DIFERENŢIEREA ŞI INDIVIDUALIZAREA PROCESULUI FORMATIV – EDUCATIV

DIN GRADINIŢĂ

La vârstele mici, diferenţierea şi individualizarea procesului formativ-educativ

constituie calea de „stimulare a dezvoltării individuale şi sociale” (Vrăşmaş, 1999:38). Ele
presupun adaptarea metodelor şi procedeelor didactice la particularităţile învăţării individului
şi încurajarea învăţării experienţiale. Condiţia necesară diferenţierii şi individualizării este
cunoaşterea caracteristicilor individuale ale fiecărui copil, caracteristici care se manifestă ca
particularităţi ale vârstei şi particularităţi individuale.
* Realizarea obiectivelor pedagogice de către toţi copiii, adecvând metodologia la
particularităţile individuale;
* Organizarea învăţării diferenţiate şi individualizate la toate tipurile de activităţi şi pe
tot parcursul desfăşurării secvenţelor de predare-învăţare-evaluare;
* Evitarea suprasolicitării şi a subsolicitării;
* Antrenarea diferenţiată nu numai a copiilor cu dificultăţi în învăţare, cu lacune, dar şi a
copiilor cu înclinaţii speciale;
* Îmbinarea activităţii diferenţiate şi individualizate cu activitatea frontală, favorizând
astfel potenţarea capacităţii de învăţare, dar şi de relaţionare a copiilor, formarea capacităţii
de cooperare şi competiţie.
Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare, noţiuni. Pe lângă metodele care
contribuie în mod expres la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la îmbogăţirea
vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de comunicare.
Astfel, utilizarea metodelor:
• dezvoltă şi stimulează capacităţile intelectuale; cognitive, gândirea divergentă, gândirea
critică, gândirea laterală, capacitatea de ascultare, ascultarea activă;
• capacitatea de comunicare, capacitatea de înţelegere, de cunoaştere de sine şi recunoaştere
a calităţilor partenerilor, coechipierilor, capacitatea de evaluare şi autoevaluare, capacitatea
de sinteză, capacitatea de decizie, de comparaţie şi generalizare, de descriere, de
abstractizare, de argumentare, de aplicare.
• dezvoltă spiritul de observaţie, de cercetare, de exprimare şi investigaţie a fenomenelor,
faptelor, problemelor.
• stimulează şi dezvolta cooperarea şi ajutorul reciproc, spiritul de echipă,competiţia
constructivă, munca în grup, lucrul în echipă.
• dezvoltă şi exersează inteligenţele multiple şi permit instruirea diferenţiată respectând
posibilităţile reale ale copilului în realizarea obiectivelor.
• stimulează şi dezvoltă curajul, încrederea în sine şi în partenerul / partenerii de grup,
stăpânirea de sine.
• educă toleranţa, înţelegerea faţă de opinia celuilalt înfrângerea subiectivismului.
• stimulează şi dezvoltă creativitatea individuală şi de grup.
• dezvoltă interacţiunea şi interrelaţionarea în grup.
• implică şi activizează întreg colectivul în realizarea sarcinii.
• facilitează învăţarea „altfel” în activităţile integrate..
• stimulează şi declanşează bună dispoziţie, prim asumarea de roluri şi responsabilităţi.
• stimulează capacitatea de a formula întrebări, de a face conexiuni şi interacţiuni logice.
• stimulează copiii să găsească mai multe răspunsuri la întrebări, mai multe soluţii de
rezolvare a unei probleme, a unui caz.
• învaţă copiii cum să înveţe creând momente de relaxare în învăţare jucându-se.
• îmbină armonios învăţarea frontală, cu învăţarea individuală şi pe grupuri.
• învaţă copiii să-şi exprime liber şi curajos părerea şi s-o susţină pertinent cu argument sau
contra argument.
• dezvoltă spiritul şi capacitatea de organizare a grupului, echipei sau perechilor, aşteptarea.
• educă răbdarea în respectarea regulilor impuse de joc, de rezolvarea sarcinilor.
• învaţă copiii să formuleze predicţii, să caute soluţii de rezolvare a acestora.
• învaţă copiii să elaboreze „proiecte” sugerând tematici, parteneri, locuri de desfăşurare,
mijloace de utilizare, etc.
• învaţă copiii să extragă informaţii din mai multe surse.
• implică părinţii alături de copii în realizarea unor paşi, etape necesare în aplicarea şi
rezolvarea unor sarcini.
• dezvoltă imaginaţia, flexibilitatea, perseverenţa.
• învaţă să formuleze ipoteze, să găsească soluţii de validare/ invalidare a acestora, de a face
legături cauza efect.
Clasificarea metodelor se realizează după mai multe criterii: scopul urmărit, evoluţia
lor istorică, (tradiţionale, moderne), sarcina didactică prioritară (de dobândire de cunoştinţe,
de formare a priceperilor şi deprinderilor, de consolidare, de verificare şi evaluare, de
recapitulare şi sistematizare), după natura activităţii pe care o solicită (metode activ –practice,
intuitive, verbale, ş.a.).
Principalele metode pentru vârsta preşcolară sunt clasificate astfel:
• Metode de comunicare (naraţiunea sub formă de povestire, explicaţia, definiţia, descrierea,
demonstraţia, modelarea, activitatea cu cartea, conversaţia).
• Metode de explorare a realităţii (observaţia, experienţele dirijate, lucrările practice,
exerciţiul).
Modernizarea metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei
pedagogice deoarece, în formarea copilului, metodele joacă rolul unor preţioase instrumente
de cunoaştere a realităţii, de acţiuni reale, de integrare în societate. Specificul metodelor
moderne (metode interactive de grup) este că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate
evidente.
Metodele moderne solicită mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi
creativităţii. Folosirea lor nu impune un reţetar rigid, ci dimpotrivă se impune o necontenită
căutare, reînnoire şi înbunătăţire a condiţiilor de muncă, de învăţare.

BIBLIOGRAFIE:
● Dumitrana, Magdalena (1999) Educaţia limbajului în învăţământul preşcolar, Editura Compania
Bucureşti ;
● Negrilă, Iulian (1996) Literatura pentru copii, Editura Multimedia, Arad;
● Niculescu, Rodica (1999) Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti;
● Tomşa, Gh. (2005) Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ed. Bucureşti.