Coloranți

 Colorantul este o substanță naturală sau obținută

prin sinteză chimică, care absoarbe lumina în
domeniul vizibil al spectrului și care într-o
cantitate foarte mică este capabil să
imprime culoarea sa altor compuși sa materiale cu
care intră în contact:piele, materiale textile, hîrtie,
medicamente, cosmetice.
 Foarte mulți coloranți naturali erau cunoscuți încă
din antichitate : indigoul, șofranul, purpura,
 Primul colorant chimic a fost negrul de anilină,
obținut de William Henry Perkin în 1856,
prin oxidarea anilinei cu bicromat de potasiu.
 Coloranți
• Se numește culoare percepția de către ochi a uneia
sau a mai multor frecvențe (sau lungimi de undă)
de lumină.
• În cazul oamenilor această percepție provine din
abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei
trei) analize filtrate diferite ale aceleiași imagini.
• Lumina monocromatică este o radiație
electromagnetică perfect sinusoidală.
• Lumina monocromatică (ideală) se caracterizează
prin puterea P transportată și prin frecvența f a
oscilației.
• Alternativ, în loc de frecvență, se utilizează lungimea
 Coloranți
Lungimea de undă este legată de viteza de
propagare a undei respective și de frecvența ei prin
relația:
λ = v/ f =v T f=1/T

unde simbolurile reprezintă:

λ = lungimea de undă,
v = viteza de propagare a undei în mediul respectiv,
f = frecvența undei, inversa perioadei temporale,
T = perioada undei.
Reprezentare grafică a lungimii de undă λ
 Spectrul electromagnetic reprezintă
totalitatea radiaţiilor electromagnetice existente
în univers.

• spectrul electromagnetic este împărțit în mai

multe regiuni, dintre care de importanţă deosebită
pentru noi este regiunea spectrului vizibil (între
400 şi 700 nanometri), adică acele frecvenţe
ale spectrului care pot fi interpretate de către
ochi.
• Nu există graniţe precise între aceste regiuni, prin
urmare delimitările sunt aproximative, pentru a
2019/10/7
crea o idee clară despre dimensiunile acestor
zone ale spectrului electromagnetic.
 Radiaţii electromagnetice

Lung. de Energie
Nr. Tipul undă (nm) Efectul asupra
Kj/mol eV moleculei
Raze X 1.3-106 105
1 0.1
2 Excitarea
Ultraviolet 100 - 200 1250-628 100-50
de vid electronilor
3 Ultraviolet 200 - 400 586 - 314 46 - 25 Excitarea
apropiat electronilor

4 Vizibil 400-800 314 - 155 25-12 Excitarea

electronilor din
orbitalii n şi n
5 Infraroşu 1000 -2000 126-63 10-5
Vibraţii de alungire
apropiat şi deformaţie
6 Infraroşu 2000 -25000 63 - 5.5 5 - 0.5 Vibraţii de alungire
şi deformaţie

7 Microunde > 25000 < 5,5 - 106 Rotaţie

 Radiaţiile electromagnetice
• Ochiul omenesc sesizează radiaţiile electromagnetice dintr-o
regiune relativ îngustă a spectrului, situată între 400-800 nm.
• Această regiune se numeşte domeniu vizibil.
• Senzaţia de culoare este produsă numai de radiaţiile reziduale
neabsorbite.
• Ochiul uman percepe numai o bandă îngustă mărginită de
violet (380-430 nm) şi roşu (650-780 nm), între care se află
toate celelalte culori ale curcubeului.
• Trebuie de menţionat faptul că nici pe acest domeniu
sensibilitatea ochiului nu este egală
• Sensibilitatea maximă este situată între 520-600 nm (zonele
galbene şi verzi ale spectrului vizibil).
•
In domeniu lungimilor de undă 520-600 nm, în care
sensibilitatea ochiului omenesc este maximă,
reflectanţa este practic totală.
Spectrul luminos vizibil
Spectrul luminos vizibil consta in curcubeu (ROGVAIV): rosu,
oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet.)
 Cele 7 culori ale spectrului au fiecare lungimi de unda si
frecvente diferite.
 Rosul este la capatul cel mai de jos al spectrului, avand o
lungime de unda mare, dar o frecventa mica
 violetul se afla la capatul superior, avand o lungime de unda mai
mica, dar o frecventa inalta.
 Aceste 7 culori devin vizibile cand in fața unei raze de soare
este plasata o prisma. Cand lumina trece prin prisma, ea se
divide in cele 7 culori prin fenomenul de refractie.
 Suma culorilor din spectru formeaza culoarea alba
 Refractia este cauzata de schimbarile de viteza pe care le
suporta o unda luminoasa atunci cand schimba mediul.
(Lungimile de unda si frecventele diferite ale culorilor fac ca ele
sa se separe si sa devina vizibile cand traverseaza o prisma.)
 intervalul de lungimi intervalul de
culoare
de undă frecvențe
roșu ~ 610-780 nm ~ 480-405 THz
oranj ~ 590-650 nm ~ 510-480 THz
galben ~ 575-590 nm ~ 530-510 THz
verde ~ 510-560 nm ~ 600-530 THz
azur ~ 485-500 nm ~ 620-600 THz
albastru ~ 452-470 nm ~ 680-620 THz
violet ~ 380-424 nm ~ 790-680

THz –terahertz - 1012 Hz

 Noi vedem o mare varietate de nuante. Retina noastra are in
componenta sa 3 tipuri de receptori ai culorii sub forma de conuri care
nu pot detecta decat 3 din aceste culori, si anume, culorile primare
(rosu, verde si albastru).
 Aceste 3 culori sunt insa amestecate in proportii diferite, creand toate
celelalte culori pe care noi le vedem.( rosu+galben
= portocaliu(orange); galben+albastru = verde;albastru+rosu
= violet).
 Cand lumina cade asupra oricarui obiect colorat, acesta va absorbi
doar acele lungimi de unda care corespund structurii sale atomice.
 Restul lungimilor de unda se vor reflecta, dand obiectului culoarea pe
care noi o vedem.
Relaţia dintre culoarea absorbită şi cea văzută
Nr. Lungimea de undă a radiaţiei Culoarea radiaţiei Culoarea văzută
d/o absorbite (nm) absorbite (complementară)
! 400 - 435 Violet Galben - verde
2 435 - 480 Albastru Galben
3 480 - 490 Albastru - verde Portocaliu (oranj)
4 490 - 500 Verde - albastru Roşu
5 500 - 560 Verde Purpuriu
6 560 -580 Galben - verde Violet
7 580- 595 Galben Albastru
8 595-605 Portocaliu (oranj) Albastru - verde
9 605 - 760 Roşu Verde - albastru
• O aproximare mai corectă a luminii albe este dată de
lumina solară şi de unele surse artificiale.
• Lumina emisă de un obiect încălzit la 1000 K este
roşie.
• Ea tinde spre alb la 6000 K.
• In 1931 Comisia internaţională pentru iluminare
alege ca standard pentru alb culoarea oxidului de
magneziu.
• Bioxidul de titan (larg utilizaţi în preparatele
cosmetice moderne) posedă aceeaşi culoare alba.
• In domeniu lungimilor de undă 520-600 nm, în care
sensibilitatea ochiului omenesc este maximă,
reflectanţa este practic totală.

2019/10/7
2019/10/7
 RELAŢII ÎNTRE STRUCTURA MOLECULELOR COMPUŞILOR
ORGANICI Şl CULOARE

• Corpul colorat absoarbe o parte din radiaţia incidentă, iar

culoarea lui depinde de natura radiaţiilor reflectate sau
refractate, care ajung la ochiul observatorului.
• Un corp apare alb ochiului nostru când reflectă toate radiaţiile
spectrului vizibil şi negru când integral absoarbe.
• Un corp apare cenuşiu când reflectă uniform, pe toată
întinderea spectrului vizibil, o parte din lumina albă şi
absoarbe o altă parte.
• Radiaţia luminoasă este un câmp electromagnetic oscilant,
sinusoidal, caracterizat prin lungime de undă (λ, cm),
• frecvenţă (v = c/λ), unde c=3x 1010 cms-1, este viteza luminii
şi
• energia proprie (ΔE). Energia radiaţiei electromagnetice este
direct proporţională cu frecvenţa: ΔE =hυ, unde h (constanta
lui Planck) = 6.626-10-34 J*s.
 Spectre de absorbţie
• Dacă se trece lumina albă printr-o substanţă
colorată, iar apoi se dispersează după ieşire, în
domeniul 400-800 nm se observă benzi de absorbţie,
adică regiuni, în care intensitatea luminii este
micşorată.
• Intensitatea luminii incidente de o anumită lungime
de undă se micşorează după legea lui Lamhert-Beer.
A = log Io/I = e • c • L
• Io şi I - intensităţile luminii incidente şi după
străbaterea unui strat de soluţie de lungimea 1 (cm),
c - concentraţia soluţiei (mol/litru), e - se numeşte
coeficient molar de extincţie (M-1 x cm-1). Mărimea
log Io/I se numeşte extincţie sau densitate optică.
 Teoria culorii
Conform teoriei culorii:
- un corp transparent apare colorat în culoarea
complementarã celei absorbite;
- dacã nu se produce absorbtie, corpul este
transparent si incolor;
- un corp opac este colorat în culoarea pe care o
reflectã, complementarã celei absorbite;
- un corp care reflectã toate radiatiile apare
opac, de culoare albã;
- un corp opac care absoarbe toate
radiatiile este negru.
2019/10/7
 Cromofori
• Culoarea este proprietatea
substanței de a absorbi și a
reflecta selectiv cele 7 culori
fundamentale ale luminii albe.
• Culoarea substanţelor se
datorează prezenţei in
moleculă a unor grupe de
atomi, numite grupe cromofore
sau cromofori, care absorb
selectiv diferite radiaţii ale
luminii.
• Fiecarui cromofor ii
corespunde una sau mai multe
benzi de absorbţie in spectrul
vizibil.
 Grupe cromofore
Culoarea compuşilor organici se datorează prezenţei în
moleculele lor a anumitor grupe de atomi, numite grupe
cromofore (de la chroma - culoare şi phoros - purtător), ca de
exemplu:
 Tartrazina

 Tartrazină este un colorant artificial galben-portocaliu utilizat pe scară

largă în industria alimentară și cosmetică.
 Aparține familiei de coloranți azo , cei care conțin azo: -N = N- . Ea
vine sub formă de pulbere și este solubilă în apă.
• Tartrazină are următorul cod :E102
 Grupe cromofore
• De regulă cromoforii se pot întălni sub 2
forme:sisteme conjugate și complecși metalici.
• Energia care permite saltul electronilor pe nivele
de energie mai mare este extinsă, apar așa
numiții orbitali π (legături de tip π) formați prin
succesiunea legătură simplă/legătură dublă.
• Este cazul retinalului, coloranți alimentari. compuși
azoici, licopen caroteni și antociani .
• Complecșii metalici se formeză prin
scindare orbitalilor d și leagarea unui metal
tranzițional ca ligand.
• Astfel de complecși sunt: clorofila, gruparea
hemică din Hemoglobină, dar și unele minerale de
tipul malachitului sau ametistului.
• In biochimie o grpare cromoforă tipică este dată
de 4 inele pirolice grupate.
 Grupe cromofore
• Grupele cromofore conţin electroni π mobili, care
pot intra în conjugare cu electronii din restul
moleculei, cum sunt electronii din sistemele
chi​noidice sau aromatice.
• Ele determină deplasarea benzilor de absorbţie a
luminii din domeniul ultraviolet în domeniul vizibil,
deplasare spre roşu.
• Reducerea unei grupe cromofore, ce afectează
conjugarea, transformă compusul colorat în compus
incolor.
• De exemplu, reducerea azobenzenului în
hidrazobenzen este însoţită de deplasarea benzilor
de absorbţie din vizibil spre ultraviolet:
 Reducerea grupelor cromofore

• Mărimea deplasării depinde de natura, numărul şi poziţia grupelor

cromofore din moleculă.
• În molecula unui colorant este necesar să se afle, pe lângă grupe
cromofore şi grupe auxocrome.
• Acestea au rolul de a întări culoarea cromogenului şi de a favoriza fixarea
lui pe diferite materiale.
 Grupe auxocrome
Compuşii coloraţi pot deveni coloranţi, dacă pe molecula lor se
fixează grupe
COOH, SO3H, NH2, N(CH3)2 ş. a.,
numite auxocrome, care la un anumit pH determină
solubilitatea în apă sau afinitatea faţă de substrat (piele,
fibre, medicamente, și a.).
• Pe de altă parte, ca un compus să fie colorat, este necesar
să absoarbă radiaţii din spectrul vizibil (400-800 nm), cu
energia de tranziţie π-π* a electronilor de 314-155 kJ/mol .
• Culoarea unui colorant va depinde de natura radiaţiilor
reflectate sau refractate care ajung la ochiul observatorului.
• Astfel, un compus care absoarbe la 580-595 nm
îndepărtează radiaţiile galbene din spectru şi el apare
colorat în albastru
 Influenţa substituenţiior
• Electronii π ai moleculei colorantului formează un nour
electronic comun, polarizabil, mult influenţat de natura
substituenţiior.
• Un colorant are o culoare mai închisă decât altul, atunci când
maximul curbei sale de absorbţie λmax este situat în spectru la o
lungime de undă mai mare.
• Culoarea unui colorant este mai intensă decât a altuia, când
coeficientul de extincţie, în punctul maxim al curbei sale de
absorbţie εmax, este mai mare.
• Dacă un substituent introdus în molecula colorantului produce o
închi​dere a culorii, el are un efect batocrom, adică deplasează
maximul spre lungimi de undă mai mari (deplasare spre roşu).
• Când substituentul produce o deschidere a culorii, el are un
efect hipsocrom (deplasare spre violet).
• Substituenţii pot să intensifice sau să slăbească culoarea; în
primul caz el are un efect hipercrom, în al doilea un efect
hipocrom
Deplasările maximurilor de absorbţie într-
un spectru electronic.
 batocrom = deplasarea lungimii max de abs
spre valori mai mari

 hipsocrom = deplasarea lungimii max de abs

spre valori mai mici

 hipercrom = creşterea valorii intensităţii

absorbţiei
 hipocrom = scăderea valorii intensităţii
 Spectre de absorbtie. Cromofori
Cand intr-o molecula exista mai multi cromofori,
aceastia isi influenteaza reciproc maximele de
absorbtie:
Efect batocromic ( λmax creste ) / efect hipsocromic ( λmax se micsoreaza )
Efect hipercromic (absorbtie crescuta) / efect hipocromic
(absorbtie scazuta)

2019/10/7
 Seria substituenţiior cu efect +M
• S-a constatat că acţiunea batocromă a
substituenţiior cu efect +M creşte în următoarea
ordine:
• OH < OCH3 < SCH3 < NH2 < N(CH3)2 < NHC6H5
• Substituenţii donori de electroni produc prin
conjugarea electronilor neparticipanți şi a
electronilor π aromatici efecte batocrome, cu
atât mai puter​nice, cu cât heteroatomul este
mai puţin electronegativ
• (CI < O < S < N).
 Seria substituenţilor cu efect -M
• în seria substituenţilor cu efect -M activitatea
hipsocromă creşte în următoarea ordine:
• CN < SO2R < COOH < COCH3 < CH=O < NO2
• Deplasarea şi intensificarea benzilor de absorbţie se
datorează deplasării electronilor π ai sistemului
conjugat spre substituent. Influenţa este mai
avansată în cazul grupei nitro-.
• Doi substituenţi cu efecte +M şi -M, separaţi într-un
sistem conjugat, produc deplasări de electroni π ce
se manifestă printr-o închidere şi intensificare a
culorii.
 Tema 2. Clasificarea coloranților

Coloranţii se clasifica tinand cont de doua criterii

de clasificare:
- structura lor chimica si după
- proprietatile lor tinctoriale(comportarea lor fata
de substarat).
 Clasificarea dupa structura lor chimica
• Dupa structura lor chimica se deosebesc urmatoarele clase
de coloranti:
• a)coloranti azoici---contin in molecula lor drept grupe
cromofore una sau mai multe grupe azo, -N=N- si sunt
colorantii cei mai raspanditi si cei mai usor de preparat (rosu
congo, galben demetil, sunset yellow; tartrazina)
• b)coloranti antrachinonici---care deriva de la antrachinona
• c)coloranti trifenilmetanici---din clasa trifenil-metanului
(albastru briliant,verde briliant).
• d)coloranti indantrenici
• e)coloranti de indigo:(indigotina, indigoul)
• f)coloranti de sulf
 Coloranti azoici
(Acid Red 1)

2019/10/7
 Azocolorantii
• Azocolorantii sunt acei coloranti care contin in
molecula lor cel putin una sau mai multe
grupe azo (-N=N-) legate de atomi de carbon
hibridizati sp2, atomi care fac parte ambii sau cel
putin unul, din sisteme aromatice sau
heteroatomice.
• Azocolorantii reprezinta cea mai numeroasa clasa
de coloranti organici,le revine peste 50% din
productia mondiala de coloranti organici, desi pana
in prezent nu s–a gasit nici un azoderivat in natura.
• Azocolorantii acopera intreg spectrul de culori din
vizibil si satisfac necesitatiile de colorare practic al
oricarui substrat, avand reprezentanti in toate
clasele aplicatorii.
•
 Coloranti antrachinonici
(Acid Bliu 40)

2019/10/7
 Coloranti trifenilmetanici

C.I. Basic Blue –

2019/10/7
 Coloranti indantrenici

2019/10/7
 Coloranti de indigo

2019/10/7
•Clasificarea după proprietatile lor tinctoriale

•a)coloranţi bazici---au un caracter bazic datorita

grupelor amino –NH2 libere, pe care le conţin in
molecula lor., fixarea lor pe fibra făcându-se prin
combinare cu grupele acide –COOH ale acestora
•
•b)coloranţi acizi---au in molecula lor grupe sulfonice –
SO3H, hidroxil –OH sau carboxil –COOH libere, care le
dau proprietati acide, fixându-se pe fibre prin
combinare cu grupele –NH2, cu caracter bazic, ale
acestora

•c)coloranţi substantivi---au proprietatea de a vopsi

direct fibrele proteice(lâna si mătasea) si mai ales cele
celulozice(bumbacul) fara o tratare prealabila
 După proprietatile lor tinctoriale
• Coloranţii de mordant---se fixează pe fibre numai
prin tratarea in prealabil a acestora cu un
mordant(alaun de aluminiu, de fier, de crom);
• Coloranţii de cada---sunt insolubili in apa si nu dau
săruri solubile; pentru a fi folosiţi, ei sunt reduşi prin
tratare cu agenţi reducători(ditionit de sodiu
Na2S2O4*2H2O) si transformaţi intr-o substanţa
incolora, solubila in apa.
• Coloranţii de developare---sunt insolubili in apa si se
fixează direct pe fibra, in timpul vopsirii, prin
combinarea unor produse solubile; -din grupa
coloranţilor de developare mai fac parte coloranţii
care rezulta pe fibra prin oxidarea unor compuşi cu
care fibra a fost in prealabil îmbibata—ex. negrul de
anilina, care se obţine prin oxidarea anilinei pe fibra
si ursolii, coloranţi pentru par si blanuri.
Colorantii sinteici sunt clasificati in:

• azoici ( –N=N– ): (rosu congo, galben demetil, sunset yellow;

tartrazina)

• grupa triarilmetanului: (albastru briliant,verde briliant)

• xantenici: (eritrozina)

• quinoleinici: (galben de quinolina)

• grupa indigoului :(indigotina, indigoul)

 CLASIFICAREA Şl NOMENCLATURA
COLORANŢILOR
• în dependenţă de structura moleculei şi a proprietăţilor
tinctoriale, coloranţii se pot împărţi în următoarele grupe:
• - coloranţi acizi (azoici, antrachinonici. triarilmetanici, azinici
etc.) care au grupe -COOH, -SO3H sau OH, culoarea
corespunzând unui anion. Sunt solubili în apă şi vopsesc fibrile
proteice în băi acide;
• - coloranţi bazici (azoici, triarilmetanici, acridinici, triazinici
etc.) care conţin grupe –NH2, -NHR sau NR2, culoarea
corespunzând unui cation. Sunt solubili în apă şi vopsesc
fibrele proteice în băi neutre;
• - coloranţi direcţi, care conţin un număr egal de grupe acide şi
bazice. Sunt solubili în apă şi vopsesc fibrele textile proteice şi
celulozice direct din băi neutre. Majoritatea sunt coloranţi
azoici;
• - coloranţi pentru mordanţi (azoici sau antrachinonici) care se
fixează pe fibre după tratarea acestora cu mordanţi (Fe(OH)3,
Al(OH)3, etc). Mordanţii având caracter bazic se combină cu
coloranţii acizi formând complecşi interni sau chelaţi.
Culoarea variază de natura mordantului;
 CLASIFICAREA Şl NOMENCLATURA
COLORANŢILOR
• - coloranţi de cadă (indigoizi, antrachinonici, de sulf etc.) cu
grupe carboniî. Sunt insolubili în apă, dar devin solubili în
mediu bazic după reducere la forme enolice (leucoderivaţi).
Sub aceste forme se fixează pe fibre, care prin oxidare Ia aer
formează coloranţii iniţiali insolubili, foarte rezistenţi la
diferite tratamente;
• coloranţi de developare (azoici, oxidare şi autooxidare), care
sunt puţin solubili în apă şi se obţin direct pe fibră, prin reacţii
de azocuplare sau de cuplare oxidativă;
• - coloranţi de dispersie (azoici, antrachinonici, ftalocianici,
portinici etc.). Sunt puţin solubili în apă, dar se extrag de
substraturi, care treptat se colorează;
• - coloranţi reactivi, ale căror molecule conţin grupe reactive
care se leagă de substrat prin legături puternice covalente.
Aici se clasează şi coloranţii polimeri.
 Nomenclatura
• Folosirea denumirilor formulelor chimice pentru colo​ranţi
este greoaie şi nedorită de producători, întrucât divulgă
secretul compo​ziţiei.
• De aceea, denumirile se referă la culoare, inventator,
domeniul de ap​licaţie, proprietăţile tinctoriale etc., dar se
folosesc şi denumiri arbitrare.
• Numele colorantului este urmat de obicei de o literă care
indică culoarea (G, “gelb” = galben; R, “rouge” = roşu).
• Uneori litera este precedată de o cifră, care indică nuanţa
colorantului.
• La mulţi coloranţi se aplică şi clasificarea internaţională
care foloseşte cifre (coloranţii sunt incluşi în Colour Index
(CI) în care primesc un număr). De exemplu;
• Galben acid 11 (CI 18820), Roşu direct 54 (CI 29215) etc.)
 Colorantul ideal trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii
-să nu fie toxic sau cancerigen;
-să fie dispersabil şi/sau solubil, în funţie de destinaţie;
-să nu imprime gust şi miros particular;
-să fie stabil la lumină, într-un domeniu larg de pH (2 – 8);
-să fie stabil termic, compatibil cu tratamentul aplicat
produsului alimentar
(pasteurizare, sterilizare, fierbere);
-să fie stabil la depozitare;
-să nu reacţioneze cu metalele şi nici cu agenţii
oxidanţi/reducători;
-să posede caracteristici identice pentru fiecare lot;
-să poată fi detectat/dozat prin metode analitice;
-să fie disponibil şi economic;
-să fie aprobat de legislaţia în vigoare
 Coloranții alimentari , cosmetici pot fi
clasificați dupã urmãtoarele criterii:

- în funcție de proveniența lor, se împart în:

coloranți naturali și sintetici;
-în funcþie de culoarea pe care o prezintã și o
imprimã produselor, pot fi de culoare: galben,
oranj, roșu, albastru, verde, brun etc;
-Unii coloranti pot fi introduși în produsele
alimentare, alții sunt folosiți pentru colorarea
unor textile, mase plastice, vopsele etc.
 Coloranţii alimentari naturali
• Coloranţii alimentari naturali sunt substanţe complexe
obţinute prin extracţie din planta întreagă sau din diferite
părţi ale acesteia.
• Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind
solubili în apă sau grăsimi.
• Coloranţii naturali au însă dezavantajul că nu sunt rezistenţi
la tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor este limitată.
• În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc
de sfeclă sau varză) , se poate imprima produsului alimentar
şi gust caracteristic colorantului, dacă adaosul este suficient
de mare.
• Clorofila este colorantul verde din plante şi este folosit şi
drept colorant alimentar verde smarald de mare intensitate.
Clorofila este un complex de magneziu cu un ligand
heterociclic.
• Dacă la prepararea produselor alimentare verzi (murături ,
dulceaţă de caise verzi, nuci verzi etc.) se adaugă un cristal de
CuSO4 acesta induce o culoare verde strălucitoare, datorată
formării complexului de cupru cu clorofila.
 Coloranti naturali
Codul Denumirea aditivilor Funcții tehnologice

E 100 Curcumine Colorant galben

E 101 (i) Riboflavine Colorant galben
(ii) sarea de sodiu a
riboflavinei-5-fosfat
E 120 Carmine Colorant glben
E 132 Indigotină/indigocarmi Colorant albastru
nă
E140 Clorofila Colorant verde
E 150 a, b, c, d, Caramel Colorant brun
E 160 a, b, c, e, f Caroteni, licopen, beta- Coloranți galbeni,
apo-caroten galben-portocalii, roșu-
portocalii
E 161 a, b, c, e, f Xantină, derivații Coloranți portocalii
xantinei
E 162 Betaină Colorant roșu
E 163 (i) Antociani, Coloranți roșii, violeți,
(ii) ectract din coajă de albaștri, galbeni
struguri, (iii) extract din
coacăză
 β- carotenul
• β- carotenul, tinde să fie tot mai mult perceput ca un
nutritiv esenţial, care În plus are şi proprietăţi colorante. Este
unul dintre cei mai folosiţi coloranţi în produsele alimentare.
Odată consumată , substanţa este convertită în vitamina A şi
are calităţi antioxidante.
• β-carotenul se adaugă în laptele folosit pentru
obţinerea brânzei. În funcţie de culoarea dorită, se adaugă o
cantitate de 6-30 g pentru 1000 kg de brânză .
• În pastele făinoase se recomandă o doză de β-caroten de 25-
100 mg/kg de făină
• β-carotenul a fost obţinut şi prin sinteză , având
compoziţie chimică similară celui extras din fructe şi legume.
• Şofranul este o plantă cu florile albastre-violacee. Din şofran
se extrag uleiuri eterice şi alte substanţe care sunt folosite
drept condiment şi colorant alimentar.
• El este folosit şi în cosmetică la obţinerea unor rujuri. Practic,
şofranul este mirodenia cea mai scumpă din lume: din 200 de
flori uscate se obţine de-abia un gram de şofran (staminele
florii).
Coloranti sintetici alimentari de care trebuie sa
ne ferim
E127 sau eritrozina – este unul dintre colorantii de culoare rosie
care se foloseste in compoturi si diverse alimente. Un studiu
facut in 1990 a aratat ca aceasta substanta poate provoca cancer
de tiroida la sobolani, boala posibila si in cazul omului. Din 1990
colorantul a fost interzis in Statele Unite si Norvegia.
E110 sau sunset yellow – acest colorant galben se gaseste in
sucuri, inghetata, snacks-uri, diverse bauturi, conserve de peste,
budinca etc. Colorantul acesta este interzis in Norvegia. De
asemenea, este pe lista substantelor cancerigene.
E102 sau tartrazina - este colorantul galben care se gaseste de
cele mai multe ori in dulciuri precum budinci si bomboane, dar si
in supele instant, unele bauturi, mustar, cereale etc. Aceasta
substanta poate determina deficiente de vitamina B6 si zinc,
poate provoca mutatii cromozomiale si este un colorant sintetic
cancerigen.
Tartrazina a fost interzisa in Norgegia, Suedia, Austria, Elvetia,
Olanda si Marea Britanie. Si APC Romania a cerut autoritatilor
interzicerea utilizarii acestui colorant, in special in produsele
 Coloranti sintetici alimentari de care
trebuie sa ne ferim
E132 sau indigotina - este un colorant sintetic care se foloseste
in prepararea tabletelor, capsulelor, produselor de patiserie,
inghetata etc. De multe ori poate provoca greataurticarie,
diverse reactii alergice, hipertensiune arteriala sau probleme de
respiratie. Si acest colorant este interzis in Norvegia.
E250 sau nitritul de sodiu - este interzis in foarte multe tari.
Folosit pentru stabilizarea culorii rosietice a carnii conservate,
colorantul sintentic amintit poate duce la aparitia unor boli
cardio-vasculare sau poate sa formeze nitrozamine in stomac,
combinandu-se cu alte substante. Nitritii din alimente produce
substante cancerigene.
E122 sau azorubina - este colorantul rosu, obtinut din gudron, se
gaseste in ducliuri, jeleuri, martipan si poate sa afecteze
persoanele astmatice sau pe cele care au alergii la aspirina.
Acest colorant sintetic este interzis in Statele Unite, Japonia,
 Sapunurile colorate.
• Sunt frumoase, aspectuoase,
spectaculoase.
• In cazul sapunurilor naturale cu
adevarat ar trebui sa regasim in
compozitie pulberi de plante,
frunze, flori, decocturi sau infuzii.
• Producatorii prefera sa aleaga
variantele chimice, comerciale,
realizate din pudra de fier si nu
variante minerale, naturale ale
acestor oxizi(E172 (i, ii, iii) oxidul
negru/rosu/galben de fier), din
cauza costului.
 Sapunuri naturale, colorate cu..

… pulbere de trandafiri si boia

… menta dulce de ardei
 Sapunuri
… cafea si scortisoara … nuca macinata