1.1.

Aspecte caracteristice şi tipologia consilierii

„Conceptul de consiliere se referă la o relație interumană de ajutor dintre o

persoană specializată, consilierul, și o altă persoană care solicită asistență de
specialitate, clientul”1

„Consilierea constă în aplicarea tehnicilor specifice consilierii sau a altora

conexe, din câmpul științelor comportamentului, pentru a susține învățarea
modalităților prin care se pot rezolva probleme sau se pot lua decizii care privesc
cariera, dezvoltarea personală, căsnicia, familia etc.”2

Ca și definiție pentru consiliere, din punct de vedere al limbajului de specialitate,

se poate spune că aceasta reprezintă demersul prin care persoana specializată,
consilierul, în urma analizei etapelor de investigare, conceptualizare, soluționare
și implementare, formulează soluții pentru clienți, specifice problemelor apărute,
precum și de sfaturile necesare clientului în vederea finalizării cu succes a
proiectului/planului conceput de consilier.

Consilierea este acţiune complexă prin care se urmăreşte „sugerarea modului de

comportare ce trebuie să fie adoptat într-o situaţie dată sau în general, în viaţă şi
în activitatea cotidiană”3

Pentru prima dată profesia de consilier a apărut în Anglia și a fost adresată

persoanelor care se ocupau cu orientarea profesională a tinerilor, consilierea
conjugală sau te alte tipuri.

Trebuie conștientizat faptul că există o diferență conceptuală între consiliere și

sfaturile pe care le primim de la prieteni, familie sau de la anumite persoane care
au ca scop transmiterea de noi informații de care suntem interesați, indiferent
dacă acestea respectă o programare sau nu. Aceste fiind spuse, nu reprezintă
consiliere de specialitate serviciile agențiilor de informații, sfaturile părintești,
cele duhovnicești, acestea rămânând la statutul de sfaturi sau chiar opinii
personale, neavând ca scop obținerea de rezultate la sfârșitul unui program
prestabilit.
1 G. Egan, The Skilled Helper: A Systematic Approach to Effective
Helping, Monterey, CA, Brooks-Cole, 1990 apud M. Georgescu, Introducere în
consilierea psihologică, București, Editura Fundației România de Mâine, 2004,
p.12.

2 American Personnel and Guidance Association, Licensure Committee

Action Packet, Washington D. C., 1980, p.23 apud M. Georgescu, Introducere în
consilierea psihologică, București, Editura Fundației România de Mâine, 2004,
p.12.

3 G. Tomşa, Consilierea şi orientarea în şcoală, Ed. Viaţa Românească,

Bucureşti, 1999, p. 231.

Consilierea este o activitate obiectivă prin care se urmărește identificarea de

soluții, fapt pentru care pe parcursul consilierii nu se dezbat opinii personale,
consilierul fiind o persoană specializată în a oferi soluții viabile.

Odată cu trecerea anilor, persoanele de specialitate au clasificat consilierea în

mai multe tipuri după cum urmează:

1. Consilierea informațională: presupune ca psihologul/consilierul să îi ofere

clientului informații utile și veridice pentru a-l ajuta la identificarea problemei,
precum și pentru a le gestiona în mod corect. Se oferă informații astfel încât
clientul să poată să se readapteze la cerințele impuse de societatea din care fac
parte.

2. Consilierea catalitică: este folosită pentru a ajuta clientul să își regăsească

încrederea în sine, și pentru a trece peste situațiile limită cu care se confruntă.
3. Consilierea confruntativă: se referă la împingerea clientului de către
consilier la elaborarea de probleme pe tema cărora își va exprima sentimentele.
Metoda predilectă folosită de consilier în cadrul acestui tip de consiliere este
încurajarea.

4. Consilierea prescriptivă: este asemănătoare consilierii informative cu

diferența că informațiile redate sunt elaborate științific, oferindu-i clientului
argument pro și contra cu vedere la problemele pe care le are de rezolvat.

5. Consilierea suportivă: presupune ajutarea clientului pe plan emoțional

pentru a depăși momentele grele din viață.

6. Consilierea de remediu: este tipul de consiliere folosit în special

pentru clienții cu anumite vicii: dependența de alcool, fumat, droguri. Astfel

consilierul caută să remedieze problemele pe care le are clientul.

7. Consilierea de criză: este folosită pentru ajutarea subiecților să depășească

problemele sociale cu care se confruntă.

8. Consilierea preventivă: constă dintr-un sistem concret de metode şi acţiuni

prin care se urmăreşte învăţarea unor tehnici cum să abordeze şi cum să
procedeze cu propriile nevoi în raport cu diversele exigenţe şi solicitări externe
pentru a diminua sau evita disconfortul psihic. Din această perspectivă, este
important de a ajuta clienţii să-şi formeze o imagine despre sine obiectivă pentru
a-şi elabora şi însuşi criterii concrete de evaluare a semnificaţiei propriilor
solicitări şi interese, dar şi privitor la solicitările externe prin interiorizarea
normelor şi valorilor grupului. Prevenţia presupune anticiparea situaţiilor şi a
factorilor de risc care pot fi un obstacol în dezvoltarea armonioasă şi
funcţionarea persoanei la parametrii optimi ai resurselor proprii. Preocuparea
pentru prevenţie constă în implicarea în acţiune înainte de declanşarea unui
impact negativ şi de apariţia unei crize personale. Este modalitatea cea mai

9
eficientă şi mai economicoasă de consiliere, dar şi cea mai puţin uzitată.

9. Consilierea de dezvoltare personală: este un model mai complex care

constă în identificarea şi formarea abilităţilor necesare soluţionărilor problemei.
Tehnicile de intervenţie folosite sunt: transmiterea de informaţii şi asimilarea
acestora, jocuri de rol, tehnici experienţiale şi exerciţii specifice prin care sunt
vizate formarea de competenţe, dintre care menţionăm: rezolvarea de probleme,
luarea deciziilor, deprinderi de comunicare, de rezolvare a conflictelor, de
relaţionare, adoptarea unui comportament de responsabilitate pentru problemele
academice, management al stresului, etc.

10. Consilierea religioasă: se bazează pe dogmele bisericești, principiile și

învățăturile acesteia.

11. Consilierea promovării și menținerii sănătății: ajută la reducerea riscurilor

de îmbolnăvire și la combaterea practicilor nocive organismului precum:
fumatul, consumul de alcool etc. prin promovarea unui stil de viață sănătos.

12. Consilierea carierei: ajută la sporirea șanselor de angajare, în concordanță

cu aspirațiile, abilitățile și nevoile lor.

13. Consilierea familiei: se ocupă cu problemele de familie: înainte de

căsătorie, în timpul căsătoriei, divorțul.

14. Consiliere specific genului: se conturează ca o specializare care necesită

cunoştinţe şi disponibilităţi speciale pentru exercitarea

diferenţiată, în funcţie de apartenenţa la genul masculin sau feminin. În lucrarea

de față vom pune accent pe două arii de responsabilitate ale consilierii și anume
consiliere psihopedagogică/educațională și consiliere

psihologică.

Consilierea educațională „este un tip de intervenţie prin care se urmăreşte

sugerarea unui mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat
într-o situaţie dată sau, în general, în viaţa şi activitatea cotidiană. Consilierea
psihopedagogică realizează obiective de natură psihologică şi pedagogică
concomitent” 4 . Este un act prin care se acordă ajutor elevilor, studenților și
altor persoane ce se află în procesul de învățare, indiferent de nivelul la care se
află, vârsta cursanților și domeniul de activitate al acestora.

Consilierea psihologică „este un tip de intervenţie prin care se urmăreşte

sugerarea unui mod de a proceda, a unui mod de comportare ce trebuie adoptat
într-o situaţie dată, sau în general, în viaţa şi activitatea cotidiană. Ea se
adresează persoanelor relativ normale, sănătoase psihic, aflate uneori în
dificultate, pe care le ajută să-şi conştientizeze disponibilităţile şi să

4 Z. Micleușeanu, Bazele consilierii, Tipografia Primex-Com SRL,

Chișinău,2015, p. 11

10

le valorifice pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, trăind o viaţă

plină de sens, confortabilă psihologic.”5 Acest tip de consiliere ajută subiectul să
se autocunoască, să își conștientizeze poziția în cadrul societății și să își
conștientizeze capacitățile pe care le are.

Se poate concluziona, deci, că există o anumită delimitare conceptuală între

consilierea educațională și cea psihologică. Cu toate că ambele procedee vizează
dezvoltarea personalității, consilierea psihologică presupune și procese
complexe, conduse de persoane de specialitate, psihologi, psihoterapeuți, procese
care nu pot fi finalizate prin consilierea educațională.

Cu toate că activitatea educațională apare cu mult înaintea științelor psihologice,

consilierea psihologică își face apariția înaintea celei educaționale, iar
dezvoltarea științifică ce a avut loc după 1950 a făcut posibilă apariția unei noi
meserii, cea de consilier, strâns legată de meseria de psiholog.
Deosebirile dintre consilierea educațională și cea psihologică sunt:
5 Ibidem p. 13

11
Figura 1. Consiliere psihologică vs. Consiliere educațională6
Acestea fiind spuse, consilierea educațională poate fi considerată un corolar ce
cuprinde mai multe domenii care vizează într-un fel sau altul educația. Aceasta
cuprinde: consilierea școlară, vocațională, profesională, psihopedagogică, de
carieră.

6 E. Dimitriu - Tiron, Consiliere educaţională, Iaşi, Editura Institutul

European, 2005. p.18

12