Universitatea “Valahia” Targoviste

Anul II E.F.S.

Pregătirea tehnică in jocul de handbal

Coordonator curs:
Prof. univ. dr. Aurel Iancu

Student:
Tichie Raul-Andrei
Cuprins:
1. Motivarea alegerii temei

2. TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

3. SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

4. Pozitia fundamentala
5. TINEREA MINGII

6. PRINDEREA MINGII

7. PASAREA MINGII

8. DRIBLINGUL

9. ARUNCAREA LA POARTA

10. Propuneri
11. Concluzii

12. Bibliografie
1. Motivarea alegerii temei

Am ales aceasta tema deoarece consider ca pregatierea tehnica in jocul de

handbal este unul dintre cei mai importanti factori fara de care nu am putea sa
avem un joc calitativ si placut atat pentru spectatori cat si pentru sportivi.

Pentru a face fata solicitarilor complexe cerute de situatiile concrete din jocul de
handbal,jucatorii trebuie sa aiba asigurata o pregatire tehnicotactica la un nivel
inalt bazata totodata pe o pregatire fizica generala si speciala. Sportivul trebuie sa
cunoasca si din punct de vedere teoretic aspectele pregatirii tehnico-tactice,
ajutindu-l sa aplice cu o mai mare precizie elementele tehnice in functie de
situatia tactica ceruta.

Pentru executarea procedeelor tehnico-tactice cu eficienţă crescută este nevoie ca

sportivii să deţină o coordonare şi un simţ al ritmicităţii dezvoltate la un nivel
superior.
2. TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

Elementele tehnice au o definitie abstracta si strict delimitata de sarcinile

globale ale jocului.

Elementele tehnice ale jocului de handbal sunt:

pozitia fundamentala;

miscarea in teren;

tinerea mingii;

prinderea mingii;

pasarea mingii;

driblingul;

fentele sau miscarile inselatoare;

aruncarea la poarta;

scoaterea mingii de la adversar;

atacarea adversarului aflat in posesia mingii;

blocarea aruncarilor la poarta;

elementele tehnice specifice portarului.

Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice

(atac aparare), au condus la formarea si perfectionarea unor procedee
tehnice concrete (operationale) pentru rezolvarea respectivelor sarcini.
 Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica de
organizare interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul
procesului de instruire.

Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de

executie se incadreaza in trei faze (momente) distincte: pozitia initiala,
miscarea propriu-zisa si pozitia finala.

Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte

important pentru frumusetea, corectitudinea si eficienta procedeelor.

in jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand

opozitia adversarului este inexistenta (pasa de deasupra umarului, driblingul
etc.) sau in momente fixe ale jocului (aruncarile libere, de pedeapsa, de la
margine etc).

Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in

jocul de handbal, structura motrica a acestora leaga doua sau mai multe
procedee simple. Datorita opozitiei adversarului, unele secvente isi pierd
caracterul invariabil (standard), fiind executate cu un alt ritm de executie, cu
intreruperi, cu introducerea altor acte motrice (fente) cu indici avansati de
viteza sau de forta, cu solutii creative personale sugerate de situatia de
moment.

Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.

Stilul tehnic - in momentul in care particularitatile individuale

(dimensiuni
corporale, antropometrice, calitati motrice, atitudinea, trasaturi de
personalitate),
intervin si se impun cu pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele
modelului
de executie respectivul procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam
stilul cu
miscarile incorecte si incoerente de executare a unui procedeu.

Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele

complexe. Astfel procedeele simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de
executie, prin utilizarea lor inselatoare, prin implicarea unor insusiri
corporale (robustetea etc), prin manevrarea neobisnuita a mingii, iar
procedeele tehnice complexe prin prelungirea sau scurtarea fazelor de
executie, prin fente. Stilul tehnic poate caracteriza chiar si comportamentul
tehnic al unei echipe. Exemplu: scoala afro-asiatica adopta stilul tehnic al
inaltei maiestrii tehnice si a actiunilor tactice purtate in regim de viteza,
spre deosebire de echipele nordice care adopta un stil tehnic adaptat la
insusirile fizice (robustete, talie viguroasa) pe care le au. Stilul tehnic este
adanc implementat si in tactica, fiind vorba aici si de actiuni individuale
subordonate gandirii.

Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate

tehnica
achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective si
individuale) la care se adauga si "vocatia' pentru joc.

Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:

numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si

usurinta cu care sunt aplicate in rezolvarea sarcinilor de joc;

acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in

conditii grele de joc;

stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori

perturbatori: opozitia adversarului, oboseala, stresul, incordarea nervoasa
etc;

priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor

tehnice in functie de reactiile adversarului.

3. SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K.
Ghcrmancscu, se poate oferi si o alta clasificare, in functie de situatiile tactice
ale jocului de handbal, atacul si apararea.

Tehnica jocului in atac:

pozitia fundamentala de atac;

miscarea sau deplasarea in teren;

tinerea mingii;

prinderea mingii;

pasarea mingii;

conducerea mingii;

aruncarea la poarta;

fentele sau miscarile inselatoare.

Tehnica jocului in aparare:

pozitia fundamentala de aparare;

deplasarea in aparare;

atacarea adversarului cu corpul;

scoaterea mingii de la adversar;

blocarea aruncarilor la poarta.

Tehnica portarului:

pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea

mingii; respingerea mingii cu bratele; respingerea mingii cu
picioarele; plonjonul; miscarile inselatoare.

4. Pozitia fundamentala
Ca in orice alta ramura de sport si in handbal jucatorul adopta in diferite faze
ale jocului o pozitie caracteristica, denumita pozitia fundamentala, din care el
este capabil sa execute cu maxima eficacitate miscarile cerute de situatia
respectiva. Pozitia fundamentala il ajuta pe jucator in executarea miscarilor
specifice jocului de aparare si chiar in cele de atac.
POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate

mijloacele permise de regulamentul de joc inscrierea de goluri in poarta proprie.
Pentru aceasta el va trebui sa fie preocupat in timpul jocului de marcarea
adversarului, blocarea aruncarilor la poarta, inchiderea patrunderilor spre poarta
si colaborarea cu portarul.

Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct,

aparatorul departeaza picioarele cu 40-50 cm. unul fata de celalalt, avand
genunchii usor indoiti, spatele rotund, bratele indoite din coate si putin departate
de corp privirea indreptata inainte, spre adversar, greutatea corpului este egal
repartizata pe ambele picioare, asigurandu-se astfel un echilibru stabil corpului.

Metodica invatarii

Pozitia fundamentala pentru jocul in aparare se invata usor de catre

incepatori inca de la primele lectii, prin folosirea urmatoarelor exercitii:

jucatorii se deplaseaza in mers, in alergare cu joc de glezne sau in alergare usoara,

la semnalul antrenorului ei se opresc brusc si adopta pozitia fundamentala
de aparare.

jucatorii executa sarituri ca mingea, iar la semnal se opresc in pozitia

fundamentala de aparare.

. jucatorii se deplaseaza in alergare inainte, inapoi sau lateral, orientati fiind cu

fata spre antrenor. Acesta indica prin ridicarea bratului in sus momentul
opririi jucatorilor din deplasare si luarea imediata a pozitiei fundamentale, dupa
care, printr-un alt semn conventional facut cu bratul, indica jucatorilor noua
directie de deplasare.

POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia
fundamentala pentru jocul de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de
cea specifica jocului de aparare, fiind si ea usor de invatat.

Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata

catre coechipierul de la care o va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este
departat de celalalt la aproximativ 30-40 cm. si dus inainte.

Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat
pe bazin, iar spatele rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in
directia de primire a mingii. Aceasta pozitie, cu mici modificari este pastrata si
dupa prinderea mingii, ea constituind pozitia de plecare (de baza) in vederea
pasarii ulterioare a acesteia.

Metodica invatarii

Pentru invatarea pozitiei fundamentale de atac, se pot utiliza exercitiile prin

care se invata pozitia fundamentala de aparare, iar perfectionarea ei se face
odata cu invatarea prinderii, tinerii si pasarii mingii.

5. TINEREA MINGII

Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de

handbal isi asigura posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau
pe durata de timp dintre o prindere si o aruncare. Tinerea mingii se poate efectua
cu doua maini si cu o mana.

Tinerea mingii cu doua maini

Mingea este tinuta cu doua maini in dreptul abdomenului, uneori in

dreptul pieptului. Jucatorul de handbal pentru a-si asigura posesia mingii pe
timpul dintre o prindere si o aruncare o tine cu doua maini in dreptul
abdomenului, adaposlind-o de adversari.
Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult rasfirate (cele mari sunt apropiate
si orientate inapoi spre corp). Mingea nu este stransa prea tare cu degetele, iar
podul palmei nu se lipeste de ea. Din aceasta pozitie de tinere a mingii cu
doua maini, jucatorul poate executa cu usurinta toate procedeele tehnice, in mod
simetric, cu mana dreapta si cu cea stanga.

Tinerea mingii cu o mana

Cele mai utilizate procedee de tinere a mingii cu o mana sunt: prin apucare
si tinerea echilibrata a mingii, intre palma si antebrat si sprijinita pe coapsa, piept
sau abdomen. La jocul modern de handbal, procedeul de tinere a mingii cu o
mana prin apucare s-a raspandit foarte mult. Datorita acestuia s-au dezvoltat
numeroase alte procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele de
pasare, si fentele de aruncare la poarta. Acest procedeu tehnic este indispensabil
pentru pasarea mingii din pronatie, ca si pentru executarea diferitelor fente de
pasare si fente de aruncare la poarta. Avand in vedere faptul ca tinerea mingii cu
o mana prin apucare ofera jucatorilor largi posibilitati de formare si dezvoltare a
unor procedee tehnice complexe, apreciem ca absolut necesara invatarea ei inca
de timpuriu.

In afara acestui procedeu tehnic trebuie amintita si tinerea echilibrata a

mingii. Ea este caracteristica jocului in miscare, jocului de circulatie in viteza.
Mingea este tinuta in echilibru in timpul miscarii pregatitoare pentru aruncare,
precum si in timpul executarii aruncarii. Echilibrul de care este vorba se realizeaza
datorita impulsului dinspre inainte spre inapoi, dat mingii de mana stanga si
rezistentei mainii drepte care se opune acestui impuls.

Tinerea echilibrata a mingii nu poate dura multa vreme; ea coincide cu

timpul necesar bratului pentru pregatirea aruncarii si a aruncarii propriu-zise.

Procedeele tehnice de tinere a mingii cu o mana se invata impreuna cu cele

de prindere si pasare. Demonstrarea de catre antrenor a procedeelor de tinere a
mingii, explicarea amanuntita a executiei lor, ca si a importantei invatarii lor
corecte in vederea efectuarii altor procedee tehnice, si exersarea lor analitica sau
globala in timpul exercitiilor de prindere si pasare, sunt suficiente pentru a se
asigura baza acestor deprinderi motrice.

6. PRINDEREA MINGII
Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal
intra in posesia mingii trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar.
Prinderea mingii este un element de baza in jocul de handbal. Astazi viteza
si precizia actiunilor de joc au crescut atat de mult, incat nu se mai poate concepe
ca un jucator sa comita greseli in prinderea mingii. E bine stiut ca prinderea poate
fi usurata sau ingreuiata de anumiti factori, de care trebuie sa se tina seama atat
in joc, cat si la antrenamente. Cei mai importanti factori sunt:

viteza de zbor si traiectoria mingii;

pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;

viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;

marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in

posesia mingii.

Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini

si cu o mana, de pe loc, din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice
de prindere a mingii se realizeaza concomitent cu a celor de pasare. Principalele
procedee de prindere a mingii sunt:

Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului

Acesta este un procedeu tehnic de baza. Cu el se incepe de fapt invatarea

prinderii mingii. Jucatorul adopta pozitia fundamentala specifica jocului de atac si
isi indreapta privirea si bratele in directia din care va primi mingea. intreaga tinuta
a corpului, a bratelor si a degetelor trebuie sa fie relaxata in faza de asteptare a
mingii. Pe masura ce mingea se apropie de jucator, acesta va intinde bratele in
intampinarea ei.

Palmele sunt orientate cu fata in jos si foarte putin inainte. Degetele sunt
rasfirate. Degetele mari sunt apropiate formand impreuna cu palmele si celelalte
degete o cupa in care va intra mingea.

Prinderea mingii cu doua maini deasupra capului

 Prinderea mingilor care vin din lateral

Prinderea mingii la piept;

Prinderea mingilor joase;

Prinderea mingilor care sarpe sol;

Culegerea mingilor rostogolite;

Prinderea mingii cu o mana;

Prinderea mingii de deasupra umarului;

Prinderea mingii cu o mana din lateral.

7. PASAREA MINGII

Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea

de pasa. Asadar, pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta
transferare a mingii de la un jucator la altul realizata cu ajutorul
procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste si pasarea mingii.

Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste

precizia, siguranta, lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce
mai bine organizate nu mai pot fi depasite decat printr-un joc colectiv al carui
element principal de legatura il constituie pasarea mingii.

Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict

tuturor principiilor de tactica individuala si colectiva si in special principiului
asigurarii mingii. in functie de situatia tactica respectiva pasa poate fi data direct,
cu bolta, cu pamantul sau precedata de o fenta, prin urmatoarele procedee de
pasare a mingii:

Pasa cu o mana de deasupra umarului:

Acesta este procedeul tehnic cel mai des folosit in jocul de handbal, deoarece
el corespunde integral cerintelor de precizie, viteza, forta si usurinta de pasare din
orice pozitie.

Pentru realizarea pasei cu o mana de deasupra umarului, jucatorul

foloseste aruncarea zvarlita. Pentru a executa pasa de pe loc, jucatorul va adopta
in prealabil pozitia fundamentala specifica jocului de atac. Acei jucatori care
arunca mingea cu mana dreapta vor avea in fata piciorul stang, iar stangacii
piciorul drept.

8. DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata

cu introducerea regulii celor trei pasi si a celor trei secunde.

Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in

teren, poate actiona ca varf de contraatac, se poate incadra in diferite
actiuni colective de atac, poate patrunde spre poarta sau actiona in vederea
pastrarii mingii, atunci cand coechipierii sai sunt marcati.

Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si

da posibilitatea apararii adverse sa se organizeze.

Driblingul simplu

Acest procedeu tehnic se executa, in limitele permise de regulament, in felul

urmator: sa presupunem ca jucatorul prinde mingea cand se gaseste in sprijin pe
piciorul stang, el are voie sa faca in continuare trei pasi cu mingea in mana,
dupa care, inainte de a face cel de-al patrulea pas va trebui sa impinga mingea
spre pamant. Mingea care va ricosa din pamant va fi prinsa de j ucator.

Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei pasi cu mingea in mana, dupa
efectuarea carora va fi obligat s-o paseze unui coechipier sau sa o arunce
la poarta.
Daca o va impinge din nou spre pamant si o va reprinde sau o va juca intr-un
alt fel inainte ca ea sa fi fost atinsa de un coechipier, adversar sau instalatia portii,
inseamna ca a comis greseala 'dublu dribling', greseala care se sanctioneaza
de arbitru cu aruncare libera.

Este bine ca jucatorii sa fie obisnuiti sa execute impingerea mingii in pamant oblic
inainte, in functie de viteza de deplasare, si lateral, in afara planului de miscare a
picioarelor, pentru a nu se frana viteza si pentru a se evita greseala numita
'picior' (atingerea mingii cu piciorul considerat de la genunchi in jos).

Driblingul multiplu

Acest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitata a jucatorului in teren.

Conceptia moderna de joc accepta folosirea driblingului multiplu atunci cand un
jucator a scapat liber pe contraatac si se indreapta spre poarta adversa,
nestingherit de aparatori, precum si in acele cazuri cand nu gaseste pentru
moment nici un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.

Driblingul multiplu consta dintr-o serie de impingeri succesive a mingii spre

sol, executate prin apasari cu palma pe suprafata acesteia.

Daca driblingul se executa din alergare, atunci, ca si driblingul simplu, mingea este
impinsa spre sol in partea laterala a corpului, sub un unghi care este
proportional cu viteza de deplasare a jucatorului

Metodica invatarii driblingului

Insusirea driblingului simplu nu ridica greutati de ordin metodic pentru

antrenor. Dupa o sumara explicare si demonstrare a driblingului simplu, jucatorii
sunt lasati sa se deplaseze liber in teren, in grupe de cate doi-trei sau mai multi
jucatori, sa-si paseze mingea unul altuia, dupa ce in prealabil a executat dribling
simplu.

Driblingul multiplu cere buna indemanare si coordonare a miscarilor.

invatarea driblingului multiplu incepe prin executarea de pe loc a unor impingeri
repetate asupra mingii. Dupa aceea, jucatorul este lasat sa se deplaseze inainte,
lateral si inapoi, la inceput in mers, mai tarziu in alergare usoara in linie dreapta,
in linie serpuita si cu schimbari de directie. Pe masura ce jucatorul obtine
siguranta in conducerea mingii, va creste si viteza de deplasare in teren.
Perfectionarea driblingului se va face prin exercitii de deplasare variata in
teren, in conditii de viteza cu schimbari de directie, cu serpuiri printre obstacole,
in lupta cu adversarul semiactiv si activ, in concursuri de intrecere sub forma de
stafete si in timpul jocurilor de antrenament.

9. ARUNCAREA LA POARTA

Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au

fost considerate executii personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati
fizice deosebite, au intrat astazi in arsenalul jucatorilor obisnuiti si sunt observate
tot mai des chiar la juniori si copii.

Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca

cel putin 4-5 procedee diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in
echipa. Aruncarea la poarta, ca si pasarea mingii, poate fi realizata, sub aspectul
miscarii si actiunii bratului aruncator, prin zvarlire, lansare si prin impingere.

Aruncarea zvarlita

Este procedeul care corespunde cel mai bine executarii aruncarilor la poarta. Cu
acest procedeu de aruncare se imprima cel mai bine mingii o mare viteza de zbor,
se obtine o buna precizie si se creeaza conditii de derutare a portarului, ca si
al aparatorilor, prin fentele de aruncare la poarta sau de pasare, care sunt
favorizate de aruncarea zvarlita.

Aruncarile la poarta, indiferent de modul de aruncare folosit (zvarlit, lansat

sau prin impingere), pot fi executate de pe loc, din alergare, din saritura, din
plonjon, cu elan cu pasi incrucisati, adaugati si cu pas saltat.

Alegerea procedeului de aruncare este determinata de mai multi factori,

dintre care citam: pozitia jucatorului fata de poarta, relatia in care se gaseste fata
de aparatori, distanta fata de semicerc, postul ocupat in echipa ctc.

Situatiile de joc mereu schimbatoare, ca si pozitiile de aruncare care cer

anumite executii tehnice, impun cunoasterea de catre fiecare jucator a
procedeelor tehnice enumerate mai sus.
Astfel vom enumera:

aruncarea prin evitare;

aruncarea pe la spate;

aruncarea cu prinderea si aruncarea mingii din saritura;

aruncarile de pe extreme din saritura si plonjon;

aruncarea din plonjon sarit;

aruncarea din saritura precedata de pas saltat;

aruncarea cu fandare sau cadere laterala spre bratul de aruncare;

alte tipuri de aruncari.

Aruncarea la poarta din saritura

Acest procedeu tehnic a aparut din necesitatea de a executa aruncari la poarta

peste aparatorii masati in fata semicercului, pentru marirea unghiului de
aruncare, pentru evitarea calcarii semicercului si pentru micsorarea distantei
dintre aruncator si poarta.

Aruncarea la poarta din saritura poate fi executata cu intarziere,

dand posibilitatea de a fi observate mult mai bine miscarile portarului de catre
atacant, lucru care ii ofera acestuia mari posibilitati de derutare.

Jucatorul care se afla in patrundere spre poarta va prinde mingea, pasata de

un coechipier sau retinuta din dribling, pe piciorul drept. Aceasta ii
favorizeaza aruncarea fie dupa un pas, fie dupa trei pasi facuti cu mingea in mana.

Bataia pentru saritura se face pe piciorul stang, cu o tehnica

asemanatoare sariturilor din atletism. in urma bataii, in care laba piciorului
ruleaza dinspre calcai spre varf si piciorul se destinde din articulatii, corpul este
aruncat in sus si inainte, inaltarea corpului este ajutata si de pendularea piciorului
drept, care in timpul bataii se ridica in sus cu genunchiul indoit spre piept. in
timpul inaltarii corpului, mingea se duce deasupra umarului drept, fiind sprijinita
la inceput si de mana stanga, apoi tinuta in mana dreapta, echilibrat sau prin
apucare.

Cand jucatorul atinge momentul maxim al inaltarii, corpul se blocheaza in

aer pentru a oferi un punct de sprijin bratului care efectueaza miscarea propriu-
zisa de aruncare. Piciorul drept penduleaza in jos si inapoi, in timp ce bratul drept
(bratul aruncator) trece inainte. Aterizarea din saritura se face tot pe piciorul
stang, adica pe piciorul de bataie.

Metodica invatarii aruncarii la poarta din saritura

Rularea labei piciorului si ridicarea bratului opus in sus se deprind cu

ajutorul pasului saltat. Pentru dezvoltarea fortei in picioare se pot face
urmatoarele exercitii:

sarituri succesive cu bataie si cadere pe acelasi picior, fara si sub forma

de concurs;

sarituri peste o banca cu bataie si aterizare pe acelasi picior;

acelasi exercitiu, cu ridicarea bratului drept in sus;

apoi cu ridicarea mingii deasupra umarului drept.

Pentru executarea propriu-zisa a aruncarii din saritura se vor folosi la

inceput exercitii de pasare din saritura intre coechipieri dispusi in diferite formatii.
Dupa ce jucatorii au invatat sa paseze din saritura, sunt trecuti in fata portii, unde
vor arunca la inceput actionand individuali din dribling, pe urma primind mingea
de la coechipieri.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat

Acesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncari puternice
de la distanta. EI trebuie sa apartina bagajului motric al jucatorilor care actioneaza
la linia de 9 metri, adica al aruncatorilor de la distanta.
Aruncarea la poarta cu pas incrucisat se executa cu o tehnica asemanatoare
cu cea folosita de atleti in aruncarea sulitei.

Jucatorul, pregatindu-se de aruncare, efectueaza o incrucisare a piciorului

drept peste sau prin spatele celui stang, dupa care isi fixeaza piciorul stang pe sol.
in timpul acestor miscari facute cu picioarele, mingea este dusa deasupra
umarului, iar corpul se rasuceste spre dreapta, privirea ramanand insa atintita
inainte.

Aruncarea cu pas incrucisat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvarlita

de deasupra umarului, lateral pe langa umar, lateral pe langa sold si pe langa
genunchi.

Aruncarea la poarta cu pas adaugat

La acest procedeu tehnic miscarile pregatitoare pentru aruncare se executa

in felul urmator: jucatorul face un pas cu stangul inainte, aduce printr-o
saritura piciorul drept langa cel stang, pe care-l muta din nou cu un pas inainte. in
acest timp mingea a fost dusa deasupra umarului drept si pregatita pentru
aruncare.

10. Propuneri
Propun realizarea urmatoarelor exercitii pentru o buna dezvoltare tehnica:
- Pase in doi de pe loc - Varianta: - intoarcere completa 360' dupa pasa
- Pase in doi si in trei din deplasare
- Suveica simpla
- Suveica dubla
- Pase in sir cu doua mingi. Trei jucatori stau in sir, la distante egale, apoi
distanta variaza. Jucatorii de la capetele sirului obliga pe cel de la mijloc la
prindere-pasare, coordonare alternativa prin intoarcere.
- Pase in formatie: triunghi, patrat, hexagon, cerc, etc
 - Jocuri sub forma de concurs: 'mingea la capitan', 'cine tine mingea mai
mult', stafete, etc.

11. Concluzii

Prin tehnica jocului de handbal, se intelege totalitatea deprinderilor

motrice specifice, care tin cont de regulile privind manevrarea mingii si miscarile
jucatorului, cu scopul de a atinge eficienta maxima in joc.

Atunci cand ne referim la tehnica jocului de handbal utilizam de obicei

notiunile de elemente tehnice, procedee tehnice, stil si maiestrie tehnica.

Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza

rezolvarea scopului si a normelor globale ale jocului in conformitate cu
regulamentul de concurs. Sarcinile globale ale jocului sunt usor identificabile in
fazele de atac si de aparare: recuperarea mingii, trecerea in atac, finalizarea,
pierderea posesiei mingii, replierea si apararea in sistem. Aceste sarcini globale
(pe faze) sunt rezolvate prin anumite elemente tehnice distincte. Exemple:
recuperarea mingii presupune: prinderea, blocarea, deplasarea in aparare etc;
atacul presupune: pasarea, driblingul, aruncarea la poarta etc.

Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice

(atac aparare), au condus la formarea si perfectionarea unor procedee
tehnice concrete (operationale) pentru rezolvarea respectivelor sarcini.

Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica de

organizare interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul
procesului de instruire.

Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate tehnica

achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective si
individuale) la care se adauga si "vocatia' pentru joc.
12. Bibliografie
Bota I. – “Handbal. Modele de joc şi antrenament”, editura Stadion, Bucureşti,
1984

Cercel P. – Curs de handbal (ediţia a III-a), editura UAIC, Iaşi, 1993

Macovei B., Bota I. - “Handbal. Antrenamentul portarului”, editura Stadion,

Bucureşti, 1984