşii activi îşi păstrează calităţile
timp de un an, dacă sunt uscate într-un loc întunecos şi uscat. Muşeţelul se foloseşte în special
la prepararea de infuzii şi extracte. Intră şi în componenţa unor preparate precum soluţiile
pentru ochi, sprayurile pentru gât, apele de gură şi tablete.
Compoziție
 Florile de muşeţel conțin matricarina şi matricina, un mare numãr de flavonoizi,
glucozide şi, nu în ultimul rând, fitosteroli şi acizi graşi. Uleiul volatil obţinut din florile de
muşeţel are un conţinut ridicat de camazulenã şi bisabolol.
Acțiune
Muşeţelul  este foarte apreciat pentru o serie întreagã de proprietãţi terapeutice, cum
ar fi: acţiunea antispasticã, antiinflamatorie, carminativã, antialergicã, epitelizantã etc. Datele
experimentale aratã cã bisabololul poate inhiba dezvoltarea ulcerului de stres, acelui provocat
cu indometacin sau alcool etilic. Mai mult decât atât, muşeţelul are o acţiune cicatrizantã. Un
alt efect remarcabil este acela de inactivare a toxinelor bacteriene, în special a stafilococilor şi
streptococilor. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, pe lista proprietãţilor muşeţelului trebuie
adãugatã şi acţiunea imunostimulatoare.
Indicații terapeutice
Muşeţelul este utilizat de multă vreme pentru tratarea afecţiunilor digestive, precum
digestia leneşă, balonarea şi flatulenţa. Lactonele sesquiterpenice cu gust amar stimulează
sucurile gastrice, iar flavonoidele şi cumarinele au acţiune antispastică şi antiinflamatorie.
Studii recente au demonstrat calitatea uleiului esenţial de a calma inflamaţiile; în acelaşi timp,
el are efect antidiuretic şi sedativ. Datorită acţiunii calmante, este adesea inclus în preparatele
aplicate extern, pentru tratarea afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice, cum este
eczema.
Uleiul esenţial se regăseşte adesea în componenţa medicamentelor destinate tratării
iritaţiilor ochilor, inflamaţiilor gâtului, rinitelor şi sinuzitelor, precum şi în apele de gură. Unii
specialişti în medicina plantelor recomandă muşeţelul pentru combaterea insomniei, tratarea
hemoroizilor şi a problemelor menstruale, datorită efectului său calmant.
Administrare
Pentru prepararea infuziei de muşeţel se folosesc 2-3 linguriţe de flori la 1 canã de
apã fiartã. Se lasã la infuzat 10-20 de minute. Se beau 2-3 cãni pe zi. Infuzia astfel preparatã
este indicatã în: gastrite, ulcer gastric și duodenal, diaree, colite, enterocolite, recto-colite,
infecții urinare, acnee, pentru stimularea funcției hepatice, a poftei de mâncare, pentru
combaterea durerilor abdominale denaturã spasticã, pentru durerile premenstruale, pentru
prevenirea gripei şi guturaiului etc.
Gargara cu infuzie concentratã de muşeţel se indicã şi în amigdalite, afte bucale sau
pentru dezinfectarea gurii.
Pentru uz extern, se recomandã cataplasmele care constau din comprese îmbibate
într-o infuzie concentratã, aplicate pe pielea afectatã. Cataplasmele cu muşeţel sunt indicate
în: ulcere varicoase, hemoroizi externi, conjunctivite, eritemele fesiere simple ale sugarilor şi
copiilor mici.
Precauții și contraindicații
Muşeţelul nu ar trebui administrat în timpul sarcinii; există riscul să afecteze fătul.
Nu se recomandă folosirea muşeţelului în perioada lactaţiei. A nu se folosi planta dacă suferiţi
de astm sau în cazul în care aveţi istoric de alergie la plante precum gălbenelele şi arnica,
deoarece produsele pe bază de muşeţel vă pot provoca reacţii adverse.

2.2. GĂLBENELE (CALENDULA OFFICINALIS)

Gălbenelele sunt originare din zona mediteraneană, cresc spontan sau cultivate ca
plante decorative, în gradini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri,  şi
sunt răspândite şi recunoscute în toata Europa încă din Evul Mediu. În trecut era numită şi
„floarea ploilor” deoarece atunci când nu se deschidea era sigur că vin ploile.
În scop terapeutic se folosesc florile, care se culeg atunci când este soare, când
planta este deschisă şi emană uleiuri volatile.

Figura nr. 2.2. Flori de gălbenele

Caractere morfologice
Rădăcina este pivotantă, lungă de cca 20 cm și groasă până la un centimetru.
Tulpina este erectă, foliată, cu 5-25 ramificații.
Frunzele sunt alterne, sesile, întregi, verde-viu, glabre; cele inferioare invers
lanceolate, rotunjite la vârf, lungi până la 16 cm, iar spre partea superioară sunt din ce în ce
mai îngustate și mai mici până la lanceolate.
 Florile sunt grupate în antodii terminale (20-50 pe o tufă); acestea au pe margine
flori ligulate 15-40 la populațiile locale, 60-500 la soiuri cu inflorescențe invoalte („bătute”)
- „Ball's Master-price” și „Gigant Pacific” - care au și avantajul de a avea aceste flori
ligulate de culoare galbenă-portocalie (cele de culoare galbenă-deschis nu sunt admise); în
centru se găsesc flori tubuloase.
Fructele sunt achene curbate în formă de seceră, cu mici țepi pe suprafață, fără
papus.
Compoziție
Gălbenelele conţin flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri eterice,  substanţe
amare, saponine triterpenice, răşini, mucilagii.
Acțiune
Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană,
imunostimulentă, cicatrizantă, grăbeşte vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile
menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare.
Indicații terapeutice
Gălbenelele sunt indicate în ulceraţii, eczeme, gastrite, ulcer gastric, ulcer duodenal,
inflamaţii ale colonului, colecistită, boli hepato-biliare, hemoroizi, dereglări menstruale,
dismenoree, micoze, vaginite, infecţii urinare, cistite, cancer .
Administrare
Infuzia se prepară din 2 liguriţe cu vârf de floare uscată la o cană de apă clocotită, se
lasă la infuzat 3-5 minute şi se consumă 2- 3 cani pe zi, înainte de mese.
Tinctura se prepară din flori proaspete puse într-o sticlă peste care se toarnă alcool de
60 de grade, se lasă la macerat, la soare, timp de două săptămâni, se strecoară şi se păstrează
în recipiente închise la culoare, închise ermetic; se administrează de 3 ori pe zi câte 30 de
picături, pentru reglarea ciclului menstrual, tratarea ulcerului gastro-duodenal.
Decoctul se prepară din două linguri de plantă uscată la 1 litru de apă, se lasă la
macerat în apă rece 24 de ore, apoi se strecoară şi se mai fierbe maceratul într-un litru de apă
timp de 10 minute, se strecoară şi se amestecă cele două extracte şi se administrează atât
intern cât şi extern, gargară (afte, stomatite, gingivite, faringite), se fac băi de şezut, comprese
externe (vindecarea ulcerelor, escarelor, abcese, pustule, fisuri, degeraturi), spălături, clisme.
Pulberea de plantă se obţine prin măcinarea florilor uscate, din care se administrează
câte o linguriţă de plantă pe stomacul gol de 3-4 ori pe zi pentru efectul antiinflamator,
cicatrizant (se depozitează în recipiente bine închise, maxim 10 zile, datorită uleiurilor
volatile, care se evaporă rapid) .
 2.3. CIMBRU (SATUREJA HORTENSIS)

Cimbrul este un arbust peren cu viaţă lungă, care creşte pe dealurile aride din
preajma Mediteranei. Frunzele mici, verzi-cenuşii, cu marginile curbate în interior, acoperă
ramurile subţiri ivite din tulpinile lemnoase. Din mai până în august apar conuri de flori mici,
albe sau rozalii. Gustul cald şi înţepător şi aroma bogată a frunzelor fac din cimbru un
condiment popular pentru o mulţime de preparate culinare.
Părţile utile ale cimbrului sunt frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la
începutul sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de soare.
Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule şi produse
farmaceutice ca siropurile de tuse. Din ele se poate extrage şi un ulei esenţial, care intră în
compoziţia unor creme şi unguente antiseptice. O plantă înrudită, cimbrul spaniol, este
folosită şi ea pentru calităţile antiseptice ale uleiului esenţial.

Figura nr. 2.3. Cimbru

Compoziție
Printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile (carvacol, linalol,
pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.
Acțiune terapeutică
Antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant; calmant
al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifug.
 Indicații terapeutice
Preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în caz de : dispepsii, dischinezii biliare,
viermi intestinali, plagi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută la tratarea
problemelor digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi
fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.
Studiile au demonstrat că uleiul esenţial de cimbru este antiseptic, de aceea este
recomandat adesea pentru tăieturi minore şi răni, ca şi pentru muşcăturile şi înţepăturile de
insecte. Planta este prescrisă uneori în tratamentul afecţiunilor gingivale.
Administrare
Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea şi condimentarea preparatelor
culinare, având şi efect terapeutic (ajutî digestia, stimulează funcţia hepato-biliară, sprijină
funcţia pancreatică)
Infuzia se prepară din 1- 2 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă
clocotită care se lasă la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoară şi se consumă 2- 3 căni pe zi.
Sub formă de gargară poate fi administrat în amigdalite, faringite, laringite
Tinctura se prepară din frunze şi inflorescente (culese la soarele amiezii) puse într-o
sticlă peste care se toarnă alcool de 60-70 de grade, se inchide ermetic şi se lasă la macerat
timp de 15 zile, se administrează cate 20 de picaturi de 3 ori pe zi pentru dischinezii biliare,
dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronsite
Precauții și contraindicații
Până acum, cimbrul nu a prezentat efecte adverse, dar utilizarea excesivă nu este
recomandată. În sarcină şi alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru. Uleiul
esenţial trebuie folosit doar sub supraveghere medicală.

2.4. SOVÂRF (ORIGANUM VULGARE)

Sovârful este o plantă originală din Bazinul Mării Mediterane și Asia, dar se dezvoltă
și în alte zone din Europa, face parte din familia Labiatae. În România crește prin fânețele din
regiunile de deal și de munte, în livezi, tufișuri, locuri uscate, vii, pe lângă păduri și prin
locuri pietroase până în regiunea alpină.  Sovârful este o plantă cu tulpina în 4 muchii, verde,
cu nuanțe roșietice, acoperită cu perișori, lemnosă și ramificată în partea
superioare, crește până la 80 cm înălțime, sub formă de tufe. Frunzele sunt ovale, opuse, cu
marginea dreaptă sau ușor zimțată, ascuțite la vârf. 
Florile cresc reunite în buchete în vârful tulpinii și al ramurilor, sunt de culoare roz-
violacee, mai rar albe, înfloresc din iunie până în august. Frunzele și tulpinile emană un miros
foarte plăcut și aromat dacă sunt strivite între degete.

Figura nr. 2.4. Flori de sovârf

În fitoterapie se întrebuințează părțile aeriene superioare ale plantei. Se recoltează
planta înflorită, de la punctul de unde începe să se ramifice. În perioada de înflorire și mai ales
în orele de dimineață, planta conține cea mai mare cantitate de ulei eteric.
Planta este bogată în: ulei volatil, timol, carvacrol, tanin, principii amare,
antocianide, flavonoide, substanțe minerale. Principalele sale proprietăți sunt: antispastic,
sedativ (asupra sistemului nervos central), bronhodilatator, antiseptic, antispastic, stomahic,
fluidifică secrețiile bronhice.
Compoziție
Planta conține uleiuri volatile (carvacrol, timol), taninuri, principii amare, antociani
(peonidol, marvidol), flavone (apigenol, luteol, kempferol si glicozide ale acestora), acizi
polifenolcarboxilici si derivati (acid cafeic, rosmarinic, clorogenic), compusi terpenici (acid
ursolic, oleanolic), substante minerale.
Indicații terapeutice
Datorită componenților săi (uleiuri volatile,  tanin, antociani, flavones, substanțe
minerale), sovârful poate îndeplini rolul de: antipastic asupra musculaturii netede, sedativ
asupra sistemului nervos central, antiseptic, stomahic, carminativ, fluidifiant asupra secrețiilor
bronșice.
 Administrare
Sub formă de unguent: frunzele crude sau uscate de sovârf, amestecate cu osânză
topită sau unt de țară, se aplică pe arsuri, eczeme, răni, furuncule.
Contraindicații
Sovârful este contraindicat pentru următoarele categorii de persoane: bolnavii cu
anemie feriprivă, persoanele care prezintă alergii la plantele din familia Lamiaceae, femeile
însărcinate.

2. 5. LAVANDĂ (LAVANDULA ANGUSTIFOLIA)

Numită şi levănţică,  acest arbust mic, originar din regiunea mediteraneeană, atinge
înălţimea de 30-60 cm. Tulpinile sale sunt verticale, iar frunzele înguste, verzi-argintii. Toate
părţile plantei au un miros plăcut, dar cele mai aromate sunt florile. Românii foloseau lavanda
pentru a-şi parfuma apa de baie, iar ea a rămas una dintre cele mai populare şi cunoscute
plante. Micile flori violacee apar în conuri după frunze, în timpul verii.
În scop terapeutic  se folosesc florile, care sunt uscate şi folosite la prepararea de
infuzii şi capsule, sau pot fi procesate pentru extragerea uleiului esenţial (esenţă de lavandă).

Figura nr. 2. 5. Lavandă

Compoziție
Florile conţin ulei volatil principalul component fiind linaloolul. Mai conţine alţi
alcooli – cum este geraniolul, nerolul, lavandulolul –bornel, tanin, cumarine, principii amare,
rãşini, pectine.
Acțiune terapeutică
 Produsele fitoterapeutice din levãnţicã au acţiune calmantã,diureticã, colereticã,
antisepticã şi cicatrizantã. Uleiul volatil delevãnţicã are proprietatea de a normaliza funcţia
cardiacã, moderând excitabilitatea unor receptori interni.
Indicații terapeutice
Fitoterapia cu preparate din levãnţicã este indicatã în neurastenie, surmenaj, stãri de
iritabilitate nervoasã, migrene şi alte dureri de cap, depresie, boli de rinichi şi ficat,
ameliorează digestia, elimină flatulenţa şi stimulează secreţia biliară. Se consideră că poate fi
benefică în unele tipuri de astm. Lavanda se foloseşte în băile terapeutice pentru tratarea
problemelor circulatorii; este capabilă să uşureze durerile reumatice, având şi acţiune
antipiretică.
Administrare: uleiul volatil, tinctură, pulberea de plantă uscată.
Precauții și contraindicații
Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite lavanda, deşi multe moaşe o
recomandă în timpul travaliului.
Uleiul esenţial nu trebuie ingerat, deşi poate fi aplicat pe piele în cantităţi mici,
pentru calmarea imediată a arsurilor uşoare

2.6. ARNICĂ (ARNICA MONTANA)

Arnica este o plantă perenă, care creşte în regiunile montane, are flori asemănătoare
margaretelor, galben-aprins, care înfloresc vara pe tulpini lungi şi păroase. Frunzele sunt
ascuţite şi dispuse radial în jurul bazei. Numele provine, se pare, din cuvântul grecesc
„arnikos" - pielea mielului.
Florile se culeg în iunie şi iulie şi se usucă rapid şi stau la baza a numeroase
preparate, de obicei tincturi şi extracte.
 Figura nr. 2.6. Arnică

Compoziție
Arnica conţine lactone sesquiterpenice antiinflamatorii, cea mai importantă din punct
de vedere medical fiind helenalina. Conţine şi flavonoide care întăresc vasele de sânge.
Acțiune
Arnica are acţiune antiinflamatoare, antiseptică şi facilitează vindecarea rapidă a
rănilor, fiind extrem de eficientă în tratamentul vânătăilor.
Indicații terapeutice
Răni, contuzii, luxaţii, ameliorarea durerilor reumatice, imunitate scăzută, dureri de
sâni, abcese, artrită, infecţii bacteriene şi fungice.
Administrare
În tratamentul vânătăilor se foloseşte tinctura, care se prepară în felul următor: se
toarnă jumătate de litru de alcool 70% peste 50 de grame de flori proaspăt culese. Se sigilează
amestecul într-un recipient de sticlă şi se lasă la soare sau într-un loc călduros timp de cel
puţin o săptămână, după care se filtrează şi se aplică pe locul afectat.
Precauții și contraindicații
Arnica este destinată doar uzului extern; preparatele nu trebuie aplicate niciodată în
jurul ochilor şi gurii, nici pe rănile deschise. În cazul contactului cu o rană deschisă, aceasta
trebuie spălată cu apă distilată din abundenţă. Este categoric contraindicată copiilor sub 3 ani.
 2.7. COADA ȘORICELULUI (ACHILEA MILLEFOLIUM)

Coada-şoricelului este o plantă care creşte pe solurile aspre de pe păşuni şi de pe

marginea drumurilor. Frunzele ei verde-închis sunt divizate în mai multe segmente, aspect
reflectat de numele latin de „millefolium", adică „o mie de frunze". Capetele plate ale
inflorescenţelor, alcătuite din multe flori albe sau roz, apar vara.
Pentru obţinerea preparatelor medicinale din coada-şoricelului, majoritatea autorilor
recomandã folosirea florilor,  însă unii considerã totuşi cã toatã partea aerianã (tulpina,
frunzele) poate fi recoltatã împreunã cu florile mãrunte, albe, dispuse în inflorescenţe.

Figura nr. 2.7. Coada șoricelului

Compoziție
Florile conţin 0,2-0,5% ulei esenţial, iar frunzele, 0,02- 0,07%. Uleiul conţine
sesquiterpene, mai ales azulenă, şi lactonă achilleinică, cu efect antiinflamator, tanini,
flavonoidele antiinflamatorii, alcaloizii, principii active (achileina, azulen, chamazulena,
cineol, borneol, thion- camfen, limonen, pinen, cariofilen, acizi organici, acid achileic, formic,
acid acetic, valerianoic, probionic, alcooli metilic, colina, fitosteroli.
Acțiune terapeutică
Proprietăţi astringente, stomahice, antispasmotice, antiseptice, antiinflamatorii,
decongestive, hemostatice, cicatrizante, calmante, vermifuga (favorizează eliminarea
viermilor intestinali), reglator hormonal datorită prezenţei fitosterolilor, principiile active
ajută la refecerea celulelor hepatice, favorizează evacuarea vezicii biliare, acţiune coleretică,
colagogă, împiedică formarea pietrelor la vezică (efecte comparabile cu anghinarea),
antiinflamatorie la nivelul vezicii, combate colecistiele acute şi cronice, creşte rezistenţa
organismului la infecţii, flavonoidele au acţiune antispastică, combat spasmele intestinale,
reduc inflamaţia şi ajută la refacerea mucoasei tubului digestiv, datorită fitosterolilor
continuţi, hormoni naturali (apigeina şi luteolina) reglează activitatea gonadelor, stimulează
activitatea hormonilor care controlează ciclul menstrual, acţiune diuretică, depurativă,
dezintoxicant pentru ficat, bilă, rinichi.
Indicații terapeutice
Coada-şoricelului este întrebuinţatã datoritã efectelor ei benefice în afecţiunile
digestive, enterite, enterocolite, în colicile abdominale, în bolile diareice, în tratamentul
hemoroizilor. În amestec cu alte plante cu acţiune similarã, este folositã pentru stimularea
digestiei în caz de hipo sau anaciditate gastricã. Planta mai este recomandatã în tratamentul
afecţiunilor din sfera genitalã la femei, în inflamaţiile cronice ale anexelor precum şi pentru
calmarea durerilor menstruale, datorate spasmelor musculaturii uterine. Preparatele din coada-
şoricelului sunt deosebit de valoroase în vindecarea plãgilor, inclusiv a arsurilor.
Administrare
Pentru administrare internã, infuzia din coada-şoricelului se preparã din 2 linguri de
flori la 2 cãni de apã. Se va bea toatã cantitatea în mai multe reprize, pe parcursul zilei
respective.
În bolile diareice, enterite şi enterocolite, infuzia din coada-şoricelului are efecte
similare cu cele ale preparatelor din muşeţel. Pentru uz extern (plãgi, arsuri, eczeme,
hemoroizi), se pot aplica pansamente îmbibate cu o infuzie obţinutã din 2 linguri de flori la o
canã de apã.
În cazul hemoroizilor se mai pot face bãi locale cu o infuzie concentratã preparatã
din 30-50 g de flori la 1 litru de apã..
Precauții și contraindicații
Coada-şoricelului poate provoca alergii de contact. Nu este recomandată în sarcină şi
alăptare. Expunerea la lumină nu este recomandată. Planta poate fi fotosensibilizantă. Dozele
mari pot produce ameţeli şi dureri de cap.