Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CURSUL

Drept Civil

Întreruperea cursului de prescripție

Dr., conf.univ. –
Prenumele şi numele studentului-
Nr.grupei, anul de studii –

CHIȘINĂU-2022
Prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune neexercitat în limita intervalului de timp stabilit
de lege şi răspunde astfel cerinţei de a asigura fluiditate şi securitate juridică circuitului civil. Dar
raţiunile de ordine publică şi de stabilitate socială care justifică efectul său extinctiv trebuie să
ţină seama de imposibilitatea obiectivă a titularului dreptului subiectiv de a acţiona sau, cu atât
mai mult, de ieşirea acestuia din starea de pasivitate. Suspendarea şi întreruperea constituie
modificări ale cursului prescripţiei extinctive care intervin pentru cauze ce sunt stabilite exclusiv
şi limitativ de lege. Dacă suspendarea "opreşte" cursul prescripţiei pe timpul cât durează, fără a
atinge timpul trecut, întreruperea "şterge" prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea
prevăzută de lege.

Conform Articolul 401. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive

(1) Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:


a) printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, expres sau tacit, a
dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.
Constituie acte de recunoaştere tacită executarea parţială a obligaţiei, achitarea, în tot sau în
parte, a dobînzilor sau a penalităţilor, constituirea unei garanţii, solicitarea unui termen de plată,
declararea compensării şi alte asemenea manifestări care să ateste în mod neîndoielnic existenţa
dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia;
b) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de chemare în judecată, de arbitrare, a unei cereri
de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau a unei alte cereri în organul jurisdicţional competent;
c) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de admitere a creanţei în cadrul procesului de
insolvabilitate, precum şi a cererii de intervenţie în cadrul procedurii de executare silită în curs
pornite de alţi creditori;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul
scurs pînă la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se include în noul termen de
prescripţie extinctivă.
(3) În cazul survenirii circumstanţei indicate la alin.(1) lit.a), începe să curgă un nou termen de
prescripţie extinctivă chiar dacă circumstanţa survine după expirarea termenului de prescripţie
extinctivă.
(4) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.b), noua prescripţie extinctivă a dreptului de a
obţine executarea silită nu va începe să curgă cît timp hotărîrea de admitere a acţiunii ori
ordonanţa nu a rămas definitivă.
(5) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.c), prescripţia extinctivă va reîncepe să curgă de la
data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase nesatisfăcute.
Întreruperea prescripției extinctive presupune ștergerea prescripției care a curs până în momentul
apariției cauzei care a dus la întrerupere. Ulterior, începe să curgă un nou termen de prescripție.

În ceea ce priveşte întreruperea prescripţie extinctive, vom menţiona, mai întâi, că pornind de la
raţiunile pe care se întemeiază, având în vedere scopul şi funcţiile juridice şi sociale ale
prescripţiei extinctive, este uşor de acceptat că imediat ce titularul dreptului la acţiune iese din
pasivitate şi acţionează pentru realizarea sau respectarea dreptului său, cursul prescripţiei este
şters. În doctrină se arată constant că întreruperea prescripţiei extinctive este acea modificare a
cursului prescripţiei care constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unei cauze
întreruptive şi începerea unei prescripţii extinctive noi La rândul lor, cauzele de întrerupere a
prescripţiei extinctive au câteva caractere juridice importante: mai întâi, sunt legale, fiind
stabilite exclusiv de lege; pe de altă parte, sunt limitative, de strictă interpretare şi aplicare; în
fine, produc efecte de drept (ope legis), aşa încât instanţa numai constată producerea lor. Este de
observat că, asemănător suspendării prescripţiei, şi în cazul întreruperii este necesar ca
împrejurarea ce constituie, potrivit legii, cauză de întrerupere să intervină după ce prescripţia
extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

Efectul special al suspendării constă, în esenţă, în prorogarea momentului termenului de


prescripţie extinctivă astfel încât între momentul încetării cauzei de suspendare şi cel al împlinirii
termenului de prescripţie să se asigure pentru introducerea cererii de chemare în judecată, 6 luni
(dacă termenul de prescripţie aplicabil este de cel puţin 6 luni) sau o lună (dacă termenul de
prescripţie aplicabil este mai mic de 6 luni).

Recunoaşterea dreptului. Pentru a produce efectul întreruptiv, recunoaşterea dreptului a cărui


acţiune se prescrie trebuie să fie făcută de „cel în folosul căruia curge prescripţia”, adică de
debitor şi să fie neîndoielnică. Recunoaşterea (mărturisirea) dreptului este o manifestare
unilaterală de voinţă a debitorului prin care atestă dreptul creditorului şi renunţă la beneficiul
termenului de prescripţie curs până în momentul recunoaşterii. Se probează astfel că titularul
dreptului la acţiune (creditorul) nu a fost neglijent şi a avut motive să nu acţioneze, iar datoria nu
este stinsă. Pentru că legea nu distinge, are efect întreruptiv recunoaşterea expresă, dar şi cea
tacită. Recunoaşterea expresă poate să rezulte din orice înscris care constată mărturisirea
existenţei dreptului, precum o scrisoare adresată creditorului în acest scop. Recunoaşterea tacită
poate să rezulte din orice act sau fapt care presupune mărturisirea dreptului, precum plata unei
părţi din datorie ori cererea unui termen pentru plata creanţei. S-a decis că predarea bunului ce
formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia celui ce urmează să îl
cumpere echivalează cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de
vânzarecumpărare, care întrerupe prescripţia, iar o nouă prescripţie nu va începe să curgă atât
timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să îl cumpere.

Efectele întreruperii prescripţiei - şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit cauza de


întrerupere; - după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie; - dacă întreruperea prescripţiei
a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o
nouă prescripţie de acelaşi fel; - în cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de
chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită nu
va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă; - dacă
întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite,
prescripţia va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de
valorificare a creanţei rămase neacoperite; - în cazul în care prescripţia a fost întreruptă,
întreruperea operează până la comunicarea ordonanţei de clasare, a ordonanţei de suspendare a
urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecăţii sau până la pronunţarea hotărârii
definitive a instanţei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu,
întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripţia a
cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care ar fi trebuit să
se stabilească despăgubirea. Beneficiul întreruperii prescripţiei - efectele întreruperii prescripţiei
profită celui de la care emană actul întreruptiv şi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a
fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel; - dacă
prescripţia a fost întreruptă prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea,
efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs şi nu pot fi opuse decât autorului
recunoaşterii.

Dupa toate cele analizate prin întreruperea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a
cursului ei constând în înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze întreruptive şi
începerii unei alte prescripţii extinctive. De sigur cauzele întreruptive produc efectul prevăzut de
lege dacă ele intervin după ce prescripţia a început să curgă, întrucât dacă intervin înainte ca
prescripţia să fi început să curgă efectul produs va fi de întârziere a începutului prescripţiei.
Totodată dacă intervenirea cauzelor întreruptive se produce după împlinirea termenului de
prescripţiei, atunci acestea sunt lipsite de efecte, deoarece dreptul la acţiune era deja stins.
Bibliografie

1. Codul Civil al Republicii Moldova


2. M. Nicolae, Prescripţia extinctivă,2004
3. Cartea de Drept Civil;Dr.Baies Sergiu,Dr.Rosca Nicolae;Chisinau 2014
4. file:///C:/Users/User/Downloads/Incetarea-prescriptiei-(ro)_.pdf

S-ar putea să vă placă și