IMPACTUL GRADINITEI ASUPRA

SOCIALIZARII COPILULUI PRESCOLAR

Prof.ȋnv.primar Costea (Diaconescu) Dănuța

MOTTO :

„ Fiecare dintre noi este ceea ce este fiindcă provine dintr-un anumit ou şi
fiindcă a trăit o anumită viaţă, el este de două ori unic atât prin singularitatea originii sale, cât
şi prin singularitatea aventurii sale personale”

(Rostand, 1975, p. 58)

Vârsta simbolică, vârsta de aur a copilăriei, preşcolaritatea, este vârsta unor achiziţii psiho-
comportamentale fundamentale, a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi
integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei şi dezvoltării lui.
Pentru majoritatea copiilor din România, educaţia preşcolară este primul pas în sistemul
naţional de educaţie, grădiniţa fiind cea care oferă servicii de educaţie la nivel naţional. Până a
ajunge la ciclul primar, copiii acumulează deja o serie de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi care le
permit dezvoltarea personală integrală şi le facilitează adaptarea la mediul şcolar.
Pentru îndeplinirea prevederilor noului Curriculum National pentru Educatia timpurie în
grădiniţă sunt organizate o diversitate de activităţi, accentul punându-se pe educarea limbajului şi
comunicării. Este cunoscut faptul că rolul limbajului şi al comunicării este hotărâtor în formarea
şi dezvoltarea personalităţii copilului, în îmbogăţirea capacităţii acestuia de a intra în relaţie cu
ceilalţi copii şi cu adulţii, de a interacţiona cu mediul, de a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin
explorări, încercări, exerciţii, experimente, în descoperirea de către fiecare copil a propriei
identităţi.
“Comunicarea verbală în copilărie îşi pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului,
influentând ansamblul capacităţilor sale sociale (chiar stilul social – educaţional), influenţează
precizia şi estetica exprimării gândirii şi chiar însuşirile personalităţii. La preşcolar, limbajul joacă
rolul unui instrument activ şi deosebit de complex al relaţiilor copilului cu cei din jurul său şi, în
acelaşi timp, un instrument de organizare a activităţii psihice. Important este că, la această vârstă
se întâlnesc diferenţe individuale însemnate legate de bogăţia şi folosirea
limbajului.”(Verza,E.,2000, p.113)
Comportamentele verbale constituie unul dintre cele mai importante segmente ale
activităţilor sociale umane. Evoluţia umană din punct de vedere cultural a fost posibilă pentru că
oamenii au reuşit să vorbească , să asculte, să scrie şi să citească. Funcţia de bază a comunicării
verbale este prezentată şi obiectivată prin efectele ei faţă de un alter – ego , de alţi semeni , de alţi
subiecţi.
La venirea în grădiniţă, copiii au o serie de reţineri şi de deficienţe sub raportul exprimării
verbale. A nu se uita că, în bună parte, dificultăţile și greşelile lor de pronunţie provin din
dezvoltarea insuficientă a analizatorului motor – verbal, inclusiv a aparatului fonoarticulator. De
asemenea cadrele didactice din grădiniţă se confruntă cu o gamă largă de comportamente ale
copiilor. Unii au o timiditate excesivă, sunt închişi în ei, retraşi, necomunicativi, alţii
dimpotrivă,sunt excesiv de energici, deschişi către relaţionarea cu cei din jur (adulţi sau copii). De
aceea este necesară integrarea copilului în viaţa de colectiv cu atât mai timpuriu cu cât copilul este
mai timid şi are o vorbire mai slab dezvoltată.
La vârsta preşcolară, când au loc lărgirea şi complicarea raporturilor dintre copil şi
realitatea înconjurătoare, copilul devine în gradiniţă ţinta unor variate influenţe complexe şi mai
bine organizate în comparaţie cu cele din perioada precedentă. Formele şi conţinutul comunicării
devin mai ample şi mai diversificate. Comunicarea este un factor esenţial în educarea copilului
preşcolar, în formarea personalităţii.
Repartizarea şi încredinţarea unor “responsabilităţi sociale”, utilizarea echilibrată a
aprobării şi dezaprobării stimulează mecanismul socializării conduitei copilului, dezvoltă
autonomia acestuia, facilitează apariţia premiselor trăsăturilor caracteriale. Selectarea şi utilizarea
unor strategii metodologice unitare, organizarea unor jocuri – exercitiu de imitare a vorbirii altuia,
a unor gesturi, a mimicii şi pantomimicii, valorizarea pozitivă a modelelor de interacţiune
contribuie, de asemenea, la educarea sensibilităţii, a atitudinii lor faţă de ei înşişi şi faţă de alţii, la
interiorizarea treptată a unor modele de conduită.
În cadrul grupului de copii din grădiniţă se pot întâlni o serie de forme de sociabilizare
exprimate prin cooperare, excluziune, rivalitate, afirmare, dependenţă, supunere, ca urmare a
creşterii individualităţii, dar şi a intercorelaţiilor colective, cadrului didactic revenindu-i sarcina de
a modela şi de a media aceste forme de sociabilizare.
Socializarea conduitelor copiilor, apariţia trăsăturilor caracteriale are loc în contextul
jocului şi al activităţilor obligatorii, când relaţiile interpersonale şi cele de grup sunt principalele
modalităţi de comunicare. Există însă şi întârzieri sau tulburări ale sociabilităţii, primele
manifestându-se prin instabilitate comportamentală sau prin persistenţa la vârsta preşcolarităţii
mari a unor forme specifice celorlalte substadii, exprimate prin timiditate, izolare etc. Tulburările
sociabilităţii pot fi determinate, printre altele, de asimilarea şi utilizarea unui limbaj nepoliticos,
vulgar sau chiar prin nefolosirea limbajului. Educarea sociabilităţii se face prin încredinţarea unor
sarcini şi responsabilităţi sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri şi activităţi colective sau prin
recompensarea lor pozitivă.

Gradul de sociabilitate al preşcolarilor este reflectarea experienţei de comunicare şi

interiorizarea modelului cultural.

Activităţi de îmbunătăţire a vorbirii în plan social

La vârsta preşcolară activitatea predominantă este jocul. Jocul are o putere imensă în viaţa
copiilor. Jucându-se, copiii muncesc, învaţă, se dezvoltă cognitive, socioafectiv şi psihofizic, îşi
exersează limbajul interacţionînd cu cei din grup. Jocul este luat în serios de către copii, o
nerespectare a unei reguli de joc poate fi sancţionată ca şi trădarea adultului. De aceea există o
interdependenţă între evenimentele de la începuturile învăţării copilului şi succesele sau
insuccesele sale de mai târziu. Jocul primeşte mai multă fantezie, lucru îmbucurător, deoarece
favorizează socializarea.
 Pentru îmbunătăţirea vorbirii copiilor în plan social, pentru sociabilizarea lor, în
grădiniţă se pot desfăşura, cu rezultate remarcabile o multitudine de jocuri sub diferite forme :
jocuri de creaţie, jocuri distractive, jocuri didactice.
De exemplu : “Spune cum te cheamă”(grupa mică); “De-a magazinul”(grupa
mijlocie); “Cunoşti copiii din grupa ta?”, “Alege-ţi partenerul”, “Să primim musafiri”, “Cine
locuieşte in căsuţă?”, “De-a poştasul”, “Cine te-a chemat la telefon?”, “De-a spectacolul”, “Să
ajutăm copilul pierdut”(grupa mare).
Aceste jocuri sunt doar câteva din jocurile şi activităţile care se pot desfăşura în vederea
unei sociabilizări eficiente cu ajutorul limbajului. Cu puţină imaginaţie, cu mult tact şi
cunoscându-şi bine copiii din grupă, educatoarea va reuşi să creeze jocuri noi, menite să închege
colectivul pe care îl conduce.
Totul pentru “măria sa copilul” !

BIBLIOGRAFIE
1. Creţu, T. (2001). Psihologia vârstelor. Bucureşti, Credis;

2. Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi

calitative. Bucureşti, Editura Economică;

3. Verza, E., Verza, E.Fl. (2000). Psihologia vârstelor. Bucureşti, Editura Pro-
Humanitate;

4. Vlăsceanu, L. (1986). Metodologia cercetării sociale.Metode şi Tehnici. Bucureşti,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică;