1 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

IDENTIFICAREA BOVINELOR

Scopul lucrării este însușirea tehnicilor de marcare și a particularităților morfologice destinate

identificării bovinelor.

MARCAREA BOVINELOR

Identificarea şi individualizarea bovinelor sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi

exploatării bovinelor, la planificarea şi urmărirea activităţii de reproducţie, în acţiunile legate de procesul de
ameliorare, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni cu caracter sanitar-veterinar.
În scopul identificării unui animal dintr-o fermă sau cireadă, în orice împrejurare şi pe tot parcursul
vieţii animalului, în practică se folosesc diferite semne convenţionale sau mărci speciale aplicate pe diferite
regiuni ale corpului animalelor.
Taurinele pot fi identificate după o serie de însuşiri proprii care sunt înscrise în fişa genealogică sau
în registrul de crescătorie, dintre care: rasa, culoarea şi particularităţile de culoare, sexul, talia, fenogrupului
sanguin etc. Cu toate acestea, identificarea unui individ dintr-un grup după însuşirile mai sus menţionate este
foarte dificilă şi puţin expeditivă. Ca urmare, este necesară individualizarea animalelor folosind diferite
procedee, recurgând la utilizarea unor semne distinctive care să facă posibilă recunoaşterea unui animal din
masa celorlalţi indivizi.
Pentru individualizare, la naştere, fiecărui individ i se atribuie un număr “număr-matricol” sau ”număr
de identificare” care se menţine pe toată viaţa animalului respectiv.
Acest număr se aplică pe corpul animalului printr-un anumit procedeu. Totalitatea semnelor aplicate
pe corpul animalului în vederea identificării acestuia constituie marca animalului, iar operaţiunea practică de
însemnare poartă numele de marcare.

Aspecte generale

Conform Comisiei Europene, în Aprilie 1997, ca răspuns la criza de Encefalopatie Spongiformă

Bovină, Consiliul Uniunii Europene a implementat un sistem de identificare permanentă a bovinelor permițând
asigurarea trasabilității acestora de la fătare la sacrificare.

Obiectivele de bază ale regulamentelor comunitare pentru identificarea bovinelor, sunt:

 Localizarea și urmărirea animalelor în scopuri medical veterinare, aspect cu o deosebită importanță

pentru controlul bolilor infecțioase;
 Trasabilitatea cărnii de vită pentru asigurarea sănătății publice;
 Managementul și supervizarea primelor ca parte a organizării comune a pieței cărnii de vită și mânzat;

Sistemul de identificare și înregistrare a bovinelor include următoarele elemente:

 Crotalierea auriculară dublă (la nivelul ambelor urechi) cu un număr individual de identificare;
 Păstrarea unui registru la nivelul exploatației sau a altor unități (ex. Unități comerciale);
 Realizarea pașaportului;
2 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

 Existența unei baze de date computerizate la nivel national pentru o posibilă interoperabilitate
voluntară cu alte baze de date.

Pentru garantarea siguranței alimentare și a sănătății animalelor în cadrul Uniunii Europene, începând
cu 18 iulie 2019, bovinele trebuie identificate prin intermediul a două metode: crotalierea auriculară
convențională și o metodă electronică la alegere.
Anual este obligatorie trimiterea unui raport al inspecțiilor si funcționalității sistemului, în concordanță
cu Articolul 5 al Reg. 1082 / 2003 către Comisia Europeană, de către fiecare stat membru UE.

Legislația în vigoare

Cele mai importante acte normative ce vizează aspectul identificării și marcării bovinelor, sunt:

 Reg. CE 1760/2000 – Norme de bază;

 Reg. CE 911/2004 – Norme detaliate cu privire la crotaliile auriculare, registrele de exploatatie și
pașapoarte;
 Reg. CE 1082/2003 – Măsuri de control;
 Reg. CE 494/98 – Sancțiuni.

DE REȚINUT!

- Pentru a se putea urmări circulația bovinelor, animalele trebuie identificate

printr-o crotalie, aplicată la fiecare ureche și, în principiu, trebuie să fie
însoțite de un pașaport în timpul deplasării. Caracteristicile crotaliei și ale
pașaportului trebuie stabilite la nivel comunitar. În principiu, trebuie eliberat
un pașaport pentru fiecare animal căruia i s-a aplicat crotalia.
- Toți deținătorii de animale, cu excepția transportatorilor, trebuie să țină la
zi un registru cu animalele din exploatațiile lor. Caracteristicile acestui
registru trebuie stabilite la nivel comunitar. La cerere, autoritatea
competentă trebuie să aibă acces la aceste registre.
- Prin derogare de la alineatul (1), bovinele destinate evenimentelor culturale
și sportive, altele decât târgurile și expozițiile, pot fi identificate prin
mijloace alternative de identificare care oferă standarde de identificare
echivalente cu cele menționate la alineatul (1).
- Perioada maximă pentru aplicarea mijloacelor de idenficare este calculată
de la nașterea animalului și nu depășește 20 de zile.
- Prin derogare de la primul paragraf, din motive legate de dezvoltarea
fiziologică a animalelor, pentru al doilea mijloc de identificare perioada
respectivă poate fi prelungită până la 60 de zile de la nașterea animalului.
- Niciun animal nu poate părăsi exploatația în care s-a născut înainte ca cele
două mijloace de identificare să fie aplicate animalului respectiv
3 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Marcarea provizorie (de scurtă durată)

Acest procedeu se foloseşte pentru identificarea animalelor în cazul unor acţiuni ocazionale, cum sunt:

- acţiuni sanitar-veterinare (tratamente, vaccinări etc.), sau de reproducţie;

- prezentarea animalelor la expoziţii sau târguri;
- livrări către îngrăşătorii, abator etc.;
- identificarea temporară a viţeilor nou-născuţi.
Marcarea de scurtă durată cuprinde metode simple, care nu necesită instrumentar de lucru complicat
şi este puţin costisitoare. În continuare sunt prezentate principalele metode de marcare provizorie la taurine.

1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale - Această metodă se poate utiliza la toate
categoriile de taurine. Pentru marcare se pot folosi plăci de diferite forme şi culori, realizate din materiale uşoare
şi ieftine (plastic, metal, lemn), prevăzute cu un orificiu prin care este trecută o sfoară, o cureluşă sau un lanţ şi
care se fixează la gâtul animalului, pe corn sau la coadă. Pe această plăcuţă sunt înscrise cu diferiţi coloranţi
(vopsea) sau prin imprimare (ştanţare) diferite semne convenţionale (Fig. 3.1).

Fig. 3.1 - Metode de marcare de scurtă durată:

1 - medalion metalic ataşat cu lanţ; 2, 3, 4 - plăcuţe metalice fixate pe frunte, corn, smocul cozii; 5 - colier-brăţară fixat pe
membrul anterior; 6, 7, 8, 9, 10 - diferite tipuri de coliere.

2. Aplicarea de plumbi - Se înconjoară unul sau ambele coarne cu o sfoară, capetele acesteia fiind unite
şi trecute prin orificiul unei piese din plumb de formă rotundă (Fig. 3.2). Fixarea acestei piese din plumb se
realizează cu ajutorul unui cleşte special, cu ajutorul căruia se imprimă, pe una din suprafeţele plumbului,
cifrele sau alte semne convenţionale care constituie marca provizorie a animalului.

Fig. 3.2. - Marcarea cu ajutorul plumbilor:

1 - plumbi; 2 - plumb fixat pe sfoară;
3 - cleşte pentru fixat şi imprimat plumbi; 4 - marcarea cu plumbi pe corn.

3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului - Este o metodă frecvent utilizată de către
fermieri şi constă în vopsirea unor semne (cifre, litere) pe diferite regiuni corporale: cap, spinare sau crupă.
4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale - Se execută cu ajutorul unor foarfeci curbate prin
tunderea părului de pe gât, spinare, crupă sau coapsă sub forma unor cifre, litere sau diferite semne
4 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

convenţionale. Această metodă se foloseşte frecvent de către unităţile de industrializare a cărnii, în acţiunile de
achiziţionare a animalelor pentru îngrăşare sau sacrificare.

Marcarea permanentă (de lungă durată)

Acest procedeu asigură individualizarea animalelor până la ieşirea din sfera exploatării. Marcarea de
lungă durată se realizează prin mai multe metode folosind: mărci metalice sau din material plastic, tatuarea,
criomarcarea.

1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic

Marca metalică auriculară este formată dintr-o lamă dreptunghiulară, având la unul din capete o
perforaţie, iar la celălalt capăt un nit. Lama este îndoită sub formă de patrulater având o ramură mai lungă (pe
care este ştanţat numărul matricol) şi o ramură mai scurtă prevăzută cu o îndoitură (genunchiul mărcii).
Crotaliile metalice au forme şi dimensiuni diferite, în general lungimea lor fiind de 4,5 cm, lăţimea de 1 cm, iar
distanţa dintre ramuri de 1 cm.
Mărcile tip crotalia metalice se aplică cu ajutorul unui cleşte special. Cu ajutorul acestui cleşte se realizează
atât perforarea urechii animalului (prin intermediul unei piese active de formă eliptică) cât şi nituirea crotaliei
(fig. 3.3).

Fig. 3.3. Cleşte pentru aplicat crotalii (1); marcă tip „crotalia metalică” (2)

Fazele de lucru pentru aplicarea crotaliei metalice:

- contenţia animalului în poziţie ortostatică;

- alegerea locului şi dezinfecţia acestuia; crotalia se aplică la marginea superioară a urechii, la confluenţa
treimii proximale cu treimea mijlocie, într-o zonă mai puţin vascularizată;
- perforarea urechii prin strângerea energică a braţelor cleştelui; perforarea se efectuează astfel încât între
marginea urechii şi genunchiul mărcii să rămână o distanţă de 2 mm la animalele adulte şi 5-10 mm la
viţei şi tineret (fig. 3.4);
- verificarea mărcii;
- introducerea crotaliei în ureche cu latura lungă de jos în sus în aşa fel încât numărul matricol să fie pe
faţa anterioară a urechii;
- nituirea: se introduce nitul în orificiul de pe ramura opusă a crotaliei, apoi capătul crotaliei se fixează
în locaşul special destinat acestui scop din partea laterală a cleştelui; prin presare se execută nituirea,
apoi se verifică corectitudinea acesteia.

Fig. 3.4. Marcarea prin crotalii metalice

Mărci tip “fluturaş” din material plastic (crotalii auriculare reglementate legislativ) - Aceste
mărci sunt confecţionate din material plastic de diferire forme, dimensiuni şi culori. Pentru fixarea acestui tip
5 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

de mărci se folosesc cleşti speciali, perforarea urechii şi fixarea “fluturaşului” având loc într-o singură fază de
lucru (Fig. 3.6).
Utilizarea acestor mărci are avantajul că identificarea animalelor se face cu uşurinţă, de la distanţă şi
fără a fi necesară contenţia animalelor. Există şi mărci tip fluturaş executate din material plastic poros care pot
fi îmbibate cu substanţe insecticide şi care au o largă răspândire în multe ferme din ţările situate în zonele
geografice cu climat cald.
Mărcile metalice, precum şi cele din material plastic, oricare ar fi tipul lor, prezintă dezavantajul că se
menţin pe o durată relativ scurtă de timp (se rup prin agăţare), motiv pentru care, periodic, animalele trebuie
verificate procedând la înlocuirea mărcilor pierdute.
Conform legislației în vigoare, codul de identificare care figurează pe crotalii constă din următoarele
caractere:

- primele două poziții identifică statul membru al exploatației în care a fost identificat animalul pentru
prima dată. În acest scop, se utilizează codul din două litere al țării;
- după codul țării urmează cel mult douăsprezece caractere de tip numeric;
- pe lângă combinația compusă din codul țării și cel mult douăsprezece cifre, poate fi autorizată și
utilizarea codurilor de bare (Fig. 3.5) .

Fig. 3.5 – Crotalii auriculare

În cazul pierderii unei crotalii, crotalia de înlocuire poate cuprinde, pe lângă informațiile solicitate, o
mențiune separată, în cifre romane, care să indice numărul de ordine al crotaliei de înlocuire. Într-un astfel de
caz, codul de identificare rămâne neschimbat.
De asemenea, crotaliile auriculare se plasează obligatoriu la nivelul ambelor urechi (Fig. 3.6).

TABEL 2.1 – Cerințe legislative conform Reg. CE 911/2004 – Norme detaliate cu privire la crotaliile auriculare, registrele de exploatatie
și pașapoarte;
Cerințe legislative pentru crotalii Cerințe legislative pentru prima crotalie
a) să fie fabricate din masă plastică flexibilă; a) să fie constituită din două elemente (mama, tata)
b) să nu poată fi falsificate și să rămână clar lizibile pe întreaga durată b) fiecare din elementele respective să conțină numai informațiile
de viață a animalului; menționate anterior;
c) să nu fie reutilizabile; c) lungimea fiecărui element să fie de cel puțin 45 milimetri;
d) să fie astfel construite încât să rămână prinse de animal fără ca d) lățimea fiecărui element să fie de cel puțin 55 milimetri;
acesta să sufere; e) mărimea minimă a caracterelor să fie de 5 milimetri.
e) să poarte numai inscripții permanente
6 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Fig. 3.6 – Locul de elecție pentru amplasarea crotaliilor auriculare din plastic și metalice

2. Tehnica marcării prin tatuare - Această metodă constă în perforarea dermului cu ajutorul unor ace
fixate pe o plăcuţă din material plastic, ace care conturează forma unor cifre (sau litere) şi impregnarea acestor
perforaţii cu un colorant ce nu poate fi metabolizat de organismul animal. Tatuarea are avantajul menţinerii
unui timp îndelungat şi este o metodă ce se pretează a fi folosită mai ales la rasele de taurine cu pielea
depigmentată. Pentru tatuare se foloseşte un cleşte la care, pe un braţ se fixează plăcuţele cu ace, iar pe celălalt
braţ există o placă din cauciuc dur (sau lemn) care menţine urechea plană în vederea perforării. Pentru
marcarea prin tatuare, la taurine, se folosesc seturi de cifre care au două dimensiuni: pentru viţei înălţimea
cifrelor este de 15 mm, iar pentru taurinele adulte de 20 mm (fig. 3.7).

Fig. 3.7 – Instrumentar pentru tatuare

1- cleşte de tatuat; 2 - trusă cu plăcuţele cu ace;
3 - detaliu pentru plăcuţele cu ace (cifrele 7 şi 3); 4- tuş pentru tatuare

Se recomandă ca acest procedeu de individualizare (tatuarea) să se facă la viţei în primele lor două -
trei zile de viaţă, pe faţa internă a urechii stângi.
Pentru tatuarea urechii se parcurg următoarele faze de lucru:
- montarea cifrelor în cleşte, prin introducerea plăcuţelor cu ace în suport, începând cu ultima cifră
a numărului matricol şi terminând cu prima;
- contenţia animalului;
- alegerea locului pentru tatuare, evitând zonele bogat vascularizate (hemoragiile împiedică
impregnarea colorantului);
- dezinfecţia locului ales pentru tatuare;
- perforarea dermului printr-o singură şi energică strângere a mânerelor cleştelui;
- eventualele puncte hemoragice se îndepărtează prin tamponare cu vată înmuiată în soluţie
dezinfectată;
- impregnarea perforaţiilor cu colorant; este foarte important ca această operaţiune să se facă corect
(cu un tampon de vată sau frecând direct cu degetul pielea, astfel încât colorantul să pătrundă în
perforaţii).
Colorantul poate fi de culoare neagră (mai frecvent) sau roşie.

3. Tehnica de criomarcare - Criomarcarea este o metodă de marcare relativ frecvent folosită pentru
individualizarea taurinelor. Această metodă constă în imprimarea numărului matricol al animalului cu ajutorul
unor dangale, răcite la temperaturi foarte scăzute. Ca agenţi de răcire (criogenici) se pot utiliza zăpada
carbonică sau azotul lichid.
Principiul acestei metode constă în aceea că prin folosirea temperaturilor scăzute, în funcţie de timpul
de menţinere al dangalelor în contact cu pielea animalului, se distrug fie celulele melanofore (care sintetizează
pigmentul din firele de păr) din bulbul pilos. Materialele necesare aplicării criomarcării sunt:
7 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

 Agenţi criogenici:
- zăpada carbonică în amestec cu alcool metilic (sau etilic), amestec cu ajutorul căruia
dangalele sunt răcite la o temperatură de -79 oC;
- azot lichid, prin care dangalele sunt răcite la o temperatură de -196 oC.
 Container termoizolant pentru depozitarea azotului lichid, cu deschidere suficient de
largă pentru introducerea dangalelor.
 Set de dangale cu cifre de la 0 la 9. Piesele active ale dangalelor vor fi executate din
materiale având un coeficient mare de transmitere a temperaturii (cupru, aliaje de cupru
etc.) şi vor avea dimensiuni suficient de mari pentru a menţine temperatura scăzută pe o
durată mare de timp (fig. 3.8).

Fig. 3.8. - Danga utilizată la criomarcare

Dimensiunile piesei active se aleg în funcţie de vârsta animalelor la care se face
marcarea. Astfel: pentru tineretul sub 6 luni cifrele vor avea înălţimea de 5 cm, la tineretul
taurin în vârstă de 6-12 luni de 7,5 cm, iar pentru tineretul de peste 12 luni şi la adulte, de
10 cm.
 Ochelari şi mănuşi de protecţie, brici, lame, aparat de ras, foarfecă, perie pentru curăţat
părul şi pielea.

a). Tehnica criomarcării cu zăpadă carbonică şi alcool

- Se introduce amestecul de zăpadă carbonică şi alcool în container, astfel încât piesa activă a dangalei
să fie complet acoperită. Pentru realizarea şi menţinerea temperaturii de -79 oC în alcool va exista
în permanenţă suficientă zăpadă carbonică;
- Contenţia animalului;
- Alegerea locului de aplicare: se aleg regiuni corporale bine îmbrăcate în masă musculară şi
pigmentate (faţa laterală a gâtului, spinării, şalelor sau crupei);
- Se îndepărtează părul din zona aleasă cu ajutorul foarfecelui apoi cu lama sau briciul;
- Se periază zona astfel pregătită pentru îndepărtarea prafului;
- Se dezinfectează zona respectivă cu alcool de 95o prin tamponare energică. Operaţiunea se repetă
înaintea aplicării fiecărei dangale cu scopul de a înmuia pielea, asigurându-se astfel un contact mai
bun al dangalei cu pielea;
- Se aplică energic dangaua suprarăcită pe zona aleasă şi pregătită, menţinând-o un timp cu durată
variabilă, astfel: 10-20 secunde la tineret şi 30 secunde la adulte. La animalele cu părul alb, timpul
corespunzător se va prelungi cu cca. 15 secunde.
Această tehnică de marcare are avantajul că menţinerea dangalei mai îndelungată cu 5-10 secunde
faţă de timpul optim nu devine critică, dar temperatura optimă a dangalei se menţine mai greu.
8 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

b). Tehnica criomarcării cu azot lichid

Datorită avantajelor sale, criomarcarea cu azot lichid, este o metodă mai des utilizată în practică. În
continuare sunt redate fazele de lucru ale acestui procedeu.
- Se introduc cu atenţie dangalele în recipientul cu azot lichid. Din cauza diferenţei
mari de temperatură a celor două medii (azot lichid şi danga) în prima fază are loc o
puternică efervescenţă (mult mai puternică decât în cazul folosirii zăpezii carbonice)
ceea ce face ca particule de azot lichid să se împrăştie în jur. Pentru a preîntâmpina
posibilele accidente, în timpul lucrului se vor folosi ochelari şi mănuşi de protecţie.
- Zona aleasă pentru aplicare se tunde cu o foarfecă şi se rade cu lama.
Celelalte operaţiuni (curăţirea, dezinfecţia cu alcool, aplicarea dangalei) sunt identice cu situaţia în care
se foloseşte ca agent criogenic zăpada carbonică.
Durata expunerii este de 5-15 secunde la tineret şi 20 secunde la adulte. Prelungirea duratei de expunere
cu 15-20 secunde determină depilarea zonei de contact (se distrug bulbii piloşi).
După aplicarea dangalei, pielea se dezgheaţă în 2-3 minute, zona de contact devine roşiatică şi
edemaţiată. Edemul dispare după 24-48 ore în funcţie de durata expunerii, apoi apare o crustă care se menţine
2-4 săptămâni. După vindecarea pielii, la 6-10 săptămâni începe să crească păr de culoare albă, mai lung, mai
subţire şi mai abundent decât firele de păr din jur. Avantajele criomarcării:
- nu produce dureri animalului (temperaturile scăzute produc anestezie locală);
- se păstrează toată viaţa animalului şi nu poate fi falsificată;
- identificarea animalelor se face uşor, fără a fi necesară contenţia animalului; - aplicată corect,
afecţiunile pielii sunt reduse.

4. Marcarea electronica – implică utilizarea unui microcip sau a unui transponder electronic, localizat la
nivelul unei crotalii auriculare, bolus ruminal sau a unui implant. Identificarea electronica este bazată pe undele
radio de joasă frecvență (vezi Lp 1). Beneficiile utilizării acestei metode, includ mai puține documente scrise,
lipsa contactului direct cu animalul în scopul realizării unei identificări corespunzătoare, transferul direct al
datelor în cadrul unei baze de date computerizate, posibilitatea implementării unor software-uri pentru
managementul datelor colectate de la nivelul fermei și luarea unor decizii obiective într-un timp scurt pe baza
informațiilor electronice.
Cititoarele pentru transponderele aplicate bovinelor, pot fi fixe sau mobile.

5. Alte metode:

Nazolabiograma - Amprentele nazale constituie o metodă sigură de identificare, similară cu identificarea

omului utilizând amprentele digitale. Oglinda botului la taurine prezintă sinuozităţi specifice fiecărui animal,
acestea nefiind identice nici la animalele strâns înrudite. Acest tip de marcare se recomandă a fi utilizată ca
metodă suplimentară de individualizare la reproducătorii masculi de foarte mare valoare biologică.
Tehnica amprentării este simplă, folosind tuşul tipografic care se aplică pe botul animalului, după care
prin presarea unei coli de hârtie, amprentele sunt prelevate pe aceasta. Hârtia respectivă este ataşată
documentelor zootehnice ale animalului.

Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin - Stabilirea paternităţii prin testul fenogrupului
sanguin este una din cele mai sigure metode de identificare a animalelor. Acest procedeu a fost introdus pentru
prima dată în SUA în anul 1946, pentru taurii utilizaţi la însămânţările artificiale. În ţara noastră, aplicarea
acestei metode a fost iniţiată în anul 1971, identificarea tăuraşilor candidaţi pentru reproducţie după fenogrupul
sanguin fiind obligatorie.
La taurine există 12 sisteme de grupe sanguine. În fiecare grupă sanguină există unul sau mai mulţi
factori sanguini, în total peste 80. Prin combinarea acestora rezultă fenogrupul sanguin, numărul posibilităţilor
de combinare depăşind 2 trilioane, cu mult peste numărul total de taurine de pe glob. Ca urmare, fenogrupul
9 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

sanguin al unui animal are şanse extrem de reduse de a fi identic cu al altui animal, exceptând gemenii
monozigotici. Cunoscând fenogrupul sanguin al unui animal el poate fi identificat oricând.
Pentru identificarea animalului se prelevează câte 10 ml sânge (cu anticoagulant) de la mamă, tată şi
descendenţi. Pentru determinarea fenogrupului sanguin, din factorii de grupă sanguină identificaţi la
descendenţi se scad cei ai părintelui sigur cunoscut (mama), factorii sanguini rămaşi provin normal de la tată.
Dacă toţi factorii sanguini rămaşi sunt prezenţi în fenogrupul sanguin al presupusului tată, paternitatea propusă
se confirmă. Numai un singur factor prezent la descendent, dar absent la părinţi infirmă paternitatea propusă.
Desenul bălțăturilor - La rasele de taurine bălţate, o metodă specială de individualizare constă în
desenarea, imediat după naştere, a bălţăturilor pe o foaie de hârtie cu conturul animalului din profil dreapta şi
profil stânga, precum şi pe cap.

EXTERIORUL BOVINELOR

Fig 3.9 –Exteriorul bovinelor

1 - fruntea; 2 - nasul; 3 - ochiul; 4 - obrazul; 5 - zona temporală; 6 - gâtul; 7 - grebănul; 8 - spinarea; 9 - şale; 10 - şoldul; 11 - crupa, 12 -
sacrum; 13 - punctul fesei; 14 - articulaţia coxo-femurală; 15 - fesa; 16 - coapsa; 17 - flancul; 18 - coastele; 19 - spata; 20 - umărul; 21 -
braţul; 22 - cotul; 23 - abdomenul; 24 - grasetul; 25 - gamba; 26 - jaretul; 27 - regiunea trecerii chingii; 28 - antebraţul; 29 - genunchiul;
30 - fluierul; 31 - glezna; 32 - chişiţa; 33 - salba; 34 - pieptul; 35 - urechea.

CAPUL

 Baza anatomică: oasele craniului şi ale feţei, precum şi mandibula.

 Delimitare: este segmentul anterior al corpului, care la extremitatea lui posterioară se uneşte cu gâtul.
 Forma capului este piramidală, cu baza la extremitatea posterioară a capului. La taurine, aspectul
capului se diferenţiază cu sexul (fig. 3.10).
Vacile au capul mai mic, mai lung şi mai îngust decât taurii, fruntea scurtă şi mai îngustă, iar faţa mai
lungă, ţesutul subcutanat este slab dezvoltat. Capul are aspect uscăţiv, fin, cu proeminenţe osoase evidente şi
exprimă feminitate. Părul este scurt, pielea este subţire şi aderentă (la unele rase poate forma cute pe obraji).
Ochii sunt mari, expresivi, cu privire blândă. Coarnele sunt mai lungi şi mai subţiri decât la tauri.
Taurii au capul mai mare, masiv şi mai larg decât vacile, cu fruntea largă şi faţa scurtă. Ţesutul conjunctiv
subcutanat este mai abundent, fapt ce face ca proeminenţele osoase să nu fie evidente. Pielea este groasă, părul
pe frunte este mai lung, mai gros şi uneori ondulat. Ochii sunt mai mici, privirea este ageră şi exprimă
îndrăzneală (chiar agresivitate, uneori). Coarnele sunt scurte şi groase (butace).
Boii au capul mai mare decât vacile, grosolan şi este lipsit de expresivitatea specifică celor două sexe.
Aspectul general al capului la bou este determinat de momentul castrării, respectiv are aspect de cap de taur
când castrarea se face la vârsta de 2-3 ani şi este feminin când castrarea se face înainte de maturitatea sexuală.
Dimorfismul sexual exprimat la nivelul capului este mai accentuat la rasele primitive, apoi în ordine
descrescătoare la cele ameliorate cu aptitudini mixte şi de lapte şi mai puţin evident la rasele perfecţionate.
10 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Fig. 3.10 - 1- Cap de vacă, 2 – Cap de taur, 3 – Cap de bou

Principalele regiuni ale capului

Principalele regiuni ale capului sunt prezentate în fig. 3.11.

Fig. 3.11 - 1- Principalele regiuni ale capului

a). Coarnele sunt producţii osteo-epidermice, situate la extremitatea superioară a capului, fiind constituite dintr-
un cep osos şi o teacă cornoasă. Taurii au coarnele orientate lateral (coarne butace), iar la vaci acestea sunt mai
lungi şi mai subţiri (coarne lace).

Fig. 3.12 - Forme şi direcţii de creştere ale coarnelor:

1 - în coroană; 2 - în formă de „3”; 3 - în cuier; 4 - în streaşină; 5 - lace; 6 - butace; 7 - de bivol; 8 -
coarne căzute; 9 - ţapoşe; 10 - în „V”; 11 - cercurii; 12 - liră închisă; 13 - liră deschisă; 14 - coarne
asimetrice; 15 - fără coarne (akeratos).
La rasele cu aptitudini productive pentru producţia de carne sau de carne-lapte, coarnele sunt mai
scurte şi mai groase decât la cele pentru producţia de lapte.
În raport cu forma şi direcţia de creştere, coarnele pot fi grupate în: coarne orizontale, verticale şi
asimetrice (Fig. 3.12).
 Coarnele orizontale:
-orientate spre înainte:
- în coroană - sunt arcuite simetric;
- în formă de “3” - descriu împreună cu creştetul forma cifrei 3;
11 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

- în cuier - cu vârfurile orientate în sus; - în streaşină - cu vârfurile orientate în jos;

- orientate lateral:
- lace - sunt lungi şi subţiri;
- butace - sunt scurte, grose şi drepte.
- orientate înapoi (de bivol), sunt orientate spre înapoi (aproape paralel cu marginea superioară a gâtului).

 Coarnele verticale:
- în jos - atârnânde;
- în sus - ţapoşe - aproape paralele;
- în “V”;
- cercurii - sunt uşor arcuite;
- în formă de liră - deschisă sau închisă în funcţie de lungimea şi gradul lor de deschidere.

 Coarnele asimetrice au formă şi direcţie diferite de creştere.

b). Urechile sunt situate sub coarne şi puţin înapoia lor. Animalele sănătoase, cu temperament vioi, au urechile
mari şi relativ mobile, îndreptate lateral.

c). Ochii la taurine sunt mari, proeminenţi, bine deschişi şi limpezi.

La tauri ochii sunt mai mici, cu privire îndrăzneaţă, ageră (chiar agresivă), iar la vaci aceştia sunt mari, cu
privire blândă, feminină.

d). Fruntea
 Bază anatomică: oasele frontale.
 Delimitare: superior de creştet, inferior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri interne ale
ochilor, lateral de tâmplă şi ochi.
 Dimensiunile frunţii variază în funcţie de sex, precocitate, tip craniologic şi condiţiile de creştere în
perioada de tineret.
Taurii au fruntea mai largă şi mai scurtă, acoperită cu păr gros, des, lung şi uşor ondulat.
La vaci această regiune este mai îngustă şi mai lungă, acoperită cu păr mai scurt, fin şi neted.
În general, se preferă ca indiferent de rasă, fruntea să fie largă, lungă şi dreaptă.

e). Faţa (nasul)

 Baza anatomică: oasele nazale.
 Delimitare: superior de frunte, lateral de obraji şi inferior de bot.
În general, la taurine profilul nasului este drept, excepţie făcând unele rase de tip brachicer (Jersey) şi
taurinele Roşii dobrogene, la care profilul este uşor concav.
Vacile din rasele de lapte au faţa mai lungă şi mai îngustă decât cele care fac parte din grupa raselor de
carne sau mixte.
Taurii au faţa mai scurtă decât vacile şi boii castraţi timpuriu. Rasele primitive şi animalele crescute în
condiţii necorespunzătoare au faţa mai lungă.
Capul mai cuprinde şi regiunile obrajilor, botului, nărilor, gurii, cefei, parotidei, ganaşelor, creştetului şi
buzelor.

GÂTUL

 Baza anatomică: cele 7 vertebre cervicale, ligamentul cervical şi straturile musculare ale acestei
regiuni.
 Delimitare: anterior de cap, posterior de grebăn, spată şi capul pieptului.
12 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Gâtul are formă de trunchi de piramidă; prezintă două feţe laterale, două margini (superioară şi inferioară)
şi două extremităţi (anterioară şi posterioară). Marginea inferioară a gâtului se termină cu un pliu al pielii
denumit salbă sau fanon.
Vacile au gâtul mai lung, mai subţire şi mai aplatizat, cu musculatura mai slab dezvoltată. Marginea
superioară a gâtului poate fi dreaptă, uneori uşor scobită, iar salba este mică (Fig. 3.13).
Taurii au gâtul mai scurt şi mai gros decât vacile, marginea superioară este convexă. În partea posterioară
a gâtului, la tauri se găseşte un depozit adipos şi de ţesut conjunctiv denumit cerbice (caracter sexual secundar).
Cerbicea începe să se reliefeze de la vârsta de 2-3 luni (în condiţii normale de creştere), se dezvoltă apoi
continuu, este evidentă la vârsta de aproximativ 2 ani şi ajunge la dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 5 ani.
Pielea de pe gâtul taurilor este mai groasă, formând cute rare şi groase, iar salba este mai bine dezvoltată
decât la vaci.
Boii au gâtul mai lung şi mai subţire decât taurii. Forma şi dimensiunea gâtului la boi se apropie de cele
ale taurilor sau vacilor, în funcţie de vârsta la care s-a efectuat castrarea lor.

Fig. 3.13 - Profilul gâtului la tauri (1) și vaci (2)

TRUNCHIUL

 Baza anatomică: coloana vertebrală (regiunea dorsală, lombară şi sacrală), sternul, cele 13 perechi de
coaste şi oasele coxale.
Trunchiul are formă aproximativ paralelipipedică şi adăposteşte organele vitale ale organismului.
Trunchiul se compune din: o faţă superioară, una inferioară, două feţe laterale, o extremitate anterioară şi una
posterioară.

REGIUNILE DE PE FAŢA SUPERIOARĂ A TRUNCHIULUI

a). Grebănul
 Baza anatomică: apofizele spinoase ale primelor 5-7 vertebre dorsale, cartilajele suprascapulare şi
ligamentul cervical.
 Delimitare: anterior de gât, posterior de spinare şi lateral de spete.
Grebănul este format dintr-o creastă mediană şi două planuri laterale. Indiferent de tipul morfo-productiv
al taurinelor, grebănul trebuie să fie lung, larg şi bine îmbrăcat în musculatură, având marginea superioară la
acelaşi nivel cu gâtul, spinarea şi şalele.

b). Spinarea şi şalele

 Baza anatomică:
- spinare: ultimele 7 vertebre dorsale, articulaţiile costo-vertebrale şi muşchii regionali;
- şale: cele 6 vertebre lombare şi muşchii regionali.
 Delimitare:
- spinarea: anterior de grebăn, posterior de şale, lateral de coaste;
- șalele: anterior de spinare, posterior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri externe ale iliumului şi
lateral de flancuri.

c). Crupa
 Baza anatomică: cele două oase coxale, osul sacrum, ligamentele sacro-iliace şi muşchii regionali.
13 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

 Delimitare: anterior de şale, posterior de coadă, lateral de linia imaginară ce uneşte unghiurile externe
ale iliumului cu articulaţia coxo-femurală şi punctul fesei.
Pentru descriere, crupa prezintă două planuri laterale şi o creastă mediană.
Indiferent de tipul morfo-productiv, această regiune trebuie să fie lungă, largă pe toată lungimea ei, la
acelaşi nivel cu grebănul, spinarea şi şalele, să aibă o direcţie orizontală sau uşor oblică dinainte spre înapoi şi
de sus în jos, să fie bine îmbrăcată în musculatură şi să fie corect prinsă cu şalele (fără demarcaţie).

REGIUNILE DE PE FEŢELE LATERALE ALE TRUNCHIULUI

a). Coastele şi cavitatea toracică

 Baza anatomică a cavităţii toracice: vertebrele dorsale (superior), coastele (lateral), sternul (inferior)
şi diafragma (posterior).
 Delimitare: superior de grebăn şi spinare, anterior de piept, inferior de regiunea trecerii chingii şi
abdomen şi, posterior, de flancuri.
Cavitatea toracică adăposteşte cordul şi pulmonii, organe esenţiale în realizarea unor producţii ridicate.
Forma şi dimensiunile cavităţii toracice furnizează informaţii asupra tipului constituţional, sexului şi vârstei,
condiţiilor de creştere şi de exploatare a animalului.
Dezvoltarea toracelui este dată de dimensiunile acestuia: adâncimea (înălţimea), lărgimea, lungimea
(profunzimea) şi perimetrul toracelui.

b) Flancul (deşertul)
 Baza anatomică: muşchiul micul oblic.
 Delimitare: anterior de regiunea coastelor, superior de şale, inferior de abdomen, posterior de şold,
crupă şi membrul posterior.
Regiunea flancului este compusă din trei subregiuni:
- scobitura flancului (deşertul flancului) - are forma unei adâncituri şi este plasată de o parte şi de alta a şalelor.
- coarda flancului - delimitează inferior scobitura flancului şi este folosită ca loc de incizie în cazul operaţiei
cezariene.
- planul înclinat (iea, teşitura flancului) - este situat sub coarda flancului şi se termină cu pliul iei.
Flancurilor li se mai spun şi “flămânzări” sau “deşerturi” deoarece în funcţie de forma lor se poate
aprecia dacă animalele sunt sătule sau flămânde.

c). Şoldul
 Baza anatomică: unghiul extern al iliumului.
 Delimitare: anterior de şale, lateral şi inferior de flancuri, posterior de crupă.

REGIUNILE DE PE FAŢA INFERIOARĂ A TRUNCHIULUI

a). Abdomenul
 Baza anatomică: peretele inferior al cavităţii abdominale, format din tunica fibro-elastică şi muşchii
abdominali.
 Delimitare: anterior de regiunea trecerii chingii, lateral de coaste şi flanc, posterior de uger la vacă şi
de testicule la taur.
Dezvoltarea abdomenului este puternic corelată cu dezvoltarea aparatului digestiv şi a glandelor anexe
(ficat, pancreas), precum şi cu tipul metabolic al rasei.
La taurii de reproducţie abdomenul trebuie să fie suplu, de formă cilindrică.
La vaci raţia se bazează în special pe furaje de volum, motiv pentru care abdomenul este mai mare
(voluminos).

REGIUNILE DE LA EXTREMITATEA ANTERIOARĂ A TRUNCHIULUI

14 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

a).Pieptul
 Baza anatomică: extremitatea anterioară a sternului şi muşchii pectorali.
 Delimitare: lateral de braţ şi antebraţ, inferior de salbă şi posterior de regiunea trecerii chingii.
Pieptul prezintă o creastă mediană şi două planuri laterale.
Taurii au pieptul puternic, foarte bine dezvoltat, proeminent şi cu planurile laterale aproape orizontale.
Taurii din rasele primitive au pieptul şi trenul anterior disproporţionat de mari în raport cu dezvoltarea de
ansamblu a organismului şi poartă denumirea de “piept leonic”.
Vacile, în special cele de lapte, au pieptul mai îngust, mai puţin proeminent şi cu musculatura regională
mai puţin dezvoltată.

REGIUNILE DE LA EXTREMITATEA POSTERIOARĂ A TRUNCHIULUI

a).Coada
 Baza anatomică: cele 18-20 vertebre coccigiene.
 Delimitare: anterior de crupă.
La taurine, lungimea şi grosimea cozii pot furniza informaţii asupra vârstei, sexului, rasei, tipului morfo-
productiv şi constituţional.
Primele 4-5 vertebre coccigiene formează baza cozii. La vârful cozii se găseşte un mănunchi de păr numit
smocul cozii.
La viţei coada este scurtă şi prezintă un smoc mic.
La tauri coada este mai scurtă şi mai groasă şi se termină cu un smoc mai scurt decât la vaci.
Boii au coada mai lungă decât taurii şi mai groasă decât vacile.
Vacile din rasele de lapte au coada subţire şi lungă (ajungând până sub limita inferioară a jaretului), smocul
cozii având aspectul de fuior. Vacile din rasele de carne au coada mai groasă şi mai scurtă (până la jaret).

UGERUL

Ugerul este o glandă anexă a aparatului genital femel. Din punct de vedere morfologic şi funcţional,
ugerul la vacă este format din patru sferturi (drept anterior, drept posterior, stâng anterior, stâng posterior),
fiecare în parte constituind o unitate morfologică şi funcţională independentă. Ugerul mai poate fi împărţit în
două jumătăţi, anterioară şi posterioară sau stângă şi dreaptă.

CULORILE TAURINELOR

Alături de ongloane şi coarne, părul, reprezintă una dintre producţiile piloase care împreună cu
pielea, oferă indicii privind constituţia, starea de sănătate şi starea de întreţinere a unui animal. Totodată,
culoarea părului la majoritatea taurinelor (exceptând, de exemplu rasa Shorthorn) constituie caracter de rasă
şi, împreună cu alte însuşiri morfologice, culoarea permite stabilirea apartenenţei de rasă, iar în efectivele
mici, recunoşterea fiecărui individ. În funcţie de culoarea părului şi pielii, se poate stabili dacă animalul
examinat este sau nu de rasă pură. De asemenea, culoarea părului ajută şi la recunoaşterea metişilor, rezultaţi
din diferite scheme de încrucişare.
În general, taurinele care au părul şi pielea intens pigmentate, datorită metabolismului mai intens,
cantităţii mai mari de hemoglobină şi numărului mai mare de eritrocite etc., manifestă rezistenţă organică
mai mare la factorii ambientali, decât animalele care prezintă culori deschise (Moldoveanu Gh. şi colab.,
1961).
Părul prezent pe corpul taurinelor este alcătuit din:
- părul de acoperire - răspândit pe tot corpul, protejează animalul de factorii nocivi de mediu şi
împreună cu pielea, formează un strat izolator care limitează pierderea căldurii biologice în timpul iernii.
Părul de acoperire este schimbat anual prin procesul de năpârlire, care are loc primăvara.
- părul de protecţie - este reprezentat de fire mai lungi şi mai groase, care formează smocul de la
15 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

vârful cozii şi genele pleopelor. Aceste fire nu sunt afectate de năpârlirea periodică.
- părul tactil - este alcătuit din fire prezente în jurul botului, gurii şi ochilor, aflate în legătură cu
terminaţii nervoase senzitive din piele.
- puful - este reprezentat de fire mai scurte şi mai fine decât cele care formează părul de acoperire,
fire care apar toamna, iar după trecerea sezonului rece, cad în timpul năpârlirii de primăvară. Puful este
abundent la rasele primitive şi la taurinele din zonele reci, iar la rasele perfecţionate din regiunile calde şi
temperate, întreţinute în stabulaţie permanentă, puful lipseşte sau este slab dezvoltat.
Culorile taurinelor se împart în: culori simple (firele de păr de pe tot corpul au aceeaşi culoare) şi
culori compuse.
a) Culorile simple ale taurinelor - din această categorie fac parte culorile albă, neagră, roşie,
brună şi galbenă.
Culoarea albă - cu nuanţele alb-imaculat, alb-gălbui, alb-murdar etc., apare la rasele Charolaise,
Charbray, Chianina, Marchigiana etc.
Culoarea neagră - apare la Aberdeen-Angus, Brangus, Chiangus, Lidia etc.
Culoarea roşie - apare la Roşia Daneză, Roşia de Stepă, Roşia Dobrogeană, Roşia Lituaniană,
Angler, Red Polled, Santa-Gertruda, Aberdeen-Angus etc.
Culoarea brună - cu diferite nuanţe (brun-deschis, brun-cenuşiu, brun-maroniu închis), este
prezentă la taurinele ”brune” (Schwyz, Bruna Americană, Bruna Austriacă, Bruna Italiană, Bruna de
Maramureș etc.)
Culoarea galbenă - apare la rasele Blonde D'Aquitaine (Garonnese), Jersey etc.
b) Culorile compuse ale taurinelor - sunt reprezentate de culoarea bălţată, sură (vânătă),
piersicie, pestriţă (herminată) şi dereşă.
Culoarea bălţată - alb cu negru sau negru cu alb (la rasele Friză); alb cu galben sau galben cu alb
(la Simmental, Bălţata Românească etc.); roşu cu alb cu desen caracteristic (la Pinzgau Austriac, Pinzgau de
Transilvania, Hereford); roşu cu alb sau alb cu roşu (la Red Holstein, Montbeliarde etc.).
Culoarea sură (vânătă) - este dată de amestecul în diferite proporţii a firelor albe şi negre sau de
amestecul perilor bi- sau tricolori (la baza firului culoarea este mai închisă, iar la vârf mai deschisă; uneori
către mijlocul firului culoarea este intermediară între bază şi vârf). Se diferenţiază nuanţele: sur-normal
(circa 50% alb şi 50% negru), sur-deschis (predomină albul), sur-închis (predomină negrul). La unele
exemplare (mai ales la tauri), pigmentaţia firelor de păr este mai intensă pe cap, pe gât şi pe părţile declive
ale trunchiului. Culoarea sură este caracteristică raselor Sura de Stepă, Mocăniţa etc.
Culoarea piersicie - apare rar (la Shorthorn) şi este rezultanta amestecului în diferite proporţii a
firelor de păr albe cu cele roşii. Se diferenţiază nuanţele piersiciu-normal, deschis şi închis.
Culoarea pestriţă (herminată) - întâlnită rar (de exemplu, la Shorthorn), pe fondul alb apar pete
mici, rare, roşii sau negricioase.
Culoarea dereşă - proprie cailor, apare foarte rar la taurine şi este dată de amestecul firelor de păr
albe, roşii şi negre.
Pot să apară şi particularităţi de culoare, cu diferite localizări:
- pe membre: pintenogeli (zonă albă care contrastează cu restul culorii membrului); inele/brăţări
(zonă albă circulară în jurul antebraţelor şi gambelor, la Pinzgau Austriac, Pinzgau de Transilvania).
- pe trunchi: tigrură sau zebrură. Pe fondul de o anumită culoare, apar dungi de culoare diferită pe
cap: brezătură (dungă albă prezentă pe profil); ochelari (zonă colorată în jurul ochilor, pe fondul alb); inel
16 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

(zonă circulară albă în jurul botului la taurinele brune); linie albă (dungă mediană pe partea dorsală a
trunchiului la taurinele brune) (Fig. 3.14).
Figura 3.14 - Culori şi particularităţi de culoare ale taurinelor; a - stea; b - brezătură; c - ochelari; d – inel

Nume, Prenume:
Grupa:

FIȘĂ DE LUCRU – LP. 3

17 LP 3 – Creșterea animalelor – 2020-2021

1.Ce metodă de marcare permanentă considerați că este mai puțin dureroasă? Argumentați.

2. Care considerați că sunt dezavantajele criomarcării?

3. Enumerați câțiva factori de care ați ține cont atunci când doriți să selectați o metodă potrivită de marcare.

4. Care este scopul utilizării tușului în cazul metodei de marcare prin tatuare?

5. Notați termenul sau termenii potriviți pentru zonele indicate.

1._____________________________________________________

6._____________________________________________________

7._____________________________________________________

8._____________________________________________________

9._____________________________________________________

16.____________________________________________________

18.____________________________________________________