Consilierea persoanelor şi a grupurilor deviante

Problematica delicventului este studiată de literatura de specialitate cu interes sporit

deoarece reprezintă o provocare a societății în care trăim, este un fenomen des întâlnit
preocupând un număr mare de cercetători reușindu-se evidențierea caracteristicilor specifice ale
personalității acestuia.
Paul Popescu Neveanu în 1978 este autorul care a ”construit” un profil psihologic al
delicventului caracterizat prin înclinația sa spre agresivitate care se bazează pe ostilitate,
manifestându-se prin comportamente de negare a valorilor sociale. Autorul consideră că
delicventul prezintă o instabilitate emoțională care este generată de carențele educaționaledar și
de ”fragilitatea” eului.
O altă caracteristică este incapacitatea de a se adapta social provenită din sentimentul de
insecuritate manifestată prin atitudinea de evitare a formelor de viață organizate.
În cazul comportamentului tipic al delicventului apare o duplicitate a conduitei între gândurile
interioare și relația cu societatea, acel echilibru existențial manifestat prin patimi, vicii.
Se evidențiază o serie de decalaje între nivelul dezvoltării intelectuale și al dezvoltării
afectiv-motivaționale și caracterial-acționale.
Literatura de specialitate a realizat un profil al personalității infractorului. Astfel Buș I. în
2005 a evidețiat o serie de trăsături specifice: inadaptare socială, imaturitate intelectuală,
afectivă, duplicitatea comportamentului, egocentrism, labilitate, indiferență afectivă. Trăsătura
definitorie este instabilitatea emoțională și acțională.
Luată separat această instabilitate emoțională este rezultatul unei fragilități a Eului, a
carențelor educaționale și a rețelei de suport social inadecvat sau accesate deficitar. Structura de
personalitate relevă o extroversiune și o stabilitate emoțională pusă sub semnul întrebării.
Subiectul disimulează slabiciuni şi defecte, doreşte să facă impresie bună dovedind un
comportamnet oscilant, instabil cu acte de agresivitate, reacții corporale necontrolate și înclinația
spre echilibru afectiv instabil, agresivitate caracterială, descărcare prin acting-out a nevoii de
exhibiţie. Vectorul Eu-lui decelează între un eu părăsit, introiectat care luptă împotriva
abandonului şi autism irealist şi absenţa dorinței de a se conforma. Subiectul se caracterizează
prin incapacitate de a-şi controla adecvat emoţiile şi are descărcări bruşte de mânie, pe fondul
trăirii insuccesului, în realizarea relaţiilor bazate pe afecţiune. Se remarcă lipsa sentimentului de
vinovăţie, pe care nici măcar nu încearcă să-l mascheze, să-l disimuleze cum face cu întreaga sa
imagine. La aceasta se mai adaugă şi plictiseala permanentă a subiectului, nesiguranţa privind
propria sa identitate, comportamentul dăunător pentru propria persoană, eforturii exasperate
alesubiectului pentru a impiedica un abandon
În practica de specialitate au apărut o serie de tehnici de lucru cu delicventul. Unul dintre ele
este ”Drumul” un exercițiu care este aplicat cu scopul de a accede la mesajul emoțional al
subconștientului.(Rotter) Un alt test utilizat cu succes este testul arborelui(Koch), un accesoriu
prețios de investigare a inconștientului prin faptul că îl plasează într-o zonă de regresie, îl fixează
la un stadiu primitiv. Testul familiei – metodă indirectă care permite explorarea inconştientului,
subliniază conţinuturile refulate, gândurile ascunse, afectele şi fantasmele nemărturisite.
Infantilitatea extremă pentru vârsta lui sugerează şi o regresie accentuată a funcţiilor cognitive.
conturând o imaturitate psiho-afectivă pe fondul unei personalităţi nestructurate şi labile, cu
agresivitate, furie. Testul Szondi indică o structură tipic masculină, cu o nevoie de manipulare
activă a obiectelor din mediu, de dominare şi agresivitate.
Consider că principala cauză de delicvenței o constituie influența mediului social și
proceselor psihice la nivelul individului. Un copil care se naște într-o familie dezorganizată ale
cărei acțiuni contravin normelor morale și juridice este un potenția delicvent- el va urma același
”traseu” social preluând în totalitate modelul parental ca fiind unul demn de urmat.
În ceea ce privește instabilitatea emoțională direcțiile în care trebuie să se acționeze asupra
delicventului ar putea fi: dezvoltarea autocontrolului afectiv care duce la creșterea sugestibilității,
dezvoltarea capacității de stăpânire a reactivității emoționale și dezvoltarea emoțiilor și
sentimentelor superioare, îndeosebi celor morale.

BIBLIOGRAFIE:

1.Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București,

1978
2.Preda V., Profilaxia delicvențeiși reintegrare socială, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1981
3.Buș I., Psihologie și infracționalitate. Fundamnete teoretice, Editura ASCAR,
2005
4.Hans Eysenck, Michael Eysenck, Descifrarea comportamentului uman, Editura
Teora, București, 1995