COOPERARE ȘI COMPETIȚIE ÎN GRUPUL ȘCOLAR

Munca în echipă favorizează și stimulează învățarea prin cooperare, produce totodată

competiția între echipele aflate la același nivel. Se știe că într-o echipă este favorizată
interacțiunea și comunicarea între membri, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia,
fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina a primit-o.
Clasele de elevi diferă în funcție de membrii care îi are deoarece copiii sunt diferiți și au
nevoi diferite, de aceea rolul cadrului didactic este de a crea un mediu favorabil dezvoltării lor
intelectuale dar și psiho-emoționale. Interacțiunea dintre elevii undei clase are la bază două tpuri
de relații: colaborare și competiție. Angajarea elevilor în rezolvarea sarcinilor de învățare se face
în contextul unei interacțiuni bazate fie pe relatii de competitie, fie pe relatii de cooperare. Cele
două tipuri de interactiuni - cooperare și competiție – vor avea efecte diferite pe plan atitudinal,
pe plan motivațional, dar și în ceea ce privește gradul de participare la îndeplinirea sarcinilor și al
performanțelor individuale. Competitia reprezinta rivalitatea mutuala sau o lupta între două sau
mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil (Golu, 1974, p. 158). Competiția
reprezintă o formă motivațională a afirmării de sine, în care individul rivalizează cu ceilalți
pentru dobândirea unei situații sociale sau a superiorității, iar cooperarea este o activitate
orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți pentru atingerea unui țel comun
(Ausubel, Robinson, 1981, p. 491).
Prin competiție se înțelege motivația de a fi mai bun, o stimulare a individului de a-și
depăși propriile limite, dar și o modalitate prin care se promovează cele mai înalte aspirații și de
a te afirma în mod individual, de a te face remarcat din rândul celorlalți. O strategie care se
aplică, în permanență, în mod individual nu are prea multe șanse de reușită în cadrul unui
colectiv. Competiția nu se poate realiza decât între elevii cu un nivel apropiat de pregătire,
excluzând pe cei care nu au competențe deosebite. Competiția reprezintă o modalitate de
autodepășire de sine și nu o metodă de cooperare la nivelul clasei.
În relațiile competitive se remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind
lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt afectează anumiți copii pe termen lung
(în cazul copiilor mai puțin dotați, care se vor considera mult inferiori și care cu timpul își vor
pierde încrederea în forțele proprii). Competiția vizează succesul școlar individual, iar în plan
colectiv putând genera, în mod indirect, unele eșecuri.
Cooperarea desemnează interacțiune între membrii grupului, bună înțelegere și armonie la
nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și
încredere în forțele proprii. În cadrul acestei cooperări, profesorul are rolul de mediator, de
consultant, de a încuraja fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În
cadrul colectivului, elevii interacționează mult mai bine unii cu ceilalți și ajung să dobândească o
receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor. Succesul în învățare este determinat de
munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare
armonioasă a celor două concepte.
Învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de
interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg coerent și bine organizat
reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă
și cea individuală.
În mod tradiţional, mediul şcolar a fost perceput ca un mediu competitiv, resimţit în acest
fel de elevi. Climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi poate avea o contribuţie hotărâtoare
la obţinerea unor performanţe superioare, deși mediul şcolar păstrează încă o organizare
competitivă. Multe cadre didactice consideră că numai relaţiile competitive stimulează o
motivaţie puternică, dar trebuie luată în considerare eficienţa deosebită a grupurilor de elevi care
îndeplinesc o sarcină de învăţare comună, ceea ce ne orientează spre importanţa funcţionării unor
grupuri prin cooperare.
Făcându-se o comparaţie între activităţile care au presupus colaborarea şi cele care s-au
bazat pe competiţie, s-a constatat o mai mare eficienţă a activităţilor atunci când elevii au
cooperat (tehnica SINELG, ştiu-vreau să ştiu-am învăţat, citirea cu predicţii, metoda mozaicului,
metoda cubului, ciochinele, turul galeriei, braistorming-ul, metoda pălăriilor gânditoare), faţă de
metode şi procedee tradiţionale, care au presupus competiţia. Elevii au lucrat mult mai eficient,
au asimilat mai uşor noile cunoştinţe, au cooperat mai mult şi au fost mai comunicativi. În cadrul
activităților au fost implicaţi toţi elevii, chiar şi cei mai timizi. Prin folosirea metodelor
tradiţionale, nu toţi elevii s-au implicat în activitate, doar unii dintre ei au reuşit să realizeze
obiectivele la nivel mediu și ridicat.
 Metodele tradiţionale, care presupun competiţia nu pot fi excluse în totalitate, ci trebuie
îmbinate armonios cu cele moderne, care presupun cooperarea, astfel încât să-i ajute pe elevi să
gândească în mod eficient, critic, creativ şi constructiv. 
Dacă relațiile de cooperare vizează a elevii să lucreze împreună pentru atingerea obiectivelor,
cele de competiție antrenează indivizi și grupuri care rivalizează pentru însușirea unepoi poziții
superioare.
Competiția produce efecte, în primul rând, pe plan motivațional. Subiecții fac eforturi mai
mari, au aspirații mai înalte, perseverează pentru atingerea scopurilor și luptă să fie pregătiți
pentru a face față condițiilor unei societăți organizate pe principiile competiției. Competiția face
sarcinile școlare mult mai atractive, iar elevii își pot aprecia mai realist propriile capacități ți le
pot compara cu ale altora dezvoltându-și spiritul critic și autocritic. Ea are însă și o serie de
efecte negative. În grupurile competitive s-a constatat o crestere a numarului comportamentelor
agresive, ostile, a conflictelor dar și a atitudinilor de opoziție.
Pentru a eficientizarea activității de grup, un factor important este  stilul interpersonal al
membrilor ce interacționează. Cercetătorii au făcut o distincție între cooperanti si competitori  .
Cooperanții sunt mai flexibili, sunt mult mai atenți în ceea ce privește relațiile interpersonale și
sunt preocupați ca cei din grup să obțină beneficii. Un competitor, dimpotrivă, va dori să se
afirme, să-și impună ideile în fața celorlalți și va fi prea putin interesat de menținerea relașiilor
interpersonale agreabile. În cazul în care indivizi cu orientări interpersonale diferite se întâlnesc
în cadrul unui grup, rezultatul îl reprezintă conflictul.
Profesorii trebuie să cunoască bine elevii și să constituie grupurile de lucru ținând cont de 
eventualele incompatibilități. Buna funcționare a grupului de lucru presupune predispoziția spre
colaborare cu alții, în timp ce tendințele egocentrice și dorința personală de a excela în cadrul
activității colective grevează asupra succesului grupului.
Competiția exagerată conduce la frustrare, la anxietate, la sentimente de nesiguranță la
copiii mai puțin înzestrați care sunt tentați sa abandoneze lucrul. De aceea, este mai
recomandabila competiția între copiii cu niveluri cognitive relativ apropiate.
Procesul competitiv se caracterizează printr-o slaba interacțiune între colegi, printr-o lipsă
de comunicare sau prin comunicarea unor informații false, prin lipsa încrederii reciproce, toate
acestea conducând la scăderea coeziunii grupului.
 În ceea ce privește cooperarea, s-a constatat o interacțiune mai bună între elevi , o amelioare
a comunicării, a atitudinilor reciproce și a coeziunii grupului. Procesul de cooperare se
caracterizeaza prin comunicarea deschisă între parteneri, fiecare fiind interesat să transmită
informațiile semnificative și pe cele mai relevante.
Relatiile de cooperare dezvoltă sentimente de simpatie și prietenie, de încredere, de
disponibilitate la solicitările celuilalt. Cooperarea favorizează un climat mai destins, lipsit de
tensiuni, în care fiecare poate să lucreze potrivit propriilor capacități. Chiar si elevii cu potențial
intelectual mai scăzut au posibilitatea să contribuie la obținerea de rezultate bune de către grup.
Toate acestea generează creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii, dar și a
valorizării competențelor celorlalți.
Interactivitatea presupune demersuri educative axate pe cooperare, însă atingerea
finalităţilor educaţionale se realizează şi prin demersuri individualizate, personalizate, prin
asumarea de către elevi a responsabilităţii propriei învăţări, a propriilor achiziţii, inclusiv a
calităţii de competitor în relaţiile cu alţii.
Educarea şi instruirea tinerelor generaţii presupune, atât competenţe sociale, de
interrelaţionare, de integrare activă în grup, formate prin acţiuni de cooperare, cât şi competenţe
funcţionale la nivel cognitiv, capacităţi de cunoaştere, înţelegere, explicare, interpretare, gândire
critică, de luare a deciziilor, de valorizare practică a experienţelor de învăţare, capacităţi ce
presupun mecanisme de diferenţiere, de individualizare şi de personalizare, cultivate prin
competiţie. Pornind de la paradigma competenţei şi a interactivităţii, cooperarea şi competiţia
sunt fenomene necesare, fiind într-un raport de interdependenţă funcţională care asigură
formarea personalităţii elevului.
Bibliografie:

1. Cucoş, Constantin. 2002. Pedagogie.  Iaşi:  Polirom. p. 48

2. Iucu,  Romiţă. 2000.  Managementul şi gestionarea clasei de elevi . Iaşi: Polirom.  p.
76
3. Mihăescu, Mirela, Dan, Ioana, Opera, Camelia. 2010.  Metode activ-participative
aplicate in invatamantul primar. Bucureşti: Didactica Publishing House. p.37
4. Ulrich, Cătălina. 2011. Sociologia educaţiei, Manual elaborat în cadrul "Proiectului
pentru Învăţământul Rural", proiect co-finanţat de către Banca Mondială, Guvernul
României şi comunităţile locale. p. 23-25