UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

STUDENT

PRVULOVIC ANGELCO

ÎNOTUL – SPORTUL PENTRU TRUP ŞI SUFLET

Condiţiile vieţii au fost cercetate în continuu de-a lungul existenţei omenirii, şi s-au tras concluzii
permanent valabile, cum ar fi şi cea de “minte să nă toasă într-un corp să nă tos”. Pornind de la
această premiză trebuie să recunoaştem, că cea mai mare comoară a fiecă ruia dintre noi este
să nă tatea fizică şi mentală proprie, iar una dintre responsabilită ţile principale ar fi să -i educă m pe
copii să -şi tră iască viaţa astfel încâ t, să -şi ocrotească să nă tatea. [2] Alimentaţia echilibrată ,
consumul alimentelor să nă toase, activitatea fizică regulată , o igienă riguroasă şi gâ ndirea pozitivă
sunt cele mai bune recomandă ri pentru a avea o viaţă să nă toasă . Influenţa sportului asupra
dezvoltă rii fizicului şi a psihicului Descoperire empirică a faptului că exerciţiile fizice, contribuie la
dezvoltarea fizicului şi psihicului, a condus la recunoaşterea importanţei educaţiei fizice şi a
sportului. Practicarea regulată a exerciţiilor fizice şi a sportului au efecte multiple pe două planuri:
asupra fizicului şi a organismului, respectiv asupra psihicului. [1] Pe latura fizicului, se manifestă
asupra dezvoltă rii armonioase a corpului uman şi asupra stă rii generale de să nă tate a organismului.
În sfera psihicului, se reflectă într-un moral să nă tos, cu o capacitate ridicată de a suporta stresul,
dar şi în tră irea emoţiei concursului, în dorinţa de a învinge, de a tinde că tre un ideal, care se poate
atinge prin perseverenţă şi muncă , avâ nd ca drept ră splată satisfacţia victoriei. Integrarea organică
a sportului în traiul cotidian rezultă să nă tate, gâ ndire pozitivă , încredere, bucurie de viaţă , totodată
sprijină dezvoltarea relaţiilor interumane, creează un mediu ambiant degajă rii spiritului colectiv.[2]
Efectele pozitive asupra organismului uman a practică rii diferitelor sporturi[1] - creşterea nivelului
de energie, îmbună tă ţeşte rezistenţa fizică ; - ajută la pă strarea masei musculare, ceea ce ajută la
conservarea sistemul osos, la pă strarea flexibilită ţii coloanei vertebrale, a articulaţiilor; - reduce
riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale; - întă reşte
sistemul imunitar, reduce considerabil stresul, previne depresia; - ajută la menţinerea greută ţii
corporale, la arderea caloriilor în plus. Înotul, sportul cel mai blâ nd cu corpul omenesc În dorinţa
noastră de a duce o viaţă să nă toasă care să implice - în special în cazul tinerilor - o dezvoltare fizică
şi psihică armonioasă , dorim să alegem sportul cu cel mai bun raport între efortul depus şi beneficii.
Beneficiile înotului Sportul considerat ca fiind cel mai complex şi eficient pentru să nă tatea noastră
este înotul, deoarece nu prezintă rezervele tipice majorită ţii sporturilor. Acesta dezvoltă foarte bine
calită ţile motrice de bază cum ar fi: viteza, îndemâ narea, rezistenţa şi forţa. Sportul, în general, este
o activitate socială , un mijloc educativ ce dezvoltă trupul, mintea şi gustul pentru frumos. Acest
sport sporeşte capacitatea de coordonare, eleganţă în mişcă ri, viteză de reacţie, tonifică în egală
mă sură , muşchii, inima şi plă mâ nii.[1] Datorită presiunii apei, exercitate asupra corpului aproape
toate organele sunt influenţate. Plă mâ nii şi inima depun un efort mai mare pentru a funcţiona
normal. Astfel se mă reşte elasticitatea şi rezistenţa acestora, se reglează tensiunea arterială , deci se
reduce riscul bolilor cardiovasculare şi se îmbună tă ţeşte circulaţia sangvină . Riscul de traumatizare
a corpului este minimă , iar posibilitatea de accidentare este aproape inexistentă . Practicat regulat,
garantează o silueta de invidiat, „topeşte” celulita şi dezvoltă armonios toate grupele de muşchi.
Psihologii americani susţin că 70% din cei care practică acest sport tră iesc intens emoţiile plă cute.
Studiile arată că înotă torii au, în general, tensiunea mai mică , iar nivelul depresiei sau al furiei este,
de asemenea, scă zut. De asemenea, trebuie subliniat că este sportul tuturor vâ rstelor. Poate fi
practicat de la copii cu o vâ rstă fragedă , la vâ rstnici sau la persoanele care datorită condiţiei fizice,
nu au acces la alte sporturi, într-un mediu plă cut. Înotul a că pă tat şi o bine meritată reputaţie
terapeutică sau corectivă , fiind cel mai ră spâ ndit şi eficient, susţinâ nd astfel teza existenţei
sportului pentru să nă tate, constituindu-se chiar într-o procedură aparte, hidrokinetoterapia
(tratamentul prin mişcare în apă caldă ). Înotul astă zi este considerat medicament de elecţie, ca
urmare prin efectele uneori miraculoase, tonificâ nd sistemul nervos şi muscular.[1] Eventuale
riscuri ale înotului În ciuda a multor aspecte pozitive, înotul practicat cu mişcă ri incorecte, poate
cauza unele leziuni: - Supraîncă rcarea poate duce la inflamaţie muşchiul umă rului şi a bicepsului. -
Mişcă rile repetate de rotire a capului şi de schimbă ri de poziţie a corpului pot provoca leziuni
lombare. - Datorită condiţiilor externe, pot apă rea infecţii ale piciorului, otita medie, conjunctivita.

Biomecanica înotului Se prezintă diferitele stiluri de înot, prin specificarea caracteristicilor

particulare ale acestora, evidenţiind comportarea musculaturii. Fiecare procedeu tehnic de înot
sportiv este caracterizat printr-un grup de contracţii musculare coordonate global, cu o structură
biomecanică particulară a procedeului respectiv. Procedeul craul[3] - Poziţia capului – este
întotdeauna în linie dreaptă cu coloana - Umerii şi pieptul – umerii se rotesc în jurul axei coloanei
vertebrale, în acelaşi plan cu şoldul. - Braţele – întotdeauna un braţ conduce mişcarea, iar celă lalt fie
trage, fie se relaxează . - Picioarele – jocul de picioare în comparaţie cu jocul braţelor are un rol
secundar. Mişcare energică a vâ rfului picioarelor ajută împingerea mai rapidă . Sunt acceptate mai
multe tipuri de tempouri (în 2, în 6, etc.) - Respiraţia – are loc la fiecare a doua sau a treia tragere a
braţului. Este important ca respiraţia să se efectueze confortabil în ambele pă rţi.

Procedeul fluture[3] - Poziţia capului – este întotdeauna cu privirea în faţă , cu mişcare alternativă
de ridicare şi coborâ re sub apă . - Braţele – au o mişcare ciclică , simetrică . Avansarea braţelor nu se
face la suprafaţă sau sub apă , înotă torul ridică braţele deasupra apei şi le avansează deodată . -
Picioarele – în legă tură cu procedeul fluture s-a format mişcarea picioarelor, denumită delfin.
Esenţa bă tă ii delfin este mişcarea ondulatorie simultană a membrelor în plan vertical. - Respiraţia –
inspiraţia se efectuează în etapa pasivă , iar expiraţia în etapa activă a mişcă rii braţelor, la fiecare a
4-a bă taie.
Procedeul bras[3] - Poziţia capului – prin specificul mişcă rilor, capul trebuie să se ridice deasupra
apei la revenirea picioarelor. - Poziţia corpului – trunchiul trebuie să fie aliniat orizontal, cu bazinul
câ t mai aproape de suprafaţă . - Braţele – au o mişcare ciclică , simetrică . Toate etapele, şi cele active
şi cele pasive sunt realizate sub apă . Faza de pregă tire pasivă este urmată de o etapă activă de
propulsie.

- Picioarele – mişcarea lor descrie un traiect eliptic subacvatic, cu rol deosebit. Avansarea se
datorează , în procent de 70%, mişcă rii membrelor. Faza pasiva este încetinită , faza activă este cu
creşterea vitezei mişcă rii. Deosebim faza pregă titoare pasivă şi faza activă de propulsie. - Respiraţia
– Inspiraţia are loc în timpul etapei de tragere, cu capul imediat deasupra apei şi ţine pâ nă la
propulsie, câ nd are loc expiraţia.

Procedeul spate[3] - Poziţia capului, corpului – se ţine deasupra apei doar nasul şi gura, iar restul
capului şi al corpului ră mâ n scufundate. - Braţele – au mişcarea încrucişată , asimetrică , ciclică . Două
etape: active şi pasive. Cele active sunt intrarea şi prinderea apei, împingere, tracţiunea, eliberarea,
iar cea pasivă - revenirea şi intrarea braţului în apă . - Picioarele – au mişcare ciclică de sus în jos, de
jos în sus (mai intensiv). Mişcarea porneşte de la şolduri, genunchii sunt uşor îndoiţi, vâ rful
piciorului se întoarce că tre interior. - Respiraţia – este cea mai simplă , deoarece gura este deasupra
apei. Expiraţia se conectează de mişcare unuia dintre braţe. Capul nu se roteşte, nu există nici o
mişcare laterală .

Cum lucrează musculatura? În urma practică rii înotului cu regularitate, rezistenţa la efort şi
mobilitatea organismului creşte considerabil. Apa preia greutatea corporal, deci muşchii şi
articulaţiile lucrează fă ră să suporte această încă rcă tură . Asta înseamnă că din întreaga masă
musculară , 2/3 se dezvoltă fă ră ca articulaţiile să sufere în vreun fel iar ligamentele îşi dezvoltă
flexibilitatea şi se întă resc. În urma practică rii înotului cu regularitate, rezistenţa la efort şi
mobilitatea organismului creşte considerabil. Apa preia greutatea corporal, deci muşchii şi
articulaţiile lucrează fă ră să suporte această încă rcă tură . Asta înseamnă că din întreaga masă
musculară , 2/3 se dezvoltă fă ră ca articulaţiile să sufere în vreun fel iar ligamentele îşi dezvoltă
flexibilitatea şi se întă resc. Muşchii dezvoltaţi şi ligamentele puternice rezultă o ţinută corporală
corespunză toare şi aspect plă cut. Înotul întă reşte muşchii fesieri şi pectorali, tonifică abdomenul, şi
are un rol important în dezvoltarea coapselor şi gambelor. Istoricul înotului Înotul este, probabil, la
fel de veche precum omenirea. Există mai multe vestigii antice, care ne indică faptul că în urmă cu
mult timp, acesta a fost o activitate populară de petrecere a timpului liber. Primele consemnă ri
despre înot, apar în lucrarea „Der Schwimmer Zwiegesprä ch Ein oder ü ber die Schwimmkunst”, din
1538 a lingvistului Nicolaus Winmann. Înotul de performanţă începe să se ră spâ ndească
aproximativ din anii 1800. În 1837, a fost fondat primul club de înot în Germania, iar din anul 1908
există şi Federaţia Internaţională de Nataţie a Amatorilor (Federation Internationale de Natation de
Amateur), iar la puţin timp se cristalizează caracteristicile diferitelor procedee de înot. Înotul fiind
un sport apreciat, este practicat atâ t de amatori câ t şi de sportivi profesionişti, este prezent la toate
ediţiile Jocurilor Olimpice Moderne. În Româ nia, primele bazine din Bucureşti sunt construite în
anii 1930, iar pe 21 decembrie 1930, se constituie Federaţia Româ nă de Înot, care se afiliază la
UFSR (Uniunea Federaţiilor de Sport din Româ nia) în 1933. În 1940, Federaţia Româ nă de Sporturi
Nautice (FRSN) se uneşte cu Federaţia Româ nă de Înot (FRI) formâ nd Federaţia de Sporturi pe Apă
(FRSA). Pietre de hotar a diferitelor procedee Freestyle (Craul): În anii de după Primul Ră zboi
Mondial, Johnie Weismü ller a dezvoltat tehnica de bază pentru freestyle, pe distanţă scurtă . El a
înotat cel mai repede pe 100 m pe vremea aceea, terminâ nd această distanţă sub 1 minut. Fluture:
În 1935, Jack Sieg din SUA a experimentat un nou procedeu de înot, după ce a avut o operaţie la
picior, încercâ nd să imite înotul delfinului. Procedeul fluture a evoluat în paralel cu cel numit bras,
iar la Jocurile Olimpice din 1952 a fost înregistrată ca o tehnica independentă . Bras: Rademacher
Sietas în primii ani de după Primul Ră zboi Mondial a dezvoltat procedeul bras. Acest procedeu a
fost construit pe câ teva consideraţii fizice. Principala caracteristică era ca braţul şi jocul de picioare,
în timpul înotului, să mişte o cantitate câ t mai mare de apă , în scopul deplasă rii. Spate: Tehnica
procedeului spate a fost iniţiată în anii 1920-30, de Adolph Kiefer,un înotă tor american. El a
implementat cu succes freestyle la procedeul spate, unde simultan lucra cu braţele şi piciorul.
Accesoriile sportului de înot În ceea ce priveşte echipamentul, înotul nu este un sport foarte
costisitor, dacă nu luă m în considerare biletul de intrare. Pe lâ ngă un bazin de 25 sau 50 de metri
avem nevoie de un costum de baie, cască , ochelari de protecţie şi dopuri pentru urechi.Ochelarii şi
casca este indicat să fie să fie foarte flexibili, de preferinţă din silicon. Casca din silicon este elastică
şi oferă senzaţia de confort. Este indicat ca ochelarii să fie cu protecţie UV, trataţi împotriva aburirii,
cu lentile de sticlă rezistentă la şocuri. Înotă tori faimoşi Foarte mulţi sportivi valoroşi din nataţie,
pe plan internaţional şi naţional, sunt personalită ţi care constituie un model demn de urmat pentru
elevi: Oferim topul celor zece înotă tori ai tuturor timpurilor: Mark Spitz, 11 medalii olimpice, din
care 9 de aur Matthew Nicholas Biondi, 11 medalii olimpice, din care 8 aur Johnny Weissmuller, 6
medalii olimpice, din care 5 aur Ian James Thorpe, 9 medalii olimpice, din care 5 aur Michael Fred
Phelps, 9 medalii olimpice, din care 5 aur Jennifer Elisabeth Thompson, 12 medalii olimpice, din
care 8 aur Krisztina Egerszegi, 7 medalii olimpice, din care 5 aur Dawn Lorraine Fraser, 8 medalii
olimpice, din care 5 aur Kristin Otto, 4 medalii olimpice de aur Shane Gould, 5 medalii olimpice, din
care 3 de aur Înotă tori de excepţie din Româ nia: Diana Mocanu, 2 medalii olimpice de aur Camelia
Potec, 1 medalie olimpică de aur

Bibliografie:

1. Demeter, Andrei, Dră gan, Ioan, Sport şi să nă tate, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1990, (pp. 8, 9, 10,
76, 77, 114, 115, 116).

2. Uţiu, Ioan, Teoria educaţiei fizice şi sportului (curs litografiat), Cluj-Napoca, 1991 (pp. 12, 13).

3. Bucher, Walter, 1001 já ték és gyakorlat ú szá sban, Ed. Dialog Campus Kiadó , Bupapesta-Pécs,
2000 (pp. 165-176) (trad.n.).

4. http://www.medicas.ro/fitness-welness/inotul/#comments

5. http://www.evz.ro/detalii/stiri/inotul-sportul-minune-pentru-imunitate-912151.html 6.
http://www.e-sana.ro/index.php?a=883