MARINA (SUCI) ANUȚA

ANUL I CONVERSIE

CONCEPTUL DE FAMILIE

Familia reprezintǎ instituția fundamentalǎ în toate societǎțile. Ea este cea

mai veche dintre instituțiile create de om de-a lungul existenței sale social -
istorice şi reprezintǎ o formǎ de comunitate umanǎ, între membrii cǎreia existǎ o
serie de relații: biologice, spiritual-afective sau moral-juridice.
Definitǎ, în mod obişnuit, ca grup de persoane unite prin cǎsǎtorie sau
rudenie, care au o viațǎ comunǎ bazatǎ pe sentimente, aspirații şi interese
comune, familia, deşi se regǎseşte la toate popoarele şi comunitǎțile, totuşi, se
individualizeazǎ în raport de alte grupuri sociale prin stilul de viațǎ practicat,
prin normele, obiceiurile, valorile promovate şi transmise de la o generație la
alta.
Perenitatea societǎții e realizatǎ prin reproducerea biologicǎ şi socialǎ, iar
aceste funcții sunt asigurate de familie. Într-un sens mai larg, familia e definitǎ
ca grup social care are membrii legați prin raporturi de vârstǎ, cǎsǎtorie sau
adopție şi care trǎiesc împreunǎ, coopereazǎ şi au grijǎ de copii. În sens restrâns,
familia este definitǎ ca grup social format dintr-un cuplu cǎsǎtorit şi copiii
acestuia.
Etimologic, acest cuvânt vine din latinescul „familia“, care desemneazǎ
ansamblul locuitorilor casei, ansamblul celor care trǎiesc sub acelaşi acoperiş. În
Dictionarul Explicativ al Limbii Române, familia este definitǎ ca „forma socialǎ
de bazǎ, întemeiatǎ prin cǎsǎtorie şi care constǎ din soț, soție şi din
descendenții acestora“. În Dicționarul de Filosofie, definiția familiei este
urmǎtoarea: „forma primarǎ de comunitate umanǎ care cuprinde un grup de
oameni legați de consangvinitate şi înrudire“.
 Din punct de vedere juridic, familia este un grup de persoane între care s-a
stabilit un set de drepturi şi obligații reglementat prin norme legale. Aceste
norme legale se referǎ la modul de încheiere a cǎsǎtoriei;
 stabilirea paternitǎții;
 drepturile şi obligațiile soților;
 relațiile dintre pǎrinşi şi copii;
 modul de transmitere a moştenirii.
În concepția altor autori, familia este o formǎ de comunitate umanǎ
alcǎtuitǎ din cel puțin doi indivizi, uniți prin legǎturi de cǎsǎtorie sau paterne,
realizând mai mult sau mai puțin, latura biologicǎ sau cea psihosocialǎ. În
domeniul social, familia poate semnifica, în acelaşi timp, indivizi şi relații. Ea
cuprinde celula conjugalǎ (soț-soție) la care se adaugǎ copii, pǎrinți, bunici, veri
etc. Aceastǎ noțiune se referǎ la o dinastie de rude care nu coabiteazǎ, dar au un
patrimoniu comun. De asemenea, sunt legate de termenul de familie, sentimente
ca dragoste şi afecțiune.
Familia se afirmǎ permanent ca celula de bazǎ a oricǎrei societǎți, aceasta
conferǎ societǎții valori de solidaritate umanǎ, de sens al existenței, de
perpetuare a unor concepții, mentalitǎți, religii sau interese materiale. Societatea,
la rândul sǎu, este datoare sǎ asigure familiei protecție, condiții de perpetuare şi
dezvoltare, care sǎ-i permitǎ sǎ-şi îndeplineascǎ menirea.
De-a lungul istoriei s-au cunoscut mai multe tipuri de familie:
 familia pe grupe mari – care cuprinde grupuri de perechi cǎsǎtorite, trǎind
laolaltǎ în cadrul aceleiaşi gospodǎrii;
 familia extinsǎ – formatǎ dintr-un cuplu împreunǎ cu rudele apropiate,
într-o asemenea familie coabiteazǎ una sau douǎ generații ascendente sau
descendente (pǎrinți, nepoți);
  familia nuclearǎ – alcǎtuitǎ dintr-un cuplu conjugal împreunǎ cu copiii ce
trǎiesc separat de celelalte rude apropiate. Acest tip de familie predominǎ
în societatea contemporanǎ.
,,Relația dintre bǎrbat şi femeie poate fi structuratǎ în patru moduri:
1. monogamia – cuplul conjugal
2. poligamia – soț cu mai multe soții;
3. poliandria – soție cu mai mulți soți;
4. grupuri de cupluri – doi sau mai mulți soți cu mai multe soții.”(C,
Schifirnet, 2003, p.153)
Monogamia este forma de familie preferatǎ în societǎțile civilizate, poligamia
fiind preferatǎ doar în anumite culturi. În familie, autoritatea este exercitatǎ
diferit în funcție de societate. În structurile sociale tradiționale autoritatea
aparținea persoanei celei mai în vârstǎ. În perioada matriarhatului, mama
dispunea de mai multǎ autoritate. În societatea modern autoritatea este egal
distribuitǎ între soți.
Funcțiile familiei
Familia ființeazǎ ca urmare a rolului pe care îl are atât pentru cei doi soți cât şi
pentru celalți membrii ai sǎi.
 Reproducerea. Prin funcia de reproducere, familia contribuie la
menținerea şi supraviețuirea umanitǎții şi societǎții.
 Funcția economicǎ rezultǎ din necesitatea asigurǎrii condițiilor materiale
necesare vieții de familie şi creşterii copiiilor.
 Socializarea. Familia constituie mediul primar de îngrijire a copiilor din
primele momente ale vieții, pǎrinții şi cei din familie, transmit copilului
limba, norme, valori, principii de conduitǎ.
 Funcția sexualǎ. Familia reglementeazǎ comportamentul sexual,
societatea însǎşi influiențeazǎ normele de viațǎ sexualǎ în familie.
 Funcția educativǎ se manifestǎ în efortul familiei de a educa pe membrii
sǎi conform unor norme proprii şi cu scopul integrǎrii în societate.
  Asigurarea cadrului de manifestare a afectivitǎții. Familia este mediul
intimitǎții şi al cǎldurii sufleteşti dar şi de asigurare a securitǎții personale.

Problemele sociale ale familiei

Un subiect al sociologiei familiei îl reprezintǎ divorțul, fenomen
determinat de o multitudine de cauze şi motivații personale şi sociale.
Posibilitatea femeii de a-şi asigura singurǎ un venit, este un factor ce acționeazǎ
în hotǎrârea pentru despǎrțire. O problemǎ socialǎ deosebit de gravǎ este
violenta în familie şi abuzul fațǎ de copii. Violența vizeazǎ agresivitatea soțului
fațǎ de soție dar şi fațǎ de ceilalți membrii ai familiei. ,,În fapt casa este locul
cel mai periculos din societatea modernǎ. În termeni statistici o persoanǎ de
orice vârstǎ sau sex poate fi mult mai uşor supusǎ unei agresiuni fizice în
propria casǎ decât noaptea pe stradǎ.” (Giddens, A, Sociologie, 2001, p.178)

Fațǎ de copii, violența poate fi manifestatǎ şi din partea mamei. Mulți

dintre copiii strǎzii provin din familii unde au suferit violențe şi abuzuri. În
societǎțile dezvoltate cu familii nucleare are loc o despǎrțire a acesteia de
pǎrinți, de unde rezultǎ o gravǎ problemǎ socialǎ: cea a bǎtrânilor.
Acțiunea de îngrijire a bǎtrânilor de cǎtre copiii lor ajunşi adulți cu
responsabilitǎți sociale şi familiale fațǎ de proprii copii se produce cu multe
dificultǎți.
Stiluri alternative de viațǎ
Fațǎ de viața de familie existǎ din partea unor persoane tendința de a
construi un alt tip de relații între barbat şi femeie, care sǎ rǎspundǎ trebuințelor
sociale, biologice şi emoționale.
Celibatul reprezintǎ obțiunea individului de a trǎi singur, farǎ sǎ însemne
cǎ aceasta s-ar produce ca urmare a unor constrângeri exterioare. Acest stil de
viațǎ conduce la scǎderea natalitǎții, ceea ce a determinat unele țǎri sǎ introducǎ
acțiuni de descurajare a acestuia: taxe pe celibat, impozite mai mari pentru
celibatari, restricții în obținerea de credite pentru locuințe din fonduri publice etc
Coabitarea consensualǎ este o formǎ de cuplu alcǎtuitǎ din persoane de
sex opus în care nu exist relații de cǎsǎtorie. Acest stil de viațǎ este adoptat de
tineri mai ales, fiind pentru acestia un mod de exersare a vieții în cuplu şi de
pregǎtire pentru viața de familie. Acest tip de familie ,,a primit adesea un statut
legal astfel încât dacǎ, o relație se întrerupe, indivizii pot pretinde prin lege
împǎrțirea bunurilor şi pensia alimentarǎ” (Giddens, A, p.182)
Cǎsǎtoria fǎrǎ copii este o altǎ alternativǎ, cauaza principalǎ pentru
familiile tinere de a nu avea copii rezidǎ în mijloacele insuficiente de asigurare a
condițiilor de creştere a acestora. Familia farǎ copii este şi familia cuplului
nefertil.
Familii monoparentale sunt rezultatul divorțului, a decesului unuia dintre
parteneri sau al naşterilor în afara cǎsǎtoriei. Aceste familii se confruntǎ
inevitabil cu dificultǎți mai numeroase decât familiile nucleare complete.
Cuplurile de homosexuali se constituie ca o alteternativǎ la cǎsǎtorie, în
unele țǎri fiind acceptatǎ cǎsǎtoria între persoane de acelaşi sex. În societǎțile
democratice se lasǎ libertatea fiecǎruia de a-şi decide modul de a trǎi şi acționa,
iar acceptarea acestor cupluri de homosexuali este oportunǎ numai dacǎ ele
acționeazǎ în cadrul legal al societǎții.
Toate aceste stiluri alternative de viațǎ în familie ne ajutǎ sǎ observam
complexitatea raporturilor ce se stabilesc între bǎrbat şi femeie şi sǎ întelegem
mecanimele utilizate de societate în soluționarea problemelor rezultate din
aceste raporturi.
Concluzia care se desprinde este cǎ orice societate funcționeazǎ numai în
mǎsura în care evolueazǎ concordant cu cerințele vieții de familie.

Bibliografie:
1. Schifirnet, Constantin, Sociologie, Editura Comunicare.ro, 2003

2. Giddens, Anthony, Sociologie, Editura ALL, Bucuresti,2001

3. Mihǎilescu, Ioan, Sociologie generalǎ, Editura Universitǎții Bucureşti, 2000.