1

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONAL

SCOALA POSTLICEALA SANITARĂ “VASILE
ALECSANDRI” FOCŞANI
DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENTA PEDAGOGICĂ
CALIFICARE PROFESIONALĂ: ASISTENT FARMACIE
FORMA ÎNVĂŢĂMÂNT : ZI

PROECT DE CERTIFICARE A
COMPETENTELOR PROFESIONALE

COORDONATOR:

ABSOLVENT:

FOCŞANI 2014

2
HIPNOTICE , SEDATIVE ŞI TRANCHILIZANTE

3
 CUPRINS

CAPITOLUL I...........................................................................................................................4
GENERALITĂŢI ....................................................................................................................5
ISTORIC.................................................................................................................................8

CAPITOLUL II.......................................................................................................................19
HIPNOTICE ŞI SEDATIVE................................................................................................19

CAPITOLUL III......................................................................................................................76
COMUNICAREA CU PACIENTUL...................................................................................76

CAPITOLUL IV......................................................................................................................78
CONCLUZII.....................................................................................................................78

CAPITOLUL V....................................................................................................................79
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................79

4
 CAPITOLUL I

1.1. GENERALITĂŢI :

Farmacologia (gr. farmakon = medicament, gr. logos = discurs -

discursul despre medicamente) este știința care studiază medicamentele din
perspectiva definirii acestora că substanțe utilizate pentru profilaxia,
tratamentul ori diagnosticarea bolilor.
Farmacologie generală
Despre substanțe se poate spune că au efect farmacologic în măsura în
care ele exercita o anumită acțiune asupra organismului. Această acțiune este
posibilă datorită afinității receptorilor din organism pentru anumite substanțe.
Un factor important care trebuie luat în considerare este biodisponibilitatea.
Datorită efectelor pozitive sau negative pe care le poate avea un
medicament asupra sistemelor biologice studiile pot fi făcute sau nu direct
asupra omului. Acest aspect împarte farmacologia în: farmacologie preclinică,
farmacologie clinică.
Relaţia doza efect E=efect C=doza Emax=efect maxim DE50=doza la
care apare un efect de 50% din Emax
Farmacodinamie
Farmacodinamia este o ramură a farmacologiei generale care
cercetează efectele şi mecanismele de acţiune ale medicamentelor.

5
 Efectul unui medicament este dependent de doză administrată.
Creşterea dozei are drept consecinţă creşterea efectului până la o intensitate
maximă care nu mai poate fi depăşită.
Graficul curbei doza efect (Gauss - Laplace) este punctul de plecare
pentru determinarea parametrilor farmacodinamici ce caracterizează un anumit
medicament. Aceşti parametri sunt: potenţa, intensitatea de acţiune, afinitatea,
activitatea intrinsecă.
Pentru a putea produce un anumit efect medicamentul trebuie să aibă o
afinitate chimică specifică şi o activitate intrinsecă faţă de un anumit substrat
din organism numit receptor farmacologic. Afinitatea chimică reciprocă dintre
receptor şi medicament conduce la cuplarea celor doi sub forma unui complex
numit medicament-receptor. Activitatea intrinsecă a medicamentului
semnifica capacitatea acestuia de a acționa acel receptor.
Farmacocinetica
Farmacocinetica este o ramură a farmacologiei generale care
urmăreşte drumul parcurs de medicament în organism plecând de la absorbţie
şi continuând cu distribuţia şi eliminarea acestuia.
Variaţia în timp a concentraţiei plasmatice(CP a unui medicament)
Prin absorbţia medicamentului se înţelege fenomenul de pătrundere a
acestuia de la nivelul locului de administrare în sânge. Căile de administrare a
medicamentului pentru alegerea cărora absorbţia reprezintă un parametru
esenţial sunt: calea orală, calea parenterala, calea cutanata, calea
inhalatorie, calea de administrare la nivelul mucoaselor.
Distribuţia medicamentului reprezintă fenomenul de dispersie a
medicamentului la nivelul aparatelor şi sistemelor din organism după
deversarea acestuia în sânge. Medicamentele pot circula atât sub forma liberă
cât şi sub forma legată de proteinele plasmatice.

6
 Eliminarea medicamentelor din organism se poate realiza prin
excreție urinara, metabolizare hepatică, saliva, fanere sau lapte matern.
Farmacocinetica unui medicament este măsurată cu ajutorul
parametrilor farmacocinetici. Cei mai importanţi astfel de parametrii sunt:
concentraţia plasmatică, volumul aparent de distribuţie, aria de sub curba
variației în timp a concentrației plasmatice (ASC), clearance-ul plasmatic,
timpul de înjumătăţire şi biodisponibilitatea medicamentului.
Farmacotoxicologie
Farmacotoxicologia reprezintă acea parte a farmacologiei generale
care analizează reacţiile adverse şi efectele nedorite ale medicamentului.
Diferenţa dintre acestea este dată de gradul de periculozitate pentru sănătatea
individului. Reacţiile adverse au un caracter nociv, în timp ce efectele nedorite
nu au.
Farmacoepidemiologia investighează impactul medicamentelor
asupra evoluţiei bolilor în populație.
Farmacovigilenţa reprezintă un sistem de monitorizare continuă a
reacțiilor adverse ale produselor medicamentoase. În România există un
departament specific în cadrul ANM care supraveghează orice reacţie adversă
semnalată de către medici în practică medicală.
Farmacologia preclinică este o specialitate a farmacologiei care
studiază acţiunea medicamentelor asupra animalelor de laborator (şoareci,
şobolani, iepuri, etc) sau asupra sistemelor biologice izolate (culturi de celule,
organe, etc). Pe baza rezultatelor acestor cercetări experimentale se elaborează
teorii preliminarii asupra posibilelor acţiuni pe care substanţele le au la nivelul
organismului uman.

7
 Farmacologia preclinică are şi o dimensiune etică deoarece
administrarea unui produs nou medicamentos la om implica anumite riscuri.
Chiar dacă rezultatele obţinute pe organisme altele decât cele umane sunt
satisfăcătoare, acestea nu asigura în totalitate rezultate identice asupra
subiecţilor umani.
Farmacologia clinică este o specialitate medicală care studiază
acţiunea medicamentelor asupra omului prin intermediul studiilor clinice.
Acestea pot confirma sau infirma rezultatele obţinute în urma studiilor
preclinice.
Farmacologia clinică reprezintă ultima etapă care trebuie parcursă
înainte de autorizarea unui produs nou pe piața farmaceutică. Fără aceste
confirmări terapeutice, o anumită substanță nu poate fi acceptată ca
medicament de uz uman.

1.2. Istoric:

Folosirea substanţelor medicamentoase în medicină datează încă din

antichitate. Desigur şi terapia medicamentoasă a oglindit totdeauna concepţiile
timpurilor. Medicina Indiană, egipteană, chineză, evreiască antică apar ca o
medicină a preoţilor având legătură cu superstiţiile mistico-religioase şi de
castă.
Primele izvoare în care se vorbeşte despre medicamente sunt operele
indiene (Rigveda şi Atharvaveda), chineze (Pentsao) şi egiptene (papyrus
Ebers). De la indieni arta vindecării este împrumutată de tibetani şi transmisă
chinezilor şi japonezilor; în acelaşi timp este împrumutată şi de asirieni,
medopersi şi transmisă egiptenilor. De la egipteni şi direct prin evrei, arta
vindecării trece la arabi pe de o parte şi la greci pe de altă parte; de la aceştia

8
la romani şi se răspândeşti odată cu dezvoltarea Imperiului Roman în toată
Europa.
Pretutindeni arta de a vindeca a trecut prin mai multe faze:
· Faza mistică religioasă, în care unicul remediu era invocarea zeilor.
Suferinţele provocate de boli ca şi moartea depăşeau puterea de
înţelegere a omului primitive care le-a situate pe acelaşi plan cu alte
fenomene care-l înspăimântau şi pentru îndepărtarea cărora trebuia
îmblânzită furia şi mânia zeilor. Din aceste motive arta de a tămădui
avea un caracter religios şi era în mâna preoţilor.
· Faza utilizării raţionale a medicamentului când prin experienţa
îndelungată s-a ajuns la concluzia că vindecarea se poate realiza numai
prin administrare de substanţe terapeutice, iar medicina se separă de
tagma preoţească. Astfel s-au născut n decursul timpului
medicamentele.
Scriile vechi datând cu mii de ani înaintea erai noastre citează ca formă
farmaceutice frecvent folosite : infuzii , decocturi, vinuri, pulberi, pilule,
unguente şi chiar exctracte, clisme, etc.
Tehnica preparării unor astfel de forme medicamentoase se întâlneşte
în scrierile vechi chineze, indiene, egiptene, arabe aşa cum era practicată în
temple . Filozofii eleni au introdus spiritul ştiinţific în sensul explicaţiei
raţionale a fenomenelor naturii , creând între altele ştiinţa vieţii adică biologia.
Ei au căutat să scoată medicină din temple şi să o emencipeze de superstiţie şi
magie dar s-au izbit de rezistenţă preoţilor şi ignoranta în care era ţinut
poporul. Majoritatea poporului însă adoră zeii şi terapeutică se aplică
împreună cu invocări şi inmnuri adresate zeului sănătăţii (Asclepios, Hygeea).
În Grecia antică şcoala medicală cu şase sau cinci secole înaintea erei
noastre a trecut la o practică medicală mai dezvoltată înfiinţându-se şcoli

9
medicale cere concurau între ele: scoala din Knidos (Eirifon şi Ctezii) şi şcoala
din Coş (Hippocrate), ei recunoşteau patru lichide (umori) ale organismului –
sangele, mucusurile, bilă neagră şi cea galbenă. acestea formau baza normale a
activităţii vitale a organismului iar turbularea corelaţiilor reciproce ale
cantităţii şi compoziţiei acestor umori provoacă boala . Acest fapt a obligat pe
medici a obligat pe medici să socotească timp de aproape două milenii că
medicamente active exclusiv emeticele şi laxativele adăugând la ele venesecţia
şi ventuzele.
Se ţinea seama de “dietă” prin care se înţelegea stabilirea regimului
alimentar administrându-se medicamente sudorifice, diuretice, tonice,
analgezice. Cu toată importanţa dezvoltării şi consolidării ştiinţei medicale
antice de către reprezentanţii şcolii din Alexandria mai ales: Herofil şi
Erasistrat , sec. III tratamentul medicamentos nu a făcut descoperiri noi.
Terapeutica Greciei antice este dominate de personalitatea lui
Hippocrate – “părintele medicinei” ,care s-a născut în insula Coş (450-
377i.Hr.) şi prin şcoală să inaugurează era raţionalismului cu: “De ce se
întâmplă? “, faţă de care nu există progres. Operele lui Hippocrate şi ale
elevilor săi au fost adunate în secolele III-II i.Hr. în timpul înflorii medicinei
alexandrine într-o colecţie numită Corpus hippocraticum care cuprindea
aproape 300 de medicamente. În concepţia hipocratică acelaşi medicament
poate avea efecte deosebite şi se folosea după două principii- cel al contrariilor
faţă de simptomele bolii (contraria contrariis curantur) sau cel cu efecte
asemănătoare bolii (similia similibus curantur) principii care stau şi astăzi la
baza terapiei medicamentoase - alopatia şi homeopatia. Un aspect deosebit de
important îl reprezintă preocupările etice şi deontologice exprimate în
“Jurământul lui Hippocrate” din care se constată că cele două discipline
medicina şi farmacia erau practicate de aceeaşi persoană.

10
 Scoala ştiinţifică şi practică medicală şi cea farmaceutica aparţineau
medicilor farmacişti numiţi iatros (gr. iatros=medic) ; ea se desfăşura în
locuinţa acestora- iatreion ( oficina medicinală) iar stocul medicamentos era
păstrat într-un spaţiu apothiki (cămara ,depozit). Acest cuvânt este la originea
termenului latin apoticarius ajuns astăzi că : apotheke (germana =farmacie) şi
apothicairie ( franceză veche farmacie) , respestiv apotheker sau apothicaire
( farmacist) . alături de medicii propriu zişi (iatros) care-şi preparau singuri
remediile au existat şi vindecători care practicau empiric această şcoală
pharmakopoles ( gr. farmakon=remediu, medicament+ poleo =a vinde) cât şi
cei care preparau leacuri vegetale : rhizotomos ( gr. rhiza= rădăcina + tomao
=a tăia) .
În greacă veche era folosit cuvântul pharmakon care derivă din phero
=a purta ce a dat substantivele pharma şi pharmakon. Iniţial a însemnat “ ceea
ce poartă pământul “ ca apoi să aibă sensul de medicament fiind preluat în
limba latină sub formă de pharmacum care a ajuns până la noi ; el stă la baza
multor cuvinte , farmaco fiind un element de compunere care introduce în
termenii medico-farmaceutice de astăzi referirea la medicament (ex.
farmacografie , farmacologie, farmacodinamie, farmacie, farmacopee, etc. ) .
În perioada romană Cornelio Celsius sec. I tratează probleme medicale
şi bilanţul şcolii medicale din Alexandria , iar în cartea a V-a din cele opt ale
sale rezervă un loc special pentru tratamentul medicamentos cu descrierea
medicamentelor şi prepararea lor. În secolul al II-lea Claudius Galenus , medic
roman împarte substanţele medicamentoase după puterea lor de acţiune în
patru grupe de la cel mai slab la cel mai activ . A compus mai mult de 500
lucrări de medicină în care o mare parte cuprinde clasificare medicamentelor
şi conservarea acestora. Dintre acestea cele 14 cărţi de Ars magna ( metodă
terapeutică) au devenit un îndrumar preţios sute de ani mai târziu, Galenus

11
fiind socotit “ părinte al farmaciei “ iar ca omagiu “ ştiinţa care transforma
drogurile în medicamente “ s-a numit “ Farmacie galenică” denumire care s-a
păstrat până în zilele noastre.
Dezvoltarea ulterioară a medicinei şi tratamentului medicamentos
mergea pe aceeaşi cale: autoritatea medicală a lui Hippocrat şi a şcolii din
Alexandria , a lui Celsius şi Galenus a rămas neclintită în ceea ce priveşte
principiile generale ale medicinei precum şi ale tratamentului medicamentos.
Un eveniment important trebuie socotit apariţia lucrării “Canonul artei
medicale” în 5 volume a lui Avicena , medic persan filozof, om de stat care a
trăit la sfârşitul sec. al X-lea şi începutul sec. al XI-lea. În al doilea volum al
canonului se vorbeşte despre medicamentele simple şi acţiunea lor iar în
ultimul volum despre medicamente complexe şi antidoturi . Unii cercetători
socotesc opera lui după felul sistematic şi complet în care sunt puse
problemele că cea mai proeminentă lucrare din istoria medicinei.
Se atribuie arabilor începutul organizării farmaciilor ; ei au pus bazele
normelor pentru prepararea substanţelor medicamentoase. Ei prepara o serie
de substanţe pe care le introduc în terapeutică: saruri de mercur, argint, acid
nitric şi clorhidric. Arabii sunt primii care separa prin lege profesia de
farmacist de acea de medic şi care introduc alchimia în Europa.
Diferite popoare din Europa şi din insulele invechinate adaptau şi
dezvoltau moştenirea medicală din trecut în special tratamentul medicamentos.
Cea mai renumită a fost şcoala din Salermo care a existat din sec al VIII-lea
până în sec al XIII-lea această şcoală se ocupă de adautarea substanţelor
medicamentoase , desrierea şi aplicarea lor din punct de vedere practic. Acolo
au fost introduse primele reţete prepararea apelor medicinale, uleiurilor ,
siropurilor, clismelor şi mijloacelor externe. De fapt prima farmacie în Europa
se deschide la Neapole în 1140 , la Pariş în 1180 , la Praga în 1278, la Basele

12
în 1250, la Coln în 1248 , la Trogir ( Iugoslavia ) în 1271. Odată cu apariţia
primelor farmacii în partea sudică a Franţei profesiunea de medic se separă de
cea de farmacist printr-o lege decretată în oraşul Arles. Actul de jurisdicţie
care pune bazele legale ale farmaciei în Europa Occidentală este dat de
Frederick al II-lea în anul 1240. De acum în colo în istorică lupta a omului
pentru păstrarea sănătăţii şi vindecarea bolnavilor farmacistul se găseşte
alături de medic.
În prima jumătate a sec al XVI-lea s-a evidenţiat medicul Teofrast
Hohenhaim denumit şi paraCelsius care a pus bazele extracţiei vegetale
elaborând procedeele de preparare a tincturilor şi a metaloterapiei şi a
introdus pentru prima dată ideea de principiu activ discutând despre necesitate
cercetării “ chintesenţei” din plante .
În secolul al XV-lea creşterea populaţiei oraşelor , frecventa
epidemiilor, cererea mare de medicamente, înfiinţarea farmaciilor publice,
necesitatea introducerii unor norme unitare în prepararea manipularea,
controlul şi eliberarea medicamentelor au determinat apariţia primelor
farmacopei ( de la gr. pharmakon=remediu, medicament + poein = a face ) .
prima lucrare a fost “Compendium aromatariorum” a medicului italian
Saladino d’ Ascoli tipărită la Bologna în 1488.
În secolul al XVI-lea Valerius Cordus tipăreşte Dispenstorium
pharmacopolarum la Nurnberg în anul 1548 prin care se consolidează
deontologia farmaceutică. Prima farmacopee din lume realizată de un
farmacist este considerată lucrarea “ Thesaurus aromatariorum” , Milano din
anul 1512.
Descoperirile din domeniul ştiinţei naturii, medicinei şi farmaciei şi se
succed rapid astfel în 1621 a fost inventat microscopul . În 1658 este
descoperit sulfatul de sodiu , glucoza de către medicul farmacistul şi chimistul

13
german J.R. Glauber iar în 1672 tartratul de sodiu şi potasiu de către Pierre
Seignette. După descoperirea Americii în sec al XVI-lea în farmacii apar
droguri ca : rădăcină de ipeca , ceaiul , cafeaua, ciocolată, tutunul, scoarţă de
China, balsamul de Peru, frunzele de Jaborandi, tuberculi de Jalata , rădăcină
de Polygala şi altele.
În secolul al XVII-lea se afirmă personalităţi de mare prestigiu că :
medicul Thomas Sydenham (1628-1689) care introduce în terapeutică tinctura
de opiu cei poartă numele: Laudanum liquidum Sydenham ; în anul 1640
farmacistul francez Lazăre Riviere introduce potiunea-limonada Riviere cu rol
antiemetic; în anul 1672 Talbot introduce în Anglia tinctura de China.
În 1657 Sir Christopher Wren a injectat intravenos medicamente iar
Richard Lower este cunoscut pentru experienţele de transfuzie de sânge.
Tot în secolul al XVII-lea se publică multe farmacopei : Pharmacopea
Augustana (1613) la Viena Codex Medicamentarius Sive Pharmacopeia
Parisiensis (1638), Dispensatorium Boruso-Branderburgicum (1698) la
Berlin.
În prima jumătate a secolulul al XVIII-lea Hoffman a scris “ Medicina
sistematică şi raţională” în 9 volume , el introduce în practică picăturile lui
Hoffman . Tot în acest timp au loc cele mai mari descoperiri din domeniul
chimiei astfel Karl Wilhelm Schele (1742-1786) descoperă un mare număr de
acizi organici : citric, tartric, uric, maric, lactic, benzoic, galic, cianhidric cât şi
glicerina, acidul fosforic, arsenic, calomel, elemente ca: oxigen clor iar din
oase –fosforul.
În anul 1733 medicul englez Thomas Dover (1660-1741) prepara
pulberea de opiu şi ipeca numită pulberea Dover cu rol expectorant iar în anul
1786 Thomas Fowler (1736-1801) medic englez prepara licuarea de
metaarsenit de potasiu utilizat ca tonic .

14
 Secolul XVIII este dominat de marile descoperiri în botanica Carole
Linne ; fizică Alessandro Volta, A.M. Ampere, Luigi Galvani , R.A.
Reaumur , A.Celsius , A. Baume ; chimie J. Piestley descoperă oigenul dioidul
de carbon şi oxidul de carbon în anul 1774. Iar în anul 1776 H. Cavendish
descoperă hidrogenul .
Epoca modernă are câţiva reprezentanţi de seamă : Lomonosof şi
Lavoisier care au pus bazele chimiei moderne influenţând direct şi dezvoltarea
farmaciei . Ei în 1788 au formulat : Legea conservării maselor .
Bertholet şi Wohler prin lucrările lor deschid sinteze organice cai
nebănuite. Sunt izolate elemente ca iod , brom , magneziu, şi sunt preparate în
stare pură principii active de origine vegetală: F.W. Serturner în 1806 a
descoperit morfină ; P.J. Pelletier şi J.B. Caventou au izolat în 1818 strictina ;
colchicina şi brucina în 1819 ; emetina în 1807 . În 1819 Oersted izolează
iperidina ; Runge izolleaza în 1820 cafeină ; Merck în 1848 izolează
papaverina ; Nieman în 1860 izolează cocaină.
Mijlocul secolului al XVIII-lea a dat un militant activ al medicinei
ştiinţifice bazat pe studiul anatomiei şi fiziologiei Albrecht-Haller şi o serie de
alţi savanţi .
Samuel Hahnemann 1755-1843 introduce homeopatia că metodă
terapeutică controversată şi astăzi . Homeopatia cu toate că este legată de
terapia medicamentoasă a fost mai puţin bazată pe principii ştiinţifice .
În anul 1776 ia fiinţă la Pariş College de Pharmacie iar în anul 1796 –
Societte libre des pharmaciens des Pariş care creează scoala de farmacie.
În mijlocul secolului al XIX-lea începe să se aplice în medicină pe o
scară mare metoda experimentală astfel se introduc în practică substanţe care
prin inhalaţie sub formă de vapori provoacă o anestezie generală.

15
 Louise Pasteure (1822-1895) pune bazele enzimologiei şi bacteorogiei
ceand vaccinul antirabic şi înfiinţează institutul care-I poartă numele (1887) .
În anul 1867 Lister a aplicat acidul carbolic pentru tratamentul plăgilor
şi în intervenţiile chirurgicale dovedind importanta hotărâtoare a antisepticilor
în chirurgie, acestea cedând locul în cele mai multe cazuri asepsiei.
În secolul al XX-lea se descoperă vitaminele , medicamentele
arsenicale , antisifilitice, chimioterapice, derivaţii pirazolonului , sulfamidele .
Apar forme galenice noi: comprimatele , granulele , casete, şi fiolaze .
Secolul al XX-lea se remarcă prin descoperirea penicilinei care a
deschis domeniul vast al antibioticelor şi care constitui una din cele mai
importante realizări ale vremurilor noastre.
În ţara noastră până în secolul al XVI-lea nu au existat farmacii, asta nu
înseamnă că până în acea epocă în ţara noastră nu s-au preparat şi folosit
medicamente. După cum atestă documentele pe teritoriul ţării noastre existau
că de altfel în întreaga Europă două posibilităţi de îngrijire a sănătăţii : una
culta asigurată de medicii curţilor domneşti şi una empirică la care apela
populaţia . Vechii daci erau renumiţi în arta de a vindeca precum reiese din
izvoarele vremii şi puţinele cuvinte care s-au păstrat de la daci din care câteva
sunt nume de plate medicinale .
Perioada invaziilor popoarelor migratoare precum şi orânduirea feudală
a stânjenit dezvoltarea medicinei şi farmaciei în ţara noastră dar în cursul
Evului Mediu între provinciile ţării noastre au existat strânse legături între
acestea .
Înainte de secolul al XIII-lea nu există dată scrise despre farmacişti şi
farmacii dar au existat preocupări în acest sens- culegătorii şi vânzătorii de
leacuri vegetale empirice la care recurgea populaţia. Domnitorii ţărilor romane
aduceau medici din Veneţia, Constantinopol sau din Austro-Ungaria care

16
preparau şi medicamente. Fiind preparate de doctori ele s-au numiţi doctorii .
În lucrările lui Dimitrie Cantemir apare numele de doftorie uzual în sec XVIII
şi XIX a ajuns şi până azi sub numele de doctorie ; concomitent se folosea şi
termenul de leac.
Medicina călugăreasca practicată în mănăstiri se baza tot pe materia
medicală populară : Tismana sec XIV, Neamţ sec XIV , Prislop sec XIV.
Înfiinţarea spitalelor ( Coltea 1715, Pantelimon 1752 în Bucureşti; Sf.
Spiridon 1757 Iaşi şi altele) aduce după sine înfiinţarea farmaciilor de spital
deservite însă de farmacişti străini. După câţiva ani de la întemeierea spitalelor
apar farmaciile particulare.
Prima farmacie publică s-a înfiinţat în Sibiu în sec. al XIV-lea şi
existenţa ei o atestă un document din anul 1494. Primul farmacist roman apare
în documente deabia în 1818 la Iaşi . Ulterior farmaciştii se organizează într-o
corporaţie a “spiţerilor” în 1836 în Muntenia şi în 1854 în Moldova . În
documentele vechi din Transilvania farmacistul este înscris cu denumirea
“apothicarius” iar medicamentele sunt indicate prin termenii “
medicamentum” sau “ arztnaei” . În provinciile române în sec al XVII-lea nu
se utiliza încă termenul de farmacist ci acela de “spiciar” ( 1651, consemnat în
timpul domniei lui Matei Basarab ) sau de “ spicear” ( din vremea lui
Constantin Brancoveanu) prin intermediul unor termeni neogreceşti de la
cuvântul italienesc speziale respectiv spezieria derivă vechile cuvinte
româneşti de spiţer ( farmacist ) şi spiţerie ( farmacie) .
Termenii de farmacist şi farmacie sub influenţa franceza apar pentru
prima dată menţionaţi în Ţările Române în Orânduirea pentru farmacişti în
anul 1819 în 20 de articole îndrumar dat sub domnitorul Alexandru Sutu în
Muntenia .

17
 În 1860 se înfiinţează de către doctor Carol Davila învăţământul
medical şi farmaceutic superior care iniţial a organizat serviciul medical
militar în România în 1857 , iar în 1862 Scoala natioana de medicină şi
farmacie , Scoala superioară de farmacie cu durata studiilor de 5 ani la
Bucureşti şi în anul 1879 la Iaşi .
La numai câţiva ani de la Unirea Principatelo Moldova şi ţara
Românească în statul unitar România s-a editat prima Farmacopee Romana
apărută în 1863 şi radactata de farmacistul Constantin Hepites în limbile
romană şi latină.
Farmacopeea Romană este codul oficial al normativelor care asigură
calitatea medicamentului în ţara noastră , stabileşte normele de preparare şi
control ale medicamentelor oficinale , condiţiile de puritate a materiilor prime,
conservarea medicamentelor, etc. Prevederile facmacopeii au caracter de lege
ele trebuie să fie respectate de farmacist de industria de medicamente şi de
medic. În general fiecare stat îşi are farmacopeea proprie.
Ultima Farmacopee Romana ediţia a X-a este rezultatul cercetărilor
întreprinse în Institutul pentru Control de Stat al Medicamentului şi Cercatarii
Farmaceutice “Petre Ionescu Stoian “ cu colaborarea unor specialişti cu
preocupări în domeniul medicamentului din alte unităţi de cercetare,
învăţământ şi producţie.
Pe parcursul timpului , rolul farmacistului de preparator al remediilor
s-a diminuat , odată cu apariţia industriei farmaceutice care produce pe scară
largă medicamente tipizate conform unor norme şi standarte internaţionale.
Aceasta a permis ca în activitatea sa farmacistul să dedice mai mult timp
pacienţilor fiindu-le un consilier apropiat în ceea ce priveşte medicamentul ,
modul de administrare al acestuia, posibilele reacţii adverse, sau noutăţile

18
terapeutice apărute ,de care, sub recomandarea medicului curant, poate
beneficia.

CAPITOLUL II
HIPNOTICE ŞI SEDATIVE

2.1. BAZE FIZIOPATOLOGICE ŞI FARMACOLOGICE

2.1.1. Baze fiziopatologice

2.1.1.1. Somnul fiziologic
Somnul reprezintă o stare de repaus a organismului, care alternează periodic cu
starea de veghe, constituind bioritmul veghe - somn, nictemeral (circadian).
Se manifestă prin unele modificări de ordin cantitativ ale funcţiilor psihice,
motorii şi vegetative, comparativ cu starea de veghe.
Nivelele stării de vigilitate şi de somn sunt în" corelaţie cu activitatea
sistemului reticulat ascendent activator (SAA), în special porţiunea rostrală
(mezencefa! şi punte). Somnul este necesar la toate vârstele, pentru contribuţia
sa în:
 menţinerea echilibrului psiho - fiziologic şi sănătăţii;
 procesul de creştere la copii;
 activitatea normală din starea de veghe.
Modificările funcţiilor fiziologice în timpul somnului fiziologic:
 toate funcţiile fiziologice se află la nivel bazai;
 starea de conştientă este suprimată; subconştientul naşte vise;

19
  motilitatea voluntară este abolită;
 motilitatea reflexă este diminuată; pragul reflexelor este crescut;
excitaţiile externe nu pot fi recepţionate sub o anumită intensitate;
 muşchii striaţi sunt uşor relaxaţi
 scade tonusul centrului termoregulator, cu hipotermie uşoară;
 scade exicitabilitatea centrului respirator; bradipnee cu acumularea de
CO2 în sânge şi instalarea acidozei;
 creşte tonusul vegetativ, cu bradicardie şi creşte timpul de repaus
cardiac;
 metabolismul bazal este diminuat.
Revenirea la starea de vigilenţă se face:
 fie spontan, la comanda fiziologică
 fie forţat, la intervenţia unorstimuli de intensitate relativ mare, interni
sau externi.
Tipurile de somn:
Somnul este alcătuit din doua tipuri de som, care în mod normal se succed
periodic, având un caracterciclic:
- somnul lent (NREM)
- somnul rapid, paradoxal (REM)
Somnul lent
Reprezintă un proces reparator celular şi are următoarele caracteristici:
- are unde EEG lente şi ample;
- ocupă cca 75% din timpul total de somn
- este divizat în 4-6 cicluri, de câte aproximativ 90 min.;
- durata şi profunzimea sunt mai mari, în prima jumătate a nopţii, când
profunzimea somnului este de stadiile profunde III şi IV;

20
 Somnul rapid paradoxal
Este un proces nervos reechilibrat psihic şi are următoarele caracteristici:
- are unde EEGrapide şi de amplitudine mică;
- ocupă restul de cca 25% din totalul de somn;
- apare în 3-5 episoade, de câte aproximativ 10-30 min., intercalate între
ciclurile de somn lent;
- predomină în a doua jumătatea a nopţii, când somnul este mai
superficial
- mişcări oculare rapide, frecvente, vise
Este somnul reechilibrator şi stabilizator psihic, contribuind la :
- mărirea autocontrolului;
- scăderea reacţiilor impulsive şi agresivităţii
- diminuarea sensibilităţii la stres.

2.1.1.2.Hiposomniile

Tulburările somnului pot fi în două sensuri:

- hipersomnii
- hiposomnii
Clasificarea hiposomniiior:
a. Funcţie de momentul manifestării:
 hiposomnie iniţială, cu dificultate de adormire (în excitaţii emoţionale
sau anxietate);
 hiposomnie intermitentă, cu somn discontinuu (în stări depresive);
 hiposomnie terminală, cu trezire precoce (la vârstnici);

21
  hiposomnii de noapte, cu inversarea ritmului normal veghe - somn, zi -
noapte.
b. Funcţie de etiologie:
 psihogenă (în emoţii mari prelungite sau anxietate nevrotică);
 psihotică (în psihoze);
 neurologică (în traumatisme sau tumori cerebrale);
 simptomatică (în boli însoţite de simptome ca durere, tuse, diaree,
poliurie);
 toxică (în exces de excitante SNC, ca amferaminice, cafeina).
c. Funcţie de durată:
 pasageră, ocazională la oameni normali (de cauze exteme, ca zgomot,
serviciu în schimburi);
 de durată scurtă, de câteva săptămâni (în suferinţe diverse, tensiune
psihică temporară);
 cronică, extinsă pe luni sau ani (în durere cronică, nevroză cronică,
stări depresive, toleranţă şi dependenţă de hipnotice).

2.1.1.3. Terapia hiposomniiior

Constă în:
 tratamentul cauzelor (anxietate, depresie, durere, etc);
 măsuri igieno - dietetice de viaţă;
 psihoterapie;
 sedative;
 hipnotice, numai în insuccesul celorlalte măsuri terapeutice. Indicaţiile
sedativelor:

22
  diminuarea sau înlăturarea hiperexcitabilităţii, în stare de veghe (în
nevroze, climacterium, distonii neuro - vegetative);
 inducerea somnului (în insomniile psihogene).

2.1.2. Definiţie

Hipnoticele (somniferele) sunt deprimante neselective ale SNC, care, la doze

terapeutice hipnotice, forţează sau favorizează instalarea unui somn
asemănător celui fiziologic, în somnul produs de hipnotice, ca şi în somnul
fiziologic, se produce temporar:
 pierderea cunoştinţei;
 scăderea funcţiilor fiziologice centrale şi periferice, spre nivelul bazai.
Sedativele sunt deprimante neselective SNC, care, la dozele terapeutice
sedative, produc o stare de 'linişte, prin diminuarea hiperexcitabilităţii
senzitive şi psihomotorii.
Efectele hipnotic, sedativ şi tranchilizant nu se manifestă tranşant, ci se
intrică, la diferitele medicamente şi funcţie de doze.
Fiecare medicament are unul dintre aceste efecte predominant, de multe
ori, raportat la anumite doze. Astfel:
 hipnoticele, la doze mici, au efect sedativ;
 sedativele au şi efect anxiolitic;
 tranchilizantele au efect hipnoinductor. în nevroze.
De aceea, în farmacologia modernă, hipnoticele, sedativele şi tranchilizantele
sunt adesea tratate împreună. în aceiaşi capitol.

23
2.1.3.Clasificare
În funcţie de criteriile farmacodinamic şi farmacoterapeutic, hipnoticele se
împart în două grupe:
- hipnocoercitive
- hipnoinductoare sau hipnogene
a. Hipnocoercitivele:
 sunt deprimante SNC neselective, care inhibă difuz diferitele
segmente aie SNC (scoarţa cerebrală, formaţia reticulată,
talamus, hipotalamus, etc);
 efectele deprimante sunt de intensitate gradată, doză -
dependente: sedare - somn hipnotic - somn narcotic - comă -
moarte
 au efecte deprimante asupra respiraţiei, aparatului
cardiovascular şi temperaturii, de asemenea doză - dependente;
"
 forţează somnul şi ia indivizii normali care nu suferă de
insomnie:
 intrarea în somnul hipnotic forţat de hipnocoercitive este
precedată de somnolenţă, iar trezirea se face cu dificultate şi
este urmată de somnolenţă reziduală;
 modificare EEG nocturnă
 reduc durata somnului paradoxal REM şi o cresc pe cea a
somnuluilent NREM
 produc obişnuinţă, cu tensinţa la mărirea dozelor

24
  produc dependenţă fizică, cu.sindrom de abstinenţă, manifestat
prin simptome de excitaţie SNC, până ia convulsii;
 la oprirea bruscă a tratamentului, se declanşează efectul
"rebound" cu vise neplăcute;
 provoacă indu'cţie enzimatică încrucişată, consecinţa fiind
instalarea obişnuinţei şi obişnuinţei încrucişate;
 supradozarea poate fi folosită în scop de sinucidere.
Intensitatea cea mai mare a tuturor acestor efecte nedorite se remarcă ia
hipnocoercitivele barbilurice.
b. Hipnoinductoarele:
 deprimarea SNC nu este gradată doză - dependentă; nu produc somn
narcotic nici la doze mari;
 acţioncază selectiv asupra unor receptori specifici (situsuri specifice
din complexul receptor GABA-ergic)\
 efectul hipnogen este mai evident în hiposomnii ;
 intrarea şi ieşirea din somn sunt însoţite de somnolenţă incipientă şi
respectiv reziduală de intensitate redusă;
 trezirea din somn este uşoară;
 nu reduc durata de somn REM, cu vise, şi nu produc rebound cu vise
neplăcute;
 efectele asupra SNV, circulaţiei şi respiraţiei sunt reduse sau absente;
 inducţia enzimatică este redusă sau absentă;
 dezvoltă slab sau nu dezvoltă obişnuinţă şi fannacodependenţă;
 supradozarea nu poate fi utilizată în scop suicid.
În funcţie de structura chimică, hipnocoercitivele se împart în:

25
  barbiturice hipnotice (fenobarbital, amobarbital, ciclobarbital.'
pentobarbital, secobarbital) (punctul 3.2);
 ureide aciclice (bromizoval, carbromal);
 piperidindione (glutetimida, metilprilona);
 aldehide (cloralhidrat, paraldehida); alcooli (triclofos);
 alkinoli (etclorvinol, metilpentinol);
 chinazolone (metaqualona).
În funcţie de structura chimică, hipnoinductoarele sunt:
 benzodiazepine: '7-nitro-l,4-benzodiazepine (nitrazepam,
flunitrazepam) şi alte grupe (fiurazepam, triazolam, midazolam,
cinolazepam);
 imidazopiridine (Zolpidem);
 ciclopirolone (zopiclon).
În funcţie de mecanismul de acţiune:
 Nespecifice,cu acţiune pe întreaga membrană neuronală, producând
hiperpoiarizare (probabil prin influenţarea unor canale ionice
membranare); sunt bipnocoercitive;
 specifice, agonişti ai unor situsuri de pe complexul receptor GABA-A
postsinaptic, crescând frecvenţa sau durata deschiderii canalelor de
clor; sunt hipnoinductoare (benzodiazepine, imidazopiridine,
ciclopirolone şi barbituricele la dozele sedative).
Sedativele sunt:
 barbiturice hipnotice, la doze mici sedative;
 bromuri (bromura de calciu i.v.);
 sedative vegetale (Valeriana, Passiflora, Crataegus

26
 Denumire comercială: Sedocalm V, Persen, Passiflora, Bien Dormir,
Vagostabyl, Extraveral.

2.2. HIPNOTICE BARBITURICE

2.2.1. Relaţii structură-acţiune

Barbituricele sunt:
Derivaţi ai acidului barbituric (2,4,6 tricetohexahidropirimidina):

27
  substituiţi la C5 (barbiturice hipnotice);
 N-alchiiaţi (barbiturice narcotice);
Derivaţi ai acidului tiobarbituric (barbiturice narcotice).
Forme:
 cationică;
 enolică. cu caracter slab acid.
Cu hidroxizii alcalini, formează săruri solubile.
Liposolubilitatea este foarte ridicată la barbituricele narcotice, care
difuzează rapid prin bariera hemato - encefalică, au distribuire bifazică, cu
latenţa şi durata de acţiune narcotică ultrascurte.
Barbituricele hipnotice au doi substituenţi la C5:
 identici, ia compuşii simetrici; ex. barbital; ,
 diferiţi, la compuşii asimetrici (majoritatea);
Acţiunea hipnotică este crescută în intensitate, de:
 substituenţii asimetrici;
 grupări hipnofore (substituenţi ramificaţi; dublă şi triplă legătură:
halogeni).
Durata acţiunii hipnotice este scăzută prin biotransformarea înaltă, la compuşii
cu:
 substituenţi ramificaţi, duble şi triple legături .

2.2.2. Farmacocinetică
Absorbţie bună, pe toate căile: absorbţie prin mucoasa gastrică, pentru
acidul nedisociat;
Transport în sânge. în forma legată de albuminele plasmatice, prin
legături ionice; procente diferite între 0 - 65 %.

28
 Difuziune bună în ţesuturi, prin bariera hemato - encefalică şi placentă.
Metabolizare:
 hidroxilare alifatică sau aromatică, la radicalii de la C5 (SOMH
dependente de citocromul P450);
 glucuronoconjugarea metaboliţilor hidroxilaţi (enzimele microzomale
hepatice);
 hidroliza inelului barbituric.
Inducţie enzimatică. consecinţa constând în toleranţă proprie şi încrucişată
cu diminuarea eficacităţii.
Eliminare renală, ca metaboliţi şi fomrmă netransformată. .
Forma netransformată este filtrată glomerular şi se reabsoarbe tubular
pasiv.
Durata de acţiune depinde de următoarele procese farmacocinetice:
Difuziunea în SNC. şi redistribuirea, funcţie de mărimea coeficientului de
partaj lipide- apa; barbituricele narcotice (tiobarbiturice şi N-derivaţii) au
liposolubilitate înaltă şi ca urmare latenţa şi durata ultrascurte;
Biotransformarea,,funcţie de radicalii grefaţi la C5; compuşii cu
radicali ramificaţi şi nesaturati (ex. amobarbital. .pentobarbital, ciclobarbital)
sunt biotransformaţi în procent ridicat şi au durata acţiunii hipnotice, medie şi
scurtă;
Eliminarea, pentru barbituriceie care nu sunt biotransformate în
procent mare (ex. barbita şi fenobarbital); eliminarea completă durează: câteva
zile la fenobarbitai şi peste 10 zile la barbital, datorită reabsorbţiei urinare; se
poate produce cumulare.
În intoxicaţii cu barbital sau fenobarbital, se grăbeşte eliminarea renală,
diminuând reabsorbţia tubulară, prin alcaiinizarea urinii.

29
 2.2.3. Farmacodinamie
Mecanism de acţiune:
 nespecific (la dozele hipnotice şi la doze mari): deprimarea formaţiei
reticulate ascendente activatoare (SAA); deschiderea canalelor de clor;
 specific (la dozele hipnotice şi sedative): potenţarea neurotransmisiei
inhibitoare mediată de GABA (prin: activarea unui situs specific de pe
complexul receptor GABA-A postsinaptic efector, cu creşterea timpului
de deschidere a canalelor de CI, hiperpolarizare şi inhibiţie neuronală;
precum şi favorizarea eliberării de GABA).
Acţiuni în metabolismul neuronal (cu deosebire la nivel bulbar şi
hipotalamic):
 deprimarea respiraţiei celulare, prin blocarea enzimelor flavoproreice
din lanţul citocromilor;
 inhibă oxidarea glucozei;
 blochează sinteza de ATP;
 scad consumul de oxigen şi de glucoză, al creierului.
Acţiuni farmacodinamice:
La dozele terapeutice:
 deprimare SNC, de intensitate gradată doză - dependentă (sedare -
somn hipnotic), funcţie de substanţă şi de doze;
 acţiune hipnocoercitivă;
 acţiune anticonvulsivantă, utilă în tratamentul epilepsiei, la barbiturice
cu un radical fenil în C5 (ex. fenobarbital).
La doze mari:
 deprimare SNC intensă (comă);

30
  deprimarea ganglionilor vegetativi, simpatici şi parasimpâtici;
 deprimarea peristaltismului tubului digestiv, relaxarea ureterelor,
vasodijataţie (consecinţe ale efectelor deprimante la nivel SNC şi
ganglionar);
 deprimarea centrului termoregulator, cu hipotermie;
 scăderea metabolismului bazai;
 diminuarea formării glicogenului în ficat, cu hiperglicemie tranzitorie;
 abolirea reflexului ociilar la lumină, în starea de comă;
 deprimarea centrilor vitali bulbari, respirator şi vasomotor, cu colaps şi
oprirea respiraţiei (comăşi moarte); scăderea sensibilităţii centrului
respirator la C02.

2.2.4. Clasificarea barbituricelor

Funcţie de utilitatea terapeutică, corelată cu intensitatea efectului deprimant
SNC:
 barbiturice narcotice, cu coeficient ridicat de iiposolubilitate (N-
derivaţii şi tiobar-bituriceie);
 barbiturice hipnotice şi sedative (derivaţii acidului barbituric substituiţi
numai la C5).
Funcţie de durata acţiunii terapeutice, în corelaţie cu profilul farmacocinetic:
 cu durată ultrascurtă-(10 - 20 min.) şi latenţă ultrascurtă (< 1 min.),
barbituriceie durata scurtă, cea 3 h (2 - 4 h) şi latenţă scurtă, cca 15
min. (15 - 20 min.), barbituricele hipnotice biotransformate în procent
ridicat (ciclobarbital, pentobarbital, secobarbital);

31
  cu durată medie, cca 6 h (5 - 7 h) şi latenţă medie, până în 30 min. (20
- 30 min.), barbiturice hipnotice biotransformate în procent mediu
(amobarbital);
 cu durată lungă, cca 9 h (8 - 10 h) şi latenţă lungă, cca Ih (1 h),
barbiturice hipnotice biotransformate puţin şi reabsorbite tubular în
proporţie ridicată (fenobarbitai, barbital).
Barbituricele cu durată lungă nu se mai utilizează ca hipnotice, datorită
duratei lungi de provocat şi somnolenţei reziduale (posthipnotice).
Fenobarbitalul este utilizat ca: sedativ (la doze mici subhipnotice) şi
antiepileptic.
2.2.5. Farmacotoxicologie

Reacţii adverse
RA de tip:
 efecte secundare;
 sensibilizare (erupţii cutanate);
 toleranţă dobândită (obişnuinţă) pentru acţiunea hipnotică, la
administrare regulată de peste o săptămână (10 -20 zile), cu tendinţa la
creşterea dozelor şi apariţia efectelor secundare; toleranţă încrucişată
cu alte medicamente;
 dependenţa fizică, cu sindrom de abstinenţă, la întreruperea bruscă a
unui tratament îndelungat.
Mecanismele obişnuinţei:
 instalarea inducţiei enzimatice;
 desensibilizarea situsurilor receptoare ale barbituricelor (reglare
"down").

32
 Mecanismele sindromului de abstinenţă (de sevraj):
 sensibilizarea (hetero-regiare "up") unor receptori din transmisii
activatoare, modulate de transmisia inhibitoare GABA unde acţionează
barbituricele (ex. receptorii giutamatergici).
Simptomatologia sindromului de abstinenţă (manifestat la 24 - 48
h):
 forma uşoară şi medie: stare dc excitaţie SNC (agitaţie, tremor,
insomnie, febră, halucinaţii, delir);
 forma gravă: crize convulsivante de mare rău epileptic. Profilaxia
sindromului de abstinenţă: scăderea treptată a dozelor.
Intoxicaţia acută
Supradozare voluntară, în scop de sinucidere.
Dozele toxice sunt de cca 5x dozele hipnotice. Dozele letale de cca 10 x
dozele hipnotice.
Simptomele sunt de inhibiţie SNC, ganglionară şi metabolică:
 delir, deprimarea respiraţiei, hipotermie;
 mioza, hTA până la colaps, anurie;
 cianoza tegumentelor;
 stare de şoc, apoi comă şi moarte (prin oprirea respiraţiei).
Tratamentul intoxicaţiei acute:
 perfuzie cu NaHCO;,, pentru alcalinizarea urinii şi reducerea
reabsorbţiei tubulare (scade de la 80 % la 65 %);
 diureza osmotică. CU Soluţie de manitol 5 %. pentru diminuarea
reabsorbţiei apei din urina primară;

33
  susţinerea respiraţiei şi tensiunii arteriale cu analeptice respiratorii şi
cardiovasculare sau chiar ventilaţie respiratorie cu administrare de
oxigen.
2.2.6. Farmacoterapie

Indicaţii:
 în insomnii de hiperexcitabililate nervoasă, pe termen scurt, barbiturice
hipnotice de durată scurtă (in insomnia incipientă) sau medie (în
insomnia intermitentă);
 ca sedative. barbiturice hipnotice, la doze mici (aprox. 1/5 din doza
hipnotică), asociate medicaţiei fiziopatologice indicată în boala
respectivă (HTA, lireotoxicoza. etc.);
 în epilepsie, forma de mare rău epileptic, fenobarbitalui;
 în preanestezie, barbiturice cu durata medie.
 în anestezia generală. barbituricele narcotice, i.v. (tiopental,
metohexital).
2.2.7 Farmacoepidemiologie
Contraindicaţii
 conducători auto;
 insuficienţe grave hepatică şi renală;
Prudenţă: la bătrâni (accidente în faza de somnolenţă incipientă sau
terminală).
2.2.8. Interacţiuni
Sinergism:
 cu alte deprimante SNC. inclusiv alcool;

34
  prin mecanism farmacocinetic, datorat inhibiţiei enzimatice produse de
unele medicamente (ex. cloramfenicol, cimetidina, paracetamol, etc.),
având consecinţă apariţia efectelor de supradozare a barbituricelor.
Antagonism:
 prin mecanism farmacocinetic, datorat altor medicamente sau
chimicale inductoare enzimatice (ex. rifampicina, insecticide clorúrate,
etc.) şi toleranţei încrucişate, având consecinţă scăderea efectului
barbituricelor;
 prin mecanism farmacocinetic. datorat inducţiei enzimatice produsă de
barbiturice şi tole- ranţei încrucişate, având consecinţă scăderea
efectelor altor medicamente biotransformate de SOMH (ex. digitoxina,
beta-adrenolitice, teofilina, anticoagulante cumarinice. hormoni
steroizi. contraceptive orale, etc); Atenţie! la administrarea de
anticoagulante . cumarinice, după un tratament cu barbiturice,
eficacitatea poate fi redusă la dozele
 obişnuite terapeutic; trebuie monitorizată atent posologia
amicoagulantelor.

2.2.9. Influenţarea testelor de laborator

creşte PC02;

CICLOBARBITAL

35
 Farmacodinamie, Farmacoterapie şi. Farmacografie: barbituric
hipnocoercitiv, cu latenţă şi durată scurte (15 minute şi respectiv 3-5 ore), prin
urmare indicat în insomnii incipiente datorate hiperexcitabiiităţii nervoase.
Posologie p.o.: 100-200 mg, cu 15 minute înainte de culcare.
Precauţii: administrare pe termen scurt (pentru prevenirea apariţiei
obişnuinţei şi dependenţei fizice).

AMOBARBITAL

Farmacodinamie, farmacoterapie, farmacografie: barbituric

hipnocoercitiv cu latenţă şi durată medii (30 minute şi respectiv 5-7 ore): este
indicat în insomnii intermitente.
Posologie p.o.: 100-200 mgcu 30 minute înainte de culcare.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie.: produce somnolenţă
după trezire; prudenţă la vârstnici.
Precauţii: administrare pe termen scurt, pentru prevenirea apariţiei
obişnuinţei şi dependenţei fizice.

FENOBARBITAL
Denumire comercială: Fenobarbital

36
 Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie:
Fenobarbitalul are următoarele acţuni şi indicaţii:
Barbituric hipnocoercitiv cu latenţă şi durată lungă (cca 45 minute şi
respectiv 8-12 ore); este indicat rar ca hipnotic, deoarece produce somnolenţă
după trezire şi sedare reziduală marcată;
Posologie p.o.:
 Barbituric hipnotic 100 mg , cu 45 minute înainte de culcare;
 Barbituric sedariv, la doze subhipnotice de 15 mg x 2-3 ori/zi, per os;
este indicat în hiperexcitabilitate, nevroze, sindrom psihovegetativ;
 Barbituric anriconvulsivanr, indicat în epilepsie (a se vedea cap. 9)
 Ca inductor enzimatic stimulează activitatea glucuronil transferazei
hepatice, favorizând metabolixarea bilirubinei, prin
glucuronoconjugare. Astfel poate fi util: în tratamentul pe termen lung
al icterului congenital cronic cu bilirubină neconjugată (în doză de
160-180 mg/zi), precum şi în tratamentul icterului rieonatal (în doză de
10 mg/kg/zi, până la decolorare).
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie

37
 Este puternic inductor enzimatic şi poate genera interacţiuni, la
asocierea cu numeroase medicamente. CI: porfiria hepatică.

2.3. HIPNOTICE BENZODIAZEPINE

Structură chimică.: derivaţii de 7-nitro-l,4-benzodiazepină (nitrazepam,

fiunitrazepam).
Farmacocinetică: Biotransformare în ficat, prin reducerea grupării
nitro la amine aromatice, care sunt acetilate; metaboliţii sunt inactivi.
Farmacodinamie şi farmacoterapie.: Sunt hipnotice moderne, preferate
hipnoticelor clasice hipnocoercitive.
Avantaj! Nu modifică structura somnului, nu reduc durata somnului de
tip REM.
Mecanism de acţiune: potenţarea transmisiei inhibitoare GABA-ergice,
cu creşterea frecvenţei de deschidere a canalelor de CI".

NITRAZEPAM

Denumire comercială: Nitrazepam

38
Farmacocinetică:
Absorbţie digestivă bună peste 50%, dar cu variabilitate interindividuală
mare (53 - 94 %)
Atenţie! doze individualizate.
 biotransformare practic completă în ficat; efectul primului pasaj
ridicat; clearance-u\ hepatic dependent de fluxul sanguin hepatic;
 eliminare renală (netransformat 5 %) şi bitiară, cu circuit entero -
hepatic;
 procent ridicat de legare de proteinele piasmatice (~ 87 %);
 TI/2 relativ lung, peste 20 h (21 - 28 h).
Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie: hipnotic modern;
induce somn de 6-8 ore. cu latenţă de 30 - 60 minute, foarte apropiat de
somnul fiziologic; anticonvulsivant.
Indicaţii: insomnii, preanestezie. epilepsie.
Doze hipnotice, p.o. seara la culcare: adult, 5-10 mg: vârstnic, 2.5-5 mg:
copil între 0-15 ani, 0.5-5mg.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie.: în administrări repetate
induce o sedare posthipnotică.
Atenţie! Prudenţă în administrarea ambulatorie, la indivizi cu profesii care
necesită vigilenţă crescută.

39
 Flunitrazepam

Proprietăţi farmacologice: benzodiazepină cu profil asemănător

nitrazepamului. dar cu potenţa mai mare.
Farmacoterapie şi farmacografie
 Ca hipnotic, p.o., doze de 1-2 mg, seara la culcare; la vârstnici 0,5 mg;
la copii, rar;
 În preanestezie (i.m.);
 Inducerea anesteziei sau narcoanalgeziei, i.v. (în asociere cu un
analgezic opioid).
În supradozare, se poate folosi antidotul pentru benzodiazepine:
flumazenii

MIDAZOLAM
Denumire comercială: Dormicum

Farmacoterapie şi farmacografie
Ca hipnotic, p.o., doze de 7,5-15 mg;

40
 În preanestezie sau inducţia anesteziei, injectabil (i.m. sau respectiv
i.v.)

2.4. HIPNOTICE MODERNE CU PROFIL SIMILAR

BENZODIAZEPINELOR

Mecanim de acţiune: similar benzodiazepinelor.

Sunt agonişti specifici ai complexului receptor GABA- OMEGA
(BZD,- BZD2). legându- se pe situsurile benzodiazepinelor (situsuri BZD) şi
facilitând transmisia sinaptică inhibitoare GABA- ergică..
Reprezentanţi:
 ciclopirolone: zopiclon;
 imidazopiridine: zolpidem.
ZOPICLON
Denumire comercială: Imovane

Farmacocinetică:
Absorbţie rapidă per os; biotransformare hepatică, rezultând doi
metaboliţi: un metabolit activ N-oxid şi un metabolit inactiv N- metilat.

41
 Tl/2 este relativ scurt (5 ore pentru zoplicon şi 4,5 ore pentru
metabolitul activ N- oxid).
Farmacodinamie:
Mecanism de acţiune: se leagă pe ambele situsuri ale
benzodiazepinelor. BZD1şi BZD2:.
Profil farmacodinamic asemănător benzodiazepinelor, cuprinzând toate
acţiunile farmaco- dinamice ale 'oenzodizepinelor: hipnotică, sedativă,
anxiolitică, miorelaxantă şi anticonvul- sivantă. Ca şi benzodiazepinele, este
hipnoinductor şi nu afectează somnul paradoxal REM. Traseele EEG sunt
diferite de cele ale benzodiazepinelor.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie
Reacţii adverse minore. Rar, cu precădere, la vârstnici, .au fost
înregistrate efecte adverse psihice: iritabiiitate, agresivitatea/depresie,
confuzie, amnezie, coşmaruri, halucinaţii.
Atenţie! Provoacă somnolenţă diurnă, mai ales la vârstnici.
Induce obşnuinţă şi farmacodepenidenţă manifestată prin sindrom de
sevraj sau fenomen rebound cu stare de insomnie agravată, la întreruperea
bruscă a unui tratament îndelungat.
Intoxicaţia acută nu provoacă o depresie respiratorie gravă. Dacă este
cazul, se poate recurge la antidotul benzodiazepinelor: flumazenil.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţii: în insomnii tranzitorii sau cronice.
Posologie p.o.,: 7.5 mg la culcare; pentru vârstnici şi în insuficienţă
hepatică. 1/2 din doza adultului.
ZOLPIDEM

Denumire comercială: Zolpidem, Sanval,Stilnox

42
 Farmacocinetică: Bd de circa 70%; biotransformare hepatică, la
metaboliţi inactivi; timpul de înjumătăţire este scurt (cca 2,2 ore), fiind uşor
crescut la vârstnici şi în insuficienţa hepatică.
Farmacodinamie:
Mecanism de acţiune; zolpidem posedă o afinitate preferenţială pentru
subtipul receptor OMEGA-1 (BZD-1) în consecinţă prezintă selectiv acţiunea
hipnotica- sedativă şi nu mai manifestă practic celelalte acţiuni ale
benzodiazepinelor şi anume: anxiolitică, miorelaxantă, anticonvulsivantă. ,
Ca şi benzodiazepinele, este hipnoinductor şi nu afectează somnul
paradoxal cu vise REM. Traseele EEG sunt diferite de cele ale
benzodiazepinelor.

Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie:

43
 Reacţii adverse minore. Rar şi la doze mari, poate provoca cu
precădere la vârstnici: confuzie, ameţeli, tulburări de echilibru. Somnolenţa
diurnă este prezentă.
Avantaj! Nu dezvoltă obişnuinţă şi farmacodependenţă, in tratament
cronic, cu dozele terapeutice
Indicele terapeutic este ridicat (nu s-a atins DL la doze până la 400
mg). Dozele toxice de zolpidem deprimă respiraţia moderat, similar
benzodiazepinelor. în intoxicaţia acută este util antidotul pentru
benzodiazepine, flumazenil.
Atenţie! alcoolul şi alte deprimante ale SNC cresc periculos
deprimarea respiratorie. Este contraindicată asocierea.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţii: în insomnii tranzitorii sau cronice.
Posologie p.o., 10 mg. la culcare; la vârstnici şi în insuficienţa
hepatică, 1/2 din doza adultului.

2.5. ALTE HIPNOTICE Şl SEDATIVE

BROMIZOVAL

Farmacodinamie: ureida aciclică cu acţiune sedativă şi hipnotică

redusă, de latenţă şi durată scurte (cca 30 minute şi respectiv 3- 5 ore);
Farmacotoxicologie: la utilizare îndelungată pot să apară reacţii
adverse de sensibilizare, datorate bromurii eliberate din bromizoval.
manifestate prin erupţii cutanate.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţii:

44
 hipnotic, per os 600 mg. cu 30 minute înainte de culcarc;
 sedativ, per os 150-300 mg x 3 /zi; la copii între 3 luni - 15 ani, de la
75 mg până ia 300 mg x 1-3 /zi.

TRICLOFOS

Sinonim.: tricioretanol fosfat.

Tricloretanolul este metabolitul activ al cloralhidratului. ureiae aciclice

CLORALHIDRAT

Structură chimică: hiclrat de tricloracetăldehidă.

Farmacotoxicologie:
 efect iritant pe mucoase;
 sindromul de sevraj este sever.
Farmacografie:
 administrare per os şi imrarectal, în asociere cu mucilag de gumă
arabică.

BROMURI

Farmacocinetică:
 eliminare lentă (lg, până la o lună de zile), cu posibilă cumulare la
administrare repetată;
 administrarea de NaCl (5 - 10 g / zi) grăbeşte eliminarea bromurilor.
Mecanism acţiune:

45
 înlocuieşte ionul CI din lichidul extracelular.
Farmacotoxicologie:
 efect iritant tisular;
 impotenţă sexuală (la tratament îndelungat);
 Reacţii adverse de sensibilizare (erupţii cutanate);
Farmacoterapie şi farmacografie:
 Indicaţie: ca sedative, la doze de 1 - 3 g / zi p.o, în prescripţii
magistrale (avantaj: costul redus).
 Administrare exclusiv i.v. şi per os după mese (efect iritant).

TRANCHILIZANTE (ANXIOLITICE)
2.6. BAZE FIZIOPATOLOGICE Şl FARMACOLOGICE

2.6.1. Baze fiziopatologice

2.6.1.1. Anxietatea (lat. anxietas = nelinişte)
Anxietatea este o stare afectivă patologică, caracterizată prin:
 nelinişte psiho – motorie,
 teamă nedesluşită, fără obiect real,
 teama legată de o presupusă posibilitate a unui pericol iminent sau
insucces iminent;
 reacţii vegetative multiple, însoţitoare.
Anxietatea se manifestă:
 rar şi pentru scurt timp, la oamenii sănătoşi;
 frecvent şi de intensitate mare, în boli medicale şi psihiatrice.
Anxietatea este un simptom inevitabil în multe boli medicale, precum şi
postoperator şi reprezintă un simptom cardinal în multe tulburări psihiatrice.

46
 Mecanismul producerii este complex, fiind declanşat de factori de mediu
sau/şi factori endogeni.
Clasificarea anxietăţii care însoţeşte bolile psihice:
 anxietate, nevrotică (integrare inconştientă), în nevroze;
 anxietate psihotică (proces endogen), în psihoze (schizofrenie, boli
maniaco-depresive).
Anxietatea este asociată in mod obişnuit cu depresie, fobii (agorafobia şi
altele) şi multe tulburări de personalitate. Sindromul anxios
Simptomele sindromului anxios sunt complexe :
 psihopatologice (tensiune nervoasă, teama nedefinită, atacuri de
panică, senzaţie de neputinţă, sentiment torturani de opresiune);
 psihomotorii (expresia feţei particulara., agitaţie psihomotorie până la
raptus sau inhibiţie psihomotorie până la stupoare);
 neurovegetative (insomnie, anorexie, transpiraţii profuze, paloarea
feţei, hiposaiivaţie, tahicardie, HTA, hiperglicemie).
Raptus = stare de agitaţie psiho-motorie, până la impulsuri agresive,
contra propriei persoane (automutilare, sinucidere) sau celor din jur (crime
altruiste).
Stupoare = stare de inhibiţie psiho-motorie. până la încremenire, cu
adinamie totală (poziţie ;nemişcată,cu ochii deschişi) şi indiferenţă faţă de ce
se întâmplă în jur (percepere limitată a . situaţiilor).
Sindromul psiho - neurovegetativ
Este descris ca un complex de tulburări psihice, însoţite de manifestări
somatice şi vegetative, asemănătoare cu cele din sindromul anxios:
 tulburări psihice (anxietate, iritabilitate, hiperexcitabilitate, senzaţie de
surmenaj, de oboseală, diminuarea capacităţii de concentrare);

47
  tulburări vegetative asociate, care pot afecta unul sau mai multe
aparate: cardiovascular (tahicardie, palpitaţii, etc); respirator (senzaţie
de presiune toracică, hiperventiiaţie); digestiv (senzaţie de "nod în
gât", colon iritabil, etc.); excretor (tulburări de micţiune); alte tulburări
asociate (migrenă, dureri cu diferite localizări la nivelul aparatului
locomotor).

2.6.1.2. Baze neurochimice

În fiziopatogenia anxietăţii sunt incriminate hiperfuncţia sistemului
adrenergic şi dereglarea sistemului serotoninergic
Neuromediaiorii implicaţi in anxietate:
 catecolaminele (NA, ADR);
 serotonina (5-HT);
Receptorii cu rol în fenomenul anxios:
 adrenergici ßl;
 serotoninergici 5-HT IA.
Rol fiziologic antianxios - anxiolitic important deţine transmisia principală
inhibitoare din SNC, GABA-ergică.
Transmisia GABA-ergică
Transmisie inhibitoare, larg răspândită în SNC.
Transmisia GABA-ergică conţine în majoritate neuroni intercalari scurţi.
Neuromediator: acidul y-aminobutiric (GABA).
Enzime ce intervin direct în metabolismul neuromediatorului GABA:
 acid glutainic decarboxilaza (GAD) catalizează biosinteza din acid
giutamic;

48
  GABA aminotransferaza (GABA-T) catalizează biodegradarea prin
dezaminare.
Tipurile de receptori şi localizarea sinapiică:
 GABA-A (autoreceptori postsinaptici, efectori GABA);
 GABA-B1 (heteroreceptori postsinaptici la nivelul heterosinapselor
activatoare, modulatori ai PPSI);
 G.ABA-B2 (auto- şi heteroreceptori presinaptici la nivelul
autosinapselor GABA-ergice sau heterosinapselor activatoare,
modulatori ai eliberării neuromediatorului GABA sau respectiv a
neuromediatorului activator).
Sistemele efectoare ale receptorilor GABA:
 GABA-A: canale ionice de CI (deschidere), cu hiperpolarizare
postsmaptică; GABA-B1: canale ionice de K7Go (deschidere) şi
canale ionice de Ca27Go (închidere);
 GABA-B2: AC/Gi (inhibiţie), rezultând AMPc (scădere).
Receptorul GABA-A postsinaptic este un receptor tipic "ionotropic", constituit
dintr-o proteină penta- sau tetramerică, ale cărei subunităţi (a, (3 y) formează
un por ionic centrai. Receptorul GABA-A are multiple subtipuri, în funcţie de
localizare. Situsurile de legare pe receptorul GABA-A: -situsul GABA, pe
lanţul ß;
situsul BZ (benzodiazepinelor) pe lanţul a;
-situsuri adiacente şi aiosterice pentru barbiturice, ciclopirolone şi
imidazopiridine.
Agonişti medicamentoşi selectivi ai receptorilor GABA:
GABA-A: benzodiazepine (tranchilizante, hipnotice, mioreiaxante,
anticonvulsivante, inductoare ale anesteziei), barbiturice (hipnotice,

49
anticonvulsivante, anestezice generale), ciclopirolone şi imidazopiridine
(hipnotice).
GABA-B: baclofen (miorelaxant).
Antagonişti medicamentoşi selectivi ai receptorilor GABA-A (situsul BZ):
flumazenil (antidot în intoxicaţia cu benzodiazepine).

2.6.2. Definiţie

Tranchilizantele influenţează predominant unele procese psihice şi fac parte

din clasa mare a medicamentelor psihotrope, grupa psiholeptice.

2.6.3. Farmacodinamie

Acţiunile tranchilizantelor sunt:

acţiunea tranchilizantă;
alte acţiuni;
Acţiunea tranchilizantă:
diminuarea anxietăţii (acţiune anxiolitică);
reducerea stării de tensiune psihică;
calmarea excitaţiei psiho- motorii;
temperarea reacţiilor emoţionale;
echilibrarea comportamentului afectiv;
absenţa influenţării vigilităţii, facultăţilor intelectuale, funcţiilor senzoriale;
potenţează alte deprimante SNC, neselective sau selective (anestezice
generale, hipnotice, anticonvulsivante, analgezice).
Alte acţiuni ale tranchilizantelor:
miorelaxantă (ex. meprobamat, diazepam);
« anticonvulsivantă (ex. diazepam, clonazepam);

50
e hipnoinducioare, în insomnii psihogene (nevrotice) (diazepam, nitrazepam,
flurtitrazepam);
inductoare a anestezie: generale (ex. midazolam);

2.6.4. Clasificarea tranchilizantelor

Funcţie de mecanismul de acţiune:

 Stimulant al transmisiei inhibitoare GABA. prin mecanism agonist pe
situsuri activatoare ale complexului receptor postsinaptic efector
GABA-A (benzodiazepine);
 Inhibitor al transmisiei serotoninergice, prin mecanism agonisi pe
autorcceptorii
 serotoninergici 5-HT IA pm inapt ici (azaspirodecandioiie tip
buspirona);
 Simpatolitic central: beta-adrenolitic (propranolol); agonist presinaptic
alfa-2 (clonidina).
Funcţie de structura chimică:
 propandioli dicarbamaţi (meprobamat, carizoprodol);
 difenilmetani (hidroxizina, benactizina, azaciclonol);
 dibenzooctadiene (benzoctamina);
 benzodiazepine (diazepam, medazepam, bromazepam, flurazepam,
clordiazepoxid, cloraz.epat, clobazam. triflubazam: oxazepam.,
lorazepam; alprazolam, triazolam; oxazolam; tofizopam) .
 azaspirodecandioiie (buspirona);
2.6.5. Farmacoioxicoigie

51
 Reacţia adverse: comune şi particulare claselor chimice.
Comune:
 somnolenţă;
 tulburări de coordonare motorie, datorate acţiunii miorelaxante (prin
diminuarea reflexelor polisinaptice), periculoase la vârstnici;
 obişnuinţa şi dependenţa fizică, cu sindrom de abstinenţă redus.
Tratamentul sindromului de abstinenţă: se reia administrarea şi apoi se
reduc treptat dozele.
Tratamentul intoxicaţiei acute:
 spălătură gastrică, în primele 12 ore;
 diureză osmotică (manitol în perfuzie);
 vasoconstrictoare generale, in perfuzie;
 stimulante cardiace, în perfuzie;
 în comă, ventilaţie asistată.

2.6.6. Farmacoterapie

Indicaţii
 ca anxiolitice, în sindromul anxios, sindromul psiho-neurovegetativ,
sindromul nevrotic, tulburări psihosomatice;
 ca anxiolitice, asociate cu antidepresive, în depresia anxioasă;
 ca hipnoinductoare, în insomnii psihogene (nevrotice) (diazepam);
 ca miorelaxante, în stări spastice ale muşchilor striaţi (meprobamat,
diazepam);
 ca anticonvulsivante, în starea de rău epileptic (diazepam. clonazepam,
i.v.);

52
  ca inductoare ale anesteziei generale (midazoiam);
 adjuvame, în boli somatice (HTA, etc.).
Farmacoterapia anxietăţii
 În tulburări anxioase generalizate, cele mai utilizate şi de elecţie suni
benzodiazepinele.
 În anxietatea severă asociată cu atacuri de panică, sunt eficace
benzodiazepinele cu potentă înaltă (alprazolam, lorazepam).
 În caz de insuficienţă hepatică, precum şi la vârstnici, sunt indicate
benzodiazepinele din grupul 2. de tip oxazepam (oxazepam,
lorazepam), care. fiind structuri deja 3-hidroxilate. nu necesită o primă
etapă de biotrans formare hepatică de către sistemele oxidazice
microzomale şi sunt biotrans formate hepatic direct prin
glucuronoconjugare.
 Azaspironele (tip buspirona) sunt eficace în anxietate generalizată de
intensitate slabă sau moderată, având avantajul de a nu induce toleranţă
şi sindrom de sevraj.
 Pentru reducerea simptomelor neurovegetative asociate sindromului
anxios, pot fi utile simpatolitice din grupele: beta-adrenolitice (tip
propranolol) şi agonişti alfa-2 presinaptici (tip clonidină).
Simpatoliticele nu sunt însă ciinic active ca anxiolitice în anxietate
generalizată şi atacuri de panică.

Farmacoepidemiologie
Contraindicaţii:

53
  conducători auto
 miastenia gravis (tranchilizantele cu acţiune miorelaxantă marcantă, ca
meprobamat şi diazepam).

2.7. TRANCHILIZANTE BENZODIAZEPINE

Structura chimica: nucleu benzenic condensat cu un nucleu diazepinic

(heterociclu cu 7 atomi, dintre care 2 de azot, în poziţiile: 1.4; 1,5; 2,3).
Clasificarea benzodiazepineior
Clasificarea chimică:
1,4-benzodiazepine:
 Grupul 1: tip diazepam (diazepam, medazepam, clordiazepoxid,
clorazcpat,
 bromazepam, flurazepam); cu Tl/2 lung;
 Grupul 2: derivaţi de 3-hidroxi-1,4-benzodiazepine, rip oxazepam
(oxazepam, lorazepam); cu Tl/2 scurt şi intermediar;
 Grupul 4: derivaţi 1,2-triazol - 1,4-benzodiazepine, tip alprazolam
(alprazolam, triazolam, estazolam); cu Tl/2 scurt şi intermediar;
 Grupul 5: derivaţi 4,5-oxazol - 1,4-benzodiazepine, tip oxazolam
(oxazolam, ketazolam).
1,5-benzodiazepine:.-
 Grupul 7: tip clobazam (clobazam, triflubazam); TI/2 lung;
2,3-benzodiazepine
 Grupul 8: tip tofisopam (tofisopam); Tl/2 scurt. Precizare: Grupul 3, cu
derivaţi de 7-nitro- 1,4-benzodiazepină, tip nitrazepam, reprezintă
grupul de benzodiazepine hipnotice (a se vedea ia cap.: Hipnotice).

54
  Grupul 6, cu derivaţi 1.2-imidazol- 1,4-benzodiazepine, tip midazolam,
reprezintă benzodiazepine hipnotice şi inductoare a!e anesteziei (a se
vedea la cap.; Anestezice generale).
Clasificarea farmacocinetică. funcţie de semiviata eliminării (incluzând
medica- mentul şi metaboiiţii activi):
 lungă (30 - 90 ore): grupul 1 în majoritate (diazepam, medazepam,
clordiazepoxid, fiurazepam, clorazepat) şi grupul 7 (clobazam);
 medie-intermediară (10 - 30 ore): grupul 2 (lorazepam), grupul 3
(nitrazepam, flunitrazepam) şi grupul 4 (alprazolam, estazolam);
 scurtă (sub 10 ore): grupul 2 (oxazepam), grupul 4 (triazolam) şi
grupul 8 (tofisopam).
 ultrascurtă (sub 5 ore): grupul 6 (midazolam).
Durata acţiunii este corelată cu semiviata eliminării (inclusiv a metaboiiţilor
activi)
Farmacocinetică
Profilul farmacocinetic al benzodiazepinelor
Toate benzodiazepinele în formă neionizată au un coeficient înalt de
partiţie L/A; gradul de lipofilie variază în corelaţie cu polaritatea şi
electronegativitatea diferiţilor radicali.
Absorbţia per os este bună, cu viteze diferite, funcţie de gradul de
Iipofiiie; i.m. rata absorbţiei mai mică decât per os;
Difuziunea prin bariera hemato-encefalică, prin placentă şi în laptele
matern este bună; mai rapidă pentru benzodiazepinele mai lipoflle (ex
diazepam);
Difuziunea rapidă prin bariera hemato-encefalică în SNC este urinată
de redistribuire în ţesutul adipos; viteza distribuirii bifazice este corelată direct

55
cu gradul de Iipofiiie; viteza de redistribuire influenţează invers durata
efectelor la nivelul SNC, mai mult decât viteza biotrans form arii;
Legare de proteinele plasmatice este în procent mare (70-90%), corelat
cu gradul de Iipofiiie (de ex. 90% la diazepam);
Biotransformarea Ia nivelul sistemelor microzomale hepatice se
desfăşoară în 1-2 faze, funcţie de subgrupul chimic, şi anume:
o singură fază, de giucurono'conjugare la glucuronoconjugaţi inactivi (grupul
2, cuprinzând 3-hfdroxi-i,4-benzodiazepine, tip oxazepam);
două faze:
Faza I, de hidroxilare:
 fie în poziţia 3 a nucleului benzodiazepine, rezultând 3-hidroxiderivaţi
activi (grupul 1, cu 1,4-benzodiazepine, tip diazepam, şi grupul 7, cu
1,5 -benzodiazepine, tip clobazam),
 fie la gruparea metil de pe ciclul fuzionat cu nucleul diazepinic,
rezultând alfa- hidroxiderivaţi activi (grupurile 4 şi 6, cuprinzând
derivaţii 1,2-triazolici tip alprazolam şi respectiv 1.2-imidazolici, tip
midazolam);
Faza a II-a, de glucuronoconjugare a derivaţilor hidroxilaţi, la
glucuronoconjugaţi inactivi (toate grupurile cu benzodiazepine hidroxilate în
faza I-a).
Unele benzodiazepine din grupul 1 şi grupul 7 se deosebesc de celelalte
prin prezenţa unui radical alchil în poziţia 1 sau 2 a nucleului benzodiazepine.
radical ce poate suferi o reacţie de dezalchilare. In consecinţă, aceste
benzodiazepine sunt biotransformate ia faza I-a, în două etape şi anume:
 prima etapă de N-dezalchilare la derivaţi N-dezalchilaţi activi (de
exemplu nordazepam),.la grupul 1;

56
  a 2-a etapă de 3-hidroxilare lentă a metabolitului N-dezalchilat, la
derivaţi 3-hidroxiiaţi activi (de exemplu oxazepam de la nordazepam).
Reacţiile hepatice de hidroxilare sunt catalizate de SOMH dependente de
familia citocromului P450 şi anume de CYP3A4 şi CYP2CI9. CYP3A4
reprezintă izofonna care biotransformă aprox. 50% dintre medicamente. În
consecinţă, benzodiazepinele prezintă interacţiuni la asocierea cu numeroase
medicamente.
Medicamentele sau alimentele care sunt inhibitori enzimatici ai acestor
tipuri de citocrom P450 pot diminua biotransformarea benzodiazepinelor,
rezultând efecie de supradozare. De exemplu, inhibitorii de CYP3A4
(eritromicina, claritromicina, ketoconazol, itraconazol, ritonavir, nefazodon, ca
şi sucul de grapefruit).
Atenţie! Contraceptivele orale şi cimetidina inhibă atât 3-hidroxilarea cât şi
N-dezalchilarea benzodiazepinelor.
Benzodiazepinele nu influenţează semnificativ clinic biosinteza şi
activitatea enzimeior microzomale hepatice şi in consecinţă, tratamentul
cronic cu benzodiazepine nu modifică în timp viteza de biotransformare a
benzodiazepinelor sau a aitor medicamente biotransformate de acelaşi sistem
enzimatic.
Eliminarea gjucuronoconjugaţilor se face pe căile biliară şi renală.
Eliminarea biliară este urmată cie circuitul enterohepatic al metaboiiţilor activi
hidroxilaţi. cu prelungirea semivieţii de eliminare.
Farmacocinetica benzodiazepinelor cu Iipofilie înaltă (cum este
diazepamul) se încadrează în modelele bi-compatimental şi tri-
compartimental. Primul compartiment în care distribuirea este rapidă, este
reprezentat de creier şi celelalte organe cu perfuzie sanguină înaltă. Cel de-al

57
doilea compartiment, în care redistribuirea se face mai lent, în corelaţie directă
cu gradul de liposolubilitate, este reprezentat de ţesutul lipidic şi muşchi.
Timpul de înjumăfăţire plasmatic (Tl/2) al metaboliţilor activi N-
dezalchilaţi este lung (peste 40-50 ore). În unele cazuri, Tl/2 al metabolitului
activ N-dezalchilat este mult mai lung, comparativ cu cel al benzodiazepinei
administrate, având impact propriu asupra duratei de acţiune a
benzodiazepinei respective (ex. flurazepam). În cazul flurazepamului, Tl/2
este scurt (2-3 ore), în timp ce Tl/2 al metaboiituiui activ N-dezalchil-
flurazepam este lung (peste 50 ore).
Tl/2 ai metaboiiţilor activi hidroxilaţi poate fi intermediar în cazul derivaţilor
3-hidroxiiaţi (Tl/2 = 6 - 12 ore) şi foarte scurt în cazul derivaţilor aifa-
hidroxiiaţi (Tl/2 = 1 oră).
Grupul 1 (tip diazepam):
Absorbţie per os înaltă (corelată direct cu Iipofilia înaltă) (ex.
diazepam); variabilitate mare interindividuală, privind viteza absorbţiei.
Biotransformare în procente mari, pe două căi oxidative:
 dealkilare oxidativă; metabolit activ comun: nordazepam (N-
desmetildiazepam), cu durata mai lungă;
 3-hidroxilare, urmată de glucuronoconjugare; metabolit activ comun:
 oxazepam (3-hidroxidiazepam);
 Semiviaţa eliminării lungă; unii metaboliţi activi au semiviaţa
eliminării mai mare ca a benzodiazepinelor administrate;
 Acumulare, cu realizarea stării de echilibru ("steady state"), după
aprox. o săptămână.
 Medazepamul este biotransformat la diazepam.

58
  Clorazepatul având un radical carboxil (-COO") în poziţia 2 a
nucleului diazepinic, suferă efectul primului pasaj gastro-intestinal,
fiind rapid decarboxilat în stomac, la nordazepam. metabolit activ care
se absoarbe complet.
Grupul 2 (tip oxazepam):
 biotransformat: direct prin glucuronocojugare, în procent ridicat (80
%), Sa metaboliţi inactivi;
 semiviaţa eliminării scurtă, faţă de grupul 1;
Grupul 7 (tip clobazam):
asemănări cu grupul 1;
semiviaţa eliminării lungă;
metabolitul principal activ, N-desmetilclobazam, se acumulează în
concentraţii de cca 8 x concentraţii de clobazam
Farmacodinamie
Mecanism de. acţiune:
Potenţarea neurotransmisiei inhibitoare mediată de GABA, prin
activarea unui situs de pe subunitatea alfa a complexului receptor postsinaptic
GABA-A, cu creşterea frecvenţei de deschidere a canalelor de CI, cu
hiperpoiarizare şi inhibiţie neuronală;
Inhibarea recaptării adenozinai (neuromediator al neurotransmisiei
modulatoare purinergice) în neuroni.
Situsurile benzodiazepinelor, pe complexul receptor GABA-A, sunt de
două tipuri:
 tipul 2, implicat în acţiunea anxiolitică, miorelaxanlă;
 tipul 1, implicat în sedare, amnezie, anticonvulsie.

59
 Localizarea situsului de legare a! benzodiazepinelor: pe subunitatea alfa a
complexului glicoproteic receptor GABA-A.
Localizarea situsului receptor al neuromediatorului GABA: pe subunitatea
beta.
Acţiuni farmacodinamice
 anxiolitică(selectivă la: clordiazepoxid, medazepam);
 sedativ - hipnoinductoare (intensă la: diazepam);
 miorelaxantă: diminuăreflexele polisinaptice (intensă la diazepam);
 anticonvulsivaniă (intensă la diazepam, clonazepam);

Farmacotoxicoiogie şi farmacoepidemiologie
Avantaj: IT mare.
Reacţii adverse proprii benzodiazepinelor administrate în primul trimestru
de sarcină: efecte teratogene (fisuri labio-paiatine).
Reacţii adverse comune tranchilizantelor: somnolenţă, ataxie, obişnuinţă,
farmacodependenţă cu sindrom de sevraj.
Somnolenţa este cea mai frecventă reacţie secundară a benzodiazepineior,
necesitând precauţii în tratamentul ambulatoriu cu benzodiazepine Este redusă
la medazepam şi ciobazam.
Ataxia (datorată acţiunii miorelaxante) apare la doze mari, împiedicând
coordonarea motorie fină şi contraindică benzodiazepine la şoferi. Este redusă
la medazepam, alprazolam şi tofisopam.
Afectarea funcţiei cognitive, cu scăderea memoriei de lungă durată, poate
să se instaleze după tratamente de lungă durată, cu benzodiazepine.
Obişnuinţa se instalează după administrarea cronică, cu tendinţă la mărirea
dozei. Se dezvoltă rapid la triazolam (benzodiazepina cu cea mai rapidă

60
epurare), antrenând insomnie terminală, iar în cursul zilei, anxietate, confuzie,
amnezie.
Farmacodependenta este dezvoltată la administrarea de doze mari, timp
îndelungat, întreruperea bruscă declanşează sindromul de sevraj manifestat
prin: insomnie, anxietate, agitaţie, stare confuzională.
Sindromul de sevraj apare numai după câteva zile de la întreruperea
administrării, în cazul benzodiazepineior cu timpi de înjumătăţire lungi
(grupul 1 şi 7), dar se declanşează brusc şi este sever, în cazul
benzodiazepineior cu timpi de înjumătăţire scurţi (triazolam, alprazolam,
tofisopam, oxazepam).
Indicele terapeutic (raportul DL/DE) al benzodiazepineior este mare (IT -
1000), comparativ cu barbituricele, fenotiazinele neuroleptice şi morfina, care
au indici terapeutici mici (ITclOO). în consecinţă, rar, o supradozare a
benzodiazepineior are sfârşit letal. Precauţie la asocierea cu alcool sau ah
deprimant SNC.
Antidot în intoxicaţie:
FLUMAZENIL

Structură chimică:1,2-imidazol- 1,4-benzodiazepină.

Mecanism de acţiune: antagonist competitiv al benzodiazepineior,
pentru situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GAB A.
Farmacocinetică:
Epurare prin biotransformare hepatică la metaboliţi inactivi.
Tl/2 foarte scurt (Tl/2 cca. 30-60 min.). Durata efectului, foarte scurtă (30-60
minute).
Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie:

61
 Indicaţie: antidot în intoxicaţia acută cu benzodiazepine (doza totală: 3-
5 mg, în 5-10 minute) şi pentru antagonizarea sedării benzodiazepinice din
anestezia generală (doza totală: 1 mg, în 1-3 minute). Calea de administrare
este intravenoasă.
În intoxicaţia acută se administrează: 0,2 mg în 30 secunde, apoi 0,3
mg şi se continuă. în funcţie de situaţie, cu câte 0,5 mg la un minut, până ia 3
mg sau dacă este nevoie până la 5 mg. Atenţie! dacă apare o simptomatologie
de excitaţie SNC, se contracarează cu midazolam sau diazepam, intravenos
lent.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie:
Atenţie! Administrat la indivizi cu dependenţă la benzodiazepine
hipnotice sau tranchilizante (în afara situaţiei de intoxicaţie acută) flumazenil
declanşează un sindrom de sevraj, cu simptomatologie de stimulare SNC până
la convulsii.
Farmacoterapie
Indicaţiile funcţie de spectrul farmacodinamic şi profilul
farmacocinetic:
 în sindromul anxios, diazepine din grupul 1, tip diazepam, care sunt
anxiolitice intense şi cu eliminare lentă (clordiazepoxid, medazepam,
etc.);
 în hiposomnii psihogene, nevrotice, diazepine din grupul 3, tip
nitrazepam, care sunt sedativ - hipnogene intense, cu durata de acţiune
intermediară;
 în convulsii şi epilepsie, unele benzodiazepine din grupul 3
(clonazepam, nitrazepam) şi din grupul 1 (diazepam);

62
  în stări spastice ale muşchilor striaţi, benzodiazepine miorelaxanle (ca
diazepam);
 inducţia anesteziei generale şi preanestezie (midazolam, diazepam);
 tratamentul alcoolismului, în curele de dezintoxicare (diazepam i.v. sau
per os, în doze repetate).
Interacţiuni
Sinergism:
Atenţie! Efectele benzodiazepinelor sunt potenţate de inhibitoarele
enzimatice (ex. cimetidina, paracetamol, disulfiram), cu efecte de supradozare
relativă; excepţie grupul 2, tip oxazepam, care nu este biotransformat prin
oxidare.
Antagonism:
Atenţie! Asocierea benzodiazepinelor între ele trebuie evitată! Se produce
competiţie pentru situsurile de legare ale benzodiazepinelor, cu antagonizarea
reciprocă a efectelor. Creşterea dozelor, ca urmare a necunoaşterii acestui
fenomen, provoacă intoxicaţii, cu efecte paradoxale (dezorientare, agitaţie).

Medicamente tranchilizante benzodiazepine

Benzodiazepine tip diazepam

Structura chimică: 1- 4 benzodiazepine.

Reprezentanţi: diazepam, clordiazepoxid. medazepam. bromazepam.
clorazepat. fiurazepam.
Profil farmacocinetic: Tl/2 lung (15-60 ore); biotransformare la
metaboliţi activi (nordazepam, oxazepam), dintre care unii cu Tl/2 mai lung

63
(nordazepam, Tl/2 = 30-90)), decâi cel al substanţei active. Durată de acţiune
lungă.
DIAZEPAM

Denumire comercială: Diazepam

Farmacocinetică:
Lipoftlie înaltă, cu o absorbţie per os rapidă şi practic completă;
atenţie! viteza absorbţiei crescută Ia asociere cu alcool. Concentraţia
plasmatică maximă se atinge la cca 1 oră (0,5-1,5 ore) de la administrare;
steady state la 7 zile;
Zona concentraţiilor plasmatice eficace pentru efectul tranchilizant se
situează între 300- 400 ng/ ml, iar cea pentru efectul anticonvulsivant are
pragul la 600 ng/ ml; zona concentraţiilor toxice atinge 900-1000 ng/ ml;
Legarea de proteinele plasmatice este foarte înaltă (98,7 %);
Distribuirea rapidă în creier, prin bariera hemato- encefalică, este
urmată de redistribuirea în ţesutul adipos. Atenţie! la obezi, posologia se
stabileşte în funcţie de. greutatea reală, numai in tratament de scurtă durată; în

64
tratament de lungă durată este posibilă cumularea in ţesutul adipos, cu efecte
de supradoxare;
Biodisponibiiitatea diazepamului este scăzută, per os. datorită
biotransformării masive la primul pasaj hepatic. Totuşi dozele utilizate per os
nu trebuie să fie crescute corespunzător efectului primului pasaj asupra
substanţei active, deoarece metaboiiţii formaţi sunt activi;
Biotransformarea pe căile SOMH. la doi meiabolili activi şi anume:
dealkilare oxidativă la nordazepam (N- desmetildiazepam), cu 77/2 mai iung
(30-90 ore) decât ce! al diazepamului (15-60 ore) şi 3- hidroxiiare la
oxazepam (3- hidroxidiazepam). Oxazepamul activ este glucuronoconjugat la
un metabolit final inactiv;
Timpul de înjumătăţiră al diazepamului este crescut (de 2-5 ori) în
cazurile în care biotransformarea hepatică este diminuată: nou- născuţi,
vârstnici, insuficienţă hepatică, consum de alcool; timpul de înjumătăţire este
mai scurt la fumători;
Eliminarea pe cale renală, în formă dc metabolit glucuronoconjugat. O
parte se elimină pe cale biliară şi participă la circuitul entero- hepatic,
consecinţa fiind apariţia celui de al doilea pic al concentraţiei piasmatice a
diazepamului. la 6- 12 ore de la administrare;
Variabilitatea farmacocinetică interindividuaiă este mare şi în
consecinţă, dozele trebuie individualizate foarte atent.
Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie:
Acţiunea anxiolitică intensă esie utilă în terapia sindromului anxios,
sindromului psiho-neurovegetativ, anxietăţii din nevroze şi psihoze, anxietăţii
însoţite de insomnie. Dozele per os sunt: 10-30 mg/ zi, în 2-3 prize, dintre care
o priză seara la culcare; 5-10 mg/zi, la vârstnici.

65
 Acţiunea miorelaxantă intensă poate fi utilizată pentru combaterea
contracturilor şi stărilor spastice musculare, în doze per os de 10-30 mg/zi.
Acţiunea anticonvulsivantă este indicată în stări convulsive de diferite
cauze (tetanos etc) şi în starea de rău epileptic. Dozele i.m sau i.v. lent, în
status epilepticus, sunt: 0,150-0,250 mg/kg, repetat la 30-60 minute; în
tetanos, doze mari de peste 200 mg zi.
Efectul sedativ - hipnoinductor este indicat în hiposomnia din nevroze
sau psihoze. Doza per os. seara ia culcare este: 5-20 mg.
In preanestezie este util pe cale i.v., in doză de 0,5 mg/ kg
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie:
Reacţii adverse secundare:
 somnolenţă cu incidenţă de 5% la adult şi 10% la vârstnic. CI
ambulator. la conducătorii auto;
 incoordonare motorie. CI majoră în miastenia gravis;
 deprimare respiratorie marcată, la injectarea rapidă pe cale i.v. Ci în
insuficienţa respiratorie acută.
 CI la mame ce alăptează. Atenţie! interzis consumul de alcool.
Farmacodependentă fizică cu sindrom de abstinenţă redus.
Reacţia adverse teratogene: fisuri labio- palatine CI la gravide, în primul
trimestru..
Intoxicaţia acută este rară, deoarece doza letală este mare şi anume de
peste 700 mg. Simptomatologia este de comă vigilă. Tratamentul este
simptomatic. Antidotul flumazenil (antagonist al benzodiazepinelor, pe
silusurile benzodiazpinelor) este injectat 0,1 mg/ ml, i.v. în bolus sau diluat în
perfuzie.

66
 CLORDIAZEPOXID

Profil farmacologic asemănător diazepamului, cu următoarele

deosebiri: Absorbţia per os mai lentă;
Biotransformare la nordazepam (metabolit activ), prin intermediu!
demoxepamului (metabolit activ);
T1/2 este de 5-15 ore pentru substanţa activă, iar pentru metaboliţii
activi este lung de 30- 90 ore.
Reacţii adverse au frecvenţă mai scăzută, somnolenţa având frecvenţa
cea mai mare (3,9% ia adult); la vârstnic, somnolenţa şi miastenia sunt mai
frecvente, comparativ cu adultul.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţii ca:
 anxiolitic, per os, doze de 20-60 mg/ zi, repartizate în 2-4 prize; se
poate creşte până la 100 mg/zi; la vârstnic, doze mai scăzute (5-10
mg/zi); la copii (> 6 ani)r doze de 5-10 mg/zi, crescute până la 20-30
mg/zi, în anxietatea severă; pe cale injectabilă, i.m sau i.v.. 50-100
mg/l, maxim 600 mg zi;
 în preanestezie. se administrează cu o seară înainte, 50-100 mg per os
şi cu o oră înainte de anestezie. 100 mg i.m.

67
 MEDAZEPAM

Denumire comercială: Medazepam, Ansilan

Profil farmacologic asemănător diazepamului, cu următoarele

deosebiri:
 Biotransformare la diazepam;
 Tl/2 este lung. atât pentru medazepam (25-55ore), cât şi pentru
metaboliţii activi (30-90 ore);
 Anxiolitic de intensitate mai scăzută, comparativ cu diazepamul ;
 Efectele hipnotic- seclativ, miorelaxant şi anticonvulsivanr simt foarte
slabe ;
 Reacţii adverse au frecvenţă mai redusă; somnolenţa de intensitate
redusă (tranchilizant de zi), este mai frecventă la vârstnici.
Farmacoterapie şi farmacografie:indicaţie ca anxiolitic, per os, 10 mg de
2-3 ori/zi.

68
 BROMAZEPAM

Denumire comercială: Bromazepam, Calmepam

Profilul farmacologic asemănător diazepamului, patenţa fiind mai

mare.
Tl/2 este mai mic, respectiv 10-20 ore pentru substanţa activă şi 20 ore pentru
metabolitul activ.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţie ca anxiolitic, sedaţiv- hipnotic şi miorelaxant. Dozele
anxiolitice sunt de 1,5-3 mg de 3 ori/zi. Dozele sedaţiv- hipnotice şi
mioreiaxante sunt mai mari: 6-12 mg de 3 ori/zi.

69
 CLORAZEPAT

Profilul farmacologic asemănător diazepamului, cu următoarea

deosebire: este o structură chimică inactivă, ca atare; biotransformarea are loc
în mediul acid gastric, prin decarboxilare la nordazepam activ, care se
absoarbe rapid.
Tl/2 gastric al clorazepatului inactiv la nordazepam activ este de 2 ore, iar TI/2
al metabolitului activ nordazepam este de 30- 65 ore.
Fter. şi Fgraf.: clorazepat dipotasic
Indicaţie ca anxioiitic şi anticonvulsivant. Posoiogie:
Dozele anxiolitice la aciuit sunt de 10-30 mg/zi, administrate în câteva prize,
per os şi de 20-50 mg/zi, i.m şi i.v. După 7 zile (când se atinge starea de
echilibru), este suficientă o doza unică de întreţinere, de 10 mg/zi. La copii
(peste 21/2 ani), numai în cazuri excepţionale, 0.5 mg/kg/zi.
Atenţie! durata tratamentului, max. 4-12 săptămâni.
Ca anticonvulsivant, în tétanos, doze foarte mari. cu respiraţie asistată.
Benzodiazepine tip oxazepam
Structura chimică: 3- hidroxi- 1.4- benzodiazepine.
Reprezentanţi: oxazepam, lorazepam.
Profil farmacocinetic: biotransformare directă, la metaboliţi glucuronizi
inactivi; T1/2 scurt; durată de acţiune scurtă.

70
 OXAZEPAM

Farnacocinetică: biotransformare direct la metabolit glucuronoconjugat,

inactiv; viteza de biotransformare nu scade la vârstnici şi în insuficienţă
renală. 77/2 şi durata de acţiune sunt scurte (T1/2 = 4-10 ore). Ftox. şi Fepid.:
RA cea mai comună este somnolenţa. Fdin., Fter. şi Fgraf.:
Indicaţii ca anxioiitic şi sedativ- hipnotic. Dozele eficace sunt: 30-120 mg/zi,
în 3- 4 prize.

LORAZEPAM

Denumire comercială: Anxiar

Profil farmacologic: similar oxazepamului. dar cu avantajul unei potente mai

înalte. TJ/7 a! substanţei active este de 10-20 ore.
Doza habituală est de 30-120 mg/zi, administrată în 3-4 prize.
Benzodiazepine tip alprazolam
Structură chimică: 1,2- triazol- 1,4- benzodiazepine.

71
Reprezentanţi: alprazolam, triazolam.
Profil farmacocintic: biotransformare la un metabolit activ alfa-hidroxiiat.
T1/2 şi durata de acţiune scurte până la medii.

ALPRAZOLAM

Denumire comercială: Xanax,Alprazolam, Prazolex

Farmacocinetică: absorbţie per os, rapidă şi completă; biotransformare

hepatică, prin hidroxilare, la
alfa- hidroxiaiprazolam, parţial activ.
77/2 de 10- 15 ore. atât pentru substanţa activă cât şi pentru metabolitul parţial
activ.
Farmacodinamie:
Este anxioiitic, cu latenţă şi durată de acţiune relativ scurte. Nu are efect
sedaliv-hipnotic.
Avantaj! Are efect antidepresiv, echivalent aminelor triciclice, dar cu răspuns
clinic mai rapid.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Indicaţii: depresia anxioasă, atacul de panică.

72
Potenţa este mare. Dozeie anxioiitice sunt de 0,25-0,50 mg de 3 ori/zi. Pol fi
crescute treptat până la 3-4 mg/ zi. în atacul de panică şi în depresie, se poate
atinge doza de 10 mg/zi.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie:
Atenţie! sindrom cie sevraj sever, ia întreruperea bruscă a unui tratament
prelungit, datorită duratei scurte de acţiune.

Benzodiazepine tip tofisopam

Structură chimică: 2.3- benzodiazepine.

Reprezentanţi: tofisopam.
Profil farmacocintic: biotransformare la metaboliţi inactivi. Tl/2 şi durata de
acţiune scurte.
TOFISOPAM

Farmacocinetică: absorbţie per os. rapidă şi completă; biotransformare

hepatică, ia metaboliţi inactivi; Tl/2 este de cca 8 ore.
Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie:
Este anxiolitic, cu latenţă şi durată, scurte..
Nu are efect hipnotic, miorelaxani, anticonvulsivant. De elecţie în anxietate
la miastenici şi miopatici.
Indicat ca anxiolitic, per os. în doze de 50 mg de 3 ori/zi.
Ftox.: induce uneori somnolenţă.

73
 2.7. TRANCHILIZANTE AGONIŞTI 5- HT1A

Structură chimică: azaspirodecandione.

Reprezentanţi: buspirona, gepirona, ipsapirona. tiospirona,.
Mecanism de acţiune, indirect: agonisi al receptorilor 5- HT!A pre-sinaptici. cu
diminuarea eliberării şi favorizarea recaptării serotoninei.
Profil farmacodinamic: selectiv anxiolitic (imprimat de mecanismul de
acţiune); absente acţiunile adiacente cunoscute la benzodiazepine şi anume:
sedativ- hipnotică, miorelaxantă şi anticonvulsivantă.
Efectul se instalează lent, după un tratament de peste o săptămână (datorită
mecanismului indirect de acţiune).

BUSPIRONA

Denumire comercială: Spitomin

Structură chimică: azaspirodecannionă.

Mecanism de acţiune indirect: agonist 5- HT)A presinaptic.
Farmacocinetică :
 Bd per os. mică, datorită biotransformării ta nivelul primului pasaj
hepatic; un metaboiit este activ;
 eliminare renală şi digestivă.

74
Farmacodinamie, farmacoterapie şi farmacografie:
Anxiolitic util în anxietatea cronică, datorită instalării lente a efectului (zile-
săptămâni). Este ineficace în atacurile de panică.
Tratamentul per os se începe cu doze mici. de 5 mg de 1-3 ori/zi, care sunt
crescute treptat, la 2-3 zile. până la dozele uzuaie de 20-30 mg/ zi.
administrate în 2- 3 prize. Doza maximă este de 60 mg/zi.
Farmacotoxicologie şi farmacoepidemiologie:
Sedarea este slabă; potenţarea deprimării SNC la asociere cu alcool este mai
puţin gravă, comparativ cu benzodiazepinele.
RA relativ frecvente sunt: ameţeli, cefalee, stare de excitaţie, greaţă.

MEPROBAMAT

Denumire comercială: Meprobamat

75
Farmacodinamie şi farmacotoxicologie:
Atenţie!
efect miorelaxant intens —> efect secundar: miastenie; CI: miastenia gravis;
potenţarea deprimării SNC până la comă, produsă de alcool în cantitate mare;
contraindicaţii:
 asocierea;
 copii sub 3 ani;
Supradozarea poate provoca hTA severă, deprimare respiratorie şi moarte.
Farmacoterapie şi farmacografie:
Posologie: p.o.: la adult, 400-1200 mg/zi: la copii de 3-15 ani, 100 - 400 mg
/zi.

76
 CAPITOLUL III

COMUNICAREA CU PACIENTUL

Practică farmaceutica creează anumite relaţii, anumite legături între

asistentul de farmacie şi pacient. Pacientul aşteaptă de la asistentul de farmacie
o atitudine profesionistă, atitudine care poate avea un anumit impact (pozitiv
sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de dorit că
asistentul de farmacie să vadă dincolo de cuvintele pacientului care aşteaptă
indicaţii precise, clare, referitor la tratamentul care îi este prescris de către
medic.
Dincolo de aceste aspecte, să nu uităm că poate fi o persoană cu
nelinişti şi temeri legate în special de boala să, de gravitatea acesteia, de
evoluţia în timp a acesteia şi nu în ultimul rând de eficacitatea tratamentului pe
care îl va urma. Simptomele unei boli sunt trăite diferit de la pacient la
pacient, iar boala capăta o semnificaţie intrinsecă raportată la structura
personalităţii pacientului.
Anterior declanşării bolii persoană trăieşte într-un relativ echilibru
psihodinamic, iar experienţele /conflictele prin care trece în viaţa determina
structurarea unor mecanisme de adaptare eficiente (se deprind anumite
conduite, sunt stopate unele anxietăţi, temeri, etc.). Persoana dobândeşte un
anumit statut, un anumit rol în familie, în societate, ajutat fiind, de structură
adaptativa dobândită treptat. Pentru unele persoane este posibil că boala să
rupă echilibrul adaptativ şi să aducă în prim plan anumite elemente ale unor
conflicte latente, astfel că mecanismele de coping eficiente până în acel
moment nu mai sunt funcţionale şi adaptative pentru pacient.

77
 Asistentul de farmacie trebuie să pună întrebările necesare înainte de a
elibera un medicament. Trebuie să se asigure dacă nu are vreo alergie la
medicamentul eliberat, dacă urmează un tratament cronic.
Asistentul de farmacie trebui să identifice problemă de sănătate a
pacientului punându-i întrebările necesare, clare şi pe înţelesul pacientului.
Comunicare pacientului cu asistentul de farmacie este foarte importantă în
identificarea problemei de sănătate şi recomandarea corectă a medicamentului.
Asistentul de farmacie trebui să-i comunice pacientului indicaţiile,
reacţiile adverse ale medicamentului , interacţiunile.

78
 CAPITOLUL IV
CONCLUZII

Hipnoticele sunt substanţe medicamentoase cu acţiune deprimantă

asupra sistemului nervos central, neselectivă, care favorizează instalarea unui
somn similar cu cel fiziologic, grăbesc procesul de adormire, cresc durata
totală a somnului şi scad durata trezirilor nocturne.
Sedativele sunt substanţe cu acţiune deprimantă asupra sistemului nervos
central, neselectivă, care produc o stare de linişte prin diminuarea
hiperexcitabilităţii senzoriale şi psihomotorii.
Altfel spus, efectul hipnotic constă în favorizarea unui somn
asemănător cu somnul fiziologic, iar efectul sedativ se manifestă prin
deprimare psihomotorie, cu liniştire, micşorarea performanţelor, uneori
somnolenţă.
Un număr mare de substanţe sunt încadrate printre hipnotice,
sedative sau tranchilizante. Întrucât, în realitate, efectele de acest fel sunt greu
de delimitat, depind de doză şi, de cele mai multe ori se intersectează,
putem aminti aici şi tranchilizantele (efectul tranchilizanteste caracterizat prin
atenuarea stării de anxietate).

79
 CAPITOLUL V

BIBLIOGRAFIE

1. Prof. Dr. Aurelia Nicoleta Cristea Tratat de Farmacologie Editura

Medicală Bucureşti 2006
2. Dumitru Dobrescu– „Farmacoterapie” vol. I şi vol. II, Editura
Medicală, Bucureşti 1990
3. Constantinidi M. – „Farmacologie – manual pentru
învăţământul sanitar postliceal”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994
4. Cornelia Fica – „ Produse farmaceutice româneşti folosite în
practica medicală”, Editura Medicală, Bucureşti 1985
5. Stroescu V. – „Farmacologie clinică”, Editura Medicală,
Bucureşti 1972
6. Al. Duminică Moisescu – „Modul de administrare al
medicamentelor”, Editura Medicală, Bucureşti 1990
7. Athanasiu – „Elemente de psihologie medicală”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1993
8. Cucu– „Medicina psihosomatică” Editura Medicală, Bucureşti,
1994
9. Ionescu – „Psihosomatica” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1990
10. Prof. dr. Dan Georgescu– Produse farmaceutice 2005, Editura
Naţional, Bucureşti, 2005
11. Agenda Medicală 2005

80
12. Prof. dr. Dan Georgescu – „Produse farmaceutice 2005”,
Editura Naţional, Bucureşti 2005
13. „Nomenclator de medicamente” Ediţia 2004

81