Lecția A IV A

Piștea Vasile Dragoș

EFS anul 3

Autoapărarea fizică este utilizarea forței fizice pentru a contracara o

amenințare imediată de violență. O astfel de forță poate fi fie înarmată, fie
neînarmată. În ambele cazuri, șansele de reușită depind de diverși parametri,
legați de severitatea amenințării pe de o parte, dar și de pregătirea psihică și
fizică a apărătorului.
Multe stiluri de arte marțiale sunt practicate pentru autoapărare sau includ
tehnici de autoapărare. Unele stiluri se antrenează în primul rând pentru
autoapărare, în timp ce alte sporturi marțiale sau de luptă pot fi aplicate eficient
pentru autoapărare. Unele arte marțiale învață cum să scape dintr-o situație de
cuțit sau armă sau cum să se desprindă de un pumn, în timp ce altele învață cum
să atace.
Pentru a oferi o autoapărare mai practică, multe școli moderne de arte
marțiale folosesc acum o combinație de stiluri și tehnici de arte marțiale și vor
personaliza adesea antrenamentul de autoapărare pentru a se potrivi
participanților individuali.
În artele marțiale, blocarea este actul
de a opri sau de a devia atacul unui adversar
în scopul de a preveni contactul vătămător cu
corpul. Un bloc constă de obicei în plasarea
unui membru peste linia atacului.
Un blocaj interior deviază o lovitură
departe de apărător și departe de atacator. De
exemplu, împotriva unui pumn direct în față,
un blocaj interior al antebrațului ar urma să întâlnească interiorul antebrațului
atacatorului, împingând lovitura spre exterior, lăsând adversarii în față, ceea ce
ajută și la contraatac.
 Un blocaj exterior deviază o lovitură departe de apărător și peste atacator.
De exemplu, împotriva unui pumn direct în față, un blocaj exterior al
antebrațului ar urma să întâlnească antebrațul exterior al atacatorului, împingând
lovitura spre exterior, lăsând apărătorul ușor pe partea laterală a loviturii,
făcându-l să rateze. De obicei, din cauza unghiurilor implicate, blocurile spre
interior sunt folosite împotriva atacurilor care vizează trunchiul.
O lovitură este un atac fizic
direcționat, fie cu o parte a corpului
uman, fie cu un obiect neînsuflețit
(cum ar fi o armă) menit să provoace
traume contondente sau traume
penetrante asupra unui adversar.
Unele arte marțiale folosesc,
de asemenea, vârfurile degetelor,
încheieturile, antebrațele, umerii,
spatele și șoldurile pentru a lovi un
adversar, precum și pumnii, palmele, coatele, genunchii și picioarele mai
convenționale, care sunt comune în sporturile de luptă. Alte sporturi și arte, cum
ar fi luptele, nu folosesc lovituri pentru a se concentra pe tehnicile de grappling.
Există, de asemenea, o formă de karate numită goju ryu, care se concentrează pe
punctele de presiune (articulații) din picioare și brațe.
Există lovituri de atac sau de oprire a atacului advers (de stop) executate
în sistem semicontact (controlate ca nivel de transmitere a energiei) sau în
sistem full contact (cu transmitere totală a energiei prin concentrarea tuturor
forțelor fizice şi psihice în vederea unei eficacități maxime). Există lovituri date
cu braţele (pumnii,antebrațele și coatele), picioarele (genunchii, tibiile, sabia
piciorului, călcâiul etc.), capul etc. Se remarcă ca direcție sau traiectorie a
loviturii: lovituri directe şi lovituri circulare, lovituri prin întoarcere, lovituri de
jos în sus (ascendente) şi lovituri de sus în jos (descendente).
În general făcând o analiză succintă a loviturilor din practica și
experimentarea acestora putem afirma următoarele : loviturile de braţ sunt cele
mai rapide putând ajunge până la 5-8 lovituri pe secundă. Loviturile directe de
pumn cu brațul din față nu au forţă deosebită fiind cotate cam la 100 până la 200
kg forță /cm pentru un individ antrenat cu masa corporală de 70 kg. Loviturile
de pumn circulare sunt de aproximativ de două ori mai puternice decât cele
directe datorită amplificării pe o traiectorie mai lungă a vitezei loviturii.
 Orice tip de ripostă caută să neutralizeze atacul (agresiunea prin violenţă)
şi nu agresorul. Odată însuşit pe baza exersării în condiții din ce în ce mai
apropiate de situația reală (contextul în care apare agresiunea studiată) se va
trece la o luptă cu temă în care rolul agresorului este schimbat rând pe rând cât şi
perechile care se pregătesc astfel ca cel ce execută riposta să poată să o aplice în
condiții cât mai variate pentru că şi particularitățile celor cu care lucrează în cât
mai multe schimburi sunt foarte diferite.
Etapele învățării tehnicii

a)   Etapa informarii și a formării reprezentării în care sportivul iși crează

pe baza explicațiilor și a demonstrațiilor, concepția și bazele precedeului ce
urmează a fi învățate. Experiența motrică anterioară are un mare rol în această
etapă. Nivelul de dezvoltare al calităților motrice, capacitatea de efort și de
nivelul de observație condiționează această etapă a „învățării inițiale.

b)   Etapa mișcărilor grosiere sau insuficient diferențiate reprezintă primele

execuții practice la indicațiile verbale ale antrenorului. Această etapa este
caracterizata prin efort excesiv, ritm impropriu, amplitudine și precizie scăzută.
Se impune utilizarea corecțiilor și a mijloacelor ajutătoare, care se vor referi la
componentele mecanismului de baza al mișcării.

c)   Etapa acordurilor fine și a consolidării procedeelor tehnice are ca

trăsături principale efectuarea corecta a mișcării în condiții stereotipe, standard,
cu creșterea indicilor de forță, viteză și rezistență in ritm optim. Indicațiile
antrenorului se vor referi la execuția de finețe a procedeului tehnic.

d)   Etapa perfecționării și a supraînvățării procedeului tehnic este

caracterizată prin execuții corecte în condiții variate de lucru și cu indici maximi
de precizie, coordonare, ritm, cursivitate. Supraînvățarea prezintă o componentă
mentală importantă în care procedeele automatizate sunt aplicate după o
profunda analiză (rapidă și eficientă) a situațiilor ivite pe parcursul execuțiilor
din concurs.

e)   Etapa evaluării și autoevaluarii Parcurgerea etapelor învățării

presupune raportarea permanentă a execuției la modelul final sau intermediar al
proiectului didactic. Din acest motiv etapa evaluarii este prezentă în toate
etapele de învățare tehnică. Făra această etapă nu se pot analiza aspectele
pozitive și negative ale execuției și stabilirea măsurilor de corectare. Acest
proces continuu și fluent poate să se desfășoare prin circuite de feed-back până
la etapa de supraînvățare.

Temele lecției:
1. Învățarea evitării sau blocării atacului de pumn circular la nivelul capului și
riposta prin lovire sau luxare a diferitelor puncte vitale ale agresorului.
2. Perfecționarea tehnicilor de ripostă învățate în lecțiile anteropare cu
posibilitatea formării și aplicării de noi combinații tehnico-tactice specifice
autoapărării fizice , în funcție de natura agresiunii sau a parametrilor de forță,
traiectorie și risc ale acesteia.
Mijloace:
Atacatorul atacă cu o lovitură circulara de pum drept spre cap.Cel care se
apără deviază atacul cu antebrațul drept, rotindu-l 180 de grade,în așa fel încât
să ajungă cu fața palmară spre propria față.Odată deviat atacul, cel care se apără
continuă cu o lovitură directă de pumn stâng spre pieptul atacatorului.
Contraatacul pumnului stâng trebuie să urmărească în mod obligatoriu o
traiectorie dreaptă și nu una circulară.
Metodica învățării
1. Se execută devierea cu antebrațul drept spre
lateral stânga, apoi cu celălalt braț spre
dreapta.
2. Se executa lovitura de pumn cu brațul drept,
urmărind ca traiectoria deplasării să fie în
mpd obligatoriu spre o direcție dreaptă, spre
linia sternului.
3. Execuția globală a tehnicii fără partener.
4. Execuția cu partener urmarind cele trei
etape prezentate mai sus.
 Blocaj prin întreruperea cotului la cap împotriva loviturii circulare de pumn
la acest nivel urmat de lovitura de genunchi direct la nivelul genital și lovitură
de cot cu brațul opus atacului de jos în sus la nivelul bărbiei urmat de proiectare
peste umăr cu fixarea brațului care a atacat și lovitură de cot de sus în jos asupra
capului agresorului sau urmat de imobilizare sau luxare specifică judo-ului.

Exersarea în condiții de luptă cu temă a tehnicilor de blocaj, eschivă și

ripostă învățate în lecțiile anterioare, la agresiuni cu lovituri de pumn circulare la
cap în care agresiunea se face numai cu brațul din spate.Forma de executare a
reprizelor de lupta este cea de control asupra forței loviturilor și cu schimbarea
partenerilor la fiecare minut. Din 30 în 30 de secunde rolul atacatorului se
schimbă cu cel de apărător. După schimbarea de 4 ori se face pazuă de câte 2
minute.Pauzele sunt folosite pentru a corecta eventualele greșeli sau pentru a
primi sfaturi cu privire la tehnica de execuție.
În partea de încheiere se vor face exerciții de tip stretching pentru relaxarea
musculaturii și pentru îmbunătățirea mobilității, acestea făcându-se timp de 10
minute. Iar la final se va folosi tradiționalul salut de încheiere.