COMPETENŢE

OMPETEN E
NECESARE PROFESORILOR
ÎN UTILIZAREA TIC
1. INFORMATIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
REPREZINTĂ ORIZONTUL ZILEI DE ASTĂZI...
Dacă până nu demult calculatoarele electronice reprezentau ceva
”magic”, doar la îndemâna informaticienilor, astăzi un număr din ce în ce mai
mare de persoane din societatea noastră au posibilitatea de a utiliza în
activitatea lor cotidiană calculatoarele electronice personale. Aceasta nu
reprezintă o curiozitate sau un ”hobby” ci devine astăzi, mai mult decât ieri, o
necesitate, căci în orice activitate, în orice proces din lumea care ne înconjoară
intervin trei elemente de bază: materia, energia şi informaţia.

Noile tehnologii de informare şi comunicare sunt tot mai dorite şi mai

prezente în învăţământ. Presiunea vine din exterior - ele au inundat lumea muncii
şi a afacerilor - dar şi din interior (dinspre beneficiari: elevi, studenţi, alţi
participanţi).

Integrarea în procesul de învăţământ a achiziţiilor din domeniul

tehnologiei informaţionale, în paralel cu cele din sfera psihologiei cognitive, a
deschis perspectiva unei noi tehnologii de instruire, cunoscută sub numele de
instruire asistată pe calculator.

Un aspect important al politicii naţionale în direcţia formării noilor

generaţii este folosirea calculatorului ca suport pentru învăţare.

Calculatorul se impune nu doar ca un mijloc alternativ profesorului sau

manualului asumându-şi funcţii de redare a cunoştinţelor, ci ca factor de
intervenţie directă în organizarea situaţiilor de instruire, ca un factor generator a
unei noi metodologii de lucru, care presupune un alt mod de abordare a învăţării,
care introduce o altă manieră de învăţare.

Se vor dezvolta aptitudini de creare, tratare, obţinere, selecţionare şi

recuperare a informaţiei, se va dezvolta creativitatea şi capacitatea de gândire
structurată.

1
 Aceste resurse bazate pe noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării
sunt utile pentru elevi şi studenţi în realizarea rapidă, facilă şi eficientă a
sarcinilor de muncă individuală.

1.1. CALCULATORUL POATE FI UN

,,MEDITATOR" PENTRU ELEV

Interacţiunea elev-program se realizează pe baza soft-ului proiectat

pentru a fi utilizat direct în procesul de predare/învăţare care poate îndeplini una
din următoarele funcţii pedagogice:

• exersarea;

• prezentarea interactivă de noi cunoştinţe;

• simularea – prezentare de modele ale unor fenomene reale;

• testarea cunoştinţelor;

• dezvoltarea unor capacităţi sau aptitudini;

• jocuri educative;

După funcţia pedagogică pe care o pot îndeplini în cadrul unui proces de

instruire, soft-urile educaţionale se pot clasifica astfel:

1. Soft-ul de exersare – intervine ca un supliment al lecţiei din

clasă, realizând exersarea individuală necesară însuşirii unor date, proceduri,
tehnici sau formării unor deprinderi specifice;

2. Soft-ul interactiv pentru predarea de cunoştinţe noi

– creează un dialog (asemănător dialogului profesor-elev) între elevi şi calculator
(program). Interacţiunea poate fi controlată de calculator (dialog tutorial) sau de
elev (dialog de investigare). De regulă un tutore (soft-ul în care calculatorul are
control integral) preia una din funcţiile profesorului, pentru a-l conduce pe elev
pas cu pas în însuşirea de noi cunoştinţe sau formarea unor deprinderi;

3. Soft-ul de simulare – permită reprezentarea controlată a unui

fenomen sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog;

4. Soft-ul pentru testarea cunoştinţelor – reprezintă gama

cea mai variată datorită faptului că specificitatea lui depinde de mulţi factori:

2
momentul testării, scopul testării, tipologia interacţiunii (feedback imediat sau
nu);

5. Jocuri educative – sunt prezentate sub formă de jocuri,

implicându-l pe elev într-un proces de rezolvare de probleme. De obicei se
simulează un fenomen real, oferindu-i elevului diverse modalităţi de a influenţa
atingerea scopului.

1.2. CALCULATORUL - SUPORT ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Tehnologiile de informare şi comunicare nu trebuie considerate numai ca

unul din elementele de conţinut ale învăţământului, ci şi ca un mijloc didactic
(integrat în predarea diferitelor discipline), cu rol important în îmbunătăţirea
calităţii predării şi ameliorarea procesului instructiv-educativ.

Cadrele didactice utilizează tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor

pentru realizarea materialelor suport de lecţii sau pentru organizarea mai
eficientă a clasei şi timpului.

Exemplele includ tehnologiile ca suport pentru următoarele tipuri de

sarcini:

• pregătirea şi tipărirea materialelor didactice – presupune utilizarea

editoarelor/procesoarelor de texte, de calcul tabelar sau a programelor de
prelucrare a imaginilor pentru realizarea testelor, foilor de calcul, diplomelor etc;

• înregistrarea progreselor elevilor şi analiza datelor – presupune

utilizarea sistemelor de gestiune a bazelor de date, calcul tabelar sau programe
speciale de notare, pachete pentru analiză statistică şi instrumente pentru
management asistat de calculator;

• pregătirea şi realizarea prezentărilor informative şi formative –

presupun utilizarea instrumentelor de grafică, a programelor de prezentare
multimedia, sisteme de prelucrare video;

• organizarea timpului – instrumente de planificare a timpului,

realizarea orarului şi calendarului de activităţi.

1.3. OBIECTIVE

3
 Fiecare educator va trebui să capete o formaţie de bază în domeniul TIC,
aceasta implicând o serie de obiective cum ar fi:

• însuşirea principiilor comune care guvernează aplicarea informaţiei,

cunoaşterea naturii, proprietăţile şi structurile informaţiei;

• dezvoltarea unei vederi de ansamblu asupra amplorii şi importanţei

aplicaţiilor informaticii şi efectelor lor sociale şi economice asupra individului şi
colectivităţii;

• formarea capacităţii de a identifica situaţiile în care este indicată

utilizarea informaticii şi conceperea unor soluţii adecvate, cu particularizări în
elaborarea strategiilor curriculare;

• dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activităţi ca stocarea

şi căutarea informaţiei, prelucrarea pentru comunicare, supravegherea şi
controlul ei;

• cunoaşterea mijloacelor curente de comunicare cu echipamente

informatice;

• stabilirea unor relaţii de cooperare cu colective de profil din alte ţări;

• extragerea informaţiei de ultimă oră de pe reţelele mondiale

informaţionale;

Se urmăreşte astfel dezvoltarea unei culturi informatice înţeleasă atât ca

o cunoaştere şi competenţă de specialitate, cât şi ca o nouă orientare şi raportare
la realitate.

2. STRATEGII DE DEZVOLTARE A COMPETENŢELOR DE

BAZĂ PENTRU UTILIZAREA TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI
Eficacitatea profesorului este în strânsă legătură cu capacitatea de a
utiliza toate formele de interacţiune posibile în contextul educaţiei prin
tehnologiile informaţiei şi cu stăpânirea de către acesta a mijloacelor multimedia
şi de comunicare implicate.

2.1. COMPETENŢE ÎN UTILIZAREA CALCULATORULUI PENTRU

MANIPULAREA INFORMAŢIILOR

4
 Într-un mediu de învăţare bazat pe noile tehnologii, cadrele didactice ar
trebui să demonstreze o mare parte din următoarele competenţe în folosirea
calculatorului pentru manipularea informaţiei:

1. Definirea sarcinii - profesorii vor fi capabili:

• să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line pe Internet pentru a

comunica în privinţa conţinutului materialelor, diverselor sarcini şi pentru
informare;

• să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line pe Internet pentru a

iniţia discuţii pe anumite subiecte şi pentru a îndeplini sarcini prin cooperare la
nivel local sau global;

• să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele

locale pentru a comunica pe verticală sau orizontală în privinţa conţinutului
materialelor, diverselor sarcini şi pentru informare;

• să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele

locale pentru a iniţia discuţii pe anumite subiecte şi pentru a îndeplini sarcini
prin cooperare local;

• să folosească programe speciale pentru definirea sau redefinirea

problemei;

2. Strategii de căutare a informaţiei – odată formulată sarcina,

trebuie luate în considerare toate sursele posibile şi dezvoltat un plan de căutare
şi selectare a informaţiei, ceea ce presupune că profesorii vor fi capabili:

• să aprecieze valoarea în context a diferitelor tipuri de resurse digitale

pentru colectarea şi stocarea datelor (incluzând bazele de date), resurse pe
CD, on-line de pe Internet;

• să identifice şi să aplice criterii specifice pentru evaluarea resurselor

electronice ;

• să aprecieze necesitatea folosirii e-mailului şi a grupurilor de discuţii on-

line pe Internet ca resurse în căutarea informaţiilor în contextul sarcinii de
rezolvat;

• să folosească un calculator pentru a realiza grafice şi proiecte pentru

planificarea activităţilor;
5
 3. Accesul şi localizarea informaţiilor – după determinarea
priorităţilor de căutare, informaţiile trebuie identificate într-o varietate de forme
de stocare şi accesare, ceea ce presupune că profesorii vor fi capabili:

• să localizeze şi să folosească adecvat tehnologiile disponibile local, în

biblioteci sau centre universitare;

• să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile prin

reţele locale ce funcţionează la nivelul instituţiei şcolare;

• să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile în afara

şcolii, prin Internet;

• să cunoască rolurile, tipul de asistenţă şi informaţiile de care se poate

beneficia de la persoanele care lucrează în centrele media din biblioteci;

• să folosească sursele de referinţe şi trimiteri disponibile în reţelele locale

la nivel de instituţie sau pe Internet;

• să folosească Internetul sau reţelele digitale comerciale pentru

contactarea experţilor în vederea beneficierii de diverse servicii;

• să iniţieze şi să ducă la bun sfârşit o activitate de colectare de

informaţii prin e-mail, listserv sau newsgroup;

• să utilizeze instrumentele specifice şi sistemele de organizare a

resurselor de informaţie electronică ca aplicaţii pentru găsirea informaţiilor
specifice şi generale, inclusiv folosirea instrumentelor de căutare şi a
comenzilor pentru calculator neconectat sau conectat la Internet;

4. Folosirea informaţiilor – după identificarea resurselor potenţial

necesare, profesorul trebuie să parcurgă materialele pentru a le determina
importanţa pentru tema studiată şi apoi să extragă informaţiile relevante, ceea
ce presupune:

• conectare şi operare cu tehnologiile informaţiei şi ale comunicării pentru

accesarea şi citirea ghidurilor şi manualelor asociate cu acest tip de sarcină;

• vizualizare, descărcare (download), decompresie şi deschidere a

documentelor de pe diverse site-uri şi din arhive;

6
 • preluarea selectivă a informaţiilor de pe o sursă electronică şi
introducerea într-un document personal (utilizarea memoriei Clipboard), apoi
completarea citatelor cu datele de identificare a sursei;

• folosirea unui procesor de texte pentru însemnări şi notiţe;

• preluarea şi înregistrarea pe suport a adreselor/locaţiilor surselor digitale

ce au fost citate, apoi introducerea acestora corect în subsoluri de pagină sau
bibliografii;

• folosirea foilor electronice de calcul, bazelor de date şi programelor de

statistică pentru procesarea şi analiza datelor statistice;

• analiza şi filtrarea informaţiilor de pe suport digital relevante pentru

sarcina de îndeplinit;

5. Sinteză – profesorul trebuie să ştie să organizeze şi să comunice

rezultatele activităţii de informare, ceea ce presupune:

• clasificarea şi gruparea informaţiilor folosind un procesor de texte sau un

sistem de gestiune a bazelor de date;

• folosirea unui editor de texte sau a unui program special de publicare

pentru crearea şi tipărirea materialelor, demonstrând aptitudini elementare de
tastare sau tehnoredactare;

• crearea graficelor şi imaginilor cu ajutorul calculatorului şi utilizarea

acestora în prezentări tipărite sau digitale;

• generarea graficelor, tabelelor şi diagramelor cu ajutorul calculatorului;

• preluarea datelor din bazele de date publice pentru crearea propriilor

baze de date;

• folosirea programelor de prezentări multimedia;

• crearea paginilor Web şi site-urilor;

• citarea corespunzătoare a surselor electronice de informaţii în note de

subsol, note de final şi bibliografii;

6. Evaluare – profesorul poate evalua munca elevului cu ajutorul

calculatorului, ceea ce presupune:

7
 • evaluarea de conţinut şi evaluarea formei prezentărilor electronice;

• folosirea utilitarului de verificare gramaticală dintr-un procesor de texte

sau alte programe de editare şi verificare a textelor;

• aplicarea principiilor etice şi legale în legătură cu plagiatul şi drepturile

de autor;

• înţelegerea şi respectarea „etichetei” în folosirea poştei electronice,

grupurilor de ştiri şi altor servicii şi funcţii pe Internet;

• folosirea poştei electronice şi grupurilor de discuţii on-line pentru

comunicare şi informare;

2.2. ERGONOMIA INTERFAŢĂRII OM-TEHNOLOGIE

Ergonomia este definită ca ştiinţă şi tehnologie interdisciplinară având ca

obiect adaptarea reciprocă între oameni, maşini şi mediu în cadrul interacţiunii lor
ca sisteme.

Ergonomia apare deci ca un demers sistematic de achiziţie şi organizare a

cunoştinţelor despre om în scopul utilizării lor în conceperea instrumentelor de
lucru, în ameliorarea condiţiilor activităţii pentru reducerea efortului şi creşterea
confortului, securităţii şi eficacităţii.

Suportul fizic al interacţiunii om-calculator este reprezentat de interfaţă,

adică totalitatea elementelor fizice reale sau virtuale şi a programelor de
calculator implicate în acest proces. Alături de interfaţa propriu-zisă şi
caracteristici specifice maşinii, interacţiunea om-calculator implică şi un context
de utilizare (social, organizaţional), precum şi trăsături specifice omului
(cunoştinţe, deprinderi, atitudini, aspecte afective şi motivaţionale etc.).

2.3. UTILIZABILITATEA TIC

Utilizabilitatea TIC se bazează pe o proiectare a tehnologiei centrată pe

om, orientată către nevoile şi interesele utilizatorului.

Interfaţa om-calculator este utilizabilă dacă utilizarea ei îndeplineşte

următoarele condiţii:

• este uşor de învăţat şi reamintit;

• este eficientă, adică se pot efectua rapid acţiuni complexe;

8
 • este consistentă, unitară;

• este flexibilă;

• este confortabilă.

Proiectarea interfeţelor utilizabile, prietenoase şi personalizate impune

considerarea mai multor principii de ergonomie cognitivă:

• coerenţei, caracterul unitar al constituenţilor interfeţei,

• conciziunii, asigurarea unei economii cognitive,

• conexiunii inverse (feedback-ului), asigurarea unei reacţii la orice

interacţiune pentru a furniza informaţii utilizatorului asupra funcţionării
sistemului în scopul înţelegerii cât mai uşoare a stării curente şi
detectarea situaţiilor nedorite

Ca urmare, se recomandă o agendă de cercetare în care prioritare sunt

trei direcţii:

1. Varietatea tehnologiei - Varietatea şi ritmul schimbării

echipamentelor hard şi soft impun cercetări cu privire la compatibilitatea şi
convertibilitatea diferitelor versiuni ale acestora; varietatea posibilităţilor
tehnice de acces la reţea - viteza şi fiabilitatea conexiunilor la reţea şi
controlul utilizatorului asupra cantităţii de informaţie accesată.

2. Diversitatea utilizatorilor - Pentru a permite accesul utilizatorilor

cu tipuri diferite de cunoştinţe şi deprinderi, vârste, sex, dizabilităţi sau condiţii
de dizabilitare, cultură, venit etc. trebuie căutate modalităţi tehnice care să
răspundă la nevoile specifice ale fiecărei categorii.

De exemplu, pentru utilizatorii cu niveluri diferite de expertiză sau chiar

dizabilităţi cognitive pot fi utilizate interfeţe grafice, limba maternă ca
modalitate de interacţiune, informaţie organizată, segmentată, modulată,
limitată, care însă poate fi suplimentată la cerere. Pentru persoane cu
deficienţe de vedere interfaţa poate permite creşterea fonturilor sau a
contrastului, sau chiar sisteme de interacţiune in Braille sau în limbaj natural.

3. Lacune în cunoştinţele utilizatorilor - Utilizatorii abordează

noile instrumente soft cu deprinderi şi strategii diverse. Unii utilizatori au
capacitatea de a înţelege în doar câteva minute noile instrumente şi a le
9
 utiliza cu succes, în timp ce alţii au nevoie de mai mult timp pentru a
achiziţiona cunoştinţele necesare despre obiecte şi acţiuni.

Pentru a facilita eliminarea lacunelor între ceea ce utilizatorii ştiu şi ceea ce

ei au nevoie să ştie pentru a interacţiona cu calculatorul, cercetările trebuie
orientate spre elaborarea de instrucţiuni clare (vizibile, lizibile şi inteligibile)
care să permită ghidarea interacţiunii şi prevenirea erorilor, tutoriale pentru
novici, help-uri organizate constructiv pentru utilizatori ocazionali şi prezentări
compacte pentru experţi. Acestea însă nu sunt suficiente şi de aceea este
nevoie şi de alte strategii de instruire.

2.4. STRATEGII DE DEZVOLTARE DE DEPRINDERI

Organizatorii programelor de formare a competenţelor trebuie să ţină cont

de nevoile specifice de instruire ale fiecărei categorii de utilizatori.

Prin nevoile specifice de instruire înţelegem diversele obiective sau

scopuri ale activităţilor de utilizare a diferitelor servicii informaţionale şi de
comunicare.

Evident, fiecărui tip de activitate îi corespunde un anumit model mental al

expertului (un set de cunoştinţe şi deprinderi necesare realizării cu succes a unui
anumit tip de activitate: editare de text, comunicare, documentare pe Internet în
diferite domenii - învăţământ, ştiinţă, afaceri, comerţ, activităţi recreative etc.);
acest model mental trebuie diferenţiat pe niveluri de complexitate şi
completitudine.

Astfel, vom avea, indiferent de tipul de activitate, un „model minimal”,

adică un set de cunoştinţe şi deprinderi de bază şi care va forma fondul de
cunoştinţe pre-cerute nivelului următor de expertiză. Pe de altă parte, va fi
necesar un proces de diagnosticare a „candidaţilor" la învăţarea utilizării TIC,
adică a modelelor mentale ale utilizatorilor. Aceasta, în ideea de a putea face
diferenţa dintre modelul expertului (ceea ce are nevoie să ştie utilizatorul) şi
modelul „candidatului" (ceea ce ştie efectiv candidatul), în scopul eliminării
acestor diferenţe prin achiziţia de cunoştinţe şi formare de deprinderi şi de a oferi
strategii de instruire care să permită realizarea eficientă a acestui proces.

Câteva dintre principiile care stau la baza învăţării în acest domeniu sunt:

10
 1. Principiul învăţării declarative - o categorie primară de
cunoştinţe trebuie să cuprindă: scopul utilizării (necesitatea şi beneficiile
utilizării serviciilor informaţionale şi de comunicare, compatibilitatea dintre
echipamente şi soft cu anumite funcţii, obiectivele şi posibilităţile de realizare
a sarcinilor, costuri); elemente constitutive şi de organizare a spaţiului de lucru
computerizat (computere, echipamente periferice, pachete software) şi
elementele funcţionale de bază ale TIC (pornire-oprire, acţionarea diferitelor
periferice etc.).

2. Principiul învăţării evolutive - conţinutul materialului de învăţat

este structurat secvenţial în timp şi de la simplu la complex, de la cunoscut la
necunoscut, ultimul aspect reprezentând însuşirea condiţionată a
cunoştinţelor, adică achiziţionarea de noi cunoştinţe pe baza activării unor
cunoştinţe pre-cerute.

3. Principiul cunoaşterii rezultatelor - care reprezintă un factor

de reglare, de progres în învăţare.

4. Principiul operaţionalizării - este vorba de „învăţarea prin a

face", prin compilarea cunoştinţelor declarative (know that) în cunoştinţe
procedurale, de fapt, formarea de deprinderi şi achiziţia expertizei (know how).

5. Principiul învăţării în context şi a contextelor variate de

învăţare - asimilarea de cunoştinţe prin „a face", adică prin efectuarea de

sarcini concrete în anumite contexte. Contextele trebuie să fie cât mai variate
pentru a elimina situaţiile de formare prematură a unor automatisme şi a
permite transferul de cunoştinţe în situaţii cât mai diferite.

Chiar dacă subiecţii asimilează destul de bine cunoştinţe relevante pentru

un anumit domeniu, ei nu reuşesc să le aplice în procesul realizării sarcinilor.
Faptul că oamenii posedă cunoştinţe relevante nu garantează că aceste
cunoştinţe vor fi activate şi utilizate atunci când ei rezolvă probleme reale.
Dimpotrivă, se constată o disociere: cunoştinţe accesibile într-un context
rămân inerte în altele.

Deci, asimilarea în sine a cunoştinţelor şi a strategiilor relevante dintr-un

domeniu nu este suficientă pentru aplicarea acestora, în general, şi pentru
utilizarea lor în contexte noi, în special.

11
 2.5. STRATEGII DE FORMARE A COMPETENŢELOR

1. Învăţarea prin explorare - Acest tip de strategie de învăţare are

avantajul substanţial că subiectul este sprijinit şi încurajat să exploreze
sistemul prin prisma activităţilor, sarcinilor pe care le are de realizat. Astfel el
poate „interoga" sistemul, acţionând elementele de control ale interfeţei
pentru a vedea în ce mod sistemul răspunde.

Fiind deja într-o lume tolerantă la erori, evident că o serie dintre acţiunile
sale vor fi eronate, iar sistemul îi oferă surse suplimentare de informaţie,
dându-i posibilitatea de a detecta care sunt acţiunile permise şi modalităţile de
corecţie a erorilor.

2. Învăţarea prin descoperire - Interfaţarea este proiectată astfel

încât să sugereze descoperirea diverselor instrumente şi funcţiile asociate
acestora. Însă, nu este suficient. Învăţarea nu poate fi redusă la utilizabilitate -
intervine aici rolul instructorului şi a funcţiilor de asistare (help-uri).

Este vorba în majoritatea cazurilor de o ghidare non-directivă a

utilizatorului, la cerere sau în situaţii de impas, tocmai pentru a da posibilitate
subiectului să descopere instrumentele şi funcţiile lor prin propria sa
interacţiune cu sistemul.

Menţionăm aici problema help-urilor care dau mult prea multă informaţie şi
care nu este în relaţie directă cu situaţia de impas în care este subiectul.
Soluţiile pentru rezolvarea acestor probleme se referă la proiectarea de
sisteme inteligente, sisteme personalizate care realizează o diagnoză on-line a
modelului mental (setului de cunoştinţe) al utilizatorului aflat în impas.

Asistarea umană - asistarea de către instructor, cererea de informaţii de la

experţi locali - rămâne însă modalitatea preferată de mulţi utilizatori novici.

3. Utilizarea erorilor în învăţare - Spre deosebire de conceptele

care privesc eroarea ca pe o sancţiune frustrantă de învăţare, „managementul
erorii" susţine rolul pozitiv al erorii în învăţare.

Dacă „prevenirea erorii" încearcă să reducă numărul de acţiuni incorecte,

ridicând o barieră între acţiune şi eroare (deşi eroarea va rămâne
omniprezentă), managementul erorii încearcă să ridice bariere între eroare şi
consecinţele ei negative. Managementul erorii arată ca eroarea are efecte
12
negative dar şi efecte pozitive. Sub aspect negativ, eroarea tulbură şi
frustrează subiectul. Aceste aspecte afective negative pot fi reduse prin:

- Învăţarea strategiilor de manipulare a erorilor. Multe din adversităţile

erorilor provin din stări care sunt dificil de eliminat sau nu se ştie cum să fie
eliminate.

- Învăţarea subiectului de a deveni mai tolerant la propriile sale erori.

Comiterea unei erori are două feţe: pierderea timpului şi frustrarea
suplimentară despre sine. Dacă timpul pierdut poate fi redus prin strategii
bune de corectare a erorii, frustrarea poate fi redusă numai prin dezvoltarea
unei atitudini pozitive faţă de eroare. Această atitudine se dezvoltă numai
dacă procesul de pregătire va privi pozitiv eroarea: sursă suplimentară de
învăţare. Atitudinea pozitivă va elimina şi tendinţa de abandon în caz de
eroare, inclusiv reducerea sau chiar eliminarea rezistenţei multor oameni faţă
de utilizarea calculatorului.

4. Învăţare prin utilizare - Din motivele arătate mai sus rezultă şi

beneficiile acestei strategii de învăţare. Într-adevăr, efectuarea de sarcini cu
ajutorul tehnologiei informaţiei implică „învăţarea prin a face": realizarea de
sarcini în contexte variate care să permită operaţionalizarea cunoştinţelor şi
facilitarea transferului lor în contexte noi.

Acest fapt este cu atât mai important cu cât evoluţia sarcinilor, dar mai ales
a tehnologiei informaţiei este extrem de dinamică.

5. Învăţarea permanentă - Conţinutul trebuinţelor, a mijloacelor de

satisfacere a lor, sarcinilor, ca şi tehnologia informaţiei, sunt într-o continuă
evoluţie. Dacă totul este dinamic, stilul de viaţă şi strategiile de activitate sunt
obligate să ţină pasul cu această evoluţie. Aceasta înseamnă că învăţarea
trebuie să fie permanentă, şi să susţină adaptarea continuă la schimbare.

6. Învăţare prin imersiune - De fapt, până aici am prezentat

învăţarea utilizării tehnologiei informaţiei în sensul de învăţare asistată - fie de
către calculator, prin program, fie de către un specialist.

Există însă şi un caz particular de „învăţare prin a face", dar neasistată,

ceea ce în mod normal se denumeşte prin termenul de auto-învăţare sau
autodidact.

13
 Aceasta înseamnă că subiectul se lansează singur în utilizarea unor
tehnologii, utilizând metoda clasică a încercărilor şi erorilor. Rezultatul învăţării
printr-o astfel de strategie este foarte fiabil, dar foarte costisitor din punct de
vedere al efortului şi timpului consumat. Acest efort poate fi însă puternic
susţinut afectiv şi motivaţional.

3. STUDIUL WITSA

3.1. CHELTUIELILE GLOBALE TIC SE RELANSEAZĂ ŞI VOR DEPĂŞI

RITMUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE MONDIALE

Un studiu recent al World Information Technology and Services Alliance

(WITSA) arată ca piaţa de tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) se
relansează şi va depăşi ca ritm de creştere economia globală mondială.

Conform studiului Digital Planet: The Global Information Economy publicat

de WITSA din 2 în 2 ani, cheltuielile TIC vor creşte în perioada 2003 - 2007 cu un
ritm de 8% anual, mai mare decât economia mondială care va creşte cu 7,6%. În
acest fel, studiul confirmă încheierea recesiunii TIC din anii 2000-2001 cu o
revenire semnificativă în ultimii ani.

Cheltuielile TIC în SUA continuă să fie cele mai mari din lume ajungând la
1.300 miliarde USD în 2007.

SUA va ceda însă locul 1 în lume la cheltuielile pe cap de locuitor în

favoarea Elveţiei care va cheltui în 2007 pentru TIC 4.282 USD pe locuitor.

Cea mai rapidă creştere, de 11,9% anual, o vor avea cheltuielile TIC în
Europa de Est, dar cu numai 68,8 miliarde USD în 2007 faţă de Asia cu 9,3%, dar
cu un volum total de 568,2 miliarde USD în 2007.

America de Nord va avea ritmul cel mai redus de 6,7%, în timp ce Africa
va fi pe locul trei cu 8,8%. Europa de Vest va înregistra 8,7%, Orientul Mijlociu
8,3% şi America Latină 6.8%.

„Creşterea cheltuielilor în ţările emergente conduce la o participare

politică mai activă a acestora la dezbaterile de politici TIC" - a declarat Harris N.
Miller, preşedinte WITSA şi al ITAA (Information Technology Association of

14
America). „Ele pretind o voce mai puternică şi ultimii 2 ani au marcat participarea
lor activă privind definirea politicilor Internet".

3.2. ROMÂNIA CONSIDERATĂ CA UNA DIN ŢĂRILE CU RITM

DE CREŞTERE RIDICAT AL TIC

- Cheltuielile totale TIC au crescut în perioada 2001-2004 cu o rată medie de

18,8%; din acestea TI a înregistrat o rată medie de 8,4%, iar comunicaţiile de
22,3%

- Pentru perioada 2005-2007 se prognozează în continuare o creştere anuală

medie de 12,2%

- Valorile din studiu sunt pentru perioada 2000-2003 (milioane USD):

„România se afirmă din nou pe plan internaţional ca o ţară în care noile

tehnologii al informaţiei si comunicaţiilor sunt folosite pentru dezvoltarea
economică. Ca şi în ediţia 2002 a Digital Planet, ţara noastră se află în topul
naţiunilor care înregistrează ritmuri înalte ale creşterii consumului de TIC" a
declarat prof. univ. Vasile Baltac, preşedintele ATIC, subliniind că „au beneficiat
de creşteri mai importante industria prelucrătoare, transporturile, comunicaţiile şi
administraţia publică".

Datele sunt furnizate de Global Insight, Inc., o firmă binecunoscută de

analize economice şi prognoze financiare din SUA care a elaborat studiul Digital
Planet 2004 la cererea WITSA.

Creşterea importanţei economice a TIC, care devine sectorul cel mai

important al lumii moderne este evidentă şi continuă. Importanţa economică a
utilizării TIC este mai puţin evidentă, existând şi extrema în care se afirmă
„calculatoarele nu aduc profit”.

La cealaltă extremă se situează părerile unor efecte economice foarte

mari, ale eliminării deficienţelor manageriale la nivel macroeconomic.

Această părere întăreşte importanţa achiziţiilor publice, o părere relativ

recentă estimând cheltuielile statelor la aproape 50% din PIB mondial. Desigur,
obţinerea eficienţei economice nu este automată. Numai perfecţionarea
tehnologiei, poate să genereze doar creşterea costurilor. De aceea, este necesară
colaborarea întreprinderii cu furnizorii de TIC şi cu consultanţii.

15
 Din fericire, după cei 11 ani de dezvoltare nepolarizată, a apărut voinţa
politică de promovare a societăţii informaţionale în România. Afirmaţia se susţine
prin următoarele argumente:

• înfiinţarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, domeniul

TIC fiind deci reprezentat în Guvern;

• crearea Grupului de Promovare a Tehnologiilor Informaţiei, prezidat de

Primul Ministru, cu atribuţii privind:

- stabilirea direcţiilor strategice pentru trecerea la societatea informaţională

în România şi aprobarea proiectelor importante de utilizare a TIC şi bugetelor
aferente;

- prevederea unui capitol referitor la societatea informaţională în programul

de dezvoltare al României 2001…2004;

- promovarea, respectiv pregătirea de acte normative specifice: legea

semnăturii electronice; legea comerţului electronic; legea anti-fraudă
electronică;

- legea notarului electronic; pachet de legi referitoare la comunicaţii;

pachet de reglementări fiscale avantajoase pentru cei ce lucrează în domeniul
TIC;

- aprobarea a circa 25 programe din domeniul TIC;

Sunt numai câteva dintre elementele care sugerează că utilizarea

calculatorului sau a oricărei alte tehnologii moderne de informare şi comunicare
în învăţământ nu se reduce la introducerea unei singure componente în sistemul
activităţii didactice.

Departe de a fi asimilată simplist unei resurse, oricare dintre noile

tehnologii educaţionale modifică situaţia educaţională în toate dimensiunile sale
şi, prin aceasta, solicită profesorului noi competenţe decizionale şi modificarea
multora dintre rolurile şi funcţiile sale.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC
(sursa – Internetul)

16
 1. „Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie” –
Olimpius Istrate, asis. cerc la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul
Curriculum, Bucureşti, 2002;

2. „Cu privire la tendinţele dezvoltării tehnologiei şi informaţiei” – Ştefan

Cojanu, director Oracle – România şi colaboratorii;

3. „Impactul formativ al utilizării AEL în educaţie” – TEHNE – Centrul pentru

Dezvoltare şi Inovare în Educaţie, Bucureşti, 2004;

4. Studiul World Information Technology and Services Alliance (WITSA) 2002;

5. „Strategii de creştere a competenţelor de bază ale populaţiei României

pentru utilizarea Tehnologiei Informaţiei” – Gh. Iosif, Ana Maria Marhan, Ion
Juvină;

Material realizat de
prof. gr. I. Merlan Doina Narcisa,
COLEGIUL ECONOMIC – Rm. Vâlcea

17