LP 11

Familia Lamiaceae (Labiatae) - Caractere generale de recunoaștere

Sunt plante ierbacee sau arbustive, cu tulpini tetramuchiate, frunze nestipelate, simple cu
dispoziţie opusă. Florile sunt dispuse în inflorescenţe cimoase, axilare. Florile zigomorfe sunt
bisexuate, pentamere, bilabiate (ca adaptare la polenizarea prin insecte), labiul superior rezultă prin
concreşterea a 2 petale, iar cel inferior din concreşterea a trei petale cu trei lobi.
Caliciul este gamosepal şi persistent, androceul este prins pe tubul corolei format din 4 stamine, este
didinam: 2 stamine cu filamente mai lungi şi 2 stamine cu filamente mai scurte. Gineceul este
superior, bicarpelar, sincarp, în fiecare lojă cu 2 ovule, între care apare de timpuriu un perete
despărţitor care va separa gineceul în patru loji, la maturitate devenind tetraachene monosperme.
Fructele sunt nucule grupate câte 4, protejate de caliciul persistent.
Formula florală: K(5) [C(5) A2+2; 2] G(2)
Lamiaceele conţin ţesuturi secretoare externe- peri secretori, peri glandulari, glande
secretoare, ce secretă ulei volatil cu importanţă farmaceutică, cosmetică, aromatizantă.
Se clasifică în funcție de numărul de stamine și prezența țesuturilor secretoare în:
A. Lamiaceae cu patru stamine
B. Lamiaceae cu două stamine
C. Lamiaceae fără uleiuri volatile

A. Lamiaceae cu patru stamine

Hyssopus officinalis L. (isop) - Familia Lamiaceae
Hyssopus officinalis este o specie perenă, care se prezintă ca un subarbust cu aspect de tufă ce
nu depăşeşte 60-80 cm înălţime. Frunzele sunt opuse, înguste, aproape sesile, lanceolate,
glabre, lucioase, cu margini întregi care, prin uscare, se răsucesc către faţa inferioară. Florile,
de culoare albastră, violacee, uneori albă sunt grupate în inflorescenţe spiciforme dispuse la
axila frunzelor din partea superioară a tulpinii.

Hyssopus officinalis (isop)

Produsul vegetal medicinal: Hyssopii herba reprezintă partea aeriană înflorită, recoltată de
la Hyssopus officinalis L., în scop medicinal, în luna iulie-august.; are un miros plăcut și un
gust aromat, datorită uleiului volatil pe care îl conține.
Trebuie să facem o distincţie: Hyssopii aetheroleum, reprezintă uleiul volatil de isop, care se
obţine prin distilarea cu vapori de apă a materialului vegetal recoltat de la Hyssopus
officinalis L.
Compoziție chimică: Produsul vegetal conţine ulei volatil, alături de flavonoide
(hesperidozidă, diosmină), acizi polifenolcarboxilici (acid rozmarinic), diterpene
(marubiină), triterpene (acid oleanolic), β-sitosterol. Uleiul volatil conţine, în principal,
monoterpen-cetone de tipul pinocamfonei şi izopinocamfonei, putând atinge, în funcţie de
provenienţă, 40-70%.
Acțiune și utilizări: În scopuri medicinale se folosește sub formă de infuzie: în afecțiunie
cronice ale căilor respiratorii, manifestate prin răgușeală, tuse, astm, ușurând expectorația și
transpirația. Ceaiul de isop favorizează eliminarea apei din țesuturi, are ațiune antiseptică și
cicatrizantă asupra rănilor, folosindu-se sub formă de băi sau comprese. Datorită unei
substante amare, isopul stimulează pofta de mâncare și reglează funcțiile digestive. Intră în
compoziția ceaiurilor antiastmatice, pectorale și sudorifice.

Lavandula angustifolia Mill. sin. Lavandula officinalis Chaix. (levănțică)

Familia Lamiaceae
Este o plantă aromatică și medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 50-60 cm ce
creşte în tufe dese, de formă globuloasă. Frunzele sunt opuse, lineare, lanceolate, verzi-
cenuşii, cu marginea răsucită către faţa inferioară. Inflorescenţele de tip spic prezintă bractee
brune de formă ovală. Florile au o culoare albastră-violacee, mirosul este caracteristic aromat,
iar gustul amar şi aromat. Înfloreşte din iulie până în august.

Lavandula angustifolia
Produsul vegetal medicinal: În scopuri medicinale se recoltează numai florile detașate de pe
axul inflorescenței, sau toată inflorescența, când corola nu este complet deschisă
(Lavandulae flos); uleiul volatil (Lavandulae aetheroleum) este extras prin distilarea cu apă
a materialului vegetal proaspăt, care se prezintă sub forma unui lichid limpede, incolor sau
slab-gălbui, cu miros plăcut, caracteristic speciei, şi gust amar, aromat.
Compoziție chimică: Florile proaspete conţin până la 0,8% ulei volatil, iar cele uscate până la
1,5%. Din punct de vedere cantitativ, componentele principale care imprimă şi mirosul de
bază sunt linaloolul (20-35%) şi acetatul de linalil (30-55%), însă aroma este determinată şi
prin aportul cineolului, camforei sau geraniolului. Alţi compuşi identificaţi în produsul
vegetai sunt: flavonoide, cumarine, fitosteroli şi, nu în ultimul rând, taninuri (5-10%), între
care se distinge ca importanţă farmacologică acidul rozmarinic.
Acțiune și utilizări: Este una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care oferă
alinare atât fizică cât și psihică ameliorând diverse probleme, cum ar fi: migrene, insomnii,
stres, tensiune nervoasă, afte bucale, mușcături de insecte, arsuri, afecțiuni ale pielii, infecții,
Uleiul esențial de lavandă are acțiune sedativă, relaxantă muscular, antiinflamatoare,
diuretică, coleretică, analgezică, cicatrizantă, scade tensiunea sangvină, reduce manifestările
stresului etc.

Melissa officinalis L. (lămâiță, roiniță) - Familia Lamiaceae

Această specie este predominant ierbacee, crește în tufe dense care nu depășesc înălțimea de
90–100 cm. Fiind perenă, frunzele se veștejesc și cad spre sfârșitul toamnei și apar din nou de
obicei în luna aprilie. Se aseamănă la înfățișare cu urzica (Urtica dioica) deși aceasta din
urmă aparține unei familii cu totul diferite. Frunzele roiniței sunt însă de un verde mai
pronunțat, aproape închis la culoare și ele exudă o aromă plăcut mirositoare asemănătoare
lămâii atunci când sunt presate între degete. Prezintă un rizom orizontal pe care se formează
stoloni ascendenți ce vor da naștere tulpinilor aeriene. Frunzele sunt opuse, lungi și late,
ovate, cu peri scurți și albi, de multe ori verticillate sau simple și fără stipele. Florile sunt
grupate în inflorescențe, hermafrodite, au culoare alb gălbuie, sunt scurt pedicelate, dispuse în
verticil. În florește din iunie până în luna august.
 Melissa officinalis L. (lămâiță, roiniță)

Produsul vegetal medicinal: Melissae folium este reprezentat de frunze, care conțin ulei
volatil cunoscut sub denumirea de Aetheroleum Melissae.
Compoziție chimică: ulei esențial (0, 05-0, 1%, conținând citronelal, citral, acetat de eugenol
și geraniol, alte mono și sesquiterpene (beta-cariofilină, germacren D), acizi triterpenici,
acizi polifenolici cu legătura glicozidică (acmarinic, ac.clorogenic, ac.cafeic, ac.ferulic),
flavonoide, taninuri, polizaharide.
Acțiune și utilizări: Roinița reprezintă o plantă medicinală cunoscută pentru efectele ei
terapeutice asupra afecțiunilor stomacului (calmează spasmele stomacale, elimină gazele din
stomac), calmează stările nervoase, înlătură diareea, mărește secreția biliară, echilibrează
digestia, stimulează pofta de mâncare și tratează hipertiroidia (3 căni de ceai după mesele
principale)

Mentha piperita Huds.– mentă, izmă bună

Menta este un hibrid natural între Mentha aquatica L. şi Mentha viridis L, aceasta fiind
hibridul rezultat din Mentha longifolia L. şi Mentha rotundifolia.
Specie perenă cu rizomi şi stoloni, cu tulpina aeriană, anuală înaltă de 30-100 cm, erectă,
tetramuchiată, cu noduri şi internoduri, puternic ramificată. La baza tulpinii, sub nivelul
solului, se formează stoloni dintre care unii se ridică la suprafaţă iar alţii rămân subterani.
Stolonii subterani de culoare albicioasă prezintă la noduri rădăcini adventive. Sistemul
radicular superficial şi slab dezvoltat dispare spre sfârşitul primului an de vegetaţie, fiind
înlocuit de rădăcini adventive fibroase. Stolonii aerieni formează la noduri rădăcini adventive
şi tulpini. Frunzele sunt ovat-lanceolate cu marginea serată dispuse opus, cu partea superioară
netedă, iar cea inferioară cu nervuri proeminente, prevăzute cu peri glandulari.
 Florile sunt grupate în cime la axila frunzelor superioare, cimele alcătuind la rândul
lor o inflorescenţă spiciformă conică alungită, cu flori bilabiate. Caliciul cilindric are 5 dinţi,
corola violacee 4 lobi (unul fiind mai lat), lungă din care iese stilul cu stigmatul bifurcat.
Fructele sunt nucule brune lucioase, grupate câte 4 şi acoperite de caliciul persistent.
Înfloreşte în iunie-septembrie.
În cultură se folosesc două forme:
Mentha piperita f. rubescens– tulpina de culoare verde închis şi flori violacee.
Mentha piperita f. palescens– tulpina de culoare verde închis, frunze verde deschis şi
flori albe.

Mentha piperita

Produsul vegetal medicinal:

Menthae piperitae folium sunt frunzele peţiolate, cu limbul oval–lanceolat, acuminat, lungi
de 3-8 cm şi late de 3 cm, cu marginea inegal dinţată. Culoarea este verde închis pe faţa
superioară şi mai deschisă pe cea inferioară. Nervurile, adeseori de culoare roşie-violacee,
sunt proeminente pe faţa inferioară, iar nervurile secundare se unesc, formând arcuri paralele
cu marginea. Mirosul este aromat specific, gustul iute, înţepător şi răcoritor. Pentru obţinerea
produsului timpul de recoltare optim este la începutul înfloririi. Uscarea se face la umbră în
locuri bine ventilate sau în uscătorii, la temperatură de 25-350C.
Într-o secţiune transversală prin frunză, se disting celulele epidermei alungite tangenţial,
stomate, peri glandulari caracteristici labiatelor, acoperiţi cu o cuticulă bombată, situaţi în
depresiuni ale epidermelor. La frunzele uscate în cuptor cuticula perilor glandulari, în general
se rupe şi uleiul se volatilizează.
Menthae piperitae herba reprezintă partea aeriană având caracterele prezentate la descrierea
plantei.
Compoziţie chimică: părţile aeriene recoltate în timpul înfloririi conţin 0,3-0,5% ulei volatil,
iar frunzele 1-2% ulei volatil cu compoziţie chimică diferită în funcţie de provenienţă. Alte
componente: flavone, compuşi fenilpropanici, vitamina C, săruri minerale, tanin 4%.
Principala componentă a uleiului volatil de mentă- Aetheroleum menthae, este mentolul
50%, liber sau esterificat, mentona, mentofuran, limonen, α-pinen, felandren, cineol,
substanţe antibiotice.
Proprietăţi, utilizări: uleiul volatil în cantităţi mici prezintă acţiune stomahică, carminativă,
antiemetică, uşor spasmolitică, colagog-coleretică, asemănător frunzelor, în plus este
anestezic, analgezic, uşor antiseptic. Este indicat în: dispepsii, greaţă, vărsături, colici
intestinale.
Utilizat în cantităţi mari s-au semnalat şi intoxicaţii manifestate prin dureri abdominale,
greaţă, vărsături. Este un corector de gust şi miros folosit în industria farmaceutică,
cosmetică, industria produselor zaharoase. Menthae folium intră în compoziţia unor ceaiuri
medicinale

Glechoma hederacea L. (rotunjioară) - Familia Lamiaceae

Prezintă o rădăcina lignificată, cu numeroși lăstari ascendenți. Tulpina este lungă, de
50-60 cm, cu stoloni, care la contact cu solul formează rădăcini filiforme la noduri, prezintă
un număr scăzut de peri tectori. Frunzele sunt lungi de 2-8 cm, de formă reniformă, cu
margini crenate; dispuse opus, cu pețiolul de aproape aceeași dimensiune cu limbul. Pe partea
superioară sunt ușor lucioase, de culoare verde închis, cu nervurile evidente. Pe partea
inferioară au o nuanță mai deschisă de verde, cu o ușoară tentă roșietic-cenușie. Au un miros
ușor neplăcut, dar asemănător cu menta. Floarea este dispusă în cime, cu 3-10 flori albastru-
violaceu, la axila frunzelor din partea cea mai înaltă a lăstarilor. Caliciul prezintă nervuri și 5
dinți triunghiulari mai scurți decât tubul. Androceul este didinam, iar gineceul este inferior,
tricarpelar. Stigmatul gineceului este bifurcat. Fructul prezintă patru nucule de aproximativ 2
mm, brune. Înflorește din luna martie până în mai.
 Glechoma hederacea L. (rotunjioară)

Produsul vegetal medicinal: Glechomae herba.

Compoziție chimică:
Fiind o plantă în curs de a fi studiată încă nu are un profil chimic complet. Cu toate acestea, o
enumerare sumară a componentelor principale cuprinde: terpenoide (mai ales sescviterpene),
flavonoide, principii amare, acizi fenolici, saponine, uleiuri volatile, rășină, aminoacizi liberi,
acizi grași.
Acțiune și utilizări:
Activitatea terapeutică a rotunjioarei nu a fost încă suficient studiată încât să se poată spună
cu certitudine că ar acționa cu preponderență asupra unui sistem al organismului. Însă în
medicina populară este folosită pentru a trata diferite afecțiuni din sfere variate, datorită
proprietăților: antiinflamatoare, expectorante, antipiretice, antidiareice, diuretice, vermifuge,
analgezice, antiscorbutice, dezinfectante, antispastice, cicatrizante, emoliente. Se poate utiliza
extern sub formă de cataplasme, badijonaje și spălături locale, prin prepararea unei infuzii
concentrate sau prin realizarea unei tincturi sau unguent. Se folosește în cazul: eczemelor,
inflmația mucoaselor, arsuri, abces, panarițiu, erizipel, leucoree, stomatită, furunculi, varicee,
contuzii, răni care se vindecă anevoios. Glechoma hederacea L. se poate utiliza și în medicina
veterinară, drept vermifug la cai și pentru diminuarea puroiului la ugerul vacii.
Ocimum basilicum L. (busuioc) - Familia Lamiaceae
Este o plantă ierboasă aromată, anuală, sensibilă la frig, iubitoare de căldură și umiditate.
Atinge între 20–60 cm înălțime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu
lungimi cuprinse între 1,5–5 cm și late de circa 1–3 cm, cu vârful ascuțit, acoperite cu
perișori. Tulpina este puternic ramificată la bază, tetramuchiată. Florile sunt de culoare albă,
aranjate într-o inflorescență spiciformă. În mod neobișnuit pentru familia Lamiaceae, cele
patru stamine și pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea
inferioară. După polenizarea cu ajutorul insectelor corola cade și ulterior se dezvoltă
patru achene brun negricioase. Planta are un gust asemănător cu al anasonului, având un
miros puternic dulceag-înțepător.

Ocimum basilicum L. (busuioc)

Produsul vegetal medicinal: Basilici herba, format din tulpini și ramuri tinere acoperite cu
frunze de culoare verde, terminate cu sau fără inflorescențe.
Compoziție chimică: conține un număr variabil de uleiuri esentiale (numite și uleiuri volatile
sau uleiuri eterice), care sunt combinate în diferite proporții în funcție de chemotipul de la
care provine. Aroma puternică de cuișoare a busuiocului dulce este dată de eugenol, care e
aceeași substanță chimică prezentă și în cuișoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios este
dată de faptul că are un conținut mai mare de citral, care produce aceste efecte la mai multe
plante, incluzând menta. Busuiocul mai conține: linalol, acetat de linalil, tanin, acid cafeic,
acid rosmarinic, camphor, saponozide triterpenice. Semințele sunt bogate în mucilagii.
Acțiune și utilizări: Busuiocul reprezintă un remediu natural pentru tratarea și vindecarea
diverselor afecțiuni: bronșite, afecțiuni gastrointestinale, febră, gută, dureri de stomac,
cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric etc. Înțepăturile de insecte, rănile și eczemele
se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de busuioc sau cu tinctură de busuioc.
B. Lamiaceae cu două stamine
Salvia officinalis L.– jaleş de grădină
Subarbust de cultură, de origine mediteraneană ramificat stufos, cu baza lignificată, înalt de
30-80 cm, înfloreşte din al doilea an. Rizomul este lignificat, tulpina aeriană erectă, păroasă,
frunzele dispuse opus. Caracteristică a frunzelor este forma alungit ovată, nervaţiunea
reticulată, proeminentă pe epiderma inferioară. Florile sunt grupate în inflorescenţe
spiciforme simple sau ramificate, dispuse în pseudoverticile la axila ultimelor 5-8 perechi de
frunze. Caliciul lung, verde-violaceu, format din 2 buze. Corola bilabiată cu labiul superior
mai scurt decât cel inferior trifoliat. Lobul mijlociu este proeminent şi aplecat în jos. Labiul
superior acoperă 2 stamine lungi, inegale. Fructul format din 4 nucule în caliciu persistent.
Înfloreşte în iunie-iulie.

Salvia officinalis

Produsul vegetal medicinal: Salviae folium sunt frunzele alungit ovate sau lanceolate, mai
rar eliptice, lungi de 2-8 cm şi late de 0,5-3 cm, cu baza rotunjită sau cuneată, mai rar uşor
cordiformă. La bază frunzele au uneori doi lobi mici arcuaţi sau rotunjiţi. Marginea limbului
este fin dinţată, uneori aproape întreagă.
Frunzele bazale şi mijlocii sunt peţiolate, iar cele superioare sesile, reticulat şi penat nervate;
pe partea inferioară şi pe părţile proeminente ale părţii superioare frunzele sunt des albicios
păroase cu peri pluricelulari, fini, ce le conferă un aspect general verde-argintiu. Mirosul este
caracteristic, gustul aromatic amar şi astringent.
Compoziţie chimică: în momentul înfloririi frunzele conţin ulei volatil 1-2%, având în
componenţă: tuionă, salvinol, α, şi β –pinen, acetat de linalil, camfor, borneol. Frunzele mai
conţin sitosteroli, flavone, tanin, acizii rozmarinic, cafeic, clorogenic, vitaminele B şi C, acid
nicotinic, enzime, răşină, saponine, un fitoncid cu acţiune bactericidă, substanţe minerale.
Proprietăţi, utilizări: Salvia este recomandata ca remediu natural in tratarea si vindecarea
hipertensiunii arteriale, indicată în afecţiuni ale cavităţii bucale, în dispepsii, dischinezii
biliare, meteorism, hemoroizi, reducerea transpiraţiei nocturne, dismenoree, vaginită atrofică,
leucoree, răni purulente, ulceraţii, contuzii.
Siropul de salvie este indicat în tratamentul tulburărilor de climacteriu. Este recomandat
pentru întreţinerea părului, în parfumerie şi cosmetică.