FENOMENUL BULLYING ÎN MEDIUL ȘCOLAR

Înv. Tănăselea Daniela

Definirea comportamentului de tip ”bullying”

Interesul pentru studierea fenomenului bullying în şcoală a condus la necesitatea definirii
acestuia. În diverse studii au fost formulate diferite definiții ale acestui fenomen cu scopul de a
descrie cât mai exact comportamentul de tip bullying. Olweus este considerat un pionier în
studiile referitoare la comportamentul de tip „bullying”.
Mai mult, comportamentul de tip „bullying” poate să se manifeste fără nicio provocare,
iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene sau excludere
intenționată dintr-un grup. Comportamentele de „bullying” implică un alt tip de agresivitate
decât cel manifestat ca răspuns la anumite emoţii de disconfort (ex. când suntem furioşi sau ne
este frică). Agresivitatea manifestată prin comportamentele de „bullying” (de intimidare,
hărţuire, umilire) este proactivă, deoarece nu implică factori emoţionali.
Ea are un rol instrumental şi reprezintă o încercare de a obţine ceva prin metode
coercitive, prin intimidare, sarcasm, nepăsarea faţă de starea celuilalt, fiind asociată cu aşteptări
de succes ale comportamentului agresiv. Agresivitatea reactivă e un comportament agresiv
însoţit de furie ca răspuns la o provocare sau frustrare şi este asociată cu atribuiri ostile în cea ce
priveşte intenţiile celorlalţi (Crick şi Dodge, 1996). Crearea unui mediu fizic și emoțional sigur
necesită un efort coordonat al profesorilor, familiei și comunității pentru a arăta copiilor noștri
cum să rezolve problemele ferm și corect, indiferent de forma agresiunii (fizică, verbală,
psihică).
Bullying-ul crează efecte devastatoare asupra personalității copilului atât pentru victimă,
cât și pentru intimidant. Acestea includ: efecte fizice, academice și psihosociale care au un
impact prodigios în viața individului. S-au evidențiat efectele fiziologice observate la victime
care includ: dureri de cap, migrene, atacuri de panică, transpirație, palpitații și boli frecvente.
Brown și Patterson (2012) au evidențiat efectele academice ale intimidării, cum ar fi
performanțele slabe și reticență în participarea la școală. Studiile sugerează că acești studenți nu
reușesc să obțină excelență academic datorită incapacității de concentrare (Darmawan, 2010;
Adams și Lawrence, 2011). În plus, literatura de specialitate a indicat faptul că acești copii suferă
de tulburări de deficit de atenție (Smokowski și Kopasz, 2005). Mai mult, potrivit Fekkeset al.,
(2014), șansele de a dezvolta probleme psihosociale sunt relativ mai mari la victime în
comparație cu non-victimele. Acești indivizi s-au confruntat cu mari dificultăți în construirea
relațiilor și în ajustarea socială. Ei au dificultăți în a-și face prieteni, a aduna grupuri și au
tendința de a rămâne singuri de cele mai multe ori din cauza fricii de a fi răniți (Adams și
Lawrence, 2011). În acest sens, se simt izolați și au un sentiment slab de apartenență la grupuri și
familii. Adams & Lawrence, (2011) elucidează în continuare faptul că insecuritatea lor a fost
compromisă și că merg pentru zone mai sigure și restrânse. De obicei, se confruntă cu
înstrăinarea și găsesc dificultăți să se adapteze într-un mod pozitiv. Cercetătorii au descoperit că
acești copii sunt mai vulnerabili la depresie, tulburări de anxietate și, în cazuri extreme, au idei
de suicid (Noret și colab., 2009; Fekkes și colab., 2014). De asemenea, acești copii se confruntă
cu percepții greșite, furie și, respect de sine scăzut (Boyle, 2005).
În afară de aceste efecte, intimidarea are tulburări de lungă durată în viața ulterioară a
acestor tineri. Când au ajuns la vârsta adultă, au întâmpinat probleme în relațiile personale și în
reglarea vieții lor conjugale. În afară de acestea, ei pot reacționa într-un mod exagerat la situații
neimportante (Smokowski și Kopasz, 2005). Studiile au indicat că la vârsta adultă, victimele de
sex masculin pot experimenta timiditate cu femeile și au complicații în relațiile sexuale. În mod
similar, aceștia pot participa la răzbunare, inclusiv crime și alte fapte penale (Smokowski și
Kopasz, 2005).
Totuși, intimidarea nu afectează doar victimele, dar are și consecințe nedorite asupra
agresorului. Bullying-ul provoacă, de asemenea, efecte academice și psihosociale asupra
bătăușilor.
În acest sens, „cicatricile emoționale și de dezvoltare pot persista până în adolescență și
nu numai” (Mosley, 2011). Agresorii suferă, de asemenea, de efecte de lungă durată de-a lungul
vieții. Patterson (2012) consideră că intimidarea este o poartă către criminalitatea minorilor și
activitățile infracționale. Smokowski & Kopasz, (2005) explică în plus că adulții care au fost
bătăuși ca și copii, în general exprimă comportamente violente față de partenerul lor și folosesc
pedepse fizice severe asupra propriilor copii. Mai mult, nu au succes în viața lor și nu pot lucra în
corporație cu alții. Smokowski & Kopasz, (2005) au sugerat, de asemenea, că au o tendință
sporită de a dezvolta tulburări mentale, cum ar fi tulburarea de conduită și depresie în viața lor
ulterioară.
Bullying vs Violență:
Adesea o linie fină desparte cele două concepte. Dacă violența este definită ca un rău
fizic sau mental, cazurile fiind în descreștere, Bullying-ul este considerat o formă de violență
fizică și psihologică, conduită intenţionată care vizează producerea unor prejudicii (rănire,
distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină
noi forme de violență; cazurile de bullying sunt în creștere, solicită specifice tipuri de strategii
de prevenție. Studiile arată că jumătate din copii sunt agresați, victimele fenomenului bullying
sunt în ultimul lor an de școală și cel puțin 10% sunt victime constante ale violenței în școală.
(American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 2008)
Violența se raportează la cazuri ce sunt împotriva legii, depășind granița legalității, în
timp ce fenomenul bullying rămâne în aria legii. Violența este considerată un comportament
neacceptat, bullying-ul este forma acceptată ca o parte a vieții normale.
La tineri, violența și bullying-ul sunt ceva obișnuit. Violența este corelată cu folosirea
armelor, consumul de droguri, raportată la categorii de tineri din zone defavorizate, cu risc de
abandon școlar, cu rezultate școlare slabe. Bullying-ul este forma de violență cu nivel scăzut în
şcoli, însă cea mai răspândită de formă de violenţă în zilele noastre.
Unii specialişti (Olewus, 1991) consideră bullying-ul comportamentul sau atitudinea de
„intimidare” în mod repetat şi intenţionat, ca modalitate de a câştiga puterea asupra altei
persoane. Dacă în mod obişnuit experinţele de bullying erau văzute inițial ca fiind forme
 disfuncţionale de joc între copii, astăzi bullying-ul se identifică cu precizie prin următoarele
aspecte:
• Este un comportament abuziv care de regulă conduce la comportamente violente
pronunţate şi persistente, care se menţin pe termen lung
• Experimentarea victimizării pe termen lung cauzează elevului agresat disconfort,
frică, şi suferinţă
• Există un dezechilibru în raportul de forţă dintre agresor-victimă.
Violenţa în şcoală o întâlnim la tot pasul şi nu neapărat în formele ei extreme
(comportamente agresive care pun în pericol viaţa altor persoane), ci într-o formă mascată, cu
care elevii şi, uneori, profesorii şi părinţii, ajung să se obişnuiască şi să o accepte ca făcând parte
din viaţa de şcoală. Abuzul fizic asupra copilului, în familia de proveniență este asociat
semnificativ cu comportamente de tip bullying între copii în școală. Analizând relația dintre
practicile parentale și diferitele forme de abuz în familia de proveniență, s-a observat o dublă
asociere a abuzului în familie, atât cu statutul de agresor, cât și cu cel de victimă. Copiii care
afirmă că au fost loviți cu palma sau urecheați de părinți spun într-o măsură semnificativ mai
ridicată că au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil. În același timp, s-a remarcat
o creștere semnificativă a situațiilor în care un copil devine victimă a hărțuirii repetate între egali
(excludere din grup, umilire sau violență fizică), dacă este victima unei forme de abuz în familia
de proveniență. Având la bază formele comportamentului de tip „bullying” prezentate de Olweus
(1993) şi de Rigby (1996), Limber (2002) realizează un model de clasificare a formelor comune
de bullying întâlnite la ele

Bullying – feluri de exprimare Exemple

 Verbale (cea mai comună  tachinare, glumițe, ignorare/izolare,
formă) bârfă, amenințări

 Emoțională, non- verbală  Intimidare folosind gesturile sau

excludere socială
 Fizice  a bloca calea cuiva, a-l înghesuia
împinge, a lovi cu piciorul, a pune
piedică

 Sexuale  hărțuire, atingere, bătaie, fotografii

compromițătoare, email- uri,
 graffiti, avansuri sexuale

 Deposedare de lucruri  a ascunde lucrurile, furt, incendierea,

deposedare de fonduri, vandalism,
distrugere
  Electronice (Cyber bullying)  Mesaje insultătoare (la telefon,
computer, prin e-mail)

Comportamentul de agresare apare ca o modalitate de a face faţă propriilor lor probleme:

pentru a obţine atenţia celorlalţi, pentru a deveni populari, pentru a se simţi importanţi sau în
control. Nu orice act agresiv trebuie să devină şi violent; agresivitatea are o arie mai largă, dar o
intensitate mai mică a manifestărilor decât violenţa.
Bullying-ul se centrează mai mult spre indivizi, care pot fi băieți sau fete, spre cei care
au mare nevoie de putere, de control. Victimele sunt cei care nu știu să facă față agresiunii,
suferind adesea de depresie și stimă de sine scăzută. Fenomenul bullying are nevoie de strategii
de intervenție specifice, de politica de tip ”Toleranța zero”. În acest proces, agresorii și
victimele se pot angaja în alte manifestări din ce în ce mai violente. Atât în actele violente, cât și
în situații de bullying, elevii - victime se tem și refuză să mai vină la școală, suferă în urma unor
pedepse fizice dure date în familiile lor.
Cei care provoacă violența de tip „bullying” sunt acele persoane care nu primesc
suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă.
Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea,
încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri,
prostituţie, găşti) sunt factori facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de dominare fac
din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi. De cele mai multe
ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi (Crothers, L.M. & Levinson, 2004) sau sunt ei înşişi
hărţuiţi, de colegi, de familie.
Bullying-ul afectează pe toți: pe victimele agresiunii, pe agresor și pe observatori.
Aceștia din urmă, observatorii, rămân calmi, prudenți, sensibili și nesiguri, cu o slabă încredere
în sine, se cred mai slabi fizic decât colegii.
Agresorul nu-și dă deama cât de agresiv este, consideră că alții sunt mai agresivi decât
el, are puține abilități de rezolvarea a conflictelor, îi place să domine, are o empatie scăzută
pentru ceilalți. Victimele actelor de violenţă resimt frecvent un sentiment de furie, frustrare,
umilinţă, izolare, disperare şi suferă curent de răni fizice; suferă mult mai mult de tulburări
psihologice şi somatice și riscă, de asemenea, de a nu mai fi interesate de şcoală, de a se pune în
situaţie de eşec, de a-şi pierde respectul de sine, de a fi deprimate, de a claca nervos şi chiar de a
se sinucide. (Kaltiala-Heino, 1999; Lawlor, 2002; O’ Moore, 2003)

Formele bullying-ului
Bullying - reprezintă un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește,
persecută și intimidează victima prin diferite forme:
 VERBAL - țipete, porecle, sarcasm, insulte, jigniri;
Definiția bullyingului verbal este atunci când un individ folosește limbajul verbal (de
exemplu, insulte, tachinări etc.) pentru a câștiga putere asupra semenilor săi.
 De exemplu, un coleg mai puțin înclinat atletic poate fi numit tocilar. Spre deosebire de
bullying-ul fizic, prin definiție intimidarea verbală este mai greu de observat și de oprit. Are
tendința să apară atunci când adulții nu sunt în preajmă să o oprească, iar efectele acesteia nu
sunt evidente.
Bullying-ul verbal poate fi foarte dăunător și poate avea efecte psihologice pe termen
lung asupra victimei. În timp ce efectele bullyingului fizic pot fi mai evidente la început,
bullyingul verbal este mai insidios și pe perioade lungi de timp lucrează pentru a distruge
imaginea de sine și stima de sine a unui copil. Acest lucru poate duce la depresie, anxietate și
alte probleme. În cazuri extreme, mai multe cazuri de sinucidere adolescentă au fost legate de
intimidarea verbală prelungită a unui coleg de clasă sau a unui coleg.
 FIZIC - palme, loviri, îmbrânciri, bătăi;
Bullying-ul fizic este o problemă gravă, afectând nu numai agresorul și victima, ci și ceilalți
elevi care asistă la intimidare. Părinții, profesorii și alți adulți și tineri în cauză ar trebui să fie
conștienți de ceea ce este un bătăuș fizic și unele dintre modalitățile de a face față.
Există multe tipuri de interacțiuni fizice negative care pot apărea între tineri, inclusiv lupta,
glumele practice, furtul și hărțuirea sexuală. Aceste lucruri nu sunt considerate bullying fizic
decât dacă:
o Aceeași victimă este vizată în mod repetat;
o Bătăușii intenționează să rănească, să jeneze sau să intimideze victima;
o Acțiunile au loc într-o situație cu un dezechilibru de putere real sau perceput,
cum ar fi atunci când bătăușul este mai puternic decât victima sau are o poziție
socială mai mare.
 CYBERBULLYING - trimiterea unui mesaj sau a unei imagini pe telefon sau Internet
pentru a denigra imaginea unei persoane.
Centrul de cercetare în domeniul intimidării informatice definește intimidarea cibernetică
drept: daune intenționate și repetate cauzate de utilizarea computerelor, telefoanelor și a altor
dispozitive electronice.
Bullying-ul cibernetic poate fi comportament de intimidare ascuns folosind tehnologii
digitale, inclusiv hardware cum ar fi computere și smartphone-uri, precum și programe software
cum ar fi social media, mesagerie instantanee, texte, site-uri web și alte platforme online.
Bullyingul cibernetic se poate întâmpla oricând. Poate fi în public sau în privat și, uneori,
este cunoscut doar țintei și persoanei care se intimidează.
Bullying-ul informatic poate include:
▪ texte, emailuri sau postări, imagini sau videoclipuri abuzive sau dăunătoare;
▪ excluderea în mod deliberat din grupul de pe rețelele de socializare online;
▪ bârfe urâte sau zvonuri;
▪ imitarea altora online sau folosind log-in-ului lor.
 SOCIAL - excludere, insulte cu privire la statutul social.
Bullying-ul social, uneori denumit bullying ascuns, este adesea mai greu de recunoscut
și poate fi realizat în spatele persoanei agresate. Este conceput pentru a dăuna reputației
sociale a cuiva și / sau a provoca umilințe.
Bullying-ul social poate include:
 minciuna și răspândirea de zvonuri;
 gesturi faciale sau fizice negative, aspect amenințător sau disprețuitor;
 glume urâte pentru a stânjeni și a umili;
 imitare necuviincioasă;
 încurajarea celorlalți să excludă pe cineva;
 lezarea reputației sociale sau acceptării sociale a cuiva.

Percepția fenomenului bullying în școală

Fenomenul bullyingului școlar a fost studiat în profunzime în ultimii treizeci de ani,
începând cu cartea lui Olweus ”Aggression in the Schools: Bullies and Whipping Boys”,
publicată prima dată în 1978. Estimările frecvenței și gravității bullyingului școlar pot varia
foarte mult în funcție de modul în care unul definește intimidarea și cui i se cere să raporteze
asupra intimidării. Este probabil ca elevii, profesorii, părinții, directorii și consilierii școlii să
vadă problema bullyingului în școlile lor. Posibilitatea ca personalul școlar să difere în mod
substanțial în percepțiile sale despre intimidarea școlară este mare, deși plauzibil.
Anchetatorii precedenți au explorat o varietate de subiecte atunci când au comparat
percepțiile diferențiale despre intimidarea școlară. Printre acestea se numără caracteristicile
bătăilor individuale sau ale victimelor, cum ar fi problemele familiale și tulburările
diagnosticabile (de exemplu, Friesen, Jonsson, & Persson, 2007; Kaltiala-Heino și colab., 2000),
o stimă de sine scăzută ca factor contribuitor în a fi intimidat (de ex., Smith & Shu, 2000) și
probabilitatea ca profesorii să intervină (de exemplu, Bauman & del Rio, 2005; Yoon & Kerber,
2003).
Dat fiind faptul că elevii și personalul școlar pot diferi în modul în care definesc
bullying-ul școlar, nu este surprinzător să se constate diferențe în percepțiile lor cu privire la
frecvența și severitatea victimizării de la egal la egal. Totuși, astfel de diferențe nu sunt doar o
problemă de semantică. O tendință a personalului școlar de a subestima sau de a reduce
gravitatea intimidării școlare poate avea implicații practice importante pentru copiii care sunt
copleșiți cronic și sunt expuși riscului de a fi neadaptați ulterior. Copiii intimidați se confruntă
cu un dezechilibru al puterii (Craig & Pepler, 1997; Olweus, 1993), dar sunt adesea reticenți să
ceară ajutor sau să accepte ajutor (Fekkes, Pijpers, & Verloove-Vanhorick, 2005; Rigby, 2005;
Cornell, 2004; Whitney & Smith, 1993).
O altă problemă este dacă copiii agresați, care acționează singuri, pot depăși un context
de egalitate care susține tacit bullying-ul școlar (Kochenderfer-Ladd & Skinner, 2002;
Salmivalli, 1999). Chiar și atunci când colegii dețin atitudini anti-bullying, ei sunt adesea
constrânși de normele de grup care descurajează apărarea victimelor bullyingului școlar
(Salmivalli și Voeten, 2004). Având în vedere multiplele definiții ale bullyingului, statisticilor
diferite asupra ratelor de prevalență și percepțiilor diferite ale victimizării, ne putem întreba cât
de diferite pot fi aceste percepții în cadrul unui sistem școlar.
 Managementul comportamental la clasă
Elevii reprezintă viitorul unei societăți, ei ne arată fața de mâine a lumii în care unii
dintre noi vom avea bucuria să îmbătrânim. Astfel, vom avea o societate funcțională, pașnică,
creativă, cinstită, corectă, sau, dimpotrivă vom trăi o bătrânețe a umilințelor, a grijilor, a
războiului și a luptelor, în funcție de sămânța pe care am sădit-o, de felul în care ne-am
preocupat să ne facem meseria de dascăli, de formatori de caractere, de iubirea constructivă și a
emoțiilor funcțional-pozitive pe care le-am transmis sau am eșuat să le transmitem.
Managementul comportamentului este o știință, o învățătură care ne învață pe noi, dascălii de azi
și de mâine, modul de abordare, abilitatea didactică de a acționa, interacţiona și relaționa cu
clasa de elevi și cu toți ceilalți factori umani în cadrul procesului de educație și instruire.
Cadrul didactic este un model pentru elevii săi. Așteptările în direcția rezolvării
inteligente, calme a conflictelor îi sunt destinate lui, el reprezentând o sursă de stabilitate și de
ordine. În acest sens, cadrul didactic are menirea de a dezvolta relații de încredere, prin păstrarea
promisiunilor – pentru a evita o dezamăgire – dar și prin impunerea cu tact a limitelor necesare
unei funcționări normale și normate a procesului educativ. Comportamentele bune, meritorii,
adecvate pot și trebuie să fie recompensate pentru a stimula acest tip de manifestare, care să
poată fi valorizată în mod pozitiv de întregul grup de elevi. Acordarea atenției vii, reale fiecărui
elev în parte, poate stimula un feed-back similar, ajutând la conștientizarea importanței pe care
acesta o are și care i se acordă și la asumarea rolului pozitiv pe care să îl dezvolte în viitor.
Există riscul, nerecomandat, ca profesorul debutant să facă exces de recompense sau să facă
excepție de la aplicarea consecințelor alegerilor negative făcute de elevi. Acest lucru va conduce
la micșorarea importanței recompensei și la pierderea interesului și a semnificației pe care
recompensa o are.
Dacă regulile de conduită și comportament sunt specificate clar și pe înțelesul fiecărui
elev și sunt stabilite consecințe – pozitive sau negative -, în funcție de tipul de manifestare
comportamentală și nu se face excepție de la ele, atunci se va întări ideea că există fermitate și
continuitate în aplicarea lor. Punerea în practică a unei consecințe negative trebuie să fie însoțită
de o atitudine pozitivă, de încredere în privința comportamentului viitor. Această atitudine este
necesară pentru a evita o relație tensionată, de frustrare care, la rândul ei, ar putea avea ca efect o
înrăutățire a manifestării comportamentale.
Un alt model de soluționare a unui comportament neadecvat este tehnica de direcționare
asupra sarcinii în paralel cu acordarea atenției elevilor care au adoptat un comportament adecvat
și cu aprecierea verbală.
Cuvintele de mulțumesc spuse elevilor, atunci când merită sau când sunt preocupați de
rezolvarea de probleme, vor avea ca rezultat stimularea adecvării și interesului acordat precum și
răspândirea comportamentului adecvat în rândul celorlalți elevi mai puțin adecvați. Utilizarea
indicațiilor și aprecierilor pozitive din preajma unui elev care nu este interesat să fie atent sau să
participe atent la oră, poate avea ca efect pozitiv schimbarea atitudinii elevului neatent, acesta
dorind să fie și el, la rândul lui, valorizat de către profesor.
Înțelegerea corectă a setului de reguli comportamentale și etice, a normelor social-
școlare nu duce în mod automat la o comportare adecvată. Observația curentă arată că sunt elevi
care cunosc foarte bine normele de comportare, dar conduita lor nu este în concordanță cu
acestea. Acest lucru se explică prin faptul că regulile pe care le cunosc nu sunt însoțite de o
motivație interioară, nu s-au transformat în convingeri. Cunoașterea lor este una mecanică,
pasivă, indiferentă. Rolul cadrului didactic este să corecteze această stare de fapt printr-o
motivare pozitiv-afectivă, valorizând elevul și criticând starea de nerespectare a
comportamentului adecvat printr-o formă de implicare a acestuia într-o discuție în care elevul să
răspundă la întrebări deschise, cu privire la inadecvarea lui. Acest tip de implicare, de
autoevaluare din partea elevului, și de explorare de alternative, poate avea ca rezultat
conștientizarea necesității unei îmbunătățiri atitudinal-comportamentale. Indicarea tipului dorit
de comportament este, de asemenea, foarte importantă.
Spre deosebire de situația de dinainte, în cazul comportamentului adecvat, elevul va
trebui asociat întotdeauna cu comportamentul, această tehnică având ca rezultat scontat
adoptarea de către cât mai mulți elevi a normelor comportamentale dorite.
Promovarea bunelor maniere în clasa de curs prin practicarea și amintirea lor de către
profesor în contexte potrivite este de dorit, întrucât, se știe, comportamentele sunt procese
învățate social, iar adoptarea lor vizibilă de către cadrul didactic are efect modelator asupra
elevilor.
În orice situație, comunicarea verbală însoțită de o bună comunicare vizuală și secondată
de mesaje clare de interes și atenție din partea profesorului față de elevi printr-o comunicare
paraverbală va întreține o atmosferă de răspuns similar, elevii simțindu-se în “centrul atenției”,
această situație punând un plus de presiune pe ei și făcându-i mai participativi. Orice profesor
bun, cred, își dorește o clasă vie cu care să aibă un contact permanent de comunicare și feed-
back.
Formarea noțiunilor de norme se realizează într-o lungă perioadă de timp. Un rol de
seamă îl are procesul de educație, în cadrul căruia se analizează și interpretează noțiunile de
manifestare comportamentală a elevilor și semnificația cu care acestea sunt utilizate în trăirea
zilnică a acestora, reținându-se, în special, ceea ce este esențial și caracteristic.
Putem vorbi de o experiență care face posibilă însușirea unei teorii, a unei concepții, în
cadrul căreia aceste noțiuni sunt integrate într-un sistem care la rândul său face parte integrantă
din concepția despre lume și viață a elevului.Cu cât mai bine conturată și definită este această
concepție, cu atât mai mult putem vorbi de o conștientizare mai puternică a elevului privind
adoptarea comportamentului adecvat. Comunicarea deschisă care să permită o comuniune de
idei, prin intermediul cărora să fie făcute cunoscute regulile și prezentate ca un lucru firesc, de
dorit, pe de o parte, și acceptarea lor de către elevi, pe de altă parte, rămâne o preocupare
permanentă pentru fiecare profesor, în direcția îmbunătățirii permanente a nobilului rol de
formator pe care îl are.

Măsuri de prevenire si limitare a comportamentului agresiv de tip bullying

Prevenirea acestui fenomen este un proces la care trebuie să contribuie actorii principali ai
educației, respectiv părinții, profesorii și persoanele calificate (consilierul școlar, medicul școlar
etc.).
Majoritatea metodelor de prevenție a bullying-ului au la bază angajamentul acestora în
asigurarea condițiilor necesare creării unui mediu liniștit și prosper pentru dezvoltarea normală
pe plan social și academic a copiilor.
Acest angajament se clădește pe dorința adulților-îngrijitori de a fi alături de copil și de
a-l ajuta să se exprimă deschis fără a se simți stânjenit sau rușinat. Un copil ai cărui părinți îi
ignoră problemele sau tind să-l critice pentru greșelile sale, va avea tendința de a evita să aducă
în discuție experiențele sale negative din teama de a fi ridiculizat sau ignorat.

Prevenirea comportamentului agresiv de tip bullying – Necesitatea diminuării

fenomenului de violență
Pedeapsa directă pentru bătăuși nu este întotdeauna cea mai eficientă metodă pentru a
descuraja comportamentul de intimidare. Unul dintre cele mai eficiente moduri pentru școli de a
preveni intimidarea este să pună măsuri preventive la locul lor, să educe părinții și instituțiile
școlare și să creeze un mediu de învățare pozitiv pentru toți copiii. Cu ajutorul organizațiilor
profesionale și medicale, părinții și profesorii trebuie să sensibilizeze cu privire la intimidarea în
școli și acasă și să arate efectele nocive pe care intimidarea le are asupra sănătății elevilor și a
comunității. Educarea elevilor și a personalului, punerea în aplicare a politicilor anti-bullying,
raportarea activă a incidentelor și furnizarea de sprijin sunt de cea mai mare importanță. Iată
câteva moduri de a opri bătăușii.
Implicarea părinților
Școlile nu pot opri bullying-ul în întregime, de aceea implicarea părinților este crucială.
Părinții se pot implica în eforturile școlii prin asociații de părinți-profesori, lucrări de voluntariat
și participarea la evenimente de perfecționare a școlii. În unele cazuri, instituțiile de învățământ
creează comitete de siguranță în care părinții, tinerii și profesorii lucrează împreună pentru a
rezolva problemele de siguranță. De asemenea, aceste organizații îi ajută pe părinți să rămână în
contact unul cu celălalt și să monitorizeze comportamentele copiilor lor pe tot parcursul anului
școlar.
Educație și instruire anti-bullying
Poate fi de ajutor pentru părinți, profesori, personal și studenți să primească educație și
instruire regulată anti-intimidare. Școlile și părinții pot folosi resursele oferite de UNICEF care
furnizează tehnici bazate pe dovezi pentru gestionarea comportamentelor elevilor.
Politici anti-bullying
Prin instituirea și aplicarea politicilor în cadrul unui sistem școlar, profesorii, personalul
și administratorii pot reduce sau preveni în mod semnificativ cazurile de intimidare.
Sprijinirea victimelor intimidării
În multe cazuri, copiii care au experimentat aceste acte violente prezintă dificultăți în a-și
verbaliza problema sau nu discută deloc despre ea.
Asigurarea individului că intimidarea nu este din vina lor
 Victimele trebuie să știe că intimidarea nu este o consecință a comportamentului lor. În
funcție de vârsta elevului, poate fi util să se discute cu ei că intimidarea este o problemă larg
răspândită și că și alți copii întâmpină aceste dificultăți. Copiii trebuie să înțeleagă că nu sunt
singuri în aceste lupte și că părinții și profesorii vor depune eforturi pentru a oferi un mediu
sigur pentru ei.
Strategii de intervenție – campanii antibullying
În România, întregul sistem educațional este reglementat de Legea educației și de
Ministerul Educației și Cercetării. Această instituție centrală se ocupă de dezvoltarea tuturor
politicilor și documentelor strategice legate de educație. Acum 14 ani (2006), ministerul a
dezvoltat Strategia națională pentru combaterea și eliminarea violenței în școli, fără vreo referire
specifică la bullying ca o formă specială și cu risc ridicat de violență în rândul copiilor. De fapt,
singurul document la nivel de stat care menționează bullying-ul este Strategia națională pentru
sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, unde bullying-ul este menționat ca un factor de risc
mare pentru bunăstarea copilului și se fac recomandări pentru a dezvolta programe de prevenire
a bullying-ului active la nivel de școală și comunitate. Din nefericire, nu s-au făcut pași concreți
până acum, deci este pertinent să evidențiem următoarele:
● Nu există legislație specifică în România care să reglementeze bullying-ul în școală;
● Nivelul de conștientizare cu privire la bullying ca o formă specifică de violență este
destul de scăzut;
● Nu există un program de prevenire a bullying-ului implementat în școli și recomandat la
nivel național;
● Nu există programe care să țintească spre dezvoltarea abilităților sociale și emoționale
ale copiilor ca factori de protecție împotriva bullying-ului.
Doar acum, după ce Salvați Copiii România a lansat primul studiu național cu privire la
bullying în rândul copiilor, Ministerul Educației și Cercetării ia în considerare noi obiective
pentru dezvoltarea unei strategii naționale legat de bullying-ul în școală pe baza căreia fiecare
școală ar trebui să-și dezvolte regulamente specifice cu privire la bullying.
Salvați Copiii România este un ONG ce promovează drepturile copiilor de a fi protejați
împotriva tuturor formelor de violență în toate mediile. Organizația a dezvoltat un program de
prevenire a bullying-ului constând într-un set de 10 activități menite să dezvolte abilitățile
sociale și emoționale ale copiilor ca factori de protecție împotriva bullying-ului. Acesta a fost
pilotat în 20 de școli din București. 55 de educatori au fost formați pentru a implementa
programul la nivel de școală. 1.650 de elevi cu vârste între 9-11 ani, din clasa a treia și a patra,
au fost incluși în timpul perioadei de implementare.
În lumina noilor date din studiul național desfășurat de Salvați Copiii și lansat în
prezența Ministrului Educației, noi elemente vor fi adăugate programului pilotat anterior, pentru
ca programul să poată permite o abordare care să includă întreaga școală, țintind nu numai elevii
și profesorii, dar și conducerea școlii și personalul nedidactic.
De asemenea, ca parte a activității Salvați Copiii România de a proteja copiii împotriva
violenței, ateliere pentru părinți sunt organizate în mod regulat care se adresează temei bullying-
ului, iar articole educaționale pe această teme sunt încărcate pe pagina de internet pentru
educarea părinților www.parintibuni.ro, a Salvați Copiii România.
Nu există o instituție centrală care să implementeze la nivel național programe de
prevenire a bullying-ului relevante și la scară mare în România.
Pe baza programului de prevenire a bullying-ului pilotat de Salvați Copiii România în 20
de școli din București cu 1.650 de copii, organizația face în prezent lobby la Ministerul
Educației pentru extinderea programului.
Asociația Telefonul Copilului este și de asemenea un ONG care are ca țintă bullying-ul
ca parte a activității sale de a proteja copiii împotriva violenței. Ei au dezvoltat o linie telefonică
de tip hotline unde orice copil poate suna și discuta/raporta orice situație de violență/abuz în care
poate fi implicat.
Majoritatea strategiilor anti-bullying presupun existenţa a două principii pentru
combaterea fenomenului:
1. Elevii trebuie să informeze profesorii atunci când au loc situații de bullying.
2. Pedepsirea agresorilor.
Campaniile anti-bullying din cadrul tuturor unităţilor şcolare ar trebui să vizeze
următoarele aspecte şi este indicat să fie prevăzute în R.O.I.
1. Nu îi vom agresa pe colegii noștri.
2. Vom încerca să-i ajutăm pe elevii care sunt agresați.
3. Vom încerca să-i includem pe elevii care sunt excluși.
4. Dacă știm că cineva este agresat, îi vom spune unui adult din școală sau a unui adult de acasă.

Prevenirea fenomenului “bullying” în mediul şcolar trebuie să se refere la o serie de

măsuri la nivelul şcolii, dar şi la nivelul clasei de elevi. Astfel, în primul caz – la nivelul şcolii,
putem identifica câteva strategii:
 crearea unui sistem integrat de supraveghere a elevilor în școală;
 întâlniri periodice între cadre didactice, pentru dezvoltarea unor proceduri de intervenție
în situaţii de bullying;
 crearea unei rețele de instituții suport;
 realizarea unor materiale de prevenire a fenomenului bullying;
 întâlniri periodice conducerea școlii – părinții reprezentanți ai claselor.
La nivelul clasei de elevi, pot fi identificate alte măsuri, precum:
 întâlniri periodice cadru didactic / diriginte – părinți – elevi;
 reguli împotriva fenomenului bullying – inserate în “regulile clasei”;
 activități / discuții despre bullying la ora de dirigenţie;
 identificarea potențialelor victime şi a potențialilor agresori.
După cum se poate constata, rolul profesorului – diriginte este unul major în prevenirea,
identificarea, soluţionarea situaţiilor conflictuale din clasa de elevi. Colaborarea între cadrele
didactice ale şcolii şi părinţi poate “ţine în frâu” acest flagel de anvergură internaţională. Unul
dintre cele mai eficiente moduri de a combate și preveni fenomenul bullying este să oferim
elevilor „înțelepciunea” de a cunoaşte cum să reacționeze față de agresori.
 Astfel, colaborarea profesori – elevi se dovedeşte vitală în acest demers. În consecinţă,
fenomenul bullying va dispărea repede, iar copiii vor fi mai fericiți și mai încrezători în ei înșiși,
Scandalurile legate de agresivitatea din mediul şcolar sunt nişte exemple grăitoare despre cum
acest fenomen poate ajunge la nişte extreme. Este de datoria noastră, fie profesori, fie părinţi, să
gestionăm astfel de episoade violente şi să reuşim să reinstaurăm climatul de linişte şi pace în
mediul şcolar, dar şi în familie.

Bibliografie

1. Brown, C. și Patterson, S. T. (2012). Intervenția în caz de intimidare și criză școlară.

International Journal Of Humanities And Social Science,
2. Craig, W., Harel-Fisch, Y., Fogel-Grinvald, H., Dostaler, S., Heland, J., Simons-Morton,
B., HBSC Bullying Writing Group. (2009). A cross-national profile of bullying and
victimization among adolescents in 40 countries. International Journal of Public Health,
3. Currie,C.,Zanotti,C.,Morgan,A.,Currie,D.,deLooze,M.,Roberts,C. Barnekow, V. (Eds.).
(2012). Social determinants of health and well-being among young people. Health
Behaviour in School-aged Children (HBSC) study: international report from the
2009/2010 survey. Copenhagen, WHO Regional Office for Europe
4. Due, P., Holstein, B. E., & Soc, M. S. (2008). Bullying victimization among 13 to 15-
year-old school children: results from two comparative studies in 66 countries and
regions. International Journal of Adolescent Medicine and Health
5. Due, P., Holstein, B. E., Lynch, J., Diderichsen, F., Gabhain, S. N., Scheidt, P. HBSC
Bullying Writing Group. (2005). Bullying and symptoms among school-aged children:
international comparative cross sectional study in 28 countries. The European Journal of
Public Health
6. Neamţu, C. (2003) Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Polirom, Iaşi
7. Olweus, D. (1991). Bully/victim problems among school children: Basic facts and effects
of a school based intervention program. In D. Pepler & K. Rubin (Eds.), The
development and treatment of childhood aggression Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum
8. Rigby, K. (1997). What children tell us about bullying in schools. Children Australia
9. Solberg, M. E., & Olweus, D. (2003). Prevalence estimation of school bullying with the
Olweus Bully/Victim Questionnaire. Aggressive Behavior,