Scaunul gol – munca de doliu din

perspectiva psihodramei

Marvin G. Knittel, Acest articol a fost publicat in numarul din aprilie 2010 al Counseling Today, 52 (10), 50-
51.
[Sanda Gibson a publicat un articol din punctul de vedere al cititorului despre tehnica de interventie Gestalt a
scaunului gol pentru consilierea in munca de doliu in numarul din septembrie 2009 al Counseling Today. Fritz
Perls, fondatorul terapiei Gestalt, si Jacob L Moreno, fondatorul psihodramei, explica tehnica scaunului gol in
mod diferit. Perls crede ca un client ar trebui sa isi imagineze persoana absenta intr-un scaun gol, in timp ce
Moreno crede ca un client ar trebui sa inverseze rolurile si sa devina persoana absenta. Aceasta este diferenta
fundamentala dintre terapia Gestalt si psihodrama in utilizarea tehnicii scaunului gol. Acest articol ofera un
exemplu despre cum se stabileste prezenta persoanei absente in scaunul gol utilizand inversarea de rol. Ceea ce
urmeaza este povestea lui Paul, devenit vaduv recent.]
Paul sta si se uita absent la televizor. Au trecut noua luni de cand draga lui Carmen a murit. Isi petrece cea mai
mare parte a timpului in acel scaun, mai putin cand merge la cumparaturi, la biserica sau este cu prietenii lui.
Ciudat cum e cu prietenii. Imediat dupa ce a murit Carmen, il sunau si il invitau sa faca diverse lucruri. Acum,
dupa aproape un an, nu mai suna atat de des. Paul stie ca partial este si vina lui. Ar prefera sa fie singur de cele
mai multe ori. Le spune prietenilor, “pur si simplu nu pot sa ma bucur de ceva fara Carmen”. Paul nu a fost
niciodata o persoana care vorbeste deschis despre sentimentele sau problemele sale. Totusi, Paul le-a spus
prietenilor foarte apropiati, “inca mai vorbesc cu ea, crezi ca-i ok?” Prietenii lui ii spun ca probabil ca da, dar il
sfatuiesc si sa vorbeasca cu cineva care ii ajuta pe cei care au pierdut o persoana apropiata.

L-am cunoscut pe Paul la aproape 10 luni de cand a murit sotia lui. Ne-am petrecut prima noastra sesiune
incercand sa vedem (asa cum scrie Kenneth Doka) ce intelege Paul prin atasament. Cu alte cuvinte, ce sens a
dat el faptului ca a pierdut-o pe Carmen. Vroiam si sa-mi fac o idee despre cum tine Paul doliu: cu un grad
evident de emotie si afectiune, sau la un nivel mai mult cognitiv, vorbind despre relatia sa pierduta? Dupa ce l-
am ascultat pe Paul, mi-a fost clar ca relationa cu pierderea lui la nivel cognitiv. Folosea rareori cuvinte care sa
descrie “sentimente” si descria, de obicei, activitatile pe care le facea cu Carmen.

Stiind ca ii e dor sa vorbeasca cu Carmen, am decis sa utilizez tehnica scaunului gol astfel incat el sa poata
“vorbi” cu ea si, astfel, sa gaseasca o modalitate de a trai mai impacat cu durerea lui. Multi autori mentioneaza
ca folosesc tehnica Gestalt a scaunului gol. Eu prefer sa urmez tehnica scaunului gol a lui Moreno din metoda
lui de psihodrama.
Conform lui Moreno, metoda scaunului gol impune ca persoana absenta sa fie adusa in sesiune prin inversarea
rolurilor, mai degraba decat sa ceri clientului sa vorbeasca “ca si cum persoana absenta sta de fapt pe scaun”
(asa cum Gibson a descris foarte clar abordarea Gestalt a scaunului gol). Moreno credea ca actiunea de a ne
preface dilueaza impactul procesului. Prin metoda psihodramei terapeutul cere clientului sa se aseze in scaunul
gol si “sa fie” persoana absenta. Pe masura ce terapeutul ia “interviuri” persoanei absente, se intampla doua
lucruri. In primul rand, terapeutul aduna informatii valoroase despre persoana absenta. In al doilea rand,
persoana absenta devine prezenta existential. Altfel spus, scaunul gol nu mai este gol; persoana absenta sta pe
el, si clientul poate vedea destul de usor cum persoana absenta este prezenta in acel moment. In opinia mea,
abordarea lui Moreno de inversare de rol este mai convingatoare si aduce aceasta experienta mai mult in
prezent decat abordarea Gestalt. Sa va demonstrez.

In a doua sesiune cu Paul, ii spun: “Paul, pune acel scaun gol fata in fata cu tine. Acum muta-te si stai pe
scaunul gol. Vreau sa o intalnesc pe Carmen, iar cel mai bun mod de a face acest lucru este de a vorbi cu ea.
Vreau ca tu sa fii Carmen. Vreau sa stai pe scaun asa cum sta Carmen pe scaun. Vreau sa imi raspunzi la
intrebari asa cum raspunde Carmen. Vreau sa fii Carmen in orice fel poti. Tu o cunosti pe Carmen mai bine
decat oricine, asa ca stiu ca poti face asta”.

Observati ca incerc sa exprim clar ceea ce vreau ca el sa faca. Observati, de asemenea, ca nu-i dau de ales. El
este la mine pentru ca are nevoie de ajutor, si eu conduc sesiunea astfel incat sa-l primeasca. Paul sta in
scaunul gol. Incep cu intrebari neutre mai intai. “Carmen, multumesc ca esti aici. Cati ani aveai cand ai murit?”

Paul (ca si Carmen) spune: “Aveam 62 si Paul avea 64.”

Eu intreb: “Cum ai murit? ”

Paul raspunde (ca si Carmen), “Am murit de cancer pulmonar.”

Eu continui: “Ce iti placea cel mai mult la Paul?”

Paul (ca si Carmen) spune: “Era bun cu mine. Faceam aproape totul impreuna, si luam mereu toate deciziile
impreuna”.

Eu raspund, “Carmen, Paul este aici. I-a fost foarte, foarte dor de tine. Cred ca are nevoie sa vorbeasca cu
tine.”
[Un comentariu cu privire la ceea ce am facut pana acum in cadrul sesiunii. Am stabilit “prezenta” lui Carmen.
Am descoperit ca Paul se vedea pe el si Carmen ca fiind inseparabili. Astfel, durerea lui este legata de
pierderea unui participant activ in viata lui. Desigur, si de tristetea cu care el continua sa traiasca. Acum, pe
masura ce continuam, nu doar ne prefacem ca ar fi si Carmen prezenta. Ea este in mod clar “in” sesiunea
noastra.]

Continui sesiunea si spun: “te rog sa inversezi rolurile si sa fii Paul”. Paul se muta inapoi la locul sau si se uita
la scaunul “gol”, unde sta acum Carmen. Eu zic: “Paul, te-ai gandit la multe in toate aceste zile in care ai fost
singur de cand Carmen a murit. Ea este aici. Ce vrei sa stie ea? Spune-i.”

Paul se uita cu atentie la scaun si cu o voce linistita spune: “Mi-a fost dor sa vorbesc despre orice cu tine.
Faceai atat de multe lucruri marunte, cum ar fi sa suspenzi abonamentul la ziar cand eram plecati sau sa
cumperi felurile de mancare care era sanatoase pentru mine. Ma bazam pe tine sa faci atat de multe dintre
lucrurile astea. Iti spun sincer, Carmen, ma simt cu adevarat pierdut fara tine. Dar stii ce, Carmen? Cel mai
probabil mi-e dor sa te aud prin casa! Este atat de liniste, nu stiu ce sa fac. ”

Dialogul continua intr-un mod asemanator, pana cand cred ca Paul a spus ce era mai important. Atunci stiu ca
trebuie sa avem o intalnire cu Carmen axata pe modul in care Paul va merge mai departe. Am descoperit ca
unul dintre cele mai bune moduri de a face acest lucru este prin crearea unui “personaj intelept”. In acest caz, o
inzestrez pe Carmen cu intelepciune.

Eu spun: “Paul, Carmen a plecat de aproape un an, asa ca sa presupunem ca a fost inzestrata cu o intelepciune
dincolo de ceea ce avem noi muritorii. Gandeste-te la Carmen ca avand acest dar, si vorbeste cu ea despre ce sa
faci de acum incolo.”

Paul se uita la Carmen si spune: “Nu am de gand sa renunt la doliu si sa nu mai fiu trist, dar stiu si ca nu pot
continua sa stau si sa ma uit intr-una la televizor. Numai ca nu sunt sigur ce ar trebui sa fac.”

Paul inverseaza rolurile cu Carmen, si ii spun ei: “Carmen, ai putut sa-l vezi pe Paul, si tu ai intelepciunea de
a-l ajuta. El a spus clar ca nu este pregatit sa renunte la doliul dupa tine, dar crede ca a venit timpul sa faca
ceva mai mult decat sa se uite la televiziunea toata ziua. Spune-i ce sa faca”.

Prin a-i acorda lui Carmen darul intelepciunii, ceea ce am facut de fapt a fost sa-i ofer lui Paul puterea de a
ajunge dincolo de el insusi. Fiti constienti de faptul ca acest lucru poate sa nu se intample pana la a treia sau a
patra sesiune. Am trunchiat aceasta sesiune pentru a oferi cititorilor o idee despre inversarea rolurilor in
psihodrama si pentru a ilustra faptul ca puterea se afla in interiorul clientului.

Il las pe Paul in rolul lui Carmen. El spune (ca si Carmen): “Paul, tu stii ca n-ai fost singur. Am fost acolo in
spirit. Este timpul sa incepi sa faci lucruri care sa te scoata din casa. Prietenii tai de la fabrica te-au invitat la
jocurile lor de carti, si stiu ca biserica este mereu in cautare de aprozi. Stii cum sa te apuci sa faci ceva.
Intotdeauna faceai ceva din lemn in jurul casei. Stiu ca de exemplu Casa de Los Ninos are nevoie mereu de
cineva care sa le faca mici reparatii. Ideea e, Paul, ca nu vreau sa ma uiti, dar nici nu vreau sa te usuci si sa
mori”.

Spun, “Schimba rolurile”.

Pavel se intoarce pe scaunul lui, si eu pun scaunul gol deoparte. Apoi il intreb: “Ce ai invatat?”
El raspunde: “Am invatat ca nu trebuie sa renunt la doliu, dar ca pot incepe sa traiesc pe cont propriu.”

Dupa ce vorbim putin despre asta, il intreb, “Paul, vrei sa mai avem si alte sesiuni?”

Paul spune: “Da. Daca nu te superi, as vrea sa mai vorbesc cu Carmen.”

Am remarcat cat de des scaunul gol din Gestalt este mentionat in publicatii in legatura cu munca de doliu in
comparatie cu scaunul gol din psihodrama. Partial aceasta se datoreaza faptului ca Perls a fost mai priceput in
crearea unei imagini publice atragatoare, in timp ce Moreno a fost mai putin cunoscut de public. Pe de alta
parte, psihodrama a a stat ascunsa in spatele unui set extins de standarde de formare, si este in esenta o metoda
de terapie de grup cu bazele in sociometrie.

Sper ca acest articol sa va trezeasca interesul pentru procesul psihodramatic de inversare de roluri si tehnica
scaunului gol in psihodrama. Puteti afla mai multe la centrele de formare in psihodrama de langa tine.
Marvin G. Knittel este profesor emerit in psihologie scolara si de consiliere la Universitatea din Nebraska-
Kearney si membru pe viata al Asociatiei americane de consiliere. El este in prezent retras din activitate si
lucuieste in Tucson, Arizona. Il puteti contacta la mdknittel@gmail.com.