LEGUMELE

DE TOAMNĂ
 Dovleacul
Dovleacul sau bostanul sau
cucurbăta este o plantă erbacee
anuală cultivată pentru fructul,
florile și semințele sale.
Este o plantă anuală cu tulpină
flexibilă și agățătoare. Are frunze
cordiforme (în formă de inimă),
pentalobulate, de mărime mare și cu
nervuri bine marcate; prezintă o
abundentă pilozitate pe frunze și tulpină. Florile sunt galbene și
cărnoase. Fructul prezintă o mare
variație (polimorfism): poate fi ovoidal
sau sferic, de culoare verde sau
portocaliu intens. Pulpa fructului este
galbenă-portocalie, densă și cu gust
dulce.
Dovleacul conține în interior
numeroase semințe ovale, convexe și
netede, de 2–3 cm lungime, care la
rândul lor conține un miez alb și comestibil.
Mărimea dovleacului variază între 25–40 cm
diametru, deși există și cazuri excepționale.
Există varietăți de vară având fructul de
culoare deschisă și semințe mai moi
(varietate care se conservă puțin timp) și
varietăți de iarnă care sunt mai seci și mai
dulci, folosite în produsele de cofetărie
(durata de conservare este mai lungă).
În unele țări floarea se consuma ca
legumă; fructul se conservă, în condiții
adecvate de lumină, temperatură și umiditate,
până la 6 luni în condiții bune. Este bogat în
β-carotină și glucoză. Semințele sunt
cunoscute sub numele de semințe de dovleac
și li se atribuie proprietăți medicinale în
medicina naturistă. Semințele sunt bogate în
minerale, în special zinc, motiv pentru care
Organizația Mondială a Sănătății recomandă
consumul lor zilnic. Acestea reprezintă o sursă bună de vitamina K.
 Morcovul
Morcovul este o rădăcină vegetală, de
culoare oranj. Partea comestibilă a plantei este
rădăcina. Este o plantă bienală, în primul an
frunzele produc alimentul plantei, iar
tuberculul înmagazinează zaharuri pentru ca
planta să înflorească în al doilea an. Lăstarul
florii ajunge aproape de 1 m lungime, cu
rămurele cu flori albe.

Mâncând o jumătate de cană de

morcovi, organismul omului asimilează:
 fibre dietetice (2 g)
 β-Carotină (4960 mcg)
 potasiu (127 mg)
 vitamina C (6 g)
 Conține între altele și
multe alte substanțe nutritive
esențiale pentru organismul
uman: acidul folic, vitamina K
și calciu. Valoarea energetică
constituie 50 de calorii.

Morcovii împiedică formarea

depozitelor pe pereții arteriali
prevenind atacurile cardio-
vasculare la bolnavii de
ateroscleroză. Un morcov mare
mâncat zilnic aduce un aport de
11.000 UI (Unități Internaționale)
de vitamina A din beta-caroten.
Morcovii se pot mânca sub
formă crudă, în salate sau gătite în
supe și mâncare. Se poate face de
asemenea piure pentru noi născuți.
Tulpina verde de asemenea se
poate mânca, deși nu este o practică
obișnuită. Împreună cu ceapa și
țelina, morcovii sunt ingredientele
primare cele mai folosite la
mâncaruri.
Morcovul deși este sărac în calorii, în grăsimi și
colesterol, completează aportul zilnic de nutrienți cu
vitamine și fibre alimentare, care hrănesc organismul,
induc senzația de sațietate și mențin sănătatea tractului
intestinal. Vitamina A este substanța folosită de ficat
pentru evacuarea toxinelor din corp. Fibrele din
morcovi contribuie la curățarea optimă a colonului și
stimulează eliminarea eficientă a materiilor fecale.
Topinamburul
Topinamburul, numit și
„picioică”, „măr-de-pământ”,
„morcov-porcesc”, „nap porcesc”,
„pere-iernatice”, „guli", „cartoful
săracilor" (din maghiară) este o
plantă de cultură de la care se
folosesc, asemeni cartofului,
tuberculii subterani. Numele de
topinambur provine de la tribul
amerindian "Topinambas".
Topinamburul este o plantă
perenă care are tulpină ierboasă ce
poate atinge o înălțime de 3 m,
partea vegetativă a plantei uscându-
se toamna. Primăvara răsare din nou
din tuberculii subterani.
 Planta are frunze alungite
păroase, flori galbene ce ating
diametrul de 8 – 10 cm. Timpul
de înflorire depinde de clima
regiunii, în Europa centrală
înflorind în luna august.
Tulpina subterană a plantei
este un rizom. Pe ramificațiile
rădăcinii se formează tuberculii
de mărimea cartofilor, care erau
folosiți în alimentație sau mai
ales pentru furajarea animalelor.

În Europa planta se poate

găsi în stare sălbatică. Deoarece
nu are prea mulți dușmani
naturali, a devenit o pacoste în
culturile agricole.
Tuberculii de topinambur
au un gust dulceag, deoarece
conțin inuline, un grup de
oligozaharide ce conțin fructoză.
Ei pot fi folosiți în salate, sau fierți în apă sărată, sau fripți ca și
cartofii pai, sau ca suc obținut din tuberculi. A început să fie utilizat
tot mai mult ca hrană pentru bolnavii de diabet, deoarece conține un
polizaharid care este suportat de bolnavii cu o glicemie crescută.
 Varza
Varza, cunoscută și sub
numele de curechi, este o legumă
comestibilă verde sau roșie, una
din cele mai vechi legume
cunoscute de om. Era cunoscută
în rândul alchimiștilor drept
materia primă a alimentelor.
Sucul verzei roșii poate fi
întrebuințat ca indicator pH.
Varza este o plantă bienală: în
primul an vegetează, iar în al doilea an
înflorește. Face parte din familia
Crucifere, numită așa deoarece are
floarea de tipul patru, cu elementele
florale așezate în cruce. Florile sunt
grupate în inflorescențe de culoare
galbenă.
Varza albă este recomandată a fi
întrebuințată în tratamentul anemiei,
diabetului zaharat, litiazei biliare, tusei
 (suc de varză și miere), afecțiunilor
renale, hemoroizilor, durerilor de ficat
(varză crudă sub formă de cataplasme) și
ulcerului gastric.
Varza albă acționează ca laxativ,
vitaminizant (pentru pacienții care se
refac după o perioadă în care au zăcut) și
ajută la prelungirea vieții (vitamina A
conținută în varză întârzie îmbătrânirea,
hrănind țesuturile).
Varza albă poate fi
consumată ca varză murată, și
în acest caz constituie un
remediu întărirea gingiilor și
tratarea infecțiilor intestinale;
ceaiul de varză ajută la
vindecarea bronșitelor cronice,
dar și la tratarea diareei și a
constipației; cataplasmele cu foi
de varză albă (se aplică local)
ajută la vindecarea rănilor,
plăgilor și tumorilor.

Varza de Bruxelles are o tulpină înaltă și

căpățână mică. De la această varză se consumă
mugurii ce se formează la subsuoara frunzelor.

Varza creață are

frunzele încrețite și
căpățâna afânată.
Varza se cultivă în
toate regiunile țării,
dar mai ales pe
terenuri irigate.
 Spanacul
Spanacul este o plantă perenă
comestibilă (legumă), prezentă mai
ales în grădini, uneori și pe terenuri
necultivate. Erbacee legumicolă,
spanacul provine din Orient și face
parte din familia chenopodiaceelor.
Este o plantă anuală, uneori și
bianuală cu rădăcina fusiformă,
tulpina dreaptă care nu trece de 30 cm
înălțime, frunzele verzi lanceolate,
largi la bază și mai înguste către vârf,
de lungime de la 2 până la 30 cm și cu
lățimea cuprinsă între 1 și 15 cm.

Florile sunt galben-verzui, cu

diametrul 3–4 mm.
Preparatele din frunze de spanac
acționează ca un produs medicinal,
contribuind la profilaxia sau ameliorarea
 unor afecțiuni, precum:hipertensiunea
arterială, tusea, avitaminoza, scorbutul,
rahitismul, acneea, anemia. I se atribuie
spanacului și rolul de activator al
secrețiilor pancreatice și de agent
anticancerigen. Sucul de spanac este o
formă mai gustoasă și mai nutritivă de a
consuma frunzele de spanac, congelat
sau gătit, spanacul își pierde o parte din
proprietăți, îi scad proprietățile
vitaminizante și anti-oxidante. Datorită
proprietăților sale nutritive, spanacul
este recomandat în alimentația copiilor
care se afla în perioada de creștere, dar
și în alimentația bolnavilor.

Persoanele care sunt predispuse să facă

pietre la rinichi sau au deja pietre este
indicat să nu mănânce foarte mult spanac.
Spanacul gătit este bogat în acid oxalic care
duce la producerea pietrelor sau la mărirea
celor existente.
 Prazul
Prazul este o plantă erbacee,
bienală. Prazul este simbolul național al
Țării Galilor, fiind foarte renumit și în
Oltenia.
Originea prazului este în zona
Mediteranei.
Prazul are o tulpină falsă groasă,
albă, cu o lungime de până la 70 cm, cu
frunze verzi alungite, cu o lungime de
până la 50 cm. Bulbul subteran este
mic și alungit, cu un diametru de 4 – 9
cm. În cel de-al doilea an înălțimea
tulpinii se dublează, iar pe vârful
tulpinii apar florile și semințele.

Prazul conţine caroten, fosfor, calciu şi

vitaminele A, E, B1, B2, C.
Prazul se foloseşte la tratamentul
reumatismului, are acţiune diuretică şi este un
stimulator al lactaţiei. Are bogate valori nutritive,
datorită conţinutului de săruri minerale. Diind o
 bună sursă de vitamine, prazul se
recomandă persoanelor cu probleme
digestive.
Are proprietatea de a purifica
organismul şi se recomandă la
intoxicaţiile alimentare. Este
folositor organismului în combaterea
şi profilaxia răcelilor şi conţine
uleiuri eterice preţioase. Este un
antiseptic desăvârşit.

Prazul este un bun laxativ, fiind

recomandat persoanelor ce sufera de
constipație, este calmant și diuretic. Poate
fi utilizat și la îngrijirea părului, pentru
oferirea unor reflexe deosebite (decoct de
praz).
Ţara în care prazul se bucură de cea
mai mare popularitate este Olanda.
Olandezii îl consumă zilnic, iar
specialitatea lor preferată este prazul
înăbuşit.
 Broccoli Broccoli este o legumă ce utilizează în
alimentație inflorescența, mai puțin
compactă decât a conopidei, fiind folosită la
prepararea diferitelor mâncăruri. Are o
valoare nutritivă și alimentară ridicată, și de
asemenea un conținut bogat în glucide,
vitamine și săruri minerale. Are originea
comună cu conopida și este răspândită în
aceleași zone.
Exista 3 tipuri principale de broccoli:
 Broccoli calabrese este tipul de
broccoli pe care il gandim de
obicei. Acest tip de broccoli arata
ca un copac mic despre care unii
spun ca are gust de varza cruda cu
gust de piper.
 Broccoli incoltit are un numar de
tulpini subtiri cu capete mici
formate din flori. Broccoli incoltit
are un gust mai bland decat
broccoli calabrese.
  Conopida purpurie este de fapt un tip
de broccoli, dar arata ca o conopida.
Conopida mov contine antocianina –
un antioxidant puternic care se
gaseste in multe alimente
antiinflamatoare.
O portie de broccoli crud
sau la aburi (148 de grame)
contine 52 de calorii. O cana de
broccoli maruntita (91 g) contine
2,6 grame de proteine.
Consumul regulat de
broccoli este bun pentru a va
mentine oasele sanatoase si
pentru a ajuta la prevenirea hipertensiunii arteriale datorita
continutului sau de minerale. Broccoli contine majoritatea mineralelor
importante de care aveti nevoie in fiecare zi.

Tulpina de broccoli este la fel de buna

pentru sanatatea dumneavoastra ca si capul
de broccoli. Cercetatorii spun ca tulpina de
broccoli contine la fel de multe fibre,
vitamine si minerale ca florile de broccoli.
 Usturoiul
Usturoiul este o plantă
comestibilă, utilizată ca aliment și
condiment. În medicina populară este
considerat, alături de ceapă, un
adevărat medicament, datorită
conținutului bogat de vitamine și
substanțe minerale. În Egiptul antic și
în timpul romanilor, usturoiul era
cunoscut ca un mijloc preventiv al
bolilor contagioase. Ulterior s-a
stabilit că efectul usturoiului, în
combinație cu mierea de albine, sau
alte produse naturale, este benefic în
prevenirea sau ameliorarea bolilor
cardiovasculare, a tulburărilor
digestive, sau a pneumopatiilor. În
afară de efectul antimicrobian, are și
un efect antihelmintic (contra
viermilor intestinali).
Un studiu a demonstrat că suplimentarea cu extract de usturoi
inhibă calcificarea vasculară la pacienții umani care au colesterolul din
sânge ridicat.
 Usturoiul stimuleaza
cresterea nivelului de
antioxidanti din organism,
ajuta la scaderea valorilor
glucozei serice si a tensiunii
arteriale.

Usturoiul poate fi consumat in siguranta de

majoritatea adultilor. Cu exceptia aromei sale
intense si a faptului ca provoaca transpiratie,
usturoiul are putine efecte secundare.
Consumul unei cantitati mari de usturoi
poate irita mucoasa stomacului si poate
determina arsuri stomacale, dureri abdominale,
flatulenta, diaree sau constipatie. Fiti precauti in
utilizarea usturoiului daca aveti un stomac
sensibil.
Conopida
Conopida este una din cele
câteva plante din specia Brassica
oleracea, familia Brassicaceae.
Este o plantă anuală.
Conopida este o legumă
unică, cu o concentraţie mare de
nutrienţi. De asemenea, este
bogată în antioxidanţi, vitamina
C şi fitonutrienţi. Conţine calciu
care se găseşte în jurul
buchetelor de conopidă şi are un
conţinut mare de fosfor, mangan,
vitamina K, acid folic şi vitamina
B6.
 Glucozinolaţii sunt cei care îi dau
conopidei gustul specific, care nu este
plăcut de toată lumea. Totuşi, aceştia ajută
la activarea sistemului de detoxifiere a
organismului. Cel mai bine ar fi să
consumaţi conopida crudă pentru a
beneficia de efectele lor. Anumite studii au
arătat că au un rol destul de mare în
prevenţia apariţiei unor anumite tipuri de
cancer.
Potasiul este esenţial în buna
funcţionare a organismului, ajutând la
normalizarea bătăilor inimii şi la hidratarea
corespunzătoare. Conopida este o sursă
foarte bună de potasiu care are avantajul
de a nu avea foarte multe calorii. 100 de
grame de conopidă aduc un aport de 320
mg potasiu (din necesarul zilnic de 4700
mg) şi nu au decât 27 kcal.
Vitamina C este un antioxidat fără de care corpul nostru nu poate
să funcţioneze. În mod surprinzător, conopida asigură o cantitate
suficientă, 52 mg/ 100 g. Aceeaşi cantitate de portocale are un aport
de 64 mg.
 Țelină
Țelina, este o plantă din familia
Apiaceae. Poate atinge o înălțime de
până la 1 m. Frunzele sale sunt mari,
penat-lobate. Florile sunt mici, de obicei
având culoarea albă. Fructul său este
achenă. Poate rezista până la
temperaturi aproape de 0 grade Celsius.
Perioada de înflorire este la începutul
toamnei. Este o plantă hidrofilă.

Țelina este folosită în întregime ca legumă, fiind

consumată atât rădăcina cât și tulpina.

În țările cu climă temperată, țelina este crescută

și pentru semințe, din care se poate extrage un ulei
volatil folosit în industria parfumului și farmaceutică.
Semințele se pot folosi și pentru aromă sau combinate
cu sare, devenind sare de țelină.
 Semințele, recoltate după ce
planta înflorește, sunt baza pentru un
extract homeopatic folosit ca diuretic.
Se crede că pot ajuta la eliminarea
toxinelor din corp, deci sunt bune în
special pentru gută și artite. Sunt
folosite și ca stimulent digestiv ușor.
Rădăcina și fructele sunt folosite
etnomedical pentru a trata anxietatea
ușoară și agitația, pentru lipsa de apetit,
oboseală, tuse, și ca un vermifug
(substanță care distruge viermii
intestinali).
 Ardeiul gras
Ardeiul gras este o sursă
importantă de vitamina A, complexul
B, vitamina C, minerale (fier, cupru,
zinc, potasiu, mangan, magneziu,
seleniu).

Ardeiul gras constituie un

adjuvant nutriţional ideal pentru
tratamentul medicamentos, mai ales la
vârstnici.

Luteina protejează ochiul de apariţia

cataractei şi a degenerării maculare ce poate
apărea odată cu înaintarea în vârstă. Totodată,
prin vitaminele B2, B3, B6 ajută la
metabolizarea alimentelor, dar şi la producerea
de globule roşii şi hormoni.
 Ardeiul roşu are cea mai mare
cantitate de vitamina C dintre toate
varietăţile de ardei. Antioxidant
puternic, vitamina C stimulează
imunitatea şi este necesară pentru
sinteza de colagen care intră în
structura vaselor de sânge, a pielii şi a
oaselor.
Ardeiul gras este o sursă
consistentă de vitamina E, care joacă
un rol important pentru sănătatea
părului și pielii. Așadar, dacă vrei să
ai un păr sănătos și o piele mereu
strălucitoare, trebuie să consumi mai
mult ardei gras.
 Ardeiul iute
Ardeiul iute este o specie
populară a genului Capsicum
care face parte din familia
Solanaceae. Această specie se
dovedește a fi cea mai
cultivată dintre toate cele 4
tipuri de ardei cunoscuți.
Ardeii iuți se pot găsi în
mărimi și forme diferite, iar
intensitatea iuțelii acestora
poate varia și de la slab la
intens.
Proprietățile medicinale
ale ardeiului sunt limitate, în
general, la proprietățile
vitaminizante (îndeosebi
privind vitaminele A și C). În
acest sens, varietatea de ardei iute este o excepție datorită substanței
iritante capsaicină, cu multiple indicații terapeutice.
 Deasemenea, partea care
da iuțeala unui ardei, sunt
semințele.
Ardeiul iute este o plantă
perenă, care în absența iernilor
geroase se poate adapta și
poate supraviețui mai multe
anotimpuri. Ardeiul iute are
flori de culoare albă, uneori
purpuriu iar tulpinile sunt
numeroase și pot atinge o
înălțime de 60 cm. Fructele pot fi verzi, galbene sau roșii. În timp ce
alte soiuri de ardei se pot dezvolta în orice tip de climat, ardeiul iute
are nevoie de un mediu cald și uscat.
Ardeiul iute este unul dintre cele mai sănătoase alimente din
lume. Câteva dintre cele mai importante proprietăți terapeutice oferite
de acesta sunt:

 ameliorarea inflamațiilor
 ameliorarea durerii
 îmbunătățirea sănătății cardiovasculare
 îmbunătățirea digestiei
 întărirea imunității
 prevenirea cancerului de prostată
 stimularea procesului de slăbire
 prevenirea ulcerului de stomac
 prevenirea diabetului de tip 2
 scăderea tensiunii arteriale
 Bama
Bama este o plantă cu fructe comestibile, care crește până la 2 m
înălțime. Frunzele au 10–20 cm lungime și sunt late, palmate, având
5–7 lobi. Florile au un diametru de 4–8 cm, cu 5 petale gălbui, adesea
cu o pată roșie la baza fiecărei petale. Fructul este o capsulă verde și
păroasă cu lungimea de 8–20 cm și conține numeroase semințe.
Bama este cultivată în zonele tropicale și temperate mai calde
pentru fructele sale fibroase care au forma unor păstăi verzi cu semințe
rotunde albe. Fructele sunt culese necoapte (lungime sub 10 cm) și
mâncate ca legume. Frunzele pot fi folosite la îngroșarea supelor.
Pentru cultivare, semințele sunt înmuiate peste noapte și apoi
îngropate 1–2 cm. Germinarea are loc între 6 zile (semințele înmuiate)
și 3 săptămâni. Păstăile devin repede fibroase și trebuie culese în cel
mult o săptămână de la polinare.
Bama este una dintre legumele cele mai rezistente la căldură și
secetă și tolerează solurile argiloase.
 Reventul
Reventul, denumit și Taci sau Taco sau Rubarba, este o plantă
ierboasă perenă, înaltă de 1–2 m. În pământ posedă un rizom dezvoltat
și numeroase rădacini cărnoase, lungi, galben-portocalii la interior. În
timpul primului an de vegetație, se dezvoltă o rozetă de frunze bazale;
în anii următori apar și tulpinile florifere.
Frunzele sunt mari, palmat-lobate la palmat-fidate; pețiolul lor
este lung, cărnos.
Florile sunt roșii, mici, dispuse în cime, care reunite formează un
panicul mare.
Fructul de tip achenă piramidală, este prevăzut cu aripioare pe
muchii.
Tulpinile sale sunt folosite la prepararea dulciurilor precum
plăcinta cu revent, compotul de revent si dulceața de revent.
Este tonic amară, astringentă (în doze mici) - acțiune datorată
taninurilor; laxativ-purgativă (în doze mari) - acțiune datorată
antracenozidelor;
Indicații terapeutice: lipsa poftei de mâncare, inflamații ale
mucoasei bucale, constipații ocazionale.
 Dovlecelul
Dovlecelul, științific denumit
cucurbita pepo, este o plantă erbacee
anuală din familia cucurbitaceelor. În
Moldova leguma este denumită dovleac
iar Cucurbita maxima (dovleacul) este
denumit bostan. Planta este originară din
America dar în actualitate este sădită pe
tot globul pentru fructul folosit în
alimentație.
Cucurbita pepo este o plantă
agățătoare a cărei rug poate ajunge la o
lungime de 10 metri cu tulpina striată și noduroasă cu frunze mari
lobate, pufoase și cordate. Florile sunt unisexuale de culoare galbenă
iar caliciul este unit cu corola.
 Fructele sunt
lunguiețe și variază
mult în funcție de
varietate. Coaja
dovleceilor poate
prezenta mai multe
culori dar de obicei
are tonuri de la alb-
verzui la verde închis.
Curcubita pepo
hibridizează ușor cu
alte cucurbitacee.
Dovlecelul este bogat în apă, cca 93%, potasiu, vitamina C și β-
caroten.
 Vânăta
Vânăta (sau pătlăgea vânătă) este o
specie a genului Solanum, originară din
India de sud și Sri Lanka. Este o plantă
anuală, care are o înălțime de 0,4-1,5 m,
de obicei spinoasă, cu frunze mari,
lobate, lungi de 10–20 cm și late de 5–10
cm. Floarea este albă spre purpurie, cu o
corolă cu cinci lobi și stamine galbene.
Fructul este unul cărnos, cu un diametru
de 3 cm la plantele sălbatice (și mult mai
mari la cele cultivate), care conține numeroase semințe mici și moi.

Este o plantă de cultură importantă, crescută

pentru fructul ei alb sau violet.
Plantele care sunt cultivate în Europa și
America de Nord astăzi sunt elongate, ovoidale,
lungi de 12–25 cm și late de 6–9 cm, având coaja
violet închis spre indigo.
 Fructul crud nu are un gust
prea plăcut, dar atunci când este
gătit, devine fraged, obține o
aromă complexă și o textură
interesantă. Sărarea, iar apoi
stoarcerea sa ajută la eliminarea
aproape totală a gustului amar.
Este folositoare pentru bucătărie
datorită capacității sale de a
absorbi o mare parte din grăsimile
de gătit, făcând posibilă realizarea
unor preparate savuroase. Pulpa
fructului este fină; numeroasele
semințe sunt moi și (ca și în cazul
tomatei) sunt comestibile.
Bobul Bobul este o plantă
leguminoasă, anuală care este
cultivată pe întreg Pământul
pentru folosința sa în bucătărie.
Bobul are vrejul puternic,
drept de până la 1,6 m înălțime.
Sămânța bobului poate varia în
funcție de soi dar în general e
puțin mai mare decât bobul de
fasole.Are culoarea galbenă la
recoltare care se schimbă la
uscare în brun. Puterea
germinativă a bobului durează
de la 4 la 6 ani. Rădăcina
plantei poate ajunge la lungimea
vrejului, iar nodurile au
proprietatea de a fixa în pământ
azotul din aer. Chiar dacă 80%
din azotul fixat va fi consumat
însăși de plantă, 20% rămâne și
îmbogățește solul.
 Bobul este cultivat
pentru hrana umană. Este un
aliment hrănitor bogat în
proteine și carbohidrați care
se poate consuma atât verde
cât și gătit. Filum-ul închis
la culoare sau chiar negru
arată că bobul este matur și
este recomandat consumului
de către oameni.
Bobul este originar din zona
mediteraneană sau din Asia centrală
dar în ziua de azi este cultivat pe tot
globul. Australia, China, Egipt și
Etiopia sunt țările cu cele mai mari
culturi ale bobului asigurând 4/5 din
producția mondială. Temperatura
propice culturii bobului este în jurul
a 15 °C.

Crește pe aproape toate tipurile de

soluri dar e bine a se evita cele prea umede
sau prea uscate.Preferă pH-ul între 6 și 7,5
și suportă solurile argiloase.
Ca îngrășăminte cele mai
recomandate sunt cele sulfurose și cele
fosfopotasice.
 Fasolea
Fasolea este o plantă
leguminoasă agățătoare anuală care este
originară din America și este
întrebuințată în bucătărie.
Părți componente:
 Rădăcina – firoasă
 tulpina – subțire, verde și se
răsucește în jurul unei plante
sau unui arac (agățătoare);
pe ea cresc cârcei care ajută
planta să se prindă de araci
 Frunzele – verzi, prinse câte
trei pe o codiță lungă

La început, păstaia are pereții verzi și

fragezi, cu boabe mici, verzi, moi; când se
coace se întărește, se usucă și crapă, iar din ea
cad semințele.
 Fasolea este una dintre cele mai bune surse de proteine, fiind
baza multor modele de alimentaţie din întreaga lume. Mai mult de
18.000 de specii sunt cultivate pe tot globul motiv pentru care este
considerată una dintre alimentele de bază şi de încredere are
umanităţii. Nu doar omul s-a hrănit cu diferite tipuri de fasole, dar şi
animalele pe care le-a crescut pe lângă casă.
 Cartoful
Cartoful este o plantă
erbacee din familia
solanaceelor, cu flori albe sau
violete și tulpini subterane
terminate cu tuberculi de
formă rotundă, ovală sau
alungită. Planta este cultivată
pentru acești tuberculi care
sunt comestibili, bogați în
amidon, motiv pentru care sunt
folosiți în alimentație, dar și ca
furaj.

Cartofii sunt originari din America de

Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada
precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile,
Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa
200 de specii de cartof. După orez, grâu și
porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de
energie alimentară.
 Cartofii sunt cultivați în
peste 120 de țări și sunt
consumați zilnic de peste un
miliard de oameni. În anul 2007,
recolta totală de cartofi a fost de
300 de milioane de tone.
Cartoful conține
glicoalcaloizi, cum ar fi solanina
și ciaconina. Acești alcaloizi,
care protejează planta, se găsesc
în special în frunze, germeni,
vlăstari și fructe. Expunerea la
lumină, deteriorarea fizică și
îmbătrânirea cresc conținutul de
glicoalcaloizi din tuberculi,
concentrațiile lor puternice
aflându-se imediat sub piele.

Gătitul la temperaturi de peste 170 °C distruge parțial aceste

substanțe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe,
iar în cazuri severe coma sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte
rar. Expunerea la lumină produce înverzire prin sinteză de clorofilă,
aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși
acest indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de
glicoalcaloizi se pot petrece una fără cealaltă.
 Ceapa
Ceapa de bucătărie sau
ceapa de grădină este o plantă
bianuală din genul Allium.
După metoda de cultivare,
există "ceapa de vară" și "ceapa
de iarnă" . Ceapa de vară este
semănată primăvara timpuriu și
recoltată în luna august și
septembrie. Ea poate fi depozitată
până în luna martie a anului
următor. Ceapa de iarnă, mai
zemoasă și mai puțin iute, este
semănată în august, devine adultă numai în
primăvara următoare și poate fi recoltată în
luna iunie, însă nu poate fi depozitată pentru
o perioadă de timp îndelungată.
În foile de ceapă există o enzimă,
Alliinase și un aminocid cu sulf Aminoacid
(Iso-Alliin) și Propanthial-S-Oxid care
provoacă lăcrimarea la tăierea cepei.
 În bucătărie este
folosită drept condiment. În
medicină, împreună cu
usturoiul, ajută la restabilirea
și normalizarea circulației
sanguine. Are o acțiune
antimicrobiană, reglează
metabolismul și mai ales a
lipidele, stimulează sistemulu
imunitar, ajută la combaterea
răcelii.
Aliment apreciat în
antichitate pentru virtuțile
sale terapeutice, tonice și
antiinfecțioase, ceapa este un
factor de sănătate și de
longevitate.
 Gulia Gulia este o legumă cu o
aroma dulce și delicată, între ridiche
și varză, cu un conținut bogat în
vitamina C și potasiu. Deși pare a fi
o rădăcinoasă care crește în pământ,
gulia de fapt se dezvoltă la suprafața
solului. Este o leguma vitalizantă si
foarte dietetică.

Sursă excelentă de
vitamina C (o cană de gulie
aduce un aport de 140% din
doza zilnică recomandată de
vitamina C) și potasiu
Vitaminele A, E, B, calciu,
magneziu, zinc, fier. Este
bogată în fibre.
 Prin conținutul său
caloric scăzut este indicată în
dietele de menținere a siluetei
sau de slăbire. Ajută la
stabilizarea nivelului glucozei
în sânge – utilă în controlul
diabetului. Elimină apa din
organism – indicată în
edeme. Ajută la vindecarea
infecțiilor virale, în bronșite,
tuse, angine. Conține
glicosinolați – substanțe care inhibă captarea iodului de tiroidă
consumul guliei fiind nerecomandat la persoanele cu probleme
tiroidiene.
Guliile se pot păstra nespălate în
frigider într-o pungă de plastic timp de
o săptămână sau chiar mai mult. Dacă
frunzele sunt proaspete ele pot fi
folosite în salată. Gulia poate fi
consumată crudă, fiartă sau coaptă;
gulia fiartă este foarte digerabilă.
Gulia aduce o aromă specială unor
ciorbe, iar gulia murată este o
delicatesă. Sucul de gulie este foarte
vitalizant dar trebuie amestecat în
proporție de ¼ cu alt tip de suc, de
exemplu de morcovi sau mere.
Păstârnacul
Păstârnacul sau albitura este o legumă
care se cultivă pentru consumul de rădăcini,
folosite drept condiment la prepararea
mâncărurilor.
Componentele principale: caroten,
vitaminele B1, B2, B6, C, biotină, niacină,
acid pantotenic, acid folic, potasiu,
magneziu, calciu, fosfor, siliciu, mangan,
fier, cupru, zinc, nichel, uleiuri eterice,
inulină – un hidrat de carbon uşor de digerat,
pe bază de fructoză – substanţe vegetale
secundare.
Este o plantă bianuală care formează în
primul an de cultură partea comestibilă
(rădăcina îngroșată) și rozeta de frunze, iar în
anul al doilea își dezvoltă tulpina floriferă.
Păstârnacul are rădăcina simplă sau puțin
ramificată, fusiformă, de culoare alb-murdar
ori gălbuie, acoperită cu numeroase lenticele din cauza cărora rădăcina
are un aspect neregulat. Pulpa este de culoare albă sau alb-gălbuie,
suculentă și cu aromă specifică. Frunzele sunt lucioase pe față și
pufoase pe dos, fiind cu mult mai mari decât cele de pătrunjel și de
morcov.
Rădăcina de păstârnac are acţiune
diuretică, depurativă, antioxidantă, tonică,
antireumatismală, antipiretică, antitoxică,
emenagogă, sedativă şi stomahică.
Păstârnacul are calităţi antiinflamatorii,
antifungice şi anticancerigene, oferind
protecţie împotriva cancerului de colon
sau a leucemiei.
Datorită conţinutului ridicat de fibre alimentare, păstârnacul
stimulează sistemul digestiv, fiind eficient în reglarea nivelului de
zahăr din sânge şi în reducerea nivelului de colesterol. Dat pe
răzătoarea mică, stimulează procesele de vindecare din sistemul
digestiv şi activitatea glandelor digestive.