Cât de toxic este Codul civil pentru dreptul

muncii?
25 martie 2024 | Costel GÎLCĂ
LinkedInFacebookWhatsAppMessengerXThreadsTelegramPrintFriendly
Email

Costel Gîlcă

I. Reflexul de gândire civilist în dreptul muncii

Două spețe recente m-au făcut să mă gândesc la această frază: ”Cât de toxic este Codul civil
pentru dreptul muncii„, pentru gândirea de dreptul muncii?

i. Protecția salariaților în caz de transfer de întreprindere

Prima speță: un angajator decide un transfer de întreprindere, însă nu se consultă cu sindicatul

așa cum prevede Directiva Europeană 2001/23 și Legea 67/2006. Sindicatul intentează
acțiune pentru anularea Deciziei angajatorului care încalcă Directiva și Legea, iar instanța de
fond reține:

1. sindicatul are dreptul la informare și consultare în cazul transferului de întreprindere;

2. este validă decizia angajatorului, care nu respectă dreptul la informare și consultare,

deoarece nu este prevăzută în legea națională sancțiunea nulității, iar Codul civil prevede
anumite condiții de anulare a actului.
Prin această ultimă frază Tribunalul București a anulat pur și simplu Directiva Europeană
2001/23 privind transferul de întreprindere, din „poignée„, statuând: norma europeană este
doar facultativă pentru angajatori.

Anularea Directivei s-a făcut ca urmare a reflexului de gândire civilist (nu analizez temeinicia
soluției, ceea ce mă interesează este reflexul de gândire al judecătorului).

Dacă nu ar fi existat reflexul de gândire civilist cu siguranță judecătorul național ar fi ridicat o

întrebare preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru dezlegarea pricinii.

ii. Viciu de consimțământ în situația demisiei/încetării prin acordul părților

A doua speță: la 7 dimineața mascații pătrund în casa salariatului, toată familia (soția și cei 3
copii) este strânsă în mijlocul casei, mascații efectuează percheziția până la ora 13, salariatul
pleacă la secția de poliție, iar de la 15:00 începe percheziția în biroul de la locul de muncă. La
ora 18:00 angajatorul (avocații și HR-ul angajatorului) pun în fața salariatului o cerere (de 17
pagini (bilingv)) de încetare a contractului prin acordul părților și îi cer salariatului să
semneze, spunând, printre altele că va permite copilului să continue cursurile și anul următor,
iar dacă nu va semna onoarea lui profesională va fi distrusă, că nu vor mai lucra cu el,
deoarece există suspiciunea de fraudare a intereselor angajatorului. Salariatul nu avea
ochelarii la el (dioptrii foarte mari) și NU i se permite să ia. Sub această presiune semnează
actul de încetare a contractului prin acordul părților.

Ulterior salariatul contestă acordul de încetare a contractului pe motiv că voința i-a fost grav
viciată (plângerea penală este clasată: fapta nu există).

Codul civil român vorbește de violență, eroare, dol, însă situația presiuni psihologice
exercitată asupra salariaților de încetare a contractului individual de muncă nu se regăsește
reglementat în codul civil, de altfel și firesc să nu se regăsească pentru că avem norme
diferite.

Instanțele de judecată resping acțiunea pe motiv că nu există viciu de consimțământ, deși cred
că este clar pentru toată lumea pe salariatul a fost puternic tulburat psiho-emoțional la
momentul semnării acordului de încetare a contractului de muncă.

Dar este foarte clar că manifestarea de voință a salariatului a fost viciată (după un timp
parchetul a respins plângerea penală: fapta NU există), nu în sensul codului civil, ci în sensul
afectării psiho-emoționale.

II. Reflexul de gândire civilist

Cu toții am învățat, în mod fundamental eronat, că dreptul muncii își are originea în Codul
civil de la 1864, că acesta ar fi reglementat în art. 1410 și 1411 contractul de muncă sub
denumirea de contract de locațiune a muncii.

Pe baza acestei teorii, fundamental eronate, lipsite de orice suport științific, de un amatorism
greu de explicat (acest curent a luat având în anii 30, fiind apoi preluat, fără aparat critic
propriu de autorii perioadei comuniste și ulterioare) reflexul de gândire a celor care activează
în domeniul dreptului muncii este acela de civil.
Gândirea civilistă în dreptul muncii este complet toxică cu privire la relația de muncă.

Evident dispozițiile generale cu privire la tehnica interpretării contractelor se aplică și în

relația de muncă, însă relația de muncă are o gândire proprie plecând de la obiectul propriu de
reglementare: protecția sănătății și securității salariatului (în unul din articole viitoare vom
demonstra și că însăși actuala definiție a contractului individual de muncă – art. 10 din Codul
muncii – trebuie regândită deoarece și ea este de sorginte gândirii civiliste).

III. Eroarea fundamentală a teoriei clasice

Astfel cum precizam actuala teorie precizează că dreptul muncii/contractul individual de

muncă derivă din Codul civil de la 1864.

Este puțin confuză inclusiv teoria actuală deoarece nu este foarte clar dacă contractul
individual de muncă derivă din articolul 1410 și 1411 din Codul civil sau dacă este vorba de
întregul drept al muncii care ar deriva și și-ar afla actul de înființare în codul Civil de la 1864.

Indiferent însă că este vorba de contractul individual de muncă sau de dreptul muncii teoria
este fundamental eronată.

Nici nu trebuie să fii specialist în dreptul muncii ca să-ți pui o singură întrebare: înainte de
apariția Codului civil la 1864 nu existau relații de muncă?

Este de forță evidenței că existau relații de muncă, este de forța evidenței că aceste relații de
muncă se desfășoară în baza unei înțelegeri a părților, care nu era scrisă (contractul de muncă
în forma scris fiind doar ad probationem, nu ad validitatem, până în anul 2023) astfel încât nu
trebuiau să aștepte anul 1864 și adoptarea Codului civil pentru a avea relații de muncă în
Tările Române.

De asemenea nu trebuie să fii mare specialist în dreptul muncii ca să-ți dai seama că în
România, după adoptarea Codului civil de la 1864, NU există nici un singur document care să
poartă denumirea de ”contract de locațiune a muncii” și care să reglementeze relația de
muncă.

Trebuie însă să fii specialist și să ai în spate un studiu sistematic al relațiilor de muncă pentru
a constata că la 1800 avem denumirea contractului de muncă sub forma de ”zapis de
înțelegere” și că legislația specifică dreptului muncii.

Legislația muncii NU are nimic a face cu Codul civil, fiind o legislație dezvoltată distinct (o
regăsim în „Anaftefterul” lui Brancoveanu din 1695, în „Așezământul” lui Ghica 1776, în
„Regulamentul Organic” 1831, în actele normative dezvoltate începând cu 1873, Legea Misir
– 1902, Legea Nenițescu – 1912, Legea concediilor de odihnă, „Anteproiectele” de Codul
muncii 1920, și 1923, în Legea Contractului de muncă de la 1929 și toate celelalte acte
normative.

Ce regăsim în Codul civil de al 1864? Două articole despre contractul de locațiune a muncii –
neutilizate de nimeni, doar în anii 90 în contractele de prestări servicii!
Unde este reglementarea relației de muncă în Codul civil cu toată complexitatea ei: salarizare,
condiții de muncă, clauzele de neconcurență, confidențialitate, timpul de muncă, timpul de
odihnă, contractele colective de muncă, sindicate, patronate, ucenicie etc.? Niciunde!

Doar atât să fie dreptul muncii/contractul individual de muncă? Două articole?

Legislația muncii apare la 1874 ca urmare a desființării breslelor, prof. dr. Ioanițescu
demonstrând excelent legătura dintre bresle și nevoia intervenției statului prin reglementari
legislative.

”Regulamentul Organic” de la 1831 este completat cu ”Manualul Administrativ al

Principatului Moldovei” valabil între 1832 și 1855, unde regăsim contractele de muncă din
funcția publică, dosarul de personal, salarizarea unică (anterior prima Lege a salarizării unice
este reglementată prin ”Așezământul” lui Grigore A. Ghica V.V. la 1774 – anterior mai este
enunțat un ”Așezământ” a veniturilor boierilor (aici cu sensul de dregătorie nu de rang, a lui
Mateiu Ghica de la 1754, eu reușind să consult doar pe cel al domnitorului Grigore A. Ghica
V.V. Ghica)

Este fără urmă de îndoială faptul că dispozițiile din Codul civil completează Codul muncii,
referitoare la interpretarea contractului, și ale instituții, dar doar atât, reflexul de gândire
trebuie să aibă în centrul său: protecția sănătăți și securității salariatului.

Pare firească întrebarea dacă Codul civil de la 1864 a reglementat contractul individual de
muncă, de ce nu regăsim în niciun act normativ cu această denumire, ci dimpotrivă găsim
denumirea avută înainte de apariția Codului civil de la 1864: învoiala părților.

Dimpotrivă analiza relațiilor de muncă din România demonstrează că au existat relații de

muncă în perioada Daciei romane[1], în domeniile vamale[2], fiscale[3], dar și în minele de la
Alburnus Maior[4], unde avem o organizare a muncii care este similară (cu deosebirile firești)
cu cea pe care o întâlnim astăzi în domeniul vamal, fiscal etc.

De asemenea, au existat relații de muncă în interiorul breslelor[5], statutele acestor bresle

fiind precursoarele legislației muncii de astăzi, (breslele fiind numite de Nicolae Iorga drept
”industria românească”[6]), în administrația centrală și locală a statului medieval român[7],
în armată[8] dar și relații de muncă private[9], Regulamentul Organic reglementează relațiile
de muncă ale aparatului funcționăresc central și local cu stabilirea salarizării acestora, iar o
serie întreagă de alte documente demonstrează existența reglementării relațiilor de muncă
publice și private.

Relațiile de muncă în evul mediu, astfel cum rezultă din întreaga bibliografie publicată (în
mod neexhaustiv), au fost reglementate, în esență, prin intermediul Statutelor breslelor (cu
întreaga lor procedură religioasă inițial, administrativă ulterior).

De asemenea studiul sistematic al relațiilor de muncă demonstrează că adevărata sursă a

contractului individual de muncă și a dreptului muncii o constituie Statutul/Catastiful
breslelor.

Că așa rezultă cu claritate din toate documentele de epocă, nestudiate de niciun specialist în
dreptul muncii, perioada anilor 30 al sec. XX în care curentul francez atotputernic și-a pus
amprenta, a influențat gândirea de dreptul muncii, toți specialiștii spunând că dreptul muncii
este sora mai mică și mai amărâtă a dreptului civil (la începutul carierei mele auzisem chiar că
este ”Cenușăreasa” dreptului civil).

IV. Importanța practică a încetării reflexului gândirii civilizate în dreptul muncii

În momentul în care vom înțelege că dreptul muncii este o ramură de sine stătătoare care are
în mijlocul său individul uman și nu un simplu bun supus unei tranzacții, astfel cum
reglementează întregul Cod civil, în acel moment vom avea o altă gândire, un alt reflex de
gândire în mijlocul căruia se află individul uman: o gândire umanistă, cu individul uman în
centrul relației de muncă.

Adevăratul scop al intervenției legiuitorului în relațiile de muncă începând cu anul 1874, după
desființarea breslelor, o constituie protecția sănătății și securității salariatului în fața utilizării
excesive de către angajatori, în scopul prezervării forței de muncă a salariatului.

Individul uman face parte în mod intrinsec din natură, el are o energie limitată, omul având un
ritm biologic prestabilit prin însuși mecanismul biologic al individului uman, astfel încât
supra utilizarea lucrătorului a individului uman, în scopul producerii de plusvaloare conduce
la epuizarea energiei lucrative acestuia transformându-l într-un deșeu uman.

Adevărul este că în perioada preindustrializări și a industrializări, primul deșeu nu l-a

constituit poluarea apelor, a terenurilor sau a aerului, ci primul deșeu al acestor perioade a fost
individul uman, care după 10-15 ani de muncă intensă 14-16 ore/zi, fără repaus zilnic, fără
repaus săptămâna, cu munca de noapte ajungea să-și piardă întreaga capacitate de muncă,
ajungea să-și piardă ceea ce Immanuel Kant numea ”demnitate umană” fiind practic un deșeu
al acelei industrii, un individ lipsit de forță de muncă.

Intervenția legiuitorului în perioada preindustrializări și industrializări are ca scop în mod

fundamental protecția sănătății și securității în muncă: dispozițiile privind timpul de muncă,
dispozițiile privind munca de noapte, dispozițiile privind munca copiilor, dispozițiile privind
vârsta admiterii copiilor la muncă, dispozițiile privind munca femeilor gravide, dispozițiile cu
privire la munca în medii toxice etc. toate acestea au un singur obiectiv și anume asigurarea
sănătății și securității individului uman în timpul prestării muncii pentru un angajator.

Definiția dată contractului individual de muncă de art. 10 din Codul muncii este o definiție
pur civilistă în care vede individul uman ca o simplă marfă (exact cum sunt și celelalte
contracte reglementate de codul civil) în care salariatul își pune în vânzare forța de muncă și
primește un salariu.

Este atât de vulgară această definiție și nu departe de sclavie!

Este vulgară deoarece este de sorginte civilistă, în care totul se tranzacționează prin contract
(do ut des), inclusiv forța de muncă, însă în cazul relației de muncă nu este vorba de o
tranzacționare, ci de protecție sănătății și securității celui care prestează muncă pentru o terță
persoană și protecția intereselor economice ale angajatorului.

Concluzii

În concluzie, în ceea ce ne privește apreciem că actuala (teorie clasică), conform căreia

dreptul muncii/contractul individual de muncă își găsesc originea în Codul civil de la 1864,
creând-ne un reflex de gândire civilistă, este fundamental eronată și toxică pentru dreptul
civil.

Gândirea de dreptul muncii trebuie să aibă în vedere în primul rând protecția sănătății și
securității salariatului.

PS. Într-un articol viitor vom face o analiză a definiției dreptului muncii și a contractului
individual de muncă din această perspectivă, a rolului legislației muncii de protecție a
sănătății și securității în muncă a salariatului, dar și de protecția intereselor economice ale
angajatorului.

[1] Lucrețiu Mihăilescu-Bîrliba, ”Sclavi și liberți imperiali în provinciile romane din Illyricum (Dalmatia,
Pannonia, Dacia și Moesia)”, editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2004, pp. 63-79 (în principal).
[2] Lucrețiu Mihăilescu-Bîrliba, op, cit., 71-73.
[3] Lucrețiu Mihăilescu-Bîrliba, op, cit., pp. 69-71.
[4] Lucrețiu Mihăilescu-Bîrliba, op, cit., pp. 67-68.
[5] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. a IV-a, vol. Il, București, 1986; A. Teodorescu,
”Boierii, treptele boiereşti și slujbele îndeplinite”, în „Viața Basarabiei”; A. D. Xenopol, “Istoria romanilor din
Dacia Traiană. Vol II. Istoria medie, partea I. De la întemeierea țărilor române până la moartea lui Petru
Rareș”, editura Saeculum, I.O., București, 2018; Academia Română – Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”
Regulamentul Organic al Moldovei, ediția a II-a, revizuită și adăugită de Dumitru Vitcu, ed. Junimea, Iași, 2022;
Academia Română, Institutul de Istorie ”A. D. Xenopol” Regulamentul Organic al Moldovei, editor Dumitru
Vitcu editura Junimea, Iași 2022; Al. I. Ciurea, ”Catastihul breslei ciubotarilor din Huși (1790-1830”), în
”Cercetări istorice“, 1947; Alexei Agachi, ”Divanurile și dregătoriile Moldovei și Munteniei sub ocupația
militară rusă de la 1806-1812”, în „Pergament”. Anuarul arhivelor Republicii Moldova, vol. II, 1999; Alexei
Agachi, ”Țara Moldovei și Țara Românească sub ocupația militara rusă” (1806-1812), Editura Demiurg, Iași,
2018; Alexei Agachi, Abuzurile și fărădelegile săvârșite de militarii ruși în Principatele Române în anii de
ocupație 1806-1812, în „Destin Românesc”, nr. 2, 1996; Alexei Agachi, Hătmănia Moldovei sub ocupația
militară rusă (1806-1812), în „Cugetul”, nr. 2, 2000; Anatefterul. Condica de porunci a Vistieriei lui Constantin
Brâncoveanu (ed. Dinu C. Giurescu), în „Studii şi materiale de istorie medie”, voi.V (1962); Anton E. Dörner,
Statutul breslei blănarilor din Orăștie (1589), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca,
XXV, 1982; Arcadie M. Bodale, ”Reforma Ministerului de Interne al Moldovei (1859) și câteva detalii din
istoria arhivisticii românești”, în ”Prutul. Revistă de cultură”, serie nouă, anul VI (XV), nr. 2 (58)/2016; Arh.
Bisericii Negre, Fondul breslelor, IV Hd 31/2 a; Arh. St. Brașov, Fondul primăriei, III D a, Registre de impozite
(1484, 1485); Arh. St. Brașov, Fondul primăriei, III, D. a, b, c, d, Registre de impozite (1489); Arh. st. Buc.,
copie partic. sub dată (10 iulie 1652); Arh. St. Buc., m-rea Cozia, nr. 209, f. 146; Arhivele Statului din Sibiu,
Protocoalele breslelor, nr. 76; Arhivele Statului, București, fond mănăstirea Galata, doc. XI/21; Arhivele
Statului, București,fond mănăstirea Sf. Ioan Zlatoust, doc. IV/3; Augustin Mureșan, ”Sigilii de bresle din vestul
și nord-vestul României” (sec. XVI-XIX), editura Mega, 2006, (https://biblioteca-digitală.ro); Bibl. Acad.,
DCXXVI/145, orig. rom, Arh. st. Buc., Mitrop. T. Rom., XVI/2,orig. rom.; Bibl. Acad., ms. 4166, f. 2v-6;
Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 – 2010), ed. Polirom, 2010;
Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, vol. II, Atelierele Grafice Socec & Co., Societatea Anonimă,
București, 1913, Statutul breslei meseriilor unite din Roman (Bibl. Acad., ms. 944); C. Șerban, ”Întreprinderea
manufacturieră de postav de la Pociovaliște și București”, în Studii, III (1952), nr. 5; Catastihul breslei
blănarilor, croitorilor, bărbiiarilor, abăgearilor și cojocarilor din Roman. Însemnări stărostești”. Academia
Romînă; Catastihul breslei ciubotarilor din Botoșani; Catastihul ciubotarilor din Botoșani. Însemnările
staroștilor; Constantin C. Giurescu, ”Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul
secolului al XVI-lea”, București, 1967; Constantin Erbiceanu, ”Cronicari greci care au scris despre români în
epoca fanariotă”, Editura Cronicar, București, 1888; Constantin Moisil, Vechile monetării din România, în
Monetăria națională (1935-1945), București, 1945; Coord. O. Sachelarie, N. Stoicescu, ”Instituții feudale din
Țările Române. Dicționar”, București, Ed. Academiei Române, 1988; Cornelia Papacostea-Danielopolu,
”Intelectualii români din Principate și cultura greacă, 1821-1859”, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979; D.
Alexander [Al. Degré], ”Corporațiunile și așăzămintele. Codul Calimah (§ 38)”, în Rev. “Dreptul“, anul XXV,
Nr. 24. București 1896; D.C Giurescu ”Anatefter, Condica de porunci a vistiariei lui Constantin Brâncoveanu”,
în Studii și materiale de istorie medie, V/1962; Dan Pleșa, Neagoe Basarab – originea, familia și o scurtă privire
asupra politicii țării românești la începutul veacului al XVI-lea, I și II în ”Valahica” și ”Studia valahica”,
Târgoviște, 1969 și 1970; DIR, veac. XVII, B, vol. II; Doc. priv. ist. Rom., B, veac XVII, vol. I; Documenta
Romaniae historica, I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara
Ungurească în sec XV și XVI București, 1905; Documente privind istoria României (în continuare: DIR), seria
B, Țara Românească, veacul XVII, vol. II, (1611–1615), București, 1951; Documente privind istoria României.
Seria A. Moldova, veac XVII, vol. V, nr. 63, București, 1955; Dorel Țuinea, ”Evoluția componenței sfatului
domnesc al Țării Românești în timpul domniei lui Mihai Viteazul,” „Revista istorică”, tom XXVIII, 2017;
Ecaterina Anton, Statutul breslei lăcătușilor și săbierilor din Odorheiul-Secuiesc (5 mai 1613), în Hrisovul, IV-
V, 1999; editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1957; Eșanu A., Eșanu V., ”Obârșia și familia lui
Luca Arbure în lumina unor izvoare inedite” Enciclopedica, Revista de Istoria a științei și studii enciclopedice,
Mănăstirea Voroneț. Istorie. Cultură. Spiritualitate. Chișinău, Pontos, 2010; Eșanu Andrei, Eșanu Valentina.
”Soroca sub Ștefan cel Mare”, în Eșanu Andrei, Eșanu Valentina, Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine,
fapte. Bucuresti, Ed. Institutul Cultural Român, 2004; Eșanu Valentina, ”Ciobârciul în sistemul de apărare din
sud-estul Moldovei în sec. al XVI-lea””, RIM, 2001, nr. 1-4; Eșanu Valentina,” Înalți demnitari ai lui Ștefan cel
Mare: pârcălabi ai cetăților de margine”, Enciclopedica, Revista de Istoria a științei și studii enciclopedice nr.
1(4), 2013; Eugen Pavlescu ”Economia Breslelor în Moldova”, Fundația Regele Carol I, București, 1939; G
Potra, ”Documente privitoare la istoria București”, volumul I, Editura Academiei Republicii Populare Romîne,
1961; G. Balș, ”Bisericile și mănăstirile moldovenești din veacurile XVI-XVIII”, Fundațiunea ”Regele Ferdinant
I”, Institut de Arte Grafice ”E. Marvan” Principele Mircea, București, 1933; George Buzdgan, Octavian Luchian,
Constantin C. Oprescu, Monede și bancnote românești, Edit. Sport-Turism, București, 1977; George D.
Florescu, ”Divanele Domnești din Țara Românească, vol. I (1389-1495)”, București, 1943; George Potra
”Documente privitoare la istoria orașului București (1594-1821)” Editura Academiei Republicii Populare
Romane, 1961; George Potra ”Documente privitoare la istoria orașului București (1594-1821)” Editura
Academiei Republicii Populare Romane, 1961; Georges Minois, ”Istoria evului mediu. O mie de ani de
splendoare și ticăloșie”, editura Orion, București, 2021; Gh. Ghibănescu, ”Catastihul Iașilor din 1755”,
Catastihul breslei blănarilor din Botoșani”. Întăritura Mitrop. Veniamin; Gh. Ghibănescu, ”Catastihul vămilor
Moldovei” (1765), în Rev. “Ion Neculce”. Iași, 1922, vol. II; Gheorghe Brătianu, ”Sfatul domnesc și Adunarea
Stărilor în Principatele Române”, București, 1995; Hurmuzaki, Documente, vol. XV, P. I, nr. 33; Ioana
Cristache-Panait, ”Unele probleme privind situația din București după 13 septembrie 1848, în ”Studii”, 4, 1963;
Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Gheorghe Bercan ”Mihai Viteazul în conștiința europeană”, vol. I, Editura
Academiei Republicii Socialiste Române, București, 1982; Ion Ieremia ”Moldova în contextul relațiilor politice
internaționale: 1387-1858, Tratate”. Chișinău, Universitas, 1992; Ion Lungu, Vasile Radu, Beniamin Bassa, Ion
Raica, Mircea Valea, Meșteșuguri și meșteșugari din sud-vestul Transilvaniei, Edit. Științifică, 1970; Irina
Cîrstina ”Neamuri boierești și patrimoniul lor funciar în Țara Românească secolul al XVI-lea” editura Cetatea
de Scaun, Târgoviște, 2015; Lista dregătorilor din sfatul domnesc al Țării Românești din secolele XV-XVII,
redactată de un colectiv coordonat de Damaschin Mioc, în SMIM, IV, 1960; Lucian Constantin Palade,
”Relațiile Drăculeștilor cu boierimea în veacul al XV-lea”, Argesis, Studii și comunicări, seria Istorie, Tom
XVIII, 2009; M. Drăghici, ”Istoria Moldovei pe tip de 500 de ani. Până în zilele noastre”, vol. II, Tipografia
Institutului Albinei, Iași, 1857; Manualul administrativ al Principatului Moldovei cuprinzătoriu legilor şi
dispoziţiilor întroduce în ţară de la anul 1832 până la 1855, inorânduite de o Comisie din naltul ordin al Înălţ.
Sale Princepelui Domnitoriu al Moldovei Grigorie A. Gica VV.”, vol. I, Tipogr. Buciumului Romanu, 1855;
Marieta Adam, ”Lista unor dregători de categoria a doua, în secolele XV-XVII (Țara Românească)”, Studii și
Materiale de Istorie Medie”, IX, 1978; Mihai-Cristian Amăriuţei, Simion-Alexandru Gavriş ”Funcționarii din
principatul Moldovei în epoca Regulamentului Organic (1832-1858): documente” Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 2022; Mihail Gălan, Organizarea justiției moldovene în timpul ocupației ruseşti din anii
1828-1834, în ”Întregiri. Buletinul Institutului de istoria vechiului drept românesc”, I, 1938; Mihail M.
Andreescu, ”Instituții medievale în spațiul românesc”, Editura Fundației de Mâine, București, 2003; Mircea D.
Matei și Ștefan Olteanu, ”Date noi cu privire la dezvoltarea meșteșugurilor în Suceava feudală”, în Studii
și Cercetări de Istorie Veche, nr. 1/1961; N. Iorga, Breasla blănarilor; Neagu Djuvara, ”Între Orient și Occident.
Țările române la începutul epocii moderne”, Humanitas, București, 1995; Nicolae Iorga ”Istoria Industriilor la
români”, editura ”Tiparul Datina Românească”, București 1927; Nicolae Iorga ”Scrisori și zapise de meșteri
români”, București, 1926; Nicolae Stoicescu, ”Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova,
secolele XIV-XVII”, Editura Enciclopedică Română, București, 1971; Nicolae Stoicescu, ”Dicționar al marilor
dregători din Țara Românească și Moldova, secolele XIV-XVII”, Editura Enciclopedică Română, București,
1971; Nicolae Stoicescu, Curteni și slujitori, editura Militară, București, 1968; Nicolae Stoicescu, Dicționarul
marilor dregători din Țara Românească și Moldova, secolul XIV-XVII, București 1971. Nicolae Stoicescu,
Legăturile de rudenie dintre domn și marea boierime și importanța lor pentru istoria politică a Țării Românești
și Moldovei (secolul XV începutul secolului al XVII-lea, în ”Danubius”, V, 1971; Ovid Sachelarie, Nicolae
Stoicescu ”Instituții feudale din Țările Române. Dicționar”, București, Ed. Academiei Române, 1988, Gheorghe
I. Brătianu, ”Sfatul domnesc și adunarea stărilor în principatele române”, Editura Enciclopedică, București,
1977; P. Constantinescu-Iasi, Em. Condurachi, C. Daicoviciu, A. Oțetea, D. Prodan, M. Roller și colab. Istoria
României, vol. I, editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1960; Paul Pruteanu, Contribuție la
istoricul spitalelor din Moldova, Editura Medicală, București, 1957; Praviliceasca condică editura Academiei
Române, 1957; Pravilniceasca Condică 1780 – ediție critică”; R. Ioanițescu, ”Renașterea meseriilor”, Tip.
”Reforma socială” București, 1931; R. Rosetti, op. cit., fasc. IV; Samuil Goldenberg, Contribuție la o istorie a
cămării și monetăriei din Baia Mare (sec. XVII), în Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, 1-2, 1958; Samuil
Goldenberg, Meșteșugurile din Țările Române (sec. XVII), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-
Napoca, XXVI, 1983-1984; Sever Zotta, ”Din trecutul Arhivei Statului a Moldovei. Spicuiri din dosarele
cancelariei”, extras din ”Arhiva Românească”, VI, 1941, anexa VIII; Silviu Văcaru, ”Supuşii austrieci în
principatul Moldovei (1833-1835). Contribuții”, Editura Universității Al. Ion Cuza, Iaşi, 2014; Statutul breslei
meseriilor unite din Roman (Acad. R. P. R., ms. 914). Sigmund Pragér, ”Blănăria în trecutul țărilor românești”,
București, 1906; Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoria orașului 1388-1918, vol. I, Editată de
Direcția Generală a Arhivelor Statului din R.S.R, București, 1989, doc. 6; Șerban, Aspecte din lupta orășenilor
din Țara Românească și Moldova împotriva asupririi feudale în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al
XIX-lea, în ”Studii”, 6, 1960; Șimanschi Leon, Ignat Georgeta, ”Constituirea cancelariei statului feudal
moldovenesc (I-II)”, AIIAX, IX, 1972; Ștefan Andreescu, Boierii lui Mihai Viteazul, în SMIM, 1994, republicată
în Restituțio Daciae. Studii cu privire la Mihai Viteazul, III, București, 1997; Ștefan Andreescu, Boierii lui Radu
Vodă de la Afumați (observații asupra pomelnicului mănăstirii Argeșului) studii publicate în Perspective
Medievale, București, 2002; Ștefan Olteanu ”Meșteșugurile din Moldova in secolul al XVII-lea” Studii si
Materiale de Istorie Medie, vol. III, editura Academiei RPR, 1959; Ștefan Olteanu, Constantin Șerban,
Meșteșugurile din Țara Românească si Moldova in Evul Mediu, editura Academiei Republicii Socialiste
Romînia, București, 1969; Ștefan Pascu, ”Meșteșugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea”, Editura
Academiei Republicii Populare Române, București, 1954; T. G. Bulat, ”Boieriile ‒ slujbe în Țările Române la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui al XIX-lea”, în „Arhivele Basarabiei”, nr. 1, 1932; T. G. Bulat,
”Dregătoria armăşiei şi țiganii la sfârşitul veacului al XVIII-lea, în „Arhivele Basarabiei”, nr. 1; Ureche
Grigore, Letopisețul Țării Moldovei. Ed. îngrijită, studiu introductive, indice și glosar de P. P. Panaitescu,
București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955; V. A. Ureche ”Din istoria breslelor”, în ”Convorbiri
Literare”, București, 1888, vol. XXII; V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu Viața feudală în Țara
Românească și Moldova (sec XIV-XVII) editura Științifică, București, 1957; V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A.
Cazacu Viața feudală în Țara Românească și Moldova (sec XIV-XVII) editura Științifică, București, 1957;
Valentina Eșanu, ”Marii Demnitari Ai Tarii Moldovei In Domnia Lui Stefan Cel Mare (1457-1504)”, ed. Cartier,
Chișinău, 2018; Valentina Eșanu, Marii Demnitari Ai Tarii Moldovei In Domnia Lui Stefan Cel Mare (1457-
1504), ed. Cartier, Chișinău, 2018; Valeriu Bulgac ”Organizare meșteșugurilor din Moldova în bresle si frății în
secolele XV-XVIII” Volumul 5(18) Buletinul Științific al Muzeului National de Etnografie si Istorie Naturală a
Moldovei, Chișinău 2006.
[6] N. Iorga, ”Istoria industriilor la români”, publicata pentru ”Societatea Națională de Credit Industrial”,
București, 1927, 224 pagini.
[7] Ioan Bogdan, ”Documentele lui Ștefan cel Mare”, vol. II, Atelierele Grafice Socec & Co., Societatea
Anonimă, București, 1913; Eșanu Andrei, Eșanu Valentina. ”Soroca sub Ștefan cel Mare”, în Eșanu Andrei,
Eșanu Valentina, Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine, fapte. Bucuresti, Ed. Institutul Cultural Român,
2004; Eșanu Valentina, ”Ciobârciul în sistemul de apărare din sud-estul Moldovei în sec. al XVI-lea””, RIM,
2001, nr. 1-4; Eșanu Valentina,” Înalți demnitari ai lui Ștefan cel Mare: pârcălabi ai cetăților de margine”,
Enciclopedica, Revista de Istoria a științei și studii enciclopedice nr. 1(4), 2013; Ion Ardeleanu, Vasile Arimia,
Gheorghe Bercan ”Mihai Viteazul în conștiința europeană”, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste
Române, București, 1982.
[8] Nicolae Stoicescu, ”Curteni și slujitori”, editura Militară, București, 1968
[9] Horia Vladimir Ursu, ”Istoria juridică a viței-de-vie și a vinului la români din antichitate până la
constituirea statului român”, prefață de Valeriu Stoica, editura Baroque Books &Arts, București, 2018.

Avocat Costel Gîlcă, Baroul București