ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ F.E.G.

BACĂU
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

Diureticele și medicatia HTA

Coordonator:
FARM LENUȚA BLĂNARU

ABSOLVENT
MONICA MARIA COJOCARU

BACĂU 2020

1
PRESCURTĂRI ȘI SEMNE FOLOSITE

A nerecomandat în perioada alăptării

Bd biodisponibilitate

CA prudență în conducerea auto, risc redus de incapacitate

caps. capsule

CI contraindicat

cpr. comprimate

draj. drajeuri

elib. eliberare

Fcin. farmacocinetică

Fdin. farmacodinamie

Fepid. farmacoepidemiologie

Fgraf. farmacografie

Fter. farmacoterapie

Ftox. farmacotoxicologie

film. filmate

flac. flacon

HTA hipertensiune arterială

hTA hipotensiune arterială

IEC inhibitoare ale enzimei de conversie

i.m. intramuscular

inj. injectabil

i.v. intravenos

2
mEq miliechivalent

mg. miligram (10-3 g)

ml. mililitru (10-3 l)

OTC medicamente eliberate în farmacii sau drogherii fără prescripție medicală

p.o. calea orală

Por potența relativă

P-6L medicamente eliberate în farmacii pe bază de prescripție medicală valabilă 6 luni

prel. prelungit

pic. picături

P-RF medicamente eliberate în farmacii pe bază de prescripție medicală care se reține la farmacie

RA reacție adversă

S medicamente eliberate în spații cu destinație specială (spitale, aparatele dispensarelor etc.)

Sc risc pentru sarcină categoria C și D

sol. soluție

T1/2 timp de injumătățire

⊗ medicamente pentru care deținătorii autorizației de punere pe piață, nu au plătit taxa de

menținere în vigoare a autorizației

3
INTODUCERE

Prin această lucrare îmi propun să studiez și să prezint medicația diuretică. În primul rând
doresc să definesc noținea de diuretic.

Diureticele sunt substanțe care cresc eliminarea de urină (apă și sare). Unele elimină
predominant apa, mărind volumul urinei și provocând o diureză apoasă. Altele elimină o urină bogată
în sare, numite din această cauză saluretice, folosite pentru eliminarea excesului de sare și apă, reținute
în edeme.[2]

Deosebim următoarele substanțe cu acțiune diuretică:

 Diuretice majore; (Furosemid, Acid Etacrilic)

 Diuretice mercuriale
 Diuretice tiazidice si inrudite
 Diuretice minore

4
CAPITOLUL 1

GENERALITĂȚI

Medicamentele diuretice saluretice se utilizează pentru tratamentul următoarelor afecţiuni:

hipertensiune arterială, edeme, iar unele dintre diuretice în diabet insipid.

Hipertensiunea arterială este reprezentată de creşterea, în mod constant, a tensiunii arteriale peste
valorile fiziologice de 140 / 90 mm Hg, la pacienţii care nu utilizează tratament antihipertensiv.

Hipertensiunea arterială poate da următoarele tipuri de complicaţii şi anume:

 cardiace,
 coronariene,
 cerebrovasculare,
 accidente arterotrombotice,
 insuficienţă renală etc.

Edemele sunt în general datorate retenţiei patologice de lichid în ţesuturile organismului, iar în
particular în ţesutul conjunctiv.

Diabetul insipideste o afecţiune, care se caracterizează prin imposibilitatea rinichilor de a concentra

urina, determinând o poliurie1 însoţită de polidipsie2.

Acest tip de diabet poate avea mai multe cauze, legate de funcţionarea necorespunzătoare a
rinichiilor sau de absenţa hormonului antidiuretic, al carui rol este de a împiedica trecerea unei cantităţi
prea mari de lichide în vezica urinară.

Medicamentele diuretice măresc eliminarea de apă şi electroliţi renali şi pot acţiona prin două
mecanisme: renal şi extrarenal.

Momentul optim de adminstrare este dimineaţa.

Medicamentele diuretice se clasifică pe baza următoarelor criterii:

 locul acţiunii,
 mecanism,
 structură,
 efectul asupra ionului de potasiu,
 intensitatea efectului diuretic
5
  durata acţiunii.

Diureticele saluretice sunt acizi organici slabi cu lipofilie ridicată, trec prin placentă şi prin bariera
sânge/lapte.

În afară de efectul principal a acestor medicamente, eliminarea surplusului de apă din organism, efect
benefic în edeme de diferite origini şi în hipertensiunea arterială prin scăderea volemiei şi efect
natriuretic, diureticele mai influenţează ioni din spaţiul intravascular, ca de exemplu: K+ şi Mg2+.[8]

1
Simptom clinic caracterizat prin eliminare de urină în cantitate mai mare decât cea normală.

2
Sete excesivă, patologică, caracteristică pentru unele boli ca diabetul zaharat, diabetul insipid, pentru
unele boli psihice etc.

1.1. Baze fiziopatologice

Pentru atingerea efectului maxim pe lângă administrarea diureticelor mai avem nevoie și de rinichi
sănătoși care să funcțoineze la parametrii normali. Deaceea îmi propun să ating și acest subiesc. Un rol
deosebit de important in organism il au din acest punct de vedere rinichii
Rinichiul
Este principalul organ de excreţie al organismului, indispensabil funcţionării organismului şi
vieţii.
Rinichii sunt o pereche de organe la animalele vertebrate, fiind parte esențială a aparatului
excretor. Rolul principal al rinchilor este excreția, realizat prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină
a substanțelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.

Rinichii regulează controlul compoziției urinei, prin producția hormonală, concentrația în

electroliți a spațiului intracelular, presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor,
ca și a eritropoezei a tabloului sanguin.

În principiu funcția renală constă din două etape:

 filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată

 filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat

împreună cu glucide, aminoacizi și electroliți rezultând o urină mai concentrată.

Numai această urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.

6
 La om rinchiul este așezat retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub
diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos).
Forma lor este asemănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lățime de 5 - 6 cm,
grosimea de 3 - 5 cm și o greutate de 120 - 200 grame.
Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosă), și împreună cu glandele suprarenale sunt
învelite într-un țesut gras (Capsula adiposă).
Această capsulă adipoasă care căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind
susținuți de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu
organele din abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent, pe când
rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.
Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendentă
(abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.
Urina este eliminată prin două uretere în vezica urinară si apoi prin uretrăîn exterior.[10, 15]

Rinichiul prezintă pe secţiune trei zone: capsula fibro-conjunctivă, zona corticală şi zona
medulară. Unitatea morfologică şi funcţională a rinichiului este nefronul.

Un nefron este compus din două părţi principale: un glomerul şi un tub urinifer. Glomerulul, la rândul
său, este format din capsula Bowman (extremitatea sferică închisă a tubului) şi dintr-un ghem de
capilare.
Rolul rinichiului:
Procesele renale ce participă la formarea urinei:
- Eliminarea deşeurilor metabolismului;
- Homeostazia hidrică, ionică, acido-bazică;
- Echilibrul hidro-electrolitic între cele trei spaţii hidrice: intravascular, intercelular, intracelular.
Formarea urinei
Procesele renale ce participă la formarea urinei:
 Filtrarea glomerulară (proces pasiv);
 Reabsorbţie tubulară (proces pasiv şi activ);
 Secreţia tubulară (proces activ).[4, 5, 6]

7
Fig.1 Sistemul urinar Fig.2 Secțiune prin rinichi

Fig.3 Secțiune prin rinichi; structura unui nefron

8
Fig.4 Mecanismele de reabsorbție a cationului Na+ la nivelul nefronului, mecanisme asupra cărora
acționează diureticele saluretice.

Fig.5 Rinichi văzuţi din spate, cu coloana vertebrală scoasă

9
CAPITOLUL 2

2.1. Clasificarea diureticelor

2.1.1. După locul, mecanismul de acţiune şi structură chimică:

I. DIURETICE CU PROFIL FARMACOLOGIC DE TIP TIAZIDE (DE ANSĂ

TERMINALĂ)
Inhibă reabsorbtia de Na+, la nivelul segmentului terminal, cortical, al ansei Henlé:
I.1 - Tiazide (sulfonamide benzotiadiazine: hidroclorotiazida, ciclopentiazida, meticlotiazida,
ciclotiazida, politiazida);
I.2.- Substanţe înrudite farmacologic (sulfamide heterociclice: clopamid,
clortalidon,xipamidindapamid);
II. DIURETICE DE ANSĂ (ASCENDENTĂ)
Inhibă reabsorbția de Na+, la nivelul segmentului ascendent, al ansei Henlé:
- Acizi carboxilici (Furosemid, Bumetanid, Piretanid, Acid etacrinic, Indacrinonă.
III. INHIBITORII ANHIDRAZEI CARBONICE
Inhibă anhidraza carbonică, formarea de H+ şi reabsorbţia de Na+ şi KHCO3, prin schimb cu H+:
- Sulfonamide heterociclice: (acetazolamida, metazolamida);
IV. ANTIALDOSTERONICE
Inhibă reabsorbția de Na+ prin schimb cu H+ şi K+, stimulată fiziologic de aldosteron, la nivelul tubului
contort distal, prin două mecanisme:
IV.1Antagonişti competitivi ai aldosteronului (spironolactona, canrenona);
IV.2Antagonişti de efect ai aldosteronului (triamteren, amilorid);
V. DIURETICE OSMOTICE
Sunt filtrate glomerular, fără reabsorbţie tubulară şi cresc presiunea osmotică a urinei tubulare,
antrenând un coeficient osmotic de apă şi realizând o diureză apoasă, cu o concentraţie de Na+ redusă.
manitol, uree, izosorbid.

2.1.2. După efectul asupra K+:

I. DIURETICE CARE ELIMINĂ K+:

I.1 Puternic: tiazide şi înrudite;
I.2 Mediu: diuretice de ansă, inhibitorii anhidrazei carbonice;
II. DIURETICE CARE REŢIN K+:

10
Antialdosteronice competitive şi de efect.

2.1.3. După intensitatea efectului diuretic:

I. EFICACITATE MARE
Diuretice de ansă (tip furosemid);
II. EFICACITATE MEDIE
Tiazide şi înrudite;
III. EFICACITATE SLABĂ
Inhibitorii anhidrazei carbonice;
Antagoniştii aldosteronului;

2.1.4. După durata acţiunii:

I. DURATĂ SCURTĂ (< 6h)

Diuretice de ansă (2-6 h)
II. DURATĂ MEDIE (6-24 h)
Tiazide: hidroclorotiazida, ciclopentiazida (6-12 h); butizida (8-12) meticlotiazida (12-24 h);
Antagoniştii de efect ai aldosteronului: triamteren (6-10 h), amilorid (24 h);
III. DURATĂ LUNGĂ (> 24 h)
Tiazide: ciclotiazida (24-36 h), politiazida (24-48 h);
Sulfonamide heterociclice: clortalidon, clopamid (24 h), indapamid (24-36 h);
Antagoniştii competitivi ai aldosteronului: Spironolactona (câteva zile).[5]

11
CAPITOLUL 3

III.1 .Farmacodinamie
III.1.1.Factorii ce influențează eficiența diureticelor
 Retenția hidro-salină (crescută, influențează pozitiv);
 Proteinamia (hipoproteinamia influențează negative);
 Circulația sanguină renală (dependent de tensiunea arterială).
 Echilibrul electrolitic (dezechilibrul electric diminuă efectul diureticelor; dezechilibrul
poate fi produs chiar prin acțiunea diureticelor și are ca o condecință nedorită
“autolimitarea” efectului diuretic, autolimitare care dispare la întreruperea administrării
câteva zile sau prin corectarea terapeutică a deficitului terapeutic).
III.1.2.Efectul diureticelor asupra K+
K+ este eliminate renal, sub acțiunea hormonului mineralocorticosteroid aldosterone, la nivelul
tubilor contorți distali, prin schimb cu Na+ care se reabsoarbe.
Hiperaldosteronismul poate fi primar și secundar (declanșat între alți factori și de depletiția și
excreția crescută de Na+).
Sub acțiunea salureticelor (thiazide și de ansă), prin creșterea concentrației ionului Na + ăn urina
tubulară poate fi declanșat un hiperaldosteronism secundar și este stimulat schimbul Na +/K+,
eliminându-se K+ în cantitate mai mare și apărând hipopotasemia.
După primele săptămâni de tratament, eliminarea de K+ diminuă.
În primele săptămâni, este necesară suplinirea hipopotasemiei, prin săruri de K+.
III.1.3.Efectul diureticelor asupra Mg2+
Diureticele saluretice care provoacă hipopotasemi, pot produce și eliminare crescută de Mg 2+,
cu efectele secundare specifice.
III.1.4.Efectul antihipertensiv al diureticelor

Diureticele saluretice au effect antihipertensiv, fiind utile ca monoterapie, în HTA stadiul unu,
de elecție la vârstnici.

Mecanism:
 Scăderea volemiei;
 Reducerea concentrației ionului Na+ (efectul natriuretic).[5, 7]

12
CAPITOLUL 4

4.1. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

4.1.1. TIAZIDE ȘI ALTE DIURETICE SIMILARE FARMACOLOGIC

Diureticele tiazidice cuprind un grup de medicamente cu structură de sulfonamide

benzotiadiazinice, care inhibă reabsorbţia sării fără apă la nivelul segmentului de dilutie al ansei Henlé
ascendente, inhibând mecanismul simport de transport al grupelor de 2 ioni, Na+/Cl-. Sunt diuretice cu
acţiune de intensitate moderată, care se instalează cu o latență relativ mare şi persistă pe o perioadă
relativ lungă de timp. Urina eliminată sub efectul acestor medicamente este hiperosmolară sau cu
osmolaritate normală, bogată în sodiu, potasiu, clor, dar săracă în calciu, iar pH-ul urinar este acid
pentru dozele mici şi alcalin pentru dozele mari. La doze mici urina are pH acid prin stimularea
schimburilor Na+/H+ în tubul contort distal ca urmare a creşterii concentraţiei ionilor de sodiu în
lumenul tubular, dar la doze mari tiazidele inhibă anhidraza carbonică, ceea ce explică alcalinizarea
urinei produsă de aceste doze.
O doză obişnuită de tiazide administrată pe cale orală, la un bolnav hidratat normal, poate
creşte de 3 ori volumul urinar şi cantitatea ionilor de sodiu şi clor eliminaţi prin urină. Efectul
medicamentului începe la 1-2 ore de la administrare şi se menţine 8-12 ore în funcţie de preparat,
uneori chiar 24 de ore. Efectul diuretic al tiazidelor scade foarte mult în condiţii de insuficienţă renală
apreciindu-se că dispare la un clearance al creatininei endogene mai mic de 30ml/min., posibil prin
scăderea filtrării glomerulare, iar insuficienţa renală se poate chiar agrava.
Tiazidele sunt folosite pentru tratamentul retenţiei hidrosaline moderate din insuficiență
cardiacă cronică, ciroză, boli renale cronice.Tiazidele sunt de asemenea folosite ca antihipertensive,
acţionând prin creşterea diurezei şi probabil prin vasodilataţie.Ele sunt considerate ca diuretice de
primă alegere în hipertensiunea arterială datorită efectului durabil şi blând.În diabetul insipid nefrogen,
care nu răspund la vasopresină, tiazidele pot atenua poliuria şi polidipsia, ca urmare a micşorării
volumului plasmatic, cu scăderea consecutivă a filtrării glomerulare şi creşterea reabsorbţiei
sării.Datorită micşorării eliminării calciului, aceste diuretice diminuează tendinţa crescută de formare a
calculilor renali la bolnavii cu hipercalciurie idiopatică.

Potența relativă a tiazidelor (Por/hidroclorotiazidă):

- Potență mare (Por =5-25), doze eficace uzuale 0,25-15 mg/zi:
politiazida (25); ciclotiazida (10-25); indapamid (10-20); ciclopentiazida (10); meticlotiazida
(10); butizida(5);

13
- Potență medie (Por~ 1), doze eficace uzuale 25-50 mg/zi:
clopamid(cca. 1); hidroclorotiazida (1);
- Potență mică (Por< 1), doze eficace uzuale 50-100 mg/zi:
clortalidon (0.5)[5]

14
Sulfonamide benzotiadiazinice

Denumirea R1 R2
Hidroclorotiazida ̶H ̶H

Ciclopentiazida ̶H

Ciclotiazida ̶H

Meticlotiazida ̶ CH3 ̶ CH2Cl

Politiazida ̶ CH3 ̶ CH2 ̶ S ̶ CH2 ̶ CF3

Sulfonamide înrudite

Clortalidona Indapamid

15
 Xipamid

Fig.5 Structurile chimice ale unor diuretice de ansă terminal: tiazide și sulfonamide înrudite

HIDROCLOROTIAZIDA

Fcin.:
- p.o., absorbție rapidă, dar incompletă, cu Bd sub 75% (circa 71%);
- Legare pe proteinele plasmatice, medie (aprox. 58%);
- Eliminare nemetabolizată, renală, prin filtrare glomerulară și secreție tubulară;
- T1/2 scurt (aprox. 2 ½ h).
Fdin.:
- efect diuretic (la dozele terapeutice curente, inhibă reabsorbția de Na+, în segmentul terminal
cortical, de diluție, al ansei Henle); reabsorbția Na + se face împreună cu un echivalent ionic de
Cl- și un echivalent osmotic de H2O. Latența = 1-1½ h, durata este medie-lungă (8-12 h);
- antihipertensiv;
- efect antidiuretic, în diabet insipid hipofizar și nefrogen.
Mecanismul efectului antidiuretic:
- inhibarea fosfodiesterazei, cu creșterea concentrației de AMPc, mediator de care
depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali și colectori.
Ftox.:
Efecte secundare:
- dezechilibre electrolitice și acido-bazice (hipokaliemie, alcaloză hipocloremică);
- dezechilibre metabolice (hiperglicemie; hiperlipemie cu creșterea LDL, VLDL și
scăderea HDL; hiperuricemie; hiperazotemie, hipocalciurie cu hiperparatiroidizm);
- hTA posturală;
Efecte toxice: sanguine (leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie), inclusiv la nounăscut; digestive
(vomă gastralgii, anorexie, pancreatită);
16
Efecte alergice cutanate, rare (erupții, fotosensibilizare).
Fepid.:
CI: sarcină; alăptare; hipokaliemie; alcaloză.
Precauții: diabet, hiperlipemie, hiperuricemie, gută.
Fter.:
Indicații în:
- toate tipurile de edeme, singură sau asociată cu alte diuretice;
- HTA
- diabet insipid nefrogen (de elecție);
- hipercalciurie idiopatică;
- litiază urinară oxalică (adjuvant).
Fgraf.: (p.o.):
- adulți inițial50-100 mg/zi (max. 100 mg/zi); întreținere 25 mg x3/zi; preferabil o priză
dimineața; schema de întreținere: 3 zile/saptămână, cu 3 zile pauză.
- copii 3-14 ani, inițial 2 mg/kg/zi în 2 prize, apoi 25-50 mg/zi.
Interacțiuni:
- Antagonizează efectele antidiabeticelor (precauție la diabetici);
- Crește toxicitatea cardiotonicelor și sărurilor de litiu (prin hipokaliemie).
Influențarea testelor de laborator:
- Sânge: scade nr. Leucocitelor și trombocitelor;
- Plasmă: crește amoniacul
- Ser: crește acidul uric, glucoza, colesterolul; scade sodiul, potasiul, magneziul, clorul;
- Urină: crește sodiul, clorul, potasiul, magneziul, glucoza.

17
CLOPAMID

Profil farmacologic și indicații (ca diuretic și antihipertensiv) similare cu hidroclorotiazida.

Avantaj: durată lungă (cca 24 h).

CLORTALIDON

Profil farmacologic și indicații (ca diuretic și antihipertensiv și în diabet insipid) similare cu

hidroclorotiazida.
Avantaj: durată lungă (24 - 48 h).
Fcin.:
- p.o., absorbție incompletă; Bd aprox. 65%;
- eliminare predominant urinară, în câteva zile;
- T1/2 lung (aprox. 45 h).
Fdin.:
- efect diuretic cu L cca 2 hși durată lungă (peste 24 h)
Fter. și Fgraf. (p.o.):
Adulți:
- ca antihipertensiv, 50-100 mg/zi;
- ca diuretic, inițial 50-200 mg odată, dimineața; întreținere 50-200 mg/zi la 2 zile;
- în diabet insipid, inițial 100 mg, repetat de 2 ori pe zi; întreținere 50 mg/zi.
Copii, în HTA, 50 mg/zi și 2 mg/kg de 3 ori pe săptămână.

POLITIAZIDA

Profil farmacologic similar cu hidroclorotiazida.

Avantaje: Bd. Aprox. 100%
Potența de 25 de ori mai mare; durata lungă (T1/2 aprox. 25 h).

XIPAMID

Profil farmacologic și indicații (ca diuretic și antihipertensiv) similare cu hidroclorotiazida, cu

următoarele particularități.
Fcin.:
- p.o., Bd sub 75 % (cca 73%);

18
 - legare de proteinele plasmatice înaltă (99%).
Mecanism de acțiune
a) -inhibă reabsorbția de Na+ și Cl- la nivelul tubului contort distal (similar cu hidroclorotiazida);
-stimulează secreția de K+ la nivelul tubului contort distal și tubului colector, producând
hipopotasemie (similar cu hidroclorotiazida);
b) la doze mari, xipamidul intervine și la nivelul tubului contort proximal, prin inhibarea
anhidrazei carbonice și crește eliminarea urinară de bicarbonat de sodiu, cu alcalinizarea urinii
(similar acetazolamidei).
Fdin.:
- efect diuretic, cu urină cu densitate crescută (bogată în electroliți); L=1-2 h și durata cca
12h;
- efect antihipertensiv
Avantaj:efectul diuretic se menține și în insuficiență renală avansată.
Ftox. și Fepid.:
Profil farmacotoxicogic și farmacoepidemiologic similar hidroclorotiazidei.
RAmai frecvent întâlnite sunt:
- hipopotasemia, uneori severă, cu simptomatologia corespunzătoare (modificări de ECG,
aritmii, fibrilații, greață vomă);
- alte dezechilibre hidroelectrolitice (hiponatremie, hipomagneziemie) și dezechilibre acido-
bazice (alcaloză hipocloremică);
- hTA în special la asocierea cu hipertensive (IEC, etc.)
RAocazionale, de remarcat la doze mari:
- tromboze și embolii vasculare, cu predilecție în caz de afecțiuni vasculare.
CI:
- hipopotasemie refractară la tratament;
- hipersensibilitate la sulfonamide; atenție! sensibilitate încrucișată;
- sarcină și alăptare.
Prudență și precauții: în gută, hiperuricemie, hiperazotemie (uree, creatinină), diabet, hiperlipemie.
Monitirizare: în tratamentul de lungă durată se monitorizează frecvent:
- potasemia (în special în caz de tratament asociat cu glicozide cardiotonice, când hipopotasemia
potențează toxicitatea cardiotonicelor sau asociat cu corticoizi sau laxative, care potențează
hipopotasemia);
- substanțele azotate (creatinina), acidul uric, lipidele, glucoza (cu atenție specială la diabetici).
Tratamentul hipopotasemiei: KCl p.o. sau asociere cu diuretice antialdosteronice, care
economisesc potasiul.

19
 Supradozarea: poate provoca o intoxicație acută, manifestată prin hTA acută.
Interacțiuni: similare hidroclorotiazidei.
Fter. și Fgraf.:
- ca diuretic, în edeme, 40-80 mg/zi; în funcție de efect, se reduce doza la 10-20 mg/zi;
- în HTA, 20 mg/zi, într-o priză, dimineața, după micul dejun.
Mod de administrare:
- cu aport corespunzător de lichide;
- cu alimente bogate în potasiu (legume, banane, nuci).

INDAPAMID

Profil farmacologic și indicații (ca antihipertensiv) asemănătoare cu hidroclorotiazida, cu

următoarele particularități și avantaje.
Avantaje:
- durată lungă (24 - 36 h);
- acțiune vasodilatatoare proprie (absentă la ceilalți reprezentanți ai grupei), ce contribuie la
eficacitatea antihipertensivă superioară și grăbește apariția efectului maxim;
- absența RA în metabolismul glucidic și lipidic.
Fcin.:
- p.o., Bd înaltă 75 % (aprox. 93%);
- epurare prin biotransformare;
- T1/2 lung (14 h).
Fdin.:
Acțiuni farmacodinamice:
 diuretică;
 vasodilatatoare, cu reducerea rezistenței vasculare arteriale și vasculare totale;
 antihipertensivă;
Relația gradată doză-efect funcționează semnificativ, peste doza de 2,5mg/zi, exclusiv pentru efectul
diuretic (nu și pentru efectul antihipertensiv).
Efectul diuretic se menține și în insuficiență renală.
Nu are acțiune hiperglicemiantă și hiperlipidemiantă caracteristică grupei.
Ftox. și Fepid.:
Profil farmacotoxicogic și farmacoepidemiologic similar hidroclorotiazidei, cu următoarele avantaje:
- absența hiperglicemiei și hiperlipidemiei și a contraindicației în caz de diabet sau dislipidemii;
- hiperuricemie slabă, fără răsunet la pacienții fără gută.
20
RA:hipopotasemie, hTA ortostatică.
CI:accidente vasculare cerebrale recente (sunt CI vasodilatatoarele); hipopotasemie refractară la
tratament; hipersensibilitate la sulfonamide; sarcină și alăptare.
Prudență și precauții: în gută.
Monitorizare: nivelul potasemiei (în special în hiperaldosteronism și la asociere cu digitalice,
corticosteroizi, laxative).
Supradozarea: la doze până la 40 mg (de 16 ori doza terapeutică) nu se observă nicio toxicitate aparte
a indapamidului. Se manifestă o acțiune diuretică puternică, cu hipopotasemie pronunțată. hTa nu se
intensifică acut proporțional cu doza crescută.
Interacțiuni: asemănătoare hidroclorotiazidei. În plus, datorită acțiunii vasodilatatoare proprii,
potențează puternic alte vasodilatatoare sau antihipertensive.

Fter. și Fgraf.:
În HTA esențială 2,5 mg/zi; în edeme 2,5-5 mg/zi.

4.1.2. DIURETICELE DE ANSĂ

În această grupă sunt cuprinse medicamente aparţinând celor 2 categorii chimice:
o Compuşi cu nucleu sulfonamidbenzoic (Furosemid, Bumetanidă şi Piretanidă);
o Compuşi cu nucleu ariloxiacetic (acidul etacrinic şi indacrinona).
Au efect diuretic de intensitate mare -; de unde denumirea de diuretice cu prag înalt. Acţionează
predominant la nivelul porţiunii ascendente largi a ansei Henlé, de aceea sunt numite diuretice de ansă.
Ele provoacă salureză şi inhibă atât procesul de concentrare cât şi pe cel de diluare a urinei. Efectul
diuretic este dependent de doză şi are o durată relativ scurtă. Diureticele de ansă cresc în mod
caracteristic fluxul sanguin renal. Riscul dezechilibrelor electrolitice este comparativ mare,
considerând intensitatea mare a acţiunii diuretice.

Acizi carboxilici

21
Denumirea R1 R2 R3

Furosemid ̶H ̶ Cl

Bumetanid ̶H ̶̶ NH ̶ C4 H9(n) ̶ O ̶ C6H5

Piretanid ̶H ̶ O ̶ C6H5

Fig.6 Structurile chimice ale unor diuretice de ansă ascendentă

22
FUROSEMID

Fcin.:
- p.o., absorbție rapidă, dar incompletă, cu Bd sub 75% (circa 61%);
- legare de proteinele plasmatice înaltă (99%);
- difuziune și distribibuire în spațiul intercelular; difuzează greu prin membrana celulară
(moleculă slab liposolubilă și cu caracter acid, prin urmare majoritar în forma disociată la pH-
ul interstițial slab bazic);
- eliminare rapidă, în primele 24 h, predominant urinară (cca 66%), prin filtrare glomerulară și
secreție tubulară, majoritar nemodificat; eliminare parțială prin scaun (cca 25%);
- T1/2 scurt (aprox. 90 min).
Fdin.:

- acțiune diuretică (inhibă cotransportul Na+/K+/2Cl-. La nivelul segmentului ascendent al ansei

Henle); eficacitate superioară tiazidelor; durata scurtă(per os 4-6 h; i.v. 2-3 h); latența este de
30-60 min. p.o. și 5-15 min i.v.; timpul efectului maxim este de 2-3 h p.o. și 15-30 min. i.v.;
- acțiune antiHTA.
Avantaj: eficace chiar în cazul unei filtrări glomerulare scăzute.
Ftox.:
Profil farmacotoxicogic asemănător hidroclorotiazidei, cu următoarele particularități:
- dezechilibre hidro-electrice mai frecvent decât hidroclorotiazida;
- hiperglicemie mai redusă decât hidroclorotiazida;
- crește calciuria (spre deosebire de hidroclorotiazida care o scade).
- deshidratare; hipovolemie; hTA ortostatică, hTA până la colaps.
Fepid.:
CI, precauții și monitorizare, asemănătoare hidroclorotiazidei.
Fter.:
Indicații:
- ca diuretic, în toate tipurile de edeme, inclusive cele refractare la thiazide și urgențe (edem
pulmonar acut, edem cerebral); în intoxicația cu barbiturice;
- cazuri de insuficiență renală acută, cu oliguria;
- ca antihipertensiv, în HTA (forme ușoare și moderate), inclusive în crize.
Fgraf.:
Dozele terapeutice variază în limite largi, interindividual (per os, 20 mg – 1 g);
Posologie:

23
 - ca diuretic, p.o., la adulți 20-100 mg/zi, în 1-2 prize și întreținere 20-40 mg zilnic de 2-3 ori pe
săptămână; la copii 1-2 mg/kg/zi;
- în urgențe (edem pulmonary acut, edem cerebral), i.v., 20-400 mg/zi, în 1-3 prize (20-120 mg,
repetat la 2-3 ore);
- în insuficiența renală, pot fi necesare doze mai mari, până la 500 mg -1 g/zi p.o.
- în HTA, p.o. 40-80 mg/zi, în 1-2 prize; în crize hypertensive i.v. lent 40-80 mg;
Interacțiuni și influențarea testelor de laborator: asemănătoare cu hidroclorotiazida.

ACID ETACRILIC

Profil farmacologic similar cu furosemidul.

Fcin.:Bd p.o. practic totală (aprox. 100%); T1/2 scurt (aprox. 1 h).
Diuretic de rezervă, în edeme severe, refractare la alte diuretice.
Dezavantaj: RA digestive (anorexie, disfagie, greață, vomă, dureri abdominale, diaree, hemoragii
intestinale) și ototoxicitatea (cu surditate reversibilă sau definitivă) sunt mai frecvente față de
furosemid.

BUMETANID

Profil farmacologic similar cu furosemidul.

Fcin.:Bd p.o. peste 75% (cca. 80%); T1/2 scurt (aprox. 1 h).
Potență mai mare de aprox. 40 ori, doza uzuală: 1 mg/zi

4.1.3. DIURETICELE INHIBITOARE ALE ANHIDRAZEI CARBONICE

Acetazolamida

24
 Fig.7 Structura chimică a diureticului acetazolamide, inhibitor al anhidrazei
carbonice la nivelul tubului contort proximal

Principalul diuretic inhibitor al anhidrazei carbonice este acetazolamida. Inhibând anhidraza

carbonica scade formarea de acid carbonic din bioxid de carbon şi apă, ceea ce are drept consecinţă
scăderea disponibilului de ioni de hidrogen (produşi prin disocierea acidului carbonic) pentru
schimburile Na+/H+ de la nivelul tubului contort distal şi, în mai mică măsură, la nivelul tubului contort
proximal. Efectul diuretic este slab, deoarece importanţă acestor schimburi este redusă din punct de
vedere cantitativ (raportat la totalitatea ionilor de sodiu reabsorbiţi tubular), dar prin scăderea
eliminării ionilor de H+ creşte pH-ul urinar, urina devenind alcalină.[8]

ACETAZOLAMIDA

Fcin.:
- distribuție mai mare în sânge (legată de anhidraza carbonică din eritrocite), decât ăn spatial
intercellular;
Fdin.:
- acțiune diuretică;
- în doze mari (30 mg/kg) acțuine hiposecretoare gastrică (scade volumil și aciditatea);
- acțiune hiposecretoare pancreatică (scade volumul și bicarbonatul);
- acțiune de scădere a secreție umorii apoase și presiunii intraoculare, semnificativă în glaucom;
- acțiune inhibitoare SNC.
Mecanismul molecular de acțiune: inhibiția selective a anhidrazei carbonice.
Anhidraza carbonică:
- enzimă ce există în toate țesuturile;
- concentrate în: hematii, tubii renali, mucoasa gastrică, pancreas, globii oculari, SNC;
- catalizează reacția reversibilă: CO2+H2O ---- >H2CO3
continuă neenzimatic, reacția: H2CO3 --- > (HCO3-)+ (H+);
Anhidraza carbonică intervine astfel în:
 secreția de H+ în tubii renali proximali, cu reabsorbția prin schimb a Na +, sub formă de
NaHCO3;
 secreția de H+ de către celulele parietale gastrice și formarea de HCl;
 secreția alcalină a pancreasului exocrin;
 secreția umorii apoase oculare;
25
  sedare.
Acțiunea diuretică a acetazolamidei:
- blochează formarea de H+, cu diminuarea secreției de H+ și reabsorbției de schimb a ionului de
Na+;
- in consecință are loc excreția crescută de Na+ sub formă de NaHCO3, cu un echivalent osmotic
de H2O; urina devine alcalină;
- se elimină HCO3- și sub formă de KHCO3, cu instalarea hipokaliemiei;
- apare acidoza hipocloremică;
- în timp, se manifestă fenomenul de autolimitare a efectului diuretic, datorită instalării
dezechilibrului acido-bazic.
Ftox. și Fepid.:
- tulburări electrolitice (hipokaliemie) și acido-bazice (acidoză hipocloremică), cu simptomele
corespunzătoare.
- cristalurie, litiază urinară; hiperglicemie; hiperuricemie.
- efecte toxice: sanguine (leucopenie agranulocitoză, trombopenie); digestive (vomă, dureri
epigastrice);
- efecte alergice cutanate (erupții cutanate);
- efecte secundare de inhibiție SNC (somnolență, etc.)
CI:
- hipokaliemie; acidoză; litiază renală;
- insuficiență renală cu anurie;
- alergie la sulfonamide;
- sarcină (primul trimestru).
Fter. și Fgraf.:
Indicații
 ca diuretic, în edeme;
 ca hiposecretor gastric, în ulcer gastric și duodenal;
 în glaucom, forme rezistente la tratamentul local și preoperator;
 în epilepsie, ca adjuvant.
Posologie:
- ca diuretic, în retenție de fluide, la adult, 250-375 mg/zi 2 zile, apoi 1 zi pauză și se repetă;
- în glaucom și epilepsie, 250-1000 mg/zi, în 4 prize, la adult și 125-750 mg/zi la copii peste 5
ani.

26
4.1.4. DIURETICELE ANTIALDOSTERONICE

Clasificare:
 antagoniști competitivi (spironolactona)
 antagoniști de efect (amilorid triamteren)

Spironolactona

Derivați de pirazină Derivați de pteridină

Amilorid Triamteren

Fig.8 Structurile chimice ale unor diuretice antagoniști ai aldosteronului: competitivi

(spironolactona) și de efect (amilorid,triamteren)

SPIRONOLACTONA

Str. chim.:compus de semisinteză, analog structural al aldosteronului.

Fcin.:
27
 - p.o. absorbție bună (în forma microcristalină);
- Bd.per os redusă (25%), datorită efectului mare al primului pasaj hepatic;
- biotransformare în ficat; unii dintre metaboliți sunt activi (cancrenona, acid cancrenoic);
- eliminare urinară lentă;
- T1/2 este lung (aprox. 14 h).
Fdin.:

- acțiune diuretică relativ slabă;

- acțiune antiHTA;
- acțiune anabolizantă și virilizantă (1% din cea a testosteronului).
Mecanismul acțiunii diuretice:antagonist competitiv al aldosteronului, la nivelul tubului contort
distal.
Aldosteronul:
- hormonul mineralocorticosteroid natural, cel mai activ;
- la nivelul tubului contort distal, stimulează reabsorbția de Na+ și Cl-, prin schimb cu K+ și H+;
Acțiunea diuretică a spironolactonei:
- blochează acțiunea aldosteronului;
- ca urmare, se elimină Na+, Cl-și un echivalent osmotic de H2O;
- scade excreția de K+, H+;
- urina devine alcalină (se elimină bicarbonat);
Parametrii acțiunii diuretice: latența lungă (> 24 h); efectul maxim la 2-3 zile; durata acțiunii este
lungă (2-3 după întrerupere).
Ftox. și Fepid.:
RA:
- tulburări electrolitice (hiperkaliemie);
- erupții cutanate eritematoase sau maculo-papuloase;
- efecte secundare endocrine (efecte virilizante cu hirsutism la femei impotență la bărbați).
CI:
- hiperpotasemie; acidoză; insuficiență renală acută;
- insuficiență hepatică gravă;
- alăptare.
Fter. și Fgraf.:
Indicații
- de elecție, în edeme cu hiperaldosteronism primar sau secundar;
- edeme refractare, în asociere cu furosemid;
- HTA cu hiperaldosteronism, în asociere cu alte antihipertensive,
28
 - Hipokaliemie, profilaxie și tratament în cazuri refractare
Posologie:
 ca diuretic, în retenție hidrosalină cu hiperaldosteronism, la adult, 25-50 mg de 4 ori/zi(max.
400 mg) întreținere 25 mg de 1-3 ori/zi, la copii, 3 mg/kg/zi, fracționat la 6 h
 în HTA esențială, inițial 50-100 mg/zi timp de 2 săptămâni, apoi doză de întreținere;
 în sindrom premenstrual, 25 mg de 4 ori/zi, în zilele 18-26 ale ciclului;
 în hipokaliemie, 25-100 mg/zi, în 1-4 prize.
Interacțiuni:
Spironolactona scade efectul cardiotonicelor (prin hiperpotasemie);

TRIAMTEREN

Fcin.:
- p.o., Bd medie (aprox. 54%), datorită efectului primului pasaj hepatic;
- biotransformare hepatică la metaboliți, din care unii sunt activi;
- eliminare urinară;
- T1/2 mediu (aproape 4 h)
Mecanism de acțiune:
- antialdosteronic, prin antagonism de efect, având efect contrar aldosteronului, la nivelul tubilor
contoți distali;
- inhibă schimbul Na+/K+ (reabsorbția de Na+, prin schimb cu K+);
- ca urmare Na+ nu se mai reabsoarbe și se elimină, iar K+ nu se mai excretă;
- apare hiperkaliemie;
- crește eliminarea de NaHCO3, cu alcalinizarea urinei.
Fdin.:Durata acțiunii este medie (7-10 h).
Fter. și Fgraf.:indicat în edeme cu hiperaldosteronism secundar.
Posologie p.o.: inițial 100 mg repetat de 3 ori/zi (max. 600 mg/zi); întreținere 100 mg de 2 ori/zi, la 2
zile.
Ca diuretic ce economisește potasiul, se asociază cu hidroclorotiazidă, în preparate tipizate indicate în
edeme și HTA, dozele fiind reduse (25-50 mg triamteren + 12,5 mg hidroclorotiazidă).

AMILORID

Fcin.:
- p.o., absorbție parțială;
29
 - biotransformare hepatică și eliminare renală;
- T1/2 lung (aprox. 21 h).
Mecanism și indicații, similare cu triamteren.
Avantaj: durata acțiunii, lungă (cca 24 h)
Posologie p.o.: 15-20 mg/zi
Ca diuretic ce economisește potasiul, se asociază cu hidroclorotiazidă, în preparate tipizate indicate în
edeme și HTA, dozele fiind reduse (5 mg amilorid+ 50 mg hidroclorotiazidă).

4.1.5. DIURETICELE OSMOTICE

Diureticele osmotice sunt substanţe coloid-osmotice care nu traversează pereţii capilarelor

sanguine în general (sunt reţinute în patul vascular) dar filtrează glomerular, nu se reabsorb tubular şi
se elimină ca atare prin urină împreună cu echivalentul osmotic de apă. Probabil efectul maxim se
exercită la nivelul tubului colector unde micşorează diferenţa de presiune coloid-osmotică între
lumenul tubului colector şi medulara renală.[7]

MANITOL

Str.chim.:Polialcol, derivate de manoză; sol. izoosmotică plasmei.

Fcin.:
- nu se absoarbe digestive;
- i.v., se elimină prin filtrare glomerulară, fără reabsorbție tubulară, în majoritate
nebiotransformat;
- T1/2 scurt (1/2-2 h).
Fdin.:
- diuretic osmotic.
Mecanismul acțiunii diuretice: osmotic (eliminare împreună cu un echivalent osmotic de apă).
Ftox.: grețuri, amețeli, cefalee.
Fter. și Fgraf.:
Indicație ca diuretic i.v.(lent sau perfuzie), în
- profilaxia anuriei la bolnavi cu șoc, arsuri;
- intoxicații acute, cu substanțe care se elimină renal;
- edem cerebral;
- glaucom acut congestiv.
30
Posologie:i.v. lent sau perfuzie,1-1,5 g/kg/zi.[5]
-

31
CAPITOLUL 5

5.1 Farmacoterapie

5.1.1. Indicaţii

Diureticele saluretice sunt indicate pentru tratamentul edemelor în insuficienţa cardiacă, sindromul
nefrotic, insuficienţă renală cronică, ciroza. De asemenea pot fi utile în faza precoce a insuficientei
renale acute şi în unele intoxicaţii medicamentoase. Unele diuretice sunt larg folosite ca
antihipertensive.
În insuficienţa cardiacă diureticele se asociază, de regulă, medicaţiei tonicardiace.Ele normalizează
volemia, scad presarcina, înlătura stază şi congestia, respectiv edemul pulmonar şi periferic.Dozele de
diuretic sunt stabilite în funcţie de importanta retenţiei lichidiene şi de răspunsul la stimularea
diurezei.Ele pot fi crescute sau scăzute, ţinând seama de influenţarea greutăţii corporale (ca indicator al
retenţiei hidrosaline) şi a simptomelor de congestie. Oboseala, hipotensiunea, valorile înalte ale
creatininei, în condiţiile unei presiuni venoase normale, obliga la reducerea dozei sau la întreruperea
temporară a administrării. În timpul tratamentului diuretic este necesară măsurarea periodică a
potasiemiei şi corectarea eventualelor îndepărtări de la valoarea fiziologică. Controlul stărilor de
congestie uşoară se realizează obişnuit printr-un diuretic tiazidic, administrat oral de 2 ori pe
săptămână. Când congestia este marcată se recurge la furosemid, 1-2 doze/zi. În edemul pulmonar
acut, în afară de tonicardiac, se injectează intravenos furosemid, care acţionează intens şi rapid, că
vasodilatator şi diuretic. Alte indicaţii ale diureticelor sunt la bolnavii cu sindrom nefrotic, la ciroza cu
ascita şi edeme. La bolnavii cu sindrom nefrotic şi diureza redusă sau cu edeme mari, diureticele pot fi
deosebit de utile, deşi efectul lor este în general slab. La ciroticii cu ascita şi edeme folosirea
diureticelor (în deosebi un diuretic tiazidic în asociaţie cu spironolactonă sau triamteren) este oportună,
cu condiţia ca diureza să nu fie forţată excesiv.[5]

5.2. Farmacotoxicologie

5.2.1. Reacții adverse

Majoritatea reacţiilor adverse produse de diuretice se datoresc eliminării excesive de electroliţi
şi apă. Urina abundentă eliminată, cu o compoziţie diferită de aceea a lichidului extracelular, poate
determina apariţia de dezechilibre ale homeostaziei ionice, acido-bazice şi lichidiene.
Pierderea acută de sodiu poate apărea în urma unei saluraze abundente provocată de diuretice
cu acţiune intensă, la bolnavii cu regim hiposodat strict.Ea se caracterizează prin somnolenţa, chiar

32
letargie, hipotensiune, turgor scăzut, natriemie normală, uneori valori crescute ale ureei şi creatininei
serice. Pentru corectare este necesară liberalizarea dietei, eventual suplimentarea cu clorură de sodiu
(la nevoie intravenos).
Pierderea cronică de sodiu prin tratament diuretic prelungit la bolnavii cu dieta restrictivă, duce
la hiponatriemie, cu somnolentă şi hipotensiune. În acest caz este necesară suplimentarea clorurii de
sodiu, în funcţie de valoarea deficitului de sodiu.
Hiponatriemia cronică de dilutie poate apărea la cardiacii cu edeme cronice, care beau apă
multă, au diureza apoasă deficitară şi sunt trataţi cu saluretice (mai ales tiazide). Tratamentul constă în
reducerea aportului de apă (500 ml/zi), întreruperea medicaţiei diuretice, eventual administrarea de
manitol şi glucocorticoizi.
Semnele clinice:
 slăbiciune musculară,
 parestezii,
 hiporeflexie,
 somnolenţă,
 anorexie,
 greaţă,
 constipaţie,
 aritmii ectopice,
 modificări electrocardiografice caracteristice.

RA sunt de tip: efecte secundare; efecte toxice; efecte alergice; dependent de diuretice; efect rebound.
5.2.1.1. Efecte secundare
- Dezechilibre electrolitice și acido-bazice
- Dezechilibre metabolice
a) Dezechilibre electrolitice și acido-bazice
- Hiponatriemie acută, după salureticele cu eficacitate mare și sub dietă hiposodată (cu
somnolență, hTA); se tratează cu NaCl;
- Hipopotasemie (hipokaliemie), după saluretice thiazide și inrudite, în timp și în
hiperaldosteronism secundar (cu tulburări de conducere nervoasă și de contracție
musculară, aritmii cardiace și creșterea toxicității cardiotonicelor); se tratează cu săruri de
K+ sau diuretce care produc hiperpotasemie (antialdosteronice);
- Hiperpotasemie (hiperkaliemie),după antialdosteronice (astenie, hiporeflectivitate,
modificări EKG cu QRS larg și T înalt); se tratează cu săruri de Ca2+;
33
 - Hipomagneziemie, produsă de saluretice care induc hipopotasemie (accentuează efectele
hipopotasemiei); este diminuată de diureticele care induc hipopotasemie;
- Alcaloză hipocloremică, după tratament lung cu saluretice tiazide și de ansă (se datorează
eliminării renale de Na+/ Cl- în raport de 1:1, în timp ce raportul normal în sânge este Na +/
Cl-= 1,3); se corectează cu NH4Cl sau Ca Cl2;
- Acidoză hipercloremică și alcalinizarea urinei, după inhibitoarele anhidrazei carbonice
(datorită eliminării de Na+ cu HCO3-).
b) Dezechilibre metabolice: hiperglicemie; hiperlipemie; hiperuricemie; hiperazotemie.
5.2.1.2. Efecte toxice

- asupra măduvei hematoformatoare (cu leucopenie, trombopenie);

- renale și digestive.
5.2.1.3. Efecte alergice
- erupții cutanate (la sulfamide).
5.2.1.4. Dependența de diuretice
La femei de vârstă medie, cu edeme în ortostatism, după oprirea tratamentului cu diuretice de
ansă, se înregistrează agravarea edemelor; în aceste cazuri se evită diureticele foarte active și se
instituie dieta hiposodată.
5.2.1.5. Efect rebound
Retenție hidrosalină și edeme, la întreruperea bruscă a administrării unui tratament lung (ca
manifestare a unui hiperaldosteronism secundar, indus de depletiția de Na+).[5]

Hipokaliemiaeste periculoasă la cirotici, unde poate contribui la declanşarea comei hepatice.

Diureticele antialdosteronice pot cauza hiperkaliemie. Riscul este mare când asemenea diuretice se
asociază între ele, când se administrează concomitent clorura de potasiu şi la bolnavii cu
insuficientă renală.
Simptomele de hiperkaliemie sunt:
 slăbiciune,
 parestezii,
 hiporeflexie,
 bradicardie,(în cazurile severe)
 hipotensiune,
 fibrilaţie ventriculară şi oprirea inimii.
Tratamentul se face cu: bicarbonat de sodiu, glucoză şi insulină, gluconat de calciu; în situaţiile
extreme se recurge la hemodializa.

34
Hipocloremia cu alcaloza, care apare uneori sub tratament diuretic, reprezintă un factor de autolimitare
a efectului diuretic. Pentru corectare se administrează clorura de amoniu (NH 4Cl) sau clorura de calciu
(CaCl2).
Homeostazia calcică poate fi tulburată prin unele diuretice.Astfel tiazidele diminuează uneori calciuria,
agravând manifestările de hiperparatiroidie.Invers, furosemidul, acidul etacrinic şi triamterenul cresc
eliminarea de calciu, putând provoca -; mai ales la bătrâni -; negativarea balanţei calciului.

Deoarece mişcarea lichidiană produsă de diuretice nu este de tip fiziologic, folosirea abuzivă a acestora
creează un dezechilibru manifestat în cantitatea de apă mobilizată din ţesuturi şi cea eliminată urinar.
Se produce deshidratare, cu contracţia excesivă a volumului plasmatic, scăderea presiunii arteriale şi
venoase, tahicardie; filtrarea glomerulară diminuează, azotemia şi creatininemia tind să crească.
Aceasta insuficienţă renală funcţională împiedica efectul diuretic şi poate agrava starea bolnavilor
renali.În cazul diureticelor osmotice supradozarea provoacă mărirea excesivă a volemiei, cu
supraîncărcarea circulaţiei şi tulburări hemodinamice consecutive.

Rolul potasiului

Potasiul este prezent în celulele corpului, având un rol esențial în echilibrul acido-bazic al
organismului și în reglarea activității muschilor și nervilor. Deși kaliul (K+) este principalul cation
intracelular, potasiul extracelular exercită o mare influență asupra funcționării neuromusculare.
Rezervorul potasic total este estimat la 50 mmol/kg, din care mai mult de 80% este schimbabil.
Sectorul extracelular nu reprezintă decât 2%> din potasiul total. Repartiția între sectoarele intra- și
extracelulare în condiții fiziologice, este influențată de numeroși factori dintre care principalii sunt
Na+K+ ATP-aza, catecolaminele, insulina, kaliemia și efortul. Acidoza, o scădere a bicarbonaților
plasmatici, caolismul protidic, liza celulară determină ieșirea K +-lui din celulă.
Aportul alimentareste de aproximativ 100 de mmol/zi, eliminarea este urinară în proporție de
90%>. Excreția renală se realizează în tubul contort distal, aceasta fiind crescută sub influența
aldosteronului. În condiții fiziologice, bilanțul este echilibrat. Acidoza scade excreția urinară de K +, ca
și diminuarea concentrației de Na+ la nivelul tubului distal, de exemplu în caz de insuficiență cardiacă
severă; insuficiența renală severă, aportul sodat crește excreția urinară de K+. [1]
Potasiul face parte din familia electroliților, contribuind la schimburile de lichide dintre celule
și țesuturi, influențând presiunea sangvină. Acest mineral controlează formarea și stocarea
glicogenului, de care depinde funcționarea mușchilor. Kaliul joacă un rol important în funcționarea
mușchilor, inimii și nervilor, acesta jucând un rol deosebit de important în controlarea activității
mușchilor netezi - cum sunt cei ai tubului digestiv, ai mușchilor scheletici, și ai mușchilor inimii. De
asemenea, contribuie la transmiterea semnalelor electrice prin sistemul nervos și la menținerea ritmului

35
cardiac normal.Excitabilitatea celulelor nervoase şi musculare, inclusiv a miocardului, estedependentă
de gradientul de potasiu. Modificări minore ale concentraţiei serice apotasiului, pot avea consecinţe
majore asupra ritmului şi funcţiei cardiace. Variaţiabruscă a potasemiei produce rapid o stare, care
pune viaţa în pericol, mai rapid decâtoricare alt dezechilibru electrolitic.Potasiul previne pierderea
calciului prin urină.Fără kaliu, plămânii nu ar putea elimina dioxidul de carbon, iar rinichii nu și-ar
putea îndeplini funcția de excreție. Potasiul este responsabil și de menținerea echilibrului apei în
organism, aceasta fiind cauza pentru care lipsa de potasiu are drept simptome o sete excesiva și
incapacitatea de urinare
Furnizarea cantitaților necesare de potasiu pe tot parcursul vieții este o condiție pentru menținerea
densității osoase, iar în absența acestora apare boala numita osteoporoză.
Potasiul din alimentație este absorbit cu ușurința la nivelul intestinului subțire. Aproximativ 160 mg de
potasiu este pierdut zilnic din organism, prin eliminarea renală, care este reglată de hormoni ca
aldosteronul.Evaluarea potasiului seric se face în raport cu variaţiile pH-ului; când pH-ulseric scade, se
produce deplasarea potasiului din spaţiul intracelular în cel vascularcu creşterea potasemiei; când pH-
ul creşte, kaliul seric scade, prin migrare înspaţiul intracelular. În general, potasemia scade cu
0,3mEq/L pentru fiecare 0,1Upeste normal a pH-ului seric.Variaţiile potasemiei, în funcţie de valoarea
pH-ului,trebuie anticipate în cursul evaluării şi tratamentului hiperkaliemiei;corectarea unui pH alcalin
va duce la creşterea potasemiei, fără administrareadiţională de kaliu; dimpotrivă, un potasiu seric
”normal", în contextul uneiacidoze, impune administrarea de potasiu, din cauza scăderii potasemiei
odată cucorectarea pH-ului seric. Variaţiile pH-ului seric sunt în relaţie invers proporţională cu
potasemia; acidoza (pH scăzut) produce migrarea extracelulară a potasiului, cu creşterea potasemiei;
invers, un pH înalt (alcaloză) duce la scăderea potasemiei prin intrarea potasiului în celulă.

Necesarul de potasiu

Doza minimă necesară pentru adulți este de 200 mg potasiu pe zi. În general, necesarul de potasiu este
acoperit doar prin consumul de suc de portocale, cartofi și banane.

Sursele de potasiu

Potasiul se găsește în special în fructe (banane, portocale, grapefruit, kiwi, suc de portocale, curmale,
prune, avocado, caise).Alte surse de potasiu sunt legumele (cartofi, roșii), carnea, pestele, cerealele
integrale și produsele lactate.

36
 Alimente Conținut de potasiu (mg/porție)
Fasole boabe 690
Făină 486
Banane 451
Spanac 419
Cartofi 397
Carne de vită 355
Suc de portocale 249

Tabel 2. Conținutul de potasiu a diferitelor alimente

Kaliul este un mineral hidrosolubil, ceea ce înseamna că excesul este eliminat din corp prin urină,
astfel încât pericolul de intoxicație este redus.

Valorile normale ale potasiului se încadreaza între 3,5 și 5,0 milimoli pe litru.

Atunci vorbim de hiperpotasemie, dacă nivelul de potasiu depașește 5,5 mEq/L

Clasificarea hiperkaliemiei în funcție de severitatea bolii:

-între 5,5-6,0mEq/L, ușoară

- între 6,1-7,0mEq/L, moderată

- între 7,0 și mai mult, severă.

Hiperpotasemia este o afecțiune destul de comună, cu precădere în forma sa uşoară. Ea este o

boală care poate fi diagnosticată greu, din cauza puținelor semne și simptome distinctive, dar poate
produce complicații severe, chiar cu moarte subita din cauza aritmiilor cardiace. Orice bănuiala a bolii
trebuie dovedită cu ajutorul unui EKG, și prin determinarea nivelului seric de potasiu.Fără nici o
îndoială, hiperkaliemia este cea mai gravă dintre toate tulburările hidroelectrolitice, datorită riscului de
tulburări de ritm cardiac. În primul rând, trebuie eliminată o falsă hiperpotasemie datorată unui garou
prea strâns, unei hemolize, unei trombocitoze. Riscul cardiac este agravat de o hipocalcemie sau de o
acidoză asociată.

În Statele Unite ale Americi, hiperkaliemia este intenționat indusă în caz de execuție prin administrarea
injecției letale. Doza letală de clorură de potasiu este a treia dintre medicamentele administrate în
executarea deținuților, ea este cea care până la urmă provoacă moartea prin oprirea inimii.

37
 7

4
Valori minime
Valori maxime
3

0
Normokaliemie Hiherkaliemie Hipokaliemie

Graficul 1. Valorile potasiului în organism

5.3. Farmacoepidemiologie
5.3.1. CI: insuficiență renală gravă, anurie (prin necroză tubulară), nefrite acute; insuficiență hepatică
gravă; alăptare (suprimarea lactație prin hipohidremie).
5.3.2. Precauții:Oprirea unui tratament lung cu saluretice puternice nu se face brusc (pentru a
preveni manifestarea unui posibil hiperaldosteronism secundar, sub formă de rebound al retenției
hidrosaline și edemelor).
5.4. Interacţiuni
- Asocierea diureticelor hipokaliemiante cu cele hiperkaliemiante, corectează kaliemia şi fenomenul de
autolimitare a efectului;
- Efectele diureticelor (diuretic, natriuretic şi antihipertensiv) sunt antagonizate de: antiinflamatoare
steroidiene şi nesteroidiene (prin scăderea biosintezei de PG vasodilatatoare);
- Diureticele tiazide potenţează: cardiotonicele (prin hipokaliemie); litiul (prin hipokaliemie); clorură
de amoniu (prin hiperamoniemie);
- Diureticele tiazide antagonizează: hipoglicemiantele (prin hiperglicemie); uricozuricele (prin
hiperuricemie); antiaritmicele (prin hipokaliemie).
- Efectul hipotensiv al diureticelor este potențiat de: alte diuretice, hypertensive, vasodilatatoare,
deprimante SNC, inclusive alcool.[5,7]

38
CAPITOLUL 6

6.1. Diuretice inhibitoare ale reabsorbţiei de sodiu

6.1.1. Tiazidele
Hidroclorotiazida (Esidrex, Nefrix) este una din cele mai utilizate tiazide care are ca unitate doză de
25mg, efectul începe după o oră de la administrare este maxim după 2-4 ore şi se menţine 8-12 ore.
Doza utilă este de 25-50mg de 1-2 ori/zi. Când este folosită ca diuretic, se administrează la început
zilnic, apoi intermitent, câte 3 zile/săptămână.
Butizida (Eunerphan, Saltucin) care are ca unitate de doză 5mg, având potenţa mai mare, restul
parametrilor fiind aceeaşi ca în cazul hidroclorotiazidei.
Ciclopentiazida (Navidrex) are efect asemănător, de aceeaşi durată, dar doza utilă este mai mică -;
0,25-1 mg/zi.
Meticlotiazida (Enduron, Thiazidil) acţionează timp de 12-24 ore. Se administrează în doze de 2,5-10
mg/zi.
Ciclotiazida (Anhydron) şi politiazida (Renese) sunt diuretice tiazidice cu efect prelungit -; peste 24
ore.Dozele utile sunt de 1-6 mg/zi.
În ultima vreme au apărut o serie de medicamente diuretice a căror structură chimică nu este
tiazidica dar care au toate proprietăţile diuretice ale tiazidelor, inclusiv mecanismul de acţiune. Aceste
medicamente sunt numite uneori false tiazide, alteori sunt considerate diuretice de tip tiazidic, iar
alteori sunt considerate pur şi simplu tiazide, deşi au altă structură chimică. Principala lor diferenţa
farmacologică faţă de tiazidele adevărate este durata lungă a efectului diuretic la care se adăugă,
uneori, un efect vasodilatator mai intens decât al tiazidelor utilizate că diuretice. Astfel sunt
clortalidona, clopamida, indapamida s.a., a căror durată de acţiune este mai lungă de 24 de ore. Aceste
medicamente sunt considerate de preferat în tratamentul de fond al hipertensiunii arteriale atât prin
durata lungă a efectului cât şi prin intensitatea efectului vasodilatator. Pentru indapamida se consideră
spre exemplu că la dozele obişnuite (2,5mg) acţionează în hipertensiunea arterială în principal prin
vasodilataţie şi numai la doze mai mari, impuse de evoluţia bolii, se adăugă un efect diuretic tipic
tiazidic, la efectul vasodilatator.[7]
DURATA DOZA
DENUMIREA DENUMIREA ADMINISTRARE
EFECTUL TERAPEUTI
INTERNAȚIONALĂ COMERCIALĂ /ZI
UI (h) CĂ UZUALĂ
BENDROFLUMETIAZ Aprinox, 6-12 2,5mg 1-2
IDA Naturetin
BENZTIAZIDA Exna, Favone 12-18 50-100mg 1
BUTIAZIDA Eunerphan,Saltuc 8-12 5-15mg 1

39
 in
CLORTIAZIDA Diurilix, Saluric 6-12 500mg 2
CLOPAMIDA* Brinaldix 24 20-60mg 1
CLOREXOLONA Nefrolan 48 25-100mg 1 sau la 2
CLORTALIDONA Hygroton, 24 100mg 1 sau la 2
Saluretin
CICLOPENTIAZIDA Navidrex 8-12 0,25-10mg 1
CICLOTIAZIDA Anhydron 24-36 1-6mg 1
HIDROCLOROTIAZI Esidrex, Nefrix 8-12 25-50mg 1-2
DA
HIDROFLUMETIAZI Hydrenox, 18 25-100mg 1
DA Leodrine
INDAPAMIDA* Indapamid,Terte 24-36 2,5-5mg 1
nsif
METICLOTIAZIDA Enduron, 12-24 2,5-10mg 1
Thiazidil
METOLAZONA Diulo, Zaroxolyn 12-24 5-20mg 1
POLITIAZIDA Drenusil, Renese 24-48 0,5-4mg 1 sau la 2
QUINETAZONA Aquamox,Hydro 18-24 50-100mg 1
mox
TRICLORMETIAZID Esmarin, Fluitran 24 1-4mg 1 sau la 2
A

Tabelul 1.Principalele diuretice tiazidice şi înrudite, durata efectului şi dozele uzuale

(compuşii notaţi cu * nu au structură tiazidică)

40
6.1.2. Diuretice “de ansă”

Furosemidul (Furosemid, Fusid, Laxis, Salurex), un derivat sulfonamibenzoic, este un diuretic

cu efect foarte intens, acesta se produce cu o latentă scurtă şi este de durată scurtă. Urina eliminată sub
efectul acestui medicament este hipotonă, bogată în sodiu, potasiu, clor şi calciu, iar pH-ul urinar este
acid. O doză obişnuită de furosemid de 40mg administrată pe cale orală, la un bolnav hidratat normal,
poate creşte de 5 ori volumul urinar şi cantitatea ionilor de sodiu şi clor eliminaţi prin urina în decurs
de 4 ore. (vezi Farmacologie Fulga I. pag. 391-393)
Torasemidul (Presaril, Torem, Unat) şi Azosemidul (Luret), au proprietăţi asemănătoare
Furosemidului. Toresamidul are un timp de înjumătăţire lung de până la 6 ore şi implicit o durată lungă
de acţiune. Pentru Torasemid nu au fost semnalate fenomene ototoxice sau afectarea pancreasului, dar
diureticul poate favoriza ischemia miocardică şi cerebrală şi provoacă uneori aritmii.
Piretanida (Perilen) şi Bumetanida (Burinex) au de asemenea proprietăţi asemănătoare Furosemidului,
cu o potentă de 40 de ori mai mare decât a Furosemidului, dar nu prin intensitatea de acţiune. Dozele
uzuale sunt de 3-6mg/zi pentru Piretanida şi 1mg/zi pentru Bumetanida.
Acidul etacrinic (Edecrin), un derivat de acid fenoxiacetic fără asemănare structurală cu
furosemidul, are proprietăţi farmacologice similare acestuia. Acţiunea diuretică este intensă şi de
scurtă durată, fiind prezenţa chiar pentru o filtrare glomerulară redusă. Gama dozelor active este mare.
Creşterea diurezei se datoreşte, în principal, inhibării reabsorbţiei sării fără apă din porţiunea
ascendenta a ansei Henlé.
Acidul etacrinic se absoarbe repede şi total din tubul digestiv.Se leagă în proporţie mare (90%) de
proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire este de 60 minute. Este în parte metabolizat.Se elimină
prin urina (circa 2/3) şi prin bila (restul de 1/3).
Se administrează oral, începând cu 50mg şi crescând progresiv până la obţinerea efectului
dorit, în general fără a depăşi 150mg/zi (în două prize); tratamentul de întreţinere, folosind obişnuit
doze mai mici, se face intermitent -; 50-100mg o dată la 2 zile sau 2-4 zile/săptămână. În urgente -; de
exemplu în edemul pulmonar acut -; se injectează intravenos edecrinat de sodiu 50mg (0,5-1mg/kg).
Acidul etacrinic are aceleaşi indicaţii ca furosemidul.
Reacţiile adverse sunt asemănătoare celor provocate de furosemid, dar tulburările digestive -; anorexie,
jena sau dureri abdominale, disfagie, greaţă, voma, diaree, chiar hemoragii intestinale -; sunt mai
frecvente şi uneori severe. Datorită acţiunii intense, riscul dezechilibrelor hidroelectrolitice este relativ
mare, inclusiv deficitul acut de sare. Acidul etacrinic provoacă rareori (dar mai frecvent decât
furosemidul) surditate trecătoare sau definitivă; nu se asociază cu alte medicamente ototoxice
(antibiotice aminoglicozidice).Ca şi pentru furosemid, folosirea în timpul sarcinii trebuie evitată.[7]

41
6.1.3. Diuretice xantice
Teofilina (Afonilum, Teotard) are efect diuretic maxim după 2-3 ore. Efectul este neglijabil în afară
retenţiilor. Mai prezintă acţiune vasodilatatoare, antispastica, stimulează direct cordul, excită sistemul
nervos central. Că efecte secundare: fenomene iritative gastrice şi de excitaţie centrală. Se
administrează în formule magistrale, oral 100-300mg/zi, sau injectabil i.v., de obicei în asociere cu
glucoză (Teoglucin).
Teofilinetilendiamina (Miofilin) asemănătoare ca acţiune cu teofilina se administrează oral 400-
600mg/zi sau i.v. 100-600mg/zi.
Aminofilina, care acţionează în principal prin creşterea circulaţiei renale, este puţin activa şi limitat
folosită.[5]

6.1.4. Diuretice mercuriale

Mercurofilin (Novurit) este un diuretic activ mai puţin toxic decât alte diuretice mercuriale. Se
foloseşte în edemele cardiace, hepatice sau renale sub formă de injecţii sau drajee. Obişnuit se asociază
cu teofilina (2:1) care determină o creştere a proprietăţilor diuretice ale substanţei de bază.
Se administrează sub formă de injecţii, fiole a 2ml (0,20g sare de sodiu şi 0,10g teofilina); sub formă
de tablete a 0,10g. Doza unică i.v. sau profund i.m. 1-2ml de 1-2 ori/săptămână.Efectul diureticului
începe la 1-2 ore după administrare şi încetează după 12-24 ore.
Diureticele mercuriale, deşi foarte active, nu mai sunt practic folosite din cauza toxicităţii mari şi a
ineficacităţii în administrare orală.[7]

42
CAPITOLUL 7

7.1. Diuretice inhibitoare ale schimbului de ioni de hidrogen

7.1.1. Sulfamide diuretice

Acetazolamida (Ederen, Diamox) face parte, că structură chimică, din grupul sulfamidelor, iar ca
mecanism de acţiune, din grupul inhibitorilor de anhidraza carbonică.
Inhibând anhidraza carbonica scade formarea de acid carbonic din bioxid de carbon şi apă, ceea ce are
drept consecinţă scăderea disponibilului de ioni de hidrogen (produşi prin disocierea acidului carbonic)
pentru schimburile Na+/H+ de la nivelul tubului contort distal şi, în mai mică măsură, la nivelul tubului
contort proximal. Efectul diuretic este slab, deoarece importanţa acestor schimburi este redusă din
punct de vedere cantitativ (raportat la totalitatea ionilor de sodiu reabsorbiţi tubular), dar prin scăderea
eliminării ionilor de H+ creşte pH-ul urinar, urina devenind alcalină. Acetazolamida se utilizează puţin
că diuretic. Este utilă în situaţii selecţionate în care este nevoie de alcalinizarea urinei, poate fi utilă în
criză acută de glaucom şi uneori în tratamentul micului rău epileptic.[5]

43
CAPITOLUL 8

8.1. Diuretice care determină creşterea cantităţii filtrate de Na+ şi/sau Cl-

8.1.1. Diuretice osmotice

Manitol (Mannitol), un polialcool derivat de manoză, injectat intravenos, creşte diureza prin mecanism
osmotic.
Manitolul creşte osmolaritatea plasmei şi mobilizează activ apa din ţesuturi şi din alte compartimente
lichidiene. Pentru aceasta este indicat în edemul cerebral, înaintea intervenţiilor pe creier, în criză de
glaucom acut congestiv, ca şi înaintea unor intervenţii oftalmologice. Doza utilă este de 1,5-2g/kg, în
soluţie 10-25%, introduse în decurs de 30-60 minute.
Manitolul, în exces, provoacă expansiunea lichidului extracelular, creşterea volemiei şi supraîncărcarea
circulatorie. Presiunea arterială se poate ridica şi funcţia inimii este îngreunată, mergând până la
decompensare, cu dezvoltarea edemului pulmonar. Dacă diureza obţinută este nesatisfăcătoare,
tratamentul trebuie oprit. Blocajul renal, anuria, insuficientă cardiacă decompensata constituie
contraindicaţii. Dacă diureza indusă este importantă, este necesară supravegherea ureei din sânge şi a
ionogramei plasmatice, pentru a înlocui eventualele pierderi excesive de apă şi electroliţi. În caz de şoc
trebuie completat volumul plasmatic.
Ureea acţionează, de asemenea, că diuretic osmotic. Introdusă în perfuzie intravenoasă, 40-80g (fără a
depăşi 1,5g/kg pe zi), sub formă de soluţie 30% în glucoză 5%, câte 4ml/minut, poate fi utilă pentru
combaterea de urgenţă a edemului cerebral, continuând eventual pe cale orală cu 20g de 2-5ori/zi. Este
folosită şi pentru scăderea presiunii intraoculare în glaucomul acut.
Soluţiile concentrate de uree, introduse intravenos, pot provoca cefalee, greaţă, voma, confuzie, iar
local irita venă şi pot fi cauza de flebita şi tromboza. Administrată oral, ureea are gust neplăcut şi
produce la mulţi bolnavi greaţă şi vomă. Este contraindicata în prezenţa insuficientei hepatice sau
renale avansate şi în condiţii de deshidratare.Folosirea la bolnavii cu accidente hemoragice cerebrale
impune multă prudenţă.
Izosorbidul (Hydronal, Isonal) este un diuretic osmotic, folosit pe cale orală, în doză de 1-1,5g/kg,
pentru reducerea presiunii intracraniene sau intraoculare. Provoacă uneori neplăcere abdominală.[5, 7]

8.1.2. Diuretice acidifiante

Diuretice cu efect redus, producând repede autolimitarea efectului, potenţează acţiunea mercurialelor.
Sunt contraindicate în acidoza, insuficienţă hepatică şi renala.

44
Clorura de amoniu (Diurocard). În organism ionul de amoniu este metabolizat iar excesul de clor
rezultat produce acidoza, şi se elimină împreună cu un echivalent de sodiu şi de apă. Pierderea de
sodiu duce, după câteva zile, la acidoza şi la autolimitarea efectului prin intervenţia mecanismelor
compensatoare care elimină clorul cu amoniul format de rinichi.Se utilizează în asociere cu diureticele
mercuriale sau cu acidifiant (pentru schimbarea pH-ului urinar în infecţii).Se administrează oral 1-2g
de 4-5 ori/zi.
Clorura de calciu are acţiune similară, mai redusă, rezultând din absorbţia inegală a celor 2 ioni în
intestin. Clorul se absoarbe în cantitate mare şi calciul în cantitate mică.[7]

8.1.3. Diuretice fiziologice

Apa este diureticul fiziologic. Mecanismul constă în scăderea secreţiei de hormon antidiuretic
hipofizar.Se foloseşte în special pentru a menţine o diureză crescută în calculoze renale. Ceaiurile
diuretice au efect prin apă ingerată la care se adăugă şi o slabă acţiune diuretică a unor uleiuri volatile
pe care le conţine ca şi prin sarurile de potasiu.
Albumina umană mobilizează apa extravasculară în vase şi în consecinţă, prin hipervolemie, reduce
secreţia de aldosteron. Efectul apare la bolnavii cu hipoproteinemie. Acţiunea este redusă, de scurtă
durată. Este indicată în edeme hepatice sau nefrotice.
Substituenţii de plasmă au o acţiune similară cu cea a albuminei, însă de intensitate mai mică.

8.1.4. Diuretice vegetale

Ceaiuri din produse vegetale diuretice: cozi de cireşe (Stipites cerasorum), mătasea de porumb
(Stigmata maydis), coada calului (Equisetum arvense) etc.
Acţiunea diuretică -; slabă;
Mecanism:
- apa în cantitate mare inhibă secreţia de ADH (feed-back negativ);
- principii active ce acţionează în sens diuretic: săruri de K+, flavone, saponozide.[5]
Mătasea de porumb
Produsul vegetal folosit: Terapeutic, se utilizează numai stilurile stigmatele- Stigmata Maydis
cunoscute și sub denumirea de mătase de porumb, recoltată în timpul înfloririi, sau cel târziu, când
porumbul este“în lapte”. Se recoltează înainte ca polenul să cadă din flori și se usucă la umbra.
Produsul uscat în strat subțire, se prezintă sub forma unor filamente lungi până la 20 cm, groase
de aproape 0,5 mm, de culoare galben-deschise sau brună, fără gust și cu miros caracteristic.
Principii active: săruri de potasiu și calciu, bioxid de siliciu, saponine, uleiuri volatile, alantoina,
vitamine C,E, K.

45
Acțiune farmacologică: Diuretic, hemostatic, antiinflamator, colagog.
Dacă este nevoie de un diuretic singur, atunci beți ceai de mătase de porumb, care este și un mijloc
eficient în cura de slăbire.
Dacă mătasea de porumb se pune la păstrat incomplet uscată ea își pierde calitățile diuretice și devine
laxativ.
Indicații terapeutice: artrită, colecistită, dischinezie biliară, hepatită cronică, litiază biliară și renală,
nephrite, cistite, gută, reumatism, obezitate, enuresis, dismenoree, hemoragie.[9]

8.1.5. Diuretice care reţin potasiul

Spironolactona (Spironolactone, Aldactone, Idrolattone, Verospiron) este un compus 17-
spirolactosteroidic, înrudit cu Aldosteronul.
Are acţiune diuretică relativ slabă, natriureza reprezentând sub 5% din filtratul glomerular.Creşte
eliminarea apei şi a clorurii de sodiu. Efectul diuretic este condiţionat de prezenţa aldosteronului, iar
intensitatea sa depinde de concentraţia hormonului. Creşterea diurezei se face lent şi este durabilă -;
răspunsul este minim după 3-4 zile de tratament şi se menţine 2-3 zile după oprirea acestuia (4).
Spironolactona acţionează la nivelul celulelor epiteliale din porţiunea terminală a tubului contort distal
şi al sistemului colector din corticala rinichiului. Acţiunea este de tip competitiv -; datorită analogiei
structurale cu aldosteronul. Este împiedicată comanda genică a unor proteine induse de aldosteron,
respectiv activarea de către acestea a canalelor şi pompelor membranare ale sodiului. Ca urmare, este
micşorat influxul ionilor de sodiu din urina în celulele tubulare şi, secundar, scade secreţia ionilor de
potasiu şi hidrogen în lumenul tubular.
Spironolactona, în formă microcristalină utilizată, se absoarbe relativ bine din intestin, dar
biodisponibilitatea ei sistemică este de numai 25% (după primul pasaj hepatic). Timpul de înjumătăţire
plasmatic este de 14 ore. Este metabolizata în majoritate în ficat.Parte din metaboliţi -; Canrenona,
acidul canrenoic -; sunt activi.
Spironolactona se administrează oral, la început 10-50mg de 4 ori/zi, apoi ca tratament de întreţinere,
10-25mg de 1-4 ori/zi (individualizat).
Indicaţia principală o reprezintă edemele cu hiperaldosteronism secundar rezistente la alte diuretice
(Tiazide, Furosemid), la cardiaci, dar mai ales la cirotici şi în sindromul nefrotic.În aceste condiţii,
Spironolactona, asociată hidroclorotiazidei sau Furosemidului, provoacă creşterea diurezei şi
corectează tendinţa de hipokaliemie şi hipomagneziemie.
Că efecte nedorite, spironolactona poate provoca creşterea potasemiei, periculoasă la bolnavii cu
insuficientă renală, ca şi scăderea natriemiei (mai ales la cirotici), însoţită uneori de hipotensiune. Alte

46
reacţii adverse, rare, sunt: ginecomastie (la dozele mari), impotenta sexuală la bărbaţi şi amenoree,
hirsutism la femei, greaţă şi alte tulburări digestive, somnolenţa, erupţii cutanate.
Spironolactona este contraindicata la bolnavii cu hiperkaliemie. Insuficientă renală acută şi insuficienţă
hepatică gravă sunt alte contraindicaţii. Este necesară prudentă în insuficientă renală cronică, la
diabetici, în prezenţa acidozei -; situaţii în care riscul hiperkaliemiei este crescut; de asemenea,
spironolactona trebuie folosită cu prudenţă, în doze mici, la cirotici.
Asocierea cu alte diuretice ce reţin potasiul (Triamteren, Amilorid) şi suplimentarea potasiului în
timpul tratamentului cu Spironolactona pot fi cauza de creştere periculoasă a potasiemiei. Asocierea cu
inhibitori ai enzimei de conversie (Benazepril, Captopril, Cilazapril, Enalapril, Lizinopril, Perindopril,
Quinalapril, Ramipril, Trandolapril) obligă la controlul potasiemiei şi este contraindicata în prezenţa
insuficientei renale.
Efectul diuretic al Spironolactonei este micşorat de către Acidul Acetilsalicilic şi diferite
antiinflamatorii nesteroidiene, care împiedică sinteza prostaglandinelor. Spironolactona creşte efectul
medicamentelor antihipertensive.

Triamterenul (Dyrenium), un compus pteridinic, are acţiune diuretică asemănătoare

Spironolactonei. Efectul se instalează în circa 2 ore şi se menţine 7-10 ore; eficacitatea este maxima
după 2-3 zile de tratament. Acţiunea are acelaşi mecanism ca şi Spironolactona.
Unii metaboliţi îşi păstrează efectul diuretic. Epurarea este încetinită la bolnavii cu ciroza şi la uremici
(dozele necesare sunt mai mici).
Triamterenul se administrează oral, la început 100mg de 3 ori/zi, crescând eventual până la 600mg/zi;
întreţinerea efectului necesită obişnuit 100mg de 2 ori/zi, o dată la 2 zile. Este indicat îndeosebi în
edemele şi ascita ciroticilor şi în edemele nefrotice, asociindu-se Tiazidelor sau Furosemidului, atunci
când acestea nu mai sunt eficace din cauza hiperaldosteronismului secundar. Există preparate care
cuprind, în aceeaşi formă farmaceutica, un diuretic tiazidic şi Triamteren.
Ca reacţii adverse poate provoca hiperkaliemie (se controlează potasiul în sânge) şi rareori -; creşterea
azotemiei, greaţă, voma, ameţeli, crampe musculare, anemie megaloblastică (mai ales la cirotici).Este
contraindicat în prezenţa hiperkaliemiei şi în timpul sarcinii.Trebuie folosit cu prudenţă la bolnavii cu
insuficientă renală. Nu se asociază cu alte diuretice care reţin potasiul; în timpul tratamentului cu
Triamteren nu se administrează clorura de potasiu. Asocierea cu inhibitorii enzimei de conversie (care
poate fi utilă în insuficienţa cardiacă) impune prudenta din cauza riscului hiperkaliemiei.Au fost
semnalate câteva cazuri de insuficienţă renală acută pentru asociaţia Triamteren-Indometacina.

47
 Amiloridul (Arumil, Midamor, Modamide) are proprietăţi diuretice asemănătoare
triamterenului. Efectul se instalează în 2 ore de la administrarea orală şi se menţine 24 ore. În cazul
administrării repetate efectul este maxim după câteva zile de tratament.
Amiloridul se absoarbe parţial din intestin.Este epurat prin metabolizare şi prin eliminare renală.
Timpul de înjumătăţire mediu este de 21 ore.
Se administrează oral, doza utilă fiind de 15-20mg/zi.Este indicat, în asociaţie cu o tiazidă sau cu
Furosemid, pentru creşterea efectului acestora, în condiţii de hiperaldosteronism secundar şi pentru
combaterea hipokaliemiei.
Că reacţii adverse au fost semnalate: tulburări gastrointestinale (anorexie, uscăciunea gurii şi senzaţie
de sete, greaţă, voma, dureri abdominale, constipaţie sau diaree), slăbiciune, oboseala, hipotensiune
ortostatică, parestezii, crampe musculare. Datorită riscului de hiperkaliemie trebuie folosit cu prudenţă
la bolnavii cu insuficientă renală, la diabetici, la cirotici, în stările de acidoza. Nu se asociază
Spironolactona, Triamterenul şi sărurile de potasiu, iar asocierea cu inhibitorii enzimei de conversie
impune prudenţă şi este contraindicata în prezenţa insuficientei renale. Insuficientă renală gravă şi
hiperkaliemia contraindica medicamentul.De asemenea nu se administrează la bolnavi cu alergie la
Amilorid şi la Acid Acetilsalicilic.Folosirea la copii trebuie evitată.

Canrenona (Phanurane), un metabolit activ al Spironolactonei, are acelaşi efect diuretic şi o potentă
similară. Se administrează oral.Are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii.

Canrenoatul de potasiu (Aldadiene Potassium, Aldactone Pro Injectione, Soludactone) are proprietăţi
similare Spironolactonei, dar poate fi injectat. Se introduce intravenos, în injecţii lente sau în perfuzii,
200-800mg/zi, fiind util în edemele rezistente cu hiperaldosteronism secundar, în edemul cerebral
posttraumatic sau postoperator, în parezele sau ileusul paralitic. Are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii
ca Spironolactona.

48
CAPITOLUL 9

9.1. Medicamente diuretice înregistrate în România

A. DIURETICE DE INTENSITATE REDUSĂ, TIAZIDE

 TIAZIDE
HYDROCHLOROTHIAZIDUM SD A ► P-6L
 NEFRIX ® 25 (Zentiva, România)
cpr. 25 mg
B. DIURETICE DE INTENSITATE REDUSĂ, EXCLUSIV TIAZIDE
 SULFONAMIDE
INDAPAMIDUM SD A ► P-6L.

 BELAMID (A&G Trading S.R.L., România)

cpr. elib. prel. 1,5 mg.

 DAXPAMIL(Sandoz, România)

cpr. film. elib. prel.1,5 mg.

 ⊗ DIUREMID SR ® (Glenmark, România)

cpr. elib. prel. 1,5 mg

 IDUREN ® SR (Vim Spectrum, România)

cpr.elib. prel. 1,5 mg

 IMPAMID ® (Gedeon Richter, România)

cpr. 2,5 mg

cpr. film. elib. prel. (SR) 1,5 mg

 INDAPAMID (Laropharm, România)

cpr. film. 2,5 mg.

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

 IMPAMID LPH(LaborMed Pharma, România)

49
 cpr. film. 2,5 mg

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg

 INDAPAMID MCC (Magistra C&C, România)

cpr. elib. prel.1,5 mg.

 ⊗INDAPAMID SR OZONE (OzoneLaboratories, Olanda)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg

 INDAPAMID STADA (Stada Arzneimittel, Germania)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

 INDAPAMIDA ACTAVIS (Actavis Group, Islanda)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

 INDAPAMIDA BILLLEV (BILLEV PHARMA, DANEMARCA)

cpr. elib. prel. 1,5 mg.

INDAPAMIDA MYLAN (MYLAN, FRANȚA)

cpr. elib. prel. 1,5 mg.

 INDAPAMIDA TERAPIA(Terapia, România)

cpr. film. 2,5 mg

cpr. elib. prel. 1,5 mg.

draj. elib. prel. 1,5 mg.(SR).

 INDAPAMIDA TEVA (Teva, România)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

 INDAPAMIDA SR TORRENT (Torrent Pharma S.R.L., România)

cpr. elib. prel. 1,5 mg.

 INDAPAMIDE ANPHARM (Anpharm, Polonia)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

50
 INDAPAMIDE NEOBALKANIKA (Neobalkanika, Bulgaria)

cpr. film. 2,5 mg.

 INDAPEN SR (J și P Pharma, Marea Britanie)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

 ⊗ IZEPOX (Ozone Laboratories, România)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg

 RAWEL ® SR(Krka, Slovenia)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg

 REDITENS ® SR (Dr. Reddy’s, România)

cpr. film. elib. prel. 1,5 mg.

SERDIMID (Slavia Pharm S.R.L., România)

 TERTENSIF ®(Lab.Servier, Franța)

cpr. elib. prel. (SR) 1,5 mg

C. DIURETICE PUTERNICE (DE ANSĂ)

 SULFONAMIDE

FUROSEMIDUMSD A ►Cpr. P-6L. Sol. inj. P-RF/S

 FUROSEMID EEL (Bio Eel, România)

cpr. 40 mg

 FUROSEMID LPH ® (LaborMed, România)

cpr. 40 mg

FUROSEMID ZENTIVA(Zentiva, România)

Cpr. 40 mg

Sol. Inj. 20 mg/2 ml fiole 2 ml

TORASEMIDUM SD A► Cpr. P-RF/S

51
  TRIFAS 10 mg, 20 mg (Berlin Chemie, Germania)

cpr. 10 mg, 20 mg

sol. inj. 20 mg/4 ml fiolă 4 ml.

D. DIURETICE CARE ECONOMISESC POTASIUL

 ANTAGONIȘTI AI ALDOSTERONULUI (ANTIALDOSTERONICE)

SPIRONOLACTONUM SD A ►P-6L

 SPIRONOLACTONA (Bioeel, România)

cpr. 25 mg

 SPIRONOLACTONA (Terapia, România)

cpr. film. 25 mg

 VEROSPIRON (Gedeon Richter, Ungaria)

caps. 50 mg, 100 mg

EPLERENONUM SD A►PR-F

 INSPRA (Phizer Europe, Anglia)

cpr. film. 25 mg, 50 mg

52
  ERIDANUS (Gedeon Richter România S.A.., Romania)

cpr. film. 25 mg, 50 mg

 HARTESIN(Pharmaceutical Works Polpharma, Polonia)

cpr. film. 25 mg, 50 mg

E. COMBINATII DIURETICE ȘI AGENȚI CARE ECONOMISESC POTASIU

 COMBINAȚII DIURETICE DE ANSĂ ȘI AGENȚI CARE ECONOMISESC
POTASIUL
 DIUREX® 50 -100 (Terapia, România)►P-6L

Spironolactona 50/100 mg, Furosemid 20 mg caps.

F. ALTE DIURETICE
 ANTAGONIȘTI AI VASOPRESINEI

TOLVAPTANUM ►S

 SAMSCA ® (Otsuka, Marea Britanie)

cpr. 15mg, 30 mg.

 COMBINAȚII DIURETICE DIN PLANTE

 TINCTURA DE IENUPAR (Hofigal,România) Ca Sc ►OTC

Pic.Orale, sol. 20%.Flac. 30 ml și 50 ml.[13]

53
Concluzii

Medicamentele diuretice sunt substanţe capabile să crească procesul de formare a urinei mărind
în acest fel diureza.
În această categorie sunt încadrate obişnuit medicamentele care determină eliminarea unei
urine abundente, bogate în sare -; diuretice saluretice -; larg folosite pentru eliminarea excesului de
sare şi apă în stările edematoase.
Ele acţionează predominant la nivelul rinichiului.
În concluzie medicamentele diuretice cresc excreţia de apă şi electroliţi, prin rinichi şi sunt utile în
tratamentul edemelor.

Prescripția de diuretice poate fi făcută ori de câte ori există în organism o retenţie de apă şi sodiu, dar
conduita este diferită, în funcţie de cauza retenţiei, de exemplu, într-o insuficienţă renală diureticele
sunt inutile şi periculoase.

Ca regulă generală, nu trebuie prescrise diuretice la bolnavii cu semne de insuficienţă renală:

proteinurie, cilindrurie sau azotemie peste 0,50 g. De asemenea, diureticele nu trebuie prescrise la
întâmplare, ci în funcţie de originea edemelor, tratamentele anterioare şi rezultatele laboratorului.
Administrarea diureticelor se poate însoţi de numeroase accidente. Obişnuit se întâlnesc:
sindroame de deshidratare în administrările prelungite şi pierderi de electroliţi. Hipokaliemia este cea
mai frecventă – urmare a administrării acestor droguri, cu excepţia Triamterenului şi a Spirolactonei.
De aici, necesitatea de a se administra sistematic potasiu şi de a-l doza cu regularitate. Hiponatremia se
întâlneşte mai ales la bolnavii sub tratament diuretic şi regim desodat prelungit, iar hipocloremia apare
la bolnavii trataţi cu mercuriale. Se recomandă să se prescrie şi clorura de amoniu.
Diureticele mercuriale mai pot provoca febră, erupţii cutanate, purpure, tulburări digestive
(vărsături, diaree, uneori scaune sanguinolente), anurie, colaps, leziuni renale, hepatice şi chiar moarte
subită. Tiazidicele pot determina tulburări digestive (anorexie, greţuri, vărsături), erupţii cutanate şi
rar, accidente sanguine. Spirolactonele pot antrena tulburări hormonale.

54
Bibliografie

1. Buligescu L., Candiori R.:-Diureticele moderne în tratamentul ascitei din ciroza hepatică.
Medicină internă, București,1980.

2. Borundel C.:-Medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, București, 2008.

3. Cragoe E.J. (red) -; Diuretics: chemistry, pharmacology and medicine, Wiley, New York,
1983.

4. Cristea AureliaNicoleta -; Farmacologie Generală; Editura Didactică şi Pedagogică; R.A.,

Bucureşti; 2004.
5. Cristea Aurelia Nicoleta –;Tratat de farmacologie, Editura Medicală, Ed. I București, 2006

6. Cristea AureliaNicoleta -; Note de curs; Editura Didactică şi Pedagogică;Bucureşti; 2004..

7. Fulga I. -; Farmacologie, Ed. Med. Bucureşti, 2004.

8. Hăulică I. -; Fiziologie umană, Editura Medicală, Bucureşti, ed. a II-a, 2002.

9. Laza D.-; Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă; Editura Păzitorul

Adevărului; Făgăraș; 2000.

10. Seres-Sturm Magda, Pávai Z. , Brânzaniuc Klara; Anatomia și fiziologia omului Vol. II.
Editura University Press; Tg. Mureș 2002

11. Stroescu V. -; Farmacologie; Editura ALL; Bucureşti; 1997.

12. Stroescu V.; Corciovei - Constantinescu Iosefina; Fulga I. Coman Oana Andreia-
Indreptar pentru prescrirea medicamentelor, Editura ALL; Ediția a III-a; București 1998.
13. Memo-Med - Ghid farmacoterapic; Editura Universitară; Ediția 19; București; 2013.
14. wikipedia.org/wiki/Diuretic
15. wikipedia.org/wiki/Rinichi

55