Referat

Tema: Educația fizică. Procedee tehnice.

Realizat: Platon Cristina

Anul I, Finanțe-Bănci

Galați
2019
I. TEORIA EDUCAŢIEI FIZICE

1. Notiuni fundamentale
Educaţia fizică este activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de
practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi, în principal, a potenţialului biologic al omului
conform cerinţelor sociale. Educaţia fizică este:
- fiziologică prin natura exerciţiilor folosite:
- pedagogică prin metodele utilizate;
- biologică prin efectele produse asupra organismului;
-socială prin modul de organizare şi desfăşurare.
Sportul este activitatea de întrecere constituita dintr-un ansamblu de acţiuni motrice
diferenţiate pe ramuride sport, desfăşurata intr-un cadru instituţionalizat sau independent, prin
care se caută perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale si psihice, concretizate in
performante obţinute in competiţii, ca: record, depăşire proprie sau a partenerilor.
Sportul se clasifica in :
-sportul pentr toți;
-sportul de performanta;
-sportul adaptat.
Caracteristica principala a sportului o reprezintă competiţia. Caracterul competitiv al
sportivului nu exclude valenţele formative. O alta caracteristica a sportului este reprezentata
de faptul ca el este accesibil numai celor cu aptitudini.

2. Funcţiile educaţiei fizice

Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din ideal, în sensul că
se subordonează acestuia .Prin funcţii se realizează idealul educaţiei fizice, se face
“apropierea” faţă de aceasta. Toate funcţiile educaţiei fizice sunt foarte importante şi îşi
dovedesc eficienţa numai dacă sunt îndeplinite în “sistem” influenţându-se şi completându-se
reciproc. Funcţiile educaţiei fizice sunt de două feluri, specifice şi asociate. Funcţiile specifice
vizează cele două coordonate ale obiceiului de studiu propriu Teoriei şi Metodici : dezvoltarea
fizică şi capacitatea motrică. Funcţiile asociate întregesc efectele practicării exerciţiilor fizice
asupra fiinţei umane.
Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice
face parte din categoria celor specifice şi are rol prioritar mai ales în educaţie fizică a tinerei
generaţii. Rolul dezvoltării fizice armonioase , a unor indici superiori pe plan somatic şi pe cel
funcţional , pentru viaţă şi activitatea oamenilor de toate vârstele este prea binecunoscut şi nu
este negat sau contestat de nimeni.
Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice
face parte tot din categoria celor specifice educaţiei fizice. Prin această funcţie sunt vizate cele
două elemente componente ale capacităţii motrice : calităţiile motrice, deprinderile şi
priceperile motrice. Rolul capacităţii motrice pentru un randament sporit pe toate planurile
vieţii şi în întregirea personalităţii umane nu mai trebuie argumentat.
 Funcţia igienica
face parte din categoria celor asociate şi vizează cerinţa fundamentala de menţinere a unei stări
optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică se acţioneaza prioritar preventiv pe
acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi pentru corectarea unor
deficienţe pe planul sănătăţii.
Funcţiia recreativa
este o altă funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie înţeleasă cel putin înurmătoarele
două sensuri:
- asigurarea , prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii , deprinderi şi priceperi
motricenecesare că oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi plăcut , adică
recreativ timpul lor liber ( cotidian, sau în vacante şi concedii ).
-asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot în timpul liber , direct
sau prinmass-media , a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activităţii motrice
desfăşuratenecompetitiv.
Funcţia educativa
este tot o funcţie asociată a educaţiei fizice, dar este considerată că fiind mai complexă prin
prisma influenţelor asupra dezvoltării personalităţii umane în integritatea sa. Influenţa
educaţiei fizice este evidenţă pe planul dezvoltării laturii “fizice” a personalităţii. în acelaşi
timp, însa sunt influenţe deosebite pe care le poate avea educaţia fizică, bine concepută şi
realizată asupra dezvoltării celorlate laturi ale personalităţii umane: intelectuală,
morală, estetică şi tehnico-profesională.

II. Volei.
1. Noțiuni fundamentale
Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să
treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să
atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea
către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă
nu se respectă regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare
set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate la scorul 24 - 24 se continuă setul până în momentul
în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul
în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă
până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).
Competiția dezvoltă resursele latente, scoțând în evidență îndemânarea, spontaneitatea,
creativitatea și estetica. Regulile sunt realizate pentru a permite demonstrarea acestor abilități.
Cu puține excepții, voleiul permite tuturor jucătorilor să acționeze atât la fileu (în atac), cât și
în spatele terenului (în apărare sau la serviciu). Dacă ar mai trăi William Morgan, creatorul
acestui joc, l-ar putea încă recunoaște, voleiul păstrând, de-a lungul timpului, anumite
elemente caracteristice. Câteva din acestea le împarte cu alte jocuri care au fileu, minge sau
rachetă:

 serviciu,
 rotație (alternanța la serviciu),
 atac,
 apărare.
Voleiul este totuși unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie
păstrată cât mai mult timp în aer și prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii
aceleiași echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător
specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la
serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă.
Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula
poziției jucătorilor permite echipelor flexibilitate și posibilitatea dezvoltării de tactici
interesante, atât în favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea
voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba,
va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.

2. Lovitura de atac
Lovitura de atac constă în trimiterea mingii peste fileu din săritură, în terenul advers,
prin lovirea mingii cu o mână, astfel încât contactul cu mingea să se realizeze deasupra
nivelului benzii superioare a fileului. Ea reprezintă concretizarea efortului întregii echipe în
faza de atac şi are ca scop câştigarea punctului pentru echipa proprie.
Lovitura de atac depinde de mai mulţi factori cum ar fi ridicarea, dar nu procedeul în
sine ci traiectoria imprimată mingii de ridicător în cazul unor combinaţii (înaltă, întinsă, scurtă,
în 76 urcare etc.), blocajul advers, scorul, distanţa faţa de fileu etc. Toţi aceşti factori cer
anumite calităţi unui trăgător, cum ar fi: calităţi motrice deosebite ( viteză de reacţie şi de
execuţie, forţă – viteză, îndemânare, coordonare), stăpânirea tuturor procedeelor tehnice de
atac, vedere periferică, acuitate vizuală, stăpânirea emoţiilor, capacitate de analiză şi decizie
rapidă.
Procedeele de lovire a mingii pot fi diferite, pe direcţia elanului sau pe alte direcţii (cu
răsucirea trunchiului după săritură sau din braţ) şi prin rotarea braţului.

3. Restricții ale loviturii de atac

Un jucător din linia întâi poate efectua o lovitură de atac la orice înălțime, cu condiția
ca acel contact cu mingea să fi avut loc în interiorul propriului său spațiu de joc.
Un jucător din linia a doua, aflat în spatele liniei de atac, poate efectua o lovitură de atac de la
orice înălțime:
 în momentul săriturii sale, talpa piciorului (picioarelor) jucătorului nu trebuie nici să atingă
și nici să depășească linia de atac;
 după ce a lovit mingea, el poate să revină pe sol în interiorul zonei de atac.
Un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, poate de asemenea realiza un atac efectiv
dacă, în momentul contactului, mingea nu se află în totalitate deasupra marginii superioare a
fileului.
Nici unui jucător nu i se permite să realizeze un atac efectiv asupra serviciului advers, atunci
când mingea este în zona de atac și în întregime deasupra marginii superioare a fileului.
Un jucător lovește mingea în spațiul de joc al echipei adverse.
Un jucător trimite mingea “afară”.
Un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, execută un atac efectiv atunci când mingea
este situată în întregime deasupra marginii superioare a fileului.
Un jucător execută un atac efectiv asupra serviciului advers, când mingea este în zona de atac
și în întregime deasupra marginii superioare a fileului.
Un Libero execută un atac efectiv asupra unei mingi care se află în întregime deasupra marginii
superioare a fileului.
Un jucător execută un atac efectiv asupra unei mingi aflată în totalitate deasupra marginii
superioare a fileului iar ea este provenită dintr-un pas în degete al Libero-ului aflat în zona de
atac.

4. Greşeli de execuţie
– nesincronizare între elan traiectoria mingii;
– lipsa elanului de braţe;
– braţul neîndemânatec nu participă la elan, ceea ce duce la un dezechilibru al trunchiului şi
coborârea punctului de lovire al mingii;
– nesincronizarea elanului de picioare;
– lipsa de coordonare între săritură şi lovirea mingii;
– lovirea mingii cu altă parte a braţului;
- nu există flexia palmară, care acoperă mingea;
- aterizare dezechilibrată.
 III. Bibliografie
https://ru.scribd.com/doc/22573497/TEORIA-EDUCA%C5%A2IEI-FIZICE-%C5%9EI-SPORTULUI

https://ro.wikipedia.org/wiki/Volei

https://www.spiruharet.ro/facultati/sport-bucuresti/biblioteca/d4562554622d4722c66cfa727c7fe318.pdf

https://www.frvolei.ro/pagini/5_oficiali/resurse_arbitri/2015/Regulamentul%20jocului%20de%20volei%202015.pdf