Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
copiilor – implicaţii
MIRON CĂTĂLINA
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII Scheia
SUCEAVA
„Nivelul de civilizaţie atins de o
societate
este cel mai bine ilustrat
de locul pe care femeia îl ocupă
în societatea respectivă,
de grija pe care acea societate o
acordă copilului,
încă de la naştere.”(Haward)
• Ce este violenţa?
-„... când te bate cineva, simţi că lumea se prăbuşeşte.”
(elev, clasa a VI-a)
-„Copiii se simt abandonaţi de lume şi trecuţi în lumea
singurătăţii şi a supărării.”
(elev, clasa a VI-a)
• Ce este o palmă?
-„Pentru mine cuvântul „palmă” reprezintă un aparat
electronic format dintr-un suport: podul palmei, iar degetele
sunt mai multe bâte care sunt simţite pe corpul copilului ca
un trăznet. Palma mai reprezintă şi un lucru frumos, o
batistă de mătase care cade plăpând pe capul unui copil.
Mai există o asemănare a palmei, pe care o fac toţi copiii
mereu: o bâtă legată de un arc care este tras cu putere de o
aţă şi la fiecare notă proastă sau năzdrăvănie stă să
izbucnească deasupra corpului unui copil.”
(elev, clasa a VI-a)
•
Violenţa asupra copiilor, deşi este sancţionată de legi sau
convenţii internaţionale, reprezintă încă o practică „obişnuită” ce
afectează în mod dramatic vieţile copiilor, traumele produse
fiind uneori aproape imposibil de surmontat.
• Consecinţele unor comportamente abuzive în relaţia cu
copilul, care se află în plin proces de dezvoltare sunt extrem de
grave. Având în vedere acest lucru, oferirea unor alternative
educaţionale pentru adulţi (părinţi sau alte persoane cu care
interacţionează copilulul) reprezintă un deziderat al
organismelor şi specialiştilor care luptă pentru respectarea
drepturilor copilului.
• Legislaţia actuală privind promovarea şi protecţia
drepturilor copilului, care se aplică începând cu anul 2005,
aduce elemente noi care ne apropie de practicile ţărilor
dezvoltate şi, totodată, răspunde unor fenomene care au
căpătat amploare în ultimii ani (traficul de copii, exploatarea
sexuală în scop comercial, migraţia ilegală, copiii refugiaţi ş.a.).
Astfel, se face trecerea de la un sistem axat pe protecţia
copilului în dificultate la un sistem care vizează promovarea şi
respectarea drepturilor tuturor copiilor.
• Statistici
La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15
ani cad victime violenţei în fiecare an, însă în ciuda acestui
fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceeaşi protecţie legală
împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în "
Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra cop
iilor
" lansat în 11 octombrie 2006 la New York.
Doar 17 ţări din lume au interzis aplicarea violenţei
împotriva copilului. Deşi România se află printre puţinele ţări
din lume în care legislaţia interzice folosirea pedepselor fizice
asupra copilului, totuşi, specialiştii sunt de părere că mai
avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a
românilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai".
Jumătate din părinţii români folosesc bătaia ca metodă de
disciplinare. Potrivit statisticilor publicate în studiul "Abuzul şi
neglijarea copilului"(realizat în 2001 de ANPDC, Banca
Modială şi OMS), se evidenţiază că 47,2% din părinţi spun că
folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84%
• În 1946 Bawlby afirma: „Avem puternice raţiuni de a crede că
separarea prelungită a unui copil de mama sa, în cursul
primilor 5 ani de viaţă, este faptul etiologic principal al
delicvenţei.”
• Fuga de acasă, abandonul şcolar, hoinăreala şi
vagabondajul, ca fenomene incipiente de inadaptare, au
rădăcini adânc implantate în mediul social-familial: familie
numeroasă, conflicte conjugale, climat nociv şi
dezorganizare familială, mediu socio-economic precar,
influenţe negative de grup.
• Construirea ataşamentului cu un copil este un proces care
are un revers dureros pentru el, putând fi resimţit ca un: abuz
emoţional atunci când ataşamentul este retras, trădat sau
discreditat. Pe lângă toate acestea, trebuie să reţinem că în
cele mai multe cazuri între copil şi persoana care-l neglijează
sau îl abuzează există adesea un ataşament greu de
zdruncinat.
Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate
formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz
sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare
comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt
daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului,
supraveţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul
unei relaţii de răspundere, încredere sau putere.
• Copiii şi munca :
Orice tip de muncă ce dăunează sănătăţii şi
dezvoltării copilului este considerată „muncă a
copiilor”. O.I.M. estimează că în întreaga lume
muncesc = 250 milioane de copii. Cel puţin 120 de
milioane, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani,
muncesc 10 ore / zi. O treime dintre ei desfăşoară
munci periculoase.
• Conform estimărilor Institutului Naţional de
Statistică din anul 2004 în România aproximativ
70.000 de copii sunt implicaţi în
muncã. Majoritatea sunt copii aflaţi în mediul
rural, obligaţi de către părinţii lor să contribuie
la activităţile gospodăreşti (munca la câmp, cu
animalele sau în propria gospodărie) , dar pot fi
întâlniţi copii care muncesc şi în mediul urban.
Aceştia sunt copii din familii de rromi care
cerşesc alături de părinţii lor sau copii din familii
cu o situaţie economicã precarã obligaţi ca prin
muncă să contribuie la întreţinerea familiilor lor.
• Munca stresantă (din punct de vedere
fizic şi psihologic):
• Munca în condiţii de exploatare sexuală;
• Munca în condiţii de violenţă şi abuz:
• Munci care presupun prea multe
responsabilităţi:
• Munci periculoase:
• Munca la vârste foarte mici:
• Munca la vârste foarte mici:
• Generaţia „Singur acasă”
În prezent trei milioane de români
muncesc în străinatate, dintr-o populaţie totală
de 22 de milioane, aducând economiei în jur de
două miliarde de dolari pe an.Acum , după
aderare şi ridicarea restricţiilor de viză, numărul
lor creşte şi mai mult. Preţul îl plătesc familiile
lor, în special copiii. Mai mult, în acest context,
în România a apărut o nouă formă de abuz
asupra copiilor, mii de minori fiind lăsaţi singuri
de părinţii care pleacă în Occident pentru a-şi
găsi un loc de muncă.
Cei mai mulţi dintre ei sunt lasăţi în grija
bunicilor, oameni bătrâni, măcinaţi de boli şi
deja obosiţi de a lua-o de la capăt cu educaţia
copiilor. Alţii ajung în grija unor rude
îndepărtate, nu puţini sunt daţi în “custodia”
vecinilor, care se obligă în schimbul banilor să
mai dea o fugă pe la cei mici lăsaţi de izbelişte
prin gospodării sau între pereţii
apartamentelor.În multe situaţii, încredinţarea
copiiilor devine pentru cei care îi au în grijă o
afacere de-a dreptul profitabilă.
Nivelurile şi factorii abuzurilor asupra copiilor
Abuzul este prezentat la toate nivelurile: societal, operaţional
(mediu şcolar) şi grupal (în principal în familie şi în microgrupurile
de socializare ale copiilor).
Mediile unde se pot întâlni diferite forme de abuz sunt:
• Familia
Instabilitatea familială, familia cu antecedente deviante, tatăl
absent ori carenţa afectivă, alcoolismul de cuplu etc. face ca
descendenţii, în 70% din cazuri, să fie victime ale abuzurilor,
parentale şi să engrameze violenţa în structurile lor nervoase,
fragile. În 40% din cazuri, descendenţii pot fi apoi victime ale
abuzurilor sexuale pe care nu le înţeleg şi faţă de care nu au
discernământ şi care devalorizează ulterior viaţa lor de familie.
• Instituţii de ocrotire
• Şcoala
Şcoala constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere
şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare, socializare.
Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme
de abuz.
Factori favorizanţi:
• condiţii improprii pentru desfăşurarea procesului de
învăţământ (mulţi copii în clasă, dotarea, starea
igienico-sanitară);
• supraîncărcarea programului de şcoală;
• supraîncărcarea programelor şcolare şi
structurarea lor inadecvată;
• utilizarea unor metode disciplinare inadecvate de
către profesori, de etichetarea şi admonestare;
• stimularea şi comunicarea reduse cu copilul;
• lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;
• tratament discriminatoriu aplicat copilului,
condiţionat de factori subiectivi;
• lipsa de protecţie în spaţiul şcolii (pătrunderea în
şcoală a unor grupuri de indivizi din afara ei).
Conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului
poate avea la bază şase principii:
1. Şcoala este un spaţiu în care se produc abuzuri;
2. Profesorii pot observa efectele abuzurilor asupra copilului,
abuzuri care se pot produce în şcoală sau în afara şcolii;
3. Profesorul poate juca un rol activ în soluţionarea cazurilor de
abuz;
4. Profesorul are nevoie de informaţie relevantă din sfera
problematicii abuzului pentru a se putea implica activ;
5. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale
elevilor îl poate ajuta pe profesor în depistarea şi îndrumarea
cazurilor de abuz;
6. Relaţia permanentă şi eficientă între profesor – consilier şcolar
– copil – familie – comunitate poate contribui la prevenirea
situaţiei de abuz.