Etapele unui demers de consiliere

Etapele unui demers de consiliere sunt determinate de relația dintre: întrebare –

răspuns – explicare – acceptare – interiorizare – decizie – exteriorizarea acţiunii.

Astfel L.M Brammer și E.L. Shostrom au stabilit pentru acest domeniu un număr
de cinci etape ale consilierii ce trebuie parcurse pe parcursul unei astfel de
intervenții.

Cele cinci etape sunt:

- întâlnirea;
- clarificarea;

- reflectarea;
- confruntarea sau rezolvarea problemei;
- interpretarea profundă.

Și prin urmarea vom lua și vom detalia fiecare etapă în parte a procesului de
consiliere.

1. Întâlnirea: reprezintă primul contact dintre consilier și subiect, de aceasta

depinzând continuarea demersului de consiliere. Pentru aceasta întâlnirea este
caracterizată printr-o atmosferă relaxantă, stimulativă, deschisă, pozitivă și
activă. Consilierul trebuie să adopte o atitudine deschisă, caldă, primitoarea
eliminând astfel barierele ce ar putea apărea în comunicare. Prin eliminarea
constrângerilor dintre consilier și consiliat va crește încrederea clientului în
specialist, fapt ce va duce la eficientizarea consilierii. De regulă la prima ședință
specialistul își notează: datele clientului, familia, prieteni, rezultate la învățătură,
experiențe semnificante. Una din principalele condiții ale etapei de întâlnire este
ca subiectul să nu se simtă ca la un interogatoriu, iar prima ședință va avea de
regulă 45-50 de minute.

2. Clarificarea: se realizează pe parcursul mai multor ședințe, puține fiind

cazurile în care se poate finaliza această etapă de la prima ședință. De multe ori
consilierul se confruntă cu rezistența clientului pe parcursul etapei de clarificare,
dar cu toate acestea procesul consilierii va fi mult simplificat datorită faptului că
se lucrează asupra conștientului și nu inconștientului precum în procesul de
psihoterapie.

În cadrul etapei de clarificare se disting mai multe subetape:

- identificarea problemei;
- formularea ei;
- stabilirea cauzelor problemei;

- descrierea consecinţelor prezente şi viitoare ale problemei;

- explicitarea relaţiei specifice problemă-client-mediu.

18

Identificarea problemei: este etapa în care se încearcă definirea problemei, etapa

este definită ca „diferenţa între starea curentă şi starea dorită, diferenţă care nu
poate fi depăşită spontan de către client.”16
O clasificare a problemelor a fost elaborată de M. Levine, în lucrarea
Effective problem solving, în anul 1994, după cum urmează:
• După gradul de definire:
- probleme bine definite;
- probleme slab definite;
• După gradul de specificitate:

- probleme generale;
- probleme specifice;
• După importanța problemei:
- probleme majore;
- probleme minore.

În subetapa de formulare a problemei se identifică starea inițială a subiectului și

starea finală (dorită), iar pentru realizarea obiectivului se definesc procedurile de
transformare, prin care se va trece de la starea inițială la cea dorită.

Stabilirea cauzelor problemei: „De cele mai multe ori problemele au mai multe
surse de formare - rareori un singur factor declanşează un comportament
neadecvat (de exemplu, în cazul fumatului la adolescenţi pot interveni: reclama,
presiunea grupului, neîncrederea în sine, aderenţa la normele de grup etc.).
Identificarea cauzelor care au condus la dezvoltarea unei probleme este un pas
indispensabil în eliminarea ei. Factorii de formare a problemei trebuie să fie
identificaţi de grupul care se confruntă cu acea problema şi nu să i se impună un
punct de vedere din afară asupra cauzelor problemei.” 17

Descrierea consecințelor prezente și viitoare ale problemei: problemele apar

datorită unui complex de cauze și persistă în viața subiectului de cele mai multe
ori datorită mediilor din care face parte (grupurile de adolescenți care
influențează subiectul).

Explicitarea relației specifice problemă – client – mediu: presupune elaborarea

de către consilier a unui plan de acțiune prin: formularea unui obiectiv de lungă
durată, formularea obiectivelor specifice în funcție de obiectivul de lungă durată,
strategia de intervenție pentru obiectivele specifice.

Aceste subetape se realizează, fiecare, pe parcursul a unei ședințe de consiliere.

16 M. Miclea, Psihologia cognitivă – Modele teoretico-experimentale,

Polirom, 1999, Iaşi
17 M. Avramescu, Curs de consiliere educațională şi a carierei, online:
https://www.scribd.com/document/30757239/Consiliere-Educational-A-Si-a-
Carierei-Manual-An-3-Sem-II

19

3. Reflectarea: este etapa în care subiectul se transpune în locul consilierului.

Acest procedeu se numește în limbajul de specialitate procedeul „oglinzii”.

În această etapă presupune expunerea stărilor cognitive și afective pe care le

trăiește subiectul, în scopul de a-l face pe subiect să realizeze stările pe care le
are. Pentru realizarea acestui procedeu consilierul va folosi expresii precum: „ce
simți tu este...” , „se pare că simți...”.

4. Confruntarea/rezolvarea problemei: dacă celelalte etape aveau ca scop

definirea sau identificarea problemei, în această etapa se demarează procesul de
rezolvare a acesteia. Pentru realizarea acestei etape se apelează la gândirea
euristică, puterea de asumare a responsabilității, schimbarea cadrului de
referință. Această etapă este considerată una foarte dificilă deoarece subiectul are
de dus o confruntare între ceea ce a acumulat din exterior și convingerile pe care
le-a dobândit pe parcursul vieții, ca de exemplu: „”Până acum am crezut că
părerea părinţilor este cea mai importantă, dar...”.

Conform Bedell și Lennox s-au stabilit 7 principii ale rezolvării problemelor,

astfel:

˗ „Problemele sunt naturale: Este important ca elevul să accepte că problemele

sunt o componentă normală a vieţii şi că existenţa unei probleme nu indică o
slăbiciune ci mai degrabă o situaţie în care îţi identifici sfera de abilităţi sau
cunoştinţe pe care trebuie să ţi-o dezvolţi. Perceperea problemei ca situaţie
nefirească, faţă de care trebuie să te aperi, reduce posibilitatea clarificării şi
rezolvării ei.

˗ Majoritatea problemelor pot fi rezolvate: Convingerea că problemele nu pot fi

rezolvate şi că a avea probleme, este o slăbiciune îi face pe elevi să renunţe la
rezolvarea lor încă din momentul identificării ei. Unul din motivele pentru care
se întâmplă acest lucru este existenţa unui sentiment de neîncredere în
posibilitatea rezolvării problemei. învăţarea abilităţilor de rezolvare de probleme
dezvoltă sentimentul de competenţă, de autoeficienţă şi încredere în sine,
transformându-se astfel în situaţii de dezvoltare personală.

˗ Asumarea responsabilităţii pentru probleme: Rezolvarea problemei presupune

asumarea responsabilităţii pentru acea problemă. Este greşit să credem că îl
ajutăm pe copil sau adolescent preluându-le problemele, asumându-ne
responsabilitatea lor şi a dificultăţilor generate de probleme. Dacă copilul şi
adolescentul este încurajat să îşi asume această responsabilitate contribuim la
maturizarea lui din punct de vedere psihologic şi social.

˗ Defineşte problema înainte de a acţiona: Este mai eficient ca atunci când apare
o problemă elevul să fie învăţat să o definească, să clarifice aspectele
problemei, să identifice consecinţele, priorităţile, abilităţile sau cunoştinţele pe
care le are, să formuleze soluţii posibile şi să le evalueze.

20

în funcţie de aceste elemente elevul poate să îşi dezvolte un plan realist de

rezolvare de probleme.

˗ Rezolvarea de probleme înseamnă să stabileşti ceea ce poţi să faci şi NU

ceea ce nu poţi face: Elevul este învăţat să îşi stabilească scopuri realiste în
rezolvarea unor probleme şi să se focalizeze pe ceea ce deja cunoaşte sau ştie şi
nu pe ce nu deţine (cunoştinţe sau abilităţi).

˗ Soluţiile trebuie selecţionate în funcţie de abilităţile şi cunoştinţele

personale: Selectarea unor soluţii care depăşesc abilităţile personale ale elevilor
pot duce la eşecul rezolvării acelei probleme şi scăderea sentimentului de
competenţă. Este astfel important ca profesorul să înveţe elevii să identifice acele
soluţii în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare psihologică (mentală,
emoţională, socială).

˗ Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor personale şi ale

celorlalţi indivizi: Anumite atitudini faţă de problemă pot avea consecinţe
negative asupra rezolvării ei, şi anume: renunţarea la rezolvarea problemei,
evitarea ei, alegerea unei soluţii inacceptabile pentru tine sau alegerea unei
soluţii fără să ţii cont de sentimentele şi drepturile celorlalţi.”18

5. Interpretarea profundă: presupune identificarea motivelor din inconștientul

subiectului care au dus la crearea problemelor cu care se confruntă acesta.

Procesul de consiliere presupune și intervenția asupra unor mecanisme complexe

pe care consilierul le antrenează în cadrul ședințelor pe care le desfășoară cu
respectivul subiect. Altfel spus, relația client-consilier nu se realizează numai la
nivel exterior (conștient), ci și la nivelul proceselor psihice complexe
(inconștiente).

Mecanismele psihologice care sunt uzitate în procesul de consiliere sunt

identificate de C. Enăchescu astfel:

- „transferul proiectiv de la client la consilier prin intermediul „problemei” sau

întrebării;

- transferul explicativ de la consilier la client; - interiorizarea explicaţiei;

- elaborarea deciziei de către consiliat;

- re-proiectarea deciziei în exterior sau exteriorizarea ei.”19
Astfel, conform mecanismelor identificare de C. Enăchescu, acesta ne oferă și o
proiecție grafică a etapelor prin care se materializează aceste procese: