Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Master Consiliere în asistenţă socială

Depresia post-
partum

Student,
Dumitru (Lincă) Maria
 Bucureşti
2011
Introducere

În fiecare an milioane de femei, care devin mămici sunt afectate de depresie în primul
an de la naşterea copilului. Cu toate acestea, nu ştim prea multe despre depresia post partum.
Doar cei care au avut depreie ştiu ce înseamnă să convieţuieşti cu ea, ştiu câtă suferinţă poate
provoca şi câte vieţi poate distruge dacă este lăsată netratată. Dar odată depăşită, experienţa
depresiei are un impct puternic asupra vieţii cilor care au cunoscut-o îndeaproape. Este o
experienţă care te forţează să ieşi din rutina zilnică, sa-ţi redefineşti obiectivele şi te
încurajează să reflectezi asupra sensului vieţii. Naşterea duce multe schimbări, iar rolul de
părinte este provocator. Când nu te simţi în apele tale aceste schimbări s-ar putea sa îţi pară
prea mult. Dacă şti cum să o percepi, poate fi o oportunitate de a te cunoaşte mai bine.
Profesia de asistent social pe care o exercit în cadrul I.O.M.C. Departamentul
Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie Polizu m-a determinat să aleg tema aceasta deoarece
este des întâlnită în cazuistica femeilor lăhuze.
Tema de faţă abordează depresia, cauze/factori, simptome/manifestări, teoriile
pihologice privind etiologia depresiei, un stiudiu de caz precum şi interveniţia necesară în
vederea depăşirii experienţei depresive careare un impact puternic asupra vieţii proaspetelor
mămici.
 Depresia majoră, ca episod unic sau ca maladie recurentă, reprezintă cea mai frecventă
tulburare afectivă reprezentând a 4-a problemă de sănătate publică la nivel global. Înţările
dezvoltate, depresia reprezintă a doua cauză de disabilitate ca importanţă.1 În ciuda noilor
antidepresive şi a progreselor în înţelegerea mecanismelor psihofarmacologice, ea rămâne în
continuare subdiagnosticată ş i adesea inadecvat tratată.
Prevalenţa tulburării depresive majore (4,7% pentru bărbaţişi 6% pentru femei) are o
tendinţă crescătoare, mai ales pe seama populaţiei tinere (< 45 de ani). La aceasta se adaugă
rata foarte mare de suicid finalizat (15% din pacienţii depresivi)şi de recurenţă (75%).Înţările
dezvoltate, tulburările depresive reprezintă a doua cauză de disabilitate.2
Împreună cu tulburarea afectivă bipolară ş i cu tulburările persistente ale dispoziţiei,
tulburarea depresivă
recurentă formează un capitol separat în Clasificarea Internaţională a Maladiilor-10 (F30-39).
Perturbarea fundamentală din tulburarea depresivă majoră o reprezintă o schimbare a
dispoziţiei (afect)
spre depresie (cu sau fără anxietate asociată) însoţită, de obicei de o afectare a întregului nivel
al funcţionării.
Criteriile de diagnostic cerute de CIM-10 pentru un episod depresiv sunt:
- dispoziţie depresivă
- pierderea intereselorşi bucuriilor
- reducerea energiei ce duce la o fatigabilitate crescută ş i la o activitate diminuată
Alte simptome comune sunt:
- reducerea capacităţii de concentrareşi a atenţiei
- reducerea stimeişi încrederii de sine
- idei de vinovăţieşi lipsă de valoare
- viziune pesimistă asupra viitorului
- idei sau acte de autovătămare sau de suicid
- somn perturbat
- apetit diminuat

1
Murray , C, Lopez A., - Global mortality, disability and the contribution of risk factors: global burden of
disease study, Lancet,1997, pag. 135
2
Idem 1
 Gradul de severitate al episodului (uşor, mediu sau sever) creşte o dată cu intensitatea
simptomelor şi afectează direct proporţional nivelul de funcţionare. În formele severe se pot
adăuga simptome psihotice (deliruri, halucinaţii, stupor depresiv). Delirurile sau halucinaţiile
pot fi congruente cu dispoziţia (delir de păcate, sărăcie sau dezastre iminente, halucinaţii sub
forma unor voci defăimătoare sau acuzatoare) sau incongruente, cel mai frecvent neutre
afectiv (deliruri de referinţă sau halucinaţii auditive fără semnificaţie afectivă).3
Episoadele sunt adesea precipitate de evenimente stresante de viaţă şi se pot complica
cu pierderea rolului social, familialşi profesional (invaliditate), ce pot duce în final la suicid.
Numărul mediu de episoade depresive în viaţa unui pacient este de cinci.
Depresia este o tulburare care împiedică dispoziţia, gândurile dar şi corpul unei
persoane. Afecatează modul în ccareaceasta mănâncă şi doarme, simte şi gândeşte despre ea.
Depreia post partum este mai mult decât starea de tristeţe prin care trece proaspăta mămică.
Este o depresie care afectează femeile care au devenit mămici. Poate apărea înprimele zile de
la naştere fiind ca o continuare a ,, baby blue” ori după câteva săptămâni sau chiar luni de la
naşterea copilului.
,,Baby blue” este o tristeţe temporară, care afectează femeile după naştere, fiind pusă
pe seama modificărilor hormonale care au loc în organism. Aproapre jumătate din femeile
care devin mămici suferă de ,,baby blue” în primele două săptămâni de la naşterea copilului.
De obicei debutul este în a treia sau a patra zi după neştere şi se asociază cu momentul
instalării lactaţiei. Proapăta mămică se simte copleşită de noile responsabilităţi, are insomnii,
este agitată, neliniştită, este obosită şi trece uşor de la o stare emoţională la alta cum ar fi, de
la buncurie la tristeţe şi îi este greu să se oprească din plâns.

Cauzele şi fatorii depresiei post partum

1. Ereditatea
2. Stresul în timpul sarcinii poate fi provocat de o mulţime de factori şi poate afecta
în diferite forme copilul. Stresul psihosocial include noi responsabilităţi şi readaptări
emoţionale. Responsabilitatea deosebită a femeii faţă de sarcină şi de destinul viitorului copil
fac din neştere o problemă stresantă pentru unele mame. Stresul poate fi generat de o
diversitate de situaţii sau evenimente de la modificarea comportamentului, a obiceiurilor de
somn sau de hrănire, până la nerăbdarea de a naşte. O situaţie poate deveni stresantă pentru o
gravidă în următoarele condiţii:
3
ICD-10, 1992
 - Modificările fiziologice(imaginea corporală, greţurile)
- În cazul în care gravida nu are suportul familial, afectiv şi emoţional
- Aflarea unei veşti cu privire la evoluţia sarcinii.
3. Naşterea presupune un stres biologic, modificările nivelelor hormonale care au loc
după neştere. Aceste schimbări hormonale tind să conducă la depresia post partum în cazul în
care persona respectivă a mai suferit de depresi înainte dacă nu are sprijin suficient din partea
partenerului sau a familiei. După naştere organisum trece printr-o serie de schimbări fizice
care pot conduce la depresie. Imediat după naştere nivele hormonale variază. Nivelele de
estogen şi progesteron care cresc în timpul sarcinii scad imediat. Aceasta schimbare bruscă
determină depresia.
4. factorii emoţionali.
- Influenţele emoţionale care pot contribui la depresie
- sentiment al identităţii pierdute – cine erai inainte de naşterea copilului?
- o experienţă a naşterii nesatisfăcătoare - lipsa partenerului
- experimentarea unor complicaţii medicale care să determine mama să îngrijească
copilul
- anxietatea – aşteptări nerealiste în legătură cu viitoarea calitate de mamă perfectă.
5. influenţele modului de viaţă. Factorii din mediul de viaţă pot conduce de
asemenea la Depresia Post Partum
- un copil cu nivel ridicat de nevoi
- epuizarea datorată purtării de grijă a unui copil sau mai multor copii
- probleme financiare
- lipsa susţinerii din partea partenerului, familiei
- durere după naştere sau comlicaţii la naştere
- probleme în relaţie
6. medicamentele. Folosirea pe termen lung a anumitor medicamente ca de pildă:
antihipertensive, sedative, poate conduce la simptome de depresie.
7. boli. O boală cronică, o boală la inimă, diabetul, cancerul, vor creşte riscul de a
dezvolta depresie.
8. alcoolul, nicotina şi abuzul de droguri ilegale.

Simptome/ manifestări

- Proaspăta mămică este tristă şi depreimată

 - Lipsa de interes sau plăcere
- Lipsă de energie
- Sentimente de lipsă de speranţă, inutilitate, tristeţe, gol interior
- Izbucnire î n plâns fără motiv sau uşurinţă
- Dificultate la concentrare
- Gânduri de moarte sau suicid
- Sentiment de vină
- Schimbarea poftei de mâncare cu pierdere sau câştig în greutate
- Insomnie sau somn excesiv4

Teorii psihologice privind etiologia depresiei

Aceste teorii se referă la mecanismul psihologic prin care experienţele recente sau mai
vechi de viaţă pot duce la tulburări depresive.
Teorii psihodinamice
1. Furie direcţionată către sine
În lucrarea sa „Doliul şi melancolia” Sigmund Freud atribuie autoreproşulşi
autodeprecierea frecvent întâlnite în depresie, furiei întoarse către sine, legată la rândul său de
o pierdere reală sau imaginară a obiectului.
Concepţia psihodinamică asupa depresiei, conturată de Freud şi extinsă de Abraham, ar
implica 4 puncte cheie:
a. perturbarea relaţiei mamă-copil în faza orală (primele 12-18 luni de viaţă) predispune la
depresie în viaţa adultă
b. depresia este determinată de pierderea imaginară sau reală a obiectului
c. introiecţia (ca mecanism de defensă) a obiectului pierdut reduce stresul provocat de
pierdere
d. deoarece obiectul pierdut este privit cu un amestec de iubireşi ura, sentimentele de
furie sunt direcţionate spre sine.5
2. Tensiunea între idealurişi realitate

4
http://www.sfatulmedicului.ro/Depresia---tristetea-patologica/depresia-postpartum-dupa-nastere_21Simptome,
accesast la data de 02.05.2011
5
Freud, Sigmund, Doliul şi melancolia în Metapsihologia, 1972, http://www.scribd.com/ Neurobiologia-
tulburarii-depresive accesat la data de 02.05.2011
 Ego-ul are trei aspiraţii narcisice: să fie bunşi iubitor, să fie superiorşi puternicşi să fie
iubitşi valorizat. Orice atac asupra stimei de sineşi orice frustrare ale acestor aspiraţii joacă un
rol important în depresie.

3.Traume şi deprivări precoce

Mulţi autori au considerat că experienţe adverse, în primii ani de viaţă, mai ales
separareşi pierderea, vor forma mecanisme de coping inadecvate, conducând secundar la
depresie. Această concepţie este documentată de numeroase studii naturalistice şi empirice . 4.
4. Factori premorbizi de personalitate
Orice persoană poate face depresie în condiţii extreme, dar anumite trăsături de personalitate,
pot predispune la depresie chiar la stresori minori : personalitatea obsesiv-compulsivă,
histrionică, dependentă şi borderline. Pe de altă parte, personalităţile ce utilizează în principal
mecanisme proiective de defensă (personalitatea antisocială ş i paranoidă ) au probabilitate
mică să se decompenseze depresiv.

Neajutorarea invăţată

Pornind de la experimentele pe animale, efectuate la începutul anilor 70 de Seligman,

s-a sugerat că depresia se dezvoltă atunci când recompensa sau pedeapsa nu mai sunt în mod
evident legate de acţiunile organismului respectiv; fiind expuse unor situaţii experimentale în
care nu pot controla stimulii cu caracter punitiv, animalele dezvoltă un sindrom similar
depresiei la om, cunoscut sub numele de neajutorare învăţată – learned helplessness
(Abrahamson, 1978).6

Teoriile cognitive

Aaron Beck a fundamentat abordarea cognitivistă a psihogenezei depresiei descriind

„triada cognitivă a lui Beck”: autodeprecierea, proiecţia negativă asupra viitoruluişi
interpretarea negativă a experienţelor. Aceste procese cognitive care ar genera depresia, sunt
rezultatul distorsiunilor cognitive (inferenţa arbitrară, personalizarea, suprageneralizarea,
abstragera selectivă, magnificareaşi minimalizarea, gândirea dihotomică), care pot fi corectate
prin psihoterapie.7 Până acum lipsesc dovezile că aceste mecanisme sunt prezente la indivizi

6
http://www.scribd.com/ Neurobiologia-tulburarii-depresive accesat la data de 02.05.2011
înainte de debutul tulburărilor depresive, sau că ele sunt mai frecvente la cei care ulterior
dezvoltă tulburări depresive faţă de cei care nu le dezvoltă.
Psihoterapia cognitiv comportamentală este un proces de învăţare. Modificarea directă
a comportamentului unui individ provoacă schimbări la nivelul atitudinilor şi sentimentelor.
Scopul psihoterapiei este de a schimba modul de gândire şi de percepţie al persoanei.

Studiu de caz

R. A. este o mamă mioră, în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a. Ea naşte prematur, o
fetiţă în greutate de 2.100 grame. Provine dintr-o familie dezorganizată şi locuieşte cu mama
sa într-o garsonieră. Nou nascutul provine dintr-o relaţie întâmplătoare – tatăl necunoscut fapt
pentru care nu îşi doreşte copilul. Mama minorei, la aflarea veştii că fiica ei este însărcinată,
caută să scape cu orice preţ de copil. La 5 luni de sarcină, minora a ingerat medicamente
pentru a avorta copilul. R. A. nu are susţinere din partea mamei şi nici a partenerului, fapt
pentru care solicită măsură de protecţie pentru copil deşi are de gând să îl abandoneze. R. A.
plânge, refuză să vadă copilul, să alăpteze, să-l îngrijească.
La sesizarea cadrelor medicale din secţia nou-născuţi, m-am deplasat la pacineta R. A.,
care în urmă cu 24 de ore a născut o fetiţă. La sesizarea telefonică primită del a cadrele
medicale, acestea mi-au spus următoarele: lăhuza R. refuză să alăpteze copilul, doarme
aproape tot timpul, când se trezeşte plânge şi nu mănâncă. Am intrat în salonul mamei R. A.
unde aceasta plângea şi spunea: ,, Nu sunt în stare nici să-mi îngrijesc copilul aşa cum trebuie.
Ce fel de mamă sunt eu?” Atunci am putut constata că mama R. A. suferă o depresie post
partum deoarece vede totul în cenuşiu, se învinovăţeşte pentru situaţia în care se află, nu
găseşte o soluţie şi este prea critică cu ea însăşi.
După discuţia avută cu mama R. A., scopul psihoterapiei de a schimba modul de
percepţie şi gândire al mamei. Ea va fi ajutată să perceapă realitatea mai concret aşa cum este
cu plus-uri şi minus-uri. Să accepte realitatea şi să găsească soluţii pentru optimizarea ei.
Mama să fie mai optimistă, să aibă atitudine pozitivă şi sănătoasă asupra ei şi a copilului, să
deprindă abilităţi prin care să facă faţă situaţiilor dificile, să se simtă bine, să fie mai energică.

7
Holdevici, Irina, Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentala,Editura Trei, Bucureşti, 2011, pag. 305 apud
Beck, Aaron, 1967
 In consilierea cognitiv comportamentală, pacienta este solicitată în elaborarea şi
planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Am asigurat un
climat de încredere reciprocă, am observat direct comportamentul pacientei.
Metode şi tehnici utilizate în consilierea cognitiv comportamentală a pacientei R. A.:
- discutarea unei experienţe emoţionale recente
- modificare gândurilor şi comportamentelor negative
- înlocuirea gândurilor negative ale mamei
- focalizarea activităţii de consiliere pe comportamentul prezent şi mai puţin pe
sentimentele pacientei
- focalizarea pe atitudini pozitive
Am discutat cu mama R. despre momentul naşterii fetiţei, am îmcurajat-o să fie mai
optimistă, să aibă o atitudine faţă de copil, faţă de siuaţia ei, să fi mai energică.

Concluzii

În mediul în care lucrez, se întâmplă dese ori ca viitoarele mămici să prezinte semne şi
simptome specifice depresiei post partum, iar elaborarea acestei lucrări m-a ajutat să
aprofundez noţiunile referitoare la depresia post partum şi cu ajutorul metodelor şi tehnicilor
utilizate în şedinţele de psihoterapie am reuşit să mă familiarizez cu acest fenomen întâlnit
frecvent după naşterea unui copil.
Pot afirma cu certitudine că în momentul de faţă acest fapt nu mai reprezintă o problemă
necunoscută care imi poate încetini intervenţia în cazurile des întâlnite în materinitate.
Din cauza factorilor favorizanţi care duc la instalarea depresiei post partum, perioada de
sarcină, naşterea, îngrijirea nou născutului devin mai dificile având în vedere faptul că acestea
sunt perioade solicitante în viaţa fiecărei femei şi mai ales după naşterea unui copil. Însă nu
doar factorii specifici depresiei poat partum pot afecta persoana în cauză, ci şi experienţele
neplăcute trăite până în acel moment cum ar fi: abuz fizic sau emoţional, factorii de mediu,
stresul, bolile cronice, societatea din care fac parte, situaţia socio-economică, medicamentele,
modul de viaţă, drogurile licite şi ilicite, educaţia şi lista poate continua deoarece fiecare
individ este unic şi percepe experienţele trăite într-un mod personal.
Din păcate studiul de caz prezentat este doar unul din multele cazuri existente, de aceea
consider ca este necasară cunoaşterea metodelor şi tehnicilor de lucru în vederea optimizării
situaţiilor existente pentru fiecare pacient în parte.